Decizia civilă nr. 11961/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 11961/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC E. T. S., împotriva încheierii din data de_ și a deciziei civile nr. 71/_, pronunțate în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., în contradictoriu cu P. S. V.
, având ca obiect constatare nulitate act contract de închiriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă, avocat labo L. F., reprezentantul legal al P., d-l S. V., asistat de avocat Lăpușan M. rareș, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta recurentei.
Reprezentanții părților depun la dosar dovada cheltuielilor de judecată ocazionate, precizând că nu mai au alte cereri de solicitat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la T. ul specializat C., pentru a judeca în complet de recurs, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin încheierea atacată s-a menționat faptul că valoarea litigiului este mai mică de 100.000 lei, iar Triobunalul Specializat a calificat petitul de evacuare ca fiind un petit principal, care atrage calificarea căii de atac ca fiind cea a apelului. În opinia sa, petitul de evacuare are un caracter subsidiar.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că recursul formulat împotriva încheierii este inadmisibil, aceasta constituind practicaua deciziei. Mai mult, recalificarea căii de atac a fost solicitată de către clientul său, iar la acordarea cuvântului, recurenta a pus concluzii de respingere a recalificării cauzei din recurs în apel.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5223/18 martie 2013 pronunțată în dosarul nr. _
, Judecătoria Cluj-Napoca a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în
judecată formulată de reclamanta SC E. T. S. în contradictoriu cu pârâta P.
S. V. și a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 alin. 1 C.proc.civ., solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel.
Prin decizia civilă nr. 71 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C.
, a fost respinsă, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă SC E. T. S. în contradictoriu cu intimatul pârât P. S. V., împotriva sentinței civile nr. 5223/18 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care a menținut-o în integralitate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele
:
La data de 4 ianuarie 2010, data încheierii contractului de închiriere atacat, folosința bunului imobil proprietatea apelantei, apartamentul de o cameră, cu dependințe, în suprafață totală de 38 m.p., situat în C. -N., str. Teodor Mihali, nr. 31-35, ap. 713, jud. C., forma obiectul unui alt contract de închiriere, încheiat de apelantă, în calitate de locatoare, cu d-na Lazea R., în calitate de locatară, contract valabil până la data de 31 decembrie 2011.
Astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de închiriere încheiat de apelantă cu pârâtul titular al P. S. V. la 4 ianuarie 2010, intrarea în vigoare a acestei convenții era afectată de condiția suspensivă a părăsirii de către d-na Lazea
R. a imobilului în cauză, fie la expirarea termenului contractului al cărei beneficiară era, fie ulterior rezilierii contractului al cărei beneficiară era.
Fără a relua definițiile date de prima instanță celor două noțiuni: causa proxima și causa remota, de altfel corecte, tribunalul reține că, din perspectiva causa proxima, apelanta a urmărit obținerea contraprestației intimatului - plata chiriei, respectiv intimatul a urmărit obținerea contraprestației apelantei - furnizarea folosinței.
În ceea ce privește causa remota, tribunalul reține că condiția suspensivă inserată în contractul încheiat de părți la 4 ianuarie 2010 urmărea, pentru apelantă, asigurarea încasării unor venituri din cedarea folosinței imobilului imediat după părăsirea lui de către locatara Lazea R., iar intimatului i se asigura folosința unui imobil atât pentru desfășurarea activității sale de P., cât și pentru locuit, la un chirie avantajoasă.
În contextul analizării causa remota, verificând susținerile apelantei în sensul existenței unor măsuri concertate ale intimatului în sensul de a încheia contractul de închiriere din 4 ianuarie 2010 cu intenția preexistentă de a frauda societatea apelantă prin încheierea unui contract de închiriere dezavantajos pentru apelantă și prin neexecutarea ulterioară de către P. S. V. a obligațiilor asumate prin acest contract, tribunalul reține că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva apelantei, în speță nu se poate susține că intimatul, în calitate de administrator al apelantei, a urmărit înlocuirea contractului încheiat de apelantă cu d-na Lazea R., considerat avantajos de apelantă, cu contractul încheiat de apelantă cu P. S. V., considerat dezavantajos de către apelantă. Clauza referitoare la momentul intrării în vigoare a contractului din 4 ianuarie 2011 exclude suprapunerea celor două contracte și conferă contractului încheiat de apelantă cu P. S. V. caracterul unui act de punere imediată în valoare a
imobilului, chiar contra unei chirii mai mici, de comparat cu situația în care apelanta nu ar fi avut încheiat niciun contract de închiriere a imobilului în litigiu pentru perioada imediat următoare rezilierii/expirării contractului încheiat cu d-na Lazea R. . Apelanta, administrată de d-na Podoabă L., nu a făcut dovada că
avea încheiată vreo altă convenție de închiriere pentru perioada imediat următoare rezilierii/expirării contractului încheiat cu d-na Lazea R., mai avantajoasă decât cea încheiată cu pârâtul intimat. Mai mult, contractul de închiriere din 4 ianuarie 2010 fiind o convenție încheiată pentru o perioadă de timp nelimitată, apelanta nemulțumită de condițiile de închiriere avea la dispoziție opțiunea denunțării acestei convenții în condițiile art. 1436 din C.civ. din 1864, însă nu a uzat de această prerogativă.
Invocarea de către apelantă a pretinsei violențe morale exercitate de către intimat asupra d-nei Lazea R. pentru părăsirea imobilului este afectată, în primul rând, de lipsa calității procesuale necesare, deoarece doar locatara LAZEA R. se poate prevala de un atare viciu de consimțământ, iar în al doilea rând ignoră poziția expresă a martorei Lazea R. în sensul că nu a fost forțată de către pârât să părăsească locuința obiect al contractului de închiriere, decizia sa fiind luată în mod liber, fără constrângere.
Din perspectiva intimatului, intenția sa de a obține folosința imobilului la un preț avantajos, încheind un contract de închiriere cu societatea comercială în care deține părți sociale într-un procent de 50% și are calitatea de administrator, nu are nimic fraudulos, legea neinterzicând încheierea de către o societate comercială de acte cu propriul său asociat și/sau administrator.
Chestiunea diminuării venitului lunar al apelantei ca urmare a intrării în vigoare a noului contract (cel atacat) prin raportare la vechiul venit lunar, precum și chestiunea plăților efectuate de intimat cu titlu de chirie, urmate de ridicarea imediată a fondurilor respective de către același intimat, în calitatea sa de administrator al apelantei, reprezintă aspecte ale executării contractului din 4 ianuarie 2010, cenzurabile de către apelantă în cadrul special al art. 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, însă nu pe calea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de închiriere pentru cauză ilicită.
Ilicitul (civil al) cauzei în contextul invocat de apelantă inclusiv prin recurgerea la descrierea conținutului infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 presupune mai mult decât o simplă decizie de afaceri considerată nerentabilă de către apelanta reprezentată de coasociata Podoabă L. ; ea presupune păgubirea societății comerciale și îmbogățirea corelativă a făptuitorului administrator, cu rea credință. Or, în speță, dubla calitate a intimatului: de asociat și administrator al apelantei și, respectiv, P. cocontractantă, nu atrag incidența relei credințe a intimatului în contextul încheierii unui contract de închiriere mai oneros pentru apelantă decât ultimul contract de închiriere anterior similar, în condițiile în care, în final, profitul realizat de apelantă nu reprezintă un scop în sine, ci servește asociaților apelantei, sub formă de dividende. Oricum, orice eventuală pagubă cauzată apelantei în cursul administrării (pretins) defectuoase de către intimat dă naștere doar unei acțiuni în răspundere contractuală în condițiile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
În speță nu se verifică nici susținerile subsidiare ale apelantei în sensul vicierii consimțământului său prin dol prin reticență în cadrul actului juridic încheiat de intimat în dubla sa calitate de administrator al apelantei și titular al P. (act cu sine însuși). Astfel cum s-a arătat mai sus, încheierea contractului de închiriere din 4 ianuarie 2010 nu s-a efectuat cu încălcarea obligației de loialitate a intimatului față de apelantă, ci pentru a asigura apelantei un câștig din cedarea folosinței bunului său imobil contra unei chirii, în ipoteza încetării efectelor contractului anterior, care aducea, într-adevăr, apelantei o chirie superioară. În speță nu se poate susține că singura persoană care a profitat de încheierea acestui contract a fost intimatul, deoarece apelanta a dobândit un drept de creanță asupra chiriei spațiului a cărei folosință a cedat-o intimatului, în cuantum de 100 de euro/lună. Faptul că chiriile plătite de intimat au fost folosite de același intimat, în
calitatea sa de administrator, prin retragerea lor imediată după creditarea contului apelantei, reprezintă o chestiune de administrare a apelantei care poate fi cenzurată prin intermediul acțiunii puse la îndemâna adunării generale a asociaților de art. 73 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. În plus, așa cum s-a arătat mai sus, contractul de închiriere din 4 ianuarie 2010 este un contract fără termen, putând fi oricând denunțat unilateral de apelantă în condițiile art. 1436 din vechiul Cod civil, în măsura în care apelanta îl consideră dezavantajos.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 1169 C.civ. din 1864, coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ. din 1865, raportate la art. 296 alin. 1 teza I C.proc.civ. din 1865, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă SC E. T. S., în contradictoriu cu intimatul pârât P. S.
V., împotriva sentinței civile nr. 5223/18 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, care a fost menținut în integralitate.
Referitor la cheltuielile de judecată, tribunalul a reținut că intimatul a arătat în fața primei instanțe că va solicita spezele aferente primei faze procesuale pe cale separată, precum și faptul că nu a atacat hotărârea primei instanțe, fapt care nu îi permite să solicite pentru prima dată în apel spezele efectuate de el aferente judecării cauzei în primă instanță. Cât privește cheltuielile de judecată efectuate de intimat în apel, tribunalul a reținut că intimatul nu a făcut dovada efectuării de astfel de cheltuieli în fața T. ului Specializat C., deci nu poate obține obligarea apelantei la plata vreunor astfel de speze, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1169 C.civ. din 1864, coroborat cu art. 129 alin. 1 C.proc.civ. din 1865, raportate la art. 274 alin. 1 C.proc.civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E. T. S.R.L
, solicitând admiterea recursului și în principal, casarea hotărârii atacate; cu trimiterea cauzei T. ului Specializat C. spre a fi judecată în complet de recurs.
În subsidiar a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că T. ul Specializat C. nu a stabilit corect calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond și a judecat cauza în complet de apel, în loc să o judece în complet de recurs.
Prin Sentința civilă nr. 5223/2013, Judecătoria Cluj-Napoca a respins ca nefondată cererea subscrisei înregistrată sub nr._ . în dispozitivul acestei hotărâri s-a precizat că poate fi atacată cu apel în 15 zile de la comunicare.
Recurenta a declarat apel împotriva acestei sentințe și întreg dosarul cauzei a fost trimis T. ului Specializat C. pentru soluționare.
Instanța de judecată trebuia să dea calificarea exactă a căii de atac în funcție de prevederile legii.
La termenul de judecată din 2 septembrie 2013, T. ul Specializat C. a pus în discuție calea de atac corectă împotriva hotărârii primei instanțe și a stabilit că aceasta este apelul, motivând că este vorba de un litigiu evaluabil în bani a cărui valoare este de peste 100.000 lei și că petitul privind evacuarea nu are un caracter accesoriu față de cel privind nulitatea contractului de închiriere, ci este unul de sine stătător care determină și el calea de atac a apelului.
T. ul Specializat C. a precizat că întrucât obiectul cauzei este un contract de închiriere încheiat pe o perioadă nedeterminată, valoarea litigiului o reprezintă chiria pe 10 ani, concluzionând că aceasta este mai mare de 100.000 lei.
Consideră că T. ul Specializat C. nu a stabilit corect calea de atac împotriva Sentinței civile nr. 5223/2013 a Judecătoriei C. -N. ca fiind apelul, aceasta fiind conform prevederilor legale recursul.
Valoarea litigiului a fost calculată greșit de către T. ul Specializat C. . Considerăm că aceasta ar fi trebuit să fie stabilită raportat la valoarea anuală a
chiriei care este de 1.200 Euro, respectiv 5.400 lei. Dar chiar și chiria pe 10 ani este de doar 54.000 lei.
Având în vedere această valoare a litigiului, conform prevederilor art. 2821 din Codul de procedură civilă, calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond nu este apelul, ci recursul.
Pe de altă parte, petitul privind evacuarea este evident un petit subsidiar, întrucât această cerere se întemeiază pe lipsa unui titlu locativ al pârâtului în cazul constatării nulității absolute sau a anulării contractului de închiriere. Dar chiar și în cazul în care petitul de evacuare ar fi fost considerat ca fiind un petit principal, conform prevederilor art. 2821 din codul de procedură civilă hotărârea instanței de fond nu ar fi putut fi atacată decât cu recurs.
Având în vedere toate acestea consideră că T. ul Specializat C. a calificat greșit calea de atac împotriva Sentinței civile nr. 5223/2013 a Judecătoriei C. -N. și în mod eronat a judecat cauza în apel, în loc să o judece în recurs.
În temeiul prevederilor art. 304 pct. 1 și 9, coroborat cu art. 312 alin. (1), (2),
(3) și (5) Cod proc.civilă, solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în complet de recurs T. ului Specializat C. .
2. Decizia nr.71/_ a T. ului Specializat C. este nelegală și ca urmare a faptului că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
T. ul Specializat C. a interpretat eronat modul în care s-au succedat în timp cele două contracte de închiriere și a stabilit greșit atât circumstanțele în S. Vaier a încheiat prin dublă reprezentare contractul care face obiectul acestei cauze, cât și intenția acestuia la momentul încheierii actului.
În decizia atacată s-a reținut că nu se poate susține că intimatul a urmărit înlocuirea contractului încheiat de subscrisa cu Lazea R., cu contractul încheiat cu P. S. Vaier, deși probele administrate în cauză conduc exact la concluzia că S. Vaier a urmărit această înlocuire. Este relevantă cu privire la acest aspect declarația martorei M. M., precum și cea a martorei Lazea R., care deși a afirmat că a fost decizia ei să părăsească imobilul, a arătat că a hotărât în acest fel pentru a avea liniște și ca urmare a faptului că S. Vaier i-a cerut să plece. Este irelevant în opinia noastră că Lazea R. nu s-a adresat ea însăși justiției pentru a reclama presiunile făcute asupra ei, având în vedere că în prezenta cauză instanța de judecată trebuia să analizeze circumstanțele în care a fost încheiat contractul atacat, respectiv mijloacele la care a recurs S. Vaier pentru a putea obține practic gratuit folosința imobilului aparținând subscrisei.
Din cuprinsul contractului încheiat în_, T. ul Specializat C. a reținut că intrarea în vigoare a acestuia era afectată de condiția suspensivă a părăsirii de către Lazea R. a imobilului în cauză, a expirării termenului a cărei beneficiară era sau a rezilierii acestui contract. Această prevedere probează prin ea însăși intenția lui S. Vaier de a o determina pe chiriașa Lazea R. să părăsească imobilul sau să fie de acord cu rezilierea contractului. Dar dincolo de această evidență, în decizia atacată nu a fost avut în vedere faptul că prin încheierea de către S. Vaier prin dublă reprezentare a contractului în_, când contractul cu Lazea R. urma să mai fie în vigoare încă 2 ani, acesta a urmărit să nu poată fî încheiat nici un alt contract de închiriere de către subscrisa în momentul în care din indiferent ce motiv contractul cu Lazea R. ar fi încetat, în momentul încetării raporturilor contractuale cu fosta chiriașă, condiția suspensivă se împlinea și intra în vigoare contractul încheiat de S. Vaier prin dublă reprezentare, în ascuns față
de celălalt asociat și administrator. În acest context, nu se poate reține că recurenta nu avea alte posibilități de închiriere care să îi fie mult mai profitabile, ci faptul că prin condiția suspensivă inserată în contractul atacat S. Vaier a urmărit să
împiedice încheierea oricărui alt contract de închiriere în afara celui care îi era avantajos lui însuși și defavorabil recurentei.
În ce privește faptul că aceasta nu a încasat efectiv chiria de la intimat, ca urmare a faptului că plata a fost doar simulată, S. Vaier uzând atât de calitatea sa de P., cât și de cea de administrator pentru a crea un circuit fictiv al banilor, consideră că în decizia atacată s-a reținut greșit că acest aspect nu are legătură cu cauza contractului. Acest comportament ulterior încheierii contractului reprezintă materializarea intenției de la momentul încheierii acestuia și acest lucru este evident dacă întreaga operațiune este privită ca un tot și nu descompusă în elemente distincte care sunt artificial separate unele de altele. Circumstanțele încheierii contractului, conținutul acestuia, circumstanțele în care acesta a ajuns să fie valorificat, ținerea în ascuns față de celălalt asociat a tuturor acțiunilor legate de obținerea folosinței imobilului de către S. Vaier, precum și faptul că plata chiriei a fost simulată încă din prima lună a derulării contractului, sunt toate părți ale aceleași operațiuni pusă la cale de S. Vaier, în contextul evacuării lui din
locuința de domiciliu prin hotărârea de divorț, pentru a obține folosința gratuită a imobilului aparținând subscrisei. Din toate probele administrate în cauză rezultă fără niciun dubiu că S. Vaier nu a luat o decizie de afaceri nerentabilă, ci a urmărit cu rea-credință păgubirea societății și îmbogățirea sa corelativă.
În ce privește cererea subsidiară a subscrisei privind vicierea consimțământului acesteia prin doi prin reticență în cadrul actului încheiat de S. Vaier prin dublă reprezentare, consider că T. ul Specializat C. a apreciat greșit că actul atacat a fost încheiat pentru a asigura subscrisei un câștig prin cedarea folosinței imobilului și că S. Vaier nu și-a încălcat obligația de loialitate față de subscrisa. Toate probele administrate în cauză contrazic această concluzie, dovedind că S. Vaier a determinat încetarea înainte de termen a contractului anterior mult mai avantajos pentru societate, cu scopul intrării în vigoare a
contractului pe care 1-a încheiat în favoarea lui însuși și în frauda intereselor recurentei, zădărnicind și orice posibilitate a societății de a încheia un contract care să îi fie avantajos, precum și faptul că intenția obținerii folosinței gratuite a
imobilului a existat încă de la momentul încheierii contractului.
În decizia atacată s-a reținut și faptul că ar fi putut rezilia oricând contractul încheiat pe durată nedeterminată. Consideră că această posibilitate nu înlătură dreptul acesteia de a cere constatarea nulității absolute a contractului sau anularea acestuia având în vedere că a fost încheiat cu intenția vădită de a o prejudicia pentru obținerea unui folos material injust de către S. Vaier.
Pentru toate aceste motive vă solicităm să admiteți recursul.
În drept invocă prevederile art. 304 pct. 1, 8 și 9, art. 84, art. 2821 din Codul de procedură civilă, art. 272 din Legea nr. 31/1990, art. 942, art. 948, art. 953, art. 960, art. 961, art. 966, art. 968 din Codul civil.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de P.F.A. S. V.
, a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat împotriva Deciziei Civile nr.71/_
, pronunțata de T. ul Specializat C., cu consecința menținerii ei în întregime ca legala și temeinica, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata avansate de intimatul-pârât atât cu ocazia soluționării fondului cauzei, cât și cu ocazia judecării prezentului recurs.
În motivare arată că T. ul Specializat C. a respins apelul declarat de către
S.C. E. T. S.R.L., menținând, în întregime, dispozițiile Sentinței Civile nr.5223/_, pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul mai sus menționat, împotriva Deciziei Civile nr.71/_ a T. ului Specializat C., reclamanta S.C. E. T. S.R.L. a formulat recurs, pentru motivele prevăzute la art.304 pct.1, 8 și 9 din Codul de Pr. Civila.
Consideră recursul ca neîntemeiat, având în vedere argumentele următoare:
Prin recursul înregistrat, se solicita, în principal, casarea Deciziei Civile nr.71/_, raportat la dispozițiile art.304 pct.1, coroborate cu cele ale art.304 pct.9 și art.312 alin.3, teza finala, din Codul de Pr. Civila.
În esența, se invocă faptul ca cea de a doua instanța a fondului nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale, deoarece calea de atac împotriva Sentinței Civile nr.5223/_ ar fi trebuit sa fie cea a recursului și nu cea a apelului, deci și componenta completului care a soluționat cauza trebuia sa fie alta. Din punctul nostru de vedere, motivul de casare prevăzut la art.304 pct.1 nu este aplicabil în prezenta cauza, deoarece instanța a soluționat cauza exact cu numărul de judecători prevăzuți de lege pentru calea de atac a apelului, adică cea reținuta ca fiind cea legata în speța de fata.
O eventuala calificare greșita a caii de atac, făcuta de către instanța a cărei hotărâre este recurata, nu poate fi invocata prin motivul de recurs prevăzut art.304 pct.1 din Codul de Pr. Civila.
Mai menționează ca, în fata T. ului Specializat C., când s-a pus problema recalificării caii de atac declarate împotriva Sentinței pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, reclamanta S.C. E. T. S.R.L. s-a pronunțat în mod expres în sensul considerării caii de atac corecte ca fiind ce a Apelului și nu a Recursului, așa cum susține în prezent.
2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.8 din Codul de Pr. Civila, consideram ca nu este nici acesta aplicabil în prezenta cauza, având în vedere ca T. ului Specializat C. nu a realizat, așa cum se susține, o schimbare a naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În esența, prezentul dosar a avut ca și obiect constatarea nulității, respectiv anularea unui Contract de Închiriere a unui imobil de locuit.
Nicăieri în cuprinsul hotărârii recurate (practicau, considerente sau dispozitiv) T. ul Specializat C. nu s-a referit decât la actul juridic a cărui valabilitate a fost analizata decât ca la un contract de închiriere.
De asemenea, nu au existat nici clauze ale acestui contract pe care cea de a doua instanța a fondului sa le fi interpretat contrar voinței pârtilor sau din înțelesului care rezulta din interpretarea coroborata a clauzelor contractuale.
Că este așa o demonstrează însăși dezvoltarea acestui motiv de recurs pe care o face S.C. E. T. S.R.L. în considerentele cererii sale, unde nu se face nici o referire concreta la vreo schimbare a naturii ori a înțelesului Contractului de închiriere amintit.
Din contra, recurenta face referiri exclusive la modul în care T. ului Specializat C. a înțeles sa interpreteze anumite situații de fapt, fata de care
judecătorii fondului sunt suverani și care nu pot face obiectul cenzurării în calea de atac a recursului. 3.Desi în motivarea în drept a recursului S.C. E. T. S.R.L. a făcut trimitere și la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod Pr. Civila, nu s-a indicat în considerentele cererii nici ca hotărârea pronunțata ar fi lipsita de temei legal și nici ca instanța de apel ar fi interpretat sau/și aplicat greșit vreo norma juridica de drept material.
Singurele mențiuni de acest fel sunt cele expuse cu ocazia prezentării motivului de recurs de la pct.1 al art.304, în care se face referire la interpretarea și aplicarea greșita a unor norme de drept procesual, pentru care nu sunt aplicabile, în opinia noastră, motivul de recurs prevăzut la pct.9 al art.304 din Codul de Pr. Civila.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea ca neîntemeiat recursul formulat împotriva Deciziei Civile nr.71/_, cu menținerea în întregime ca legala și temeinica, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecata avansate de intimat cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prima critică se circumscrie greșitei stabilirii a căii de ataca de către instanța de apel, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865. În acest context s-a formulat recurs împotriva încheierii din 2 septembrie 2013, încheiere de amânare a pronunțării care face corp comun cu decizia atacată. În acest context, Curtea va examina decizia atacată în întregul ei, în
limitele recursului, fără să fie necesară distincția dintre actul procedural al încheierii de amânare a pronunțării și decizia ca atare, deoarece chiar dacă sunt două acte procedurale distincte din punct de vedere legal acestea sunt și reprezintă un singur act procesual susceptibil de control judiciar.
Curtea reține că instanța de apel a luat în discuție recalificarea căii de atac la solicitarea intimatului P. Suciu V., poziția apelantei, recurentă astăzi, fiind aceea că instanța trebuie să se investească cu calea de atac a apelului, aceasta fiind calea de atac corectă.
Instanța de apel a reținut că prima instanță, Judecătoria Cluj-Napoca, a menționat corect calea de atac a apelului în dispozitivul sentinței, sens în care a respins excepția prin prisma obiectului dedus judecății. S-a avut în vedere că în ceea ce privește primul petit al acțiunii introductive, acela de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere, părțile au stabilit o chirie lunară de 100 Eur pe o perioadă nedeterminată, astfel că față de această împrejurare obiectul acțiunii este patrimonial fiind susceptibil de evaluare în bani iar pentru a distinge calea de atac sub aspect valoric s-a făcut trimitere la noile dispoziții procesuale în materia, sistem ul de referință fiind astfel calculul chiriei pe un termen de 10 ani. S-a mai avut în vedere că celălalt capăt din cererea introductivă, de evacuare a pârâtului din imobil are natura juridică a unei cereri principale și nu accesorii, nefiind evaluabil în bani și deci fiind susceptibil de apel.
Curtea reține că potrivit art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865 rap. la art. 312 alin. 1-3 din același cod., casarea hotărârii se poate cere, între altele, când instanța care a pronunțat hotărârea recurată nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Așa cum constant s-a reținut în literatura de specialitate și jurisprudența pertinentă de aplicare a textului legal precitat, norma ce instituie acest motiv de recurs are în vedere situațiile în care instanța a fost alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale privind compunerea și constituirea instanței de judecată.
Instanța este greșit alcătuită atunci când numărul de judecători este necorespunzător, fie că au participat mai mulți decât prevede legaea fie că au particpat mai puțini.
Acest motiv fiind de ordine publică, deoarece compunerea și constituirea instanței se circumscrie unor norme procedurale și de organizare imperative, critica poate fi antamată de oricare din părțile litigante, până la înschiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, și de instanța de recurs din oficiu.
Așa fiind, împrejurarea că recurentul a achiesat soluției instanței de apel cu referire la stabilirea căii de atac și a compunerii instanței nu conduce la concluzia că o atare chestiune nu s-ar mai putea releva pe calea de atac a recursului căci părților nu le este îngăduit să decidă pe cale convențională stabilirea căilor de atac și a compunerii instanțelor judecătorești.
În practica judiciară se acceptă că greșita calificare a căii de atac se grefează pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C.pr.civ. căci această premisă generează apoi și compunerea instanței judecătorești în cauza respectivă.
Din această perspectivă, critica recurentei va fi analizată din perspectiva acestui motiv de recurs, deși pârâtul intimat s-a opus fără însă să se aducă
argumente dacă această critică este compatibilă cu recursul și în caz afirmativ în care dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.pr.civ. s-ar încadra.
Așa cum corect s-a reținut în doctrină ca ipoteză de lucru, în cazul în care instanța a soluționat cauza ca apel, deși hotărârea era supusă numai recursului, instanța a pronunțat o hotărâre atacabilă cu recurs, conform dispozițiilor art. 299 C.pr.civ.și numai prin admiterea recursului s-ar fi putut îndrepta eroarea de judecată săvârșită în ceea ce privește calificarea căii de atac și, pe cale de consecință, compunerea completului care a soluționat cauza.
În acest context, esențial este să se determine dacă instanța de apel s-a investit corect cu calea de atac a apelului pentru că numai în ipoteza contrară s-ar pune problema încălcării dispozițiilor legale cu privire la alcătuirea instanței.
Curtea are în vedere că instanța de apel a aplicat prin asemănare soluția preconizată de Noul Cod de procedură civilă deși acesta nu era aplicabil litigiului de față, dat fiind dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
Cu toate acestea, aplicarea prin asemănare a unei soluții legislative nu înseamnă neapărat că s-a urmărit provocarea unui efect retroactiv ori încălcarea normei care consacră explicit dreptul intertemporal dintre cele două legi procesuale aflate în conflict.
Curtea are în vedere că în situația unui vid legislativ, judecătorul poate să facă apel la argumente și principii de drept ori dispoziții legale asemănătoare cu instituția analizată pentru a găsi cea mai bună și rezonabilă soluție.
Curtea apreciază că prin maniera în care a procedat instanța de apel s-a găsit cea mai justă și rezonabilă soluție, care de altfel, profită principial și apelantei recurente, căci apelul este o cale de atac devolutivă ce permite, în limitele acestei căi de atac, o nouă judecată în fond a litigiului și mai mult conform legii vechi procesuale aplicabile în cauză dă dreptul și la calea de legalitate a recursului. Or, a admite contrariul, ar însemna ca recurentei apelante să i se îngreuneze situația procesual știindu-se că sub unghiul art. 3041C.pr.civ. de la 1865 chiar dacă cercetarea era mai extinsă decât motivele strict prevăzute la art. 304, totuși nu se putea confunda cu calea ordinară a apelului, ce deschidea, așa cum s-a arătat în precedent, posibilitatea unei noi judecăți în fond a cauzei cu toate consecințele juridice ce decurg din aceasta.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că nu se identifică nicio încălcare a dispozițiilor legale care s-ar plia pe terenul art. 304 pct. 1 C.pr.civ. și ar face astfel susceptibilă de casare cu trimitere decizia atacată.
Cât privește motivul de recurs axat pe prevederile art. 304 pct. 8 C.pr.civ. de la 1865, respectiv că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Acest text de lege reglementează situația în care judecătorii instanțelor de fond procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise.
Premisa textului este că judecătorii procedând la interpretarea actului juridic dedus judecății schimbă natura actului sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia prin nesocotirea sau aplicarea greșită a regulilor de interpretare a clauzelor unei convenții.
Atunci însă când clauzele unei convenții sunt îndoielnice (confuze, echivoce sau contradictorii), judecătorii instanțelor de fond pot să le interpreteze, în conformitate cu regulile de interpretare a convențiilor, identificând categoria juridică căreia actul îi aparține, încă această interpretare este o chestiune de fapt, care excedează sfera de incidență a art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
A schimba natura actului juridic înseamnă propriu-zis a califica actul de așa manieră încât să fie alterată în mod substanțial natura sa, astfel că bunăoară un contract de rentă viageră ar fi calificat ca fiind unul de întreținere.
Or, nu aceasta este ipoteza în cauza de față, prima instanță și implicit instanța de apel au pornit de la premisa stabilirii corecte a naturii actului juridic dedus judecății și anume aceea a contractului de închiriere.
În speță, din criticile deduse judecății nu se întrevede că prin interpretarea actelor juridice la care recurenta face referire instanța de apel să fi distorsionat de o manieră evidentă înțelesul ce decurge din analiza acestora.
Aspectele de detaliu la care recurenta face referire în conexiune cu aprecierile instanței de apel pe marginea stabilirii stării de fapt și a soluționării chestiunilor litigioase dintre părți referitoare la stabilirea dacă actul juridic a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează condițiile de fond generale ale convențiilor sunt chestiuni de fapt care, așa cum s-a evidențiat explicit în cele ce precedă, sunt excluse din sfera de incidență a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Așa fiind și acest motiv este nefundat și va fi respins ca atare.
Cu referire la motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Curtea reține că acest text legal conține în substanța sa două ipoteze: când hotărârea atacată este lipsită de temei legal și când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prima ipoteză are în vedere acele situații în care considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea dată litigiului. În speță, Curtea reține că această normă juridică a fost invocată mai degrabă formal de către recurentă deoarece din memoriul de recurs nu s-a identificat care ar putea fi elementele care ar contura reținerea unei atari ipoteze. Dincolo de orice echivoc, Curtea observă că instanța de apel a menționat cu prisosință în considerentele deciziei pe care a pronunțat-o dispozițiile legale care susțin și explică soluția dată de instanță cererii de apel.
A doua ipoteză are în vedere împrejurări în care instanța evocă norme de drept substanțial incidente situației de fapt stabilite, dar le încalcă în litera și spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii, încălcarea sau aplicarea greșită a legii fiind astfel reflectată în dispozitivul hotărârii.
Așa cum s-a evocat mai sus, deși în drept s-a menționat și textul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ca motiv distinct de recurs, recurenta nu l-a dezvoltat prin arătarea, sub imperiul ipotezei examinate, în ce manieră instanța de apel a încălcat normele juridice de drept substanțial ori le-a aplicat greșit, rezumându-se doar în final să enunțe prevederile art. 272 din Legea nr. 31/1990, art. 942, art. 948, art. 953, art. 960, art. 961, art. 96, art. 968 din Codul civil de la 1864.
În lipsa evidențierii unor aspecte concrete de greșită interpretare ori aplicare a legii, instanța de recurs este dispensată a face o analiză de detaliu, exhaustivă și globală a hotărârii pentru a se verifica în ce manieră instanța a reținut fiecare text de lege substanțial formal evocat de recurentă și de asemenea în ce modalitate l-a interpretat și aplicat.
Curtea reamintește că recursul reglementat de dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865 are natura juridică a unei căi extraordinare de atac circumscrisă unor motive strict și limitativ prevăzute de lege și că pentru examinarea unuia sau altora din motive este necesară precizarea expresă a acestora și dezvoltarea lor pentru ca instanța de recurs să fie în măsură să exercite un control judiciar legal și eficace.
Față de cele ce precedă, Curtea urmează, ca în temeiul art. 312 C.pr.civ. de la 1865, aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin.1 din Legea nr. 76/2012, să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză de recurenta reclamantă cu consecința menținerii în tot a deciziei atacate.
Reținând soluția din recurs, în temeiul art. 274 C.pr.civ. Curtea va obliga pe recurentă la plata către intimată a sumei de 1868 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial (f. 18-21).
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. T. S. cu sediul în C. -
N., str. T. C., nr. 9, bl.1A sc. 3, et. 4 ap. 40 jud. C., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI RO 6053845 cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. C.
I. H., nr. 63, ap. 16 împotriva deciziei civile nr. 71 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Specializat C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatului P. S. V. cu domiciliul procesual în C. -N., Calea D. nr. 12A jud. C., suma de 1868 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. I. A. B. Jud.apel. C.Cengher/F.Moțu
| ← Sentința civilă nr. 292/2013. Constatare nulitate act | Sentința civilă nr. 869/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
