Decizia civilă nr. 480/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 480/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: F. M. JUDECĂTOR: D. D. JUDECĂTOR: N. K. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurentul B. G. în contradictoriu cu intimatele SC A. SS și B. R., împotriva sentinței civile nr. 1764/29 ianuarie 2013 pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță constare nulitate act.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul B. G., personal și intimata B. R., personal, lipsind reprezentantul intimatei SC A.
S. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care recurentul depune la dosar chitanța CHMCJ 6992169/20 septembrie 2013 prin care face dovada achitării diferenței de de taxă judiciară de timbru în cuantum de 34,50 lei și arată că înțelege să susțină recursul astfel cum a fost formulat, procedând la semnarea acestuia.
Instanța de recurs constată că recursul formulat este legal timbrat.
La solicitarea instanței, recurentul arată că nu reține dacă i-a fost comunicată încheierea de amânare a pronunțării hotărârii de către Judecătoria Cluj-Napoca, reține doar că a consultat permanent informațiile afișate, acordându-se trei termene în vederea amânării pronunțării, după care a primit hotărârea. Reține și recunoaște că a formulat cerere pentru comunicarea sentinței, în numele SC A. SS, iar recursul arată că înțelege să-l formuleze doar în nume propriu.
Intimata B. R. depune la dosar și comunică și recurentului o copie a sentinței civile pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, arătând că în baza tranzacției încheiate au luat o hotărâre prin care a înțeles să renunțe la calitatea de asociat în cadrul societății și la orice pretenții cu condiția ca recurentul să-i predea autoturismul Volkswagen până la data de 15 mai 2013, pe care valorificându-l, să achite o parte din datoriile pe care le-a făcut personal fără cunoștința sa. Arată că sentința s-a pronunțat în data de 29 ianuarie 2013 iar recurentul a înțeles să introducă recurs în aprilie, ceea ce dovedește rea credință și menționează că nici la ora actuală nu a primit mașina, însă a început să achite din datoriile făcute. Solicită respingerea recursului, întrucât recurentul și-a asumat tranzacția încheiată.
Recurentul arată că în opinia sa, susținerea intimatei nu are legătură cu obiectul recursului, întrucât aplicarea prevederilor art. 1307 C.civ. nu se referă doar la viitor, ci se referă și la trecut. De asemenea, arată că acea tranzacție nu este în sensul expus de intimată și apreciază că nu vine împotriva a ceea ce a susținut prin recursul formulat.
Recurentul și intimata B. R. arată că nu au alte cereri de formulat și nici excepții de invocat.
ul, nemafiind formulate cereri sau invocate excepții, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului, respectiv să se constate că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală. Solicită să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererilor astfel cum au fost formulate, respectiv să se constate nulitatea absolută parțială a actului adițional din 13 iunie 1997 la statutul asociatului unic al SC A. SS, respectiv numai în ceea ce privește hotărârea privind cedarea către intimată a 1.000 părți sociale, reprezentând 50% din capitalul social, și, pe cale de consecință, să se realizeze restabilirea dreptului său asupra celor 1.000 părți sociale. Susține că cedarea părților sociale a fost o vânzare și nu a primit concret o sumă de bani, înțelegerea nu a fost de a se achita o sumă de bani. Arată, de asemenea, că scopul de a se asocia cu intimata a fost pentru că el nu putea fi administrator iar instanța de fond confundă consecința cu scopul, menționând că nu avea sens să cedeze părțile sociale pentru că nu putea fi administrator. Precizează, totodată, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cererii sale,
respectiv dacă sunt sau nu aplicabile prevederile art. 1307 C.civ. și s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere care nu a fost solicitat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata B. R. consideră că partajul prin tranzacție lămurește subiectul, iar recurentul va fi mulțumit de tranzacție. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T. ul rămâne în pronunțare asupra recursului.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentință civilă nr. 1764/29 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea formulată de reclamantul
B. G. în contradictoriu cu pârâții SC A. SS și B. R. .
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data încheierii actului adițional la statutul SC PROVAGAZO COMEXIM S., devenită SC A. SS, autentificat sub nr. 738/13 iunie 1997 de BNP O. Mihuțiu, hotărârea a fost luată de către ambii soți, intenția acestora fiind de a se asocia și nu de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, părțile sociale fiind, potrivit art. 1391 - 1404 C.civ., bunuri necorporale și nefiind solicitat prețul, cedarea fiind cu titlu gratuit, nefiind respectate prevederile art. 1294 C.civ.
A mai reținut că potrivit Legii nr. 31/1990, părțile sociale ale societății sunt bunuri necorporale, iar din punct de vedere al patrimoniului afectat, acesta aparține societății, cedarea cu titlu gratuit făcându-se în temeiul art. 202 din Legea nr. 31/1990.
A mai reținut că în cazul de față nu s-a înregistrat o diminuare a patrimoniului reclamantului prin cedarea cu titlu gratuit a 1000 părți sociale, ci s-a realizat modificarea participării la profit și pierderi în cadrul societății. S. ul
încheierii actului adițional a fost în vederea asocierii în condițiile în care reclamantul era funcționar public în M. ul de Finanțe și nu putea deține funcția de administrator al unei societăți comerciale cu capital privat.
Prima instanță a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, cesionarea părților sociale putând fi valabilă chiar dacă părțile au calitatea de soți.
A mai reținut că pentru ceea ce s-a realizat, dividende, active, etc. reclamantul are posibilitatea inițierii unui proces de partaj care să rezolve sub acest aspect situația părților.
Prin urmare, prima instanță a apreciat acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o cu această motivare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul B. G., solicitând admiterea recursului, apreciind că sentința este netemeinică și nelegală, respectiv solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererilor astfel cum au fost formulate, respectiv să se constate nulitatea absolută parțială a actului adițional din 13 iunie 1997 la statutul asociatului unic al societății comerciale "PROVAGAZO COMEXIM"; S., devenită SC "A. S. "; S., autentificat de Biroul Notarului Public O. Mihuțiu prin încheierea nr. 738/13 iunie 1997, respectiv numai în ceea ce privește hotărârea privind cedarea către soția sa, pârâta B. R., a 1.000 părți sociale a câte 5.000 ROL fiecare (0,5 RON), în valoare totală de 5.000.000 R_ ) reprezentând 50% din capitalul social, și, pe cale de consecință, să se realizeze restabilirea dreptului recurentului asupra celor 1.000 părți sociale; să se constate că prin nulitatea absolută a cedării părților sociale între soți sunt lovite de nulitate și hotărârile din același act adițional privind cooptarea unui asociat și adoptarea contractului SC A. SS, să se constate ca fiind real actul constitutiv prin care recurentul este asociat unic al SC "A. S. "; S., cu statutul autentificat cu nr. 814/21 mai 1996 de Biroul Notarului Public Petruș M., asupra căruia se vor aplica numai hotărârile asociatului unic de la pct I și II privind denumirea societății, majorarea capitalului social, numărul și valoarea părților sociale, din actul adițional a cărui nulitate absolută parțială a fost invocată; să se dispună efectuarea cuvenitelor modificări la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura acestuia.
A apreciat că prima instanță a hotărât fără temei și eronat că la data încheierii actului adițional intenția recurentului și a pârâtei B. R. era de a
se asocia. Prima instanță nu a arătat considerentele pe care se bazează judecata sa, în prealabil fiind expuse doar pozițiile exprimate de părți (și acestea reținute în mod inexact) și nu le-a arătat nici în continuare. Din clarificarea adusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia 1367/4 august 2008 se deduce că partea care inițiază acțiunea în temeiul art. 1307 C.civ. nu trebuie să dovedească prejudiciul. Se înțelege, deci, că nici scopul. A apreciat netemeinică, nu numai eronată, motivarea instanței de fond, care, în considerente, reține că trebuia să se asocieze, întrucât recurentul, fiind funcționar public, nu putea fi administrator. Or, firma avea deja administrator, iar considerentele primei instanțe nu sunt decât o denaturare a actului.
Recurentul a mai arătat că orice acțiune sau inacțiune are în fond un scop iar acesta se poate atinge prin împlinirea unor proceduri. În speța dedusă
judecății, fondul este constituit de transferul de către recurent către pârâta B.
R., prin cesiune, a unui număr de părți sociale din cele pe care le deținea ca asociat unic. Procedura era cea prevăzută la art. 202 din Legea nr. 31/1990. Fiecare parte socială, în valoarea sa nominală, reprezintă pentru deținător și o sumă de bani adusă sau cheltuită ca aport pentru procurarea sa, sau o sumă de bani ce, în mod firesc, i s-ar cuveni la o repartizare a patrimoniului. Așa cum în mod clar rezultă din actele depuse la dosar, recurentul, pe de o parte, a avut un
aport în numerar la constituirea societății comerciale, iar pe de altă parte a dobândit în timp și dreptul de proprietate asupra celorlalte părți sociale. La data actului adițional atacat a deținut părți sociale în valoare nominală de
10.000.000 lei vechi, respectiv 1.000 lei în prezent.
A apreciat lipsit de orice logică să se susțină că asociatul care cedează jumătate din averea sa (materializată în părți sociale deținute) nu înregistrează o diminuare a patrimoniului său, așa cum eronat reține instanța de fond. A apreciat că scopul arătat de instanță este unul fals și nejustificat.
Recurentul a mai arătat că instanța a reținut că: «S. ul încheierii actului adițional a fost în vederea asocierii în condițiile în care reclamantul era funcționar public in M. ul de Finanțe si nu putea deține funcția de administrator al unei firme private». A apreciat considerentele instanței în sensul că scopul actului adițional era asocierea și că era determinat de faptul că recurentul nu putea deține funcția de administrator vădit nejustificate. A arătat, în primul rând, că numirea administratorilor nu este legată de calitatea de asociat. La art. 16 din statutul societății comerciale, în vigoare la data actului adițional atacat, se prevede că asociatul unic poate transmite dreptul de reprezentare altor persoane. În al doilea rând, firma avea deja un administrator numit prin art. 15 din statut, administrator care era salarizat pentru munca sa, acesta fiind chiar pârâta. A subliniat faptul că nu avea nici un scop să se asocieze cu pârâta B. R., întrucât, pe de o parte, cu pârâta era căsătorit și aceasta era deja administratorul numit prin statutul societății cu asociat unic, iar pe de altă parte, prin cedarea părților sociale, nici el, personal, nu avea vreun câștig și nici firma nu beneficia de pe urma acestei cesiuni.
Recurentul a mai arătat că partea interesată în promovarea unei acțiuni în temeiul art. 1307 C.civ. nu trebuie să dovedească fraudarea drepturilor sale. A apreciat criticabile considerentele instanței de fond în sensul că în cazul de față nu s-a înregistrat o diminuare a patrimoniului reclamantului prin cedarea cu titlu gratuit a 1.000 părți sociale, ci s-a realizat modificarea participării la profit și pierderi în cadrul societății. A arătat că prima instanță a confundat averea reclamantului cu patrimoniul societății comerciale și că considerentele primei instanțe ar putea fi valabile doar dacă reclamantul ar fi fost societatea comercială. În cazul de față, însă, reclamantul nu este societatea comercială ci este asociatul unic care cedează jumătate din averea sa constituită din părțile sociale deținute la societatea comercială. A mai arătat că dacă interpretarea dată de instanța de fond ar rămâne valabilă, ar însemna că în declarațiile de avere nu ar trebui declarate părțile sociale deținute, întrucât acestea nu aparțin averii asociatului, ci societății comerciale, interpretare absolut nelegală.
A apreciat că în motivare sentința trebuia să cuprindă în mod clar, exact și necontradictoriu motivele de fapt și de drept pentru care fiecare capăt de cerere a fost respins sau admis, apărările părților, probele care au fost administrate, motivele pentru care unele dintre acestea au fost reținute iar altele au fost înlăturate. Față de aceasta, a apreciat că, în contradicție cu dovezile prezentate, cu logica și realitatea, prima instanță a confundat averea asociatului cu patrimoniul societății comerciale, a confundat asocierea la o firmă cu administrarea firmei, și pe aceste confuzii își întemeiază « aprecierea » că acțiunea este netemeinică, hotărând respingerea ei.
Recurentul a mai arătat că instanța nu a arătat de ce unele motive invocate de pârâta B. R. au fost luate în considerare și altele nu, lăsând astfel să existe suspiciunea că susținerile acesteia ar fi reale și au contribuit la motivarea sentinței pronunțate. A apreciat ușor de observat faptul că prima instanță nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței nici răspunsul la întâmpinare, în care argumentele pârâtei B. R., preluate de instanță, au fost
dovedite ca fiind eronate, false, nedovedite și netemeinice. A apreciat că atâta timp cât prima instanță își întemeiază motivarea pe convingerea că «scopul încheierii actului adițional a fost în vederea asocierii în condițiile în care reclamantul era funcționar public în M. ul de Finanțe și nu putea deține funcția de administrator al unei firme private», și a dovedit că această convingere se bazează pe premise eronate, asocierea și administrarea nefiind condiționate, hotărârea pronunțată nu poate fi decât eronată.
A mai arătat că în mod nelegal instanța reține că cesiunea s-a făcut în temeiul art. 202 din Legea 31/1990, articol care nu definește cesiunea, așa cum lasă instanța să se înțeleagă. Articolul în cauză stabilește elemente procedurale ale transmiterii părților sociale și nu anulează, modifică sau completează prevederile art. 1307 C.civ. A admite ca fiind legală «aprecierea» instanței că sunt aplicabile dispozițiile Legii 31/1990, fără a ține cont de interdicția Codului civil, înseamnă a admite că aceasta modifică prevederile Codului civil și, totodată, hotărăște că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție date în cazuri similare sunt nelegale.
A mai arătat că instanța de fond nu a observat că prevederile Legii nr. 31/1990 se completează cu dispozițiile Codului comercial și, implicit, cu cele ale Codului civil.
A mai arătat că în cuprinsul dispozitivului trebuia să se regăsească modul de soluționare a fiecărui capăt de cerere, însă sentința recurată nu îndeplinește această condiție. Nici măcar în considerentele sale, prima instanță nu a făcut trimitere la toate capetele de cerere.
A mai arătat că, fără a fi însă învestită cu o cerere privind soluționarea sau repartizarea a "ceea ce s-a realizat, dividende, active, etc."; instanța s-a pronunțat, arătând că aceste aspecte trebuie rezolvate prin inițierea unui proces de partaj";, respectiv instanța de fond a apreciat că «sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990, cesionarea părților sociale putând fi valabilă chiar dacă părțile au calitatea de soți».
Recurentul a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că scopul interdicției prevăzute la art. 1307 C.civ. este de a împiedica soții să realizeze sub aparența unor vânzări simulate donații irevocabile. A invocat în acest sens decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1367/4 august 2008. A mai arătatcă interpretarea contractelor trebuie să fie făcută în sensul pe care părțile l-au avut în vedere la întocmirea lor. Față de această obligație, văzând cele arătate mai sus dar și argumentele prezentate în răspunsul la întâmpinare, a apreciat că nu se poate reține decât o singură concluzie: prin actul adițional a cărui nulitate se solicită a fi constatată s-a realizat o vânzare-cumpărare între soți, simulată sub forma unei gratuități acordate prin cesiune de părți sociale. Cooptarea unui nou asociat era nejustificată, întrucât prin acest act, care nu aducea niciun beneficiu societății sau asociatului unic, asociatul cooptat, în persoana pârâtei B. R., nu a contribuit la creșterea patrimonială a societății comerciale prin aport de capital. Nu se poate pune problema aportului de «know- how», întrucât nu s-a făcut o astfel de mențiune, iar pârâta cooptată ca asociat era deja administratorul firmei.
De asemenea, recurentul a mai arătat că semnificativ este de reținut că pârâta B. R. era administratorul firmei tot într-o manieră simulată, situație ce rezultă din răspunsul la întâmpinare. În fapt, în anul 1996, când locuia în Târgu-Mureș, pârâta a fost nevoită să părăsească firma unde era angajată ca și contabilă și neavând unde să o mai angajeze, fiindu-i soție, a angajat-o ca și administrator al firmei la care era asociat unic, firmă cu sediul și activitatea la 100 km, în Feleacu, jud. C. . La începutul anului 1997, luna ianuarie, ziua 10, s-a născut mezinul B. DRAGOȘ SABIN, pentru îngrijirea căruia pârâta fost o
lungă perioadă în concediu medical. A apreciat evident faptul că, în condițiile date, asocierea cu pârâta B. R. nu putea să devină un scop în beneficiul recurentului sau al firmei, cum în mod vădit eronat și neîntemeiat a reținut prima instanță.
A mai arătat că susținerile în fața instanței au fost redate denaturat în încheierea de ședință din 8 septembrie 2013. În ce îl privește, a arătat că își susține motivele din cerere și întâmpinare, solicitând pronunțarea cu celeritate. A avut în vedere faptul că pârâta, din anul 2008, nu se mai prezintă la serviciu și că, abuzând de dreptul său, dat de calitatea de asociat, refuză să semneze orice acte, inclusiv garanțiile necesare pentru prelungirea liniilor de credit cu care firma lucra de mai mulți ani. În acest context, a susținut că firma este în dificultăți financiare, și de asemenea, și recurentul, care a fost nevoit să se împrumute în nume personal pentru a restitui cele două linii de credit și a plăti datoriile urgente ale firmei. Celeritatea s-a materializat în amânarea de trei ori a pronunțării.
Referitor la cele reținute ca fiind susținute de pârâta B. R., a arătat că nu va intra în detalii, arătând doar că nu sunt reale și nici nu au legătură cu fondul cauzei. A mai arătat că aceleași afirmații au fost făcute și în cererea reconvențională la acțiunea de divorț, referitor la care prin întâmpinare a dovedit neadevărurile și falsurile pârâtei. A învederat că aceste dovezi au stat la baza cererii ulterioare a acesteia ca divorțul să se pronunțe prin acordul părților fără descrierea motivelor.
A concluzionat în sensul că problema care rămâne și față de care solicită instanța să se pronunțe este dacă sunt sau nu aplicabile prevederile art. 1307
C.civ., învederând că soluția dată trebuie să răspundă și cazului în care acțiunea ar fi fost inițiată de către un creditor.
Recursul nu a fost motivat separat în drept. Recursul a fost legal timbrat.
Recurentul nu a depus înscrisuri noi în recurs. Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
La termenul din 23 septembrie 2013 a depus la dosar sentința civilă pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, prin care instanța a luat act de o tranzacție încheiată între ea și recurent.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că acțiunea introductivă de instanță a fost introdusă la data de 13 februarie 2012 și are ca obiect principal constatarea nulității absolute a unui act juridic încheiat în anul 1997.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887 și Legea nr. 31/1990, ca legi speciale și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
În conformitate cu art. 1307 C.civ. din 1864, vânzarea nu se poate face între soți decât pentru cauză de lichidare, și anume: 1. când, în caz de separație de patrimonii, unul dintre soti dă celuilalt, drept plată a unei datorii, o avere a sa; 2. când bărbatul cedează femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o cauză legitimă, precum pentru un imobil ce era dator să-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o sumă ce-i datora; 3. când femeia cedează bărbatului său, din avutul său propriu, drept plată a unei sume promise bărbatului ca dotă. În toate cazurile moștenitorii rezervatari ai părților contractante au drept de a ataca asemenea operații, dacă ele ascund beneficii indirecte. Art. 1307 C.civ. din 1864 a fost modificat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 din același Cod civil. Drept urmare a acestei abrogări, regula interzicerii vânzării între soți, la data de 13 iunie 1997, nu mai comporta excepțiile pentru cauzele de lichidare prevazute la pct. 1, 2 și 3 din art. 1307.
Astfel cum a reținut și Î. în decizia sa nr. 1367/4 august 2008 pronunțată în dosarul nr. 1080/2007, interdicția de vânzare între soți prevăzută expres în art. 1307 C.civ. din 1864 este deopotrivă aplicabilă și contractului de vânzare-cumpărare comercială (art. 1 C.com. din 1887), fiind menită să apere principiul revocabilității donațiilor între soți și, totodată, să ocrotească pe moștenitorii și creditorii soțului vânzător împotriva unor acte frauduloase ale soților. Sancțiunea vânzării între soți este nulitatea absolută, iar în aceste condiții dreptul la acțiune este imprescriptibil conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Într-adevăr, art. 202 din Legea nr. 31/1990 nu reglementează o operațiune juridică distinctă de vânzarea-cumpărarea comercială reglementată de art. 1 C.com. din 1887 coroborat cu art. 1294 și urm. C.civ.; textual, art. 202 din Legea nr. 31/1990 se referă la "transmiterea părților sociale";, fără a distinge între transmiterea lor cu titlu gratuit și cea cu titlu oneros.
În conformitate cu dispozițiile art. 1294 C.civ. din 1864, vinderea este o convenție prin care două părți se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru și aceasta a plăti celei dintâi prețul lui.
Prin urmare, pot face obiectul vânzării-cumpărării bunurile susceptibile de apropriere, inclusiv bunurile necorporale la care se referă art. 474 alin. 1 și alin. 2 C.civ. raportate la art. 7 lit. d din Legea nr. 31/1990.
În speță, însă, se pune problema calificării juridice a actului juridic atacat. Astfel cum rezultă din art. II al actului adițional la statutul SC PROVAGAZO COMEXIM S. autentificat sub nr. 738/13 iunie 1997 de BNP O. MIHUȚIU (f.9-21 dosar fond), prin acest act juridic capitalul social s-a majorat cu 9.900.000 lei (vechi), ajungând la valoarea de 10.000.000 lei (vechi), fiind împărțit în 2.000 de părți sociale, fiecare în valoare de 5.000 lei (vechi), inițial
toate fiind alocate unicului asociat B. G., reclamantul recurent.
În conformitate cu art. III din același act juridic, asociatul unic a înțeles să o coopteze pe pârâta intimată B. R. în calitate de asociat al SC PROVAGAZO COMEXIM S., înțelegând totodată să modifice art. 1 al actului constitutiv.
Potrivit art. IV din același act juridic, reclamantul recurent B. G. a cedat noului asociat B. R. 50% din capitalul social majorat, astfel: "B. G. va deține 50% din capital, adică 1.000 părți sociale, a câte 5.000 lei fiecare, în valoare totală de 5.000.000 lei, B. R. deține 50% din capital, adică 1.000 părți sociale, a câte 5.000 lei fiecare, în valoare totală de 5.000.000 lei. C. de participare la beneficii și la pierderi va fi: B. G. - 50%, B. R. - 50% …";
După cum se poate observa cu ușurință din actul atacat, acesta nu cuprinde nicio referire la transmiterea dreptului de proprietate al reclamantului recurent B. G. către pârâta intimată B. R. contra unui preț. În cuprinsul actului adițional nu se face referire la vreun preț, determinat sau
determinabil prin trimitere la vreo valoare (eventual nominală) a părților sociale. Singura referire la transmiterea părților sociale este efectuată prin utilizarea verbului "cedez";, în prima propoziție a art. IV, verb care are o semnificație neutră, putându-se referi atât la o cesiune cu titlu oneros, cât și la una cu titlu gratuit.
Desigur, cesiunea comercială este prezumată a fi cu titlu oneros, însă o atare prezumție presupune și stabilirea de către părți a unui preț, determinat sau determinabil, în absența unui atare element orice vânzare fiind lovită de nulitate absolută, conform art. 1303-1304 C.civ. din 1864.
Pe de altă parte, în măsura în care actul atacat ar fi interpretat drept o donație, tribunalul reține că donațiile între soți și, respectiv, cesiunile de părți sociale cu titlu gratuit nu sunt prohibite de lege, iar actul atacat a fost încheiat în formă autentică, respectând astfel cerința expresă impusă de art. 813 C.civ. din 1864
Date fiind cele două posibile calificări juridice ale actului atacat, tribunalul reține că se află în situația de a determina natura actului adițional la statutul SC PROVAGAZO COMEXIM S. autentificat sub nr. 738/13 iunie 1997 de BNP
O. MIHUȚIU, prin interpretarea clauzelor acestui act. În conformitate cu dispozițiile art. 978 C.civ., când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul. În consecință, tribunalul, interpretând art. IV din actul adițional la statutul SC PROVAGAZO COMEXIM S. autentificat sub nr. 738/13 iunie 1997 de BNP O. MIHUȚIU conform art. 978 C.civ., stabilește natura juridică de donație a art. IV din actul atacat, alegând acea interpretare care conferă validitate convenției și nu interpretarea care ar conduce la nulitatea absolută a cesiunii de părți sociale.
În consecință, dată fiind natura de donație a cesiunii de părți sociale, dispozițiile art. 1307 C.civ. nu sunt aplicabile în speță, acestea fiind incidente doar în cazul vânzărilor între soți.
Dată fiind natura de donație a cesiunii de părți sociale, tribunalul reține că criticile aduse de recurent sentinței atacate sunt întemeiate prin prisma art.
304 pct. 8 C.proc.civ., prima instanță interpretând eronat natura juridică a actului dedus judecății, dar înlăturarea considerentelor primei instanțe și luarea în considerare a calificării juridice mai sus arătate a actului juridic atacat nu duc însă la o schimbare a soluției primei instanțe, ci la menținerea soluției, pentru alte considerente.
În consecință, tribunalul reține că primul petit al cererii introductive de instanță este lipsit de temeinicie și se impunea a fi respins ca atae, iar petitele următoare, având caracter subsecvent și depinzând de soluționarea favorabilă a primului petit, se impuneau a fi respinse, de asemenea, ca neîntemeiate.
Date fiind considerentele pentru soluția pe care o va pronunța, tribunalul reține că analiza celorlalte critici aduse de recurent soluției primei instanțe nu necesită o analiză suplimentară, ele rămânând fără obiect ca urmare a înlăturării considerentelor primei instanțe.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B.
G. în contradictoriu cu intimatele SC A. SS și B. R. împotriva sentinței civile nr. 1764/29 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime, cu motivarea mai sus arătată.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.proc.civ. și principiul disponibilității în procesul civil, tribunalul va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de
judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. G. în contradictoriu cu intimatele SC A. SS și B. R. împotriva sentinței civile nr. 1764/29 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
F. M. D. | D. | N. | K. F. | B. |
În C.I.C., semnează președintele instanței
Red.FIM/LU/11.04.14/2 ex.
Judecător fond: d-na E. E. P., Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Decizia civilă nr. 27/2013. Constatare nulitate act | Încheierea civilă nr. 516/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
