Decizia civilă nr. 101/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 101/R/2013
Ședința publică din data de_ Completul este compus din:
PREȘEDINTE - D. H. JUDECATOR - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. GREFIER - S. M.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta S.C. VANE T. S. . în contradictoriu cu intimata S.C. C. T. S. . împotriva sentinței civile nr.2392/14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor recurentei, d-l G. N., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen și în reprezentarea intereselor intimatei, d-na avocat OLTEAN A. BEATRICE, cu împuternicire avocațială depusă la fila 10 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 247 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei, astfel cum a fost precizată în citație.
Se constată, că s-a înregistrat la dosar, la data de 6 februarie 2013, din partea intimatei, întâmpinare.
T. ul, comunică reprezentantului recurentei un exemplar din întâmpinarea depusă de intimată.
T. ul, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competent material, teritorial și general să soluționeze prezentul recurs.
La solicitarea tribunalului, reprezentantul recurentei arată că dobânda legală pretinsă este în cuantum de 1428,65 lei raportat la suma de 6355 lei.
T. ul, raportat la suma precizată de către reprezentantul recurentei, constată că recurenta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 125,24 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei.
Reprezentantul recurentei solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării recurentei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 125,24 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei.
T. ul pune în discuție cererea de amânare formulată de către reprezentantul recurentei.
Reprezentanta intimatei arată că se opune încuviințării cererii de amânare. Solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da
posibilitatea reprezentantului recurentei de a achita taxa judiciară de timbru dispusă de către instanță.
T. ul în ceea ce privește obligația recurentei de a achita taxa judiciară de timbru, învederează reprezentantului recurentei că are obligația de a lua la cunoștință despre toate drepturile și obligațiile recurentei.
T. ul pune în discuție cererea formulată de către reprezentanta intimatei privind lăsarea cauzei la a doua strigare.
Reprezentantul recurentei arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii.
T. ul dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea recurentei de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 125,24 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei, aferente recursului.
La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă în reprezentarea intereselor recurentei, d-l G. N., și în reprezentarea intereselor intimatei, d-na avocat OLTEAN A. BEATRICE.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 126 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei. Arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Reprezentanta intimatei arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune sau excepții de invocat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință să se dispună modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii recurentei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Susține că toate pretențiile formulate de către recurentă sunt dovedite cu factura fiscală nr.267/_, semnată și însușită de către reprezentantul societății intimate, semnătura care nu a fost contestată în niciun moment al cauzei. Față de apărările intimatei menționate în întâmpinarea depusă la dosar, arată că nu este vorba despre o singură cursă, ci de mai mult curse care au fost facturate pe aceeași factură.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică,conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare. În fața instanței de fond reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată (fila 24-25 dosar fond), respectiv a arătat că a depus ca dovadă a serviciului prestat un CMR emis la data de_ cu care ar fi făcut dovada efectuării unui singur transport în favoarea intimatei pe ruta TURDA- PLOIEȘTI. Recurenta a depus la fond CMR-ul cu care a făcut dovada că ar fi efectuat un transport pe ruta PLOIEȘTI-TURDA. Între cele două societăți au existat raporturi comerciale, toate transporturile au fost facturate și achitate, mai puțin factura care a fost retrimisă societății recurente. La fila 14 dosar fond, există adresa intimatei prin care se dovedește că factura nr. 267/2011 nu a fost înregistrată în contabilitatea intimatei, fiind refuzată la plată și remisă în original
recurentei, după cum reiese din adresa nr. 109/_ cu solicitarea de a proceda la anularea acesteia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 2392/2012 pronunțată la data de 14 mai 2012, Judecătoria Turda a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC Vane T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. T. SRL, având ca obiect pretenții.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.355 lei, reprezentând contravaloarea transportului de marfă efectuat pe ruta Ploiești - Turda. Inițial, în dovedirea pretențiilor sale a anexat la dosar factura fiscală nr. 267/_ din cuprinsul căreia rezultă că serviciul prestat în favoarea pârâtei constă în "transport marfă pe ruta -conform borderoului de transport";. Ulterior, la solicitarea instanței de a depune la dosar borderoul de transport la care se face referire în cuprinsul facturii fiscale nr. 267/_, reclamanta a depus CMR-ul pentru transportul mărfurilor în trafic național emis la data de_, precizând că suma de
6.355 lei reprezintă contravaloarea transportului de marfă efectuat în favoarea pârâtei pe ruta Turda - Ploiești în data de_ .
Din înscrisurile depuse de către pârâtă - factura fiscală nr. 242/_ (f. 32), CMR emis la data de_ (f. 33), aviz de însoțire a mărfii (f. 34), OP nr. 372 (f. 35), instanța a reținut că transportul efectuat de către reclamantă în perioada_ (data încărcării mărfii) -_ (data livrării mărfii), pe ruta Ploiești - Turda, conform CMR-ului anexat, a fost facturat prin factura fiscală nr.242/_ în cuprinsul căreia la "denumirea produselor sau serviciilor"; este menționat "transport marfă pe ruta: Ploiești - Turda";, prețul pentru cursă fiind de 1000 lei+240 lei TVA, factură achitată de către pârâtă prin OP nr. 372/_ . Prin urmare, în condițiile în care pârâta a făcut dovada achitării transportului de marfă efectuat de către reclamantă în perioada_ -_ pe ruta Ploiești-Turda, iar reclamanta nu a justificat cu înscrisuri care sunt transporturile de marfă pe care le-a efectuat în favoarea pârâtei și pe care le-a facturat cu factura fiscală nr. 267/_, depunând în acest sens doar CMR-ul mentionat, transport care însă a fost achitat, instanța a respins ca neîntemeiată cererea cu a cărei soluționare a fost învestită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S.C. VANE T. S. ., solicitând în principal admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii cererii.
În motivarea recursului recurenta a arătat că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 C.P.C.
Astfel, în fapt, la data de 14 aprilie 2011 a emis către intimată factura cu nr. 267/_, în valoare de 6.355 lei, suma reprezintă contravaloarea transportului de marfa pe ruta Ploiești-Turda, factura fiscală fiind însușită de către reprezentantul societății C. T., Iepure V.
, acesta asumându-și totodată și obligația achitării acestei facturi.
Prin sentința atacată instanța, în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor legale, a respins acțiunea recurentei, apreciind ca aceasta nu și-a dovedit pretențiile întrucât nu a justificat cu înscrisuri transporturile de marfa pe care le-a efectuat în favoarea intimatei și pe care le-a facturat cu factura fiscală nr. 267/_ . În acest, recurenta arată că a depus la dosarul instanței o factură emisă la data de_ cu nr. 267/2011, factură care a fost acceptată de către reprezentantului societății intimate prin semnarea acesteia.
Art. 46 din Codul Comercial prevede ca obligațiile comerciale si liberațiunile se probează: cu acte autentice, cu facturi acceptate, prin corespondență. Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege reiese că o factură acceptată, acceptare care reiese din semnarea acesteia de către reprezentantul societății intimate, probează existența unei obligații comerciale, în speță existența unui debit pe care societatea S.C.
C. T. S. îl are față de S.C. VANE T. S. . Prin urmare, acceptarea facturii fiscale, prin semnarea acesteia duce implicit si la recunoașterea debitului, nemaifiind necesare, contrar celor susținute de către instanța
de judecată, nici un fel de înscrisuri suplimentare raportat la existența creanței.
Vazand totodata prevederile art. 379 al.3 CPC si art. 43 din Codul comercial, recurenta consideră că susținerile instanței potrivit cărora nu a reușit să dovedească prin niciun înscris care sunt transporturile de marfa pe care le-a efectuat în favoarea societății C. NEL S. ., nu prezintă absolut nicio relevanță în cauză, toate pretențiile fiind dovedite cu factura fiscală nr. 267/_, semnată și însușită de către reprezentantul societății intimate, semnătură care nu a fost contestată în niciun moment al cauzei comerciale.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.
In motivare, a aratat ca singura critică a recurentei vizează faptul că și-ar fi dovedit pretențiile printr-o factură emisă de aceasta, factură care apreciază că intimata și-a însușit-o și astfel, fără a dovedi că și-a îndeplinit obligațiile sale comerciale, solicită a-i fi plătită, apreciind că în mod greșit prima instanță i-a respins acțiunea cu motivarea că nu și-a dovedit pretențiile.
Cu privire la motivul de recurs invocat, apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și deopotrivă temeinică. Pentru a putea solicita plata unei sume de bani recurenta-reclamantă trebuia să dovedească nu doar faptul că a emis o factură dar și faptul că a prestat serviciul pe care l-a facturat și pentru care solicită plata.
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, intimata apreciază că acțiunea se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, motivat de neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzută de art.7201C.pr.civ.. Intimata a mai arătat că prin convocarea la conciliere reclamanta solicită această sumă cu titlu de "transport marfă pe o anumită rută stabilită prin intermediul borderoului de transport", fără însă a arăta care este ruta pe care a efectuat transportul, data efectuării transportului și fără a avea anexat vreun borderou de transport.
De asemenea doar în fata primei instanțe și la solicitarea acesteia, reclamanta a înteles să-și precizeze cererea de chemare în
judecată, respectiv să precizeze care este temeiul legal al pretențiilor solicitate si totodată să depună un act justificativ în susținerea cererii.
Intimata mai apreciază că în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei în condițiile în care a făcut dovada achitării transportului de marfă efectuat de către reclamantă în perioada_ -_ pe ruta Ploiești-Turda și pentru care s-a depus de către reclamantă CMR-ul aferent. Acest CMR împreună cu avizul nr. 12628/_ i-au fost comunicate de către recurentă împreună cu factura nr. 242/_, iar la data de_, prin ordinul de plată nr. 372, intimata a plătit reclamantei acest transport.
Intimata mai susține că recurenta arată faptul că intimata nu a contestat această factură, însă omite în mod cu totul inexplicabil să arate faptul că această factură nu a fost însușită de intimata si nici nu a fost înregistrată în contabilitatea sa, fiind refuzată la plată si remisă în original reclamantei, după cum reiese din adresa nr. 109/_ .
Mai mult, pentru a se dispune obligarea sa la plata reclamanta trebuia să facă dovada că ar fi efectuat un transport de marfă pentru intimata, or din nici o probă a dosarului nu reiese că recurenta și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale pentru ca instanța să dispună obligarea intimatei la îndeplinirea obligațiilor corelative de plată.
Intimata a mai arătat că a depus la dosar înscrisurile de la filele 36-39 (și nu reprezentantul reclamantei cum din eroare s-a menționat în practicaua hotărârii) tocmai pentru a dovedi cu au existat relații comerciale între părți, a dovedi că au existat uzanțe, că intimata și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i incumbau, indiferent dacă facturile erau semnate sau nu, condiția fiind doar ca să existe o obligație corelativă de plată.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, precum si a disp. art. 304, 3041si 312 C.pr.civ., tribunalul retine urmatoarele
:
Prin sentinta recurata, instanta de fond a respins actiunea formulata de recurenta SC VANE T. SRL, retinand in esenta ca nu sunt intemeiate pretentiile acesteia cu privire la suma de 6355 lei reprezentand contravaloarea transportului de marfa efectuat pe ruta Ploiesti-Turda, intrucat reclamanta nu a justificat cu inscrisuri care sunt transporturile de marfa pe care le-a efectuat in favoarea paratei si pe care le-a facturat cu factura fiscala nr.267/_ .
Recurenta a criticat aceasta sentinta, afirmand in esenta ca in mod gresit si cu incalcarea dispozitiilor legale a fost respinsa actiunea sa, intrucat recurenta a depus la dosarul cauzei o factura fiscala care a fost acceptata de catre reprezentantul societatii intimate prin semnarea acesteia, factura care face dovada pretentiilor sale in conformitate cu dispozitiile art.46 Cod comercial, nemaifiind necesare niciun fel de inscrisuri suplimentare in ce priveste existenta creantei.
Examinand temeinicia motivului de recurs invocat de recurenta, tribunalul constata ca se invoca in fapt gresita apreciere a probelor administrate de catre prima instanta, in opinia recurentei factura fiscala semnata de reprezentantul legal al paratei intimate fiind in masura sa conduca la concluzia insusirii de catre aceasta a obligatiilor de plata a sumei mentionate in cuprinsul facturii.
Potrivit dispozitiilor art.1169 cod civil 1864 si art.129 Cod procedura civila 1865, sub imperiul carora se plaseaza raportul juridic obligational invocat de recurenta si solutionarea cauzei de catre prima instanta, partea este formuleaza o cerere de chemare in judecata este obligata sa isi dovedeasca pretentiile, fiind prima parte careia ii revine sarcina probei.
Dispozitiile art.46 Cod comercial, invocate de recurenta, prevad ca obligatiile comerciale pot fi probate prin facturi acceptate. Doctrina si jurisprudenta dezvoltate in jurul acestor dispozitii legale sunt in sensul ca acceptarea unei facturi fiscale se poate face fie in mod expres, prin semnarea facturii de reprezentantul legal al societatii debitoare, fie in mod tacit, intr-un mod care sa ateste fara echivoc intentia debitorului de a se obliga fata de creditor pentru plata sumelor de bani inscrise in respectiva factura.
Astfel cum rezulta din chiar cuprinsul dispozitiilor art.46 Cod comercial, care enumera exemplificativ mai multe mijloace de proba admise in materia obligatiilor comerciale, factura fiscala acceptata reprezinta un mijloc de proba admisibil in aceasta materie, care insa nu este si singurul. De asemenea, in materia probatiunii este un principiu general admis ca instanta de judecata va evalua toate probele legal administrate si isi va intemeia convingerea pe acelea care sunt mai concludente.
In speta dedusa judecatii, recurenta VANE T. SRL a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 6355 lei reprezentand contravaloarea unui transport de marfa efectuat pe ruta Ploiesti-Turda, prevalandu-se in acest sens de factura fiscala nr.267/_ emisa pe seama paratei. Factura in discutie poarta o semnatura de primire, atribuita numitului
C. Dumitru (fila 7 dosar fond). Parata nu a contestat semnarea acestei facturi, insa a sustinut ca semnatura nu atesta decat primirea facturii, nu si insusirea obligatiei de plata a sumei respective.
Mai mult, imediat dupa ce i-a fost comunicarea aceasta factura, parata SC C. T. SRL a restituit-o reclamantei, exprimandu-si refuzul de plata al facturii motivat de faptul ca aceasta nu era insotita de niciun borderou de transport sau alte acte care sa justifice transportul efectuat, iar transportul de marfa invocat de catre reclamanta nu a fost efectuat. Restituirea acestei facturi la data de_, conform inscrisurilor depuse la dosar (filele 14-15 dosar fond), si exprimarea in acest fel a refuzului de plata al facturii, cu mult anterior demararii litigiului de fond, este de natura a naste dubii cu privire la acceptarea facturii, dedusa din imprejurarea semnarii acesteia la rubrica
"semnatura de primire";.
In acest context, faptul acceptarii facturii fiscale fiind contestat de catre parata, in mod corect s-a pus in discutie administrarea altor probe care sa dovedeasca stabilirea relatiilor comerciale intre parti si executarea unei obligatii asumate de catre reclamanta (efectuarea transportului pe ruta Ploiesti-Turda), astfel cum a pretins aceasta, care prin ipoteza ar fi putut da nastere in sarcina paratei a obligatiei de plata a sumei pretinse.
In acest sens, prin precizarea depusa la data de_, reclamanta a aratat ca factura fiscala pe care isi intemeiaza pretentiile a vizat efectuarea unui transport de catre reclamanta pe ruta Ploiesti- Turda in data de_, astfel cum reiese din scrisoarea de trasura (CMR) depusa la dosar la fila 25 din dosarul de fond.
Cu toate acestea, astfel cum in mod corect a retinut instanta de fond, din actele depuse la dosar de catre parata a rezultat ca pentru transportul invocat de reclamanta, efectuat pe ruta Ploiesti-Turda la data de_, conform CMR-ului din aceeasi data, reclamanta a emis factura fiscala nr.242/_ in valoare de 1240 lei, iar parata a achitat suma mentionata cu OP nr.372/_ .
Concluzionand, reclamanta a pretins pe calea prezentei actiuni suma de 6355 lei reprezentand contravaloarea unui transport efectuat in favoarea paratei si dovedit prin scrisoarea de trasura depusa la dosar, iar parata a dovedit ca a achitat deja valoarea respectivului transport, astfel cum a fost facturata de catre reclamanta, anterior demararii litigiului, astfel ca nu datoreaza suma pretinsa, obligatia de plata a contravalorii transportului efectuat de reclamanta pe ruta Ploiesti-Turda la data de_ fiind stinsa la momentul introducerii actiunii.
In recurs, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, recurenta a sustinut ca ar fi pierdut CMR-ul aferent transportului mentionat in factura nr.267/_, sugerand ca acest CMR ar fi fost altul decat cel de care s-a prevalat in fata primei instante, insa aceasta sustinere reprezinta un aspect nou, care vizeaza insasi temeiul actiunii si care nu poate fi invocat direct in recurs, date fiind dispozitiile art.316 raportat la art.294 Cod procedura civila.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul constata ca in mod corect prima instanta a apreciat ca nu reclamanta nu si-a dovedit pretentiile, facand o corecta apreciere a probelor administrate, iar argumentul recurentei in sensul ca hotararea instantei ar fi trebuit sa fie fundamentata exclusiv pe factura fiscala semnata nu este intemeiat, dupa cum s-a aratat mai sus. Constatand ca nu pot fi retinute criticile recurentei fata de sentinta atacata, tribunalul retine ca nu este intemeiat recursul promovat de recurenta SC VANE T. SRL, astfel ca, in baza prevederilor art.312 Cod procedura civila, va respinge recursul declarat in cauza si, in consecinta, va mentine in intregime sentinta pronuntata in prima instanta de Judecatoria Turda.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca neintemeiat recursul formulat de recurenta S.C. VANE T. S. . in contradictoriu cu intimata S.C. C. T. S. . impotriva sentintei civile nr. 2392/14 mai 2012 pronuntata de Judecatoria Turda in dosarul nr._ pe care o mentine in intregime.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de azi,_ .
PRESEDINTE, | JUDECATOR, | JUDECATOR, | GREFIER | |
D. H. M. | C. B. C. | C. | S. M. |
Red.2.ex./MCB/LU/_
Judecator fond: C. -M. Bucea Judecatoria Turda
| ← Decizia civilă nr. 38/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 572/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
