Decizia civilă nr. 1384/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1384/R
Ședința publică din 06 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător V. P.
J. ecător N. B.
G. ier T. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta- reclamantă recurent S. R. DE R., cu sediul în B., sector 1, str. G. B. nr. 60-64, împotriva sentinței civile nr. 1228 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC
R. V. S., cu sediul în B. M., B-dul republicii nr. 78, județul M., având ca obiect pretenții
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 1228 din_ pronunțată în doarul_ al Judecătoriei B. M., s-a respins cererea formulată de reclamanta S. R. De R., cu sediul în B., str. G. Berthelot nr. 60-64, sector 1 împotriva pârâtei SC R. V. S., cu sediul în B. M., b-dul R. nr. 78, jud. M. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta pretinde contravaloarea taxei radio de la pârâtă în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 și art. 5 din HG 977/2003.
Dat fiind faptul că se pretinde o sumă de bani, reclamanta trebuia să realizeze, anterior formulării cererii de chemare în judecată, procedura prealabilă a convocării la conciliere. Această procedură este instituită de prevederile art. 7201Cod procedură civilă. Reclamanta nu a convocat pârâta la
conciliere anterior introducerii acțiunii, lipsa acestei proceduri fiind invocată de pârâtă iar sancțiunea fiind respingerea cererii.
Totodată este de menționat că, prevederile art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 au fost anulate prin sentințele Curții de Apel C. nr. 185/2010 și nr. 471/2010.
Art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a achita lunar o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 23 din Legea 554/2004 "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Așadar, întrucât s-au anulat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevederile cu caracter normativ care instituiau obligația în sarcina persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, s-a respins cererea reclamantei.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta S.
de R., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că:
Pârâta are obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune În baza Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRP și SRTV, invocând în acest sens art. 40 alin. 3, în vigoare la momentul de față, potrivit căruia "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii";.
Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin. 3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ și pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
În interpretarea acestei sintagme, trebuie să se aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994.
Prin sentința, instanța de fond a respins în mod eronat cererea de chemare în judecată, raportând soluția dată, la Decizia Î.C.C.J. nr. 2102/2009,
fără a avea în vedere în mod corect rațiunile pentru care s-a pronunțat decizia menționată și nici punerea acesteia în aplicare, în sensul modificării și completării prevederilor HG nr. 977/2003.
Prin decizia amintită s-au anulat prevederile art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, care făceau trimitere la obligația microîntreprinderilor de a achita taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, raportat la prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 4/1994.
În vederea punerii în aplicare a Deciziei Î.C.C.J. nr. 2102/2009, s-a adoptat HG nr. 1012/2009 prin care au fost exceptate de la plata taxei radio acele microîntreprinderi care au activitatea suspendată, stabilindu-se totodată și condițiile în care acestea beneficiază de exceptarea la plată și anume prin formularea unei cereri în acest sens, precum și prin prezentarea de dovezi, respectiv certificatul constatator emis de ONRC din care să rezulte
suspendarea activității.
Astfel, prin HG nr. 1012/2009, au fost modificate și completate normele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, astfel încât prevederile normative să fie corelate cu constatările instanțelor judecătorești, fiind întregit cadrul legal privind plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. Prin HG nr. 1012/2009, a fost instituită o exceptare la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor și care au activitatea suspendată, conform
legii.
S-a răspuns în acest mod atât hotărârilor judecătorești menționate, cât și necesității sociale ca microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea, să nu mai fie supuse unor obligații de plată suplimentare.
În drept s-au invocat prevederile art. 299, 304 pct. 9, 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Intimata SC R. V. S., a depus întâmpinare filele 10-13 din dosar, prin care s-a solicitat respingerea recursului, menținerea dispozițiilor sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul întâmpinării, în esență, se arată că, S. R. de Televiziune nu poate emite pretenții atâta timp cât nu există un contract valabil încheiat între părți.
Nu există la dosarul cauzei dovada îndeplinirii concilierii directe, prevăzută de dispozițiile art. 710 indice 1 Cod procedură civilă la care se face trimitere în cuprinsul înscrisurilor anexate.
Nu există atașat la înscrisurile comunicate contractul de mandat la care se face referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu referire la HG 977/2003, art. 5.
Nu există vreo dovadă din partea reclamantei, cea care trebuie să-și dovedească susținerile, că la sediul societății există aparatură de receptare, pentru care pretinde taxa.
În drept invocă prevederile art. 115, 274 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 indice 1 Cod pr. civ., precum și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
HG nr. 977/2004 a fost adoptată în scopul de a organiza punerea în aplicare a Legii nr. 41/1994, așa cum se prevede în mod expres în art.II din Legea nr.41/1994 pentru a face legea cât mai clară și a o aplica cât mai corect. Textul art.3 din HG nr. 977/2004 reglementează obligația de plată a taxei de către persoanele juridice ,calitate pe care o are și intimata-pârâtă împotriva căreia recurenta și-a formulat pretențiile.
Intervalul de timp pentru care s-a solicitat plata taxei este ulterior modificărilor aduse art.3 din HG nr. 977/2003 prin HG nr. 1012/2009, intrată în vigoare la 1510.2009 și prin care a fost instituită o singură exceptare la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor și care au activitatea suspendată conform legii.
Dispozițiile art.3 alin.2 din HG nr. 977/2003,în conținutul modificat, au fost anulate prin Sentința civilă nr.471/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ și care în temeiul art. 23 din Legea 554/2004 și-au încetat aplicabilitatea.
T. apreciază că art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 nu instituie o prezumție legală relativă și cu atât mai puțin absolută pentru toate categoriile de persoane juridice, ci are în vedere exclusiv pe beneficiarii reali ai acestui serviciu public.
Concluzia tribunalului este fundamentată pe următoarele argumente care impun o corectă aplicarea a dispozițiilor legale, precum și a jurisprudenței instanței de contencios constituțional stabilită în această materie prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Din întreaga reglementare legală rezultă cu certitudine și claritate că legiuitorul a avut în vedere la instituirea obligației de plată a taxei pentru acest serviciu public numai acele persoane juridice române care au beneficiat în mod efectiv de acest serviciu.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de recurentă ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional și ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.
Nu poate fi primită interpretarea conform căreia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio și, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.
Chiar dacă această taxă se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu nu se poate susține că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică. Acest drept constituțional la informare nu poate fi transformat într-o obligație, subiectele de drept având facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute în legea fundamentală.
În dispozițiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, logică și sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Or recurenta-reclamantă nu a făcut această dovadă, prevalându-se în mod nefundamentat de o obligație legală necondițională.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. de
R., cu sediul în B., str. G. Berthelot nr. 60-64 sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1228/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare.
Obligă pe recurenta S. R. de R. să plătească intimatei SC
R. V. suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, V. F. | J. ecător, V. P. | J. ecător, N. B. |
G. ier, T. H. |
Red.V.P. / _
Tred. T.H. / -_ - 2 ex
J. ecător la fond: D. D. R.
| ← Sentința civilă nr. 900/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 102/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
