Decizia civilă nr. 1226/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1226/R
Ședința publică din 29 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. I.
J. ecător S. O.
J. ecător A. C. O.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant M.
I., cu domiciliul ales în B. M., str. Al. Odobescu, nr. 2/15, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 11560 din_ a Judecătoriei B. M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC C. A. SA-C. DE A. S., intimatul-intervenient forțat I. G., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ .
T.
Prin sentința civilă nr. 11560 din_ J. ecătoria aia M. a admis în parte cererea reclamantului M. I., cu dom. ales la Cabinet de Avocat
"PAMPA N. ";, cu sediul în B. M., str. Al.Odobescu nr. 2/15, jud. M. împotriva pârâtei SC C. A. SA, cu sediul în S., str. Nicolaus O., nr. 5, turnul A, etajele 3,4,5,6 - C. de A. S., jud. S. și a intervenientului forțat I. G., dom. în M. nr. 772C, jud. M. și a obligat pârâta SC C.
A. SA să plătească reclamantului suma de 8371,55 RON despăgubiri, precum și să plătească reclamantului suma de 3205 RON cheltuieli de judecată. În considerente s-a reținut în esență ă solicitat obligarea petentei la plata despăgubirilor în cuantum de 12.028,11 lei reprezentând avariile autoturismului ca urmare a accidentului produs. Din vina exclusivă a intervenientului forțat I.
G., titular al poliței de asigurare RCA seria RO17/G17/HR02042785 emisă de pârâtă.
Vinovăția exclusivă a intervenientului forțat privind accidentul rutier deschis mai sus s-a stabilit în baza procesului verbal de contravenție seria CC nr. 8891848/_, întocmit de Poliția Orașului Borșa, neatacat în justiție.
Prin scrisoarea nr. 5741/_, Sucursala C. Asig B. M. i-a comunicat o ofertă de despăgubire pentru suma de 1797,87 lei, cu mențiunea culpă comună.
Organele de poliție au stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat I.
. Paguba efectivă cauzată autoturismului său se cifrează la 8371,55 lei. A
reparat autovehiculul pe cont propriu, plătind pentru aceasta suma de 8371,55 lei.
Pârâta SC C. A. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii până la concurența sumei de 1.797,87 lei, conform devizului DAT întocmit de societatea pârâtă, raportat la faptul că în urma investigațiilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Ordin CSA 20/2008 s-a concluzionat că vinovat de producerea accidentului se face și conducătorul auto M. I. care nu a respectat prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
La data de_ societatea pârâtă, prin Sucursala B. M. a fost avizată de daună întocmindu-se astfel dosarul de daună RA0110MM11. La aceeași dată s-a procedat la constatarea daunelor autovehiculului păgubit, iar în conformitate cu art. 41 din Ordinul CSA nr. 5/2010, păgubitului i-a fost înmânat procesul verbal de constatare a avariilor semnat fără nici un fel de obiecțiuni de către păgubit, care a fost de acord inclusiv cu soluția tehnologică de reparare sau înlocuire stabilită de asigurător, luând la cunoștință și lista documentelor necesare soluționării dosarului de daună.
Altfel spus, prin întocmirea procesului verbal de constatare a avariilor s- au stabilit reperele avariate și soluțiile tehnologice necesare pentru remedierea avariilor.
Referitor la procesul verbal de contravenție, înalta Curte a precizat prin Decizia 850/_, că o societate de asigurare nu are dreptul de a contesta un proces verbal de contravenție întrucât nu este parte direct implicată însă, are dreptul de a se folosi în instanță de orice probe pentru a se apăra împotriva celor consemnate în actul eliberat de poliție.
Art. 31 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, coroborat cu art. 25 alin 1 din aceeași ordonanță, stabilește că împotriva procesului verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere, de către contravenient sau, după caz, de către partea vătămată sau proprietarul bunurilor confiscate, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Curtea a observat că textul nu privește raportul juridic stabilit între contravenient și societatea de asigurări, ci stabilește doar dreptul persoanei răspunzătoare de săvârșirea contravenției, precum și al celor afectați în mod direct de acest fapt, de a ataca un act administrativ. Este firesc că numai subiecții prevăzuți de ordonanță să poată contesta actul administrativ în cauză (procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției), atât timp cât acesta îl privește în mod nemijlocit și în exclusivitate și numai ei având interes și fiind lezați prin actul în cauză; asigurătorul, însă, este ținut să plătească doar despăgubirile rezultate în baza contractului de asigurare.
Coroborând declarațiile reclamantului și ale intervenientului forțat date cu ocazia întocmirii dosarului de daune de către SC C. SA, declarații care se încadrează în categoria mărturisirilor extrajudiciare, cu procesul verbal seria CC nr. 8891848 din_ încheiat lui I. G., cu proba testimonială administrată și cu expertiza efectuată în cauză au reieșit următoarele:
G. care la data de_ conducea auto_ a executat un viraj fără să se asigure, la stânga, producându-se impactul cu auto_ condus de reclamant, care circula în spate și era angajat în depășirea acestuia.
Intervenientul forțat a mărturisit în declarația dată în cadrul dosarului de daună că nu a observat mașina reclamantului care circula în spatele lui, aspect confirmat și de martorul audiat care a relatat că după producerea impactului d- nul I. G. a întrebat de unde a venit petentul întrucât nu l-a observat.
Prin urmare, rezultă că intervenientul forțat nu s-a asigurat în momentul efectuării virajului, culpa în producerea accidentului revenindu-i în exclusivitate, astfel cum în mod corect s-a reținut prin procesul-verbal seria CC nr. 8891848/2011, necontestat de d-nul I. G. care, la data întocmirii acestuia, a menționat că este de acord cu cele acolo consemnate.
Auto_ a format obiectul contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto încheiat între intervenientul forțat și SC C. A. SA, contract valabil în perioada_ -_, deci valabil și la data producerii accidentului, adică în_ . dovada în acest sens o face polița de asigurare nr. 02042785 din_ .
Întrucât intervenientul forțat se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite (neasigurarea la momentul efectuării virajului) cauzatoare de prejudicii (ca urmare a neasigurării corespunzătoare a rezultat impactul cu auto condus de reclamant și avarierea acestuia din urmă), în temeiul art. 55 alin. 1 din Legea 136/1995, modificată, pârâta SC C. A. SA va fi obligată să plătească contravaloarea necesară reparării autovehiculului reclamantului.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, acesta nu poate fi decât cel deja achitat, adică 8371,55 RON.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că a reparat deja autovehiculul, plătind pentru aceasta suma de 8371,55 RON.
În această situație, instanța a apreciat că aceasta (8371,55) era suma necesară aducerii autovehiculului reclamantului în starea anterioară producerii accidentului (din moment ce aceasta a fost suma plătită de reclamant pentru reparații). Orice altă sumă pretinsă peste aceasta ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.
Întrucât cererea reclamantului a fost admisă în parte, a fost obligată pârâta a plăti în parte cheltuielile de judecată efectuate și dovedite de reclamant (taxă de timbru, onorar avocat, onorar expert).
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M. I. solicitând modificarea acesteia în sensul majorării cuantumului despăgubirilor cuvenite de la 8.371,55 lei la 12.028,11 lei respectiv cu 3656,56 lei și a cheltuielilor de judecată cu 525 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Recurentul a susținut că raportat la probele dosarului,aducerea autoturismului său la starea anterioară producerii accidentului nu poate fi limitată la reparația deja efectuată din moment expertiza întocmită în cauză a evidențiat o serie de lucrări necorespunzătoare, respectiv că valoarea de 8371,55 lei decontată de reclamant a fost stabilită în limite restrânse, cu repararea a unor subansamble avariate,cum este capota pentru care inspectorul pârâtei a prevăzut înlocuirea iar dacă în prezent s-ar face înlocuirea capotei și a carenajului roții din dreapta față, costurile de reparații ar fi în sumă de 12.028,11 lei.
Recurentul a arătat că în condițiile în care pârâta a refuzat să suporte plata reparațiilor vehiculului avariat și-a reparat mașina în limita disponibilului fiind necesară o justă reparare a prejudiciului și că împrejurarea că la vremea respectivă a acceptat soluția reparării unor subansamble avariate, iar prin Nota de constatare întocmită de inspectorul de daună s-a stabilit înlocuirea acestora, nu poate duce la concluzia că solicitarea despăgubirilor conform raportului de expertiză ar constitui o îmbogățire fără justă cauză.
Dacă pârâta ar fi fost de bună credință, trebuia să suporte costul reparației conform Notei de constatare însă în realitate, aceasta a procedat în mod arbitrar la reevaluarea daunei la o sumă mult diminuată după cum se reține în expertiză, despăgubirile fiind datorate conform art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și art. 26, 41, 47 și 50 din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Arătând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, recurentul a susținut că în cauză este prezent motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata SC C. A. SA S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanța de judecată nu este legată de concluziile din raportul de expertiză.
Intimata a susținut că la repararea unui autoturism angajații service-ului sunt singurii în măsură să stabilească dacă soluția tehnologică adoptată de asigurator este sau nu adecvată iar acceptarea de către reclamant a soluției de reparare pentru unele subansamble avariate nu poate conduce la ideea că trebuie să i se achite prețul de înlocuire pe motiv că asiguratorul a stabilit soluția tehnologică de înlocuire. Deși era impetuos necesară înlocuirea, unitatea reparatoare ar fi procedat la înlocuire și nicidecum la reparare avându-se în vedere faptul că printr-o disfuncționalitate a autoturismului cauzată de repararea acelor repere și nu înlocuire s-ar pune în pericol viața conducătorului auto.
Analizând sentința,prin prisma criticilor recurentului și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la judecătorie,reclamantul M. I. a susținut că paguba efectivă cauzată autoturismului său se cifrează la 8371,55 lei, sumă pe care a plătit-o pentru repararea acestuia, urmare a accidentului produs din vina exclusivă a intervenientului forțat I. G. .
Această sumă a făcut obiectul concilierii dintre părți, aspect ce rezultă din procesul verbal de conciliere încheiat la_ (f.9 dosar fond) fiind dovedită cu factura nr. 936/417 din_, bonul fiscal din_ ambele emise de SC M TRANS SANDY SRL VIȘEU DE SUS (f.11 dosar fond).
Față de cele arătate este lipsită de relevanță împrejurarea că prin expertiza efectuată în cauză s-a menționat ca posibilă o variantă mai costisitoare de reparare a autoturismului, sumă pentru care a fost precizată ulterior acțiunea.
Potrivit dispozițiilor art.26 din Ordinul nr.5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule,asiguratorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat,potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite.
În contextul normelor imperative enunțate, prima instanță a reținut judicios că acțiunea este întemeiată în parte pentru despăgubirile achitate de reclamant.
Din perspectiva considerentelor expuse, în cauză nu poate fi reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocat de recurent, prin urmare hotărârea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală, iar recursul este nefondat și va fi respins în baza art.312 al. 1 Cod procedură civilă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I., cu domiciliul ales în B. M., str. Al. Odobescu, nr. 2/15, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 11560 din_ a Judecătoriei B. M., jud. M., pe care o păstrează.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică de azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător
V.
I.
S. O.
C.
O.
G. ier,
H.
Red.I.V. / Tred. A.H.
_ ex.2
J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.
| ← Decizia civilă nr. 380/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 140/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
