Decizia civilă nr. 112/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 112/A
Ședința publică din 05 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
J. ecător V. F.
G. ier T. H.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta-pârâtă S.C.
G. I. S., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. L. nr. 10, județul M. împotriva sentinței civile nr. 377 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în contradictoriu cu intimata - apelantă S. R. DE R., cu sediul în B., sector 1, str. G. B. nr. 60-64, având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată din cererea de apel că s-a propus proba cu martori, probă pe care instanța o respinge apreciind că nu este utilă cauzei, constată cauza lămurită, declară închise dezbaterile și fixează termen pentru dezbaterea pe fond a apelului pentru termenul de azi, reținând cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 377 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanta S. R. de R. , cu sediul în B., str. G. B. nr. 60-64, sector 1, Cod fiscal RO8296093, în contradictoriu cu pârâta S.C. G. I. S.R.L., cu sediul în Tg. Lăpuș, str. L., nr. 10, județul M., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI 9534347 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 735,59 lei.
În considerentele sentinței prima instanță reține următoarele:
"Reclamanta S. R. de R. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 735,59 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 630 lei aferentă perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 105,59 lei, stabilite la data de _
. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
Pârâta nu a formulat nici o apărare în cauză, deși a fost legal citată.
Potrivit art. 40 al. 3 din Legea 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, iar potrivit art. 3, al. 1 din HG 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.
Cuantumul lunar al taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este cel stabilit în anexa nr. 1, punctul 4, a H.G. nr. 977/2003 la nivelul de 30 lei lunar, iar nivelul penalităților de întârziere este stabilit de art. 6 al. 2 din H.G. nr. 977/2003.
Pentru serviciile prestate pârâtei au fost emise facturile din perioada aprilie 2010 - decembrie 2011, pentru suma totală de 630 lei (filele 7-27).
Pentru acest debit au fost calculate și penalități de întârziere, în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere, care, până la data de_, însumând 105,59 lei.
Aceste sume au fost facturate de SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Transilvania Nord SA - Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Baia Mare, în baza contractului de mandat încheiat între SC de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA, însă creanța nu a fost recuperată de mandatar.
Pârâta nu a dovedit existența unor împrejurări care ar avea ca efect scutirea de această taxă, potrivit Deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și fiscal, prin care s-a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 sau potrivit Sentinței civile nr. 185/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. prin care s-a anulat art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003.
În raport de prevederile legale în vigoare, instanța reține că în cazul microîntreprinderilor, calitatea de beneficiar al serviciului public de radio difuziune nu echivalează cu deținerea de aparate radio. Pe de altă parte, actul normativ enunțat mai sus reglementează excepția de la regula plății taxei, respectiv suspendarea activității, la care se adaugă cerința depunerii unei cereri în acest sens însoțită de certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă suspendarea activității. Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, instanța reține că pârâta a avut calitatea de beneficiar în sensul art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, în condițiile în care nu a dovedit cel puțin faptul că nu a desfășurat activitate la punctul de lucru.
Față de considerentele expuse, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtă la plata sumei de 735,59 lei din care 630 lei cu titlu de taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei aprilie 2010 - decembrie 2011 și suma de 105,59 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de_ .
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată reclamantei întrucât nu s-a făcut dovada acestora conform art. 452 din noul Cod de procedură civilă.
Pârâta SC G. I. S. a formulat apel prin care a solicitat schimbarea sentinței și admiterea în tot a cererii
.
Prin motivele de apel sunt invocate următoarele critici: apelanta nu a beneficiat de serviciile de radiodifuziune în perioada aprilie 2010 - decembrie 2011 întrucât nu deține aparat radio iar în aceeași perioadă nu a desfășurat nicio activitate la punctul de lucru din Copalnic Mănăștur, fără a fi facturată plata energiei electrice.
Intimata- reclamantă S. R. de R. a formulat la data de_ întâmpinare(f.9-13) solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În susținerea apărării se arată că pârâta, în calitate de persoană juridică, datorează taxa pentru serviciul public de radiodifuziune cu titlu de obligație legală iar nu convențională, fiind instituită prin art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă dețin sau nu receptoare radio.
Potrivit art.1 din Legea nr. 41/1994 S. R. de R. s-a înființat ca serviciu autonom public de interes național iar potrivit art.4 din aceeași lege are obligația de a îndeplini anumite obiective generale, respectiv de educație, informare și divertisment prin programele difuzate pe posturile de radio .
Întrucât în tot intervalul de timp pentru care s-a realizat facturarea recurenta, ca și post public de radio, a funcționat și transmis programe de radio, rezultă în mod clar că a prestat efectiv servicii de radio.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 în conformitate cu care toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Se mai face trimitere la jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ și pe care prima instanță de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței. Se susține că prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 și a statuat următoarele:"
În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar….obligativitatea plății acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice .
Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat- o.";
Intimata-reclamantă mai arată că rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care prima instanță trebuia să țină seama a pronunțarea hotărârii, este aceea că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței recurentei, ca și fundamentul plății taxei radio își găsește reglementarea constituțională în art.
31 alin.5 din Constituția României, care stabilește printre drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare. Alin.2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit că serviciile publice de radio sunt autonome.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea și funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art.
56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
Nu s-au administrat probe noi în apel .
Analizând apelul potrivit art.art.478 și art.479 Cod procedură civilă, prin prisma motivelor pe care se întemeiază, T. îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul apelului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care apelanta-reclamantă le-a ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a invocat în mod expres prin cererea de chemare în judecată reglementarea legală cuprinsă în art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și HG 977/2004.
Prima instanță a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor legale, precum și a jurisprudenței instanței de contencios constituțional stabilită prin Decizia nr. 297/2004.
T. apreciază că din întreaga reglementare legală rezultă cu certitudine și claritate că legiuitorul a avut în vedere la restituirea obligației de plată a taxei pentru acest serviciu public, numai acele persoane juridice române care au beneficiat în mod efectiv de acest serviciu.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de recurentă ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional și ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.
Nu poate fi primită interpretarea intimatei-reclamante conform căreia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio și, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor..
Chiar dacă această taxă se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu nu se poate susține că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică. Acest drept constituțional la informare nu poate fi transformat într-o obligație, subiectele de drept având facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute în legea fundamentală.
În dispozițiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, logică și sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Or, intimata-reclamantă nu a făcut această dovadă, prevalându-se în mod nefundamentat de o obligație legală necondițională.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă T. va admite apelul și va schimba în tot sentința în sensul respingerii cererii formulată de către intimata-reclamantă S. R. de R. în contradictoriu cu apelanta-pârâtă SC G. I. S. ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
ADMITE
apelul formulat de către apelanta-pârâtă SC G. I. S. împotriva sentinței civile nr._ 13 pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ pe care o schimbă și, în consecință:
Respinge cererea formulată de către intimata-reclamantă S. R. de
R. în contradictoriu cu apelanta-pârâtă SC G. I. S. . Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05 decembrie 2013.
Președinte,
M. H.
J. ecător,
V. F.
G. ier,
T. H.
Red.M.H. / _
Tred. T.H. / 07.01.014 - 4 ex
J. ecător la fond: B. C.
| ← Sentința civilă nr. 835/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 758/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
