Decizia civilă nr. 1045/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1045/R
Ședința publică din 01 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.
J. ecător M. H.
J. ecător C. G.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă SC
P. P. S., cu sediul în B. M., b-dul. B., nr. 42, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2534/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC R. L. C. S., cu sediul procesual ales la C. A. B. I. în B. M., b-dul R. nr. 1, ap. 23, județul M. și M. Ș. D., cu domiciliul în B. M., str. D. V., nr. 2 C, AP. 1, județul
M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ și_, în urma deliberării s- a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 2534 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. s-a respins cererea în pretenții introdusă de reclamanta SC P. P. S., cu sediul în B. M., B-dul B., nr. 42, județul M., în contradictoriu cu pârâții SC R. L. C. S., cu sediul în B. M., str. D. V.
, nr. 2C/1, județul M. și M. Ș. D., cu domiciliul în B. M., str. D.
V., nr. 2C, ap. 1, județul M., s-a respins cererea reclamantei având ca obiect cheltuieli de judecată și ia act că pârâții nu au solicitat astfel de cheltuieli.
În considerentele sentinței se reține că reclamanta SC P. P. S. a formulat o acțiune în răspundere contractuală, pretinzând că are asupra pârâților SC R. L. C. S. și M. Ș. D. o creanță de 33.805,08 lei, reprezentând prețul materialelor de construcție înscrise în facturile nr. 162 - 166/_, emise în baza avizelor de însoțire a mărfii depuse la dosarul cauzei. Răspunderea contractuală reprezintă obligația debitorului dintr-un raport juridic contractual de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor
izvorâte dintr-un contract valabil încheiat.
Corelativ, răspunderea contractuală reprezintă dreptul creditorului de a pretinde si de a obține de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației asumate.
Având drept reper fundamental finalitatea reparatorie a răspunderii civile, din interpretarea textelor de la art. 1073 - 1090 C.civ., lege aplicabilă față de data formării raportului juridic dedus judecății, se reține că, pentru angajarea răspunderii contractuale, este necesar a fi întrunite următoarele condiții: fapta ilicita, adică încălcarea dreptului de creanță al uneia dintre părți, prin neexecutarea obligațiilor contractuale, existența unui prejudiciu suferit de creditor, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, precum și culpa debitorului, numită uneori vinovăție.
Prin urmare, creditorul dintr-un raport juridic contractual este ținut să dovedească existența și întinderea creanței sale, precum si faptul neexecutării de către debitor a obligației corelative, debitorului obligației corelative revenindu-i sarcina de a dovedi liberarea sa de obligație prin executarea ei.
Instanța a constatat că facturile emise de societatea reclamantă indică la rubrica "cumpărător";, pe SC R. L. C. S. (f. 4-5), iar avizele de însoțire a mării, indică același cumpărător, în cuprinsul acestor din urmă înscrisuri fiind înscrisă și mențiunea "M. u";, la aceeași rubrică.
De asemenea, se observă că facturile au fost emise la data de_, purtând mențiunea "conform AE";, iar reclamanta a învederat că aceste facturi au fost emise pe baza avizelor de însoțire a mărfii depuse la dosar, cu privire la care instanța reține că au data emiterii fie incertă, prin neindicarea anului, fie cu mult anterioară celei la care s-au emis facturile, și anume: 23.08;_ ; 05.06.;_ ;_ ;_ ; 27.04.;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;
_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ și_ (f. 8- 19).
Pârâta SC R. L. C. S. a returnat societății reclamante facturile emise de aceasta, cu mențiunea că se impune confruntarea acestora cu avizele de expediție (f. 7).
Pentru a determina dacă societatea pârâta a refuzat acceptarea la plată a facturilor în mod întemeiat, la termenul din_, instanța a pus în discuția societății reclamante, prin apărător, necesitatea de preciza corespondența dintre avizele de însoțire a mărfii și facturile pretins a fi fost emise în baza acestora (f. 169), reclamanta depunând o situație a livrărilor efectuate la societatea pârâtă și Procesul-verbal de custodie nr. 56/_ .
Instanța a apreciat că prin aceste înscrisuri nu s-a răspuns la necesitatea pusă în discuție, iar potrivit art. 46 Cod comercial, numai facturile acceptate pot fi primite ca probă a existenței raportului juridic pretins.
Prin situația livrărilor evocată, se arată că societatea reclamantă a livrat societății pârâte marfă în valoare de 78.708,01 lei, din care s-a plătit de către cea din urmă suma de 44.886,00 lei, rămânând de achitat o diferență de 33.822,01 lei.
Procesul-verbal de custodie nr. 56/_ relevă neîndoielnic că, între SC
P. S. și SC R. L. C. S., s-a format un raport juridic contractual, a
cărui existență este certă numai în ce privește marfa în valoare de 44.886,00 lei, la care se referă acest înscris.
Din interogatoriul pârâtului M. Ș. D. (f. 104), instanța reține că ultimele facturi nu au fost achitate de către societatea al cărei administrator este pârâtul, întrucât marfa înscrisă în acestea nu a fost livrată.
Pârâtul a răspuns la întrebarea nr. 3: "Nu am achitat facturile întrucât marfa nu mi s-a livrat. Nici un angajat nu a confirmat primirea mărfii, nici chiar pe avizele de primire a mărfii";.
Instanța a constatat că, într-adevăr, niciunul dintre avizele de însoțire a mărfii, nu poartă semnătura de primire a mărfii pretins livrate, iar martora DAROCZI EVA (f. 56-57), angajată la societatea reclamantă în funcția de operator facturare, a afirmat că preda avizele de însoțire a mărfii șoferului care transporta marfa, dar "acesta se întorcea au avizele fără semnătură și ștampilă, susținând că nu se aflau acolo decât muncitorii"; (f. 57).
Fiindu-i prezentate facturile depuse la dosarul cauzei, martora a arătat că acestea cuprind și materiale facturate în anul 2006, ce au fost achitate de către societatea pârâtă, acestea fiind cele subliniate, sublinierea având semnificația stornării.
Martora a afirmat că a emis facturile "ulterior livrărilor din cei doi ani";, precizând că perioada de doi ani la care se referă este cuprinsă între anul 2006 și anul 2008, când societatea pârâtă a plătit parte din marfa livrată, martora cunoscând "că au fost probleme cu încasările doar la marfa care a fost livrată într-un loc pe care nu îl cunosc, dar unde d-ul M. edifică o construcție";.
În fine, martora a arătat "am emis facturile ulterior livrărilor din cei doi ani, pe societate, întrucât așa era înțelegerea. Mențiunea "M. "; aplicată pe avizele de însoțire a mărfii evidenția faptul că acele mărfuri au fost livrate la d- ul M., și nu la alte șantiere";.
Martorul Târziu V. Ruben (f. 59), angajat al societății reclamante în funcția de șofer, a indicat însă o persoană cu numele "Ucu"; ca beneficiar al lucrării ce se efectua cu materialele transportate de acesta, relevând și că, din cele ce își amintește, beneficiarii la care transporta marfa "semnau avizele de însoțire a mărfii de fiecare dată";, instanța observând că numele acestui martor este înscris pe unele din avizele depuse la dosar (f. 8; f. 14; f. 15-17; f. 19), dar aceste avize nu poartă semnătura de primire a beneficiarului.
Martorii Homorodan Gheorghe (f. 102-103) și Mărcuș Augustin (f. 174), de asemenea, au relevat că semnau avizele de expediție pentru marfa ridicată sau livrată.
Instanța a reamintit că nici unul dintre avizele de însoțire a mărfii depuse la dosarul cauzei nu poartă semnătură de primire, iar din declarațiile martorilor ascultați în cauză rezultă concluzia ce a fost deja reținută de instanță, și anume, între cele două societăți comerciale a existat, fără îndoială, un raport juridic contractual, dar conținutul acestuia a fost dovedit numai în măsura sumei de 44.886,00 lei, la care se referă procesul-verbal de custodie analizat, iar nu și a sumei pretinse în prezenta cauză.
Așadar, această instanță a concluzionat, pe baza probelor administrate și analizate în cele ce precedă, în sensul că reclamanta nu a reușit să facă dovada existenței creanței pretinse.
Nefiind dovedită creanța pretinsă, instanța nu a putut reține fapta ilicită, adică încălcarea dreptului de creanță al reclamantei prin neexecutarea de către pârâți a obligațiilor contractuale corelative acestui drept, precum nu pot fi reținute nici existența unui prejudiciu suferit de creditor, raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu și culpa pretinșilor debitori, ceea ce echivalează cu neîntrunirea condițiilor răspunderii contractuale, cu consecința că cererea reclamantei urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, atât față de societatea pârâtă, cât și față de pârâtul persoană fizică.
În baza art. 274 C.pr.civ., căzând în pretenții reclamanta, a fost respinsă și cererea acesteia având ca obiect cheltuieli de judecată, urmând a se lua act că pârâții nu au solicitat astfel de cheltuieli.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC P. P. S. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii promovate în contradictoriu cu pârâta SC R. L. C. S. .
În cuprinsul motivelor de recurs se arată că între cele două societăți au existat raporturi comerciale sens în care între administratorii acestora a existat o înțelegere în sensul că SC P. P. S. să livreze materiale de construcții pârâte SC R. L. C. S. prin administratorul acesteia numitul M. Ș. în vederea construirii unei vile în B. M. .
Se susține că în situația de față, prin depozițiile martorilor audiați de prima instanță s-a făcut dovada livrării materialelor de construcții către pârâtă, sens în care se susține că potrivit dispozițiilor art. 1073-1090 cod civil s-a făcut dovada atât a existenței creanței cât și a neexecutării obligației de plată către pârâtă.
Examinând cererea de recurs și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiilor sart. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța reține în fapt următoarele:
Din cuprinsul cererii introductive de instanță reiese că societatea reclamantă și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1073 și urm. din Codul civil, dispoziții legale care reglementează dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la despăgubiri.
Astfel creditorul dintr-un raport juridic contractual este ținut să dovedească existența și întinderea creanței sale, precum si faptul neexecutării de către debitor a obligației corelative, debitorului obligației corelative revenindu-i sarcina de a dovedi liberarea sa de obligație prin executarea ei.
Din depozițiile martorilor Târziu V. Ruben, Homorodean Gheorghe și Mărcuș Augustin, audiați de prima instanță, reiese că pentru marfa livrată pârâtei de către reclamantă, respectiv pentru marfa ridicată de pârâtă din depozitul reclamantei se semnau avize de expediție, respectiv avize de însoțire a mărfii.
În situația de față, facturile despre care reclamanta susține că atestă existența creanței sale în valoare de 33.805, 08 lei reprezentând diferența dintre suma de 78.708,01 lei (contravaloarea materialelor de construcții livrate pârâtei) și suma de 44.886 lei (reprezentând suma achitată de pârâtă pentru materialele livrate acesteia) nu au fost acceptate de societatea pârâtă motivat de faptul că avizele de însoțire nu poartă semnătura de primire, sens în care
reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe numai până la concurența sumei de 44.886 lei, potrivit procesului verbal de custodie nr. 56/_
, această sumă achitată de pârâtă.
Astfel, în situația de față, raportat la probele existente la dosar reclamanta nu a reușit să facă dovada creanței pretinse, în sumă de 33.805,08 lei, motiv pentru care prima instanță în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea.
Pentru considerentele sus menționate și în absența unui motiv de casare sau modificare a hotărârii, aceasta va fi menținută ca legală și temeinică iar recursul va fi respins potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P. P. S., cu sediul în B. M., b-dul. B., nr. 42, județul M., împotriva sentinței civile nr. 2534/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
M. P.
M.
H.
C.
G.
G. ier,
H.
Red. M.P./ Tred. A.H.
_ /2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND S. E. M.
| ← Sentința civilă nr. 378/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 2739/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
