Decizia civilă nr. 38/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 38/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: F. -IANCU M. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind examinarea apelului declarat de apelantul - reclamant ENE C.
, în contradictoriu cu intimații - pârâți C. M. D. și SC D. I. E. B. SRL, împotriva sentinței civile nr. 21710 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar civil nr._, cauza având ca obiect în prima instanță pretenții.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor apelantului, d-l avocat Ionuț Dojană și în apărarea intereselor intimaților, d-na avocat Corina Liana Morar, ambii cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei la data de 21 mai 2013, de către intimata SC D. I. E. B. SRL, răspunsul la interogatoriu solicitat la termenul anterior de către reclamantul ENE C. .
Nemaifiind excepții de invocat, cereri în probațiune de formulat, instanța acordă cuvântul reprezentanților părților asupra fondului apelului formulat.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și anularea sentinței date în primă instanță ca fiind dată de către o instanță necompetentă material, raportat la prevederile art. 2, pct. 1, lit. a C.proc.civ., în forma în vigoare la data de 20 iulie 2010. De asemenea, arată faptul că rezultă în mod indubitabil raportul juridic de împrumut între părțile prezentului litigiu, însă nu rezultă și nu a fost dovedit prin probele administrate în cauză faptul pozitiv al restituirii împrumutului care nu putea fi dovedit decât printr-un act de descărcare a împrumutatului, astfel că prezumția prevăzută de dispozițiile art. 1138 C.civ. invocată de către intimate nu este aplicabilă în cauza de față, remiterea de datorie în mod substanțial presupunând o nerestituire a sumei de bani, o iertare de datorie. De asemenea, solicită acordarea de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Reprezentanta intimatelor solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii date în primă instanță, raportat la motivele arătate în cuprinsul întâmpinării formulate, considerând că Judecătoria Cluj-Napoca a fost competentă material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu. În continuare, asupra fondului apelului, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1138 C.civ., fiind vorba despre o remitere a titlului constatator a creanței, declarația dată pe proprie răspundere de către intimata C. M. D. instituind o prezumție absolută, astfel cum a reținut și instanța de fond, cu privire la faptul că s-a remis datoria, nefăcându-se nici un fel de dovadă contrară de către apelant în acest sens. De asemenea, solicită acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, depunând în acest sens chitanța nr. 838/8 ianuarie 2013.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 21710/7 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul Ene C. împotriva pârâtelor C. M.
D. și SC D. I. -E. B. SRL, având ca obiect restituire împrumut. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei C. M. D. și 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC D. I. -E. B. SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că la data de_ a fost emisă declarația pe proprie răspundere prin care pârâta C. M. D., în calitate de administrator și unic asociat al pârâtei SC D. I. E. B. SRL declara pe proprie răspundere că a primit suma de
100.000 euro de la reclamantul Ene C., cu titlu de împrumut fără dobândă pentru a credita societatea, sumă pe care se obliga să o restituie până cel mai târziu la data de_ . De asemenea, declara ca este de acord ca în caz de nerestituire a sumei până la data de_ să fie executat silit imobilul situat în
B., str. Vasile Voiculescu, nr. 3 sector 3, sens în care pârâta SC D. I. E.
B. SRL se declara de acord cu emiterea somației de plată împotriva sa și cu notarea in CF a unui eventual asemenea litigiu, obligându-se a nu înstrăina acest imobil până la restituirea sumei de 100.000 euro.
Raportat la modalitatea de redactare a acestui înscris și la obligațiile asumate, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC D.
I. E. B. SRL la termenul din 6 iunie 2012.
În urma administrării interogatoriului celor 2 părți, precum și odată cu precizările date de către părți la solicitarea expresa a primei instanțe, a rezultat că intenția reală a părților a fost de încheiere a unui contract de împrumut între
2 persoane fizice, reclamantul și pârâta C., și nu un împrumut acordat persoanei juridice, sau atât persoanei fizice cât si persoanei juridice. În acest sens s-a precizat că nu a existat un mandat al reclamantului acordat pârâtei C. de creditare a societății cu suma de 100.000 euro, iar pârâta a arătat că banii nu au fost folosiți pentru creditarea societății, ci în interes personal, aceștia nefigurând în contabilitatea firmei. În același sens, pentru restituirea împrumutului, pârâta C. a contractat un credit de nevoi personale de la SC Credit Europe Bank SA la data de 28 noiembrie 2007 (f.21-31), în sumă de
200.000 CHF, iar la data de 10 decembrie 2007, după schimbarea în euro, a ridicat în numerar suma de 107.900 euro.
În consecință, prima instanță a reținut că în cauză și-au găsit aplicarea dispozițiile art. 1138 alin. 1 C.civ. invocate de către pârâtă cu privire la plată. În acest sens, art. 1138 alin. 1 C.civ. reglementează faptul că atunci când creditorul a remis debitorului titlul constatator al creanței sale, care este un înscris sub semnătură privată, se prezumă ca debitorul a fost liberat prin plată sau remitere de datorie, această prezumție fiind absolută.
A mai reținut că chiar dacă pârâtele au invocat că declarația nu reprezintă un înscris suficient pentru dovedirea unui contract de împrumut și nu poate fi valorificat ca și înscris sub semnătură privată, rămânând un act sub semnătură privată, prima instanță a considerat că prin mărturisirea pârâtei C. la interogatoriu, care este o mărturisire complexă, aceasta a recunoscut existența împrumutului (indiferent că a fost de 10.000 euro, cum susține ea, sau de
100.000 euro, cum a susținut reclamantul, și cum de altfel și-a asumat și pârâta prin declarația dată "pe proprie răspundere, cunoscând sancțiunile legale
pentru fals în declarații și înșelăciune"; și implicit valoarea de înscris, fiind completată de susținerea stingerii prin plată.
A mai reținut că susținerea reclamantului potrivit căreia nu a existat o înmânare benevolă a înscrisului, ci că acest înscris i-a fost sustras de către pârâta C., sens în care a formulat și plângere penală, nu a putut fi reținută ca întemeiată, întrucât, pe de o parte, plângerea penală formulata nu reclamă furtul înscrisului, ci o posibilă înșelăciune, în sensul că imobilul cu care s-a garantat restituirea împrumutului nu ar fi fost proprietatea persoanei juridice, iar pe de altă parte reclamantul nu a înțeles să atace rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 22 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București prin care, eventual, să arate că el ar fi reclamat și această faptă, care nu ar fi fost cercetată. Așadar, reclamantul nu și-a probat susținerea legată de sustragerea înscrisului original aflat în posesia sa, în timp ce pârâta a făcut dovada deținerii celor 2 exemplare originale ale înscrisului.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că nu este relevanta invocarea de către reclamant a faptului că dacă împrumutul a fost condiționat de semnarea unui înscris doveditor, aceeași condiție s-ar fi impus și la restituirea sumei, pe considerentul că era necesară pentru stingerea dreptului cu privire la eventuale penalități de întârziere și stingerea obligației de a nu înstrăina bunul imobil, având în vedere că în cadrul contractului de împrumut nu se face nicio mențiune referitoare la vreo penalitate, ba, mai mult, se arată că împrumutul se acordă fără dobândă iar obligația de neînstrăinare a imobilului viza persoana juridică.
A mai reținut și faptul că simpla remitere a titlului constatator al creanței instituie prezumția absolută a efectuării plății, nemaifiind necesară efectuarea niciunei mențiuni de către creditor pe verso-ul actului, astfel cum a susținut reclamantul.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanța a apreciat că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile, acțiunea sa fiind neîntemeiată, sens în care a respins-o.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. reținând culpa procesuala a reclamantului și faptul că a fost partea căzută în pretenții, l-a obligat la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) în favoarea pârâtei C.
M. D. și la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) în favoarea pârâtei SC D. I. E. B. SRL.
Împotriva sentinței civile nr. 21710/7 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat apel în termenul legal reclamantul Ene C.
, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile atacate, ca nelegală și netemeinică.
În motivare apelului a arătat că raportul juridic dedus judecății este cel ce rezultă din "Declarația pe proprie răspundere nr. 39/2 aprilie 2007";; nu declarațiile ulterioare ale părților sunt cele ce definesc și califică raportul juridic dedus judecății, ci actele juridice pe care acestea le-au încheiat mai înainte de apariția litigiului.
A mai arătat că din lecturarea înscrisului intitulat "Declarația pe proprie răspundere nr. 39/2 aprilie 2007";, rezultă fără putință de tăgadă faptul că raportul juridic este stabilit între el și persoana juridică SC D. I. -E. B. SRL, reprezentantă prin administrator și unic asociat. A apreciat că în mod greșit instanța de fond a admis probe și contra și peste ceea ce înscrisul constată: împrumutul între o persoană fizică și o persoană juridică; a apreciat că el, la interogatoriu, ar fi dorit să dea împrumutul de 100.000 Euro persoanei fizice iar nu pârâtei D. I. E. B. SRL, neexistând niciun răspuns la
interogatoriu prin care să fi recunoscut împrejurarea că împrumutul s-a realizat sau urma să se realizeze între el și pârâta C., persoane fizice.
A mai arătat că instanța de fond a încălcat principiul de drept român ce asigură stabilitatea circuitului juridic civil prin statuarea preeminenței voinței declarate (în înscris) față de voința internă a părților și, totodată, și-a încălcat propria-i hotărâre interlocutorie pronunțată la data de 6 iunie 2012.
A mai susținut apelantul că instanța de fond a calificat în mod greșit raportul juridic dedus judecății, în realitate acesta a fost stabilit exclusiv între el, în calitate de împrumutător și împrumutata SC D. I. -E. B. SRL. A mai arătat că nu s-a probat niciodată de către pârâte și nici nu s-a susținut ori admis vreodată de către el faptul juridic al predării voluntare a titlului constatator al creanței de la el către oricare dintre pârâte, dimpotrivă a învederat instanței faptul că acesta i-a fost sustras, fără acordul său, din posesia sa.
A mai arătat că ambele pârâte s-au apărat expressis verbis față de actualitatea și însăși existența obligației de restituire a împrumutului prin prezumția instituită de art. 1138 C.civ. susținând că prin faptul că acestea, împreună sau separat, dețin originalul titlului constatator al creanței, își dovedesc, prin prezumția legală, faptul achitării împrumutului.
A învederat că aceste apărări, respectiv faptul că s-a restituit împrumutul și faptul că dovedirea restituirii lui rezultă din deținerea de către pârâte a titlului constatator al creanței au fost formulate în cauză și acceptate de către instanța de judecată care, pentru aceste motive, i-a respins cererea de chemare în judecată. A apreciat că atât pârâtele cât și instanța de judecată au dat o greșită
interpretare și aplicare a instituției remiterii de datorie prevăzută de art. 1138 C.civ., respectiv faptul că prezumția instituită de această dispoziție legală, privind deținerea titlului de către debitoare, nu poate opera în sensul art. 1138 C.civ., ce exclude orice prestație pozitivă din partea debitoarei (exclude executarea obligației de restituire a împrumutului). Prin urmare, a apreciat că raționamentul juridic al primei instanțe este greșit și străin de faptele deduse judecății.
Apelul a fost motivat în drept prin indicarea motivelor de drept în cuprinsul motivelor de fapt.
Pentru dovedirea apelului, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriile pârâtelor și a unor probe testimoniale cu declarațiile unor martori neprecizați.
Prin întâmpinările formulate intimatele pârâte au solicitat respingerea apelului declarat de apelantul reclamant Ene C. ca neîntemeiat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare au arătat că în ceea ce privește afirmația reclamantului că instanța de fond ar fi dat o calificare greșită raportului juridic dedus judecății,
respectiv ca fiind stabilit între două persoane fizice, iar nu între o persoană juridică și un comerciant, tot greșită ar fi și determinarea naturii raportului
juridic (ca fiind unul civil, iar nu unul de drept comercial), aceste două motive ar determina din punctul de vedere al apelantului, necompetența materială a soluționa cauza ce face obiectul prezentului dosar de către Judecătoria Cluj- Napoca.
În ceea ce privește aceste prime motive de apel, în considerarea faptului că prin acestea se vrea în realitate invocarea unei excepții de necompetență materială a instanței care a pronunțat sentința apelată, intimatele au solicitat respingerea acestei excepții ca neîntemeiată, astfel: raportul juridic constând în împrumutul bănesc acordat a fost între două persoane fizice și nu unul acordat persoanei juridice sau atât persoanei fizice, cât și persoanei juridice, iar aceasta
a rezultat în mod clar din probele administrate în fața instanței și cu precădere din răspunsul reclamantului la interogatoriu.
Contrar celor susținute de către apelant, instanța de fond, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, a determinat în mod corect faptul că este competentă teritorial și materiale să judece cauza ce face obiectul dosarului, astfel încât aceste motive de apel sunt neîntemeiate.
Referitor la critica apelantului referitoare la netemeinicia soluției și la greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 1138 C.civ., au arătat că, raportat la aplicabilitatea și interpretarea art. 1138 Cod civil, prima instanță a reținut în mod corect că sunt aplicabile dispozițiile art. 1138 C.civ., care prevăd că atunci când creditorul a remis debitorului titlul constatator al creanței sale, care este un înscris sub semnătură privată, se prezumă că debitorul a fost liberat prin plată sau remitere de datorie. Această prezumție este una absolută.
Au mai arătat că instanța de fond în mod corect a reținut că este vorba despre executarea unui contract prin plată, și nu despre liberarea debitorului de către creditor în mod gratuit.
Cât privește susținerile reclamantului apelant că nu a restituit intimata C. împrumutul, deoarece restituirea ar fi dovedită doar dacă ar fi semnat un înscris constatator, instanța de fond în mod corect a reținut în considerentele sentinței atacate că acest aspect este unul fără relevanță, atât timp cât i-a fost remis de către apelant singurul exemplar original pe care îl deținea, astfel cum știa și de la avocatul care l-a redactat. Instanța de fond a statuat că simpla remitere a titlului constatator instituie prezumția absolută a efectuării plății și că nu mai este necesară semnarea vreunui alt act.
Întâmpinările nu au fost motivate separat în drept.
Prin încheierea civilă nr. 31/A/22 ianuarie 2013, Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Specializat C. .
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Specializat C. la data de 28 ianuarie 2013.
Prin încheierea civilă fn/11 martie 2013, instanța specializată a respins excepția propriei necompetențe materiale de soluționare a apelului.
Tribunalul Specializat C., ca instanță de apel, a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtei SC D. I. E. B. SRL.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor intimatelor, precum și a dispozițiilor art. 294 și urm. C.proc.civ., tribunalul reține că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B. la data de 20 iulie 2010, această instanță declinându-și competența în favoarea Judecătoriei C. -N., iar cauza are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în anul 2007.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887, ca lege specială și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Dispozițiile art. 294 C.proc.civ. din 1865, act normativ sub imperiul căruia a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, impun instanței de apel obligația de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Conform aceluiași text de lege, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
Deși nu a indicat expres prin cererea de apel, apelantul Ene C. a arătat ulterior că prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea normelor privind competența materială.
Analizând cu prioritate acest motiv de apel, tribunalul reține că este fondat, apelul urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din susținerile reclamantului apelant și din actele dosarului rezultă că apelantul își întemeiază pretențiile pe înscrisul numit "Declarație pe proprie răspundere";, înscris care a fost certificat de d-l avocat Dan Turliu. Din acest înscris rezultă că apelantul reclamant ar fi acordat un împrumut intimatei pârâte C. M. D., în calitate de asociat unic și administrator al SC D. I.
E. B. SRL. Același înscris, aflat în copie la fila 3 din dosarul Judecătoriei Sectorului 3 B., relevă faptul că suma împrumutată de 100.00 euro nu a fost acordată intimatei pârâte C. M. D., ci intimatei SC D. I. E. B. SRL, aceasta din urmă acceptând, prin asociatul unic și administratorul său C.
M. D. să promită garantarea restituirii împrumutului, făcând referire la un imobil din B. care era în proprietatea societății comerciale. De altfel,
"Declarația pe proprie răspundere"; a fost semnată de către intimata pârâtă C.
M. D. în calitate de administrator al aceleiași societăți comerciale.
În acest context, tribunalul reține că este evident că împrumutul a fost acordat societății comerciale SC D. I. E. B. SRL, care era reprezentată legal de către intimata pârâtă C. M. D., contractul de împrumut nefiind încheiat între doua persoane fizice, așa cum greșit a reținut Judecătoria Cluj- Napoca.
Tribunalul reține că nu are relevanță faptul că, în cursul judecării cauzei, pârâta intimata C. M. D. ar fi susținut că, în realitate, contractul ar fi fost încheiat între aceasta și reclamantul apelant (acesta din urmă afirmând în mod constant contrariul), art. 1191 din C.civ. din 1864, în vigoare atât la data încheierii contractului, cât și la data sesizării instanței de judecată, interzicând o astfel de interpretare, valoarea împrumutului fiind mult superioară sumei de 250 lei.
Lămurită fiind această împrejurare, rezultă, deci, că natura cauzei este comercială și nu civilă, astfel cum în mod eronat a reținut Judecătoria Cluj- Napoca, iar raportat la valoarea obiectului cererii, competența judecării în primă instanță revenea tribunalului, respectiv Tribunalului Specializat C., conform art. 2, pct.1, lit. a C.proc.civ. în forma în vigoare la data de 20 iulie 2010, coroborat cu art. 36 alin. 3 și art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la 20 iulie 2010.
Față de toate aceste considerente, in baza art. 297 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul specializat va admite apelul declarat de reclamantul ENE C., în contradictoriu cu intimatele C. M. D. și SC D. I. E. B. SRL,
împotriva sentinței civile nr. 21710/7 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, va anula sentința civilă nr. 21710/7 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și va reține cauza pentru judecată în primă instanță, urmând a dispune repartizarea aleatorie a dosarului după expirarea termenului de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E:
Admite apelul declarat de reclamantul ENE C., cu domiciliul procesual ales în B., calea M., nr. 225, bl. 33, sc. A, et. 1, ap. 2, sector 2, (persoana însărcinată cu primirea corespondenței - d-na M. R. ), în contradictoriu cu intimatele C. M. D. și SC D. I. E. B. SRL, ambele cu domiciliul/sediul în C. -N., str. A. I., nr. 6, ap. 1, jud. C., împotriva sentinței civile nr. 21710/7 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o anulează și reține cauza pentru judecată în primă instanță, dispunându-se repartizarea aleatorie a dosarului după expirarea termenului de recurs.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. C. F. -IANCU M. T. B.
În CO, semnează În CO, semnează
președintele instanței primul grefier
Thred./FIM/LU/4 ex./06.08.13
Judecător primă instanță: d-na N. F. Bulieris Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 302/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 101/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
