Decizia civilă nr. 135/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 135/2013
Ședința publică din data de 4 martie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: V. LAURA OROS JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: C. G. GREFIER: A. ZAH
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții SC I. C. SA și M. D. împotriva sentinței civile nr. 4332/2012 pronunțată de către Judecătoria Turda la data de 26 octombrie 2012 în dosarul nr._, privind și pe intimata SC UNIQA A. SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul recurentului M. D., domnul av. Remus Vlasiu, cu împuternicire depusă la dosar la fila 22, lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-a atașat, din oficiu, lista de control a societății SC I. C. SA.
Reprezentantul recurentului M. D. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 58 lei și 3 lei timbru judiciar.
Instanța, având în vedere faptul că recurenta SC I. C. SA a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1319,37 lei și 15,8 lei timbru judiciar, pune în discuție necesitatea lăsării cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitate reprezentantei legale a acesteia să se prezinte în instanță.
Reprezentantul recurentului M. D. nu se opune lăsării cauzei la a doua strigare.
Instanța, după deliberare, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitate recurentei SC I. C. SA să se prezinte în instanță.
La reluarea cauzei, se prezintă reprezentanta recurentei SC I. C. SA, doamna av. F. I. S., reprezentantul recurentului M. D., domnul av. Remus Vlasiu, și reprezentanta intimatei SC UNIQA ASIGURRI SA, doamna av. Chirilă Liliana I., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei SC I. C. SA depune la dosar întâmpinare, împreună cu un set de acte anexe, inclusiv o cerere de ajutor public judiciar, raportat la obligația stabilită în sarcina societății pe care o reprezintă de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1319,37 lei și 15,8 lei timbru judiciar, precum și delegația acordată de către administratorul judiciar al societății. În ceea ce privește această cerere de ajutor public judiciar arată că ea a fost formulată în baza prevederilor art. 77, alin. 1 din Legea nr. 85/2006. De asemenea depune la dosar un bon fiscal reprezentând contravaloarea combustibilului
Reprezentanta intimatei arată că i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de către recurenta SC I. C. SA.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea formulată de către recurenta SC I.
SA reprezentantului recurentului M. D. .
Părțile prezente în instanță, arată că nu au cereri prealabile.
Instanța, din oficiu, constatând că din eroare recurenta SC I. C. SA a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1319,37 lei și timbru judiciar în valoare de 15,8 lei, revine asupra acestei măsuri, raportat la dispozițiile art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, întrucât recurenta este în procedura reorganizării judiciare. De asemenea instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității în ceea ce privește recursul declarat de către recurentul M. D.
, având în vedere faptul că hotărârea recurată i-a fost comunicată acestuia la sediul procesual ales la data de 29 noiembrie 2012, iar recursul a fost formulat la data de 21 decembrie 2012 și dă cuvântul părților cu privire la această excepție.
Reprezentantul recurentului M. D. solicită respingerea excepția invocată din oficiu, întrucât din informația primită din partea părții pe care o reprezintă, hotărârea recurată i-a fost comunicată la data de 10 decembrie 2012, pe strada G-ral.
, nr. 12, ap. 18, deci la domiciliul său. Învederează instanței că recurentul a avut sediul procesual ales, însă la momentul la care s-a finalizat procesul, contractul de asistență juridică încheiat între recurent și fosta societate de avocatură a expirat, motiv pentru care s-a și solicitat comunicarea hotărârii recurate la adresa de domiciliu, iar hotărârea a fost comunicată la această adresă.
Instanța pune în vedere reprezentantului recurentului M. D. să depună la dosar dovada solicitării de comunicare a hotărârii recurate la domiciliul recurentului și nu la sediul său procesual ales, și respectiv a comunicării către instanță a schimbării domiciliului procesual ales.
Reprezentantul recurentei învederează instanței că din câte cunoaște, s-a solicitat ca comunicarea hotărârii recurate să se facă la domiciliul recurentului, ceea ce s-a și întâmplat, iar recursul a fost formulat de la data comunicării sentinței către partea pe care o reprezintă.
Reprezentanta recurentei I. C. SA solicită admiterea excepției invocate din oficiu și afirmă că la ultimul termen de judecată în fața instanței de fond, recurentul nu s-a prezentat și nici nu a formulat o astfel de cerere.
Reprezentanta intimatei solicită instanței respingerea excepției, pentru motivele invocate de către reprezentantul recurentului M. D. .
Părțile arată că nu mai au cereri prealabile.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, acordă părților cuvântul cu privire la recursul declarat de către recurenta SC I. C. SA.
Reprezentanta recurentei solicită instanței admiterea recursului, iar pe cale de consecință modificarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Învederează instanței că prezentul recurs vizează despăgubirile acordate de către instanța de fond, respectiv este vorba un autoturism care a fost cumpărat de către societatea pe care o reprezintă și care a fost accidentat, apreciind că nu s-a calculat corect de către Judecătoria Turda aceste despăgubiri. Arată că în anexele recursului s-a depus 2 ordine de plată și factura emisă de către SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA reprezentând contravaloarea unor pieselor care au fost cumpărate de către recurentă. Învederează instanței că la început, având în vedere atitudinea oscilantă a societății de asigurări și a intimatului
M. D., reprezentanții societății pe care o reprezintă au încercat să repare acest autoturism, până la momentul la care aceștia s-au lovit de refuzul societății de asigurare care se prevalează de faptul că intimatul M. D. nu semnează cererea de despăgubire. Arată că în acest sens recurenta a achitat suma de 7.827,53 lei, așa
cum rezultă și din ordinele de plată atașate la recurs. Învederează instanței că pârâtul intimat a dat o declarație olografă că este de acord cu despăgubirea și se face vinovat de producerea accidentului, motiv pentru care reprezentantul societății pe care o reprezintă a cumpărat primele piese necesare reparațiilor autoturismului, potrivit devizului aflat la dosar, iar ulterior, având în vedere că nu s-a mai plătit de către societatea de asigurare despăgubirile aferente, acești bani au fost pierduți de către societate, piesele achiziționate aflându-se și la acest moment la sediul recurentei. Afirmă că aceste piese nu mai pot fi utilizate, iar mașina a fost vândută între timp, deci în fapt este pierderea societății pe care o reprezintă, aspect dovedit de factura emisă de către SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA și de ordinele de plată. Învederează instanței că în urma procesului dintre părți care a durat 5 ani, niște funcționari publici din cadrul Primăriei T. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracțiuni care au vizat în mod direct dosarul de fond și l-au influențat, munca sa a fost de a sesiza comiterea acestor infracțiuni și de a demonstra în fașa instanței de fond ce efect au avut asupra dosarului. Arată că s-a prezenta la peste 20 de termen de judecată și dat fiind faptul că ea locuiește în T. M. cheltuielile de deplasare au fost foarte mari și mai mult, taxa de timbru în cuantum de 3.000 lei, motiv pentru care apreciază că cheltuielile de judecată acordate nu justifică munca depusă de către ea în calitate de avocat întrucât, aproape la fiecare termen de judecată a formulat note de ședință, concluzii, având în vedere că au fost invocate și excepții și a făcut zeci de deplasări atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, cât și la instanța de fond. Având în vedere că un onorariu pentru un oficiu este în cuantum de 300 lei și raportat la suma acordată de către instanța de fond și care cuprinde atât cheltuieli de deplasare, cât și onorariu avocațial proporțional pe durata a 5 ani de zile și taxa judiciară de timbru, apreciază că se impune admiterea recursului așa cum a fost formulat. În concluzie, solicită admiterea recursului, cheltuieli de judecată.
Instanța pune în vedere reprezentantei recurentei, față de formularea din cuprinsul recursului declarat de către aceasta, să precizeze în termeni juridici următoarele argumente invocate: "ce simplu a fost calculul matematic al domnului judecător, pac-pac, împărțim și tragem linia";, pentru a se putea răspunde la acestea prin decizia ce se va pronunța.
Reprezentanta recurentei arată că aceasta este opinia sa pe care o susține și apreciază că, conform articolelor invocate referitoare la cheltuielile de judecată, completul de judecată a adus o atingere asupra muncii sale, diminuându-i onorariul avocațial solicitat, respectiv prin aceste afirmații s-a referit la faptul că s-a adus atingerii muncii sale.
Reprezentantul intimatului M. D. solicită instanței respingerea recursului pentru motivele invocate prin întâmpinare. Apreciază că calcul efectuat de către instanță este corect, cheltuielile de judecată acordate recurentei fiind corect stabilite. Afirmă că asigurătorul trebuia obligat la plata unei sume de bani reprezentând prejudiciu și nu la suma solicitată de către recurenta pentru că determinarea acestui prejudiciu s-a făcut în mod riguros și s-a statuat că nu poate fi vorba de o sumă de 42.000 lei, ci exact suma acordată de către instanța de fond, aceasta reținând că asigurătorului îi revine obligația să despăgubească recurenta cu suma respectivă. În concluzie, solicită respingerea recursului, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei SC UNIQA A. SA solicită respingerea recursului. În ceea ce privește suma pe care o reprezintă a fost obligată să o achite în favoarea recurentei cu titlu de despăgubiri a fost în mod corect stabilită de către instanța de
fond, având în vedere prevederile legale aplicabile în speță, respectiv cele referitoare la contractul de asigurare obligatorie. Învederează instanței că recurenta a depus la dosar un deviz de reparație, însă apreciază că acesta nu constituie o dovadă certă în ceea ce privește cuantumul prejudiciului, ci este doar un deviz estimativ al costului reparațiilor întrucât legea stabilește faptul că despăgubirile în ceea ce privește cuantumul acestora nu pot depăși valoarea dintre suma reprezentând valoarea autovehiculului la momentul producerii evenimentului rutier și valoarea epavei. Arată că instanța de fond în acest contest a stabilit cuantumul despăgubirilor, iar afirmațiile recurentei că în mod efectiv s-a achitat doar suma de 7.000 lei reprezentând costul unor piese care se află la sediul său și că autovehiculul a fost vândut justifică soluția pronunțată de către Judecătoria Turda. Învederează instanței că nu se pot stabili și achita despăgubiri reprezentând costul reparațiilor, așa cum solicită recurenta, atâta timp cât acest autovehicul nici nu a fost reparat, ci a fost vândut ca o epavă, motiv pentru care apreciază că instanța de fond în mod corect a stabilit că acest cuantum al despăgubirilor poate reprezenta, în condițiile în care s-a solicitat plata acestora în baza contractului de asigurare obligatorie, doar această diferență dintre valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului și valoarea rămasă a autovehiculului. Susține această poziție procesuală și arată că recurenta avea posibilitatea să-și valorifice piesele achiziționate. În ceea ce privește întregul contest al cauzei și la susținerile recurentei referitoare la faptul că a durat procesul foarte mult iar societatea pe care o reprezintă nu a achitat despăgubirile, învederează instanței că intimata a fost de acord să achite suma stabilită în mod legal, conform contractului care reprezintă în speță o lege, dar datorită unor motive care nu au fost imputabile intimatei, nu a putut face acest lucru. Arată că în faza administrativă, într-adevăr, recurentul M. D. nu a fost de acord ca societatea pe care o reprezintă să achite despăgubirile pe cale amiabilă, situație în care ele nu au putut fi acordate, întrucât legea stabilește că, pe cale amiabilă, trebuie un consens al celor 3 părți, respectiv al asigurătorului, al terțului păgubit și al asiguratului. Învederează instanței că societatea pe care o reprezintă nu avut acceptul asiguratului pentru a acorda despăgubirea, aspect care rezultă și din ceea ce s-a întâmplat în fața instanței de fond, respectiv prin faptul că intimatul M. D. a înțeles să conteste procesul verbal de contravenție și să-și conteste vinovăția în producerea accidentului. În ceea ce privește cheltuielile de judecată stabilite de către instanța de fond, apreciază că ele au fost stabilite în mod rezonabil, iar cheltuielile făcute de către recurentă referitoare la plângerile penale nu pot fi pretinse în prezentul dosar. Solicită instanței ca la pronunțarea deciziei să se aibă în vedere situația în care se află recurenta, respectiv faptul că aceasta se află de mai mulți ani în procedură de reorganizare. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, cu privire la excepția tardivității invocate din oficiu în ceea ce privește recursul declarat de către recurentul M. D. și cu privire la recursul
declarat de către recurenta SC I. | C. | SA, reține cauza în pronunțare, pe baza |
înscrisurilor aflate la dosar. | T. | UL, |
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4332/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. D., invocată de către pârât prin întâmpinare, a fost admisă în
parte acțiunea formulată de reclamanta S. I. C. S. O. în contradictoriu cu pârâții M. D., și SC U. A. SA (fosta SC U. SA) având ca obiect pretenții, a fost obligată pârâta SC U. A. SA (fosta SC U. SA) să plătească reclamantei suma de 10.767,17 lei reprezentând despăgubiri, a fost obligat pârâtul M. D. să plătească reclamantei suma de 1350 lei reprezentând despăgubiri si a fost obligată pârâta SC U. A. SA la plata sumei de 1860,06 lei si pârâtul M. D. la plata sumei de 1860,06 lei către reclamnta S. I. C. S. O., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 998-999 Cod.civ., în vigoare la data producerii accidentului rutier, raportul juridic de dezdăunare se stabilește între persoana păgubită și persoana a cărei faptă cauzat prejudiciul, iar pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, respectiv: existenta unei fapte ilicite, a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legaturi de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovatia autorului faptei ilicite.
Cu privire la starea de fapt, instanța a reținut că la data de 07 septembrie 2007 s-a produs un accident de circulație pe str. C. ului din mun. T., în care a fost implicat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând reclamantei SC I.
C. SA, condus de către numitul F. I. și autoturismul cu nr. de înmatriculare _
, condus de către pârâtul M. D. . În urma coliziunii s-a produs avarierea ambelor autoturisme implicate în evenimentul rutier. La fata locului s-au deplasat agenți ai poliției rutiere, care au încheiat procesul-verbal de constatare a contravențiilor seria AX nr. 0120044/_ prin care s-a stabilit faptul că vinovat de producerea accidentului este pârâtul M. D., care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ din direcția C. -N. și a efectuat viraj stânga, intrând în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății reclamante.
Ca urmare a plângerii contravenționale promovate de către pârâtul M. D.
, procesul-verbal de constatare a contravențiilor seria AX nr. 0120044/_ a fost anulat prin decizia nr. 614/R/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj - Secția Mixtă de contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și A. Sociale în dosarul nr._, retinându-se faptul că la dosarul cauzei s-a depus adeverinta nr. 21091/_ eliberată de Primăria Municipiului T., în care se menționează că pe drumul European E60, pe str. C. ului, direcția C. - T., strada se îngustează și are o singură bandă de mers.
Potrivit susținerilor reclamantei, autoturismul marca Seat Toledo cu nr. de înmatriculare_ condus de M. D., care circula pe str. C. ului din direcția Câmpia-Turzii spre C. -N., a efectuat brusc virajul la stânga, fără să se asigure, și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către numitul F. I., care circula din direcția opusă și pe care l-a proiectat în colțul zidului de protecție al parcării hotelului Sun Garden. Potrivit susținerilor pârâtului M. D., acesta conducea autovehiculul marca Seat Toledo cu nr. de înmatriculare_ pe str. C. ului din direcția Câmpia - Turzii spre C. - N., iar când a ajuns în dreptul Hotelului Sun Garden a oprit în dreptul acestuia cu intenția de a intra în parcarea hotelului, iar numitul F. I., în mod neregulamentar, depășind pe partea dreaptă coloana de autovehicule de pe sensul său de mers, în momentul în care a ajuns în dreptul său a virat brusc și a lovit autoturismul aparținând pârâtului în partea stânga față, după care a deviat în gardul de protecție din beton.
Din fotografiile planșei fotografice (fila 103) reiese faptul că în dreptul intrării în parcarea Hotelului Sun Garden pe sensul de circulație există două benzi delimitate prin marcaj longitudinal discontinuu iar sensurile de circulație sunt delimitate de marcaj longitudinal dublu continuu. De asemenea, prin adresa nr.
10.508 emisă de către Primăria Municipiului T. la data de_ (fila 120) se atestă faptul că pe sectorul de drum E60, în dreptul hotelului Sun Garden există două benzi pe fiecare sens de circulație, există linie continuă dublă și nu s-au executat modificări carosabilului în ultimii 5 ani în ce privește tipul marcajului rutier de pe axul drumului sau cel ce separă benzile de circulație. Planșele fotografice depuse la dosar, precum și mențiunile privind avariile suferite de cele două autovehicule din cuprinsul procesului-verbal atestă faptul că autoturismul aflat în proprietatea reclamantei a fost avariat in urma impactului pe partea stângă iar autoturismul cu nr.de înmatriculare_ condus de către pârâtul M. D. a suferit avarii pe partea stângă - față (avarii implicând capota, bara față, masca din față, portieră), împrejurare de natură să confirme producerea accidentului rutier in modalitatea arătată de către reclamantă.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța a reținut că autoturismul cu nr.de înmatriculare_ condus de către pârâtul M. D. a efectuat un viraj la stânga, în timp ce se deplasa pe str. C. ului din mun. T., din dinspre Câmpia-Turzii spre C. -N. și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de F. I., care se deplasa din sensul opus.
În continuare, instanta de fond a reținut că, potrivit dispozitiilor art. 59 alin. 2 din O.U.G. nr 195/2002, conducatorii vehiculelor care vireaza spre stanga sunt obligati sa acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersecteaza si care circula din partea dreapta. De asemenea, art. 45 alin. 3 din OUG 195/2002 prevede ca
"atunci cand prin manevra de depasire se trece peste axa care separa sensurile de circulatie, conducatorii de vehicule trebuie sa se asigure ca din sens opus nu se apropie un vehicul si ca dispun de spatiu suficient pentru a reintra pe banda initiala, unde au obligatia sa revina dupa efectuarea manevrei de depasire. Instanta de fond a constatat că nerespectarea regulilor privind acordarea priorității constituie contraventie se sanctioneaza potrivit art. 100 alin. 2 lit c din OUG 195/2002.
Prin urmare, instanta a retinut ca este indeplinita conditia cu privire la savarsirea unei fapte ilicite de catre pârâtul M. D. prin nerespectarea regulilor privitoare la acordarea priorității vehiculelor. Vinovatia reprezinta latura subiectiva a raspunderii civile delictuale si consta în atitudinea de vointa si constiinta a autorului faptei ilicite fata de aceasta si rezultatul socialmente periculoase. În prezenta cauză, cu privire la vinovatie, instanta a considerat ca pârâtul M. D. a putut prevedea faptul ca nerespectarea regulilor de circulație ar putea provoca un accident de circulatie, insa nu a acceptat aceasta situatie, socotind fara temei ca accidentul nu se va produce, ceea ce echivaleaza cu o vinovăția pârâtului sub forma culpei cu prevedere. În concluzie, instanța a reținut că vinovăția pentru producerea accidentului aparține pârâtului M. D., care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
Consecutiv, in ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. D., instanța a avut în vedere faptul că în raportul juridic obligațional reglementat de art. 998-999 Cod.civ calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care prin fapta sa ilicită a cauzat un prejudiciu altei persoane.
Întrucât prin cererea de chemare în judecata reclamanta a solicitat repararea prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicită constând în nerespectarea regulilor de
circulație pe drumurile publice, calitatea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății aparține persoanei a cărei presupusă faptă a pricinuit prejudiciul.
Instanța de fond a mai reținut că dispozițiile art. 54 din Legea nr.136/1995, potrivit cărora drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, instituie o măsură de protecție pentru persoanele păgubite prin astfel de accidente, dar nu sunt de natură să stingă raportul juridic care a luat naștere în urma producerii unui prejudiciu printr-o faptă ilicită și în virtutea căruia persoana care a cauzat prejudiciul este ținută să-l repare. Prin urmare, instanța a constatat existența identității între persoana pretins obligată în raportul juridic de dezdăunare litigios și pârâtul M. D., fiind justificată chemarea acestuia în judecată, drept pentru a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. D. .
Cu privire la prejudiciul cauzat reclamantei, instanța de fond a reținut că pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala, prejudiciul trebuie sa fie patrimonial, adica susceptibil de a fi exprimat in bani, sa fie cert, adica sa fie produs si sa poata fi dovedit, sa fie direct adica consecinta a faptei ilicite si actual. Este cert si prejudiciul viitor insa trebuie sa fie sigur ca se va produce. Totodată a reținut că principiul general aste acela al reparării integrale a prejudiciului pricinuit prin faptă ilicită, urmărindu-se restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului, astfel încât, cu condiția ca prejudiciile să fie rezultatul cauzal al faptei ilicite a autorului, ele trebuie reparate de acesta integral, indiferent dacă le-a prevăzut sau nu în momentul săvârșiri faptei. La data producerii accidentului între pârâtul M. D. și pârâta SC UNIQA A. SA (fostă SC U. SA) era încheiată polița de asigurarea RCA nr. 00052374 având ca obiect autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, astfel incât societatea de asigurare acordă despăgubiri, conform art. 49 din Legea nr.136/1995, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Pârâta SC UNIQA A. SA a recunoscut prin întâmpinarea depusă obligatia de a achita despagubiri persoanei pagubite, insa nu a fost de acord cu cuantumul despagubirilor solicitate de reclamantă. Societatea de asigurări a arătat că despăgubirea cuvenită reclamantei este de 10.767,17 lei, reprezentând diferența dintre valoarea reală a autovehiculului și valoarea rămasă, depunând la dosar în acest sens modalitatea de calcul a despăgubirilor, raportat la starea și vechimea autovehiculului reclamantei (fila 51). Pentru a dovedi întinderea prejudiciului cauzat prin accidentul de circulație, reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: devizul estimativ emis de către SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA, factura nr. 1025743/_, factura fiscală nr. 18/_, chitanța nr.12/_ și chitanța nr. 00017/_ .
În ceea ce privește despăgubirile pentru prejudiciul produs prin avarierea autovehiculului, instanța a reținut că, potrivit susținerilor reclamantei, reparațiile indicate în cuprinsul devizului estimativ emis de către SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA nu au fost realizate până în prezent, iar reclamanta nu a plătit suma 42.645,7 lei indicată în devizul anterior arătat. De asemenea, din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamanta a achitat suma de 7827,54 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 1025743/_ emisă de SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA. Mai mult, instanța a reținut că probele administrate nu atestă cu certitudine faptul că reparațiile enumerate în cuprinsul devizului estimativ emis de către SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA reprezintă o consecință directă a accidentului rutier.
Prin urmare, instanța de fond a considerat că suma de 10.767,17 lei reprezintă o estimare corectă a prejudiciului suferit de reclamanta prin avarierea autoturismului, întrucât calculul societătii de asigurare ține seama de valoare reală, de vechimea autovehiculului, cât și de valoarea epavei, iar probele administrate în cauză de către reclamantă nu confirmă faptul că valoarea prejudiciului cert suferit prin avarierea autoturismului este superioară sumei indicată către societatea de asigurare. Înscrisurile depuse la dosar, și anume factura fiscală nr. 18/_ și chitanța nr.12/_ (fila 25) atestă faptul că reclamanta a mai cheltuit suma de 1000 lei pentru închirierea unui autovehicul în perioada 18 septembrie - 28 septembrie 2007, sumă care se impune a fi restituită în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului pricinuit prin faptă ilicită.
Totodată, se impune a fi restituită reclamantei suma de 350 lei, reprezentând costul transportului autoturismului avariat probat prin chitanța nr. 00017/_ ( fila 83) având în vedere că aceste cheltuieli reprezintă o consecință directă a faptei ilicite a pârâtului M. D. .
Instanța de fond a mai constatat că probele administrate în cauză nu atestă cheltuielile pretins efectuate de reclamantă pentru deplasările pe ruta O. - C. -N. și O. - T. și, totodată, nu indică un alt beneficiu nerealizat de către reclamantă ca urmare a fapte ilicite a pârâtului M. D. . Potrivit art.27 din Legea nr.136/1995 despagubirile ce se platesc de asigurator se stabilesc in functie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirile nu pot depasi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei si nici suma la care s- a facut asigurarea. Totodată, potrivit art. 12 alin.1 si 2 din Norma CSA aprobata prin Ordinul CSA nr. 113133/2006, suma asigurata reprezinta limita de despagubire ce poate fi acordata de asigurator pentru prejudiciile provocate in unul si acelasi accident, atat pentru pagube materiale directe sau indirecte, cat si pentru vatamari corporale sau decese, inclusiv prejudicii fara caracter patrimonial. Pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2007 la un nivel de cel putin 100.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Conform art.49 din aceeasi Normă CSA, la stabilirea despagubirii, in cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca baza de calcul pretentiile formulate de persoanele pagubite, tinandu-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fara a se depasi diferenta dintre valoarea acestora din momentul producerii accidentului si valoarea ramasa si nici limitele de despagubire stabilite prin polita de asigurare RCA.
Din textele legale mentionate mai sus rezulta ca asiguratorul acopera prejudiciul material produs de asigurat pana la limita sumei 100.000 Euro, fara a se depasi diferenta dintre valoarea bunului din momentul producerii accidentului si valoarea ramasa. Cum art. 54 din Legea nr. 136/1995 stabileste ca drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate in proprietatea persoanelor, asigurate in Romania, se exercita împotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, prin raportare la art. 12 pct 1 si art 49 din Ordinul 113133/2006, aplicabil la data faptei, despăgubirea acordata de acesta poate fi numai in cuantum de 10.767,17 lei, reprezentând diferența dintre valoarea reală și valoarea rămasă, suma cu care asiguratorul a fost de acord să o despăgubească pe reclamantă, conform întâmpinării depuse la dosar. Pentru restul prejudiciului, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, instanța l-a
obligat pe pârâtul M. D., in baza principiului general al reparării integrale al prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.
Instanța de fond a mai retinut că în cauză nu operează solidaritatea părților sub aspectul reparării prejudiciului, întrucât potrivit art. 1041 din Codul civil, pentru a exista, solidaritatea trebuie să fie expres prevăzută de lege sau să rezulte din convenția părților. Or, în cauza dedusă judecății, între pârâtul M. D. și SC UNIQA A. SA nu s-a încheiat o astfel de convenție, ci doar un contract de asigurare guvernat de Legea nr. 136/1995 în temeiul căruia societatea de asigurări s-a obligat să dezdăuneze terții pentru pagube ce ar fi cauzate de autoturismul asigurat_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S.C I. C. S. . solicitând rejudecarea cauzei în fond, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, precum si obligarea paratelor la plata dobânzilor legale care au inceput sa curgă de la aprobarea sumei de plata din deviz de către societatea de asigurare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind aplicabile prevederile art. 304 punctele 7, 8, 9 în ceea ce privește motivele de recurs. Astfel, considera ca instanța de fond nu a calculat in mod corect despăgubirea care nu se cuvine ca urmare a accidentului de circulație produs in anul 2007, in urma căruia autoturismul marca Renault proprietatea sa a fost distrus în întregime. Mai mult, in ceea ce privește cheltuielile de judecata, acestea au fost cenzurate intr-un mod abuziv de către instanța de fond, care nu a ținut cont de anumite aspecte.
O alta problema importanta este ca pe fondul cauzei, apărătorul ales a solicitat plata dobânzilor legale, având in vedere faptul ca prin atitudinea sa, paratul M. a tergiversat cat mai mult posibil finalizarea procesului, iar societatea de asigurare a profitat de aceasta situație nelimitat, toate acestea aducând prejudicii majore recurentei, insa aceste aspecte nimeni nu s-a mai obosit sa le consemneze. De altfel, sentința civila este incompleta si in ceea ce privește inscrisurile depuse in probatiune de către recurenta, care nu sunt menționate ( plângere penala, plângeri impotriva rezoluției procurorului, sentința civila prin care a fost trimis in judecata funcționarul public, Decizia T. ului Comercial C. de admitere a recursului impotriva încheierii de suspendare). Instanta nu face nicio referire la acestea (ca si cum nici nu ar fi existat), dar tocmai acestea au adus cauza pe un fagas normal.
Practic, din aceasta sentința reiese faptul ca soluția judecătorului a fost una simpla si logica, bazata doar pe faptul ca paratul M. a efectuat un viraj la stânga, fara sa se asigure, provocând un banal accident de circulație. Se pune întrebarea dacă faptul ca s-a făcut o plângere penala impotriva unor funcționari publici din cadrul Primăriei T. pentru săvârșirea unor infracțiuni grave nu are nicio importanta sau faptul ca s-a suspendat procesul civil datorita aspectelor arătate mai-sus nu are nicio importanta, ori faptul ca a fost trimis in judecata un funcționar public pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si uz de fals nu are nicio importanta.
Recurenta a mai arătat că nu s-a ținut cont de cată munca a depus apărătorul ales pentru a reuși sa demonstreze adevărul in aceasta cauza, cate deplasări s-au făcut la Judecătoria Turda, Tribunalul Cluj, Politia Municipiului T., Parchetul de pe langa Judecătoria Turda. Ce simplu a fost calculul matematic al d-nului judecător, impartim si tragem linia.
De asemenea recurenta a arătat că nu s-a menționat ceva despre recursul impotriva încheierii de suspendare, neținându-se cont ca a fost suspendata cauza un
an de zile din culpa lui intimatului pentru ca mai apoi sa ne mai si cenzureze cheltuielile de judecata, care, in mare parte au fost generate de aceasta tergiversare a cauzei.
Recurenta mai arată că primul deviz a fost făcut după o constatare vizuala, fara demontarea mașinii avariate, in prezenta inspectorului de daune din cadrul societății de asigurare. La acest calcul s-au luat in considerare numai piesele din exterior avariate, fiind calculata o suma estimativa in cuantum de 6258 RON si manopera aferenta in cuantum de 4000 RON. După ce și-a dat acordul, mecanicul a desfăcut piesele exterioare avariate si rupte, pentru a trece la constatări privind avarierea motorului si astfel s-a trecut la efectuarea acestei constatări, intocmindu-se un nou deviz. In urma ambelor constatări si a devizelor întocmite, s-a intocmit un nou deviz in cuantum de 42645, RON, aceasta fiind valoarea de reparație a mașinii.
Având in vedere faptul ca paratul M. a manifestat o atitudine oscilanta, asigurand-o inițial ca este de acord cu despăgubirea, si totodată având in vedere faptul ca autoturismul era efectiv indispensabil societății, nestiind ca nu va primi nici măcar o suma minima de la societatea de asigurare, a procedat la cumpărarea primelor piese necesare reparațiilor. Astfel a achitat suma de 7827,53 RON in contul Dacia Service C. Feleac SA, cu titlu de având piese, conform ordinelor de plata, astfel: suma de 4000,01 RON cf ordinului de plata nr. 149/18 septembrie 2007 si suma de 3827,52 RON cf ordinului de plata nr. 163/_ .
Ulterior efectuării acestor operațiuni, societatea de asigurare a aprobat spre plata doar suma de 10767,17 RON, pentru efectuare reparații, ulterior, deși aceasta suma a fost calculata si aprobata, existând la dosarul de dauna declarația paratului
M. care a fost de acord cu despăgubirea, societatea de asigurare, nu a mai procedat nici măcar la plata infimei sume, profitând de tergiversarea acestei situații.
După cum se poate observa, instanta de fond a ignorat atât inscrisurile depuse in probatiune, pentru ca la fila 3 din dosar apar doar unele dintre acestea, cat si calcularea cuantumului taxei de timbru, pentru ca mai exista la dosarul cauzei o chitanța in cuantum de 40 Ron, care a fost « omisa » de către instanța, (fila 3 din sentința). A fost depus si contractul de leasing care demonstrează achiziționarea autoturismului marca Peugeot 407, chiar după ce a avut loc accidentul auto si după ce și-a dat seama ca societatea de asigurare nu intenționează sa plătească paguba, sens in care se demonstrează beneficiul nerealizat de către societate, care in timp de criza financiara a achitat rate de leasing lunar. Mai mult, ridicolul situației este ca s- au plătit ratele leasing-ului in întregime si intre timp s-a si finalizat plata autoturismului nou cumpărat.
In ceea ce privește intinderea prejudiciului, instanța s-a rezumat la a constata faptul ca reparațiile indicate in cuprinsul devizului estimativ emis nu au fost realizate pana in prezent, iar reclamanta nu a plătit suma de 42.645,7 indicata in deviz, si ca din actele depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca reclamanta a achitat suma de 7827,54 RON reprezentând contravaloarea facturii emise de către SC Dacia Service C. Feleac SA.
Recurenta mai arată că o surprinde si mai tare este următoarea constatare:
«probele administrate nu atesta cu certitudine ca reparațiile enumerate in cuprinsul devizului estimativ emis de către SC Dacia Service C. Feleac SA reprezintă o consecința directa a accidentului rutier». Este o constatare inedita. La dosarul cauzei au fost depuse fotografii de la locul accidentului, de unde rezultă fără dubiu faptul ca autoturismul său a fost proiectat intr-un zid, iar ca urmare a impactului a fost distrusa toata partea din fata. Mai mult, a fost făcut primul deviz de unde rezulta ce piese exterioare au fost avariate. Iar din devizele următoare rezulta ca au fost
avariate piese cum ar fi « bloc hidraulic, radiator, pompa direcție..», deci practic instanța de fond a opinat ca daca aceste piese nu au fost avariate in accidentul rutier, s-a circulat cu mașina cu aceste piese avariate intr-un alt accident de circulație. Fiindu-i mult mai simplu sa tranșeze problema, instanța de fond s-a rezumat a acorda suma de 10.767,17 RON cu titlu de despăgubiri, considerând....fara niciun mijloc de proba decât calculul societății de asigurare, ca aceasta suma reprezintă o estimare corecta a prejudiciului suferit de reclamanta prin avarierea autoturismului, intrucat calculul societății de asigurare tine seama de valoarea reala, de vechimea autovehiculului, cat si de valoarea epavei, iar probele administrate in cauza de către reclamanta nu confirma faptul ca valoarea prejudiciului cert suferit prin avarierea autoturismului este superioara sumei indicata de către societatea de asigurare.
Totodată recurenta mai arată că calculul societății de asigurare este departe de realitate. Prin intampinare, societatea de asigurare face referire la faptul ca autoturismul aparținând recurentei are o vechime de 8 ani de zile, dar acest fapt nu corespunde adevărului, autoturismul la data producerii accidentului având 6 ani. Practic, având in vedere aceste considerente, toate calculele societății de asigurare raportate la vechimea autoturismului si la valoarea acestuia au fost eronate, instanța, fara a face vreo verificare, rezamandu-se a le prelua. Practic, prin raportare la nr. de ani vechime al autoturismului, care a fost in mod voit mărit, societatea de asigurare a calculat in mod greșit valoarea despăgubirii. In conformitate cu prevederile legale, instanța in virtutea rolului activ nu poate invoca excepții care nu sunt de ordine publica si nici nu poate configura apărarea uneia din parti, si mai ales in fond sa facă referire la unele aspecte care nu au fost puse in discuția părtilor la termenul de judecata. Daca instanța se considera nelămurita, la solicitarea acesteia, ar fi depus in probatiune dovada achitării contravalorii pieselor avariate, din care rezultau in mod clar si evident aspectele arătate. Principalele aspecte sub care se manisfesta rolul activ al judecătorului in sistemul procesual civil roman se desprind din ari 129 CPC care prevede ca " Judecătorul, cu privire la situația de fapt si motivarea in drept pe care părțile le invoca in susținerea pretențiilor si apărărilor lor, judecătorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicații oral sau in scris, precum si sa pună in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt si de drept. Judecătorii au indatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca părțile se împotrivesc". Astfel instanța daca avea dubii cu privire la plata respectiva, ar fi trebuit sa pună in discuția părtilor aceste aspecte, pentru ca esențiala era aflarea adevărului. Mai mult, instanța a considerat, din proprie inițiativa, deși in apărarea societății de asigurare nici măcar nu se făcea referire la o astfel de apărare ridicola in conformitatea căreia piesele constatate cu ocazia celui de-al doilea deviz ar fi fost avariate intr-o alta ocazie.
Societatea de asigurare a aprobat devizul respectiv, doar ca raportandu-se la calculul numai de ea știut referitor la vechimea si uzura autoturismului, a aprobat doar o suma mica din aceasta, practic un sfert. Mai mult, in situația in care societatea de asigurare a considerat ca devizul estimativ indica doar faptul ca repararea autovehiculului care la momentul producerii accidentului rutier avea o vechime totala de aproape 8 ani, nu este o soluție economica, depășind cu mult valoarea autovehiculului din momentul producerii accidentului, ar fi trebuit sa ne aducă la cunoștința toate aceste aspecte, si sa ne propună 2 modalități de plata, respectiv: o suma de plata in situația in care se optează pentru reparații si o suma de plata cu titlu
de dauna totala, din care sa se scadă valoarea epavei. Acest lucru nu s-a realizat. Societatea de asigurare, deși a aprobat plata, ulterior s-a răzgândit si nu a mai plătit dauna, profitând de faptul ca paratul M. a avut o atitudine oscilanta si a introdus o plângere contravenționala. In situația in care paratul M. a avut o atitudine necorespunzatoare si oscilanta, acest fapt nu trebuia sa-i profite tot societății de asigurare. Recurenta a mai arătat că instanța totuși s-a grăbit sa aprecieze faptul ca aceste calcule au fost efectuate in mod corect de către parata societatea de asigurare. Aceasta mașina a fost cumpărata de noua de către ea, mai mult era folosita zilnic si nu ar fi avut intenția sa o schimbe. Asa cum a constatat si instanța, trebuie reținut ca principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului, astfel incat, cu condiția ca prejudiciile sa fie rezultatul cauzal al faptei ilicite a autorului, ele trebuie reparate integral, indiferent daca le-a prevăzut sau nu in momentul savarsirii faptei.
In ceea ce privește petitul privitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de instrumentarea procesului, recurenta considera hotărârea instanței ca fiind netemeinica si nelegala, aceasta obligând parații la plata sumei de 1860,06 RON fiecare. Instanța i-a obligat pe parați la suportarea unor sume foarte mici raportat la suma cheltuita de către subscrisa prin acest proces, "având in vedere ca in conformitate cu art 274-276 CPC se impun a fi suportate de către parați proporțional, având in vedere ca obligația principala este divizibila si in măsura pretențiilor admise reclamantei". Art. 276 CPC prevede că, atunci când pretențiile fiecărei parti au fost incuviintate numai in parte, instanța va aprecia in ce măsura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putând face compensarea lor". Instanța, pe langa faptul ca nu a făcut nicio compensare, nici măcar nu a explicat restrângerea acestui petit. Potrivit art. 274 CPC, partea care cade in pretenții va fi obligata, la cerere, sa suporte cheltuielile de judecata, prevedere care se coroborează cu 276 CPC in cazul in care pretențiile sunt admise numai parțial. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata, sta culpa procesuala. Compensarea se poate face si in cazul in care instanța a admis doar unul din capetele de cerere, sub aspectul cheltuielilor de judecata, poziția juridica de parte câștigătoare fiind determinata de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii si rezultatul obținut prin prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Este vorba despre o cauza care a fost soluționată in 24 de termene de judecata. Pentru soluționarea acestei cauze au fost necesare 24 de drumuri ale apărătorului ales de la Tg. M. la T., dovedite cu bonuri de benzina. In plus, au mai fost necesare alte deplasări la Tribunalul Cluj, pentru soluționarea recursului impotriva incheierii de suspendare, cauza fiind suspendata din culpa exclusiva a instanței de fond, care a insistat pana la ridicol menținerea cauzei in suspendare, deși s-au lămurit aspectele care o interesau in procesul civil, odată cu soluționarea plengerii penale. Practic, nu s-a făcut niciun fel de calcul, instanța s-a rezumat a cenzura cheltuielile de judecata, dar nu a dat nicio explicație logica cum a ajuns la o suma atât de mica.
Recurenta a mai arătat că s-ar fi putut diminua cheltuielile de judecata in ceea ce privește taxa de timbru, dar cheltuielile de deplasare nu pot fi cenzurate. Au fost necesare toate deplasările apărătorului ales la Judecătoria Turda, multe dintre ele au fost făcute din pricina suspendării executării silite. Munca apărătorului ales a fost complexa. De la note de ședința, la precizări peste precizări, plângeri penale, plângeri impotriva rezoluției procurorului, recurs impotriva incheierii de suspendare. Este inadmisibil ca aceste cheltuieli de judecata, după un proces care a durat mai mult de 5 ani de zile sa fie diminuate in asemenea hal. De altfel, aprecierea pe care a aratat-o
judecătorul fata de munca avocatului in prezenta cauza isi are izvorul in faptul ca s-a admis recursul impotriva incheierii de suspendare pe care a pronuntat-o.
Recurentul M. D. a declarat recurs, solicitând modificarea doar în parte a hotărârii primei instanțe relativ la admiterea acțiunii in ceea ce îl privește si obligarea sa la plata sumei de 1350 lei, cu titlu de despăgubiri si a sumei de 1.860,06 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurentul a arătat că nelegalitatea hotărârii pronunțate strict in ceea ce privește obligarea sa la plata sumelor de mai sus consta in faptul ca prima instanța i- a stabilit o culpa concreta in condițiile in care a depus la dosar decizia civila nr. 614/R/2008 pronunțata de Tribunalul Cluj in dosaral nr._ prin care s-a admis recursul declarat de mine impotriva hotărârii judecătorești prin care i s-a respins plângerea indrepatata Împotriva procesului-verbal de contravenție. De asemenea, solicitase in acest dosar sa se anuleze procesul-verbal de contravenție întocmit de agentul constatator la 7 septembrie 2007 deoarece nu a fost vinovat de producerea evenimentului rutier. Deși în prima instanța plângerea i-a fost respinsa, ulterior, prin decizia civila sus menționata i s-a admis recursul si a fost exonerat de orice responsabilitate izvorand din evenimentul rutier. Prin urmare nu poate fi făcut responsabil de prejudiciul invocat de reclamanta constând din avarierea autoturismului condus de numitul F. I. in momentul producerii accidentului.
Potrivit dispozițiilor ari 12 nihi, 2 din Ordinul CSA nr. 113133/2006, pentru pagubele materiale rezultând din același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciale Urniră de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 100.000 euro, echivalentul in lei la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data producerii accidentului. Întrucât a deținut R.C.A. valabil la data producerii accidentului existând încheiat un contract de asigurare pentru răspundere obligatorie se naște in acest fel un raport juridic direct intre asigurător si păgubit, asigurătorul fiind răspunzător direct de plata pagubelor produse. Prima instanța ignora absolvirea sa de responsabilitate in ceea ce privește producerea accidentului si constata ca este îndeplinita condiția cu privire la săvârșirea unei fapte ilicite de către el ca urmare a nerespectarii regulilor referitoare la acordarea priorității vehiculelor. Se arata ca as fi putut prevedea faptul ca sunt pe care sa provoc un accident de circulație si a acceptat aceasta situație, socotind fara temei ca accidentul nu se va produce. In opinia judecătorului fondului atitudinea mea echivalează cu o vinovăție certa sub forma culpei cu prevedere. In ceea ce privește modalitatea de calcul al prejudiciului si partajarea acestuia intre S. U. A. " SA. fosta S. UNIQA si recurentul, concluzia la care ajunge instanța de fond este greșita. In condițiile in care s-a dovedit prin anularea procesului verbal de contravenție ca nu a incalcat nicio regula privitoare la circulația pe drumul public era obligatoriu ca instanța sa îl absolve de la plata oricărei despăgubiri.
Recurentul a mai arătat că nu avea calitate procesuala pasiva, excepție pe care instanța de fond a respins-o prin pronunțarea sentinței. In virtutea clauzelor contractului de asigurare singura chemata sa plătească despăgubirile solicitate de reclamanta era societatea de asigurare, acesteia revenind-i obligația si nicidecum intr- un mod partajat cu el asa cum total eronat a statuat instanța de fond. Aceleași critici le aduce si in ceea ce privește cheltuielile de judecata acordate in cuantum egal atât in ceea ce îl privește, cat si in ceea ce ii privește pe asigurător. Pe pagina a 14-a a sentinței recurate judecătorul fondului spune ca la cheltuielile de judecata instanța retine ca acestea ... se impun a fi suportate de către parați proporțional având in vedere ca obligația principala este una divizibila si in măsura pretențiilor admise
reclamantei". In mod cu totul de neînțeles in dispozitivul sentinței obligația de plată a despăgubirilor este stabilita in mod egal pentru intimat si asigurător.
Intimatul M. D. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că apreciază ca textele de lege invocate de reclamanta ca si temei legal al pretențiilor sale din calea de atac nu sunt incidente in cauza iar starea de fapt prezentata este, in cea mai mare parte, străina de realitate. În ceea ce privește calitatea sa procesuala pasiva din aceasta cauza, susține pe mai departe ca instanța fondului a greșit atunci când i-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin intaminare si a apreciat ca a o astfel de calitate deoarece s-a probat o culpa proprie in producerea accidentului de circulație din data de 7 septembrie 2007.
Or, raportat la dispozițiile deciziei civile nr. 614/R/2008 pronunțata de Tribunalul Cluj in dos. nr._ al Judecatoriei T., prin care i s-a admis recursul si a fost anulat procesul-verbal de contravenție care stabilea in sarcina sa o culpa, judecătorul fondului era obligat sa îi admită exceptia. Prin pronunțarea acestei decizii s-a statuat in mod irevocabil lipsa oricărei culpe in ceea ce îl privește la producerea accidentului de circulație din data de 7 septembrie 2007 Judecătorul fondului face insa face trimitere la probele dosarului, ignorand conținutul deciziei pe care doar o pomenește, in treacăt, statuând in final ca eu am calitate procesuala pasiva si ca trebuie sa fiu obligat la suportarea unei parti din prejudiciul pe care l-a acceptat in final ca fiind produs reclamantei.
Prin întâmpinarea pe care a depus-o la instanța de fond, mai înainte de soluționarea irevocabila a dosarului nr._ al Judecătoriei T. a arătat ca in locul in care s-a produs accidentul segmentul de drum E.60 avea o singura banda pe sens si nu exista vreun indicator care sa interzică efectuarea virajului la stânga pe care l-a efectuat. Soferul autoturismului marca """PEUGEOT" cu nr. de inmatriculare_ a depășit mașina care se oprise si îi permisese sa efectuez virajul la stânga si a intrat in coliziune cu mașina sa, marca "SEAT TOLEDO având nr. de inmatriculare_ . Împotriva procesului verbal de contravenție întocmit de agentul constatator a depus plângere care, inițial, a fost respinsa de instanța iar mai apoi sentința de la fond a fost modificata in intregime prin pronunțarea deciziei civile nr. 614/R/2008 pronunțata de Tribunalul Cluj, irevocabila.
Chiar daca, admițând ca are calitate procesuala pasiva in prezenta cauza ( ceea ce insa consider ca nu este cazul ) sub nicio forma nu poate fi obligat la repararea prejudiciului, in solidar, cu societatea de asigurare din cel puțin doua motive: pe de o parte, a fost exonerat de orice culpa la producerea accidentului prin decizia civila a
T. ului C. iar pe de alta parte, intre el si parata SC "U. * S. . exista un contract de asigurare care generează răspunderea contractuala acesta din urma tocmai pentru situații si cazuri de acest gen. Asigurătorul este obligat, in virtutea contractului de asigurare, sa întocmească un dosar de daune si sa stabilească cuantumul despăgubirii datorate celui păgubit in funcție de paguba efectiv suferita conform Ordinului nr. 113133/2006.
Reclamanta-recurenta susține pe mai departe ca intimatul trebuia sa fie obligat, in solidar, cu parata SC "U. "S. . deoarece este răspunzător de producerea accidentului si ca și-a dat acordul la despăgubirea ei. Intr-adevar, acest acord l-a dat, in mod generic, in calitate de persoana asigurata, beneficiara a unei polițe RCA valabila la momentul producerii accidentului acceptând ca reclamanta sa fie despagubita de societatea de asigurare cu suma ce urma sa fie determinata de aceasta in raport direct cu paguba suferita de reclamanta. Constatarile de natura tehnica ce s- au făcut ulterior nu indica faptul ca reclamanta este îndreptățită sa primească suma
de 42.645, 70 lei reprezentând contravaloarea avariilor masinii. Cat despre celelalte sume solicitate, acestea nu pot fi apreciate ca facand parte din noțiunea generica a prejudiciului, respectiv cei 1.000 lei necesari închirierii unei mașini in intervalul 18 septembrie 2007 - 28 septembrie 2007 si cei 350 lei destinați transportului mașinii avariate. Faptul ca a fost obligat la plata acestor sume de bani pe considerentul ca, o data stabilita culpa mea, sunt si eu dator sa repar, chiar si parțial prejudiciul, consider ca este greșit. Oricum, in recursul pe care l-a declarat s-a referit pe larg si la aceasta chestiune.
Intimatul mai arată că problema solidarității sau mai corect a lipsei răspunderii solidare dintre el si societatea de asigurare a fost corect stabilita de instanța care impartaseste opinia sa atunci când arata ca intre el si parata SC "U. " S.
. nu exista o convenție legala sau rezultata din înțelegerea părtilor, in accepțiunea disp. art. 1041 din vechiul Cod civil. Solidaritatea nu se prezuma ci trebuie sa izvorască dintr-o convenție expresa ceea ce insa nu exista in speța pentru ca intre el si parata SC "U. " S. . exista doar un contract de asigurare guvernat de prevederile Legii nr. 136/1995. Reclamanta-recurenta nu disociază cele doua aspecte si le tratează in comun, pretinzând ca exista solidaritate si ca sunt, eu si asigurătorul, obligați sa o despăgubească in temeiul principiului solidaritatii. Nici măcar in prezentul recurs nu se arata de ce ar exista o asemenea obligație pastrandu-se aceleași susțineri făcute in fata instanței de fond. Cat privește obligația la plata "dobânzilor legale care au început sa curgă de la aprobarea sumei de plata din deviz de către societatea de asigurare", aceasta nu are vreun fundament cel puțin in ceea ce îl privește deoarece in sarcina sa nu exista probata vreo culpa.
Relativ la "cheltuielile de judecata", acordate doar parțial de prima instanța intimatul susține că a arătat si in recursul propriu pe care l-a formulat ca nu trebuia sa fie obligat sa le suporte si ca daca, totuși, se considera ca are obligația sa la plătească sub nicio forma nu poate fi obligat la suportarea aceleiași sume, de 1.860, 06 lei, la care a fost obligat si asigurătorul. Judecătorul de la fond arata in pagina a-XIV- a a sentinței recurate ca datoria paraților este sa suporte cheltuielile de judecata proporțional, in temeiul disp. art. 274 din vechiul C.pr. civila, insa in dispozitiv "uita" de aceasta afirmație si dispune obligarea lor la cheltuieli de judecata in mod egal. In mod evident este o eroare ce se impune a fi indreptata de către instanța de recurs.
Intimata S. I. C. S. .S prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâtul M. D. si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că deși s-a stabilit si nu mai exista niciun dubiu privitor la modalitatea de producere a accidentului de circulație petrecut în data de_, vinovat fiind numitul M. D., acesta devine ridicol in incercarea de a induce in eroare instanța de recurs, afirmând ca "nu poate fi făcut responsabil de prejudiciul invocat de reclamanta, constând din avarierea autoturismului condus de F. I., in momentul producerii accidentului". Prin Ordonanța din_ a Parchetului de pe langa Judecătoria Turda s-a stabilit in concret faptul ca "la data de_ in dreptul intrării in parcarea Hotelului Sun Garden existau in mod clar doua benzi pe sensul de circulație C. -N. spre Câmpia Turzii, benzi delimitate de marcaj longitudinal discontinuu". Este adevărat ca prin Decizia nr. 614/R/2008 pronunțata de către Tribunalul Cluj in dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de către numitul
M. impotriva sentinței Judecătoriei T. prin care s-a respins plângerea contravenționala a acestuia impotriva procesului-verbal de constatare seria AX nr. 0120044, întocmit de către agentul constatator Nemeș M. n din cadrul Poliției Rutiere T., proces-verbal prin care s-a constatat vinovăția acestuia la momentul producerii accidentului de circulație. In ceea ce privește următoarele susțineri ale
recurentului si anume faptul ca "deși prima in instanța plângerea i-a fost respinsa, ulterior, prin decizia civila sus menționata i s-a admis recursul si a fost exonerat de orice responsabilitate izvorand din evenimentul rutier", intimata recurentă opinând ca acesta este lipsit de orice simt al realității sau probabil este lovit de amnezie.
In cursul anilor care au trecut, după ce s-a pronunțat decizia de admitere a recursului, s-a constatat ca pentru pronunțarea acesteia, Tribunalul Cluj a avut in vedere un înscris fals emanând de la Primăria Municipiului T., care atesta o alta stare de fapt. Din aceste motive, un funcționar public din cadrul Primăriei Municipiului T. a fost trimis in judecata pentru comiterea unor infracțiuni grave, respectiv abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si fals intelectual, dosar care se afla pe rolul Judecătoriei T., nefiind soluționat pana in prezent. Dar starea de fapt existenta pe sectorul respectiv de drum la momentul producerii accidentului a fost stabilita prin ordonanța mai-sus amintita si nu mai este contestata de nimeni, chiar si funcționarul public care a intocmit adresa in mod defectuos a recunoscut aceste aspecte. Având in vedere cele arătate mai sus este absolut normal si firesc ca
"prima instanța a ignorat absolvirea de responsabilitate in ceea ce privește producerea accidentului" si a stabilit ca este indeplinita condiția cu privire la săvârșirea unei fapte ilicite de către numitul M. D. . Acesta inca insista in mod ridicol ca nu este vinovat de producerea accidentului, invocând o decizie care a fost data ca urmare a existentei unui inscris fals, intocmit ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. In concluzie, se solicită respingerea recursului declarat de către numitul
M. D. si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.
Intimata S. U. A. S. ., deși legal citată, nu a depus întâmpinare la dosar, dar s-a prezentat la termenul de judecată din_, când a solicitat admiterea exceptiei invocate din oficiu cu privire la recursul declarat de recurentul M. D., si respingerea recursului declarat de recurenta S. I. C. S. .
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cod proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod proc.civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii";. Totodată, conform prevederilor art. 93 Cod proc.civ., ";în caz de alegere de domiciliu, daca partea a aratat si persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar in lipsa unei asemenea aratari, la domiciliul partii";.
Atât prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond la_ (fila 39 dosar fond), cât si prin cererea de chemare în garantie depusă la dosarul de fond la_ (fila 189 dosar fond), recurentul M. D. a precizat domiciliul procesual ales ca fiind la Societatea civilă de avocati F. & Asociatii, la adresa sediului acesteia din C.
-N., str. A. S. nr. 44, jud. C. .
După cum rezultă din actele dosarului de fond, recurentul nu a făcut o nouă alegere de domiciliu procesual în fata primei instante si nici nu a comunicat acesteia si părtii adverse schimbarea domiciliului său procesual ales. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 98 Cod proc.civ., potrivit cărora ";schimbarea domiciliului uneia din parti in timpul judecatii trebuie, sub pedeapsa neluarii ei in seama, sa fie adusa la cunostinta instantei prin petitie la dosar, iar partii potrivnice prin scrisoare recomandata, a carei recipisa de predare se va depune la dosar o data cu petitia prin care se instiinteaza instanta despre schimbarea domiciliului";.
Asa fiind, fată de prevederile art. 93 si 98 Cod proc.civ., la calcularea termenului de recurs în ce îl priveste pe recurent, trebuie să fie avută în vedere ca punct de pornire, data la care i-a fost comunicată hotărârea primei instante la domiciliul procesual ales, respectiv data de_, potrivit procesului verbal de
comunicare a hotărârii aflat la fila 238 din dosarul de fond, si cu privire la care tribunalul retine că ";face dovada pana la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat";, fată de prevederile exprese în acest sens ale art. 100 alin. 4 Cod proc.civ.
Nu prezintă relevantă sub acest aspect faptul că hotărârea atacată i-a fost comunicată recurentului si la o altă adresă, din T., str. G. D. nr. 12, ap. 18, jud. C., la data de_ (fila 235), câtă vreme acesta avea un alt domiciliu procesual ales a cărui modificare nu comunicase primei instante si părtii adverse cu respectarea cerintelor art. 98 Cod proc.civ.
Cererea de recurs a fost formulată de către recurentul M. D. la_ (fila 10 dosar recurs), dată la care a fost înregistrată la registratura primei instante. Fată de acestea, tribunalul constată că recurentul M. D. a declarat recurs împotriva împotriva sentinței civile nr. 4332/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 Cod proc.civ. și calculat ";pe zile libere";, potrivit art. 101 alin. 1 Cod proc.civ.
Pentru considerentele arătate, tribunalul va admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul M. D., invocată din oficiu, și în consecință, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul M. D., în contradictoriu cu intimatele S. I. C. S. . și S. U. A. S. ., împotriva sentinței civile nr. 4332/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda.
În ce priveste recursul declarat de recurenta S. I. C. S. ., tribunalul retine că aceasta critică solutia primei instante sub aspectul admiterii doar în parte a cererii de chemare în judecată si a acordării doar a unei părti din cheltuielile de judecată solicitate la fond.
În ce priveste solutia primei instante de obligare a pârâtei SC U. A. SA să plătească reclamantei suma de 10.767,17 lei reprezentând despăgubiri si de obligare a pârâtului M. D. să plătească reclamantei suma de 1350 lei reprezentând despăgubiri, tribunalul retine că trebuie să fie avute în vedere aspectele nou evidentiate în calea de atac.
Astfel, recurenta S. I. C. S. . a depus în recurs înscrisuri noi, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, respectiv ordinul de plată nr. 163/_ privind plata de către aceasta către numita S. DACIA SERVICE C. FELEAC S. . a sumei de 3.827,52 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 1027435/_, si ordinul de plată nr. 149/_ privind plata de către recurentă către societatea mentionată a sumei de 4000,01 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 1025743/_ (fila 8 dosar recurs). Întrucât din factura nr. 1025743/_ depusă în copie la dosarul de fond rezultă că aceasta a fost emisă de către numita S. DACIA SERVICE C. FELEAC S. . către recurentă pentru avans piese în sumă de 4000,01 lei, iar din copia facturii nr. 1027435/_ depusă la dosarul de fond rezultă că aceasta a fost emisă între aceleasi societăti pentru suma de 7827,53 lei, reprezentând piese de schimb (filele 18 si 31 dosar fond), tribunalul retine că prin cele două ordine de plată depuse în probatiune în recurs în conditiile art. 305 Cod proc.civ., recurenta a făcut dovada achizitionării de piese auto în valoare de 7827,53 lei.
În ce priveste invocarea de către recurentă a lipsei de rol activ din partea primei instante raportat la faptul că aceasta nu i-a pus în vedere să depună dovezile privind achitarea facturilor fiscale mentionate, tribunalul retine incidenta prevederilor art. 129 alin. 5 ind. 1 Cod proc.civ., potrivit cărora ";părtile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instantei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat în conditiile legii";. Astfel, de vreme ce recurenta se afla în
posesia acestor înscrisuri, si fiind reprezentată prin avocat care s-a prezentat în fata primei instante, a înteles să nu depună aceste înscrisuri la dosar, aceasta nu poate invoca în calea de atac lipsa de rol activ a primei instante fată de împrejurarea că aceasta nu i-a pus în vedere să depună înscrisurile necesare în probatiune.
Pe de altă parte, tribunalul constată că în cadrul dezbaterilor asupra recursului, recurenta S. I. C. S. . prin reprezentant a învederat că ";a cumpărat primele piese necesare reparațiilor autoturismului, potrivit devizului aflat la dosar, iar ulterior, având în vedere că nu s-a mai plătit de către societatea de asigurare despăgubirile aferente, acești bani au fost pierduți de către societate, piesele achiziționate aflându-se și la acest moment la sediul recurentei";, arătând totodată că ";aceste piese nu mai pot fi utilizate, iar mașina a fost vândută între timp, deci în fapt este pierderea societății pe care o reprezintă, aspect dovedit de factura emisă de către SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA și de ordinele de plată";.
Fată de această împrejurare de fapt nou învederată în calea de atac, în sensul că epava autoturismului proprietatea recurentei, care a fost avariat prin fapta civilă delictuală a intimatului M. D., asiguratul intimatei S. U. A. S. ., a fost valorificată de către recurentă prin vânzare, fără însă a fi probat pretul obtinut de către aceasta, tribunalul constată că prejudiciul suferit de către recurentă ca urmare a faptei intimatului este incert. Astfel, pe de o parte recurenta a păstrat proprietatea asupra pieselor auto achizitionate de către aceasta, care nu au mai fost utilizate pentru repararea autoturismului, fiind insuficiente sub aspectul avariilor suferite de către acesta, iar pe de altă parte, recurenta a valorificat la un pret neprecizat epava autoturismului. Or, de vreme ce recurenta a rămas în proprietatea pieselor auto achizitionate potrivit facturilor nr. 1025743/_ si nr. 1027435/_ si ordinelor de plată nr. 163/_ si nr. 149/_, acestea nefiind efectiv utilizate pentru repararea autovehiculului în cauză, intimata nu poate fi obligată la plata contravalorii acestora, întrucât nu au fost folosite pentru repararea pagubei produse autoturismului avariat prin accidentul rutier în cauză. Nu poate fi primită în acest sens sustinerea recurentei în sensul că suma achitată pentru aceste piese auto reprezintă o pierdere pentru recurentă, de vreme ce aceasta este în continuare în proprietatea pieselor auto astfel achizitionate si neutilizate, putând prin urmare să le valorifice.
În ce priveste suma solicitată de către recurentă pentru repararea autovehiculului avariat prin accidentul rutier survenit din culpa asiguratului intimatei, adică a intimatului, în cuantum de 42.645,70 lei, tribunalul retine că de vreme ce recurenta a înstrăinat epava autoturismului avariat, aceasta nu va mai putea fi în măsură să efectueze reparatiile în valoare de 42.645,70 lei, conform devizului depus în probatiune la dosarul de fond, împrejurare fată de care nu poate fi îndreptătită la acordarea acestei sume.
Pe de altă parte însă, tribunalul retine că suma stabilită în sarcina intimatei S.
A. S. . de către prima instantă, a avut la bază calculul efectuat de către aceasta în aplicarea prevederilor Ordinului CSA nr. 113138/2006, aplicabil în cauză fată de data producerii accidentului în care a fost avariat autoturismul recurentei. Acest act normativ contine criteriile de calcul a valorii despăgubirii ce se poate acorda în cazul în care costul reparatiilor necesar a fi efectuate autoturismului ar fi mai mare decât valoarea pe care autoturismul o avea la data accidentului. În ce priveste contestarea de către recurentă a corectitudinii acestui calcul, tribunalul retine că sarcina probei sub acest aspect îi revenea recurentei, în baza dispozitiilor art. 1169 Cod civ., care ar fi avut posibilitatea, într-adevăr doar în fata instantei de fond, în recurs neputându-se administra decât proba cu înscrisuri, să probeze faptul
că potrivit dispozitiilor legale aplicabile, respectiv ale Ordinului CSA nr. 113138/2006, ar fi fost îndreptătită la acordarea unei sume în alt cuantum decât cel calculat de către intimată, sens în care s-ar fi impus administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea autovehicule. Doar prin administrarea probei mentionate, ar fi putut recurenta să probeze împrejurarea pe care a invocat-o în recurs, si anume că valoarea despăgubirii a fost gresit calculată de către intimată, tabelul de calcul al acesteia fiind depus la dosarul de fond anexat întâmpinării (fila 51 dosar fond), iar calculele efectuate în acesta putând fi verificate si eventual corectate raportat la tabelele anexă la Ordinul CSA nr. 113138/2006 de către un expert tehnic judiciar în specialitatea autovehicule.
În conditiile în care proba în acest sens nu a fost făcută, în mod judicios a acordat prima instantă recurentei suma calculată de către intimată, fată de prevederile art. 52 din Ordinul CSA nr. 113138/2006, în conditiile în care recurenta nu a probat în fata acesteia că valoarea autoturismului de la data accidentului era mai mare decât valoarea reparatiilor ce se impunea a fi efectuate la acesta, probă care de asemenea putea fi făcută, în lipsa unor recunoasteri în acest sens din partea intimatei, doar prin expertiza tehnică judiciară în specialitatea auto, a cărei administrare nu a fost solicitată de către recurentă.
Cât priveste sustinerea recurentei în sensul că a achizitionat în leasing un alt autovehicul pentru a-l putea utiliza în locul celui avariat prin fapta civilă delictuală culpabilă a intimatului, tribunalul retine că această împrejurare nu poate fi avută în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului ce poate fi acordat acesteia, întrucât recurenta a obtinut în urma plătii ratelor de leasing proprietatea unui nou autoturism, pe care prin urmare îl poate valorifica, astfel că nu a suferit o pierdere sub acest aspect, iar pe de altă parte aceasta nu a investit instanta cu o cerere de acordare despăgubiri în acest sens, privind sumele achitate pentru plata în leasing a unui nou autoturism.
În ce priveste lipsa mentiunii din hotărârea primei instante cu privire la demersurile procedurale întreprinse de către recurentă pentru a asigura desfăsurarea procesului, fiind suspendat, si obtinerea dreptătii sub aspect penal, fată de acte ale adminstratiei publice ce au fost depuse în dosarul privind plângerea contraventională formulată de către petent, tribunalul retine că aceasta nu este în măsură să atragă nulitatea hotătârii atacate si nici nu poate fi considerată ca echivalând cu nemotivarea acesteia, întrucât prima instantă a solutionat litigiul pe fond, analizând aspectele de fapt si de drept care aveau legătură cu fondul litigiului, aspecte fată de care demersurile din alte dosare nu aveau influentă în măsură mai mare decât cea pe care prima instantă a si retinut-o. Astfel, prima instantă a făcut referire la modul de solutionare a plângerii contraventionale formulate de către intimat si a motivat retinerea culpei acestuia în săvârsirea faptei civile delictuale, analizând toate conditiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale în persoana intimatului si a răspunderii potrivit politei de asigurare în ce o priveste pe intimată. Hotărârea atacată continând motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si cele pentru care s-au înlăturat sustinerile părtilor, tribunalul retine că aceasta respectă cerintele art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod proc.civ., iar aceasta necontinând motive contradictorii sau străine de natura pricinii în sensul invocat de către recurentă, nu incident în ce o priveste motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod proc.civ.
Cât priveste sustinerea recurentei în sensul că ar fi solicitat si acordarea dobânzii legale aferente debitului principal în fata primei instante, însă solicitarea sa în acest sens nu a fost consemnată, tribunalul retine că aceasta avea posibilitatea
formulării unei cereri de îndreptare a erorii materiale privind sustinerile sale de la termenul de judecată la care a făcut referire, în acest sens fiind dispozitiile art. 281 alin. 1 Cod proc.civ., solutionarea unei astfel de cereri fiind de competenta primei instante fată de art. 281 si art. 281 ind. 2a Cod proc.civ.
Totodată, tribunalul retine că potrivit dispozitiilor art. 82 alin. 1 teza I Cod proc.civ., ";orice cerere adresată instantelor judecătoresti trebuie să fie făcută în scris";, aceste dispozitii legale aplicându-se si în ceea ce priveste cererea de chemare în judecată prevăzută de art. 112 Cod proc.civ., si în ceea ce priveste precizarea de actiune potrivit art. 132 alin. 1 Cod proc.civ. Doar în cazul în care se fac precizări dintre cele prevăzute la art. 132 alin. 2 pct. 1-4 Cod proc.civ., nu este necesară depunerea unei cereri scrise, care să fie comunicată si părtilor adverse cu acordarea unui termen pentru a formula întâmpinare, fiind suficient să fie trecute în încheierea de sedintă declaratiile verbale ale părtii, dacă prin acestea se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii, reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, cere valoarea obiectului pierdut sau pierit sau inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita. Or, cererea privind acordarea si a dobânzilor legale neîncadrându-se printre cele mentionate la art. 132 alin. 2 pct. 1-4 Cod proc.civ., recurenta nu se poate prevala de propria culpă, constând în neformularea unei cereri în acest sens în scris, fiind reprezentată de avocat. Or, recurenta nu a invocat depunerea unei precizări scrise în acest sens, iar prin cererea de chemare în judecată nu a formulat o astfel de cerere.
Dealtfel, si dacă recurenta ar fi investit prima instantă în mod legal cu o cerere privind obligarea pârâtilor si la plata dobânzii legale, care nu ar fi fost solutionată de prima instantă, aceasta nu ar fi avut posibilitatea să invoce această împrejurare direct în recurs, ci ar fi trebuit să formuleze o cerere de completare a hotărârii care este tot de competenta primei instante, în acest sens fiind prevederile art. 281 ind. 2 alin. 1 si art. 281 ind. 2a Cod proc.civ.
În ce priveste modul de solutionare de către prima instantă a cererii recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată, tribunalul retine că în mod legal si temeinic a făcut prima instantă aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 si art. 276 Cod proc.civ., retinând că cheltuielile se impun a fi suportate de pârâti proportional, întrucât obligatia principală este divizibilă, si în măsura pretentiilor admise reclamantei.
Astfel, potrivit art. 276 Cod proc.civ., ";când pretentiile fiecărei părti au fost încuviintate numai în parte, instanta va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor";. Or, prin sentinta atacată recurenta a avut câstig de cauză doar în parte, motiv pentru care aceasta era îndreptătită la acordarea taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar aferente doar părtii din pretentii care i-a fost admisă, precum si unei părti din onorariul avocatial apreciată ca fiind corespunzătoare proportional cu partea din pretentiile cu privire la care partea a avut câstig de cauză, si a cheltuielilor de transport în măsura în care erau dovedite, sarcina probei sub acest aspect revenind recurentei potrivit art. 1169 Cod civ.
Astfel, recurentei i-a fost acordat de către prima instantă suma totală de 3720,12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiecare dintre pârâti fiind obligat la plata a câte 1860,06 lei către reclamantă, sumă pe care prima instantă a împărtit-o, retinând în mod legal că între pârâti nu există solidaritate. Or, aferent pretentiilor admise fată de pârâta S. U. A. S. ., recurenta avea dreptul la suma de 729,29 lei reprezentând taxa judiciară de timbru si 5 lei timbru judiciar, achitate de către
aceasta aferent părtii din pretentii admise potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în forma în care acestea erau în vigoare la data introducerii actiunii, în total 734,29 lei. Aferent pretentiilor admise fată de pârâtul M. D., recurenta era îndreptătită la acordarea sumei de 141,96 lei si 3 lei timbru judiciar, achitate de către aceasta aferent părtii din pretentii admise potrivit prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în forma în care acestea erau în vigoare la data introducerii actiunii, în total 144,96 lei.
În ce priveste cheltuielile de transport, tribunalul retine că recurenta a depus la dosarul de fond mai multe bonuri fiscale privind achizitionarea de combustibil, sase dintre acestea fiind depuse în original si cusute nenumerotat între filele 201 si 202 al dosarului de fond, apoi un altul depus în original si cusut între filele 202 si 203 din dosarul de fond, unul din aceste bonuri fiscale fiind depus si în copie certificată la fila 229 dosar fond. Cu privire la aceste bonuri, tribunalul constată că o parte dintre acestea au fost emise în alte zile decât cele în care au avut loc termenele de judecată, sau respectiv de la statii de alimentare cu combustibil situate în alte localităti decât cea a sediului instantei, mun. T. din jud. C., sau a sediului cabinetului avocatial al reprezentatului ales al recurentei, mun. T. M. din jud. M.
, astfel că nu se poate retine că acestea ar proba efectuarea de cheltuieli pentru judecarea procesului de fată. Astfel, au fost depuse bonul nr. 45/_ emis de Petrom Alba I., bonul nr. 84/_ emis de Petrom Bihor, bonul nr. 45/_ emis de Petrom M., bonul nr. 12/_ emis de OMV M., bonul nr. 202/_ emis de Petrom C., bonul nr. 120/_ emis de Petrom C. . Or, recurentei nu îi pot fi acordate sume pentru cheltuieli de deplasare din sau înspre jud. Bihor sau Alba I. . Totodată, nu au fost termene de judecată în dosarul de fond, la_ ,_ . Prin urmare, recurenta a făcut dovada suportării unor cheltuieli de transport ocazionate de procesul de fond doar prin bonurile fiscale nr. 202/_ emis de Petrom C. si nr. 120/_ emis de Petrom C., în cuantum de 60,25 lei si respectiv 49,99 lei.
În consecintă, retine că diferenta dintre sumele la care era îndreptătită recurenta cu titlu de contravaloare taxă judiciară de timbru si timbru judiciar aferente părtii din pretentii care i-a fost admisă, plus cheltuieli de transport dovedite si justificate, si sumele efectiv acordate acesteia cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezintă parte din onorariul avocatial achitat de parte avocatului ales la fond, în total 2730,63 lei, sumă pe care o apreciază a fi proportională cu partea din pretentii cu privire la care aceasta a avut câstig de cauză si raportat la munca depusă de avocat, la cuantificarea căreia retine că nu pot fi avute în vedere serviciile prestate în dosarele penale la care recurenta a făcut referire.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc.civ., va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta S. I. C.
S. ., în contradictoriu cu intimații M. D. și S. U. A. S. ., împotriva sentinței civile nr. 4332/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, pe care o va menține în întregime.
Față de prevederile art. 274 alin. 1 si art. 276 Cod proc.civ., întrucât nici recurenta S. I. C. S. . si nici recurentul M. D. nu au avut câștig de cauză în ce priveste propriul recurs, fiecare fiind în culpă procesuală sub acest aspect, tribunalul va compensa cheltuielile de judecată privind recursul formulat de partea adversă pentru recurenta S. I. C. S. . și respectiv pentru recurentul M. D., retinând în acest sens că niciunul dintre recurenti nu este îndreptătit la acordarea taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar aferente recursului declarat de către acestia, si fiecare a făcut dovada cheltuielilor privind plata apărătorului ales, iar
recurenta si privind deplasarea acesteia, compensarea putând fi dispusă în conditiile art. 276 Cod proc.civ. nu doar în limita unei echivalente matematice, ci raportat la situatia concretă, părtile fiind în urma solutionării recursului în aceeasi situatie, întrucât fiecăreia i s-a respins propriul recurs si fiecare a avut cheltuieli cu angajarea câte unui avocat, recurenta optând pentru un avocat nevoit să se deplaseze din alt judet, iar apărătorii ambelor părti având prestatii echivalente în ce priveste munca depusă în stadiul procesual al recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului declarat de recurentul M. D., invocată din oficiu.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul M. D., în contradictoriu cu intimatele S. I. C. S. . și S. U. A. S. ., împotriva sentinței civile nr. 4332/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda.
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de recurenta S. I. C. S. ., în contradictoriu cu intimații M. D. și S. U. A. S. ., împotriva sentinței civile nr. 4332/2012 pronunțată la_ în dosarul nr._ de către Judecătoria Turda, pe care o menține în întregime.
Compensează cheltuielile de judecată privind recursul formulat de partea adversă pentru recurenta S. I. C. S. . și respectiv pentru recurentul M. D. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Laura Oros S. I. C. G. A. Zah
În concediu de odihnă În concediu de odihnă În concediu de odihnă semnează loctiitor presedinte semnează loctiitor presedinte semnează grefier sef
Red./O.V.L./Dact./U.L.;O.V.L. 2ex./_
Judecător fond: F. Cătălin Jacotă Judecătoria Turda
| ← Decizia civilă nr. 642/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1347/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
