Decizia civilă nr. 250/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 250/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: N. K. JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurentul BNP D. C. L. în contradictoriu cu intimații SC C. S. SA, SC P. P. S., reprezentată de lichidatorul judiciar U. S., P. G. și P. Z., împotriva sentinței civile nr. 13987/27 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță anulare act.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 12 aprilie 2013 au fost înregistrate la dosar concluzii scrise formulate atât de către recurent, cât și de către intimata SC C. S. SA.
De asemenea, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 2013 când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 15 aprilie 2013, încheierea menționată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
T. UL: Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 13987/27 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. _
al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul notar public D. C. L. pentru Biroul Notarului Public "D.
C. L. "; în contradictoriu cu pârâții SC C. S. SA, SC P. P. S., prin lichidatorul judiciar U. S., P. G. și P. Z., având ca obiect constatarea nulității absolute și a fost obligat reclamantul la plata către pârâta SC C. S. SA a sumei de 5.385,7 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul notar public D. C. L., în calitate de reprezentant al BNP "D.
C. L. ";, a solicitat constatarea nulității absolute a contractului tip C. nr. 7864/19 iunie 2003 (format din cererea de aderare nr. 7864/19 iunie 2003, certificatul de participare din data de 17 iunie 2003 și regulamentul de funcționare) și a contractului de garanție imobiliară autentificate sub nr. 61/27 ianuarie 2004, contracte încheiate de pârâta SC C. S. SA (fosta SC C. România SA) cu pârâta SC P. P. S. și, respectiv, între aceasta din urmă și pârâții P. G. și P. Z. și că reclamantul a solicitat instanței să se rețină că prin încheierea contractului principal de tip C. s-a încălcat principiul specialității persoanei juridice, având în vedere că pârâta SC C. avea ca obiect de activitate "comerțul cu autovehicule";.
A mai reținut că nulitatea absolută a acelorași contracte a fost solicitată de reclamant și în dosarul civil nr._, în care Judecătoria Bistrița, prin
sentința civilă nr. 2625/2011, a respins cererea. În motivarea acestei sentințe, instanța a analizat condițiile nulității absolute din prisma calificării contractului de tip C. ca un contract de credit bancar, a lipsei cauzei, și a reținut, prin prisma capacității pârâtei de a încheia actele atacate, că aceasta nu are calitatea de instituție de credit, iar actele atacate nu fac parte din categoria contractelor de credit, raportat la faptul că prin contractele atacate nu sunt puse la dispoziția participantului sume de bani din fonduri proprii, iar participantul nu plătește dobânzi către pârâtă pentru sumele utilizate în vederea cumpărării unui bun. În esență, Judecătoria Bistrița a constatat că sistemul pus la punct de pârâtă este din multe puncte de vedere similar cu cel în care funcționează casele de ajutor reciproc, îndreptățirile (adică desemnarea celor care urmează a se folosi de banii celorlalți pentru achiziționarea unui bun) fiind efectuate prin tragere la sorți (extragerea) sau prin plata cu anticipație a unor sume de bani ce acoperă mai multe rate lunare (licitația). De asemenea, a reținut că prevederile art. 1536 și art. 1772 C.civ. nu sunt aplicabile și nu există niciun motiv de nulitate absolută care să afecteze actele juridice atacate.
A mai reținut că prin decizia civilă nr. 307/R/2011, T. ul B. - Năsăud a respins recursul promovat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2625/2011 de către Judecătoria Bistrița. T. ul B. -Năsăud, ca instanță de recurs, nu a analizat pretinsa nerespectare a principiului specialității capacității de folosință în considerarea obiectului de activitate, întrucât aceste aspecte nu au fost puse în discuție în fața instanței de fond, dar a reținut că societatea pârâtă C. nu a desfășurat o activitate bancară, iar contractul nr. 7864/19 iunie 2003 nu constituie un contract de credit bancar. Raportat la această concluzie, tribunalul a apreciat că "susținerile recurentului privitoare la nulitatea contractului pentru lipsa capacității de folosință a SC C. România SA și pentru cauză ilicită (respectiv că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 10 din Legea nr. 58/1998) nu sunt confirmate de mijloacele de probă administrate în cauză.";
A mai reținut că, fără a propune alte probe decât depunerea actului constitutiv al pârâtei SC C. S. SA (fosta SC C. România SA), reclamantul, terț față de contractele atacate, a invocat ca motiv de nulitate încălcarea prevederilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, referitoare la principiul specialității persoanei juridice raportat la obiectul de activitate al pârâtei în perioada 2003-2004.
Din analiza actului constitutiv al pârâtei SC C. S. SA (fosta SC C. România SA) prima instanță a reținut că obiectul de activitate principal îl constituie "comerț cu autovehicule";, (inclusiv vânzarea în rate; alte tipuri de comerț cu amânuntul, respectiv import-export cu autovehicule), având ca obiect de activitate secundar, printre altele - activități de studiere a pieței și de sondaj și organizarea unor sisteme de multilevel marketing cod CAEN 7413); alte activități de servicii, respectiv organizarea sistemelor de cumpărare în colectiv și instruirea în acest domeniu (cod CAEN 9305).
A mai reținut că, după cum a statuat cu putere de lucru judecat T. ul
-Năsăud, contractul de tip C. este un contract sinalagmatic, participantul având obligația de a plăti ratele lunare și comisionul, precum și dreptul de a beneficia de îndreptățire, iar SC C. România SA (ulterior reorganizării SC C. S. SA) având obligația de a administra afacerile grupului, inclusiv ale participantului, în contraprestație încasând comisionul lunar.
A mai reținut că reclamantul a susținut că s-a încălcat principiul specialității persoanei juridice întrucât pârâta SC C. S. SA avea ca obiect de activitate "comerțul cu autovehicule";, însă a constatat că această societate
comercială avea ca obiect de activitate și prestarea de servicii conform codurilor CAEN mai sus menționate. Contrar susținerilor reclamantului, prima instanță nu a constatat încălcarea principiului specialității capacității de folosință a pârâtei, activitatea acesteia circumscriindu-se, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, obiectului de activitate înregistrat.
A mai reținut că, având în vedere că actele atacate au fost declarate valabile cu putere de lucru judecat din prisma capacității de folosință a pârâtei, iar reclamantul a invocat un motiv cu caracter general, fără a aduce argumente pertinente de natură a conduce la o altă concluzie, cererea reclamantului este neîntemeiată, respingând-o în temeiul art. 1169 C.civ.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a reclamantului, în temeiul art. 247 C.proc.civ. prima instanță l-a obligat la plata către pârâta SC C. S. SA a sumei de 5385,7 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată constând în onorariu avocațial conform facturii fiscale nr. 1603/1 februarie 2012 și a raportului de activitate bancar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul D.
L., solicitând admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că potrivit "Regulamentului de funcționare"; al C., activitatea pârâtei consta în atragerea și administrarea unor sume de bani de la grupurile de persoane asociate în acest scop, în vederea achiziționării de către acestea a unor bunuri mobile sau imobile. În vederea garantării restituirii sumei de bani primite de la C., participanții erau obligați potrivit contractului să încheie cu pârâta un contract de gaj, în cazul bunurilor mobile, și un contract de ipotecă, în cazul imobilelor.
A mai arătat că, în aceste condiții, pârâta SC P. P. S. a încheiat cu SC C. ROMÂNIA SA contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 61/27 ianuarie 2004, în care calitatea de garanți ipotecari o au pârâții P. G. și P. Z., coproprietari ai imobilului identificat în CF 3834 Ilva Mare sub nr. top. 1442/2. Ulterior, SC C. S. SA, ca urmare a faptului că pârâta SC P.
P. S. nu a mai efectuat plata ratelor scadente, conform clauzelor contractuale, a inițiat demersurile de executare silită asupra imobilului adus drept garanție, însă ipoteca nu era înscrisă în cartea funciară, cu toate că, la data încheierii contractului de garanție imobiliară, au fost predate pârâtului P.
G. cele 4 exemplare ale contractului de garanție imobiliară, în original, inclusiv exemplarul în original al pârâtei SC C. România SA, fapt cu care reprezentantul acesteia a fost de acord, în vederea efectuării demersurilor de înscriere în cartea funciară a ipotecii.
A învederat că, astfel, pârâta SC C. S. SA a promovat o acțiune în pretenții împotriva recurentului, prin care a solicitat ca instanța să dispună obligarea acestuia la plata debitului și a primelor de asigurare datorate de SC P.
P. S. în temeiul contractului de tip C. a cărui nulitate absolută a solicitat- o, care actualmente este suspendată până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze. Inițial, recurentul a solicitat ca instanța de judecată, în dosarul nr._ al Judecătoriei B., să se pronunțe asupra nulității absolute a scriptelor care fac obiectul prezentei cauze, motivele de nulitate fiind însă diferite. A arătat că motivul de nulitate incident în prezenta cauză este cel al lipsei de folosință a pârâtei, raportat la încălcarea principiului specialității în ceea ce o privește pe pârâta intimată SC C. S. SA, astfel cum acesta este consacrat de prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, avându-se în vedere obiectul de activitate al acesteia.
Recurentul a mai arătat că, deși este terț cu privire la înscrisurile a căror nulitate o solicită, interesul său cu privire la soluționarea pozitiva a acestei
acțiuni este unul legitim, folosul practic fiind extrem de clar, acela de a preîntâmpina o eventuală atragere a răspunderii sale.
Referitor la motivele de netemeinicie și nelegalitate ale hotărârii atacate, recurentul a arătat că instanța de fond s-a raportat în mod absolut nelegal la decizia civilă nr. 307/R/2011, apreciind ca "actele atacate au fost declarate valabile cu putere de lucru judecat din prisma capacității de folosință a pârâtei";. A arătat că instanța de fond a omis faptul că s-a pronunțat în ședința de judecată din data de 14 mai 2012 asupra acestei excepții, în sensul respingerii acesteia, încheierea având caracter interlocutoriu. Date fiind înseși statuările instanței cuprinse în încheierea din data de 14 mai 2012, recurentul a arătat că
nu înțelege să insiste asupra acestui aspect, reiterând că însuși T. ul B. - Năsăud, prin decizia nr. 307/R/2011, statuează asupra faptului că motivul de nulitate privind încălcarea principiului specialității nu a fost supus atenției
instanței de fond și nu poate fi analizat. A apreciat că orice alte discuții suplimentare în acest sens nu pot fi decât inutile.
A arătat că instanța de fond care a soluționat prezenta cauză a achiesat tacit susținerii sale cu privire la neconcordanța obiectului principal de activitate al societății pârâte cu activitatea desfășurată de către aceasta, activitate reflectată prin contractul care face obiectul prezentei cauze. Cu toate acestea, a apreciat că prima instanță a considerat, în aceeași manieră nelegală, că această activitate se circumscrie celor două obiecte de activitate secundare, și anume activități de studiere a pieței de sondaj și organizarea unor sisteme de multilevel marketing - cod CAEN 7413 și alte activități de servicii, respectiv organizarea sistemelor de cumpărare în colectiv și instruirea în acest domeniu - cod CAEN 9305.
A arătat că respectarea principiului specialității persoanei juridice contractante trebuie raportat la momentul încheierii contractului. Or, în momentul încheierii contractelor a căror nulitate se solicită (17 martie 2003 și, respectiv, 27 ianuarie 2004) erau în vigoare prevederile art. 34 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954, care sancționa cu nulitatea absolută încheierea contractelor cu încălcarea acestui principiu. Principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice, enunțat de textul normativ sus menționat, se regăsește în obiectul de activitate al societății comerciale. Acest obiect de activitate încorporează ansamblul actelor de comerț prin realizarea cărora, în condiții de eficiență economică, asociații urmăresc obținerea unui profit, în vederea distribuirii lui sub forma de dividende. Caracterul comercial al obiectului de activitate al societății comerciale rezultă chiar din scopul constituirii acestuia. Prin urmare, orice societate comercială poate să
dobândească numai acele drepturi sau să își asume numai acele obligații recunoscute prin actul de înființare, care este necesar să fie actualizat raportat
la data desfășurării activității.
A apreciat evident faptul că obiectul de activitate al societăților comerciale se determină prin raportare la clasificarea activităților din economia națională- CAEN, în cadrul căruia activitățile economice sunt codificate în domenii și subdomenii. Actul constitutiv trebuie să indice activitatea principală pe care asociații o identifică, în etapa constituirii, ca fiind principalul mijloc de realizare a profitului, precum și domeniul de activitate în care se încadrează această activitate principală. În ceea ce privește activitățile secundare, a arătat că și acestea sunt încadrate corespunzător, însă societatea nu-și va putea desfășura activitatea decât în măsura autorizării acestora, în caz contrar desfășurarea unei activități neautorizate, chiar înscrisă în actul constitutiv, iese din sfera licită a activității societății comerciale. Prin urmare, a apreciat că la data încheierii actelor juridice a căror nulitate se solicită, actul constitutiv trebuia să
corespundă obiectului acestora, respectiv toate codurile CAEN trebuiau actualizate și autorizate, conform legii.
A arătat că la data la care s-a încheiat contractul între SC P. P. S. și SC C. SS erau în vigoare prevederile OUG nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționării comercianților. În vederea autorizării activității era necesară parcurgerea procedurii prevăzute de acest act normativ, în cadrul Biroului Unic din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Teritoriale. A arătat că prima instanță nu a verificat îndeplinirea acestor proceduri de autorizare, de natură a verifica în consecință respectarea de către pârâta intimată a principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice. Mai mult decât atât, prima instanță nu a verificat că la data la care s-a încheiat contractul atacat nu existau codurile CAEN menționate în actul constitutiv, pe care însăși prima instanță l-a avut în vedere la motivarea sentinței nelegale pe care a pronunțat-o. Astfel, la acea dată erau în vigoare prevederile Ordinului nr. 601/26 noiembrie 2002 privind actualizarea clasificării activităților din economia naționala CAEN emis de Institutul Național de Statistică publicat în M.Of. nr. 908/13 decembrie 2002. Conform acestui act normativ, codul CAEN 7413 se referă la activități de studiere a pieței și de sondaj (așadar fără organizarea unor sisteme de multilevel marketing), clasa incluzând activitățile menționate în anexă, iar codul CAEN 9305 include alte activități de servicii personale, incluzând activități de tip astrologie și spiritism, activități ale agențiilor matrimoniale, etc. precum cele menționate, de asemenea, în anexă (și nicidecum organizarea sistemelor de cumpărare în colectiv și instruirea în acest domeniu).
A apreciat că, prin urmare, în prezenta speță este clar încălcat principiul specialității, activitatea desfășurată de societatea pârâtă aflându-se în mod neechivoc în afara obiectului său de activitate, în condițiile în care singurul obiect de activitate al SC C. ROMÂNIA SA, cu CUI 8895041, era în anul 2003 și 2004, "comerțul cu autovehicule";. În același sens, a arătat că acest înscris aflat la dosarul cauzei constituie o probă pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere, apreciind că singura probă de la dosar este actul constitutiv al societății. A mai arătat că instanța de fond a preluat pur și simplu susținerile pârâtei cu privire la obiectul de activitate, fără a pune aceste aspecte în discuția contradictorie a părților, fără a face măcar verificările necesare în ceea ce privește existența reală a acestor obiecte autorizate, în condițiile în care recurentul a învederat oral instanței că singurul obiect de activitate pe care îl recunoaște este obiectul de activitate principal, cu care apare pârâta autorizată pe site-ul oficial al M. ului Finanțelor, pârâta nefăcând niciun moment dovada contrară.
În drept, a invocat art. 282 și urm. C.proc.civ., art. 274 C.proc.civ.
Calea de atac a fost înregistrată inițial pe rolul T. ului C., fiind recalificată, implicit, în recurs, de Tribunalul Cluj. A fost legal timbrată cu suma de 1895 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4 decembrie 2012 intimata SC C. S. SA a invocat excepția necompetenței funcționale a Tribunalul Cluj și a solicitat declinarea competenței de soluționarea a recursului în favoarea T. ul Specializat C., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menținerea sentinței civile nr. 13987/27 iunie 2012 ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
A expus argumentele sale referitoare la natura juridică de recurs a căii de atac exercitate de reclamant și argumentele sale în favoarea admiterii excepției necompetenței materiale a T. ului C., chestiuni care au fost avute în vedere de această instanță la pronunțarea deciziei civile nr. 1149/R/5 decembrie 2012,
prin care a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Pe fond, referitor la interesul legitim al reclamantului în formularea acțiunii, intimata a arătat că recurentul își motivează interesul cu privire la promovarea și soluționarea în mod favorabil a acțiunii sale ca fiind unul legitim, folosul practic urmărit fiind acela de a preîntâmpina o eventuală atragere a răspunderii sale. A învederat că, așa cum a arătat și în fața primei instanțe, atât doctrina cât și jurisprudența au statuat că nulitatea absolută, chiar incidentă unui caz, trebuie să fie justificată de un interes.
A arătat că recurentul și-a încălcat obligațiile profesionale referitoare la înscrierea în cartea funciară a ipotecii de rang I și a interdicției de înstrăinare stabilite în favoarea intimatei, cauzându-i astfel un prejudiciu prin imposibilitatea de a recupera suma de bani care îi revenea conform contractului nr. 7864/2003. Nerespectarea obligației legale a recurentului a făcut posibilă înstrăinarea imobilului adus drept garanție în frauda intereselor intimatei, sens în care pe rolul Judecătoriei B. există acțiunea de atragere a răspunderii civile delictuale a reclamantului, promovată de intimată și înregistrată sub nr._ . În încercarea de a se sustrage de la repararea prejudiciului cauzat intimatei, recurentul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată. În condițiile în care recurentul tinde la a-și acoperi propria culpă, a apreciat mai mult decât evident faptul că nu se poate vorbi de existența unui interes legitim.
A mai arătat că accesul la justiție este expresia unei libertăți de ordin public care contrabalansează interdicția de a-ți face dreptate singur. De aceea revine judecătorului sarcina de a găsi echilibrul între cerințele contradictorii: să se asigure accesul liber la justiție, întreaga libertate de apărare, dar, în același timp, să limiteze inițiativele lipsite de justificare, cum este cazul speței deduse judecății, când reclamantul-recurent invocă motive de nulitate care, în mod indirect, sunt menite a-i ascunde propria culpă. A arătat că în susținerea recursului declarat, recurentul invocă faptul că instanța de fond s-a raportat în mod nelegal la decizia nr. 307/R/2011, apreciind în mod greșit că actele atacate au fost declarate valabile cu putere de lucru judecat din prisma capacității de
folosință a intimatei. În argumentarea susținerii de mai sus, recurentul a arătat că instanța de fond a respins excepția puterii de lucru judecat la termenul din_ deci nu mai putea să se pronunțe, prin sentință, în considerarea existenței unei puteri a lucrului judecat.
A arătat că, după cum rezultă cât se poate de clar din încheierea de ședință de la termenul din 14 mai 2012, prima instanță nu a respins excepția puterii de lucru judecat invocată de intimată. Astfel, instanța a procedat în mod corect, deoarece a analizat excepția odată cu fondul, cu consecința respingerii acțiunii pe considerentul că actele atacate au fost declarate valabile cu putere de lucru judecat din prisma capacității de folosință.
Referitor la inadmisibilitatea motivului de recurs privind lipsa autorizării obiectelor de activitate, intimata a arătat că prevederile art. 3041C.proc.civ. nu conferă recurentului dreptul de a aduce în atenția instanței de recurs aspecte care nu au fost invocate și puse în discuție în fața instanței de fond, în condițiile în care, nici prin acțiunea introductivă, nici prin actele ulterioare, recurentul nu a făcut vreo referire la necesitatea actualizării și autorizării obiectelor de activitate ale intimatei.
A arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 294 C.proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula alte cereri noi, iar conform art. 316 C.proc.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs.
A arătat că recurentul a solicitat în fața primei instanțe, în temeiul art. 34 din Decretul nr. 31/1954, constatarea nulității absolute a contractelor susținând că încheierea contractelor de tip C. s-a făcut cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință, iar prin recursul declarat a
invocat lipsa actualizării și a autorizării obiectelor de activitate ale intimatei. Din punct de vedere procedural, acest motiv nou nu poate fi formulat și analizat direct în recurs.
A învederat că, prin sentința recurată, prima instanță a reținut în mod corect faptul că ne găsim în prezența unui contract sinalagmatic. T. ul B.
-Năsăud a respins pretențiile recurentului prin raportare directă la activitatea intimatei, la legalitatea actelor juridice încheiate de aceasta și concordanța acestora cu actele normative și interne ale societății. Prin sentința civilă nr. 2625/2011, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, s-a reținut că "nu există niciun motiv de nulitate absolută care să afecteze actele juridice atacate";.
A mai arătat că, totodată, în prezentul litigiu prima instanță a constat că activitatea intimatei se circumscrie, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, obiectelor de activitate menționate. Instanța de fond a mai reținut că actele atacate au fost declarate valabile cu putere de lucru judecat din prisma capacității sale de folosință a subscrisei și, în aceste condiții, se impune respingerea acțiunii. Prin urmare, soluțiile pronunțate de instanțe au avut la baza o analiză temeinică a actelor încheiate de ea, prin raportare la obiectele de activitate cuprinse în statul societății, acestea fiind considerate pe deplin valabile.
A învederat că activitatea desfășurată de C. s-a efectuat în condiții de perfectă legalitate raportat la obiectele de activitate precizate prin statut, subsumându-se acestora. Astfel, principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice presupune că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statuttv. Capacitatea de folosință a intimatei este dată de actul constitutiv prin care societatea a fost înființată. La momentul încheierii contractului cu SC P.
P. S., obiectul de activitate al SC C. prevedea exercitarea de acte de comerț, în domeniul servicii, cum ar fi: organizarea unor sisteme de multilevel marketing și alte activități de servicii, respectiv organizarea sistemelor de cumpărare în colectiv și instruirea în acest domeniu. Nulitatea absolută ar fi intervenit doar în situația în care actul constitutiv nu ar fi conținut deloc obiectele de activitate în temeiul cărora să poate fi încheiate contracte de tipul celor pe care le încheie intimata în mod uzual în desfășurarea activităților. Mai mult, sancțiunea nulității absolute nu intervine atunci când privește un demers administrativ ulterior ce trebuie îndeplinit, respectiv autorizarea obiectelor de activitate. Totodată, chiar dacă obiectele de activitate nu erau autorizate la momentul încheierii contractelor, singura sancțiune care ar putea interveni în acest caz ar fi cea contravențională, sancțiune pe care recurentul nu era în măsură să o invoce.
Referitor la susținerile recurentului conform cărora codul CAEN 9305 menționat în actul constitutiv nu există, intimata a arătat că codul CAEN 9305 - alte activități de servicii personale - cuprinde pe lângă categoriile arătate în mod expres și abrevierea "n.c.a. (neclasificate altundeva)";. Legiuitorul a dorit să confere posibilitatea ca societățile să desfășoare și alte activități, chiar dacă nu au fost încadrate în mod expres în codul menționat. În aceste condiții, adăugarea de către ea a sintagmei "organizarea sistemelor de cumpărare în colectiv și instruirea în aceste domeniu";, pe lângă categoriile menționate, este permisă.
Mai mult, a mai arătat că simplul fapt că în actul constitutiv nu s-a redat în mod fidel denumirea folosită prin Ordinul nr. 601/2002 nu este un motiv pentru a interveni nulitatea actelor încheiate, așa cum susține recurentul. Totodată, chiar dacă obiectele de activitate nu erau autorizate la momentul încheierii contractelor, singura sancțiune care ar putea interveni în acest caz ar fi cea contravențională, sancțiune pe care recurentul nu este în măsură să o invoce.
A mai arătat că recurentul se prevalează de prevederile OUG nr. 76/2001 pentru a susține necesitatea autorizării activității sale și necesitatea parcurgerii procedurii prevăzute de acest act normativ. A învederat faptul că OUG nr. 76/2001 conține referiri generale de procedură cu privire la înregistrarea persoanelor juridice la registrul comerțului și nu conține nicio referire concretă la obiectul de activitate al societăților sau la sancțiunea ce ar opera în ipoteza în care societatea ar avea un obiect de activitate care nu este cuprins în codurile CAEN.
În drept, s-a prevalat de temeiurile menționate în cuprinsul motivelor de
fapt.
Astfel cum s-a arătat mai sus, prin decizia civilă nr. 1149/R/5 decembrie
2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Cluj a admis excepția propriei necompetențe materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Recursul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la 12 decembrie 2012.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a motivului de recurs pus în discuție din oficiu, referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 58/1998 și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că cererea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de 15 decembrie 2011 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice desfășurate între părți în perioada 2003 - 2011.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Codul comercial din 1887 și Legea nr. 58/1998, ca legi speciale și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Tot cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că recurentul reclamant, fiind pârât în dosarul nr._, se poate prevala în mod legitim de interesul său de a obține anularea actelor juridice pe care reclamanta din respectivul dosar le-a invocat drept temei al creanței sale pe care nu ar fi putut-o recupera ca urmare a pretinsei răspunderi profesionale a recurentului pentru o pretinsă faptă prejudiciabilă culpabilă. O eventuală exonerare a sa de plata creanței nu reprezintă un scop ilicit, recurentul exercitându-și în limitele legii dreptul său de acces la o instanță care să verifice legalitatea actelor care i se opun de către intimata SC C. S. SA (fosta SC C. ROMÂNIA SA) pentru justificarea unui drept de creanță al acesteia din urmă.
Cât privește tipul nulității care va fi analizată în continuare de instanța de recurs, prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 58/1998, tribunalul are în vedere faptul că a pus în discuție din oficiu la termenul din 8 aprilie 2013 o eventuală nulitate absolută a actelor atacate, întemeiată pe încălcarea de către intimata SC C. ROMÂNIA SA a unor dispoziții imperative de ordine publică referitoare la regimul juridic imperativ al activității de administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii și creditării într-un sistem colectiv, așa cum se va arăta în continuare.
Prin cererea de aderare nr. 7864/17 iunie 2003 (f.8 dosar fond) formulată de intimata SC P. P. S., acceptată de intimata SC C. ROMÂNIA SA
(devenită SC C. S. SA în urma divizării), și prin acceptarea de către
intimata SC P. P. S. a regulamentului de funcționare (f.9-12 dosar fond), între intimatele mai sus arătate a intervenit un contract prin care intimata SC P.
P. S. și-a dat acordul de aderare și constituire a unui grup de clienți, cu obligația pârâtei de a organiza grupul și de a-i administra afacerile. În temeiul cererii și a regulamentului de funcționare, reclamantei i s-a eliberat certificatul de participare din 17 iunie 2003 (f.7 dosar fond), care a confirmat acceptarea cererii sale de aderare, în scopul achiziționării unui imobil (locuință individuală) și a unor materiale de construcții, în valoare de 300.000.000 lei vechi.
Din cuprinsul regulamentului de funcționare rezultă că intenția părților a fost aceea de a califica contractul încheiat între ele, ca fiind un contract de mandat, însă și drept un contract de finanțare, așa cum se va arăta în cele ce urmează. În acest sens, tribunalul reține că intimatele SC P. P. S. și, respectiv, SC C. ROMÂNIA SA și-au și asumat calitatea de mandant și, respectiv, mandatar (art. 3 din regulamentul de funcționare), iar intimata SC C. ROMÂNIA SA și-a asumat obligația de a încheia acte juridice necesare realizării obiectivelor în numele și pe seama membrilor grupului, respectiv, inclusiv a intimatei SC P. P. S., răspunderea sa putând fi angajată pentru felul în care administra interesele grupului. Mai mult, părțile au arătat ca acest contract de mandat să devină operațional din momentul acceptării și încadrării în grup a
clientului. Desigur, actul juridic cuprinde și clauze specifice referitoare la un contract de finanțare, cu obligația mandantului, respectiv a intimatei SC P.
P. S., de a achita anumite rate lunare.
Sub cel din urmă aspect, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți au indubitabil și trăsăturile unui contract de împrumut, aspect care reiese fără echivoc, în principal, din cuprinsul contratului de garanție imobiliară încheiat între intimata SC C. ROMÂNIA SA și intimații P. G. și P. Z. (f.13-14 dosar fond), în cuprinsul căruia se arată expres faptul că ipoteca garantează restituirea sumei de 304.000.000 lei vechi plus comisioane și dobânzi legale din contractul de credit nr. 7864/19 iunie 2013 încheiat între intimata SC C. ROMÂNIA SA și intimata SC P. P. S. prin care s-a acordat un împrumut de 334.380.000 lei vechi (valoare de predare) plus comisioane și dobânzi legale către d-l P. G. . În absența unui împrumut de restituit nu s-ar fi justificat încheierea unui contract de ipotecă.
Raportat la aspectele de fapt arătate în paragrafele anterioare, tribunalul reține că, raportat la specificul activității desfășurate de intimata SC C. ROMÂNIA SA, în cauză erau incidente, la momentul încheierii contractului de mandat și creditare nr. 7864/17 iunie 2003, dispozițiile Legii nr. 58/1998, iar pe parcursul derulării relațiilor sale contractuale cu recurenta, de la data abrogării Legii nr. 58/1998, OUG nr. 99/2006.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 58/1998 (în forma în vigoare de la 24 ianuarie 2005 - dată la care contractul nr. 7864 se afla în plină desfășurare), reluate și de art. 5 alin. 1 din OUG nr. 99/2006, se interzice oricărei entități
care nu este autorizată ca instituție de credit să se angajeze, în cont propriu sau în contul altei/altor persoane, într-o activitate de … atragere și/sau administrare a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii și creditării într-un sistem colectiv.
Dispozițiile legale citate reglementează două tipuri de activități, permise doar instituțiilor de credit (atragere și/sau administrare …), iar cea de a doua, care prezintă relevanță în speță, reprezintă exact activitatea pe care a desfășurat-o intimata SC C. ROMÂNIA SA în temeiul actului juridic încheiat cu intimata SC P. P. S. . În acest sens, tribunalul reține că intimata SC
C. ROMÂNIA SA s-a obligat să administreze afacerile grupului (art. 3 din regulament), participanții fiind obligați să plătească lunar o rată de bază ce reprezenta sumele cu care participanții contribuie lunar în favoarea grupului (art. 14 din regulament).
Nu în ultimul rând, instanța reține și incidența dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, act normativ sub imperiul căruia intimata SC C. ROMÂNIA SA s-a constituit, potrivit cărora persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
Or, în condițiile în care actul juridic încheiat cu intimata SC P. P.
S. nu este circumscris de un obiect de activitate autorizat, intimata SC C. ROMÂNIA SA nefiind autorizată să desfășoare activități specifice instituțiilor de credit, așa cum s-a arătat în considerentele mai sus expuse, contractul de mandat și creditare nr. 7864/17 iunie 2003 este nul absolut.
În acest context, tribunalul reține și faptul că decizia nr. 307/R/2011, pronunțată de T. ul B. -Năsăud în dosarul civil nr._, prin care a fost menținută sentința civilă nr. 2625/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița nu a tranșat chestiunea de drept mai sus expusă cu putere de lucru judecat sau cu autoritate de lucru judecat în conformitate cu dispozițiile art. 166 C.proc.civ. din 1865 raportate la cele ale art. 1200 pct. 4 și art. 1201 C.civ. din 1864. Chiar dacă Judecătoria Bistrița a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 58/1998 la pronunțarea sentinței civile nr. 2625/2011, această instanță nu a analizat chestiunea administrării de către intimata SC C. ROMÂNIA SA a unor sume de bani rezultate din asocierea în vederea economisirii și creditării într-un sistem colectiv, ci s-a limitat la a menționa că intimatei SC C. ROMÂNIA SA i-ar fi fost interzise activitățile de economisire, în varianta atragerii de depozite sau alte variante similare, de creditare sau de emitere de monedă electronică. În mod similar, T. ul B. -Năsăud a analizat activitatea intimatei SC C. ROMÂNIA SA doar din perspectiva calificării contractului nr. 7864 drept contract de creditare, respectiv a analizat contractul nr. 7864 doar din perspectiva specializării capacității de folosință a intimatei SC C. ROMÂNIA SA, fără a verifica dacă și în ce măsură intimata SC C. ROMÂNIA SA a efectuat activități de administrare a unor sume de bani rezultate de asocierea în vederea economisirii și creditării într-un sistem colectiv.
În consecință, soluția primei instanțe, de a reține puterea de lucru judecat a decizia nr. 307/R/2011, pronunțată de T. ul B. -Năsăud în dosarul civil nr._, prin care a fost menținută sentința civilă nr. 2625/2011 pronunțată de Judecătoria Bistrița, este eronată, fiind bazată pe o apreciere greșită a probelor aflate la dosar, actul principal atacat, contractul nr. 7864, format din regulamentul de funcționare al SC C. ROMÂNIA SA, devenită prin divizare SC C. S. SA, din cererea de aderare nr. 0007864 din data de 19 iunie 2003 și din certificatul de participare nr. 7864/9 din data de 17 iunie
2003, fiind nul absolut, pentru motivul mai sus arătat, pus în discuție din oficiu de instanța de recurs.
Dată fiind această soluție, tribunalul reține că analiza celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii de fond nu mai este necesară, fiind incident cazul de modificare a hotărârii primei instanțe prevăzut de art. 3041C.proc.civ., care acoperă și ipoteza greșitei aprecieri a probelor.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I și alin. 3 teza I C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat de recurentul D. C. L. pentru BNP "D. C. L. ";, în contradictoriu cu intimații SC C. S. SA, SC P. P. S., P. G. și P. Z. ,
împotriva sentinței civile nr. 13987/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj- Napoca, la data de 27 iunie 2012, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N.
, pe care o va modifica în întregime, după cum urmează:
Va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.
C. L. pentru BNP "D. C. L. "; în contradictoriu cu pârâții SC C. S. SA, SC P. P. S., P. G. și P. Z. și, în consecință:
Va constata nulitatea absolută a regulamentului de funcționare al SC C. ROMÂNIA SA devenită prin divizare SC C. S. SA, precum și a cererii de aderare nr. 0007864 din data de 19 iunie 2003 și a certificatului de participare nr. 7864/9 din data de 17 iunie 2003 și, subsecvent, reținând caracterul accesoriu al contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 61/27 ianuarie 2004 încheiat între SC C. ROMÂNIA SA, devenită prin divizare SC C.
S. SA și, respectiv, P. G. și P. Z., în temeiul principiului accesorium sequitur principale, va constata nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 61/27 ianuarie 2004 încheiat între SC C. ROMÂNIA SA devenită prin divizare SC C. SSTEM SA și P. G. și P. Z.
.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. o va obliga pe pârâta SC C. S. SA la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 3.344,30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurentul D. C. L. pentru BNP "D.
C. L. "; în contradictoriu cu intimații SC C. S. SA, SC P. P. S., P.
G. și P. Z., împotriva sentinței civile nr. 13987/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 27 iunie 2012, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o modifică în întregime, după cum urmează:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. C.
L. pentru BNP "D. C. L. "; în contradictoriu cu pârâții SC C. S. SA, SC P. P. S., P. G. și P. Z. și, în consecință:
Constată nulitatea absolută a regulamentului de funcționare al SC C. ROMÂNIA SA devenită prin divizare SC C. S. SA, precum și a cererii de aderare nr. 0007864 din data de 19 iunie 2003 și a certificatului de participare nr. 7864/9 din data de 17 iunie 2003.
Constată nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 61/27 ianuarie 2004 încheiat între SC C. ROMÂNIA SA devenită prin divizare SC C. SSTEM SA și P. G. și P. Z. .
Obligă pârâta SC C. S. SA la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 3.344,30 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare și onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
N. K. F. | M. D. D. | C. P. |
Red.2.ex./FIM/MM/_
Judecător fond: d-na S. F. C., Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Încheierea civilă nr. 1650/2013. Constatare nulitate act | Încheierea civilă nr. 2152/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
