Decizia comercială nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 81/2012

Ședința { F. publică} de la 13 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - cererea de revizuire formulată de SC R. SRL, împotriva sentinței civile nr. 4. a J. S.-M. și a deciziei civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu BCR - S. S. M., S. A. S.A S. M. și E. J. B. P., având ca obiect contestație la executare.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), revizuienta a depus la dosar concluzii, precum și dovada achitării taxelor judicioare de timbru aferente.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

SC R. SRL prin administrator Roman V. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile 4. a J. S. M. și a deciziei civile nr.3. pronunțată în dosarul (...) solicitând desființarea acestor hotărârii și menținerea sentinței civile 1. și a deciziei nr.754/2002 a T. M..

Formularea cererii de revizuire a fost întemeiată pe contrarietatea între aceste hotărâri.

Asupra cererii de revizuire Curtea a rămas în pronunțare pe excepția inadmisibilității.

Curtea reține că prin sentința civilă nr.4. pronunțată în dosarul (...) a

J. S. M. s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea SC R. SRL S. M. în contradictoriu cu SC A. SA -Suc.S. M., BCR Suc.S. M. și Biroul executorului judecătoresc B. P..

Prin decizia civilă nr.344/(...) pronunțată în dosarul (...) al T. M. s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC R. SRL împotriva sentinței civile nr.442 din (...) a J. S. M..

Potrivit art.322 alin.1 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută potrivit pct.7 dacă există hotărâri definitiv potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite când una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Având în vedere cele statuate în textul legal, Curtea va aprecia că revizuirea sentinței civile 4. a J. S. M. este inadmisibilă pentru că această hotărâre a fost recurată, iar revizuirea unei sentințe poate fi făcută doar în cazul în care aceasta nu a fost apelată, iar revizuirea deciziei civile 3. a T. M. este inadmisibilă pentru că prin această decizie nu s-a evocat fondul întrucât recursul a fost respins.

Ca atare, în conformitate cu art.328 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil pentru că cererea de revizuire a fost formulată împotriva unor hotărâri care potrivit legii nu pot fi supuse revizuirii.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta SC R. SRL, împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de J. S.-M. și a deciziei civil enr. 3., pronunțată de Tribunalul Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

L. U. M. D. R. R. D.

M. T.

red.RRD/AC

2 ex.- (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 81/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii