Decizia comercială nr. 9883/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 9883/2012

Ședința din data de 28 N. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T.

G. D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 4663 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâtA SC U. SA, având ca obiect - acțiune în anulare a hotarârii AGA.

Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 89/(...) și intimata- pârâtă prin consilier juridic C. M. C., care depune delegație de reprezentare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Reprezentantul recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare în valoare de 50 lei și timbru judiciar de 0,5 lei, căruia Instanța îi comunică un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr. 85/2006 și art. 3 pct. 3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 4663 din data de (...), pronunțată de Tribunalul

Maramureș, în principal casarea în întregime a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar admiterea recursului și modificare în totalitate a hotărârii în sensul admiterii acțiunii introductive.

Se relevă că se solicită casarea sentinței întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit lipsa calității procesuale active a reclamantului, deși a s-a indicat că hotărârea AGA este criticată dosar sub aspectul formei și publicității impuse de lege. R. la această lipsă a calității procesuale active prima instanța a procedat la respingerea tuturor cererilor în probațiune formulate de către reclamant.

În opinia sa în lipsa proceselor-verbale de ședință in extenso instanța nu s- a putut pronunța asupra modului de exercitare a votului, motiv pentru care sentința a fost pronunțată fără a fi analizat fondul cauzei.

Un alt motiv de casare este cel prevăzut de art. 312 al. 5 C. cu referire la art. 132 lit. d și art. 133 din Legea nr. 31/1990.

Cu privire la leziunile suferite de către reclamant, potrivit prevederilor legale încălcarea dispozițiilor art. 117 don Legea nr. 31/1990 este sancționată cu nulitatea absolută.

Norma legală prevede ca în conținutul convocării AGA în care pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor sau membrilor consiliului de supraveghere, în convocare să se menționeze informații cu privire la numele, localitatea de domiciliu și calificarea profesională ale persoanelor propuse pentru funcția de administrator. Ori în speță aceste cerințe nu au fost respectate și nu au fost aduse la cunoștința membrilor AGA nominalizările la funcțiile de administratori.

Criticabil este și modul de exercitare a votului cumulativ, fiind încălcate prevederile referitoare la secretul votului prin modul de consemnare a rezultatelor votului, din care se poate ușor deduce modul în care fiecare membru și-a exercitat acest drept.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, fără acordarea cheltuielilor judiciare.

Reprezentantul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș ca legală și temeinică, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării, fără acordarea cheltuielilor de judecată. Totodată depune la dosar concluzii scrise.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 4663 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta SC U. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul T. I. a solicitat instanței anularea Hotărârii AGA din 08 mai

2012 a societății comerciale U. SA B. M., motivat de faptul că a fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale și statutare aplicabile procedurii convocării AGA, aceasta fiind doar formal convocată pentru schimbarea consiliului de administrație a societății pârâte, singurul scop al acesteia fiind revocarea reclamantului din calitatea sa de administrator.

În susținerea acțiunii s-au mai invocat aspecte legate de încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.130 alin.2 din Legea nr.31/1990 republicată prin modul în care a fost organizat votul și în care s-a consemnat rezultatul acestuia.

S-a invocat și încălcarea dispozițiilor art.126 din Legea nr.31/1990 republicată întrucât doi dintre membri foști sau actuali din consiliul de administrație erau obligați de a se abține de la vot în ceea ce privește propria lor situație și anume numirea ca administratori.

De asemenea, s-a arătat că cei doi acționari și-au impus în mod abuziv voința cu ocazia adoptării hotărârii AGA contestate al cărui scop imediat urmărit prin convocarea acesteia a fost doar obținerea unei retribuții aberante de 10.000 euro net lunar.

Deși din conținutul art.132 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată rezultă că membrii consiliului de administrație nu pot atacata hotărârile adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție, din modalitatea în care afost redactată și susținută acțiunea de către reclamant rezultă că această hotărâre a fost contestată și sub acest aspect. În consecință, în raport de aceste dispoziții legale, dar și de împrejurarea că procesul-verbal de ședință cu propunerea de convocare AGA a fost semnat de toți administratorii prezenți inclusiv de reclamant, s-a constatat lipsa legitimării procesuale a dreptului subiectiv propriu al acestuia de a acționa în justiție societatea pârâtă pentru anularea Hotărârii sub aspectul revocării din funcție a administratorilor, situație în care s-a admis această excepție invocată de pârâtă.

Referitor la celelalte motive pentru care s-a solicitat anularea Hotărârii AGA din 08 mai 2012 instanța a reținut că la data de 08 mai 2012 la ședința adunării generale au participat acționarii care au deținut un număr 6.959.283 acțiuni, reprezentând 93,5841% din capitalul social.

Din conținutul dispozițiilor art.129 alin.7 din Legea nr.31/1990 republicată reiese că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art.117 indice 1, cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și nici unul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre. Din procesul-verbal atașat hotărârii contestate rezultă că reclamantul nu a solicitat introducerea unui nou punct pe ordinea de zi a ședinței adunării pentru ca acesta să fie dezbătut de acționarii prezenți.

Nici susținerea referitoare la modalitatea în care s-a realizat procedura de votare nu corespunde realității deoarece procedura votului cumulativ nu a fost dovedită, pârâta prezentând instanței buletinele de vot arhivate aflate în plic închis, situație în care s-a reținut că dispozițiile art.130 indice 2 din Legea nr.31/1990 republicată, au fost respectate.

Instanța a reținut că este neîntemeiată și susținerea făcută de reclamant referitoare la încălcarea dispozițiilor art.126 din Legea nr.31/1990 republicată, deoarece așa cum rezultă din procesul-verbal de ședință doi dintre actualii membri ai consiliului de administrație au fost mai întâi revocați din calitatea lor de administratori și abia apoi au fost aleși prin vot secret în noul consiliu de administrație, prin votul acționarilor persoane fizice și o persoană juridică prin reprezentantul ei (prezenți la ședința respectivă).

Aspectele referitoare la cuantumul indemnizației nete lunare stabilită pentru remunerarea administratorilor ține de oportunitatea hotărârii și nu de legalitatea acesteia, iar din informațiile furnizate de reprezentantul reclamantului se reține că din multitudinea de hotărâri adoptate de A. începând cu data de (...), hotărârea obiect al prezentei cauze este, până în prezent, prima care a fost contestată.

Cu actele depuse la dosar pârâta a făcut dovada existenței unei structuri sintetice consolidate a acționariatului U. S.A. din data de (...), dovedindu-se și faptul că persoanele fizice și juridice participante la ședința A. din data de (...) sunt acționarii U. S.A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. I. solicitând: în principal, solicită casarea în întregime a sentinței criticate și trimiterea cauzei spre rejudecarea instanței de fond; În subsidiar, admiterea recursului și modificarea În tot a Sentinței criticate În sensul admiterii acțiunii introductive În măsura respingerii petitului anterior; Acordarea cheltuielilor de judecată.

1. Apreciază că instanța de fond, În ciuda considerentelor foarte vaste ale hotărârii, a soluționat cauza fără a intra În cercetarea fondului, pentru următoarele motive: a. Instanța preia excepția de inadmisibilitate invocată de pârâți În Î. și o admite, apreciind că membrii Consiliului de A. nu pot ataca hotărârile Adunării Generale privitoare la revocarea lor din funcție, motiv pentru care constată "lipsalegitimării dreptului subiectiv propriu al acestuia (reclamantului) de a acționa În justiție societatea comercială pârâtă".

Susținerea este greșită deoarece hotărârea a fost atacată și instanța a fost

Investită nu sub aspectul revocării membrilor Consiliului de A. ci sub aspectul alegerii noului Consiliu de A., respectiv a modului de convocare și a celui de exprimare a votului. b. Instanța respinge În mod nejustificat solicitarea În probațiune privind administrarea probei cu interogatoriul societății, respectiv cu depozițiile testimoniale ale Președintelui Consiliului de A., respectiv ale secretarului de ședință.

Apreciază, de asemenea, că respingerea acestor probe este greșită atâta vreme cât la dosarul cauzei, pârâta nu a fost În măsură să depună registrul cuprinzând procesele verbale de ședință ale AGA ale acesteia, mai mult decât atât, nu exista nici măcar un registru al extraselor din procesele verbale de ședință, ci doar un opis care conținea numerele și data pretinselor hotărâri adoptate, fără să existe Înscrisuri doveditoare În acest sens.

Prin respingerea acestei probe, instanța a soluționat cauza fără a avea la bază procesul verbal de ședință ci doar În baza unui "extras" al ședinței, prezentat de pârâtă, motiv pentru care instanța nici nu avea cum să analizeze În vreun fel, susținerile părților pe fond.

Mai mult decât atât, prin respingerea probei cu martori, instanța l-a

Împiedicat să demonstreze faptul că nici una dintre persoanele prezente la ședință nu a tehnoredactat procesul verbal al acesteia, respectiv, nici nu a existat posibilitatea tehnoredactării la acel moment.

Cu alte cuvinte, procesul verbal de ședință nu există deloc, nici nu a fost redactat de către nimeni și cu atât mai puțin În timpul ședinței, existând doar un extras din hotărâre, neredactat, nici el cu ocazia ședinței, extras care consemnează incomplet, suma și defectuos susținerile făcute cu acea ocazie.

În concluzie, leziunea procedurală suferită de către reclamant este aceea că, prin modalitatea de soluționare a cauzei, respectiv, admiterea unei excepții nefondate și respingerea În bloc a probelor solicitate a pus instanța În fața faptului de a nu putea analiza susținerile făcute În acțiunea introductivă.

2. În ceea ce privește petitul de modificare În tot a Sentinței atacate, apreciază că s-ar impune, pentru următoarele considerente: a. Acțiunea este admisibilă deoarece nu există un proces verbal al AGA, ci doar un extras care să cuprindă "un rezumat al desfășurării dezbaterilor În opinia actualului Președinte al Consiliului de A. b. În opinia reclamantului, AGA a fost incorect convocată deoarece prin hotărârea a cărei anulare o solicită, s-a dispus, printre altele, Înlocuirea vechiului Consiliu de A. cu un altul, introducându-se, printre altele și un nou membru în acesta.

Arată faptul că, în această situație prevederile Legii societăților comerciale prescriu În mod expres și cu caracter obligatoriu ca În conținutul convocării la o A. in care pe ordinea de zi figureaza numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, in convocare se va mentiona ca lista cuprinzand informatii cu privire la numele, localitatea de domiciliu si calificarea profesionala ale persoanelor propuse pentru functia de administrator se afla la dispozitia actionarilor, putand fi consultata si completata de acestia". art. 117, al. 1 pct. 6.

Ori În situația de față, nu numai că prin convocatorul publicat În M.Of. nu au fost respectate aceste prescripții și nu au fost aduse la cunoștința membrilor

AGA nominalizările la funcțiile de administratori, cu atât mai mult cu cât era vorba de o nouă persoană, dar nici măcar prin modul de Î. a procesului verbal a ședinței, nu a reieșit acest lucru.

Cu alte cuvinte, nici măcar În timpul ședinței AGA nu au fost aduse la cunoștința membrilor acesteia, propunerile efectuate, fiind astfel puși În situația de a ni se aduce la cunoștință, după exercitarea votului, componența consiliul de administrație. A., În această situație, exercitarea votului a fost doar pur formală, rezultatul acestuia fiind deja cunoscut. c. În ceea ce privește modul de exercitare a votului prevederile art. 130 al. 2 al Legii nr. 31/1990 prescriu faptul că, În privința numirii sau revocării consiliului de administrație sau a membrilor acestora, votul va fi În mod obligatoriu secret.

Această cerință expresă a legii a fost nesocotită În mod flagrant atât prin modul În care a fost organizat votul, cât mai ales prin modul În care s-a consemnat rezultatul acestuia. Astfel, prin simpla consultare a procesului verbal Întocmit, se poate lesne deduce modul În care fiecare acționar și-a manifestat dreptul de vot.

Mai mult decât atât, prin modul În care s-a desfășurat acest vot, s-a procedat la votarea "În bloc" a listei administratorilor, deși procedura votului cumulativ nu a fost propusă de nici un acționar, cu toate că, În mod legal, ar fi trebuit să se fi procedat la votarea nominală a fiecărei propuneri făcute.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7-9, respectiv 312 ale

C.Proc.Civ.

Pârâta intimată SC U. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 8-10.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea constată următoarele:

Reclamantul T. I. a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni în anularea unei hotărâri AGA în temeiul dispozițiilor art. 132 din L.31/1990, invocând mai multe motive de nelegalitate : schimbarea consiliului de administrație cu scopul revocării sale din funcția de administrator, nerespectarea prevederilor legale cu privire la votul secret, încălcarea dispozițiilor art. 126 din L.31/1990.

Instanța de fond a procedat la analiza fiecăruia dintre aceste motive, reținând, cu privire la primul dintre motive, că reclamantul nu are calitate procesuală activă raportat la dispozițiile art. 132 alin. 4 din L.31/1990.

Celelalte critici de nelegalitate au fost analizate pe fond, Curtea neputând achiesa la susținerile recurentului cu privire la necercetarea fondului cauzei.

Cu privire la cererile în probațiune formulate, T. a procedat la respingerea lor, considerând că, raportat la actele depuse la dosar și temeiurile de fapt și de drept ale acțiunii reclamantului, ele nu sunt necesare soluționării cauzei.

Nu se poate proceda, sub acest aspect, la o casare cu trimitere, în vederea administrării probatoriului deoarece Curtea consideră că judecata în fața instanței de fond s-a realizat în mod judicios. Teza probatorie susținută de reclamant în ceea ce privește proba testimonială vizează inexistența unui proces verbal al ședinței AGA cu toate că el există la dosar -f.14-16, acesta fiind motivul pentru care, la termenul de judecată din (...), T. a respins cererea în probațiune, argumentând în plus și faptul că martorii nu sunt nici măcar nominalizați. Aceleași au fost considerentele și cu privire la interogatoriul pârâtei, respectiv existența unor înscrisuri suficiente la dosar.

Curtea achiesează la interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 129 alin.7 din Legea nr.31/1990 în sensul că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art.117 indice 1, cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și nici unul dintre aceștia nu s-a opus sau nu acontestat această hotărâre, reclamantul nesolicitând introducerea unui nou punct pe ordinea de zi a ședinței adunării pentru ca acesta să fie dezbătut de acționarii prezenți.

Cu privire la procedura votului cumulativ, susținerile reclamantului nu au fost dovedite, pârâta prezentând instanței buletinele de vot arhivate aflate în plic închis, situație în care s-a reținut în mod corect că dispozițiile art.130 indice 2 din Legea nr.31/1990 republicată, au fost respectate.

Nici încălcarea dispozițiilor art.126 din Legea nr.31/1990 nu se confirmă așa cum rezultă neechivoc din procesul-verbal de ședință motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de T. I. împotriva sentinței civile nr. 4633 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de T. I. împotriva sentinței civile nr. 4633 din

(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2012.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: C. L.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 9883/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii