Decizia civilă nr. 136/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/2013
Ședința publică din data de 4 martie 2013
Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: V. L. O. JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: C. G. GREFIER: A. ZAH
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta U. A. SA împotriva sentinței civile nr. 16157/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 8 august 2012 în dosarul nr._, privind și pe intimata SC LS, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatei, domnul av.
Coldea Liviu, lipsind recurenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța pune în discuție necesitatea lăsării cauzei la a doua strigare.
Reprezentantul intimatei nu se opune.
Instanța, după deliberare, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitate și apărătorului legal al recurentei să se prezinte în instanță.
La reluarea cauzei, la apelul nominal se prezintă reprezentanta recurentei, doamna av. Chirilă Liliana I. și reprezentantul intimatei, domnul av. Coldea Liviu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul intimatei depune la dosar ordinul de plată care atestă achitarea sumei de 4.516,97 lei, împreună cu un extras de cont emis de către Banca Transilvania SA și un set de înscrisuri, obligându-se să comunice aceste scripte și reprezentantei recurentei.
Instanța prezintă spre vedere reprezentantei recurentei înscrisurile depuse la dosar de către reprezentantul intimatei.
Reprezentanta recurentei depune la dosar o planșă fotografică, un exemplar fiindu-i comunicat deja reprezentantului intimatei în cadrul dosarului de fond.
Reprezentantul recurentei și reprezentantul intimatei învederează instanței că nu mai au cereri de formulat.
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat acordă părților cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentanta recurentei solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamantă, iar pe cale de consecință modificarea hotărârea pronunțată de către instanța de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției. Solicită instanței ca la pronunțarea deciziei cu privire la excepția invocată solicită să se aibă în vedere înscrisurile aflate la dosar din care rezultă că intimata nu este titulara dreptului la acțiune, având în vedere că nu este proprietara autovehiculului, ci
doar utilizator al acestui autovehicul. În ceea ce privește contractul de asigurare, arată că acesta este încheiat cu intimata, dar doar în calitate de contractant, pe când beneficiarul al dreptului dobândit prin asigurare poate să fie în cazul contractului de asigurare, atât potrivit condițiilor cuprinse în contract, cât și raportat la prevederile Legii nr. 136/1995, doar proprietarul bunului, respectiv societatea de leasing sau persoana desemnată cu acest titlu special în cadrul contractului de asigurare.
Arată că în speță există un beneficiar al poliței de asigurare, altul decât proprietarul, respectiv BA. ROMÂNEASCĂ SA. Învederează instanței că din actele dosarului rezultă că BA. ROMÂNEASCĂ SA a fost de acord ca despăgubirile să fie achitate către societatea care a efectuat reparațiile autovehiculului, iar la acest termen partea adversă a depus un ordin de plată care ar atesta faptul că s-a făcut această plată în baza facturi, însă solicită se observe că acest ordin de plată și factura atașată nu fac dovada în sensul că ar exista o legătură între costul reparațiilor necesare pentru autovehiculul ce a fost avariat în accidentul rutier și plata care s-a făcut. Susține că în cuprinsul acestei facturi se menționează " cost reparații";, astfel încât nu se știe în fapt pentru ce au fost achitate aceste reparații și ce reprezintă acel cost al reparațiilor. Învederează instanței că nu există nici un deviz al reparațiilor care să justifice ce reparații s-au efectuat la autovehicul și, dincolo de aceste aspecte ce rezultă din înscrisuri, apreciază că în lipsa unei împuterniciri sau a unui act din care să rezulte că fie asiguratul, fie titularul dreptului la despăgubire, respectiv BA. ROMÂNEASCĂ SA, au dat intimatei procură sau
împuternicire sau un alt înscris din care să rezulte că aceasta este îndreptățită să formuleze o cerere de chemare în judecată, acțiunea nu poate fi introdusă de către partea adversă, chiar dacă aceasta a plătit acel cost al reparațiilor ce rezultă din accidentul rutier, aceasta fiind strict problema intimatei că a făcut o plată pe care o datora sau nu în baza actelor sau contractele pe care le avea încheiate cu societatea de leasing și cu societatea bancară. Apreciază că aceste aspecte nu justifică calitatea procesuală activă a intimatei-reclamantă și nici un temei de subrogare în drepturi.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond ca temeinică și legală. Învederează instanței că susținerile recurentei sunt aceleași cu cele de la fond, respectiv aceasta invocă excepția lipsei calității procesuale active a societății pe care o reprezintă, excepție respinsă de către Judecătoria Cluj- Napoca, arătându-se că intimata este parte în acel contract de asigurare. Arată că însăși recurenta menționează în cuprinsul motivelor de recurs că din cuprinsul poliței de asigurare rezultă că intimata este contractant în acel contract, în calitate de utilizator. Față de cele menționate, arată că societatea pe care o reprezintă are această calitate, cu atât mai mult cu cât asigurarea se face pe autovehicul și nu pe proprietarul acestuia, iar toate primele de asigurare au fost achitate de către societatea pe care o reprezintă și nu de către societatea de leasing. Susține această poziție procesuală cu atât mai mult cu cât în contractul de asigurare apare în mod separat termenul de contractant și beneficiar. Învederează instanței că la dosar s-au depus 2 împuterniciri prin care intimata a fost mandatată să facă toate demersurile,
inclusiv prin formularea unor cereri de chemare în judecată, pentru recuperarea prejudiciu, motiv pentru care apreciază că nu se poate pune în discuție excepția invocată de către recurentă atâta timp cât există acel mandat din partea societății de leasing și arată că nu înțelege de ce această excepție a lipsei calității procesuale active a societății pe care o reprezintă nu a fost
invocată de către partea adversă la momentul la care s-a deschis dosarul de daune.
Cu privire la fondul recursului, învederează instanței că în cuprinsul facturii depusă la dosar se specifică reparațiile auto efectuate conform dosarului de daune nr. 11-9936, deci reparațiile au fost efectuate strict la acele roți care au fost avariate și nu pentru alte lucrări și, mai mult, există și acel deviz estimativ unde sunt detaliate toate lucrările efectuate. Învederează instanței că singura apărare a recurentei a fost că avarierea roților autovehiculului nu s-au putut produce datorită gropilor din asfalt, dar partea adversă nu a precizat prin ce altă modalitate s-au putut produce aceste avarieri a roților. Arată că asiguratorul era obligat să repare prejudiciul suferit de către societatea pe care o reprezintă, potrivit prevederilor art. 2.1.1 litera a din contractul de asigurare, respectiv indiferent de modul în care s-a produs prejudiciul, recurenta avea obligația contractuală și legală să repare acest prejudiciu. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în 500 lei onorariu avocațial.
Reprezentanta recurentei solicită instanței obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și, în replică față de susținerile reprezentantului intimatei, în ceea ce privește calitatea părților din contractul de asigurare și întrebare reprezentantului intimatei referitoare la faza administrativă de soluționare a dosarului de daune, confirmă faptul că intimata a depus la dosar acte, dar aceasta nu a solicitat în faza administrativă plata despăgubirilor pentru sine, ci, în baza împuternicirii acordate de către societatea de leasing, acestea urmau să fie, în ipoteza în care ele erau justificate, achitate către unitatea reparatoare și nicidecum către intimată întrucât aceasta nu este îndreptățită prin contract. Cu privire la producerea riscului asigurat, respectiv că societatea plătește orice, arată că aceste afirmații nu sunt reale, în sensul că societatea asigurătoare plătește doar în ipoteza în care avariile sunt produse datorită unui risc asigurat și care să aibă o explicație logică. În ceea ce privește modul în care s-a produs avaria roților autovehiculului, arată că partea pe care o reprezintă nu a fost de față la momentul la care s-a produs riscul asigurat, iar partea adversă susține că aceste avarii se datorează unei gropi, deși din planșa fotografică rezultă faptul că avariile roților apar în interiorul acestora și nu în exterior. Învederează instanței că societatea pe care o reprezintă, în baza contractului de asigurare, ar avea un drept de regres
împotriva celor care nu au întreținut corespunzător carosabilul ori, acest drept nu poate fi exercitate câtă vreme avariile genților sunt în partea interioară a acestora. Arată că intimata nu a făcut dovada producerii riscului asigurat, susținând că această dovadă trebuia efectuată cu martori. Cu privire la costul reparațiilor, arată că la dosar nu există nici un deviz din care să rezulte ce reprezintă aceste costuri.
În contrareplică, reprezentantul intimatei arată că la dosar s-a depus împuternicire din partea societății de leasing în care se menționează că, în situația în care societatea pe care o reprezintă a achitat contravaloarea reparațiilor autovehiculului, aceasta este îndreptățită să-și recupereze această valoare în totalitate. Cu privire la acea avariere de pe jantă, arată că recurenta nu a solicitat nici o probă, respectiv o expertiză prin care să se constate că acele avarii sau putut produce prin alte modalități. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora partea adversă ar fi fost obligată să plătească orice,
arată că recurenta avea obligația de a achita despăgubirile cauzate prin alte mijloace.
Instanța reține cauza pentru pronunțarea deciziei.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 16157/2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca la data de 8 august 2012 în dosarul nr._ a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. LSR.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. U. A. S.A., iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4.332,1 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 870,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între reclamanta S.C. LSR.L. și pârâta S.C. U. A. S.A. s-a încheiat o poliță de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru autoturismul marca Fiat Bravo, cu nr. de șasiu ZFA19800004056180 (f. 54). Potrivit art. 2.1.1. lit a) din condițiile generale ale asigurării pentru avarii și furt (f. 4-9), pârâta s-a angajat să acorde despăgubiri pentru avarii produse prin ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule sau orice alte corpuri mobile ori imobile, aflate în interiorul sau exteriorul autovehiculului asigurat, iar potrivit art. 2.1.2. lit. f) asiguratorul se obliga să acorde despăgubiri inclusiv pentru pagubele produse anvelopelor ori camerelor autovehiculului și capacelor de roți, dacă erau montate la autovehicul, iar avariile s-au întâmplat odată cu cele produse din orice cauză cuprinsă în asigurare însuși corpului autovehiculului.
Din dosarul de daună deschis de către pârâtă (f. 32-50), rezultă că la data de_ un reprezentant al pârâtei a constatat avariile produse autoturismului reclamantei, refuzând însă să o despăgubească pe aceasta întrucât avariile nu s-ar justifica din punct de vedere dinamic și nu ar fi concordante cu caracteristicile carosabilului din zona declarată, fiind rezultatul altor evenimente (a se vedea adresa de la f. 10).
Reparațiile autovehiculului s-au ridicat la valoarea de 4.332,2 lei, așa cum rezultă din factura depusă la dosar (f. 11).
Prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și că pârâta s-a angajat prin contractul de asigurare să o despăgubească pe reclamantă la producerea unuia dintre riscurile asigurate, printre care se număra și avarierea autovehiculului în urma oricărui tip de impact cu un corp dur. Deși riscul asigurat s-a produs, pârâta a refuzat în mod nejustificat să acorde despăgubiri reclamantei.
Prima instanță a considerat că nu pot fi reținute susținerile pârâtei, potrivit cărora avariile sunt rezultatul altor evenimente. Astfel, instanța a reținut în primul rând faptul că pârâta s-a mulțumit să invoce în mod formal faptul că avariile nu se justifică din punct de vedere tehnic, nefiind în concordanță cu caracteristicile carosabilului din zona declarată, fără a oferi însă nicio explicație concretă cu privire la modul în care a ajuns la această concluzie. Or, câtă vreme reclamanta a pus la dispoziția pârâtei autoturismul avariat și a făcut declarații cu privire la locul și modul în care s-au produs avariile, instanța a reținut că aceasta a făcut o probă suficientă a accidentului suferit, și aceasta cu atât mai mult cu cât între părți s-a încheiat un contract de asigurare facultativă, în care pârâta poate fi obligată să o despăgubească pe reclamantă aproape pentru orice avarie suferită de autoturism, indiferent de modul de producere a acesteia. Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta și-a
îndeplinit sarcina de a proba prejudiciul, precum și modul de producere a accidentului, prin singura probă pe care i se putea cere în mod rezonabil să o facă, și anume dovedirea avariilor suferite de autoturism. În realitate, cea care nu și-a îndeplinit obligația de a își proba susținerile este chiar pârâta - care ar fi trebuit să dovedească de ce avariile suferite de autoturismul reclamantei provin dintr-un alt eveniment decât cel declarat și doar apoi s-ar fi putut prevala de clauza de excludere de la asigurare.
Pentru aceste motive instanța a admis cererea de chemare în judecată și să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 4.332,1 lei, cu titlu de despăgubiri.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 367,7 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, 3 lei, cu titlu de timbru
judiciar, și 500 de lei, cu titlu de onorariu avocațial, în total 870,7 lei.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen legal, recurenta S.C. U. A. S.A. și s-a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și să se modifice sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepției, iar în subsidiar să se modifice hotărârea primei instanțe în sensul respingerii acțiunii sau să se caseze hotărârea și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor necesare pentru justa soluționare a cauzei, cu chletuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că reclamanta nu este titulara dreptului la despăgubiri. Raportat la clauzele contractului de asigurare, respectiv art. 91.7 și la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 136/1995, calitatea de asigurat, respectiv de proprietar al bunului asigurat și de titular al interesului asigurabil și al dreptului la despăgubire este SC NBG LEASING IFN SA, beneficiar al drepturilor din asigurare este SC BA. COMÂNEASCĂ SA, care a arătat că este de acord ca despăgubirile să fie plătite doar societății care
a efectuat repararea autovehiculului, iar contractant este SC LS care potrivit condițiilor de asigurare și prevederilor legale nu este titulara dreptului la despăgubire deoarece nu este proprietar al bunului și nici beneficiar al drepturilor din asigurare.
S-a susținut că prima instanță a apreciat în mod greșit că drepturile din asigurare pot fi acordate oricărei părți din contract . Atât contractul de asigurare, cât și legea stabilesc că despăgubirile pot fi acordate doar asiguratului sau beneficiarului poliței de asigurare și nu contractantului care are obligația de a achita prima de asigurare și de a respecta obligațiile ce-i revin din contract, nicidecum nu are dreptul să încaseze despăgubirile. Instanța trebuia să țină seama de faptul că proprietarul autovehiculului a indicat că reclamanta poate formula cereri și poate reprezenta proprietarul, dar nu au fost cesionate către reclamantă drepturile de a încasa despăgubirile.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta a susținut că reclamanta nu a făcut dovada producerii riscului asigurat, deși avea această obligație conform art. 10.6 din condițiile de asigurare. Autovehiculul cu nr. de înmatriculare a_ a fost implicat într-un eveniment rutier, dar nu au fost încheiate acte cu priire la producerea acestuia și nu au fost eliberate acte privind avariile vehiculului. Prima instanță trebuia să stabilească în ce a constat producerea riscului asigurat, dat fiind că prin contractul de asigurare se stabilește că se acordă despăgubiri numai pentru anumite riscuri și numai în anumite condiții.
Recurenta a invocat și dispozițiile art. 3.3 din contractul de asigurare care exonerează asigurătorul de obligația de a plăti despăgubiri în condițiile în care asiguratul sau persoanele cuprinse în asigurare au dat declarații neconforme cu realitatea sau acestea sunt în contradicție cu starea de fapt. Deși s-a susținut că autovehiculul a fost avariat ca urmare a faptului că a intrat în gropi aflate pe carosabil, acest fapt nu a putut fi dovedit deoarece, din punct de vedere dinamic, jențile nu puteau prezenta urme de lovituri în partea
interioară, astfel încât reclamanta nu a dovedit producerea riscului asigurat, ceea ce impune respingerea acțiunii formulate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041c.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata SC LOMILUS S. solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Asupra motivului de recurs care vizează calitatea procesuală a reclamantei, s-a arătat că intimata este parte contractantă în contractul de asigurare, astfel încât poate solicita despăgubiri. Asigurarea vizează autovehiculul și nu pe proprietarul acestuia, iar toate primele de asigurare au fost plătite de intimată. De asemenea, s-a susținut că intimata deține o împuternicire din partea societății de leasing prin care a fost mandatată să efectueze toate demersurile necesare rezolvării situației litigioase.
Cu privire la motivele de recurs invocate cu privire la fondul litigiului s-a arătat că în cadrul asigurărilor facultative de bunuri nu are nici o relevanță modul în care s-au produs avariile, iar asigurătorul este exonerat de răspundere doar în caz de forță majoră. Obligația recurentei de a acorda despăgubiri rezultă din prevederile art. 2.1.2 lit. a și f din contractul de asigurare. S-a arătat că recurenta nu a invocat o altă situație probabilă de producere a avariilor, deși în cazul asigurării facultative aceste aspecte nu prezintă relevanță.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul urmează să rețină următoarele:
Pârâta S.C. U. A. S.A. a invocat în fața primei instanțe excepția lipsei calității procesuale a reclamantei SC LS, iar asupra acestei excepții instanța s-a pronunțat la termenul de judecată din data de_ în sensul respingerii acesteia pentru considerentul că reclamanta are calitatea de parte contractantă în contractul de asigurare, astfel încât poate solicita plata despăgubirilor.
T. ul reține din cuprinsul poliței de asigurare facultative a autovehiculelor seria AV nr. 149929/_ rezultă că are calitatea de asigurat SC EURIOAL LEASING IFN SA, calitatea de beneficiar al asigurării o deține SC BA. ROMÂNEASCĂ SA, iar intimata SC LS are calitatea de
"contractant";.
Prin raportare la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 în forma aflată în vigoare la momentul încheierii contractului, părți ale contractului de asigurare sunt asiguratul, asigurătorul și beneficiarul asigurării, acesta din urmă putând fi asiguratul sau o altă persoană. Intimata SC LS a fost menționată ca parte contractantă în contractul de asigurare, iar din cuprinsul condițiilor generale de asigurare rezultă că această calitate o deține persoana fizică sau juridică, alta decât asiguratul, care semnează polița de asigurare, obligându-se să plătească prima de asigurare și să respecte obligațiile care îi revin prin contract. Obligația de plată a primelor de asigurare în sarcina utilizatorului este instituită și de dispozițiile art. 5 din OG nr. 51/1997.
În recurs, intimata a dovedit faptul că a plătit contravaloarea reparațiilor autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, prin ordinul de plată nr. 181/_ (f.24), astfel încât, în virtutea subrogației legale, acesta este îndreptățit să solicite plata despăgubirilor se la persoana obligată la plată, în temeiul raportului juridic de asigurare, soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale active fiind legală și temeinică.
M. ivul de recurs care vizează modul în care prima instanță a înțeles să facă aplicarea clauzelor contractuale și ale dispozițiilor art. 1.169 c.civ., este întemeiat.
Astfel, prima instanță a reținut că reclamanta SC LS a dovedit pretențiile deduse judecății prin faptul că a pus la dispoziția pârâtei autoturismul avariat și a făcut declarații cu privire la modul și locul de producere a accidentului. De asemenea, s-a apreciat că pârâta avea obligația de a proba propriile susțineri, respectiv că avariile suferite de autoturismul reclamantei provin din alt eveniment decât cel declarat.
Însă, aceste considerente sunt contrazise de clauzele contractului de asigurare care prin art. 10.7 din condițiile generale stabilesc că în cazul în care asigurătorul susține că pagubele pentru care se solicită despăgubiri nu se datorează producerii unui eveniment asigurat, sarcina de a dovedi contrariul revine asiguratului. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a contestat că avariile autovehiculului au fost produse în condițiile descrise de reclamantă, practic contestându-se că pagubele se datorează evenimentului asigurat pretins. În aceste condiții, reclamanta era ținută să dovedească faptul că avariile autoturismului se datorează evenimentului asigurat pretins, probă care nu s-a realizat. Declarațiile făcute de reclamantă cu privire la modul și locul producerii evenimentului asigurat nu pot fi opuse pârâtei, după cum nici faptul că autoturismul a fost pus la dispoziția asigurătorului nu face dovada producerii evenimentului asigurat și a avariilor pretinse.
T. ul reține că este neîntemeiată susținerea intimatei conform căreia nu prezintă relevanță modul în care s-au produs avariile și că asigurătorul trebuie să răspundă pentru toate evenimentele asigurate. Chiar dacă suntem în prezența unei asigurări facultative de bunuri, în cuprinsul contractului au fost individualizate riscurile asigurate, iar răspunderea asiguratului intervine numai pentru pagubele produse ca urmare a evenimentelor asigurate. Modul în care s-au produs avariile are în mod evident legătură cu riscul asigurat, astfel încât prin raportare la clauzele contractului de asigurare, care au forță obligatorie între părțile contractante conform art. 969 c.civ., reclamantei intimate îi revenea obligația de a proba că pagubele pentru care se solicită despăgubiri se datorează producerii unui eveniment asigurat.
T. ul reține că, în fața primei instanțe nu s-a făcut dovada pretențiilor deduse judecății, astfel încât soluția pronunțată de prima instanță este netemeinică, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 2 și alin. 3 coroborat cu art. 3041c.pr.civ., se va admite recursul declarat de recurenta S.C. U. A.
S.A. împotriva sentinței civile nr. 16157/2012 pronunțate la data de 8 august 2012 în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o va modifica în întregime în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. LSR.L în contradictoriu cu pârâta S.C. U. A. S.A.
Reținând culpa procesuală a intimatei, în temeiul art. 274 c.pr.civ., se va dispune obligarea intimatei la plata către recurentă a sumei de 181,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferent recursului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta S.C. U. A. S.A. în contradictoriu cu intimata S.C. LSR.L. împotriva sentinței civile nr. 16157/2012 pronunțate la data de 8 august 2012 în dosarul nr._ de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care o modifică în întregime în sensul că respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. LSR.L în contradictoriu cu pârâta S.C. U. A. S.A.
Obligă intimata la plata către recurentă a sumei de 181,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
V. L. O. | S. | I. | C. | G. | A. ZAH |
Red./Dact. S.I.-2 ex.
_
Judecător fond:I. P.
Judecătoria Cluj-Napoca
| ← Sentința civilă nr. 555/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 493/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
