Sentința comercială nr. 457/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR.457/2012

Ședința Camerei de C. din data de 18 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. P.

GREFIER: L. F.

S-a luat spre examinare conflictul de competență ivit între Judecătoria Bistrița și Tribunalul Bistrița Năsăud, în vederea soluționării acțiunii formulate de reclamanta C. L. în contradictoriu cu pârâta SC C. P. SRL, având ca obiect suspendare provizorie a executării.

Soluționarea conflictului s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților.

C U R T E A

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr.3009/(...), Judecătoria Bistrița a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect suspendare provizorie a executării silite în favoarea Tribunalului B. - Năsăud, raportat la prevederile art.6 din OG 2. și art.399 și urm. C.proc.civ.

La rândul său, prin sentința civilă nr.905/(...), Tribunalul B. - Năsăud a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., întrucât, pentru a beneficia de prevederile OG 2., reclamanta a înregistrat alte două dosare la tribunal și, în paralel, a înregistrat și o cerere de suspendare provizorie a executării silite la judecătorie, și a sesizat Curtea de A. C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor legale relevante, curtea reține că obiectul acesteia este suspendarea provizorie a executării silite demarate în dosarul execuțional nr.299/2011 al BEJ Manchevici M. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în dosarul nr.(...) al Judecătoriei B. și având ca obiect contestație la executare.

Ca temei legal, reclamanta a indicat dispozițiile art.403 alin.4 C.proc.civ.

Prin urmare, corect a apreciat Tribunalul B. - Năsăud că litigiul nu este de competența sa, întrucât în dosarul nr.(...) reclamanta a ales calea dreptului comun pentru a contesta executarea silită derulată împotriva sa, acest dosar fiind în curs de soluționare la Judecătoria Bistrița.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.22 alin.5 C.pr.civ., curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C. L. în contradictoriu cu pârâta SC C. P. SRL, având ca obiect suspendare provizorie a executării silite, în favoarea Judecătoriei B.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER C. P. L. F.

Red./Dact.CP

4 ex/(...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința comercială nr. 457/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii