Sentința comercială nr. 586/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 586/2012

Ședința Camerei de consiliu din data de 19 S. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.

GREFIER D. C.

S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între T. S. C. și JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA, pentru soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta P. M. S. în contradictoriu cu pârâtul S. DE S. DE I. F. B. SA, având ca obiect pretenții.

Soluționarea conflictului negativ de competență s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților.

S-au citit actele și lucrările dosarului după care, Instanța reține cauza in pronunțare asupra regulatorului de competență.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.10069 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al

Judecătoriei C.-N. a fost admisă excepția necompetenței materiale, declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta P. M. S. împotriva pârâtei societatea de S. de I. F. B. S.A spre soluționare T. S. C.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că pe de o parte obiect al litigiului îl formează investiții efectuate prin intermediar de reclamanta pe piața de capital fapte ce au natura comercială iar pe de altă parte valoarea obiectului dedus judecății este de 126.000 lei.

La data de (...) prin încheierea nr.2787 a fost admisă excepția necompetenței T.ui S. C., declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C.-N. și constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost sesizată Curtea de A. C.

S-a apreciat astfel de către instanța ca potrivit reglementărilor de la data înregistrării cererii tribunalul nu are în competența soluționarea cererilor al căror obiect are o valoare mai mică de 500.000 lei.

Investită cu soluționarea conflictului Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată la (...) P. M. S. în contradictoriu cu societatea de S. de I. F. B. S.A a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 126.100 lei cu titlu de preț al acțiunilor ce trebuia să le cumpere și dobânda legală până la data plății efective.

În susținerea celor solicitate s-a arătat că a încheiat un contract de intermediere în urma căruia i s-a eliberat un portofoliu cu valoarea de piață de

194.329,79 lei însă ulterior urmare a unor probleme financiare s-a adresat pârâtei care nu a dat curs solicitării ceea ce demonstrează că fondurile pe care le-a investit în baza contractului nu se regăsesc în evidențele contabile ale debitoarei respectiv în portofoliul de acțiuni dobândite în proprietate.

Din cele de mai sus se observă că demersul a fost inițiat după intrarea în vigoare a Legii nr.71/2011. Conform reglementării menționate prin art.219 a fost abrogat art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. ceea ce presupune că în contextul celorlalte dispoziții procedurale vizând competența litigiile evaluabile al căror obiect are o valoare sub 500.000 lei vor fi soluționate în primă instanță de judecătorie.

Litigiul dedus judecății este evaluabil obiectul fiind conform cererii sub valoarea de 500.000 lei. Ori în atare situație așa cum corect a reținut T. competența revine judecătoriei.

Prin urmare față de cele arătate Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C.-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de P. M. S. cu domiciliul în D. A. L. Bl.Experiment, ap.47, jud. Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul S. DE S. DE I. F. B. SA, cu sediul în C.-N. str. M. nr.119, jud. C., în favoarea Judecătoriei C.-N..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

4 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința comercială nr. 586/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii