Sentința civilă nr. 555/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 555/2013
Ședința publică din 16 Octombrie 2013
Tribunalul format din: PREȘEDINTE: I. P. JUDECĂTOR: I. U. JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: K. F.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind acțiunea formulată de recurenta SC.
SS împotriva sentinței civile nr. 6912/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimatul C. SA - PRIN D. R. D. ȘI P., având ca obiect pretenții .
Cauza s-a judecat în fond la data de 02 octombrie 2013, concluziile reprezentantului recurentei fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, când pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 09 octombrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat din nou pronunțarea soluției la data de 16 octombrie 2013.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin sent.civ.nr.6912/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.civ.nr._ s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanta C. SA - PRIN D. R. D. ȘI P. ,
C. -N., în contradictoriu cu pârâta SC SS, și în consecință :
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2810,11 RON, cu titlu de tarif de utilizare a drumului conform contractului nr. 718/_ și 339,92 RON penalități de întârziere, calculate începând cu_ până la plata efectivă.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC S.
S. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională C. SA - PRIN D. R. D. ȘI P. .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 266,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din probele administrate în cauză a rezultat, cu privire la starea de fapt, că la data de 0_ între părți s-a încheiat contractul nr.718 având ca și obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafața de 114,45 mp, reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului la DN 17C km 0+550 DR, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract. În acest sens, tariful a fost facturat către societatea pârâtă conform facturilor 240361/_, 1827/_, 63033/_, 88045/_, 60691/_, 62959/_ pe care însă pârâta nu le-a onorat la plată.
Instanța reține că în cauză răspunderea civilă contractuală este guvernată de principiul forței obligatorii a contractului, precum și de buna-credință în executarea obligațiilor contractuale, principii ce derogă din prevederile art. 969 alin. 1 cod civil în conformitate cu care "contractele au forța obligatorie între părțile contractante";, buna - credință fiind consacrată prin art. 970 vechiul Cod civil aplicabil în raport de momentul nașterii obligațiilor între părțile litigante.
În ceea ce privește apărarea pârâtei și scopul demersului său juridic, instanța reține aspectul că pârâta a tins la desființarea contractului dintre părți, invocând nulitatea sub mai multe aspecte, atât sub latura consimțământului, cât și sub aspectul obiectului contractului.
O atare apărare, însă, nu poate fi primită în cauză de instanță. Aceasta deoarece, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, cel care face o propunere în fața judecății trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil. Ori, în cauza de față, reclamanta reconvențională nu a făcut dovada aspectului că drumul național nu se găsește în administrarea pârâtei reconvenționale. De remarcat este și conduita procesuală a acesteia care, deși i s-a cerut în mod expres de către instanță, nu a depus la dosar jurnalul de cumpărări și decontul de TVA aferente lunilor în care au fost emise facturile litigioase astfel încât instanța să poată proceda la analizarea acceptării ori, dimpotrivă, a refuzului de acceptare a sumelor imputate. Căci este cunoscut aspectul că acceptarea poate fi expresă - prin semnătură ori ștampilă - dar și tacită - prin înregistrarea facturii în contabilitate pentru deducerea TVA-ului.
În atare circumstanțe faptice, instanța apreciază că devin aplicabile prevederile art. 174 Cod procedură civilă, conduita reclamantei reconvenționale de refuz de a depune actele solicitate permițând instanței să socotească dovedite pretențiile părții adverse.
Nici capătul de cerere subsidiar al cererii reconvenționale nu poate fi primit în cauză. Aceasta deoarece modalitățile de încetare a contractului dintre părți au fost expres determinate de părți, o constatare a încetării contractului în afara clauzelor părților conducând la o încălcare de către instanță a aceluiași principiu al forței obligatorii a contractului.
Așa fiind, în raport de textele legale anterior reținute, instanța va admite acțiunea principală și, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2810,11 RON, cu titlu de tarif de utilizare a drumului conform contractului nr. 718/_ .
De asemenea, în respectul principiului accesorium sequitur principale, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 339,92 RON penalități de întârziere, calculate începând cu_ până la plata efectivă.
În considerarea celor anterior reținute, instanța va respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC SS în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională C. SA - PRIN D. R. D. ȘI P. .
Totodată, respectând art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 266,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sent.civ.nr. 6912/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ a declarat recurs SC SS B., în contradictoriu cu intimatul C. SA - PRIN D. R.
D. ȘI P., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii, în tot sau în parte, a acțiunii principale formulate de reclamanta-intimată C. . SA - prin D.
R. de D. și P. și admiterea cererii reconvenționale formulate de recurentă, fiind date motivele de nelegalitate prev.e art.304 pct.6, 7, 8, 9 C.pr.civ., cu observarea incidentei prev.art.304 ind.1 din același cod. Cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală, motivat de următoarele aspecte:
Prima instanță a reținut, în primul rând, în motivarea soluției pronunțate ca tariful, perceput de reclamantă pentru acordarea dreptului de utilizare a zonei drumului național pentru amenajarea accesului la DSN 17 C, km O+550 dr., a fost facturat, așa cum se arată și prin acțiunea introductivă, către pârâtă conform facturilor 240361/_, 1827/_, 63033/_, 88045/_, 60691/_, 62959/_, facturi care n-au fost onorate la plata de către recurentă .
Nu poate fi de acord cu această statuare, pentru că facturile de care se face vorbire în acțiunea introductivă, care ar trebui să reflecte valoarea în lei a tarifului de utilizare, ca urmare a convertirii tarifului perceput în euro conform contractului nr.718/0_, și care au fost reținute în considerente, cum s-a arătat mai sus și de către prima instanță, nu există în realitate și n-au fost niciodată facturate către recurentă sau comunicare, copii ale acestora neexistând la dosarul cauzei, situație în care devine incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.6 teza a II-a C.pr.civ., instanța acordând ceea ce nu s-a cerut, adică contravaloarea altor facturi.
Sub un alt aspect, trebuie observat, așa cum s-a solicitat și motivat prin cererea reconvențională pct.I (f.74), că în speță contractul încheiat între părți este nul, motivat de faptul că sectorul de drum în discuție, obiect al contractului nr.718/0_, se află în intravilanul mun.B. fiind ope legis în administrarea consiliului local - art.21 alin.2 din OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, nefiind necesară nici o predare-primire, cum susține, nefondat, pretinsul administrator al drumului - intimata, situație în care recurenta a efectuat de fapt o plată nedatorată către intimata- reclamantă, impunându-se repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului în discuție. Apoi, dacă nu se reține această motivare, în subsidiar, solicită să se constate încetarea contractului în discuțiune (rezilierea), începând cu data de_, ca urmare a denunțării unilaterale a convenției de către recurentă, în temeiul art.16 alin.1 din contract - aserțiunea primei instanțe în sensul ca o asemenea modalitate de încetare a contractului nu a fost convenită de părți neputând fi primită - prin scriptul de la f.88, prin care a încunoștințat intimata înțelege să denunțe contractul, având în vedere că obiectul prevăzut în convenție nu era conform cu realitatea, accesul nefăcându- se pe suprafața de 114 mp ci doar pe 66 mp - a se vedea expertiza de la f.96 - sens în care s-a
solicitat, anterior denunțării revizuirii termenilor contractuali, însă fără a se da curs cererii.
Se mai învederează instanței că după data de la care producea efecte denunțarea unilaterală -_, conform art.15 lit.a din contract, recurenta nu a mai înregistrat în contabilitate facturile emise de intimata ulterior acestei date, recurenta neacceptându-le plata, contrar celor reținute de prima instanță. Așa fiind doar facturile 1816/_ - de 561,35 lei și 63004/_ - de 564,87 lei sunt înregistrate în contabilitate, celelalte facturi: 88031/_ - de 577,12 lei; 60675/_ - de 552,55 lei; 61488/_ - de 554,22 lei, nefiind înregistrate și nici acceptate de plată, sens în care depune Jurnalul de cumpărături și deconturile de TVA aferente acestor luni, care probabil dintr-o lipsă de comunicare din partea mandatarului recurentei nu au ajuns la dosarul cauzei la instanța de fond.
Or așa fiind, dovada acceptării la plată a ultimelor facturi enumerate mai sus, poate fi făcută, în speță, având în vedere că acestea nu sunt semnate și ștampilate de primire, doar prin înscrierea lor în contabilitatea recurentei care, potrivit prevederilor legale contabile, are obligația întocmirii la zi a unor registre speciale necesare verificării calculului TVA-ului dedus sau de încasat de la stat, jurnalul de cumpărături constituind tocmai un atare document. Din analiza acestor jurnale de cumpărături rezultă că ele trei facturi nu sunt înregistrate în contabilitatea recurentei, această pretinsă creanță înscrisă în cuprinsul lor nereprezentând obligații de plată a unor sume de bani, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă în înțelesul art.379 alin.3 și 4 C.pr.civ. Astfel, dacă vor fi considerate întemeiate susținerile recurente, sub acest aspect, se impune admiterea doar în parte a acțiunii introductive, adică doar în privința obligării recurentei la plata sumei de 1.126,22 lei (fact.: 1816/_ - de 561,35 lei + 63004/_ - de 574,87 lei).
Intr-un ultim subsidiar, solicită să se dispună anularea parțială a contractului în discuție în ce privește suprafața de 48,45 mp, care excede suprafața de 66 mp necesară și utilizată pentru amenajarea accesului la DN 17 C conform concluziilor raportului de expertiză f.96, cu repunerea părților în situația anterioară aferentă acestei suprafețe, menținându-se în acest sens argumentele invocate în fața instanței de fond.
Se mai arată instanței de control judiciar că își susține și argumentele expuse în fața instanței de fond prin scriptele de la f.(f42 și urm.), 53, 74 și urm. 99-102, rezervându-și dreptul să dezvolte prezentele motive de recurs, dacă se va impune, printr-un script separat.
Prin întâmpinare (f.109-110) intimata CNADNR SA - D. R. D. și P. C. a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta SC SS ca nefondat și în consecință menținerea hotărârii atacate, respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție se invocă tardivitatea formulării recursului împotriva hotărârii instanței de fond.
Conform art.301 C.pr.civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede astfel";.
Termenul de 15 zile pe care debitoarea îl are la dispoziție pentru a formula recurs este un termen fix, stabilit prin lege, ca urmare nerespectarea lui atrage decăderea, potrivit disp.art.103 alin.1 C.pr.civ.
Având în vedere faptul că debitoarea n u a formulat recurs în termenul prevăzut de lege, hotărârea instanței de fond a fost investită cu formulă executorie în conformitate cu disp.art.269 C.pr.civ.
In cazul de față, debitoarea a lăsat să expire acest termen imperativ fără să beneficieze de el, ca urmare solicită instanței de judecată respingerea recursului ca tardiv formulat. In motivarea întâmpinării se arată că prin sent.civ.nr.6912/2012 Judecătoria Bistrița a admis cererea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 2810,11 lei reprezentând taxa de utilizare a zonei drumului național, conform contractului nr._ 05, a sumei de 339,92 lei penalități de întârziere, a sumei de 266,01 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța în mod corect a reținut faptul că la data de 0_ SC SS a încheiat contractul nr.718, având ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafață de 114,45 mp, reprezentând zona drumului național, pentru amenajarea accesului pe DN 17 C km 0+550 DR în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract..
Contractul de utilizare a zonei drumului nr.718/0_ a fost încheiat cu respectarea condițiilor de validitate referitoare la capacitate, consimțământ, obiect și cauză. Acest contract a fost încheiat prin acordul de voință exprimat de cele două părți contractante, prin reprezentanții legali, luând forma scrisă.
Reprezentantul legal al reclamantei și-a exprimat acordul la încheierea acestui contract prin semnarea acestuia.
Contractul de utilizare a zonei drumului are ca bază juridică art.47 alin.4 din OG 43/1997, Ord.571/1997 al M.T. și Instrucțiunile privind amplasarea și execuția de lucrări în zona drumurilor publice.
Ca urmare acesta nu este un contract prohibit de lege ci unul încheiat tocmai în realizarea scopului legii.
Art.47 alin.4 prevede "Pentru ocuparea zonei drumurilor, a podurilor, pasajelor, viaductelor, tunelurilor, prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcții, instalații sau panouri publicitare acceptate de administrația drumurilor, se aplică tarife de utilizare, care se constituie ca venituri la dispoziția administratorului, respectiv pentru administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor publice";.
In ceea ce privește obiectul contractului se consideră că acesta este un obiect licit, determinat, nu este supus unor reglementări restrictive sau interzis.
Amenajarea oricărui acces la drumul național se face utilizând zona de siguranță a acestuia, care se află în proprietatea publică a Statului român și administrarea CNADNR SA prin D. R. de D. și P. C. .
Prin urmare, solicită respingerea recursului și menținerea sent.civ.nr.6912/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița ca legală și temeinică cu obligarea pârâtei la sumele datorate.
In drept, invocă, disp.art.150 alin.1 și 2 C.civ., art.720 ind.1 și 8 C.pr.civ., art.274 C.pr.civ.
Tribunalul în baza prev.art. l37 C.pr.civ, se va pronunța în prealabil asupra excepțiilor ce fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Referitor la excepția tardivității recursului invocată de intimată se constată că este neîntemeiată.
Astfel se constată că comunicarea sentinței atacate recurentei este deficitară, prima comunicare fiind returnată Judecătoriei B. pe motivul că destinatarul s-ar fi mutat, a doua comunicare a sentinței a fost făcută prin afișare la ușa instanței iar ulterior recurenta a formulat cerere către prima instanță în data de 4 iunie 20l3 pentru a i se comunica o copie a sentinței (f.l46- l47 dosar Judecătoriei B. și f. 2-3 dosar Tribunalul B. -Năsăud).
Având în vedere că nu se poate stabili cu certitudine o altă dată de comunicare a sentinței precum și faptul că recursul a fost declarat în aceeași dată la care s-a formulat și cererea menționată 4 ianuarie 20l3, tribunalul nu poate considera recursul ca fiind tardiv introdus.
Tribunalul examinând în baza prev.art. 304 și 304/l C.pr.civ. hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu constată că aceasta este temeinică și legală nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Prima instanță în mod justificat a reținut că intimata prin contractul nr. 7l8/_ și prin facturile fiscale emise a făcut dovada raportului juridic stabilit între părți și a tarifului de utilizare datorat de recurentă intimatei împreună cu penalitățile contractuale aferente (f.5-23 dosar Judecătoria Bistrița ).
Însă recurenta nu a făcut dovada faptului că drumul național nu s-ar afla în administrarea intimatei și nici a refuzului de acceptare a facturilor fiscale emise iar contractul nu își poate înceta efectele prin simpla manifestare unilaterală de voință a recurentei făcută în alte modalități decât cele prevăzute prin contract la Capitolul X Rezilierea contractului și la Capitolul XI Încetarea contractului (f.l2 dosar Judecătoria Bistrița).
Pentru considerentele menționate tribunalul în baza prev.art. 3l2 alin.l C.pr.civ, urmează să respingă atât excepția tardivității recursului cât și recursul propriu-zis ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC SS cu sediul în mun.B., str.S. nr.22, jud.B. -Năsăud în contradictoriu cu intimata C. . SA - prin D. R. D. și P.
C. -N., str.D. nr.138, jud.C. . Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2013.
PRESEDINTE, | JUDECATOR, | GREFIER, | |||
I. P. | I. U. | V. C. | K. | F. |
CH.V./VF/CR
2 ex./l7.0l.2014. Jud.fd.V. V.
| ← Decizia civilă nr. 55/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 136/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
