Încheierea comercială nr. 529/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 529/2012
Ședința camerei de consiliu din data de 04 S. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare cererea de suspendare provizorie formulată de petenții J. L. G., T. O. G. și SC C. A. SRL privind Sentința civilă nr. 1912 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr.
1. .
Soluționarea cererii a avut loc în Camera de C., fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cererea formulată este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, conform chitanțelor aflate la filele 2-3 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Se constată că la data de (...) petenții au depus la dosar copia dovezii care atestă consemnarea cauțiunii în cuantum de 500 lei, aferentă cererii de suspendare provizorie.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA :
Prin cererea înregistrată la data de (...), petenții J. L. G., T. O. G. și SC C. A. SRL au solicitat instanței suspendarea executării civilă nr. 1912 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...), până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr.
1..
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 403 alin. 3 rap. la art. 300 alin. 3 C.pr.civ., se arată că prin sentința menționată a fost admisă în parte plângerea formulată de petenții O. L. A., O. V. T. și O. L.-M., fiind modificată rezoluția nr. 21885/(...), în sensul respingerii cererii de înregistrare în R. C. a sediului secundar, punct de lucru, situat în mun. C.-N., str. I.C. Brătianu nr. 27, jud. C..
În acest context, petenții susțin că punerea în executare a hotărârii de modificare a rezoluției nr. 21885/(...) în sensul respingerii cererii de înscriere a punctului de lucru al S. C. A. S. este de natură a produce a afecta grav funcționarea societății, îndeplinirea obiectului de activitate al societății și normala exercitare a activității comerciale desfășurate, iar societatea este autorizată de către M. S. pentru desfăsurarea activitătii la acest punct de lucru, beneficiind totodată de clasificare din partea M.ui Dezvoltării Regionale si Turismului.
În opinia petenților, prezenta cerere de suspendare provizorie a hotărârii instanței de fond se impune întrucât asupra acestei hotărâri planează importante dubii de temeinicie și legalitate, fiind dată cu o greșită interpretare a probelor adimistrate, iar instanța de fond a primit fără nicio verificare susținerile intimaților cu privire la calitatea acestora de coproprietari ai bunului imobil situat În C. N., str. I.C. Brătianu, nr. 27, jud. C. și a fost indusă în eroare de relevarea doar parțială a stării de fapt de către reclamanți,
Apoi, instanta de fond nu a avut în vedere nici existenta autorizației de construire nr. 1235/(...) prin care s-a realizat schimbarea de destinatie din locuintă în cafenea ce viza apartamentele 1,2,3,4 din imobil. De asemenea instanța de fond era datoare să aibă în vedere existența acordului exprimat de către intimata O. L. M. pentru schimbarea de destinație din locuință în spațiu comercial (cafenea).
Întrucât spațiul în care societatea și-a înregistrat punct de lucru are destinația de spațiu comercial, nu se mai impunea depunerea actelor prevăzute de art. 69 lit b. alin. ultim din OMJ 2594/2008.
În final, petenții susțin că în lipsa suspendării executării acestei hotărâri, o eventuală admitere ulterioară a recursului declarat ar rămână fără nicio însemnătate practică, conducând astfel la imposibilitatea reluării activității în ipoteza în care societatea va risca să intre în incapacitate de plată ca urmare a nedesfășurării activității pentru care a fost constituită.
Deliberând asupra cererii de suspendare, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1912 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului
O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, invocată din oficiu.
S-a respins plângerea formulată de petenții O. L. A., O. V. T. și O. L.-M., în contradictoriu cu intimatul O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte plângerea formulată de petenții O.
L. A., O. V. T. și O. L.-M., în contradictoriu cu intimații T. O. G., J. L. G. și S. C. A. S., împotriva rezoluției nr. 21885/(...) a persoanei desemnate de O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pronunțate în dosarul nr. 62606/(...) care a fost modificat în sensul că s-a respins cererea formulată de intimatul J. L. G. de înregistrare în R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj a sediului secundar, punct de lucru, situat în mun. C.-N., str. I.C. Brătianu nr. 27, jud. C., al intimatei S. C. A. S., având ca asociat și pe intimatul T. O. G.
S-a dispus înlăturarea din R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj a mențiunii privind sediul secundar, punct de lucru, situat în mun. C.-N., str. I.C. Brătianu nr. 27, jud. C., al intimatei S. C. A. S..
Au fost obligați intimații T. O. G., J. L. G. și S. C. A. S., la plata către petenții O. L. A., O. V. T. și O. L.-M. a sumei de 2008,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând cererea de suspendare provizorie , se rețin următoarele:
În condițiile art. 300 c.pr.civ., raportat la art. 403 din același act normativ instanța poate dispune suspendarea provizorie a hotărârilor judecătorești susceptibile de punere în executare, și față de care, partea interesată, poate exercita calea de atac a recursului.
Măsura suspendării provizorii, după cum este și denumită, poate opera doar pe un interval de timp limitat, arătat, de altfel, de către legiuitor în textul legal incident, respectiv, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.
Existența unei cereri de suspendare până la soluționarea recursului, formulată în cadrul cererii de recurs sau chiar printr-un înscris separat,reprezintă practic o condiție de admisibilitate, formală, a cererii de suspendare provizorie.
Potrivit art. 300 c.pr.civ, instanța poate dispune suspendarea provizorie doar până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului.
Se constată însă că recurenții nu au formulat o astfel de cerere, de suspendare, în cadrul recursului, iar din cercetările efectuate, din oficiu, în evidențele instanței de fond și ale celei de recurs, nu a rezultat că s-ar fi formulat o astfel de cerere printr-un înscris separat, înregistrat în același dosar sau în unul diferit.
În consecință, constatând că nu au fost respectate dispozițiile legale, se va respinge cererea de suspendare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
Respinge cererea de suspendare formulată de petenții J. L. G., T. O. G. și SC C. A. SRL privind Sentința civilă nr. 1912 din data de (...), pronunțată de T. S. C., în dosarul nr. (...).
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 4 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, D. M. D. C.
Red.D.M./ (...). Dact.H.C./ 2 ex. Jud.fond: V.L. Oros.
← Decizia comercială nr. 69/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Sentința comercială nr. 586/2012, Curtea de Apel Cluj -... → |
---|