Decizia civilă nr. 1088/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1088/R
Ședința publică din 11 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.
J. ecător N. B.
J. ecător V. F.
G. ier T. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către recurenta SC E. F. SA, A. DE F. A E. E. B. M., cu sediul în B.
M., str. G. C. nr. 14, județul M. împotriva încheierii civile din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata V. M., domiciliată în B. M., A. R. nr.2, ap. 22, județul M., având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 04 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de 11 octombrie 2013, 18 octombrie 2013, 25 octombrie 2013 și 01 noiembrie 2013, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a dispus în temeiul art.1551Cod procedură civilă, suspendarea judecății cererii formulate de reclamanta SC E. F. SA, A. de F. a E. E. B. M. în contradictoriu cu pârâta V. M. până la îndeplinirea de către reclamantă a dispozițiilor date de instanță, dispunându-se trimiterea dosarului la arhivă spre păstrare.
În motivarea acestei încheieri s-a reținut că deși reclamantei i s-a pus în vedere să indice domiciliul actual al pârâtei, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, urmând a se dispune suspendarea judecății cauzei până la îndeplinirea de către societatea reclamantă a dispozițiilor date de instanță.
Împotriva încheierii reclamanta SC E. F. SA, A. de F. a E.
E. B. M. a declarat recurs solicitând modificarea acesteia în sensul
trimiterii cauzei la instanța de fond în vederea continuării judecății pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 1551Cod procedură civilă deoarece societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile stabilite în cursul judecății de instanță.
Problema juridică aflată în discuție în fața instanței de fond constă în stabilirea adresei de domiciliu a pârâtei V. M. și a demersurilor întreprinse pentru aflarea domiciliului acesteia.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat domiciliul pârâtei în B. M., A. R., nr.2 ap.22. Procedura de citare cupârâta pentru termenul de judecată din_ nu a putut fi îndeplinită la adresa indicată mai sus deoarece așa cum rezultă din mențiunile făcute de agentul poștal, destinatarul s-a mutat de la adresa indicată, iar noul proprietar nu permite afișarea actelor de procedură.
In aceste condiții, prin citația emisă pentru termenul de judecată din_ instanța de fond a pus în vedere reclamante8i ca până la termenul de judecată să facă dovada domiciliului pârâtei sub sancțiunea suspendării cauzei.
Reclamanta s-a conformat dispozițiilor date de instanță și a emis adresa nr. 24955/_ prin care a solicitat Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor M. să comunice ultimul domiciliu cunoscut al pârâtei. Prin adresa nr. 22789/_ transmisă instanței de fond la data de_ (fila 25) Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor M. a comunicat faptul că în evidențele lor pârâta figurează cu domiciliul în B. M., A. R. nr.2, ap.22 aceasta fiind de altfel și adresa indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. La data de_ reclamanta a depus la dosar adresa nr. 783/_ prin care face dovada demersurilor întreprinse pentru aflarea domiciliului actual al pârâtei (f.26 și 27 dosar).
Cu toate acestea prin încheierea din_ instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu și-a îndeplinit obligația impusă, dispunând aplicarea disp.art. 1551C.pr.civilă.
Potrivit art. 57 din Codul civil, dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. In lipsa acestor mențiuni stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. Raportat la aspectele arătate s-a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea cauzei raportat la faptul că reclamanta și-a îndeplinit cu prisosință obligația care i-a fost pusă în vedere, respectiv de a face dovada domiciliului pârâtei.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 1551Cod procedură civilă "când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin
neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate";.
În speță, reclamanta și-a îndeplinit obligația de a indica domiciliul pârâtei în urma demersurilor întreprinse, potrivit înscrisurilor de la filele 25-27 din dosar, astfel încât măsura instanței de fond de a suspenda soluționarea cauzei este nejustificată.
Constatând că recursul este fondat tribunalul urmează a-l admite cu consecința modificării încheierii, în sensul trimiterii cauzei pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă,
ADMIRE recursul declarat de reclamanta SC "E. F. "; SA cu sediul în București, cu sediul procesual ales în B. M., str. G. C. nr. 14, județul M. împotriva încheierii civile din_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi,_ .
Președinte, V. P. | J. ecător, N. B. | J. ecător, V. F. |
G. ier, T. H. în concediu medical semnează grefier șef |
Red.B.N. /_
Tred. M.E. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: D. D.
← Decizia civilă nr. 421/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 554/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|