Decizia civilă nr. 425/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 425/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G.
Judecător: V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol recursul formulat de recurentul T. G. în contradictoriu cu intimații P. V.
D., M. I., P. ANA, R. I. SABIN, SC L. E. SA și SC E.ON G. D. SA împotriva încheierii civile pronunțate la 30 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă recurentul T. G., lipsind restul părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 26 august 2013 de către intimata P. Ana contractul de vânzare-cumpărare nr.33.869 din data de_ .
Recurentul T. G. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale solicitate la termenul de judecată din data de_ referitor la paguba produsă de explozia produsă la apartamentul nr.4 din imobilul în care locuiește; paguba a fost apreciată de către prima instanța la suma de 2250 lei și a fost acordată d-nei P. ana care locuiește la ap. nr.5. La solicitarea instanței arată că i s-a comunicat sentința în decembrie 2011 și nemaiavând posibilitatea de a formula recurs a înțeles să formuleze cerere de îndreptare a erorii materiale. Solicită cheltuieli de judecată.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin încheierea civilă pronunțată la data de 28 octombrie 2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materiala formulate de reclamantul T. G., ca neintemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în toate înscrisurile depuse de reclamantul T. G. la dosar, in raportul de expertiza efectuat in cauza si in
final in cererea de completare depuse in data de_ acesta este identificat cu domiciliul in
C. -N. str. C., apartamentul nr. 5. In actul de identitate depus in copie ca anexa la cererea de chemare in judecata, domiciliul reclamantului este indicat in C. -N., str. C. apartamentul nr. 6. In actul de identitate depus de pârâta P. Ana in copie anexa cererii de chemare in judecata aceasta este identificată cu domiciliul in str. C. apartament nr. 6. Oricare ar fi fost modificările referitoare la identificarea apartamentelor ocupate de cei doi reclamanți de la data emiterii actelor de identitate anexate cererii de chemare in judecata pana in prezent, acestea trebuiau aduse la cunoștință instanței pe parcursul procesului si expertului la momentul efectuări constatării. Astfel, pretinsa eroare invocata de reclamant ar afecta situația de fapt reținuta de instanță si soluția pronunțată privind cuantumul despăgubirilor.
Criticile formulate de reclamant privesc fondul reporturilor juridice ce au făcut obiectul dosarelor sus-menționate și nu reprezintă erori materiale, pentru a fi aplicabilă procedura reglementată de art. 281 C.pr. civ.
Având în vedere aceste considerente și scopul procedurii reglementate de art. 281 C.pr. civ., instanța de fond a reținut că cererea formulată având ca obiect îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 18113/2011 pronunțată în dosarul nr._ este neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, recurentul T. G., solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului recurentul a arătat că prin Contractul de rate lunare nr. 2425 pe numele d-nei P. ANA din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 33869 din 1997 rezultă clar că aceasta are domiciliul pe str. C., nr.16, ap.5. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2211 din 18.dec.2012, d-na P. ANA vinde ap. 5 ca bun în proprietate, sub semnătură personală d-lui T. Gelu-Viorel. A încasat suma de 2500 lei din eroare și nu a efectuat nicio reparație conform raportului de expertiză tehnică judiciară din luna mai 2011 și imediat a vândut apartamentul.
Din raportul de expertiză tehnică judiciară din luna mai 2011 întocmit de expert tehnic judiciar Conf. Dr. ing. V. IMIR FOSTI, în care deși la început tot din eroare d-na P. ANA este trecută la adresa str. C., nr.16, et.1, ap.4, dar la cap. 7 Concluzii în tabelul de la pct.7.2 este scris în clar: la nr. crt.2 ap.4 - T. G. - paguba apreciată la valoarea de 2600 lei; la nr. crt.3 ap. 5 - P. ANA - paguba apreciată la valoarea de 250 lei. În Procesul- verbal de Constatare din_ la poziția Reclamanți: T. G. este scris "Ap.4 cu semnătură personală în clar". În Procesul-verbal de Constatare din_ scris de mână pe verso la poziția Completare la ultima liniuță este scris textul: "la apartamentul 5 tavanul este degradat (fisurat)" și semnează în clar d-na P. ANA - deci recunoaște că este proprietara ap.5. Spre argumentarea completată recurentul a depus ca anexă Contractul de vânzare- cumpărare nr. 30670 din_ pe numele T. G. cu domiciliul pe str. C., nr. 16, et. 1, ap.4.
Recurentul a arătat că a avut angajată și plătită avocata d-na L. E. P. care avea obligația să urmărească mersul procesului care a durat 3 ani, respectiv din 2008 până în 2011 pentru grupul de reclamanți în cauză. Recurentul este în vârstă de 81 de ani, fiind și bolnav, astfel că nu a avut puterea de a urmări cu mai mare atenție cursul procesului, de aceea a angajat avocat, căruia i-au fost predate la timp toate documentele solicitate cu termene scadente. Sentința civilă nr. 18113/211 din 18 noiembrie 2011 a fost primită doar de către d-
nul P. D., pe care d-na avocat 1-a folosit ca un fel de ajutor sau reprezentant, iar sentința i-a fost comunicată recurentului doar în luna decembrie 2011.
Prin întâmpinare, intimata SC L. E. SA a solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat si pe cale de consecința menținerea ca legala si temeinica a încheierii civile atacate.
În susținerea poziției procesuale recurentul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale a dispozitivului Sentinței Civile nr. 18113/2011 pronunțata de către Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr._ . In opinia sa, eroarea cuprinsa in dispozitivul sentinței de fond consta in faptul ca, instanța in mod greșit a obligat SC L. E. SA la plata sumei de 2500 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat apartamentului nr. 4 situat in C. -N., str. C., nr. 16, aflat in proprietatea lui P. Ana; (in continuare: "apartamentul nr. 4") și a sumei de 250 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat apartamentului nr. 5 situat in C. -N., str. C., nr. 16, aflat in proprietatea lui T. G. ; (in continuare: "apartamentul nr. 5").
In susținerea cererii de indreptare a erorii materiale a dispozitivului sentinței de fond, recurentul a menționat ca, in fapt, apartamentul nr. 4 se afla in proprietatea acestuia iar nu in proprietatea lui P. Ana (cum in mod greșit ar fi reținut instanța de judecata in dispozitivul sentinței de fond).
Ca urmare, recurentul a susținut ca din eroare SC L. E. SA a fost obligata de către instanța de judecata la plata sumei de 250 lei in favoarea sa. In realitate acesta pretinde plata sumei de 2500 lei (n.n. suma dispus a fi achitata in favoarea lui P. Ana) având in vedere faptul ca sumele reprezentând contravaloarea prejudiciului material (2500 lei) care a fost cauzat apartamentului nr. 4 trebuiau sa-i revină în integralitate in calitatea sa de proprietar al apartamentului nr. 4.
Judecătoria Cluj-Napoca a respins Cererea de indreptare a erorii materiale formulata de către recurent cu privire la dispozitivul sentinței de fond, încheierea de respingere a cererii de indreptare a erorii materiale fiind legala si temenica.
Intimata a susținut că recursul este neîntemeiat având in vedere ca procedura prevăzuta de art. 281 si art. 2813C.pr.civ. este o procedura speciala in cadrul căreia nu pot fi reanalizate aspectele de fond soluționate de către instanța prin hotărârea cu privire la a cărei dispozitiv se solicita îndreptarea erorii materiale. Noțiunea de eroare materiala are in sensul art. 281 C.pr.civ, înțelesul de greșeala materiala vizibila, săvârșită cu ocazia redactării hotărârii, (indicarea greșita a numelui partilor, inversarea calității partilor). Calea reglementata de dispozițiile art. 281 C.proc.civ. vizează îndreptarea unor greșeli de ordin
formal, procedural care nu sunt de natura sa afecteze in vreun fel soluția instanței de judecata. Astfel, nu pot fi îndreptate greșelile de judecata care privesc fondul pricinii si nici nu s-ar putea obține completarea hotărârii sub alte aspecte.
Cuantumul sumelor acordate cu titlu de despăgubiri aferente prejudiciului material cauzat apartamentelor nr. 4 si 5 au fost stabilite de instanță în baza probatoriilor administrate (a Raportului de expertiza întocmit) și constituie aspecte de fond asupra cărora instanța a deliberat, astfel că nu pot fi considerate greșeli materiale în sensul art. 281 alin. (1) c.pr.civ.
S-a arătat că în mod corect in considerentele încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale" se retine faptul ca: "Criticile formulate de reclamant privesc fondul raporturilor juridice ce au făcut obiectul dosarelor si nu reprezintă erori materiale pentru a fi aplicabila procedura prevăzute de art. 281 C.pr.civ".
Recurentul tinde in realitate la o modificare a soluției date fondului cauzei. Solicitarea de modificare a încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale in sensul de a
se dispune plata in favoarea acestuia a sumei de 2500 lei in loc de suma deja achitata de 250 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciului material cauzat apartamentului nr. 4, nu poate fi realizata pe calea prezentului recurs, fiind incompatibila cu procedura prevăzuta de art. 281 si art. 2813C.pr.civ.
Intimata a mai arătat că eroarea materiala la care face referire art. 281 C.pr.civ este o eroare materiala a instanței de judecata iar nu a partilor. Prin cererea de chemare in judecata ce a făcut obiectul dosarului nr._ reclamantul-recurent a solicitat instanței "obligarea paratei SC L. E. SA la repararea integrala a pagubelor pricinuite apartamentului nr.5 proprietatea reclamantului si "la plata unor daune morale in suma de 3000. Domiciliul lui T.
G. a fost indicat prin cererea de chemare in judecata si prin actele atașate acesteia ca fiind cel din C. -N., str. C., nr. 16 ap. 5, jud. C. . Prin cererea de chemare in judecata ce a făcut obiectul dosarului nr._ reclamanta P. Ana a solicitat instanței "obligarea paratei SC L. E. SA la plata sumei de 2500 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru repararea pagubelor pricinuite apartamentului nr. 4 proprietatea reclamante"; si "la plata unor daune morale in suma de 1500 lei." Domiciliul lui P. Ana a fost indicat prin cererea de chemare in judecata si prin actele atașate acesteia ca fiind cel din C. -N., str. C., nr. 16 ap. 4, jud. C. .
In baza principiului disponibilității instanța de fond a soluționat petitele cu care a fost investita, a admis in parte cererea si a dispus prin sentința de fond, obligarea SC L. E. SA la plata: "sumei de 2500 cu titlu de despăgubiri in favoarea lui P. Ana cu domiciliul in C. -N.
, str. C., nr. 16 ap. 4 pentru daunele provocate apartamentului nr. 4 din imobilul situat in
C. -N. str. C. nr. 16 jud. C. si la plata: "sumei de 250 lei cu tirlu de despăgubiri in favoarea lui T. G., cu domiciliul in C. -N., str. C., nr. 16 ap. 5 pentru daunele provocate apartamentului nr. 5 din imobilul situat in C. -N. str. C. nr. 16 jud. C. .
Ca urmare, in eventualitatea in care exista o greseala (fie ea si materiala) aceasta aparține partilor, respectiv recurentului care si-a formulat greșit petitlul acțiunii si si-a indicat un alt domiciliul. Or, recurentul nu se poate prevala de propria culpa ("Nemo auditur propriam turpitudinem allegans") si nici sa se apere valorificând un asemenea temei având in vedere faptul ca acesta a acționat in baza principiului disponibilității. Greseala recurentului/apărătorului recurentului nu poate fi îndreptată pe calea prevăzuta de art. 281 si art. 2813C.pr.civ, care vizează exclusiv îndreptarea erorilor materiale ale instanței de judecata produse cu ocazia redactării hotărârii.
Intimata a arătat că în mod corect se retine in considerentele încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale faptul ca: "oricare ar fi fost modificările referitoare la identificarea apartamentelor ocupate de cei doi reclamanți de la data emiterii actelor de identitate anexate cererii de chemare in judecata pana in prezent, acestea trebuiau aduse la cunostinta instanței pe parcursul procesului si expertului la momentul efectuării constatării";.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Prin recursul formulat împotriva încheierii civile pronunțate la data de 28 octombrie 2013 de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul_, recurentul T. G. a arătat că aceasta este neîntemeiată și că a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor legale, motive de recurs care se circumscriu dispozițiilor art. 3041și art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă. Prin sentința civilă nr. 18113/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în prezentul dosar, s-a admis în parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta P.
ANA, cu domiciliul in C. -N. str. C. nr. 16 ap. 4 jud. C., in contradictoriu cu parata SC L. E. S.A., fiind obligată pârâta la plata în favoarea acestei reclamante a sumei de 2500 lei cu titlu de despăgubiri pentru daunele provocate apartamentului nr. 4 din imobilul situat in
C. -N. str. C. nr. 16 jud C. și au fost respinse restul pretentiilor reclamantei ca neintemeiate. De asemenea, prin aceiași hotărâre s-a admis în parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul T. G. cu domiciliul in C. -N. str. C. nr. 16 ap. nr. 5 jud. C., in contradictoriu cu parata SC L. E. S.A., fiind obligată pârâta la plata în favaoarea acestui reclamant a sumei de 250 lei cu titlu de despagubiri pentru daunele provocate apartamentului nr. 5 din imobilul situat in C. -N. str. C. nr. 16 jud C., fiind respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Cu privire la această hotărâre reclamantul recurent T. G. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii susmenționate arătând că în mod eronat instanța de fond a reținut că domiciliază în apartamentul nr. 5, locuind în realitate în apartamentul nr. 4, și implicit instanța a acordat despăgubirile în mod eronat.
Potrivit art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate.
Analizând dispozițiile legale sus menționate, tribunalul subliniază faptul că norma legală este extrem de clară în sensul că pe calea acestei proceduri se pot îndrepta doar erorile materiale iar nu și erorile de judecată, acestea din urmă putând fi remediată prin declararea căilor de atac prevăzute de lege.
Prin sentința civilă nr. 18113/2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca instanța de fond a acordat reclamantei P. ANA despăgubiri în cuantum de 2.500 lei pentru daunele produse de către pârâtă la apartamentul nr. 4 iar reclamantului T. G. despăgubiri în cuantum de 250 lei pentru daunele provocate apartamentului nr. 4, ori în mod corect a reținut instanța de fond că în toate înscrisurile depuse de reclamantul recurent T. G. la dosar, in raportul de expertiza efectuat in cauza si in final in cererea de completare depuse in data de_ acesta a fost identificat cu domiciliul in C. -N. str. C., apartamentul nr. 5, iar în actul de identitate depus in copie ca anexa la cererea de chemare in judecata, domiciliul reclamantului este indicat in C. -N., str. C. apartamentul nr. 6, de asemenea, în actul de identitate depus de reclamanta P. Ana in copie anexa cererii de chemare in judecata aceasta este identificată cu domiciliul in str. C. apartament nr. 6, iar oricare ar fi fost modificările referitoare la identificarea apartamentelor ocupate de cei doi reclamanți de la data emiterii actelor de identitate anexate cererii de chemare in judecata pana in prezent, acestea trebuiau aduse la cunoștință instanței pe parcursul procesului si expertului la momentul efectuări constatării, pretinsa eroare invocata de reclamant afectând situația de fapt reținuta de instanță si soluția pronunțată privind cuantumul despăgubirilor.
Ori, în mod constant practica judiciară a reținut că pe calea procedurii îndreptării erorii materiale reglementată de dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, reclamantul nu poate obține completarea elementelor de identificare ale sale, domiciliul fiind un astfel de element, dacă prin aceasta se urmărește în realitate schimbarea cuantumului despăgubirilor care i-au fost acordate de către instanța de fond cu ocazia soluționării cererii sale de chemare în judecată.
Ori, chiar o eventuală reținere eronată a apartamentului în care locuiește reclamantul raportat la scopul urmărit de acesta, respectiv obținerea unei despăgubiri de la pârâtă în cuantum de 2.500 și nu 250 lei cât i s-au acordat, nu reprezintă o eroare materială ci o modificare/completare a dispozitivului, inadmisibilă pe această cale procedurală, reclamantul
având la îndemână pentru îndreptarea acestei eventuale erori de judecată calea de atac a recursului împotriva hotărârii.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul reține că încheiere civilă pronunțată în data de 28 octombrie 2011 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. este temeinică și a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 304, 3041și 312 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul T. G. în contradictoriu cu intimații P. V. D., M. I., P. ANA, R. I. -SABIN, SC L. E. SA și SC E.ON GAZ D. SA împotriva încheierii civile pronunțate la 28 octombrie 2011 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o va menține în întregime.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către recurent, tribunalul reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurentul T. G. fiind respins ca neîntemeiat, astfel că va respinge ca neîntemeiată cererea recurentului T. G. de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul T. G. în contradictoriu cu intimații P. V. D., M. I., P. ANA, R. I. -SABIN, SC L. E. SA și SC E.ON
GAZ D. SA împotriva încheierii civile pronunțate la 28 octombrie 2011 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o menține în întregime.
Respinge ca neîntemeiată cererea recurentului T. G. de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
C. G. V. | L. O. S. | I. | A. B. |
Red.CG/MM 2 ex./_
Judecător fond: D. Viorica P. ovici, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 345/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 556/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|








