Decizia civilă nr. 421/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 421/2013
Ședința publică din 26 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR D. E. L.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta V. V. împotriva sentinței civile nr. 349/_ pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu și pe intimata SC. G. A. SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă av. P.
V. cu împuternicire avocațială la dosar și cons. jur. Roxana Cimpianu pentru intimata S.C. G. A. SA cu delegație de reprezentare la dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 159 alin.4 C.pr. civ. constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Mandatarul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Se reține că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat, legal timbrat. La_ s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței,
întâmpinare, 1 exemplar expediată prin fax, la_ fiind depus la dosar înscrisul în original.
Mandatarul recurentei arată că a ridicat un exemplar din întâmpinare, nu are cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentanta intimatei arată că nu are alte cereri.
Instanța constatând că nu sunt alte cereri de formulat acordă mandatarilor părților cuvântul în fond.
Mandatarul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în baza disp. art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cu observarea disp. art. 3041C. pr. civ. și art. 969 C civil rap. la disp. art. 16 lit. a din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate pe larg în scris, susținute și oral. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin sent. civ. nr. 349/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos. civ. nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta SC
G. A. SA.
S-a respins că tardiv formulată, acțiunea reclamantei V. V., în contradictoriu cu pârâta SC G. A. SA.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC G. A. SA la plata sumei de
53.564 lei, reprezentând despăgubiri în baza contractului de asigurare complexă a gospodăriilor seria ACG nr. 0. din_, precum și a dobânzii legale, de la data scadenței și până la plata efectivă a sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.
În baza contractului de asigurare complexă a gospodăriilor seria ACG nr. 0. din_, încheiat cu SC Ceccar Romas SA - Agenția B., aceasta se obliga la plata despăgubirilor pentru "toate riscurile"; survenite la imobilul reclamantei din Susenii Bîrgăului, nr. 178, convenție încheiată pe o perioadă de 12 luni. SC Ceccar Romas SA a devenit ulterior OTP Garanția și, respectiv G. A. SA.
Perioada de valabilitate a contractului determină datele limită în interiorul cărora riscurile sunt acoperite de asigurator și pagubele trebuie să apară pentru a fi luate în sarcină.
Independent de această perioadă, contractele de asigurare fixează, în conformitate cu legea, o dată limită plecând de la apariția unui eveniment sau de la achiziția unui drept după care părțile în contract nu mai pot să se prevaleze legal de o obligație în sarcina celeilalte părți. Această prescripție obligă părțile la o anumită rigoare în gestionarea lor și să nu trateze cu neglijență dosarele lor.
Conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în materie de asigurări, în privința raporturilor contractuale între asigurator și asigurat termenul de prescripție este de 2 ani și începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, conform art. 10 alin. 1 din același act normativ, respectiv de la data producerii evenimentului asigurat, cu alte cuvinte un asigurat nu va mai putea să-și pună în valoare dreptul la o despăgubire pentru pagubă, dacă cererea nu este făcută cel mai târziu la doi ani după acest eveniment.
Pentru a întrerupe prescripția, solicitantul trebuie să citeze cealaltă parte în justiție, sau să ceară acordul său scris pentru a respinge prin convenție data prescrierii.
În cazul de față evenimentul asigurat s-a produs în cursul valabilității poliței de asigurare, respectiv în perioada_ -_ (f.81), aspect necontestat de părți. Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la instanță la data de _ , relevanță asupra cursului prescripției prezintă recunoașterea debitului, situație care întrerupe cursul acesteia, cu condiția să fie o recunoaștere neîndoielnică a datoriei, să fie dată în deplină cunoștință de cauză în privința existenței dreptului și titularului acestuia la care se referă recunoașterea, iar această recunoaștere să se producă înăuntrul termenului de prescripție, deoarece numai astfel efectele întreruperii prevăzute de art.17 din Decretul nr. 167/1958 pot opera, prin ștergerea prescripției începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o.
Din nici un act depus la dosar de reclamantă ori pârâtă nu rezultă faptul că în această perioadă de 2 ani de la data producerii evenimentului, pârâta ar fi recunoscut
datoria pe care o are în baza contractului de asigurare, pentru a opera întreruperea cursului prescripției.
Faptul că s-a întocmit dosarul de daună, ori că reclamanta a transmis pârâtei mai multe notificări și adrese la care aceasta din urmă nu a dat curs, nu poate echivala cu o recunoaștere neîndoielnică a datoriei așa cum prevede art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, întrucât, având în vedere consecințele pe care le naște în patrimoniul celui în folosul căruia curge prescripția - respectiv al pârâtei, se concluzionează că aceasta nu poate fi decât expresă.
De asemenea, nici corespondența dintre pârâtă și reclamantă la care se face referire prin răspunsul la întâmpinare de la fila 44 din dosar, prin care pârâta ar i-ar fi comunicat reclamantei că documentația este incompletă, nu angajează la plată, putându-se considera doar ca făcând parte din ansamblul documentației necesare la stabilirea valorii despăgubirii, fără a i se da interpretarea că aceasta valorează cu recunoașterea dreptului la încasarea despăgubirii.
În consecință, întrucât reclamanta nu a dovedit cu acte din care să rezulte recunoașterea de către pârâtă a sumelor pretinse și că s-ar fi obligat să plătească, cursul prescripției nu s-a întrerupt și ca atare, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea reclamantei ca fiind tardiv formulată.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta V. V. solicitând admiterea recursului în baza disp.art.312 rap.la art.304 pct.9 C.pr.civ. cu observarea disp.art.304/1 Cod proc.civ. și ale disp.art.969 Vechiul cod civil raportat la disp.art.16 lit.a din Decrt.167/1958 privind prescripția extinctivă și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatei SC G. A. SA să achite suma de 53.564 lei, reprezentând despăgubiri în baza contractului de asigurare complexă a gospodăriilor seria ACG nr.0. din_, precum și la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la plata efectivă a sumelor datorate.
Cu cheltuieli de judecată la instanța de fond și în recurs reprezentând onorariu de avocat și taxa de timbru.
Prin acțiunea introductivă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 53.564 lei cu titlu de despăgubiri în baza contratului de asigurare cu privire la imobilul proprietatea sa din Susenii Bârgăului nr.178, jud. B. -Năsăud.
În motivare s-a arătat că în baza contractului de asigurare complexă a gospodăriilor seria ACG nr.0. din_ încheiat cu SC CECCAR ROMAS SA, Agenția B., aceasta se obliga la plata despăgubirilor pentru "toate riscurile"; survenite la imobilul din Susenii Bârgăului nr.178. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de l2 luni, recurenta achitând integral prima de asigurare.
SC CECCAR ROMAS SA a devenit ulterior OTP GARANTIA, iar ulterior G.
A. SA.
In urma unor precipitații abundente ce au avut loc în perioada valabilității contractului de asigurare, s-a cauzat o alunecare de teren care a afectat mai multe locuințe din comună, cauzând imobilului asigurat multiple daune, respectiv fisuri pronunțate în pereții imobilului, deplasarea fundației acestuia, tasarea unui colț al casei, fiind afectate inclusiv învelitorile, șarpantele din lemn, etc.
Prin cererea înreg. sub nr.58/_ a anunțat survenirea riscului asigurat și a depus documente justificative și fotografii ale imobilului afectat de alunecarea de teren. Ulterior acestui moment, pârâta s-a folosit de toate manoperele posibile pentru tergiversarea despăgubirii și deși telefonic era asigurată că urmează să fie despăgubită, de fiecare dată și se mai solicitat depunerea încă a unui document necesar soluționării dosarului de daună. Astfel, i s-a solicitat și a depus la dosarul de daună adresa Stației Hidrologice B. nr.2924/_, adresa de confirmare din partea Primăriei Prundu Bârgăului nr.3571/_, pagubele aduse mai multor imobile din comună de precipitațiile masive din cursul anului anterior, o nouă precizare înreg.sub nr.252/_, apoi revenire cu nr.978/_, o nouă cerere de soluționare a dosarului de daună nr.1163/_, măsurători de releveu din_, un prim raport de evaluare a pagubei depus la_, un al doilea raport de evaluare înreg.sub nr.179/_ prin care s-a stabilit costul lucrărilor necesare ca fiind de
53.564 lei.
Cu toate aceste documente comunicate, deoarece nu s-a procedat la soluționarea dosarului de daună, a formulat o nouă adresă la_ și apoi o notificare prin executor judecătoresc la_ . Abia acesteia din urmă i s-a răspuns prin adresa nr. J loo2/_ prin care pentru prima dată i s-a comunicat un refuz de acordare a despăgubirilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta recunoaște contractul de asigurare, întocmirea dosarului de daune AG_, dar cu rea-credință comunică instanței selectiv anumite documente din dosar înlăturând intenționat anumite acte din care rezultă clar conduita sa culpabilă.
În primul rând a comunicat un înscris intitulat dosar de daună AG 10/_ în care se consemnează doar asiguratul V. V. și polița de asigurare cu indicarea perioadei ei de valabilitate.
La data producerii evenimentului și data constatării este consemnat doar anul 2006, localitatea Susenii Bârgăului nr.178.
Acest înscris este întocmit de un reprezentant al pârâtei, care crede că a fost întocmit ulterior datei sesizării instanței, tocmai pentru a nu putea observa data sesizării și cele constatate de reprezentantul asigurătorului.
Potrivit disp.art.11 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările din România încheierea contractului de asigurare se probează cu polița de asigurare,fapt ce reclamanta l-a dovedit prin depunerea copiei poliței de asigurare.
Faptul că în cursul anului 2006, recurenta a sesizat asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat, de asemenea a fost dovedit de reclamantă prin întocmirea dosarului de daună iar refuzul comunicării tuturor actelor din acest dosar nu poate fi imputat acesteia.
Față de starea de fapt mai sus expusă reținând în esență că data producerii riscului asigurat_ a avut loc în termenul de asigurare (_ -_ ), că asigurătorul a fost anunțat de producerea riscului asigurat și a întocmit un dosar de daună făcând demersurile necesare și solicitând acte asiguratului până la_ (data depunerii ultimului raport de expertiză sub nr.170/_ ), lăsând mereu impresia că va efectua despăgubirea amiabilă exprimându-și refuzul doar la_ prin adresa nr.J1002/_ (anexă la acțiunea introductivă) se pune problema dacă promovarea acțiunii la_ (1 an, l0 luni și 8 zile de la depunerea ultimului act solicitat și 2 luni
și 23 zile de la exprimarea refuzului plății) este sau nu în afara termenului de prescripție de 2 ani prevăzut de disp.art.3 din Decr.167/1958.
In esență se pune problema dacă potrivit convenției dintre părți și reglementărilor legale aplicabile în cauză, există o procedură prealabilă potrivit căreia soluționarea pretențiilor de regulă se face pe cale amiabilă, dacă sesizarea de către creditor a debitorului cu privire la declanșarea acelei proceduri prealabile (întocmirea dosarului de daună) întrerupe cursul prescripției pe perioada realizării acelei proceduri, respectiv până la exprimarea fermă a debitorului cu privire la obligația sa, de a plăti într-o anumită limită, sau refuzul achitării acelei despăgubiri.
Pentru a da răspuns la această problemă este necesar să se analizeze rolul prescripției extinctive, precum și împrejurările care duc la suspendarea sau întreruperea cursului prescripției extinctive.
Prescripția extinctivă are un rol mobilizator al titularilor de drepturi subiective prin stabilirea unor termene legale înăuntrul cărora aceștia se pot adresa cu succes instanței de judecată pentru a obține sprijinul statului în realizarea dreptului său.
Prevăzând anumite termene în care titularul dreptului subiectiv poate solicita sprijinul instanței de judecată, legiuitorul a prevăzut și împrejurările care pot duce la suspendarea sau întreruperea cursului prescripției.
În reglementarea stingerii dreptului la acțiune prin efectul prescripției extinctive legiuitorul a pornit de la două prezumții:
lipsa de convingere a titularului dreptului cu privire la temeinicia pretenției sale, dedusă din starea sa de pasivitate în tot timpul curgerii termenului de prescripție și;
din conduita debitorului față de pretențiile titularului dreptului dedusă din împotrivirea acestuia la realizarea dreptului pe întreaga perioadă a termenului de prescripție.
Aceste prezumții constituie, în principiu rațiunile care justifică efectele prescripției extinctive.
De aici și consecința că, ori de câte ori atitudinea de pasivitate a titularului dreptului, sau cea de împotrivire a debitorului încetează evident în timpul curgerii termenului de prescripție extinctivă - curgerea în continuare a prescripției nu se mai justifică.
Deci, ieșirea titularului dreptului din starea de pasivitate ori părăsirea de către debitor a poziției sale de împotrivire prin recunoașterea pretenției creditorului au ca efect înlăturarea prescripției începute, deoarece în ambele cazuri finalitatea prescripției extinctive este atinsă, efectul mobilizator al ei s-a produs prin ieșirea din pasivitate a titularului dreptului, iar nevoia clarificării situațiilor incerte este de asemenea, realizată prin recunoașterea obligației de către cel în favoarea căruia curge prescripția.
Potrivit disp.art.16 lit.a din Decr.167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, iar potrivit lit.c printr-un act începător de executare.
Recunoașterea dreptului aceluia în contra căruia se prescrie este un act unilateral, care pentru a-și produce efectul nu are nevoie să fie acceptat de creditor, fiind suficient dacă el nu îl respinge.
Prin recunoașterea obligației ce îi incumbă, debitorul își schimbă atitudinea sa față de titularul dreptului, admițând existența dreptului subiectiv, a cărui acțiune se
prescrie. In acest fel, debitorul își manifestă intenția de a executa obligația ce îi incumbă în acel raport juridic, iar titularul dreptului capătă credința legitimă că debitorul își va executa obligația de bună voie, fără a mai fi nevoie să-și exercite dreptul său la acțiune spre a obține executarea obligației în mod forțat.
Pentru ca această recunoaștere să aibă ca efect întreruperea prescripției extinctive, este necesar ca să fie neîndoielnică, adică să rezulte fără echivoc din acțiunile debitorului.
Recunoașterea nu trebuie să fie neapărat expresă, ea poate fi și tacită, rezultând din conduita debitorului, respectiv din efectuarea unor demersuri pentru stabilirea întinderii pretențiilor, a îndeplinirii condițiilor de plată, a solicitării unor acte sau efectuării unor adrese la anumite instituții, etc.
Din cele mai sus arătate, rezultă fără dubiu că formularea cererii de despăgubiri către asigurător, ce a stat la baza constituirii dosarului de daună, exprimă ieșirea din pasivitate, respectiv voința titularului dreptului de a-și realiza acest drept echivalând chiar cu o începere a executării dreptului său, iar pe de altă parte existența acelei proceduri prealabile de realizare a dreptului pe cale amiabilă și atitudinea debitorului (asigurătorului) până la formularea unei opoziții ferme la_, face ca pentru această perioadă termenul de prescripție să nu curgă.
Se ajunge la această concluzie și observând dispozițiile legale din Legea nr.136/1995, privind asigurarea și reasigurarea în România, precum și ale Legii nr.32/2000, privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor.
Potrivit disp.art.8 din Legea nr.136/1995, avizarea și constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor stabilirea și plata despăgubirilor se efectuează de asigurător în condițiile legii sau ale contractului de asigurare în cazul asigurărilor facultative.
Potrivit disp.art.20 lit.f indice 1 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, societățile de asigurări sunt obligate să instituie proceduri de constatare a daunelor în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi.
Potrivit art.X, pct.38-39, din contractul de asigurare, asigurătorul are obligația să constate și să evalueze daunele rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat și să plătească despăgubirea convenită asiguratului.
Prin urmare, aceste dispoziții legale impun anumite obligații în sarcina asigurătorului, respectiv instituie acea procedură prealabilă a soluționării pretențiilor pe cale amiabilă.
De altfel și disp.art.XI, pct.56 din Contractul de asigurare prevăd că "Orice litigiu decurgând sau în legătură cu acest contract, se va soluționa pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil de către instanțele de judecată competente din România.
Totodată, părțile au convenit prin contract potrivit disp.art.12.2 că "Dreptul de a ridica pretenții față de asigurător, privind plata despăgubirilor se stinge în termen de 2 ani de zile de la data producerii riscului asigurat";.
Din aceste clauze rezultă că asiguratul poate sesiza asigurătorul (adică poate ridica pretenții) în 2 ani de la producerea evenimentului asigurat, respectiv poate depune cerere de despăgubiri la asigurător în 2 ani de zile.
Or, în acest caz, recurenta a ridicat pretenții prin sesizarea asigurătorului în ziua in care a aflat de producerea riscului, respectiv_ .
Că aceasta este singura interpretare corectă a disp.Decr.167/12958 rezultă cu prisosință și din disp.Noului Cod Civil, privitoare la prescripție.
Potrivit disp.art.2532 Noul Cod Civil prescripția nu curge: … "pct.6 - pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți;
pct.7 în cazul în care cel îndreptățit la acțiune trebuie sau poate potrivit legii, ori contractului, să folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclamația administrativă, încercarea de împăcare sau alte asemenea, cât timp nu a cunoscut și nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri:
Potrivit disp.art.2537 pct.1 și 4 prescripția se întrerupe:
"pct.1 printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, in orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția;
pct.4 - prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere;
Intimata SC G. A. SA a depus întâmpinare (f.29-33), prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentă ca fiind neîntemeiat și pe cale de consecință menținerea sent.civ.nr.349/2013 a Judecătoriei B. ca fiind legală și temeinică, instanța de fond admițând în mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de aceasta.
Prin recursul formulat recurenta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii prescripției dreptului la acțiune pe considerentul că, în principal întocmirea dosarului de dauna de către societatea-intimată întrerupe cursul prescripției pe durata soluționării acestuia până la expirarea fermă a debitorului cu privire la obligația sa de plata pentru anumită sumă sau refuzul de achitare a acelei despăgubiri.
Intimata susține că nu poate fi de acord cu poziția recurentei atâta timp cât nu există nici o prevedere legală expresă care să stabilească că prin deschiderea dosarului de daună se întrerupe cursul prescripției, iar întocmirea acestui dosar nu înseamnă altceva decât o desfășurare a relațiilor contractuale și presupune o procedură care nu echivalează cu recunoașterea dreptului.
Înștiințarea asiguratorului cu privire la producerea unui risc asigurat obligă pe acesta din urmă să deschidă dosar de daună, constatarea daunelor, evaluarea și soluționarea acestora făcându-se în conformitate cu dispozițiile contractuale, fără ca aceste demersuri să întrerupă în vreun fel cursul prescripției sau să aibă efectul unei recunoașteri a obligației de plată în baza contractului de asigurare.
Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, intimata nu a negat existența contractului de asigurare sau comunicarea daunei la societate pentru un eveniment din luna mai 2006, ci doar a invocat faptul că, la data la care s-a introdus cererea de chemare în judecată_ dreptul asiguratului de a ridica pretenții față de societate s-a prescris.
Așa cum se susține atât prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond cât și prin celelalte înscrisuri depuse în probațiune, deoarece reclamanta-recurentă solicită despăgubiri în baza contractului de asigurare facultativă a gospodăriei încheiat cu Ceccar Romas SA, termenul de prescripție aplicabil cu privire la drepturile decurgând din acest contract este cel prevăzut în art.3 alin.2 din
Decr.167/1958 aplicabil la data producerii evenimentului "în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani";.
Acest termen special de prescripție de 2 ani începe să curgă potrivit art.7 alin.1 și 2 din Decr.167/1958 astfel "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept";.
In data de_ asiguratul a înștiințat asiguratorul cu privire la producerea unui risc asigurat. Având în vedere faptul că dovada producerii riscului asigurat și a prejudiciului suferit se face de către asigurat, acesta în vederea soluționării cererii de despăgubire avea obligația de a depune toate documentele necesare în acest sens.
După cum se poate observa din documentele ce fac parte din dosarul de daună, din anul 2006 și până 2009 reclamanta a depus la dosarul de daună mai multe documente.
Cu toate acestea obligația de plată a asiguratorului este una care izvorăște din contractul de asigurare și singura condiție pentru nașterea acestei obligații, dacă asiguratul a plătit ratele, este producerea evenimentului asigurat. De la această dată, se naște și dreptul la acțiune al reclamantei.
Faptul că reclamantei i-a luat o perioadă îndelungată de timp să depună documentele necesare soluționării dosarului de daună, nu are nici un efect asupra cursului prescripției, acesta nefiind întrerupt. Termenul de prescripție de 2 ani este suficient pentru a-i permite asiguratului să facă toate demersurile necesare finalizării dosarului de daună. De la data producerii evenimentului asigurat reclamanta și-a putut face o imagine suficient de clară asupra întinderii prejudiciului, putând să introducă o cerere de chemare în judecată însă nu a făcut acest lucru decât după 5 ani de la aceasta dată.
Relevantă asupra cursului prescripției prezintă recunoașterea debitului, situație care întrerupe cursul acesteia, cu condiția ca aceasta să fie neîndoielnică, să fie dată în deplina cunoștință de cauză în privința existenței dreptului și titularului acestuia, iar aceasta recunoaștere să aibă loc înăuntrul termenului de prescripție, deoarece numai astfel efectele întreruperii prev. de art.17 din Decr.167/1958 pot opera prin ștergerea prescripției începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o.
Din nici un act existent la dosarul cauzei nu rezultă că intimata în perioada de 2 ani de la producerea evenimentului ar fi recunoscut datoria pe care o are față de asigurat în baza contractului de asigurare pentru a opera întreruperea cursului prescripției.
Mai mult, reclamanta pretinde că, cursul prescripției ar fi fost întrerupt prin depunerea de documente la intervale îndelungate de timp, însă acest fapt nu poate avea efectul juridic al întreruperii cursului prescripției. Cazurile de întrerupere sau de suspendare sunt prevăzute în mod limitativ în art.16 și art.13 din Decr.167/1958, depunerea de documente la dosarul de daună nefiind menționată.
De asemenea, cu toate că reclamanta susține faptul că aceste documente au fost solicitate de societatea-intimată, nu s-a depus nici un document în acest sens. Chiar și in situația in care documentele ar fi fost solicitate de către aceasta, o adresă prin care se arăta că documentația este incompletă nu angajează la plată, ci se poate considera că face parte din ansamblul documentației necesare stabilirii valorii despăgubirii, fără
a i se putea da interpretarea ca aceasta valorează cu recunoașterea dreptului la încasarea despăgubirii și astfel să întrerupă cursul prescripției.
Documentația incompletă pentru soluționarea dosarului de daună nu poate fi imputată intimatei că doar recurentei, care deși a avut la dispoziție 2 ani de zile să depună toate documentele necesare soluționării cererii a înțeles să le depună pe parcursul mai multor ani de zile.
Deschiderea dosarului de daună sau faptul că recurenta a depus mai multe notificări și adrese nu echivalează cu o recunoaștere din partea intimatei pentru a opera o întrerupere a cursului prescripției.
Prevederile legale invocate, arată clar faptul că termenul de prescripție în raporturile ce izvorăsc din asigurare este de 2 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nu a fost întrerupt de deschiderea dosarului de daună sau de depunerea de documente de către asigurat. Dacă s-ar admite acest lucru ar însemna că, curgerea termenului de prescripție se află la dispoziția asiguratului, astfel încât asupra asiguratorului ar plana mereu o incertitudine cu privire la perioada în care asiguratul poate emite pretenții, ori dispozițiile Decr.167/1958 cu privire la prescripția extinctivă sunt imperative, termenul și data de la care începe să curgă sunt stabilite în mod clar.
În anul 2010, recurenta s-a adresat cu o reclamație privind societatea intimată către Comisia de Supraveghere a A. lor, motivul fiind același, plata despăgubirilor pentru evenimentul din anul 2006. Prin răspunsul la reclamația formulată din_ intimata a arătat faptul că termenul de prescripție de 2 ani în care reclamanta putea formula pretenții de despăgubire s-a împlinit. In urma acestei reclamații CAS nu a pus în vedere intimatei să achite acest daune, ceea ce denotă că aceasta a achiesat la punctul de vedere al intimatei. Acest răspuns a fost comunicat și recurentei, prin urmare, aceasta avea cunoștință de faptul că era împlinit termenul de prescripție și la acea dată. Ulterior, în urma convocării la conciliere intimata a comunicat recurentei prin adresa din_ același răspuns și anume ca dreptul său de a ridica pretenții s-a prescris, prin urmare afirmațiile sale conform cărora a luat cunoștință de refuzul intimatei abia în data de_ sunt nefondate. Din toată corespondența purtată și adresele trimise de către societatea-intimată asiguratului nu reiese nici o recunoaștere sau promisiune de plată.
Pentru motivele invocate, solicită să se constate că dreptul la acțiune al recurentei s-a prescris întrucât deși evenimentul asigurat s-a produs în anul 2006, reclamanta a introdus prezenta acțiune în anul 2011 după expirarea termenului de 2 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, susținerile pârâtei conform cărora termenul de prescripție curge de la data depunerii ultimului document sau de la data luării la cunoștință a refuzului societății-intimate sunt neîntemeiate și nesusținute de vreun temei legal, în speță neoperând instituția întreruperii cursului prescripției.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea pretențiilor de obligare a intimatei la plata sumei de 53.564 lei ca fiind neîntemeiate, deoarece asiguratul nu a făcut dovada nici până în acest moment ca evenimentul s-a produs în perioada de asigurare _
-_ . În cererea de chemare în judecată reclamanta arăta că "în urma unor precipitații abundente ce au avut loc în perioada valabilității contratului de asigurare";, fără a indica data producerii evenimentului asigurat. Din documentele depuse în probațiune de către reclamantă nu se poate stabili cu certitudine această dată, nici
măcar din declarațiile martorilor, iar pozele cu imobilul avariat datează din_, după încetarea valabilității contractului de asigurare.
Având în vedere faptul că asiguratul nu a indicat data producerii evenimentului, împiedicând astfel asiguratorul să stabilească dacă evenimentul s-a produs sau nu în perioada asigurată, consideră că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumare. Conform art.34 din Condițiile de Asigurare "În cazul producerii unui eveniment asigurat, asiguratul este obligat b) " să avizeze în scris CECCAR ROMAS în termen de maxim 5 zile de la producerea pagubei: indicând numărul și data poliției de asigurare, locul, data și ora, cauzele și împrejurările producerii evenimentului, felul bunurilor avariate sau distruse, persoanele vătămate sau decedate, locul unde se află bunurile afectate și mărimea probabilă a pagubei";.
"Neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor ce-i revin, reaua-credință în formularea cererii de despăgubire, intenția sau neglijența gravă a persoanelor asigurate în producerea sau mărirea daunei absolvă CECCAR ROMAS de plata despăgubirii și îi dau dreptul să denunțe sau să suspende polița prin notificarea scrisă";.
Pentru toate aceste considerente, solicită instanței respingerea recursului formulat de recurenta V. V. și pe cale de consecință să se constate că admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune prin sentința civilă nr.349/2013 este întemeiată și legală, susținerile recurentei cu privire la întreruperea prescripției dreptului la acțiune sau cu privire la curgerea cursului prescripției de la un alt moment decât producerea riscului asigurat sunt nefondate.
Tribunalul examinând, în baza prevederilor art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii
.
Potrivit prev. art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripție în raporturile ce izvorăsc din asigurare este de 2 ani, iar potrivit art. 16 alin. 1 lit. a și c invocate de recurentă în cererea de recurs prescripția se întrerupe "prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția"; respectiv "printr-un act începător de executare";.
Din probele existente la dosar nu rezultă că pârâta ar fi recunoscut existența debitului ce formează obiectul acțiunii introductive și nici că recurenta ar fi făcut un act începător de executare în termenul de 2 ani ce a început să curgă de la data producerii evenimentului asigurat mai sus menționat.
În acest sens prima instanță în mod justificat a reținut că întocmirea dosarului de daună precum și corespondența dintre recurentă și pârâtă nu reprezintă nici recunoașterea sumei solicitate și nici nu pot fi calificate ca acte începătoare de executare.
Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de V. V. , cu domiciliul procesual ales la Cab. av. P. E. -G. ta, cu sediul în mun.B., str.Alba I., nr.4, jud. B.
-Năsăud în contradictoriu cu intimata SC G. A. cu sediul în B., str. Mihai Eminescu nr.45, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
I. P. | V. | C. | D. E. L. L. | C. | A. |
Ch.V./VF.
2 ex./_ . Jud.fd.B. V.
| ← Sentința civilă nr. 3725/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1088/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
