Decizia civilă nr. 1105/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
cod operator 4204
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.1105/R
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O.
J. ecător V. I.
J. ecător N. B.
G. ier C. M. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul- reclamant O. T. M. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 4001 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu intimatele- pârâte SC S. C. S. și SC S. DS PRIN ADMINISTRATOR J. C. I. DE I. C. L., având ca obiect constatare nulitate act.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de_, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de_, apoi la data de_, iar apoi la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4001 din_, Judecătoria Baia Mare a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul O. T. M., reprezentat prin P., cu sediul în T. M., str. 1, nr.194, județul M. în contradictoriu cu pârâtele SC S. C. S. cu sediul în B. M., str. B., nr.3,
jud. M. și SC S. DS , societate aflată în insolvență, reprezentată legal prin Administrator judiciar, C. de I. C. L., cu sediul în B. M., str. 9 Mai, nr.31, jud. M., având ca obiect constatare nulitate absolută contract e închiriere și a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligarea a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente s-a reținut că reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele SC S. C. S. și SC S. DS, ca prin sentința ce urmează a fi pronunțată în cauză să constate nulitatea absolută a Contractului de închiriere încheiat în data de_, între SC S. DS, în calitate de locator, și SC S. C. S., în calitate de locatar, pe o perioadă nedeterminată, cu obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii sale, reclamantul a arătat că prin Contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1998 între SC Maracarn SA, în calitate de vânzătoare și SC S. DS, în calitate de cumpărătoare, se transmite dreptul de proprietate asupra clădirilor denumite "Îngrășătoria de bovine" situate în satul Busag.
Având în vedere că terenul pe care se află aceste construcții face parte din domeniul privat al O. ui T. M., contractul de vânzare cumpărare prevede că nu se vinde și terenul aferent în suprafață de 64.647 mp, acordându- se doar un drept de folosință asupra terenului până la obținerea titlului de proprietate de către vânzătoare, după care se va vinde cumpărătoarei prin negociere directă.
Reclamantul a arătat că scopul contractului de concesiune este folosirea terenului de către SC S. DS pentru construcții industriale și activități economice, prin contractul de concesiune oferindu-se concesionarului, în mod temporar, atributele posesiei, folosinței și dispoziției, cu respectarea obligațiilor contractate și în limitele materiale și juridice. Contractul de concesiune nu prevede posibilitatea legală pentru concesionar de a transmite, total sau parțial, drepturile dobândite prin contractul de concesiune către alte persoane juridice sau fizice, fiind încheiat, intuituu personae în favoarea SC S. DS .
Prin Contractul de închiriere din_, concesionarul SC SIROMLX D.
S., în calitate de locator, transmite către locatarul SC S. C. S. folosința unor construcții situate pe terenul concesionat de la O. T. M., în schimbul unei chirii de 500 euro/lună. Conform clauzelor acestui contract, perioada de închiriere este nedeterminată, locatorul asigură folosința bunului închiriat și totodată accesul personalului locatarului și la alte clădiri (grupuri sanitare și vestiare) aflate pe terenul concesionat și care nu fac obiectul închirierii.
Reclamantul a susținut că prin încheierea contractului de comodat, părțile contractante au urmărit eludarea legii și a contractului de concesiune
încheiat între Consiliul Local al O. ui T. M. și SC S. DS, lipsind consimțământul concedentului, existând o cauză ilicită și frauda legii. Concedentul nu și-a dat niciodată consimțământul scris pentru transmiterea folosinței terenului, direct sau indirect, de către concesionar către alte persoane juridice, constituind în favoarea locatorului un drept de superficie și un drept de servitute care presupun folosința unei suprafețe de teren aferente căilor de acces de la drumul principal la clădiri.
Cu toate că SC S. DS deținea atributele posesiei și folosinței întregii suprafețe de teren de 64.647 mp, în schimbul căreia achita o redevență anuală, a transferat o parte din aceste atribute către o alta persoană juridică, în lipsa unei dispoziții legale sau contractuale. Operațiunea care consta în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic (în speță contractul de comodat) în scopul de a încălca alte dispoziții contractuale (în speță contractul de concesiune) este definiția fraudării legii, reprezentând o cauză de nulitate absolută a contractului de comodat.
Nu se poate susține faptul că prin contractul de comodat s-a transmis doar folosința clădirilor, nu și a terenului concesionat, atâta timp cât clădirile sunt pe teren, atâta timp cât pentru desfășurarea activității comerciale locatarul folosește căile de acces de pe teren pentru a ajunge la clădiri dar și alte suprafețe de teren și alte căi de acces pentru a utiliza și alte clădiri ce nu fac obiectul contractului de comodat. Folosința terenului este transmisă în mod implicit prin transmiterea folosinței și posesiei clădirilor obiect al contractului de comodat,durata contractului fiind nedeterminată.
Prin întâmpinare, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii arătând că încheierea contractului de închiriere s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr.287/2009 privind Noul Cod Civil, contractul respectând toate condițiile legale esențiale pentru valabilitatea unui contract prevăzute de art.1179.
Pârâtele au arătat că reclamantul își întemeiază motivul de nulitate al fraudei la lege prevăzut de art. 1237 din Legea 287/2009 privind Noul cod civil pe împrejurarea că "contractul de închiriere citat a fost încheiat în scopul de a încălca alte dispoziții contractuale (în speță contractul de concesiune) ", frauda la lege presupunând conform art. 1237 din Legea 287/2009 eludarea aplicării unor norme legale imperative și nu a unor dispoziții contractuale ce fac obiectul unui alt tip de contract
Arată că nu subzistă motivul de nulitate absolută al contractului de închiriere citat, prevăzut de art. 1247 din Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil, pe motivul încălcării unei dispoziții legale ce ocrotește un interes general, în speță nefiind încălcate dispoziții legale imperative, întrucât:
Contractul de închiriere de mai sus nu are ca obiect închirierea terenului concesionat, iar terenul concesionat este proprietate privată a O. ui T. M. i și ca urmare interdicția imperativă de subconcesionare instituită de art. 8 din
OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică nu subzistă,iar transmisiunea prin cesiune de către concesionar a dreptului de folosință asupra terenului concesionat ca urmare a vânzării sau închirierii supraedificatului ( "înstrăinarea concesiunii" ) poate fi realizată deoarece, așa cum s-a reținut în doctrină "ea nu reprezintă o subconcesionare în sine, întrucât cesiunea este produsă prin efectul legii ca urmare a raportului principal - accesoriu dintre dreptul de proprietate al concesionarului asupra clădirilor supraedificate și dreptul de superficie (de concesiune) asupra terenului pe care a fost ridicată construcția."
Ar fi contrar legii ca proprietarul unei construcții să nu poată dispune de proprietatea sa, prin închiriere sau vânzare, pe motivul că terenul de sub construcție aparține unei alte persoane.
Nu subzistă cauza ilicită - frauda la lege - astfel cum este prevăzută la art. 1237 din Legea nr. 287/2009 întrucât scopul mediat - cauza remota - al contractării închirierii a fost acela de a pune la dispoziția locatarului SC S.
C. S. a folosinței asupra clădirilor supraedificate în vederea adăpostirii animalelor și nu s-a urmărit transmiterea folosinței terenului aferent clădirilor care nu putea fi folosit în mod separat, independent sau direct.
Analizând materialul probator administrat în cauză, judecătoria a reținut că prin contractul de închiriere depus la fila 8 dosar, au fost închiriate o serie de clădiri proprietatea SC S. DS, prevăzute în mod expres acolo, fără a fi închiriat și terenul aferent acestora, astfel încât, nefiind prevăzută și o suprafață de teren spre a fi închiriată, pârâta nu avea nevoie să obțină acordul reclamantului pentru a închiria bunurile proprietatea acesteia.
Prin contractul încheiat, pârâtele și-au asumat drepturi și obligații în anumite condiții, iar această manifestare de voință a fost făcută cu intenția de a produce efecte juridice.
În măsura în care prin convenția încheiată se nesocotesc condițiile de validitate a actului, el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulității.
Nulitatea ca sancțiune a nerespectării condițiilor de validitate a actului operează pentru cauze existente la momentul încheierii actului.
În conformitate cu prevederile art. 1236 alin.2 Cod civ., cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice, iar potrivit art. 1237, și atunci când, contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.
Cauza actului juridic vizează obiectivul urmărit la momentul perfectării actului, vizând scopul imediat, stabilit pe categorii de acte juridice, numit si scopul obligației, precum si scopul mediat, care este motivul determinant al încheierii actului in sine.
În cazul de față, scopul imediat este caracteristic unei convenții sinalagmatice și vizează contraprestația, iar scopul mediat a fost cauza determinantă a încheierii contractului de închiriere.
Din punctul de vedere al locatoarei, obiectivul urmărit la momentul contractării a fost de a pune la dispoziția locatarei construcții aflate în proprietatea sa și care urmând a fi închiriate nu-i erau probabil utile activității sale la acel moment, în schimbul unei chirii, iar al locatarei chiriașe de a-și putea dezvolta activitatea prin închirierea unor construcții.
În atari condiții, nu poate fi reținut că obiectul contractului a vizat și terenul, o atare interpretare fiind contrară convenției părților și însuși principiului libertății contractuale, părțile fiind libere să aleagă obiectul închirierii, în funcție de acesta urmând să fie stabilit și prețul închirierii și anume chiria.
Așadar, în speța de față nu poate fi adus în discuție un caz tipic de cauză ilicită și imorală, acela când o parte contractantă urmărește să obțină contraprestația dintr-un contract sinalagmatic, cunoscând că nu poate executa obiectul contractului, astfel cum acesta a fost stipulat de către părți, întrucât așa cum instanța a arătat mai sus obiectul închirierii a fost constituit, prin voința părților contractante, în mod exclusiv din construcțiile aflate în proprietatea SC S. DS iar nu și din terenul aflat în proprietatea privată a reclamantului.
Chiar dacă folosirea construcțiilor de către chiriașă implică în mod firesc și folosirea terenului pe care locatorul nu-l are în proprietate, dar îi este permis să îl folosească în baza contractului de concesiune așa cum a arătat reclamantul, instanța a considerat că prin încheierea contractului de închiriere în această modalitate părțile au avut în vedere poate tocmai acesta aspect, iar cauza unui astfel de contract care respectă voința părților nu poate fi considerată nicidecum ilicită.
Cu privire la frauda la lege, al doilea motiv invocat de reclamant, instanța de fond a reținut că este de principiu, potrivit doctrinei și practicii judecătorești constante, că actul săvârșit în vederea unei fraude nu poate produce efectul urmărit fiind sancționat cu nulitatea absolută.
Se socotește fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.
În speță, reclamantul nu a invocat că ar fi fost încălcate de către pârâte prin încheierea contractului de închiriere norme legale imperative, nefiind menționată o astfel de normă încălcată, în opinia acestuia aflându-ne în ipoteza fraudei la lege doar prin încălcarea dispozițiilor contractuale din contractul de concesiune încheiat cu SC S. DS, or, incidența motivului de nulitate
absolută pentru fraudă la lege poate fi reținută doar în situația în care părțile încalcă prin convenția lor o normă legală imperativă și nu o normă contractuală.
Prin probatoriul solicitat a fi administrat în cauză reclamantul nu a făcut dovada relei credințe a pârâtelor în încheierea contractului de închiriere ,deși o atare sarcină îi revenea.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut, că și în situația în care s-ar aprecia, cu nesocotirea implicită a principiului libertății contractuale, că prin contactul de închiriere s-ar fi transmis și dreptul de folosință asupra terenului pe care sunt situate construcțiile închiriate, instanța constată că procedând la cedarea dreptului de folosință a terenului concesionat de la reclamant, pârâta SC S. DS, nu a încălcat dispozițiile contractului de concesiune încheiat cu acesta, întrucât în cuprinsul acestuia nu este prevăzută interdicția concesionarului de a permite altei persoane să folosească terenul, dacă ar fi dorit acest lucru reclamantul ar fi trebuit să o prevadă în mod expres în contract, cu atât mai mult cu cât terenul nu face parte din proprietatea publică ci din proprietatea privată a acestuia, după cum recunoaște în cuprinsul acțiunii formulate.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul O. T. M. prin
P. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii introductive și constatării nulității absolute a contractului de închiriere încheiat la data de_ între SC S. DS, în calitate de locator și SC S. C. S. în calitate de locatar, pentru motive ce țin de cauza ilicită și imorală, respectiv, fraudarea legii și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a susținut că sentința este nelegală și netemeinică fiind dată de judecător cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, atât la înlăturarea primului motiv de nulitate absolută, cât și la înlăturarea celui de-al doilea motiv de nulitate absolută invocat de reclamantul O. T. M. .
Recurentul a arătat că instanța de fond a reținut greșit că obiectivul urmărit de părți a fost doar acela de a pune la dispoziția locatarului construcțiile aflate în proprietatea locatorului, iar un asemenea obiectiv este licit și moral, interpretare ce contravine dispozițiilor art.1247 și nu Noului Cod Civil, întrucât instanța a observat doar obiectivul aparent licit avut în vedere de către părți, fără a acorda atenție obiectivului ascuns (cauza ilicită) urmărit de părți la încheierea contractului, respectiv acela de a transmite prin contractul de închiriere și dreptul de folosință asupra terenului pe care sunt edificate acele construcții, drept care a fost transmis în mod implicit asupra terenului pe care sunt edificate acele construcții, drept care a fost transmis în mod implicit chiar dacă nu s-a făcut referire la acest drept în contractul de închiriere.
Recurentul a mai susținut că o dată cu transmiterea folosinței clădirilor pârâta SC S. DS a transmis către SC S. C. S., atât posesia și
folosința terenurilor de sub clădiri cât și posesia și folosința altor suprafețe de teren aferente clădirilor ce nu fac obiectul comodatului și aferente căilor de acces de la drumul principal la clădiri.
Mai mult decât atât, SC S. DS a luat decizia de a încheia un contract prin care să închirieze numai clădirile, știind că nu are dreptul de a închiria în mod direct și explicit, și terenul pe care îl deține în concesiune, nefiind proprietar și neavând acordul proprietarului în acest sens. Cu privire la aceste aspecte, ICCJ a stabilit prin Decizia nr.1239/2011 că "ne aflăm în prezența unui caz tipic de cauză ilicită și imorală, acela când o parte contractantă urmărește să obțină contraprestația dintr-un contract sinalagmatic, cunoscând că nu poate executa obiectul contractului, astfel cum acesta a fost stipulat de către părți";. Și asta cu atât mai mult cu cât redevența stipulată în contractul de concesiune dintre reclamantă și concesionar are natura juridică a unei chirii, iar o parte din această chirie este obținută la rândul său de către concesionar prin închirierea indirectă a unei părți din teren.
În privința fraudei de lege, recurentul a menționat că potrivit regimului juridic al concesiunilor aplicabil atât domeniului public, cât și celui privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, concesionarul (în speță SC S.
DS ) are obligația de a asigura exploatarea eficace, în regim de continuitate și permanență a bunurilor, de a exploata în mod direct bunurile, fără a putea subconcesiona, de a plăti redevența la valoarea prevăzută în oferta și în modul stabilit în contractul de concesiune.
Nu în ultimul rând,judecătorul de fond a dat prevalență în mod greșit dreptului de proprietate asupra construcțiilor în detrimentul dreptului de proprietate asupra terenului, fără a prezenta argumente pertinente în susținerea acestei idei.
În drept a invocat art.304 pct.9, art.304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata SC S. C. S. B. M. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, aplicând totodată amenda judiciară prevăzută de art.108 indice 1 al.1 pct. lit.a Cod procedură civilă 1864.
Intimata a arătat că judecătoria a reținut corect obiectul contractului de închiriere și că recurenta nu înțelege că transmiterea dreptului de folosință al construcțiilor intimatei-proprietar SC S. DS nu reprezintă și o închiriere a terenurilor de sub acestea, în doctrina juridică apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o transmitere prin subconcesionare a terenului aferent construcțiilor ci este permisă închirierea supraedificatelor (înstrăinarea concesiunii) având în vedere raportul principal-accesoriu dintre dreptul de proprietate asupra construcțiilor și dreptul de folosință asupra terenului concesionat.
Arătând că terenul pe care sunt edificate construcțiile constituie proprietatea privată a reclamantului, intimata a arătat că nu sunt motive de nulitate absolută a contractului de închiriere, în cauză nu subzistă motivul de interdicție a subconcesionării prevăzut de art.8 din OUG nr.54/2006 privind regimul de concesiune.
Intimata a arătat că suntem în prezența unei exercitări abuzive a drepturilor procesuale, recurenta neurmârind alt scop pentru promovarea prezentei cereri de chemare în judecată vădit neîntemeiată, decât de a nu elibera autorizația de funcționare a societății SC S. C. S. și de a tergiversa obținerea ei prin suspendarea judecății dosarului nr._ al T. ui M. care are acest obiect.
Având în vedere faptul că se solicită nulitatea unui contract pe motivul presupusei încălcări a altui contract și fără a se invoca vreo prevedere legală imperativă încălcată la încheierea contractului contestat ori existența unei cauze ilicite, exercitându-se abuziv drepturile procesuale prin introducerea unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice, doar cu scopul de a suspenda judecata dintr-un alt dosar de pe rolul acestei instanțe, a solicitat respingerea recursului formulat iar pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.4001 din_ cu aplicarea recurentei a unei amenzi în conformitate cu prevederile art.108 indice 1 alin.1 pct.1 lit.a din Codul de procedură civilă.
Analizând sentința prin prisma criticilor invocate de reclamant și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Prin contractul încheiat la_, intimata SC S. DS a transmis dreptul de folosință intimatei SC S. C. S. B. M., cu privire la bunuri situate la punctul de lucru din Bușag str.112 nr.95, constând în grajd în suprafață de 2503 mp, grajd în suprafață de 2498 mp, bazin betonat vidanjabil cu volumul de 100 mc, bazin pentru depozitarea gunoiului cu capacitatea de 2416 mp și siloz furaje în suprafață de 2947 mp.
Este incontestabil faptul că obiectul contractului îl constituie doar imobilele în natură construcții proprietatea SC S. DS, fără ca în contract să fie menționată vreo suprafață de teren, situație în care nu pot fi primite susținerile reclamantului privind cauza ilicită și imorală, aspect reținut corect de judecătorie.
Sunt reale apărările recurentului O. T. M. prin P., conform cărora intimata SC S. DS este beneficiara concesiunii pe terenul în suprafață de 64647 mp, pe o perioadă de 49 ani, fapt rezultat din contractul de concesiune nr.606 din_ în care s-a stabilit redevența de 1,06 RON/mp/an.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că terenul concesionat constituie proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, astfel că acesta nu este supus prevederilor OUG nr.54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, respectiv celor prevăzute de art.8 privitoare la interdicția de subconcesionare, a căror încălcare ar atrage nulitatea absolută.
În contextul celor de mai sus și reținând că în contractul de concesiune nu s-a stipulat vreo clauză expresă cu privire la interdicția subconcesionării terenului, alegațiile reclamantului au fost înlăturate justificat de instanța de fond.
Față de cele arătate și având în vedere faptul că reclamantul nu a invocat expres care este norma legală încălcată prin încheierea contractului de locațiune, nefiind dovedită existența unei înțelegeri între cele două intimate în fraudarea intereselor reclamantului, respectiv lipsa bunei-credințe a acestora, prima instanță a apreciat just că nu sunt motive de nulitate absolută a contractului ce formează obiectul acțiunii pendinte.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în cauză nu poate fi reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9, invocat expres de recurent, iar tribunalul nu a constatat prezența unui astfel de motiv pe care să îl invoce din oficiu în temeiul art.304 indice 1, situație în care recursul este nefondat și va fi respins în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, cu consecința păstrării hotărârii atacate.
Este nefondată cererea formulată de intimata SC S. C. S. B. M. referitoare la aplicarea unei amenzi recurentului, pentru introducerea unei cereri vădit netemeinice, având în vedere că dispozițiile art.108 indice 1 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, invocate expres de aceasta, se referă la introducerea cu rea-credință a unei astfel de cereri.
Dacă buna-credință se prezumă, reaua-credință trebuie dovedită, ori, intimata-pârâtă nu a dovedit această împrejurare, astfel că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de textul de lege menționat, urmând ca cererea să fie respinsă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul O. T. M. prin P. împotriva sentinței civile nr.4001 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M., pe care o menține.
Respinge cererea formulată de intimata SC S. C. S. B. M. privind amendarea recurentului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de azi_ .
Președinte, A. C. O. | J. ecător, V. I. | J. ecător, N. B. |
G. ier, C. M. C. |
Red.I.V.-_
Tehnored.C.C.-_ /2 ex.
J. ecător la fond:D. Ș.
| ← Încheierea civilă nr. 516/2013. Constatare nulitate act | Decizia civilă nr. 183/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
