Încheierea comercială nr. 51/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 51/2012

Ședința Camerei de C. din data de 19 martie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.

GREFIER : L. F.

S-a luat în examinare cererea de înființare a popririi asiguratorii formulată de petenta R. A. A D. P. C. -N. în contradictoriu cu intimata SC GPI T. S. S.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat V. R. pentru petenta R. A. A D. P. C.-N. și avocat C. L. F. și avocat M. B. D. pentru intimata SC GPI T. S. S.

Examinarea cauzei s-a făcut în cameră de consiliu în prezenta reprezentanților părților litigante.

S-a făcut cauzei, după care reprezentantul petentei depune la dosar copia recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 735976/1 din (...) emisă de C. SA - S. C., în valoare de 21000 lei, originalul urmând a fi depus la R. de valori al instanței.

Reprezentantul intimatei, avocat M. B. D. reiterează excepția necompetenței materiale a Curții de A. C. în soluționarea prezentei cauzei, în raport de decizia pronunțată în recursul în interesul legii la data de 12 martie 2012, sens în care depune la dosarul cauzei un comunicat al Î.C.C.J., arătând că își susține excepția pentru aceleași motive ca și cele expuse în dosarul nr.205/332012, respectiv că este un aspect nou raporta la decizia pronunțată, apreciind că revine Judecătoriei competența de soluționare a cauzei, că nu este vorba de o competență alternativă, Curtea de A. C. nu a fost reinvestită cu soluționarea apelului, decizia din recurs nefiind motivată.

Reprezentantul petentei solicită respingerea excepției pentru aceleași motive expuse în dosarul nr.205/33/212, respectiv că instanța s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale prin hotărâre interlocutorie, că dispozițiile art. 3307alin 4 C.pr.civ prevăd obligativitatea instanței de a ține seama de soluțiile pronunțate în recursul în interesul legii după publicarea în Monitorul Oficial, iar decizia pronunțată nu este publicată în Monitorul Oficial și prin urmare instanța nu poate interveni cu privire la modul de soluționare a excepției.

Curtea, după deliberare, apreciază că asupra excepția necompetenței materiale s-a pronunțat printr-o hotărâre interlocutorie, mai mult decizia invocată de intimată se referă la aplicarea dispozițiilor art. 4042alin.3 C., dispoziții pe care petenta nu și-a întemeiat cererea cu care a fost investită instanța.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond .

Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și motivată, fără cheltuieli de judecată arătând că a formulat prezenta cerere de înființare a popririi asiguratorii pentru că există o teamă cu privire la întoarcerea executării silite prin sustragerea sumelor de bani din conturile bancare, că intimata fiind o societate cu un asociat unic, cetățean austriac, teama exprimată a fost aceea că există pericolul ca asociatul unic să înregistreze o cerere de insolvență, să plece de pe teritoriul R. și să retragă sumele de bani din conturi și că prin urmare pentru a avea garanția că există aceste sume de bani este prudent înființarea popririi asiguratorii.

Reprezentantul intimatei, avocat M. B. D. solicită respingerea cererii conform celor menționate la termenul anterior, în care petenta și-a precizat acțiunea ca fiind formulată pe dispozițiile art. 597 și 591 alin.1 C.

Astfel, apreciază că cererea formulată este nelegală, creanța nu este constată printr-un act scris și nici nu este exigibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, învederând instanței că poate ar fi fost admisibilă dacă și-ar fi întemeiat cererea pe dispozițiile art. 591 alin.2 C.

În ce privește susținerea reprezentantului petentei că există posibilitatea ca asociatul unic să părăsească teritoriul R., reprezentantul intimatei arată că asociatul unic al intimatei se află în sala de ședință și că nu există acest pericolul de a părăsi teritoriul R..

În replică, reprezentantul petentei arată că nu se poate susține că cererea formulată este nelegală, întrucât dacă ar fi fost așa societatea s-ar fi săvârșit o nelegalitatea, eventual neîntemeiată și nu nelegală.

CURTEA

Reclamanta R. C.-N. prin cererea de înființare a popririi asiguratorii formulată în contradictoriu cu S.C. GPI T. S. SRL a solicitat instituirea măsurii asiguratorii a popririi prin indosponibilizarea temporară până la soluționarea dosarului nr.(...) al Curții de A. C. a sumelor de bani existente în conturile bancare ale S.C. GPI T. S. SRL până la concurența sumei de

2.107.008,49 lei.

Demersul judiciar a fost fundamentat prin invocarea împrejurării că a formulat cerere de întoarcere a executării silite în dosar nr.(...) iar în esență pentru ca soluționarea cererii de întoarcere a executării silite nu are un termen stabilit a fost necesară formularea prezentei cereri.

Urgența a fost motivată prin pericolul iminent ca pârâta să procedeze la sustragerea de la întoarcerea executării silite prin retragerea sumelor de bani.

În drept au fost invocate disp. art.597 cu referire la art.592-595 C. iar ulterior a fost indicat în mod expres ca temei al cererii art.591 alin.1 C.

Petenta a stabilit întinderea în timp a efectelor măsurii popririi asiguratorii în raport de dosarul nr.(...) respectiv a înțeles să solicite luarea acestei măsuri pe durata soluționării cauzei amintite.

Măsura asiguratorie solicitată însă apare ca fiind rămasă fără obiect având în vedere că la data soluționării cererii înregistrate sub nr.(...) prin sentința civilă nr.50/(...) pronunțată în dosar nr.(...) a fost admisă în parte cererea formulată de R. C.-N. și s-a dispus întoarcerea executării silite săvârșite împotriva petentei R. C.-N. de către intimata SC GPI T. S. SRL în temeiul deciziei civile nr.120/(...) a Curții de A. C., casată prin decizia civilănr.572/(...) pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr.(...), executare silită efectuată în dosarul execuțional nr.462/2011 al BEJ Kovacs Levente Ferenc, prin restituirea sumelor executate în baza deciziei casate.

Curtea în raport de cele evidențiate anterior reține că a rămas fără obiect cererea formulată privind luarea măsurilor asiguratorii și în consecință raportat la disp. art.591 alin.1 și art.597 C. va respinge cererea ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea de înființare a popririi asiguratorii formulată de petenta R. A. A D. P. C. -N.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER C. P. A. M. C. L. F.

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea comercială nr. 51/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii