Decizia comercială nr. 6699/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6699/2012
Ședința { F. publică} de la 14 S. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de SC V. I. C. SRL împotriva sentinței civile nr. 2611 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., privind și pe intimat D. G. A F. P. A J. M., intimat O. PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} că recursul este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2611 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta SC V. I. C. SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC V. I. C. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 3. republicată și modificată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 3. republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la O. R. C.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC V. I. C. SRL solicitând admiterea recursului împotriva sentinței civile nr. 2611 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., să se dispună revenirea societății la starea inițială dizolvării, respectiv In funcțiune și să se dispună registrului comerțului efectuarea cuvenitelor mențiuni.
În motivare s-a arătat că:
In fapt, prin sentința civilă nr. 2611/(...), dosar nr. (...) al T.ui M., a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B. reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș de către D. D. A. L., în contradictoriu cu pârâta S. V. I. C. S. în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 3. republicată și modificată.
Menționează că Sentința civilă nr. 2611./(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul cu numărul (...) nu a fost comunicată recurentei, judecarea cauzei realizându-se cu nerespectarea procedurii de atare. A., în luna iunie a acestui an (2012), în intenția de a aduce niște modificări actului constitutiv al societății a luat la cunoștință de la funcționarii registrului comerțului faptul că societatea se află în dizolvare ca urmare a nedepunerii situației financiare pentru anul 2008. Verificând dosarul (...) al T.ui M., a constatat că soluționarea cauzei s-a realizat fără respectarea procedurii de citare, respectiv personal nu a semnat niciun act de procedură care să facă dovada fără echivoc că a luat la cunoștință că societatea este chemată în judecată și nici nu i- a fost adus la cunoștință în vreun fel acest fapt. În momentul în care a constatat că societatea comercială V. I. CONSTRUcȚII SRL se află într-o situație delicată. respectiv în dizolvare. în luna iunie 2012 a depus diligentele necesare în încercarea de a îndrepta acest neajuns. În acest context consideră că îi sunt aplicabile prevederile art. 85 Cod proc. civilă, respectiv, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau Înfățișarea părților afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Dispozițiile legale privitoare la citarea părților au caracter imperativ fiind prevăzute pentru realizarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, hotărârea pronunțată In lipsa părții sau a dovezii de citare fiind casabilă.
Solicită instanței să rețină faptul că art. 237 alin. 1 din L. nr. 3. a societăților comerciale. republicată. în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate, precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul" va putea pronunța dizolvarea, În cazurile În care: a) societatea nu mai are organe statut are sau acestea nu se mai pot întruni: b) societatea nu a depus în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la registrul comerțului"
Din cuprinsul acestei norme rezultă că legea recunoaște o legitimare procesuală activă O.ui N. al R. C. de a sesiza tribunalul cu o acțiune în vederea pronunțării dizolvării judiciare, dar această dizolvare capătă un caracter facultativ atât pentru partea în drept să o ceară, dar și pentru Onorata Instanță care apreciază dacă dizolvarea ca modalitate de sancțiune a societății este oportună sau dimpotrivă.
În acest context. dacă din actele depuse la dosarul cauzei reiese că activitatea societății nu a încetat și această sancțiune nu se impune, Onorata Instanță are prerogativa legală să poată respinge cererea care este întemeiată pe art. 237 lit. b din L. nr. 3..
Consideră că dizolvarea societății s-a făcut oarecum în pripă, deoarece recurenta a depus situația financiară aferentă anului 2008, este adevărat cu o oarecare întârziere, respectându-și astfel obligațiile prevăzute de dispozițiile L. 8. și L. nr. 3., motiv pentru care nu se impunea sancționarea societății recurente privind aplicarea prevederilor art. 237 din L. nr. 3., republicată. Mai mult decât atât, actualmente prevederea legală privind depunerea situației financiare la registrul comerțului este abrogată prin intrarea În vigoare a Ordonanței de U. a G. nr. 3.. publicată În Monitorul Oficial Partea a l-a nr. 285/22 aprilie 2011, iar În L. nr. 8. nu este precizat în mod explicit că situațiile financiare ale societăților comerciale la sfârșit de an se depun și la registrul comerțului.
Având în vedere că societatea în acest moment, în fapt, a revenit la starea de legalitate, interesul menținerii societății fiind esential, solicită admiterea recursului împotriva sentinței nr. 2611/(...) dosarul (...) prin care s-a admis cererea O.ui N. al R. C.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 și 312 Cod procedură civilă, L. 2. și L. 3..
În dovedirea prezentei cereri înțelege să se folosească de proba cu acte
(certificatul constatator care atestă depunerea situației financiare pentru anul
2008).
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cuprevederile art. 3041C.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.
În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din L. nr. 3., în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a O.ui N. al R. C., tribunalul „va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului...";.
Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă O.ui R. C. de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.
În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din L. nr. 3. republicată poate fi respinsă.
În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.
Totodată în temeiul art.237 alin.3 din L. nr.3. corelat cu art.21 lit.h, art.25
și art.6 alin.1 din L. nr.2., ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul C.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite recursul declarat de SC V. I. C. SRL împotriva sentinței civile nr.
2611 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de către OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ privind dizolvarea SC V. I. C. SRL.
Dispune radierea mențiunilor operate în Registrul C.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
Președinte,
S. Al H.
Judecător,
M. B.
Judecător,
G.-A. N.
Grefier, A. B.
}
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: Codruța-Violeta Alb
← Decizia comercială nr. 5328/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 9883/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|