Decizia civilă nr. 10920/2013. Opozitie la executare silită

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 10920/2013

Ședința publică din data de 13 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR M. S. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul D. C. F. -A. împotriva deciziei civile nr. 1 din_, pronunțată de T. ul Specializat C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta BT L. T. I. SA, având ca obiect - opoziție la executare cambială.

Prin S. Registratură, la data de_ intimata-pârâtă BT L. T.

I. SA a depus la dosar concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 1 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C.

s-a admis apelul declarat de apelanta S.C. BT L.

T. I. S.A. în contradictoriu cu intimatul D. F. A., împotriva sentinței civile nr. 18027/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a modificat-o în întregime în sensul că a respins, ca inadmisibilă, opoziția la executare formulată de oponentul D. F.

A., în contradictoriu cu intimata S.C. BT L. T. I. S.A.

A fost obligat intimatul D. F. A. la plata către apelanta S.C. BT L.

T. I. S.A. a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 18027/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca

, a fost admisă opoziția la executare formulată de oponentul D. F. A., în contradictoriu cu intimata BT L. T. I. SA, fiind anulate formele de executare silită demarate în dosarul de executare nr. 75/2012 a BEJ Vinț A. C., fără cheltuieli de

judecată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că executarea silită din dosarul de executare nr. 75/2012 a BEJ Vinț A. C., depus în copie la filele 65-106, la cererea creditorului BT L. T. I. SA, s-a declanșat în contra debitorului avalist D. F. A. pentru recuperarea sumei de 22.177,5 lei cuprinse în BO emis în C. -N. la data de_, cu scadența la_, pentru suma de 6.526,93 lei și BO emis în C. -N. la data de_, cu scadența la_, pentru suma de 15.650,57 lei (f. 92 verso, 93). La data de_ (f. 82) în dos.civ. nr._ Judecătoria Brăila încuviințează executarea silită a celor două BO în contra debitorului avalist D. F. A., prin încheierea civilă nr. 92/2012.

Potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934 "Orice acțiuni rezultând din cambii impotriva acceptantului se prescriu prin trei ani, socotiți dela data scadentei";.

Cum cele două BO sunt scadente la data de_ termenul de prescripție se împlinește la data de_ . Cererea de executare silită pe care intimata a formulat-o la executorul judecătoresc nu poartă numărul de înregistrare de la BEJ, dar, cum dosarul de executare are nr. 75/2012 rezultă implicit că cererea a fost adresată în anul 2012, în raport de care executarea silită este prescrisă.

În considerarea celor de mai sus, instanța a admis excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită a oponentului, declanșată în dosarul de executare nr. 75/2012 al BEJ Vinț A. C. în temeiul BO emis în C. -N. la data de_, cu scadența la_, pentru suma de 6.526,93 lei și BO emis în

C. -N. la data de_, cu scadența la_, pentru suma de 15.650,57 lei, cu consecința admiterii opoziției la executare și anularea tuturor formelor de executare din dosarul amintit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta S.C. BT L. T.

I. S.A.,

solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate in sensul respingerii acțiunii formulate in contradictoriu cu apelanta de către reclamantul contestator D. F. A. ca nelegala si netemeinica.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 62 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, ";în termen de 5 zile dela primirea somatiunii, debitorul poate face opoziție la executare";. Art. 63 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, stabileste că ";în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19";. Conform prevederilor art. 19 alin. 1 din acelasi act normativ, ";persoanele impotriva cărora s-a pornit acțiune cambiala nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu tragatorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știința în paguba debitorului";. Dispozitiile legale mentionate sunt aplicabile în ce priveste biletul la ordin, fată de art. 106 din Legea nr. 58/1934.

În ce priveste motivele pe care intimatul si-a întemeiat opozitia la executare, analizate de către instanta de fond, constată că acestea privesc necompetenta teritorială a executorului judecătoresc, motiv găsit neîntemeiat de prima instantă, si prescriptia executării cambiale, motiv apreciat ca fiind

întemeiat de instanta de fond, si fată de care aceasta si-a întemeiat solutia de admitere a opozitiei la executare si de anulare a formelor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. 75/2012 a BEJ Vinț A. C. . Or, cu privire la aceste motive, tribunalul a reținut că nu se încadrează printre cele ce pot face obiect opozitiei la executare, fată de reglementarea specială si limitativă a acesteia continută în dispozitiile art. 63 alin. 1 si art. 19 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, aplicabile în ce priveste biletul la ordin, după cum s-a arătat, fată de art. 106 din Legea nr. 58/1934.

Astfel, prin însăsi natura sa opozitia la executare este o cale specială de atac ce vizează valabilitatea titlului cambial. Or, necompetenta executorului judecătoresc si prescriptia executării cambiale nu pot constitui motive de anulare a biletelor la ordin, acestea privind împrejurări ulterioare emiterii biletelor la ordin, iar motivele de nulitate trebuind, fată de natura juridică a acestei sanctiuni, să fie concomitente cu încheierea actului juridic fată de care operează, respectiv cu emiterea biletelor la ordin. Nu putea fi primită în acest sens sustinerea intimatului din cadrul opozitiei la executare în sensul că titlurile executorii sunt nule întrucât sunt prescrise.

Pe langa opoziția la executare cambiala reglementata de art. 62 din Legea nr. 58/1934, debitorul urmărit prin procedura de executare cambiala, poate utiliza si contestația la executare prevăzuta de dispozițiile art. 399 cod.proc.civ. Nu se poate face o confuzie intre cele doua cai de atac, întrucât opoziția la executare cambiala are drept obiect anularea titlului cambial, iar obiectul contestației la executare silita are drept obiect anularea urmăririi silite. Astfel, in cadrul opoziției la executare, debitorul va putea aduce in discuție toate aspectele juridice pe care le-ar fi ridicat in acțiunile cambiale pentru anularea cambiei, iar în cadrul contestatiei la executare pot fi invocate motivele ce privesc nulitatea actelor de executare sau a executării silite însesi, conform prevederilor art. 399 alin. 1 si 2 Cod proc.civ.

Pentru realizarea distinctiei între cele două căi procedurale, sunt de folos prevederile art. 399 alin. 3 Cod proc.civ., potrivit cărora ";în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o

instantă judecătorească, se pot invoca în contestatia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac";. Or, tocmai o cale specială de atac pentru invocarea apărărilor de fond împotriva titlului executoriu este cea a opozitiei la executare reglementate de art. art. 62 din Legea nr. 58/1934.

Fată de cele arătate, retine că motivele invocate de către intimatul oponent pe calea opozitiei la executare ce a făcut obiectul dosarului de fond, puteau fi invocate doar pe calea contestatiei la executare, fiind inadmisibile pe calea specială a opozitiei la executare, întrucât nu privesc valabilitatea titlurilor cambiale, ci pe cea a executării silite însesi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. C. F. -

  1. solicitând admiterea recursului in baza art. 304, pct. 9, Cod Pr. Civila, modificând in totalitate hotărârea data in apel iar in rejudecare sa se admită opoziția cambiala formulata ca urmare a efectului prescripției dreptului la acțiune.

    Pentru motivele pe care le va arata considera hotărârea instanței de apel ca fiind netemeinica si nelegala atunci cand aceasta retine ca nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea 58/1934, art.63 alin 1 si art.108.

    Cu alte cuvinte, instanța de apel a considerat ca invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune este inadmisibila in cadrul opoziției cambiale si a mai reținut ca "opoziția la executare este o cale speciala de atac ce vizează valabilitatea titlului cambial", iar prescripția dreptului la acțiune nu vizează valabilitatea titlului cambial.

    De asemenea, instanța de recurs indica reclamantului, pe langa opoziția cambiala, utilizarea unei contestații la executare, conform art.399 Cod procedura civila considerând ca doar in contestația la executare se poate invoca prescripția dreptului la acțiune, (pag.6 a deciziei nr.1/2013).

    La pagina 7 din hotărârea recurata, instanța de apel retine ca: "motivele invocate de către intimatul-oponent pe calea opoziției la executare...puteau fi invocate doar pe calea contestației la executare fiind inadmisibile pe calea opoziției la executare..."

    Având in vedere cele reținute de către instanța de apel, apreciază ca hotărârea data este vădit netemeinica si nelegala tinand cont atat de situația de fapt expusa in opoziția cambiala cat si de excepția invocata tot in cadrul acesteia, in sensul ca:

    1. Intimata BT L. a promovat "somație cambiala" sau "executare cambiala" in temeiul Legii 58/1934, lege speciala, care este o procedura diferita de executarea silita prevăzuta de Codul de procedura civila. împotriva acestui tip

      de acțiune nu se poate face decât "opoziție cambiala" si nu contestație la executare.

    2. Intimata BT L., in valorificarea dreptului sau, a avut de ales intre executarea silita si executarea cambiala, folosirea împreuna a celor 2 modalități fiind inadmisibila.

    3. Instanța de apel retine in mod greșit ca pe calea opoziției cambiale, invocarea prescripției dreptului la acțiune este inadmisibila. Instanța a ajuns la aceasta concluzie citând trunchiat art.63 din Legea 58/1938 si art.106 din aceeași lege. De esența sunt, totuși, prevederile art.94 din Legea 58/1938 care stabilesc cu claritate termenul de prescripție pentru cambii. Nici nu e nevoie sa contrazicem raționamentul instanței privitor la condițiile de nulitate pentru un titlu, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind o excepție procedurala care poate fi invocata înaintea altor motive. Ori, indiferent daca titlul e nul sau nu, intervenția prescripției e suficienta pentru admiterea opoziției la somația cambiala. Cand instanța de apel retine ca "prescripția executării cambiale...nu se încadrează printre cele ce pot face obiectul opoziției la executare" consacra imprescriptibilitatea obligațiilor cambiale. Mai jos, voi trece textele legale care arata ca se poate opună excepția intervenției prescripției in opoziția cambiala si ca obligațiile cambiale sunt prescriptibile:

      Art. 63 în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19 (fiind vorba despre unele excepții personale).

      Așadar, nu se interzice nicăieri invocarea intervenției prescripției (prescripția fiind o excepție procedurala, ea privind condițiile de exercitare a acțiunii cambiale)

      Mai mult:

      Art. 94 Orice acțiuni rezultând din cambii împotriva acceptantului se prescriu prin trei ani, socotiți de la data scadenței.

      Art. 106 Sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozițiunile relative la cambie, privind: prescripțiunea (art. 94);

      Daca Legea 58/1934 poate produce confuzii, Norma 6 /1994 a BNR clarifica pe deplin aplicarea acestei legi:

      Pct. 321: Excepțiile pe care un debitor cambial le poate opune posesorului cambiei se impart in următoarele categorii:

      1. - excepții privitoare la nulitatea titlului;

      2. - excepții decurgând din"raporturile personale dintre posesorul si debitorul cambiei (excepții personale);

      3. - excepții privitoare la condițiile de exercitare ale acțiunii sau execuției cambiale (excepții procedurale).

        Pct. 330: Excepțiile bazate pe lipsa condițiilor necesare pentru exercițiul acțiunii sau executării cambiale sunt:

        1. - neposedarea cambiei in original (cu excepția cazului in care cambia a fost înlocuita printr-o hotărâre de amortizare si aceasta hotărâre tine locul titlului);

        2. - lipsa de legitimare formala din partea posesorului, cand acesta nu justifica posesiunea cambiei printr-o serie neîntrerupta de giruri;

        3. - lipsa protestului sau nulitatea acestuia;

        4. - prescripția acțiunii sau executării cambiale;

        5. - pierderea acțiunii in cazul prevăzut de art. 80 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin.

        Așadar, este cat se poate de clar ca reclamantul a Invocat in mod legitim in cadrul opoziției la executare intervenția prescripției dreptului la acțiune.

    4. De asemenea, in rejudecare, solicită a se reține ca pentru ambele

      B.O. a intervenit prescripția, la termenele indicate de reclamantul in opoziție. Chiar daca instanța de fond, comite o eroare reținând ca pentru ambele B.O., prescripția a intervenit pe_, in realitate, doar pentru primul B.O. intervenind prescripția dreptului la acțiune la acea data, si pentru cel de al-doilea bilet la ordin, prescripția a intervenit pe data de_, oricum, si in acest caz, cu 2 luni si 16 zile înainte de data de_, data la care executorul judecătoresc a înregistrat cererea de executare. Mai mult decât atat. primul act de executare silita, somația, a fost emisa abia in data_ .

    5. A mai arătat ca-reclamantul nu invocă excepțiile pentru a se sustrage de la plata unor datorii. Executorul judecătoresc a pretins, in combaterea excepției prescripției, ca ar fi inițiat si o executare silita impotriva reclamantului. Firește, nu a prezentat niciun document care sa ateste acest lucru fiindcă prezenta somație cambiala ar fi devenit inadmisibila in cazul existentei unei executări silite pentru sumele din cele 2 B.O. Mai mult, pentru aceste bilete la ordin, reclamantul a fost avalist pentru SC Almis Distribution SRL care a câștigat toate litigiile cu BT L. T. I. SA si, in acest fel, s-a clarificat, judecandu- se pe fond, contractul de leasing izvor al acestui litigiu. SC Almis nu mai datorează nimic către BT L. T. I. SA, ba mai mult, intimata are in acest moment o datorie de aproximativ 2.500 lei către Almis Distribution SRL. Aceasta somație cambiala a fost un subterfugiu al executorului judecătoresc pentru a evita judecata pe fond cu reclamantul si, știind ca va pierde, a promovat acest tip de acțiune, încercând sa speculeze strictețea acestei norme speciale.

Pentru aceste motive care arata fara dubiu netemeinicia si nelegalitatea hotărârii recurate, solicită ca in baza art. 304, pct. 9, Cod Pr. Civila sa se admită prezentul recurs si modificând in totalitate hotărârea data in apel, in rejudecare sa se păstreze ca fiind temeinica si legala hotărârea instanței de fond care a admis opoziția cambiala formulata de reclamantul având in vedere intervenția prescripției extinctive.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta intimată S.C. BT L. T. I. SA.

a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună respingerea recursului promovat, ca netemeinic si nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:

Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauză vizează coexistența a două proceduri distincte de contestare în privința titlurilor de credit, în speță a unui bilet la ordin, în ipoteza în care creditorul înțelege să demareze procedura executării cambiale.

Astfel, una din problemele frecvent apărute în practica judiciară este aceea a căilor de contestare a biletelor la ordin de către debitor, fie că această contestare vizează titlul executoriu în sine sau doar modalitățile și formele punerii sale în executare silită.

Concursul dintre reglementările legale de drept comun privind contestația la executare din C.pr.civ. și reglementarea specială din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin pun instanța de judecată în fața unei operațiuni de calificare a unor astfel de acțiuni.

Cu toate acestea, prezenta speță se particularizează prin aceea că reclamantul a insistat atât în fața instanței de apel, cât și în recurs în calificarea demersului său ca fiind "opoziție la executarea cambială"; astfel încât, în ciuda dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. 5 C.pr.civ. potrivit cărora judecătorul trebuie să pună în discuția părților calificarea corectă a acțiunii, dată fiind

persistența reclamantului în a-și califica acțiunea ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 62 din Legea nr. 58/1934, pentru respectarea principiului disponibilității, demersul urmează să fie analizat prin raportare la dispozițiile legale indicate de parte.

Trebuie arătat faptul că reclamantul a invocat prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. -N. la data de_, în cadrul opoziției la executare cambială, lipsa competenței teritoriale a executorului judecătoresc și prescripția în ceea ce privește executarea cambială.

Instanța de apel a ridicat, din oficiu, excepția inadmisibilității opoziției la executare față de motivele invocate în susținerea acesteia raportat la dispozițiile art. 63 alin. 1 și art. 106 din Legea nr. 58/1934. Pentru a o admite, tribunalul a reținut că aspectele invocate de către reclamant nu pot constitui motive de anulare a biletelor la ordin, fiind vorba despre împrejurări ulterioare emiterii titlului de credit.

Curtea validează aceste susțineri reținând faptul că opoziția permite debitorului să invoce excepțiile cambiale sau personale împotriva titlului în sine, în privința conținutului său. Astfel, potrivit art. 63 alin. 1-3 din Legea nr. 58/1934: "În procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiile de nulitate a titlului potrivit dispozițiilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.

În mod corect a reținut tribunalul că opoziția la executare cambială are drept obiect anularea titlului cambial în vreme ce eventualele neregularități sesizate în cursul executării silite pot fi îndreptate pe calea contestației la executare.

Se impune astfel a se sublinia faptul că atât procedura contestației la executare cât și procedura opoziției pot fi utilizate în cazul în care titlul executoriu este un bilet la ordin, obiectul acestor proceduri fiind însă unul diferit: opoziția la executare vizând valabilitatea titlului ca act juridic de drept material în vreme ce contestația la executare se limitează la aspecte ținând de valabilitatea actelor de executare individuale și tinzând la anularea acestor acte de procedură, nu la anularea biletului la ordin în sine.

Cu alte cuvinte, chiar în ipoteza în care creditorul a început executarea cambială, nelegalitatea actelor de executare silită în sine, inclusiv eventuala necompetență a executorului judecătoresc se impun a fi analizate în cadrul unei contestații la executare și nu a unei opoziții, așa cum a înțeles să procedeze reclamantul.

Prin urmare, excepția inadmisibilității ridicată din oficiu de instanța de apel a fost în mod judicios soluționată, motivele de recurs dovedindu-se a fi neîntemeiate.

În baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul D. C. F. -A. împotriva deciziei civile nr. 1 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul D. C. F. -A. împotriva deciziei civile nr. 1 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.XI.2013.

PREȘEDINTE,

M. H.

JUDECĂTOR,

D. M.

JUDECĂTOR,

M. S.

GREFIER,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_

Jud.apel: Voichița L. O., I. n P. Jud.fond: C. M. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10920/2013. Opozitie la executare silită