Decizia civilă nr. 1455/2013. Constatare nulitate act

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1455/R

Ședința publică din 20 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier C. M. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta pârâtă SC V.

R. SA cu sediul în B., Șoseaua P. nr. 42, etj. 3-8 și 10, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 5632 din 20 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, în contradictoriu intimații reclamanți S. C.

și S. H., ambii cu domiciliul procesual ales la cabinet de Avocat, Insolvență și Birou de mediator Pantea F. din O. str. M. nr. 8A, județul Bihor, având ca obiect anulare act.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, 06 decembrie 2013 și 13 decembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5632/2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. mai sus s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții S. C. I. și S. H., ambii cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Pantea F., cu sediul în loc. O., str. M. nr. 8A jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC V. R. SA, cu sediul în B., Ș. P., nr. 42, et. 3-8 și 10, sector 2, și în consecință: s-a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 3 lit. d (data ajustării dobânzii), din cuprinsul
"condițiile speciale"; ale Convenției de credit nr. 0159280/AB/_, încheiată între părți și s-a dispus anularea acestei clauze cu consecința înlăturării sale.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 5 pct. 5.1, lit. a (comision de risc) din cuprinsul "condițiile speciale"; ale Convenției de credit
nr. 0159280/AB/_ și s-a dispus anularea acestei clauze cu consecința înlăturării sale din contract.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulată la art. 3 pct. 5.1, lit. a din actul adițional încheiat în 2010 la convenția de credit de mai sus și s-a dispus anularea acestei clauze cu consecința înlăturării sale din contract.
S-a dispus obligarea pârâtei la modificarea cuantumului ratei lunare, prin înlăturarea din conținutul acesteia a sumei plătite cu titlu de comision de administrare, la restituirea către reclamanți a sumelor de bani încasate de aceasta cu titlu de comision de risc, pentru perioada_ -_, la restituirea către reclamanți a sumelor de bani încasate de aceasta cu titlu de comision de administrare, pentru perioada_ -_ .
Prima instanță a mai obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de
3.clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru determinarea caracterului abuziv al clauzelor enumerate mai sus și cuprinse în contractul încheiat între părți, instanța urmează a proceda la analizarea acestora din perspectiva condițiilor impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
I.În ceea ce privește clauza stipulată la art. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr. 0159280/AB/_, vizând data ajustării dobânzii, instanța constată că potrivit acestei prevederi contractuale, banca și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unei schimbări semnificative pe piața monetară, obligându-se totodată să-i comunice împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, iar rata dobânzii astfel modificată, urmând a se aplica de la data comunicării.
O asemenea clauză se observă că dă posibilitatea băncii să modifice unilateral dobânda curentă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, fără însă ca în cuprinsul convenției părților să fie definite acele schimbări semnificative la apariția cărora banca ar avea posibilitatea să modifice dobânda curentă.
În concordanță cu prevederile art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000, de principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui temei prevăzut în contract și totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care trebuie de asemenea, să aibă libertatea de a hotărî soarta acelui contract.
Totodată, s-a considerat că posibilitatea creditorului de a modifica unilateral nivelul dobânzii în cazul apariției unei schimbări majore pe piața monetară este de natură a crea un dezechilibru major între părțile contractului, având în vedere că în cuprinsul convenției nu este prevăzut nici element de referință care să permită cuantificarea unor asemenea schimbări și care astfel să permită debitorului să calculeze dacă majorarea este necesară și proporțională cu scopul urmărit de creditor.
Ca atare, reținând că această clauză, concepută în termeni foarte generali, este menită să dea posibilitatea băncii de a modifica după propria apreciere prețul contractului, creând astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța urmează să constate caracterul abuziv al acesteia.
Referitor la clauza stipulată la pct. 5.1. lit.a din condițiile speciale ale aceleiași convenții vizând perceperea comisionului de risc, instanța constată că potrivit secțiunii 3 pct. 5 din Condițiile generale ale convenției de credit " pentru punerea la dispoziția creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența acestuia stabilindu-se în condițiile speciale";.
Astfel, potrivit pct. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, "împrumutatul se obligă să plătească un comision de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată durata de derulare a convenției de credit";.
Nici o asemenea clauză nu poate fi considerată de către instanță ca fiind negociată direct cu reclamanții, câtă vreme contractul încheiat cu aceștia a fost unui tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
În opinia băncii comisionul de risc reprezintă un element al prețului contractului, pentru acoperirea riscului bancar, iar costul ce cuprinde riscul devine astfel parte importantă a prețului contractului.
Nu se poate contesta faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, în speță pentru bancă, însă s-a apreciat de către instanță că asemenea riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, ținându-se seama totodată de solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau de garanțiile acordate în cest sens.
În speță, se constată că executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea de către
reclamanți în favoarea băncii pârâte a unei ipoteci de rangul II asupra a două imobile, proprietatea reclamanților (f. 50, 53).
Pentru considerentele arătate, s-a apreciat de către instanță că prin stipularea comisionului de risc s-a creat în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției, fiind totodată încălcate și prevederile art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, ce trebuie explicate astfel încât sensul lor să poată fi ușor asimilat.
Referitor la prevederile art. 3 pct. 5.1. din actul adițional la convenția de credit mai sus arătat, care vizează transformarea comisionului de risc în comision de administrare, ulterior intrării în vigoare a OUG 50/2010, instanța urmează a reține că și această clauză este abuzivă în sensul art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, se reține că dând eficiență unei asemenea clauze, fără a avea loc o negociere în acest sens între părți, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, cu atât mai mult cu cât reclamanții au refuzat semnarea actelor adiționale.

Transformarea comisionului de risc în comision de administrare poate fi reținută ca nelegală câtă vreme la data încheierii acelui act adițional era în vigoare art. 95 al. 1 din OUG 50/2010 în forma sa inițială. Coroborat acest articol cu art. 36 din același act normativ, rezultă că acest comision de risc trebuia la rândul său înlăturat din contractele aflate în curs de derulare la data apariției OUG 50/2010, din a căror categorie face parate și cel încheiat de reclamanți în anul 2008.

Nu se poate susține că prin transformarea comisionului de risc în comision de administrare, s-a procedat la eliminarea acestuia din convenția părților, câtă vreme acesta a fost inserat în cuprinsul convenției, însă sub o altă denumire.

Sub acest aspect actul adițional la contractul de credit, se reține că nu poate produce efecte câtă vreme reclamanți i-au notificat băncii, neacceptarea de către aceștia a transformării comisionului de risc în comision de administrare.

Ca o consecință a considerării clauzelor contractuale ca fiind abuzive, acestea urmează a fi înlăturate, iar pârâta va fi obligată la restituirea sumelor încasate nelegal, sume a căror cuantum urmează a fi ulterior determinate.

Deși reclamanții au precizat prin cererea de la fila 65 că totalul despăgubirilor este de 12.935,40 lei pentru perioada solicitată, instanța nu a cuprins în dispozitivul hotărârii acest cuantum, câtă vreme nu s-a confirmat de către cealaltă parte că aceasta este suma reținută reclamanților. Pentru acest motiv cererea reclamanților a fost admisă în parte.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii reclamanților solicitată de către pârâtă, s-a constatat că, prin întâmpinarea depusă la dosar, nu au fost arătate

argumente de fapt și de drept referitoare la aceasta, motiv pentru care instanța nu a procedat la analizarea unei asemenea solicitări.

Căzând în pretenții, pârâta a fost obligată să le plătească reclamanților cheltuielile făcute cu procesul de către aceștia, reprezentând onorariu de avocat (f. 66), care a fost admis în parte, ca o consecință a admiterii în parte a acțiunii civile.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC V. R. SA solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță .

În motivarea cererii de recurs se arată că sentința atacată este nelegală întrucât a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale și cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, deoarece contrar celor reținute de instanța de fond, din probele administrate în cauză și raportat la temeiurile de drept invocate, în speță se impunea respingerea acțiunii, întrucât motivele invocate prin întâmpinare au fost întemeiate, clar expuse și argumentate de apelanta-pârâtă prin întâmpinare. Instanța de fond a analizat necorespunzător elementele care impun aplicarea regulilor de drept incidente.

Recurenta susține că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor comunitare cu privire la efectul direct al acestora în legislația internă și sub acest aspect, încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 14 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, mult mai clare decât prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, cu privire la excepțiile de la analiza caracterului abuziv al clauzelor privind definirea obiectului contractului, precum și justețea dintre raportului dintre preț și serviciul furnizat, când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2)0 clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Prin textul de lege mai sus citat au fost implementate dispozițiile Directivei 93/13/CEE al fiind o copie fidelă a dispozițiilor art. 3 din Directivă, identificându-se cu ușurință condițiile cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.

Se mai susține că este de notorietate în doctrină faptul că debitorul băncii, suportând costul creditului este dator în realitate să suporte cele două

componente ale acestuia, respectiv, dobânda și comisionul la care se poate adăuga penalizarea pentru întârzierea rambursării creditului și a plăților dobânzii .

Ca și alte comisioane, și comisionul de risc este un element al prețului Băncii. Astfel cum a subliniat anterior, riscul bancar este un element de care Banca este obligată să țină cont. Costurile aferente administrării riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respectiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.

Tocmai de aceea, preluându-se intr-un mod ciuntit dispozițiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul român a reglementat la rândul său excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), după cum urinează:

"Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. De asemenea, potrivit art. 4 alin 2 din același act normativ aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."

Prin această dispoziție se urmărește evitarea ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.

Excluderea se explică prin faptul că, pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurentei și de aceea nu ar trebui să-și găsească locul într-o reglementare privind protecția consumatorului, iar pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.

Recurenta arată faptul că, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca. Garanția imobiliara nu acoperă riscuri ci da un confort creditorului în sensul că, în caz de neplată, are prioritate față de ceilalți creditori in cazul executării silite a imobilului ipotecat. Aceste două noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru administrarea și a altor riscuri decât riscul de neplata, enumerăm câteva dintre ele: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care exista în legătura cu un credit acordat etc;

Mai mult decât atât, prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, ca urmare a semnării convenției/convențiilor, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 C.civ., și comisionul de risc a fost avut în vedere de recurentă la data

acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta.

Astfel, se poate constatat că perceperea acestui comision de risc a fost reglementată și consimțită contractual de către ambele părți, fără existența vreunei constrângeri, și că se realizează potrivit principiului consfințit de art. 969 cod civil conform căruia "convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante".

Recurenta învederează instanței faptul că, la data semnării acesteia, împrumutații au luat la cunoștința de toate clauzele și prevederile contractuale și a semnat Convenția de credit declarând în mod expres că (i) sunt de acord cu acestea și (ii) cunosc și accepta drepturile și obligațiile ce îi revin conform clauzelor contractuale. Daca împrumutații nu erau de acord cu valoarea acestui comision menționat in cuprinsul Condițiilor speciale ar fi trebuit să-și exprime dezacordul la data încheierii Convenției, aceștia nefiind în niciun mod obligați de către Bancă să procedeze la semnarea Convenției. În măsura în care nu era de acord cu tipul sau valoarea costurilor pe care le aveau de achitat în legătură cu utilizarea creditului, firesc ar fi fost să refuze semnarea contractului de credit. Mai mult decât atât, raportat la susținerile reclamanților cu privire la faptul că plata acestui comision de risc nu a fost datorat, arătă că condițiile imperative impuse de lege nu se regăsesc în speța de față din următoarele motive: obligația de plata a reclamanților există din punct de vedere juridic, fiind menționată clar și fără echivoc în cuprinsul convenției de credit atât în cadrul Condițiilor Speciale pct. 5 lit. a) cât și în cuprinsul Condițiilor Generale art. 3.5, articol invocat și de către reclamanți, iar plățile, datorate de altfel, nu au fost făcute din eroare așa cum precizează art. 993 Cod Civil, "Acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului."

În ceea ce privește soliditatea garanției, aceasta nu este în măsură să asigure recuperarea sumelor acordate de către Bancă. "În procesul de analiză, trebuie avut în vedere că garanțiile reprezintă ultima sursă de rambursare a unui credit", băncile neavând ca obiectiv acumularea unor proprietăți imobiliare în contul creanțelor. Garanția, de cele mai multe ori, este menită să acopere exclusiv valoarea sumei împrumutate, din aceasta scăzându-se costurile pe care Banca le înregistrează cu executarea acesteia. Criza pieței imobiliare din aceste zile este cel mai grăitor exemplu (este de notorietate faptul că în anul 2007 prețul imobilelor a înregistrat un maxim istoric pentru ca ulterior prețul imobilelor să scadă cu peste 50% ca urmare a fluctuațiilor existente pe piața imobiliară), în acest sens, deoarece garanțiile oferite în urmă cu trei ani nu mai sunt în măsură să acopere în acest moment creditele acordate în acea perioadă, cu atât mai mult, în condițiile în care riscul nu ar fi asigurat și prin alte comisioane, de a obține profitul scontat. Acest fapt trebuie coroborat și cu perioada îndelungată pentru care se acordă de obicei un astfel de credit, între 20 și 30 de ani-așa cum este și cazul reclamanților. Evoluțiile valorilor

garanțiilor oferite de către creditori nu pot fi evaluate de nici un evaluator pentru o perioadă atât de îndelungată.

Recurenta mai arată faptul că necunoașterea de către consumator a tuturor detaliilor tehnice ale serviciilor pe care le achiziționează nu este de natură să influențeze cunoașterea de către consumator a așteptărilor pe care le are de la produsul sau serviciul respectiv. Achiziționarea unui produs, fie el material, sau bancar, nu poate cuprinde o explicație exhaustivă a tuturor datelor tehnice care au condus la apariția sa. Ceea ce însă nu poate fi considerat necunoscut de către consumator, fiind chiar scopul urmărit de acesta, este rezultatul, modul în care produsul sau serviciul respectiv satisface nevoia consumatorului. Forța economică a profesioniștilor este irelevantă în fața libertății și autonomiei de voință a consumatorilor. Un profesionist nu își poate impune produsele pe o piață, atâta timp cât nu deține un monopol al acelei piețe. Profesioniștii comerțului le propun nu le impun diverse produse, le transmit oferte. Însă de la transmiterea sau prezentarea unei propuneri, și până la constrângerea de a o accepta, este cale lungă.

Mai arată că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii 193/2000.

Având în vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, consideră că nici una din condițiile legale prevăzute pentru stabilirea caracterului abuziv a clauzelor, nu este îndeplinită în speță, pentru ca instanța să poată sancționa conform dispozițiilor legale o clauză ca fiind abuzivă, aceasta trebuie pe de o parte să fie parte integrantă dintr-un contract de adeziune, și pe de altă parte, să fie excesivă, ținând cont că nici clauzele abuzive la rândul lor nu reprezintă instituții inovatoare ci pot fi circumscrise noțiunii de clauze excesive amintite și descrise anterior.

Clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat între recurentă și reclamanți reglementând perceperea comisionului de risc nu îndeplinește niciuna cele trei condiții cumulative, după cum urmează:

Cu privire la prima condiție prevăzută de lege, respectiv la caracterul nenegociat al clauzei, consideră că aceasta nu este îndeplinită. Negocierea, ca activitate specifică comerțului, este definită drept totalitatea tratativelor, discuțiilor și târguielilor purtate în vederea realizării unui acord în tranzacția de afaceri.

In primul rând, arată că reclamanții s-au adresat recurentei și nu banca i-a "racolat". Or, prezentându-le oferta Băncii aceștia nu și-au manifestat vreo nemulțumire. Negocierea, presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție. Inițierea unei negocieri aparține părții care reclama o nemulțumire, și care are interesul a-și satisface o nevoie. Reclamanții nu au pus în discuție vreo nemulțumire la acel moment (ante semnare contract de credit).

În ceea ce privește a doua condiție, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidență lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei dintre părți. În situația

dedusă judecății, reclamanții invocă tocmai lipsa unei obligații/prestații corelative Subscrisei față de obligația acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de părți.

Astfel cum s-a precizat în doctrină, de obicei dezechilibrul trebuie să fie in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauză abuzivă, de exemplu profitul obținut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind că scopul și trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum.

Nu se pot reține afirmațiile conform cărora toate riscurile recurentei sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, deoarece noțiunea de risc în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit este atât de complexă și cu incidențe atât de diverse încât lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfășurarea de către Subscrisa unei activități aflate sub auspiciile hazardului (alea) și nicidecum o activitate menită a produce profit, precum ar fi în dezacord și cu Normele BNR ce reglementează desfășurarea activității de banca.

Riscul de credit este asumat în urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale. Riscul de credit se află totodată în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. (1) din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Având în vedere că aceste dispoziții care reglementează activitatea bancară, impun practic, administrarea acestor riscuri care se regăsește ulterior în prețul creditului.

Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, Banca percepe un comision de risc. In context bancar, administrarea riscului este vitala, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale a făcut ca el sa se regăsească intr-un cost transparent si asumat de catre consumator sub forma comisionului de risc. Daca instanța de judecata ar anula un comision pe care subscrisa am avut așteptarea legitima de a-1 incasa, ar crea chiar ea un dezechilibru semnificativ in defavoarea subscrisei.

Cu privire la clauza cuprinsă în contractul de credit încheiat între recurentă și reclamant reglementând posibilitatea Băncii de a ajusta rata dobânzii în funcție de variațiile semnificative de pe piața financiară (pct3 litd), nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prev. de Legea 193/2000 pentru constatarea caracterului abuziv. Mai mult decât atât, după cum s-a constatat în mod irevocabil de înalta Curte de Casație și Justiție, în cauza_ *, la fel ca și comisionul de risc, dobânda, ca și componentă a prețului creditului este exceptată de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin 6 din Legea 193/2000, fiind un element ce definește obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare.

La încheierea Convenției de Credit, clienților Băncii li se comunică Condițiile Generale și se discută Condițiile Speciale, care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților.

Referitor la faptul că dispozițiile cuprinse în această clauză au fost asumate de către clienți, Curtea de Apel B. a statuat într-o cauză similară:

"Nu este întemeiată nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobândă. Nu se poate susține că această modificare se realizează fără acordul consumatorului, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și, deci, asumată de părți prin semnarea contractului. Pe de altă parte, prin semnarea contractului împrumutatul și garanții săi și-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterală, abuzivă, în sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului."1"" Decizia nr. 77 din 13 Februarie 2008.

Un element important pe care părțile îl negociază este moneda creditului, aceasta fiind aleasă exclusiv de către Client, și determinând o mare parte a cuantumului costurilor Băncii, și implicit un anumit cuantum minim al ratei dobânzii

Având în vedere că reclamanții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți. Apoi, am arătat mai sus ca inițiativa negocierii a aparținut in exclusivitate reclamanților.

Pentru a putea caracteriza existența unui dezechilibru semnificativ între cele două părți cauzat de existența clauzei de modificare a dobânzii, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul este format din dobândă și din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Această analiză conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între cele două prestații. Efectele acestei constatări sunt cuprinse în chiar Legea invocată de reclamanți, punctul 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000, dispunând:

"Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."

Deoarece prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea Băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din Condițiile Generale, nu se va putea reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzei.

Recurenta mai arată că prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea Clienților de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

Astfel că, în mod greșit a reținut instanța de fond - că în speță ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru stabilirea caracterului abuziv al clauzelor clin Convenția de credit încheiată între recurentă și reclamanta- intimată.

Intimați-reclamanți S. C. I. și S. H. au depus la data de_ concluzii scrise (f.16) prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs în cuantum de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursul în limitele învestirii prin cererea de recurs și prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă de la 1865,

T. constată următoarele:

Intimații-reclamanți au încheiat cu recurenta-pârâtă Convenția de credit nr. 0159280/AB din data de_ în temeiul căreia pârâta a acordat un credit în valoare de 31.870 CHF, pe o durată de 300 de luni de la data încheierii convenției.

În partea intitulată "Condiții speciale ale convenției";, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang II asupra imobilelor apartament, proprietatea acestora situat in Baia Mare str. Independenței, nr. 24/87, jud. M. și apartament situat în Baia Mare, str. Bucovinei, nr.2A,conform clauzei prevăzute la art.7 lit. a din contract .

În art. 3 lit. d din același contract se prevede că "Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii, astfel modificată, se va aplica de la data comunicării";.

În cauza Salvat Editores SA v Jose M Sanchez Alcon Prades Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată, că această putere, se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unei părți. Există, cu alte cuvinte un interes public, ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator să nu-și producă efectele recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule chiar din oficiu.

Prima instanță a interpretat clauzele acestei convenții de credit în concordanță cu legislația națională și în scopul principiilor consacrate prin Directiva 93/13/CEE.

În conformitate cu Preambulul Directivei 93/13/CEE, la aprecierea bunei-credințe trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, având în vedere și faptul că, în ce privește condiția de bună credință, aceasta poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama. Totodată, contractele ar trebui redactate într-un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator

Potrivit art. 3 din Directivă pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă, o clauză contractuală care nu s-a negociat individual trebuie să provoace un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Potrivit art. 4 aliniatul 1 din Legea nr. 193/2000 "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.

In aliniatul 2 al aceluiași articol se arată că "o clauză contractuală este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";, iar în aliniatul 3 al aceluiași articol se stipulează "faptul că anumite aspecte ale clauzelor

contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens";.

În ambele reglementări - Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05 aprilie 1993 și Legea nr. 193/2000 - se pot distinge aceleași condiții care imprimă unei clauze contractuale un caracter abuziv, și anume: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

La data încheierii convenției de credit consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă.

Banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauza a cărei nulitate s-a solicitat deși această probă îi incumbă, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

Art. 6 aliniatul 4 din Legea nr. 193/2000 transpune art. 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 și are următorul conținut: "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil";. Sub acest aspect, instanța nu poate primi opinia recurentei care exclude orice intervenție a instanței în analizarea caracterului abuziv al clauzelor ce formează obiectul convenției fără nici o circumstanțiere.

Este de observat faptul că nici legea internă și nici Directiva 93/13 nu exclud din start, ab initio, de la controlul caracterului abuziv, clauzele referitoare la obiectul contractului, fiind reglementată cu titlu de excepție, posibilitatea analizării acestora, numai în situația în care acestea nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

În cauza dedusă judecății suntem în prezența unui contract de credit ale cărei clauze sunt standardizate, situație dificilă pentru un consumator deoarece acesta nu are posibilitatea să influențeze natura lor, indiferent de gradul de pregătire.

Critica referitoare la faptul că, clauza de la pct. 5 litera a din Condițiile speciale, nu putea fi considerată de prima instanță abuzivă cât timp se referă la obiectul principal al contractului sau al prețului datorat pentru prestarea serviciului, deoarece erau clar definite, atât dobânda cât și celelalte comisioane făcând parte din prețul contractului, nu poate fi primită întrucât prețul contractului este acela prevăzut la art. 1 din convenția de credit și anume

valoarea creditului ce urmează a fi restituit. Or, clauza declarată abuzivă se referă la perceperea comisionului de risc.

Clauza care definește obiectul contractului este cea cuprinsă în art. 1 din secțiunea condiții speciale care este intitulată "obiectul convenției"; și conține descrierea în esență a contractului însă acea clauză nu a fost indicată ca abuzivă în prezenta cauză. Nici una din clauzele considerate ca fiind abuzive nu definesc obiectul principal al contractului și nici prețul prevăzut de art. 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 din 05 aprilie 1993.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 5 lit. a din Condiții Speciale privind comisionul de risc, reținem că aceasta este o clauză abuzivă deoarece este o clauză nenegociată, înscrisă într-un contract standard preformulat, iar dovada efectuării negocierii fiecărei clauze revine băncii potrivit art. 4 al. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000.

Comisionul de risc nu face parte nici din prețul și nici din obiectul principal al convenției pentru suma împrumutată, clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda și dobânda penalizatoare aferentă.

Susținerea conform căreia comisionul de risc ar face parte din noțiunea de preț al contractului nu poate fi primită, în condițiile în care prețul trebuie să corespundă unei contraprestații și trebuie să poată fi justificat atât sub aspectul perceperii sumelor cât și sub aspectul cuantumului.

În situația de față, riscul nerambursării creditului la termenele scadente și convenite între părți este acoperit prin constituirea unor garanții de natură materială, și anume instituirea unei ipoteci asupra unor imobile a căror valoare a fost stabilită de un expert evaluator autorizat și agreat de bancă.

La cererea băncii creditoare, s-a încheiat o poliță de asigurare cu o societate de asigurare agreată de bancă pentru ipoteza pieirii bunului în cursul derulării contractului de credit, iar potrivit contractului de asigurare, în situația producerii evenimentului asigurat, banca se subrogă în toate drepturile asiguratului, și implicit, încasează despăgubirea prevăzută în contractul de asigurare, despăgubire care, de asemenea, excede valorii totale a contractului de credit.

Raportat la cele expuse anterior apreciem că această clauză nu a fost negociată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, banca având posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral. Nu rezultă din cuprinsul convenției riscurile pentru care acest comision este perceput și nici nu s-a indicat modul în care au fost cuantificate aceste riscuri în privința creditului acordat reclamanților.

Totodată și în ceea ce privește clauza de la art. 3 pct. 5.1 din actul adițional, soluția primei instanțe de constatare a caracterului abuziv al acesteia apare la legală și temeinică, fiind vorba practic de o redenumire a aceluiași fel de comision, cu păstrarea caracterelor de fond ce au fost analizate mai sus.

Având în vedere aceste considerente și apreciind că în cauză nu se identifică motive de modificare sau de casare a hotărârii primei instanțe, T. urmează să respingă recursul conform dispozitivului.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimați a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta pârâtă SC V. R. SA cu sediul în B., Șoseaua P. nr. 42, et. 3-8 și 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5632/2013 pronunțată de Judecătoria Baia Mare.

Obligă pe recurentul SC V. R. SA să plătească intimaților S. C. și S. H. suma de 1500 RON, cheltuieli judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20 Decembrie 2013.

Președinte,

V. F.

J. ecător,

V. P.

J. ecător,

N. B.

G. ier,

C. M. C.

Red.V.F. / _

Tred. O.M.O. / -_ 2 ex

J. ecător la fond: V. L. F.

← Încheierea civilă nr. 2152/2013. Constatare nulitate act		Sentința civilă nr. 280/2013. Constatare nulitate act →

Decizia civilă nr. 1455/2013. Constatare nulitate act

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1455/2013. Constatare nulitate act