Decizia civilă nr. 1126/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVIL
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 1126/2013
Ședința publică din 05 noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: K. M., președinte Tribunal
Judecător: I. D. -D.
Judecător: D. G., președinte secție civilă Grefier: C. P. E.
S-a luat în examinarea recursul formulat de intimata S.C. CREDIT S-a luat în examinare recursurile formulate de către pârâții C. D. ȘI C. N., ambii cu domiciliul în Z., S. C., nr. 118B, județul Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 553 din_ pronunțată de J. Șimleu Silvaniei, în dosar nr._, având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentanta intimatei reclamante S. M. - avocat M. Marcela, cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 15 și reprezentantul recurenților pârâți C. D. și C. N. - avocat Hîrza R. C., cu împuternicire avocațială depusă la dosar - fila 6, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că taxele judiciare dispuse în cauză au fost achitate - fila 19-20, precum și faptul că intimatul pârât S. T. a depus la dosar scriptul de la fila 21, după care :
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Reprezentantul recurenților pârâți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat atât în varianta principalului cât și în privința subsidiarului cu cheltuieli de judecată ocazionate atât în recurs cât și în fața instanței de fond. Se arată că se discută despre constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare prin care s- a înstrăinat o casă de locuit cât și posibilitatea de a cere reconstituirea dreptului de proprietatea asupra unui teren care se cuvenea în exclusivitate recurenților, deoarece contractul de vânzare cumpărare prin care s-a înscris dreptul în CF a fost încheiat în anul 1980 înainte de căsătorie.
Lucrurile trebuie privite cel puțin diferit față de cele două imobile care se înstrăinează respectiv a terenului și a casei de locuit, dacă totuși instanța de fond a reținut că din probele pe care le-a reținut a rezultat faptul că s-a dovedit acea casă s-a construit în timpul căsătoriei, asupra terenului lucrurile sunt indubitabile, terenul, respectiv dreptul litigios de a dobândi dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate s-a dobândit în anul 1980, acest lucru este înscris în CF, și nu putea fi
modificat. În Legea 18/1991 arată la art. 18 că terenurile aferente casei de locuit sunt și rămân a proprietarilor și foștilor proprietari, pe cale de consecință cel puțin asupra terenului contractul de vânzare cumpărare încheiat de recurenți nu este nul absolut și nici anulabil în ceea ce privește terenul în ce privește casa de locuit rămâne la aprecierea dvs. Al alt motiv expus este prima instanța și-a format convingerea că înscrierile în Carte funciară sunt greșite, terenul este al fostei soți și casa de locuit, vânzarea bunului altuia nu este lovită de nulitate absolută ci este lovită de nulitate relativă, și sub acest aspect se consideră că sentința este netemeinică și nelegală. Această susținere pe care o face este susținută de practica judiciară cât și de doctrină, nu există păreri împărțite sau păreri contrare. Din probatoriul administrat în cauză cu privire la casa de locuit, se apreciază că s-a probat cu claritate că la vechea casă de locuit chiar dacă a fost obținută autorizație de construcție, nu a fost demolată, dar autorizația de construcție nu face dovada proprietății, ci certificatul de atestare a edificării construcției care nu este la dosarul de fond, mai mult la filele 90, 91, 98 în depozițiile martorilor se arată faptul că s-au adus îmbunătățiri la construcția veche și nu s-a demolat ca să se construiască o alta nouă. Un alt motiv ar fi acela că recurenții sunt apărați de buna credință, este adevărat că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare era înscris un litigiu în CF, pe de altă parte orice cumpărător de bună credință pentru a vedea că este posibil să încheie un contract de vânzare cumpărare are la îndemână publicitatea imobiliară, atâta timp cât publicitatea s-a făcut în anul 1980, s-a cercetat cine este proprietar așa încât sub acest aspect apreciază că soluția este nelegală. Apreciază că acest lucru nu mai este posibil, în fața instanței de fond s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare dintre două părți dintre vechii proprietari care și-au dovedit dreptul de proprietate și de către recurenți care apărați de buna credință și intabulând dreptul de proprietate, au înstrăinat acel imobil, ori care este finalitatea acestui proces, încercarea este ,,rezolutio jure dantis resolvitur jus accipientis"; este o variantă ascunsă prin care se încearcă anularea actului dar următorul cumpărător este apărat din nou buna credință, care este finalitatea acestuia care va rămâne, pentru aceste considerente se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu motivele expuse în memoriul de recurs și în fața instanței cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului, arătând că arată că ar dori să știe pe cine apără colegul său, pe delegație scrie că reprezintă pe pârâții C. D. și C. N., pentru care invocă excepția lipsei de interes a recurenților în promovarea căii de atac, pentru că reprezentantul recurenților invocă buna credință în cumpărarea casei, având în vedere notările își asumă acest risc pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, prin urmare nu se impune analizarea bunei credințe sau a relei credințe în acest caz, pentru că ne aflăm în alt sediu al materiei. Sediul materiei este art. 35 alin. 2 din Codul familiei, având în vedere că unul dintre soți, respectiv S. T., a înstrăinat fără consimțământul soției locuința, care este bunul comun, locuință construită în timpul căsătorie, și în acest caz nu are importanță dacă cumpărătorul a fost sau nu de bună credință sau de rea credință întrucât ,,efectele nulității se pot produce fără a deosebi dacă terțul dobânditor a fost sau nu de rea credință"; în acest caz nu are importanță. Reprezentanta intimatei arată că nu a spus că este nulitate absolută deși părerile sunt împărțite, există opinii care spun că acest act este lovit de nulitate absolută pentru că nu este protejat doar dreptul soțului care a pierdut acea construcție ci este protejează
familia, în general, cele mai multe opinii spun că este nulitate relativă, soțul care a pierdut în defavoarea căruia s-a făcut acea vânzarea -ar putea confirma vânzarea, această casă a fost vândută de soț, soția a apelat la instanță când a fost alungată din locuință iar soțul s-a dus și a vândut această casă cu deosebit dispreț față de soție, în momentul în care instanța a dispus reintegrarea soției în familie, sunt probe în acest sens la dosar. Se mai arată că nu se știe de ce se amestecă legea fondului funciar, întrucât nici un moment nu a arătat că terenul este bunul comun și pentru aceasta este practică dar locuința este bunul comun al ambilor soți. Cu privire la lipsa de interes a recurenților pe care o au, se arată că a afirmat și s-a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasivă ale recurenților dar instanța a respins, calitatea pasivă și-o păstrează dar interesul nu, iar în această situație nu are un folos practic, pârâții nu știu cum s-a construit casa aceștia sunt simpli cumpărători au dorit să facă o investiție și nu au nici o cunoștință cum s-a realizat acea casă. S-a afirmat cu privire la martori de ce unii au fost înlăturați și alți au fost acceptați de către instanță doar pe convingerea intimă a judecătorului, nu doar convingerea judecătorului au dus la acest lucru ci toate înscrisurile de la dosar care să confirme celelalte două declarații, în probațiune nu au fost exclusiv declarații de martori ci dimpotrivă există autorizația de construcție, există planul de amplasament, nu poate fi vorba de o renovare a unei case de pământ care este din cărămidă. Aș dori să observați din date că, căsătoria a fost încheiată în mai 1980 iar soțul a cumpărată casa în aprilie, pentru demolare, ca și date figurează înainte de încheierea căsătoriei cu o lună acest lucru nu înseamnă că bunul nu a fost bun comun, nici nu se pune problema de buna sau de reaua credință și de constatarea cu o lună înainte de încheierea căsătoriei și absolut toate probele de la dosar duc la anulare așa cum prima instanță corect a apreciat, nici nu se pune problema de buna sau de reaua credință și se solicită depune la dosar chitanța și practică judiciară - fila 23-29
Reprezentantul recurenților arată că față de excepție invocată cu siguranță au interes în această cauză, au fost chemați în judecată altfel nu ar mai fi participat la judecată, dacă acest contract va fi desființat vor fi desființate și celelalte ulterioare și pe cale de consecință va trebui să se restituie niște bani pe care i-a încasat pe un imobil. Cu privire la sediul materiei, se arată că reprezentanta intimatei reclamante are dreptate sediul materiei este dreptul familiei in cazul în care se discută de bunul comun al soților, dar care nu a fost probat mi se pare aberant să se păstreze o soluție pe niște spuse, există un dubiu și încă o dată se recunoaște că asupra terenului se recunoaște că nu sunt proprietari ai terenului contractul față de teren este nul de drept nu s-au admis probe în acest sens să se dovedească contrariul, s-a cerut nulitatea actului iar prin nulitate înțelege nulitate absolută iar prin anulabilitatea înțelege nulitate relativă.
Instanța în raport cu obiectul cauzei și a actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 553/_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei s-a admis cererea formulată de reclamanta S. M. și pe pârâții S. T., C. D., C. N. și s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții C.
D. și C. N., cumpărători și pârâtul S. T., vânzător, autentificat prin încheierea nr.9931/_ de către BNP Asociați C. .
Pârâții au fost obligați la 587,7 lei cheltuieli de judecată către reclamanta, în solidar iar în baza art.18 din OUG nr. 51/2008 pârâții au fost obligați la 1344,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de reducere, către stat, în solidar.
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat intre pârâții C. D. si C. N. in calitate de cumpărători si pârâtul S. T. in calitate de vânzător, autentificat prin încheierea nr.9931/_ de către BNP Asociati C. a fost înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat in sat R. nr.39 com.Varsolt compus din casa înscris in cf. nr. 50227 Varsolt (nr.cf.vechi 1388 ) nr.top.303 edificat pe terenul intravilan in suprafață de 1403 mp proprietatea lui Oiegar V. si soția Mocan Floare si Statului Roman, precum si dreptul de folosință asupra cotei de 250/1403 parte din teren pentru prețul de 33.000 lei achitat in întregime de cumpărători.
Reclamanta si paratul S. T. s-au căsătorit la data de 24 mai 1980.
Casa in litigiu a fost edificata conform autorizației de construire nr.4/_ emisa pentru construirea unei case in R. nr. 34 .
Martora OIEGAR M. a declarat ca pârâtul S. T. a cumpărat anterior căsătoriei de la Oiegar V. o casa veche de locuit demolată total si a construit împreuna cu reclamanta o casa nouă din cărămida. In același sens este si declarația martorei Verdes M. .
Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.274/_ de fostul notariat de Stat, paratul S. T., necăsătorit la data încheierii convenției a cumpărat de la Oiegar V. si Floare proprietatea asupra casei de locuit si anexelor gospodărești situate in R. nr.34 construite in timpul căsătoriei vânzătorilor pe terenul inscris in cf.nr.1388 R. nr.top.303 pentru prețul de 35.000 lei.
Martorii propuși de pârât - Oiegar Valer,Retean Florita si Racz Mihai au declarat ca nu a fost demolată casa veche, fiind doar reparata si renovata .
Prima instanță a înlăturat din materialul probator declarațiile celor trei martori, ținând cont ca declarațiile martorelor Oiegar M. si Verdes M. care se coroborează cu autorizația de construire depusa la dosar si va retine ca in locul casei cumpărate anterior căsătoriei de parat, care a fost demolata, a fost edificata o noua casa in timpul căsătoriei cu reclamanta .
Potrivit art.30 fostul cod al familiei in vigoare la data introducerii cererii si nașterii raportului juridic intre părți, bunurile dobândite in timpul căsătoriei aparțin ambilor soți in baza prezumției de comunitate. Drepturile soților asupra cotei din bunurile comune se determina numai la împărțirea patrimoniului comun, când se va stabili contribuția fiecăruia la dobândire.
Nici unul din soți nu poate înstrăina si nici nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune daca nu are consimțământul expres al celuilalt sot. (art.35 al.2 cod. fam.). Înstrăinarea ulterioara a imobilului nu înlătura consecințele nulității, chiar daca este vorba de nulitatea relativa, deoarece dreptul de cere anularea actului de înstrăinare aparține numai soțului neparticipant la încheierea acestuia; la fel, nici îmbunătățirile aduse imobilului de către cumpărători nu înlătura sancțiunea nulității .
Fiind in culpa procesuala, in baza art.274 al.1 cod pr.civ. obliga pârâții la 578,7 lei cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru către reclamanta, in solidar.
Reclamantei i-a fost admisa in parte cererea de ajutor public judiciar sub forma reducerii cu 70% a sumei datorate cu titlu de taxa judiciara de timbru, fiind stabilita obligația sa de a achita suma de 575,7 lei cu acest titlu (f.40), astfel ca in baza art.18 din OUG nr.51/2008 va obliga pârâții la 1344,3 lei reprezentând taxa judiciara de timbru către Stat in solidar.
Împotriva acestei sentințe pârâții C. D. și C. N. au declarat recurs solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinței în primul rând iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii introductive promovată.
În motivarea recursului se arată că deși au făcut dovada revânzării bunului prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea nr. 8343 din_, invocând pe această cale excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond a respins-o, considerând în mod eronat calitatea lor de proprietari asupra imobilului.
Pe fondul cauzei critica vizează faptul că prezumția de comunitate asupra bunurilor comune nu poate fi extinsă cu privire la proprietatea casei în discuție, casă asupra căreia s-au efectuat doar lucrări de îmbunătățire pe parcursul căsniciei soților. Casa în discuție nu a fost demolată, susține reclamanta intimată, ci a suferit îmbunătățiri astfel cum rezultă și din depoziția martorilor aflate la filele 90, 91 și respectiv 98 din dosarul cauzei. Prin urmare nu vorbim despre o casă nouă ci despre îmbunătățiri aduse unui imobil dobândit de unul dintre soți anterior încheierii căsătoriei.
Prima instanță în mod greșit și nejustificat a înlăturat declarațiile celor trei martori propuși de pârâți: Oiegar Valer, Retean Florița și Racz Mihai, declarațiile lor fiind o probă suficientă a faptului că în fapt nu a avut loc o demolare a casei vechi, aceasta fiind doar reparată și renovată de cei doi soți. Justificare reținută de prima instanță de judecată pentru înlăturarea acestor declarații contravine normelor procedurale.
Prima instanță nu a evaluat corect declarațiile martorilor, în ciuda faptului că acestea dovedeau fără putință de tăgadă faptul că s-au efectuat numai lucrări la imobilul în discuție, fără să intervină demolarea efectivă a acestuia.
Buna credință a cumpărătorilor, arată recurenții, primează în fața interesului intimatei S. M., care are doar un drept de creanță derivat din îmbunătățirile aduse casei alături de soț, după încheierea căsătoriei. Susținerile inițiale ale pârâților au fost corecte, lucru dovedit cu înscrisurile aflate la dosarul cauzeiși cu depozițiile martorilor.
Prima instanță a considerat în mod greșit că ar fi vorba de vânzarea unor bunuri comune ale soților, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al actului juridic în discuție. S-a procedat astfel la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 din Vechiul cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și la nesocotirea bunei credințe a cumpărătorilor.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii de drept material, instanța recurgând la aplicarea unei norme de drept material care nu este incidentă în cauză, ajungându-se astfel la o interpretare greșită a textelor legale în materie, necorespunzătoare situației deduse judecății.
Prin întâmpinarea sa, reclamanta S. M. a invocat în principal excepția lipsei de interes a recurenților în promovarea căii de atac, motivat de faptul că aceștia au
înstrăinat imobilul din litigiu numitei S. Reghina în timpul procesului și în condiția în care în CF 50227 era notat prezentul proces.
Pe de altă parte, se arată că art. 35 alin. 2 din Codul Familiei prevede nulitatea contractului de înstrăinare încheiate cu unul dintre soți prin nesocotirea prevederilor legale privind existența consimțământului expres al celuilalt soț, iar nulitatea indiferent că este relativă sau absolut, ea își produce efectele indiferent dacă, terțul dobânditor a fost de bună sau de rea credință.
Recursul este nefondat pentru următoarele :
În ceea ce privește cererea recurenților de a se face aplicarea prevederilor art. 304 /1 Cod procedură civilă și a se casa cu trimitere spre rejudecare cauza, instanța de recurs reține că prevederile acestui text de lege nu sunt incidente pentru a casa cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Prin acest text de lege se extinde de fapt cenzura instanței asupra temeiniciei hotărârii, posibilitatea de a se aduce critici privind administrarea și interpretarea probelor, însă nu reprezintă motiv de casare cu trimitere spre rejudecare care este strict limitat de prevederile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă și care vizează cazurile în care procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, situații în care nu subzistă și nu au fost invocate în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs constată că aceasta a fost soluționată în mod legal de prima instanță.
Astfel prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub încheierea nr. 9931/_ de către Biroul Notarilor Publici asociați C., S. T. în calitate de vânzător a vândut cumpărătorilor pârâți C. D. și C. N. imobilul situat in sat R. nr.39 com.Varsolt compus din casa înscris in cf.nr.50227 Varsolt (nr.cf.vechi 1388 ) nr.top.303 edificat pe terenul intravilan in suprafață de 1403 mp proprietatea lui Oiegar V. si soția Mocan Floare si Statului Roman, precum si dreptul de folosință asupra cotei de 250/1403 parte din teren pentru prețul de 33.000 lei achitat in întregime de cumpărători.
La data vânzării S. T. era căsătorit cu S. M., iar imobilul din litigiu a fost construit de către cei doi soți în timpul căsătoriei (f. 4,6 dosar fond).
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 35 alin. 2 partea finală din Codul Familiei, nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nu poate greva un teren sau o construcție ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimțământul celuilalt soț. Reglementarea ca și sancțiunea ce corespunde acestei condiții, constituie o garanție sau o măsură de protecție pentru soți în vederea obstaculării unor acte de diminuare sau grevare a patrimoniului comun cu bunuri de o valoare deosebită. Fiind prevăzută exclusiv în vederea ocrotirii patrimoniului soților, dispoziția poate fi invocată numai de soțul al cărui consimțământ a fost nesocotit, nulitatea actului fiind ca urmare numai relativă.
Apărarea recurenților că asupra imobilului din litigiu s-au efectuat doar lucrări de îmbunătățire pe parcursul căsătoriei și că nu ar fi fost demolată casa veche, este contrazisă de actele existente la dosar (f. 104, 103) care evidențiază demolarea casei vechi și construirea unei noi case în anul 1983, deci în timpul căsătoriei lui S. T. cu S. M. .
Faptul că prima instanță a înlăturat declarația unor martori este pe deplin justificată față de actele existente la dosar, care atestă realitatea în ceea ce privește caracterul imobilului de nou și nu renovat de soți.
În acest context al vânzării imobilului comun doar de unul din soți fără consimțământul celuilalt soț, nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului înscris în art. 969 alin. 1 Cod Civil vechi, cum susțin recurenții, nulitatea contractului primând având în vedere lipsa unuia din elementele de bază ale contractului de vânzare cumpărare a consimțământului expres al celuilalt soț, în cazul vânzării imobilului bun comun. Că este vorba de nulitate relativă o arată prevederile art. 35 alin. 2 Codul familiei, întrucât aceste acte de înstrăinare pot fi confirmate, expres sau tacit, de soțul necontractant, fapt ce nu subzistă în speță.
Ori fie că este vorba de nulitate relativă fie absolută, aceasta își produce efectele față de terțul dobânditor fie că acesta este de bună sau de rea - credință.
Recurenții invocă faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii de drept material, instanța recurgând la aplicarea unei norme de drept material care nu este incidentă în cauză, ajungându-se astfel la o interpretare greșită a textelor legale în materie, necorespunzătoare situației deduse judecății, fără a arăta despre care anume norme de drept este vorba și care texte de lege au fost interpretate greșit, necorespunzător situației de fapt deduse judecății.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recurenților în promovarea căii de atac, invocată de intimata reclamantă S. M. aceasta este nefondată, în condițiile în care aceștia doar în timpul procesului au vândut imobilul din litigiu iar finalitatea prezentei acțiuni influențează atât contractul încheiat de ei în calitate de cumpărători cât și valabilitatea contractului încheiat de aceștia cu o terță persoană.
Aceste considerente fac astfel că nici unul din motivele de recurs invocate de pârâți să nu fie întemeiat, urmând a fi respins recursul acestora.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenții vor fi obligați la 2000 lei cheltuieli de judecată către S. M. .
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. D. și C. N., împotriva sentinței civile nr. 553 din_ a Judecătoriei Șimleu Silvaniei.
Obligă recurenții la 2000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta S. M. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, | Grefier, | ||||
K. M. | I. | D. | D. | G. | C. P. | E. |
Red. KM/_ /dact. ECP/_ /2 ex. jud. fond C. A. S.
| ← Decizia civilă nr. 361/2013. Constatare nulitate act | Încheierea civilă nr. 1650/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
