Decizia civilă nr. 225/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.225/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: F. -IANCU M. JUDECĂTOR: D. -M. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul S. L. V. în contradictoriu cu intimata SC V. I. G. S., împotriva sentinței civile nr.17275/2012 pronunțate la data de 13 septembrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă recurentul personal și asistat de d-l avocat Kozma Norbert Ștefan și reprezentantul intimatei, d-l avocat N. laș Violin.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța acordă cuvântul reprezentanților părților cu privire la cereri sau excepții.
Reprezentanții părților arară că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
T. ul acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxele judiciare de timbru. În primul rând, critică soluția instanței de fond pentru neaplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr.313/1879. Partea adversă, în cuprinsul întâmpinării a apreciat, raportat la dispozițiile Legii nr.313/1879, dispoziții care au fost abrogate doar odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, că doar în cazul contractelor de împrumut ar fi incidentă nulitatea absolută invocată de această lege; observă că, în urma unei simple lecturări a textului legal, acestea se aplică și în caz de alte obligațiuni, nu doar în cazul contractelor de împrumut. Astfel, consideră că instanța de fond, aplicând un principiu general de drept invocat, a trecut peste o dispoziție legală cuprinsă într-o lege specială, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții nelegale și netemeinice. În ceea ce privește solicitarea recurentului de reducere a cuantumului clauzei penale, așa cum se arată și în doctrină, cel puțin în temeiul ordinii publice și al bunelor moravuri prevăzut de art.5 din vechiul Cod Civil, respectiv art.110 din Noul Cod Civil, se impune o dozare și a sumelor constituind clauza penală în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză derivând din aceasta. Solicită să se observe faptul că debitul în sine este la o valoare foarte mică, aproximativ 2.000 lei, iar penalitățile calculate la acest debit sunt de 14 ori mai mari decât datoria inițială. Apreciază, pe de o parte, că această clauză penală poate fi redusă, sub aspect legal și, de asemenea, că ar trebui redusă în considerarea tuturor elementelor cauzei. Consideră că, cauza trebuia suspendată
și față de fidejusor în condițiile în care debitul principal se află sub incidența legii falimentului. De asemenea, invocă, în paralizarea acțiunii intimatei-reclamante și dispozițiile art.1682 din vechiul cod civil și apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.42 alin.2 din Codul Comercial, în vigoare la acea dată, iar în acest moment, datorită faptului că nu s-a înscris la masa credală în termenul legal, ar fi incidente dispozițiile art.1682 din fostul Cod Civil în vigoare la acea dată, dispoziții potrivit cărora fidejusorul nu ar mai putea intra în drepturile persoanei pentru care a garantat; arată că, din câte își amintește, nu a invocat acest aspect și în fața instanței de fond.
De asemenea, având în vedere și proba testimonială administrată în fața instanței de fond, reprezentantul recurentului arată că susține și excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât în sensul că obligația de garanție a acestuia, așa cum a fost consfințită în contract, în cazul unei respingerii acestei excepții, concluzia logică și inevitabilă ar fi în sensul că obligația sa de garanție s- ar întinde atât nelimitat și cât și la nesfârșit în timp. Având în vedere și faptul că obligația respectivă nu era individualizată nici măcar generic, nu era nici măcar determinabilă cu atât mai puțin determinată la acel moment, ca o sancționare a caracterului ultrageneral al formulării obligației de garanție, apreciază că, raportat la momentul de referință și în considerarea acestuia, trebuie reținută lipsa calității procesuale pasive a recurentului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat. Critica recurentului în sensul că instanța de fond nu ar fi avut în vedere aplicarea în speță a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.313/1879 o apreciază ca nefondată. Astfel cum a arătat în cuprinsul întâmpinării, consideră că legea în discuție nu are aplicabilitate în speță, neaflându-ne în prezența unui contract de împrumut, așa cum rezultă, în mod clar, din contractul anexat acțiunii introductive. Cu privire la critica recurentului în sensul că instanța de fond nu a dat curs solicitării recurentului de reducere a clauzei penale, arată că, astfel cum a menționat în întâmpinarea formulată, până la data de 13 septembrie 2012, data pronunțării sentinței recurate, există un număr de 998 de zile de întârziere la plata debitului restant, debit restant care nu a fost achitat nici măcar până la acest moment deși este scadent din anul 2007; cu toate acestea, în virtutea dreptului de dispoziție, intimata a înțeles să limiteze cuantumul penalităților de întârziere datorate și a solicitat doar penalități de întârziere doar pentru 450 de zile de întârziere la plată; din această perspectivă, în opinia sa, o asemenea măsură nu s-ar impune din nici un considerent. Referitor la critica adusă clauzei penale inserate în contract, apreciază că este expresia juridică a părților contractante, aceasta este clar exprimată în contract, recurentul a intrat în posesia contractului încă de la B., l- a lecturat în B. -Năsud, s-a deplasat la C. -N. anume pentru a încheia contractul în discuție pe care nu poate să pretindă că nu l-a lecturat contractul și nu l-a înțeles; apreciază că, de altfel, clauza penală este cât se poate de clar exprimată, nelăsând loc la nici o interpretare. Referindu-se la aplicabilitatea penalităților de întârziere sau a clauzei penale la care se face referire, arată că a depus în dosarul instanței de fond și a invocat practică judiciară semnificativă, respectiv mai multe decizii ale I. . Referindu-se la critica faptului că s-a respins cererea de suspendare a soluționării cauzei până la soluționarea dosarului de faliment, reprezentantul
intimatei apreciază că și această critică este nefondată pe considerentul că recurentul nu beneficiază de dispozițiile speciale ale art.36 din Legea nr.85/2006; apreciază că nu s-ar fi impus pentru nici un considerent să fie suspendată acțiunea în fața instanței de fond, cu atât mai mult cu cât intimata a invocat aplicabilitatea în speță a dispozițiile art.1039, 1042 și 1043 Cod Civil, raportat la care intimata era îndreptățită să promoveze împotriva recurentului acțiune în vederea recuperării debitului restant având în vedere obligația solidară asumată. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, excepție reiterată prin cererea de recurs, reprezentantul intimatei apreciază că și această excepție este nefondată, calitatea procesuală pasivă a recurentului rezultând din scriptele depuse în fața instanței de fond, acesta asumându-și o obligație personală, o obligație solidară printr-un contract cu clauze clare. În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că ar fi semnat contractul la presiunile conducerii societății, consideră că este o susținere care este contrazisă de propriile sale afirmații și de toată probațiunea administrată în fața instanței fondului, recurentul recunoscând la interogator, pe de o parte, că citea întotdeauna contractele pe care le semna și, de asemenea, recunoaște că societatea nu-l avea cu nimic la mână. Mai arată că, în realitate, așa cum a recunoscut la interogator, recurentul a avut o relație de rudenie cu administratorul societății Bolbos Serbol S. și, în considerarea acestei relații, în aprecierea sa, au preconstituit toată această situație dat fiind gradul de solvabilitate diferit dintre acesta și administratorul societății Bolbos Serbol S. . Menționează că, deși debitul restant este scadent încă din anul 2007, nu este achitat nici până la această dată. Cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial potrivit dovezii pe care o depune la dosar.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr.17275/2012 pronunțată la data de 13 septembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a piritului precum si nulitatea absoluta a clauzei penale și a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC V. I. G. S. in contradictoriu cu paratul S. L. V., fiind obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 2100,02 ron cu titlu de pret cu penalitati de 3% pe zi de intarziere calculate de la scadenta si pana la_, precum și la plata sumei de 2829 ron cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit contractului de vanzare cumparare nr. 175/_ SC BOLBOS SERBOL S. reprezentata de fidejusorul parat S. L. V., in calitate de cumparator a achizitionat de la reclamanta un compresor si un cric pneumatic pentru pretul de 1392,30 euro TVA inclus plata urmand a se face in rate conform celor mentionate in anexa 1 la contract.
Cu aceeasi ocazie s-au vandut potrivit facturii XV. A nr 0014699/_ o serie de accesorii evidentiate in factura in suma de 2100,02 ron, factura fiind semnata de parat. Din cuprinsul facturii reiese ca scadenta este la 21 de zile de la data emiterii
In cauza a fost luat interogatoriul reclamantei din cuprinsul caruia se desprinde ca, la momentul semnarii contractului de vanzare cumparare piritul s-a prezentat ca fiind director in cadrul societatii cumparatoare, acesta prezentandu-se cu contractul, in urma discutiilor avute de reclamanta cu societatea cumparatoare care l-a trimis pe parat in scopul semnarii contractului si predarii instrumentelor de plata.
Din interogatoriul luat paratului reiese ca recunoaste ca la data de_ s-a prezentat la sediul societatii reclamante unde a semnat contractul in discutie insa i s-a comunicat ca semneaza pentru ridicarea marfii ceea ce s-a si intamplat. Arata ca personal s-a ocupat de plata facturii in discutie seful societatii cumparatoare spunandu-i sa semneze contractul cand primeste marfa Arata ca la acea data era angajat al firmei cumparatoare in calitate de director de vanzari. In aceasta calitate a mai semnat contracte dar de presatari servicii. Arata ca s-a prezentat la sediul societatii vanzatoare cu contractul stampilat de catre cumparatoare, contract pe care l-a avut tot timpul asupra sa in urma deplasarii de la B. la C. la sediul societatii vanzatoare. Arata ca la data semnarii contractului in discutie nu se afla in realtii bune cu patronul societatii cumparatoare cu care este si ruda indepartata, pentru ca acesta se certa cu angajatii si nu avea incredere in el. De asemenea la momentul semnarii contractului nu l-a citit, desi actele pe care le-a semnat in exercitarea functiei sale le-a citit. Insa in momentul in care s-a prezentat la sediul societatii vanzatoarea a facut-o ca simplu sofer. Arata ca a fost fortat sa semneze pentru ca patronul sau i-a spus ca ori semneaza ori cauta alta persoana. Mai arata ca nu avut cunostinta de sensul termenului fidejusor.
Din declaratia martorei SOARE MARTA reiese ca la data incheierii contractului in discutie era colega de serviciu cu paratul in calitate de economist. Arata ca paratul a fost director de vanzari, functia presupunand incheierea de contracte cu clientii, contracte de prestari servicii, acesta avand drept de semnatura. Arata ca in anul 2009 relatiile dintre parat si patronul societatii la care era angajat s-au deteriorat iar patronul era nemultumit de prestatia paratului in firma. Acesta ii reprosa ca este moale, mai si striga la el, chiar voia sa il disponibilize, dar n-a facut-o, dar acesta era de fapt comportamentul patronului cu angajatii. Contractul in discutie a fost stampilat de societatea cumparatoare iar patronul l-a trimis pe parat care trebuia sa ridice utilajele. Crede ca paratul s-a prezentat la vanzatoare in calitate de mesager, chiar martora spunandu-i ulterior paratului ca a semnat in calitate de fidejusor, explicindu-i semnificatia termenului ca fiind aceea de garant. Martora banuieste ca paratul nu stia ca nu are drept de semnatura in ceea ce priveste contractul si crede ca a fost presat de patron in acest sens care era un sef dur si dadea ordine in firma tuturor. Arata ca biletele la ordin au fost semnate tot de parat dar in opinia martorului ele trebuiau semnate de patron. De fapt arata martorul ca in firma toti angajatii faceau de toate. Arata ca nu a plecat in raporturi amiabile cu societatea, chiar i s-a desfacut contractul de munca din initiativa martorului.
Fata de cele de mai sus instanta in baza art 969 cod civil art 1663 cod civil ( contractul fiind incheiat sub imperiul legii vechi) a admis cererea, apreciind ca in speta este angajata raspunderea paratului in calitate de fidejusor in conditiile in care debitorul principal nu si-a executat obligatia, urmarirea fidejusorului nefiind
conditionata de o prealabila urmarire a debitorului principal, acestea fiind raporturile intre reclamanta si parat.
Ca este asa reiese din contractul incheiat intre parti semnat de parat, din caluzele acestuia reiesind din art. III ca fac obiectul contractului si marfurile vandute care nu sunt individual determinate in cuprinsul acestuia prin denumire si pret acestea urmand a fi individualizate conform facturilor fiscale.
De asemenea, obligatia paratului in calitate de fidejusor reiese cu claritate din contractul de vanzare cumparare unde la art. V se arata in mod expres ca reprezentantii semnatari ai contractului din partea clientului au calitatea de fidejusori si garanteaza achitarea tuturor debitelor, renuntand la la beneficiul de discutiune si de diviziune.
De asemenea, tot la acest capitol se arata ca pentru neplata la termen a obligatiei contractuale se percep penalitati de intarziere de 3% pe zi iar valoarea penalitatilor poate depasi cuantumul sumelor asupra carora sunt calculate.
In consecinta, instanta a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 2100,02 ron cu titlu de pret cu penalitati de 3% pe zi de intarziere calculate de la scadenta si pana la_ .
Aceasta insa nu inainte de a se pronunta asupra apararilor invocate de parat prin intimpinare chiar sub forma unor exceptii, instanta urmand a respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului precum si nulitatea absoluta a clauzei penale.
Cea dintâi se va respinge in conditiile in care nu are relevanta neaparat calitatea in care paratul a semnat contractul. Acesta a facut-o in calitate de imputernicit al cumparatorului asa cum acesta recunoaste la interogator aratand ca patronul i-a zis sa semneze contractul cand primeste marfa, neavand relevanta perioada in care a fost angajat sub aspectul angajarii raspunderii sale.
De asemenea, obligatia sa este perfect determinata, ea se oglindeste in factura semnata si care face obiectul procesului, din contract reiesind cu claritate angajarea raspunderii in cazul marfurilor individualizate conform facturilor fiscale. Asa zisele presiuni la care paratul a fost supus de catre patron nu au fost dovedite, in conditiile in care aspectele legate de faptul ca patronul era mai dur si era nemultumit de prestatia paratului fac parte de multe ori din modul de desfasurare a activitatii intr-o societate al carei scop principal este obtinerea de profit, ori in acest context un anume stres indus tuturor angajatilor asa cum chiar martora a afirmat pentru obtinerea performantei apare ca un fapt care in limite
rezonabile care se contureaza cazului in speta, se circumscriu practic normalitatii.
In plus, nu se poate retine apararea paratului cum ca nu a stiut ce semneaza in conditiile in care chiar acesta a avut asupra sa contractul intreg drumul de la B. la C. N., a fost si semnatar al ordinelor de plata asa cum martorul a invederat,desi chiar daca scriptic nu ar fi avut o astfel de atributie in firma, practic ea a existat, chiar martorul aratand ca in firma toti faceau de toate.
Instanta si-a format deci convingerea ca delegarea paratului a fost in sensul semnarii contractului si nu doar de simplu mesager sau sofer cum se incearca a se acredita de parat.
Aceasta cu atit mai mult cu cat paratul avea calitatea de director in firma si in aceasta calitate semna contracte asa cum chiar el a aratat, deci nu i se poate retine in sarcina nestiinta sau lipsa de pregatire.
Sustinerea pe care o invoca in favoarea sa in sensul ca nu a citit contractul daca este asa, ii este pe deplin imputabila, raportat la pregatirea avuta si inclusiv la faptul ca asa cum acesta a sustinut, relatiile cu patronul erau tensionate la data incheierii contractului. Deci, daca paratul ar fi avut vreo temere legata de legalitatea actelor sale, in mod normal ar fi trebuit ca atentia acestuia sa fie mult mai ascutita cu privire la ce i se spune sa semneze si eventual sa refuze semnarea vreunui act ce l-ar fi prejudiciat in vreun fel. Cu toate acestea el nu a facut-o, ba mai mult a semnat si ordine de plata, invocand aspectele legate de presiunile la care a fost supus doar cu ocazia chemarii in judecata a acestuia la 2 ani dupa data semnarii contractului si a facturii in discutie.
In ceea ce priveste nulitatea absoluta a clauzei penale invocate de parat, aceasta nu se poate retine, in primul rand fata de considerentele de mai sus, mai mult in cauza aplicandu-se pe deplin principiul libertatii contractuale, instanta in baza reglementarilor sub imperiul carora a fost incheiat contractul neavind posibilitatea de aprecia asupra acesteia si de a o modifica.
In plus, raporturile comerciale dintre parti care se caracterizeaza prin prisma obtinerii profitului deci implicit si a sanctionarii drastice a persoanelor care nu isi indeplinesc obligatiile, sunt pe deplin aplicabile spetei, ele se rasfrang asupra paratului care este tinut solidar cu societatea pentru care a garantat, partile intelegand sa cuantifice daunele interese aplicabile pentru neexecutare asa cum arata art. 1084 cod civil, aspectele legate de aplicarea dobanzii in cazul contractului de imprumut fiind straine de cauza.
In aceeasi ordine de idei, instanta a apreciat ca sustinerile paratului in sensul aplicabilitatii art. 5 din codul civil cu privire la incalcarea ordinii publice si bunelor moravuri nu se rasfrang asupra cazului în speta, litigiul fiind unul comercial supus principiului libertatii contractuale sub aspectul cuantumului clauzei penale, caracterul abuziv al acesteia invocat de parat nefiind incident.
In baza art 274 cpc, pârâtula fost obligate sa plateasca reclamantei suma de 2829 ron cheltuieli de judecata reperzentand taxa de timbru si onorariu avocatial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul SFINTEAN L. V., solicitând admiterea recursului și modificarea în întregime a hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond practic nu făcut vreo analiza juridica a cererii prin care a invocat nulitatea absoluta a clauzei penale, in temeiul art. art. 1, alin.2 din Legea nr. 313/1879. Instanța s-a mulțumit sa arate, intr-o singura fraza, faptul ca "nu se poate retine" nulitatea absoluta a clauzei penale, "fata de considerentele de mai sus";, si apoi datorita principiului libertății contractuale.
Realizând aceasta judecare a excepției nulității absolute invocate de subsemnatul parat, instanța de fond a ignorat cu desăvârșire o lege speciala. Legea nr. 313/1879, trecând si peste o legala de ordine publica prin invocarea unui principiu general de drept.
Este cvasicunoscut faptul ca libertatea contractuala nu este absolut nelimitata sau neîngrădita; ea se poate exercita doar in anumite limite, care sunt definite de legile aplicabile, o asemenea lege fiind si Legea nr. 313/1879.
Legea de care se prevalează recurentul, chiar daca a luat ființa cu mult timp in urma, era la momentul semnării contractului in vigoare si pe deplin aplicabila, in conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 524 din data de 2 decembrie 1997. Legea nr. 313/1879 a fost abrogata doar cu data intrării in vigoare a Noului Cod Civil.
Potrivit art.l, alin.2 din acest act normativ, care conform prevederilor legale relative la aplicarea legii civile in timp apreciem ca este pe deplin aplicabil in speța de fata, "Judecatorul, in caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzuta de art. 1589 C.Civil, sau, in caz de alte obligațiuni, la daune- interese, conform art. 1084 C.Civil".
Astfel, chiar daca instanța de fond a reținut in mod expres ca respectivul contract a fost "încheiat sub imperiul legii vechi", a aplicat selectiv, doar in favoarea reclamantei legea veche (in sensul de definire si identificare a cadrului legal, al totalității legilor aplicabile, ignorând in totalitate atât existenta cat si prevederile Legii ni. 313/1879).
De dragul convingerii, neechivoc exprimate, conform căreia persoanele care nu isi îndeplinesc obligațiile trebuie sa fie "sancționate drastic", instanța ele fond ajunge sa susțină, indirect dar cu claritate, ca nu ar fi avut posibilitatea sa aplice legea si sa constate o nulitate absoluta din cauza principiului libertății contractuale. Continuând pe aceeași linie, instanța de fond apreciază ca ordinea publica si bunele moravuri, la care fac trimitere expresa dispozițiile art. 5 din vechiul Cod
Civil, nu au nimic de a face cu un litigiu comercial.
Așadar, recurentul consideră ca acțiunea ar putea fi legal admisa doar cu privire la acordarea de daune interese conform Codului Civil, si numai in aceste limite.
Cu privire la solicitare formulata in apărare referitoare la reducerea cuantumului clauzei penale recurentul a arătat că și sub acest aspect dedus judecații, din motivarea data sentinței atacate rezulta cu claritate ca judecătorul fondului apreciază ca reducerea cuantumului unei clauze penale nu este compatibila cu un litigiu comercial, si ca astfel nu ar fi posibila.
Cu toate acestea, o asemenea motivare nu poate fi primita, intrucat incalca principiul prohibirii îmbogățirii fara justa cauza, principiul echității contractuale precum si principiul echilibrului dintre prestațiile partilor. Totodată, incalca prevederile legale aplicabile si se situează in contradicție atat cu jurispudenta, cat si cu doctrina.
Asa cum s-a arătat in doctrina, judecătorul "având a aprecia asupra unor chestiuni de fapt - factura rezonabila sau a clauzei penale - va lua desigur in considerare un criteriu obiectiv, rezultat din compararea prejudiciului efectiv, real, consemnat in patrimoniul debitorului... la care -pentru aprecierea sa - s-ar mai putea adaugă si altele, independente de ipoteza exercitării abuzive a dreptului, precum durata raporturilor contractuale dintre pani, ansamblul raporturilor contractuale dintre ele, existenta altor posibilități de compensare a prejudiciului...".
Așadar, sub semnul exigentelor echității, nu există nici un impediment pentru instanța ca, rezonabil si pe deplin motivat, sa adapteze conținutul clauzei penale.
Alături de argumentele prezentate mai sus, reducerea clauzei penale pana la o limita apreciata de instanța ca fiind rezonabila se justifica si in temeiul art. 5 din Codul civil, (actualul art 11 din noul Cod civil). Aplicarea principiului autonomiei voinței juridice si a principiului "pacta sunt servanda"; nu poate face abstracție de imprejurarea ca existenta si libertatea de acțiune a fiecăruia sunt strâns legate de societatea in care trăiește, astfel incat interesele fiecăruia trebuie armonizate cu ale semenilor sai. Ca atare, principiului autonomiei de voința i-au fost aduse o serie de limitări, ca expresie a voinței legiuitorului de a impune un echilibru intre prestațiile si contraprestatiile - obiect al contractelor încheiate de parti.
Esențial in aprecierea asupra intervenției instanței de judecata prin limitarea sau chiar inlaturarea unei clauze penale inserate in contracte este aplicarea articolului 5 (actualul art. 11) din Codul Civil, potrivit căruia nicio prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si de la bunele moravuri.
Totodată, clauza penala nu se cumulează cu executarea obligației principale, ea având un caracter alternativ, astfel ca, in principiu, executarea obligației principale nu se poate cumula cu cea prevăzuta in clauza penala, excepție facănd doar daunele moratorii pentru intarziere la executarea obligatiei (in vechea reglementare).
Caracterul nereductibil al clauzei penale, enunțat de art. 1087 C. civ. in forma aflata in vigoare la momentul incheierii contractului, trebuie raportata obligatoriu la prevederile art. 5 (art.l 1, in noul Cod civil) C. civ., in sensul ca nicio prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive intr-un instrument de îmbogățire fara just temei a unei parti in dauna celeilalte parti.
In același timp, atât in doctrina cat si in practica judiciara, s-a mai arătat ca nivelul clauzei penale trebuie sa aibă o limita obișnuita si rezonabila, in sensul de a determina doar cuantumul daunelor-interese rezultate din executarea obligațiilor asumate, in acest context instanța de judecata având posibilitatea de a verifica cuantumul clauzei penale si constatând ca aceasta este excesiva, o poate diminua.
O orientare similara se regăsește si in dispozitiile noului Cod civil, care prin dispozițiile art. 1541, alin.l, lit.b. permite judecătorului sa dispună reducerea penalității atunci când aceasta este vădit excesiva fata de prejudiciul ce putea fi prevăzut de parti la încheierea contractului.
In cauza dedusa judecații, rezulta cu o evidenta incontestabila caracterul vădit excesiv al clauzei penale.
In condițiile in care factura emisa de reclamanta avea ca obiect mărfuri de o valoare relativ modesta, de 2100,02 lei, adică in jur de 460 Euro, suma pretinsa in temeiul clauzei penale este de 28.350,27 lei (adică aproximativ 6520 Euro). Cu alte cuvinte, suma pretinsa cu titlu de penalitate este de aproape 14 ori mai mare decât debitul la care s-au calculat penalitățile.
In aceste condiții, recurentul a apreciat ca fiind lipsit de orice echivoc faptul ca prin clauza penala stabilita se aduce o serioasa atingere normelor care reglementează si garantează ordinea publica si bunele moravuri, fiind totodată de
matura a grea un imens si grav dezechilibru intre drepturile si obligațiile partilor contractante.
In mod cu totul subsidiar, răspunderea recurentului ar trebui limitata in corelație cu perioada de timp cat a fost angajatul S.C. Serbol S.R.L. Deși acest aspect se cuvine a fi analizat in primul rând din prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, se constituie si intr-un argument suplimentar de reducere a clauzei penale in ceea ce îl privește.
Astfel, recurentul a activat ca angajat al S.C.SERBOL S.R.L. pana in luna septembrie 2010, in condițiile in care penalitățile au fost calculate si solicitate de reclamanta pana la data de_ . Calitatea recurentului de fidejusor a fost angajata exclusiv si intr-un mod a cărui legalitate este extrem de discutabila, in considerarea calității de angajat al S.C. Serbol S.R.L.
In practica judiciara s-a admis in mod constant posibilitatea reducerii penalităților prevăzute in contracte când acestea au un caracter excesiv. Prin sentințele 89/_ ale Curții de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comerț si Industrie a României si hotărârile 80 si 83/2000 ale Comisiei de Arbitraj Comercial de pe langa Camera de Comerț si Industrie C., s-a admis posibilitatea ca instanța sa micșoreze cuantumul clauzei penale atunci când aceasta este abuziva.
In motivarea acestor hotărâri, s-a arătat ca dispoziția art. 1087 C. civ., care consacra ireductibilitatea clauzei penale, trebuie raportate obligatoriu la prevederile art. 5 C. civ. in sensul ca nicio prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive intr-un instrument de imbogatire fara just temei a unei parti in dauna celeilalte parti. Totodată, s-a mai precizat ca "nivelul clauzei penale trebuie sa aibă o limita obișnuita si rezonabila, in sensul de a,determina doar cuantumul daunelor-interese rezultate din executarea obligațiilor asumate, in acest context tribunalul arbitrai, având posibilitatea de a verifica cuantumul clauzei penale si constatând ca aceasta este excesiva, o poate diminua".
Instanța de fond a greșit si atunci când a respins cererea de suspendare a prezentei cauze, disjunse din dosar_, pana la soluționarea definitiva a dosarului de faliment ai debitoarei S.C. Bolbos Serbol S.R.L.
În opinia recurentului, trebuia suspendata si judecarea prezentei cauze, la fel cum a fost suspendata si acțiunea civila împotriva debitoarei aflate in procedura falimentului.
Procedând altfel, s-a deschis posibilitatea ca reclamanta sa incaseze de doua ori creanța ce o pretinde, odată de la recurent, si odată de la debitoarea persoana juridica cu care a contractat.
In conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii de insolventa se suspenda de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de a menține averea debitorului aflat in procedura reglementata de Legea nr. 85/2006 in starea existenta la data deschiderii procedurii, in vederea atingerii acestui scop administratorul judiciar si/sau lichidatorul având obligația de a formula cereri de suspendare a acțiunilor existente pe rolul instanțelor de drept comun si care au ca obiect realizarea creanțelor fata de
averea debitorului supus procedurii, menționând, totodată, numărul dosarului de insolventa in cadrul căruia creditorii pot formula eventuale cereri de inscriere a creanțelor lor, aceleași demersuri trebuind a fi efectuate de practician cu celeritate si in ceea ce privește suspendarea actelor de executare silita aflate in curs la data deschiderii procedurii si care ar permite satisfacerea cu prioritate a unui creditor in detrimentul celorlalți prin nerespectarea ordinii prevăzute la art. 123 din lege.
Suspendarea operează in opinia recurentului, pentru identitate de rațiune, si fata de cererile si procedurile de executare silita contra codebitorilor, garanților fidejusori sau persoanelor care au garantat prin cauțiune reala executarea obligațiilor debitorului aflat in procedura prevăzuta de Legea nr. 85/2006.
Recurentul a apreciat ca sunt întrunite condițiile legale prevăzute de art. 1682 din Codul civil anterior, in sensul de a se respinge acțiunea reclamantei- creditoare care a generat situația de descrisa in cele ce urmează datorita neglijentei/culpei sale.
Asa cum rezulta din Sentința Civila nr. 1492 din data de 21 August 2012, pronunțata de T. ul B. -Nasaud in dosar nr. 6489/112/201 l/a5, cererea de creanța a reclamantei-intimate S.C.V. IN VEST G. S.R.L. a fost considerata ca tardiva de către administratorul judiciar care a intocmit tabelul preliminar de creanțe. Împotriva acestei respingeri a cererii de creanța ca tardiva s-a formulat contestație de către aceasta societate comerciala, insa prin hotărârea judecătoreasca mai sus menționata contestația a fost respinsa.
In consecința, daca aceasta soluție va fi menținută si in recursul pe care intimata 1-a declarat in data de_, creanța acesteia nu va mai fi acceptata fata de S.C.BOLBOS SERBOL S.R.L., nici cu privire la preț si nici cu privire la penalitățile de întârziere in cuantum de 3% pe zi.
Ca si o consecința directa, nici recurentul nu ar mai putea sa se îndrepte împotriva debitoarei aflate in procedura falimentului, din rațiuni evidente. Ca urmare, este evident in opinia recurentului ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1682 din vechiul Cod Civil, intrucat recurentul fidejusor nu as mai putea "intra in drepturile creditorului, din cauza acestuia".
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, instanța de fond a reținut doar o parte din aspectele declarate de martora audiata la propunerea recurentului.
Astfel, instanța a ignorat cu desăvârșire in principal susținerea martorei conform căreia ca semnarea acelui contract era atribuția exclusiva a patronului, dl. Bolbos, intrucat era vorba de achiziționarea unor active pentru societate. Dincolo de faptul ca recurentul a semnat contractul la presiunile patronului, fiind in permanenta amenințat cu concedierea, după ce acesta a fost in prealabil stampilat si remis intre parti prin fax, reclamanta- intimata cunostea foarte bine faptul ca recurentul nu are calitatea necesara in firma pentru a semna un asemenea act juridic.
Recurentul a arătat că nu avea ca atribuții semnarea unor astfel de contracte; aveam dreptul de a semna doar contracte de prestari-servicii, având ca obiect comenzi pentru tamplarie PVC.
Mai mult insa, asa cum rezulta din declarația martorei, societatea reclamanta (V. ) avea cunoștința de faptul ca recurentul nu are drept de semnătura in cazul
unor asemenea acte si raporturi juridice. In acest sens, biletele la ordin avalizate de mine au fost refăcute/înlocuite, tocmai pentru a se situa in limitele legalității, aspecte cunoscute, desigur, de către partenerul de afaceri clujean, căruia i-au fost predate noile bilete la ordin. Aceasta operațiune indica fara vreun echivoc cunosterea de către societatea reclamanta a realității lipsei dreptului recurentului de a angaja societatea un asemenea raporturi juridice, avalizarea (si deci dreptul de a reprezenta/a angaja juridic societatea) in asemenea afaceri fiind atribuția exclusiva a d-lui Bolbos.
Lipsa calității procesuale pasive a recurentului trebuie analizata si prin raportare la respectarea, sau nu, in prezenta cauza, a exigentelor legale referitoare la obiectul unui contract. Recurentul a semnat contractul in considerarea unui obiect determinat al acestuia, si anume cele doua utilaje (compresor si cric hidraulic). Aceste mărfuri au fost achitate de către societatea parata, fara a fi ridicate probleme in acest sens.
Pentru a fi asumata legal, o obligație trebuie sa fie in mod clar determinata, sau măcar suficient determinabila, la momentul încheierii acordului de voința.
In mod legal, obligația recurentului de fidejusor putea avea relevanta doar cu privire la un obiect determinat al unei convenții pentru care era chemat sa garanteze. Recurentul nu poate fi chemat sa garanteze, in mod necondiționat si nelimitat in timp, ceva ce nu putea sa știe ca va trebui sa garanteze la momentul semnării contractului.
Cu toate ca, indiscutabil, fidejusorul poate garanta si obligații viitoare, acestea trebuie sa fie in mod clar determinate sau măcar determinabile, (la momentul incheierii contractului) pentru ca fidejusorul sa se poată obliga in mod legal, valabil.
Fidejusiunea este un contract; asa cum se arata in intreaga literatura de specialitate, iar pentru validitatea contractului este necesar ca, alături de o voința juridica valabila sub toate aspectele si care emana de la o persoana capabila, contractul sa aibă un obiect determinat, licit si moral.
La modul in care s-a instituit prin contract, obligațiile recurentului ca fidejusor ar putea dura la infinit, fara ca acesta sa știe vreodată ce anume trebuie sa mai garanteze.
Desigur ca intre părțile contractante o asemenea clauza, asa cu este cea din contractul in speța, este pe deplin valabila, ele putând sa determine ulterior bunurile pe care inteleg sa tranzactioneze efectiv. Dar, sub aspectul obligației fidejusorului, acesta nu poate fi legat sa garanteze ceva, fara a avea reprezentarea a ceea ce garantează.
In analizarea acestei excepții trebuie realizată si o analiza care priveste efectul global al susținerilor reclamantei. Daca susținerile recurentului, expuse in cele ce preced, nu ar fi intemeiate, ar insemna ca acesta, care practic a fost forțat sa semneze acel contract, ceea ce a fost posibil doar in calitate de angajat al paratei de rândul 1, sa garanteze ca si fidejusor pe o durata nedeterminata, probabil toata viata de acum incolo obligațiile asumate de S.C.Serbol S.R.L.., chiar daca nu mai are nici o legătura cu aceasta firma de aproape 2 ani.
In considerarea celor ce preced, si intrucat singura obligație determinata si determinabila la momentul semnării contractului era cea de a achita prețul
compresorului si al cricului, ce făceau in mod nemijlocit obiect al acelui contract, recurentul a apreciat ca in ceea ce privește obligații viitoare si imposibil de determinat la acel moment nu exista calitatea acestuia de fidejusor si pe cale de consecința nici calitatea procesuala pasiva in prezenta cauza.
Nu in ultimul rând, este de remarcat faptul ca răspunsul la interogatoriul formulat de recurent si luat reclamntei-intimate a fost redactat inițial exclusiv de avocatul societății reclamante, răspunsul depus inițial la instanța fiind semnat si stampilat numai de către acesta (fiind in mod neîndoielnic completat, prin scris de mana, tot de către avocat). Societatea reclamanta, prin avocat, a depus ulterior același răspuns la interogatoriu, de aceasta data semnat si stampilat si de către conducerea societății. Este interesant de observat insa ca societatea reclamanta, acționând astfel, nu a răspuns la interogatoriu, ci si-a insusit răspunsurile formulate inițial de către avocatul societății.
In consecința, recurentul a apreciat ca nefiind relevante si demne de luat in considerare ca reflectând adevărul susținerile conform căreia societatea reclamanta nu a cunoscut ca recurentul nu are drept de semnătura, si ca acționează doar in calitate de mesager, de agent (comercial) al angajatorului. Mai mult, practic la intrebarile nr.4 si 6 din interogatoriu, cu de la sine putere reclamanta apreciază ca
"nu prezintă importanta" si "nu are legătura cu obiectul cauzei", eludând cel puțin parțial obligația de a răspunde, corect si cinstit, la intrebariie formulate.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. "V. I. G. " S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat, cu consecința menținerii ca temeinica si legala a sentinței recurate.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că o prima critica formulata de către recurent este aceea ca instanța fondului nu ar fi făcut o analiza juridica a invocatei nulități absolute a clauzei penale întemeiata pe dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea 313/ 1879, aspect care nu corespunde realității, însă această apărare nu are nici o legătura cu speța de dusa judecații. Însuși recurentul subliniază caracterul de lege speciala a acestui act normativ, ignorând insa aspectul ca aplicabilitatea ei este restrânsă la situațiile speciale pe care le prevede.
Invocarea existentei unei asemenea clauze de nulitate, si acum in recurs, este făcuta cu rea credința, întrucât Legea 313/ 1879 si articolele pe care le invoca recurentul, privesc contractele civile de împrumut, ori in speța, este vorba despre un contract comercial de vânzare cumpărare.
O alta critica adusa sentinței recurate este aceea ca nu a dat curs solicitării sale de reducere a clauzei penale, neampartasind punctul de vedere al acestuia. Instanța de fond a procedat corect. Pentru nerespectarea la scadenta a obligațiilor de plata a facturii fiscale nr. 0014699/_, scadenta la data de_, debitorii au cumulat pana la data de 13 septembrie 2012 (data pronunțării sentinței recurate), un număr de 998 zile de intarziere la plata (aproape 3 ani de intarziere).
Cu toate acestea, in virtutea dreptului de dispoziție, intimata a limitat cuantumul penalităților de inatarziere; solicitate, la suma de 28.350,27 lei aceste penalități fiind calculate începând cu data scadentei obligației de plata,_, pana la data de_, pentru 450 zile intarziere la plata.
Referitor la clauza penala din contract privind plata penalităților de inatarziere de 3%/ zi, aceasta reprezintă expresia voinței juridice a partilor
contractante. Prin natura caracterelor sale juridice, contractul in cauza este un contract, consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros si comutativ. Urmare a caracterului comutativ al contractului, recurentul a cunoscut ab initio care va fi procentul penalităților de intarziere pe care ar urma sa le plătească in cazul nerespectarii termenului de plata, asumandu-si aceste penalități. încheierea cu subscrisa a contractului comercial (prin care s-a obligat sa plătească mărfurile la termenele de plata înscrise in facturi) i-a adus acestuia beneficiul termenului de plata (adică sa nu plătească mărfurile pe loc). Astfel, i-am dat recurentului mărfurile in considerarea obligației ca vor fi plătite la scadenta. Este firesc prin urmare ca nerespectarea termenului de plata, sa genereze aplicabilitatea clauzei penale privind plata penalităților de inatarziere, cu atât mai mult cu cat intimata și- a îndeplinit obligația corelativa iar obligația de plata nu a fost îndeplinita deși este scadenta din_ .
Întinderea aplicabilității clauzei penale este in realitate imputabila debitorilor, care nu si-au respectat obligația de plata nici la scadenta conform contractului si nici ulterior producând intimatei prejudicii enorme. Potrivit principiului dreptului comun "contractul este legea părților", convențiile trebuie respectate întocmai de părțile contractante ori in ceea ce îl privește pe parat si pe debitoarea S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L., nerespectarea obligațiilor asumate contractual este evidenta.
Prin clauza penala negociata, părțile au înțeles sa determine anticipat despăgubirile datorate in cazul neîndeplinirii obligației de achitare a debitului la scadenta. In conformitate cu art. 1.066 C. civ., "Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare în parte-i".
In speța, in raporturile dintre părțile contractante, clauza penală a fost materializată în formă scrisă, contractuala, negociata, fiind prevăzut consensual cuantumul penalităților de intarziere datorate in cazul neachitarii debitului la scadenta, penalitățile fiind astfel determinabile.
Practic cuantumul penalităților de intarziere se datorează conduitei culpabile a debitorilor, care nu si-au îndeplinit la scadenta obligatiile asumate contractual cu toate ca intimata și-a îndeplinit obligațiile corelative.
In practica judiciara exista numeroase hotărâri judecătorești din care rezulta ca instanțele de judecata au dat eficienta clauzelor penale convenite de părțile contractante, ca efect al principiului forței obligatorii a contractului "PACTA SUNT SERVANDA".
Spre exemplu in Decizia 4222/ 2004 a înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțata in dosarul nr. 7169/ 2004 instanța a statuat ca "aplicarea clauzei penale prevăzuta de art. 6. penalități de 2% pentru intarzierea plații prețului mai mult de 30 de zile s-a făcut intemeiat." Înalta curte a mai reținut ca "Clauza penala este convenția partilor, acordul acestora nefiind cenzurabil de instanța".
De asemenea, prin Decizia nr. 2947/ 2003 a înaltei Curți de Casație si Justiție, pronunțata in dosarul nr. 6698/ 2001, curtea a soluționat un recurs intr-o speța in care cuantumul penalităților de intarziere era 5% pe zi de intarziere. Curtea a statuat ca "In ceea ce privește cuantumul penalităților, instanța de apel corect a aplicat procentul de 5% la nivelul sumei de 104.127.329 lei, stabilita in raport cu
termenele scadente fixate de parați si sumele datorate la plata pentru fiecare din cele patru rate."
Prin urmare, este normal ca instanțele de judecata sa dea eficienta dispozițiilor art. 1087 Cod civil conform cărora instanțele nu pot cenzura clauza penala, marind-o sau micsorand-o:
Când convenția cuprinde ca partea care nu va executa va plați o suma oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o suma nici mai mare nici mai mica."
In mod corect, prin urmare, instanța de judecata a avut in vedere clauza penala asumata contractual de către parat, date fiind condițiile concrete ale aplicabilității acesteia.
Intimata a arătat că i-a vândut recurentului mărfuri cu plata la termen, cu factura fiscala nr. 0014699/_, scadenta la data de_, având in vedere si obligația acestuia de fidejusiune si solidaritate pasiva. In caz contrar i-ar fi vandit mărfurile doar cu plata pe loc la livrare.
În acțiuni similare intemeiate pe clauze penale privind plata penalităților contractuale de intarziere si pe fidejusiunea comerciala, instanțele de judecata au admis acțiunile intimatei.
In mod evident, răspunderea recurentului nu poate fi nicidecum limitata la perioada de timp cat a fiost angajat, intrucat nici o dispoziție contractuala nu prevede o astfel de posibilitate, dimpotriva aflandu-se in prezenta asumării unei obligații solidare.
O alta critica adusa instanței de fond este aceea ca a respins cererea de suspendare a cauzei in ceea ce-1 privește pe recurent, pana la soluționarea definitiva a dosarului de faliment al debitoarei S.C. BOLBOS RESBOL S.R.L. Aceasta susținere este vădit deplasata, dispozițiile art. 36 din legea 85 din 2006 nu i se pot aplica recurentului, intrucat nu se incadresază in prevederile legii speciale.
Este nefondata si susținerea sa ca, ar exista posibilitatea ca intimata sa incaseze de doua ori creanța. Recurentul ignora aspectul ca ne aflam in prezenta asumării de către acesta a unei obligații solidare.
Conform art. 1039 Cod civil "Obligația este solidară din partea debitorilor, cînd toți s-au obligat la același lucru, astfel ca fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și ca plata făcuta de unul din debitori liberează și pe ceilalți către creditor."
Ori, existenta obligației solidare rezulta clar din contractul de vânzare cumpărare incheiat, ambii debitori solidari obligandu-se pentru totalitate.
De asemenea, conform art. 1042 Cod civil "Creditorul unei obligații solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ca debitorul sa poată opune beneficiul de diviziune."
Trebuie observate dispozițiile art. 1043 Cod civil in conformitate cu care "Acțiunea intentată contra unuia din debitori nu poprește pe creditor de a exercita asemenea acțiune și în contra celorlalți debitori."
Rezulta așadar indreptatirea intimatei de a solicita plata intregii datorii de la recurentul Sfintean L. V. in virtutea existentei obligației solidare a acestuia.
Dispozițiile art. 1682 Cod civil nu sunt aplicabile in speța tocmai datorita asumării de către recurent a unei obligații solidare, fapt care face sa fie incidente in speța dispozițiile art. 1042 Cod civil mai sus menționate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, aceasta nu poate fi susținuta in mod temeinic si legal. In fapt, asa cum a rezulta din probatiunea administrata in cauza, in virtutea calității sale de director de vânzări la
S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. recurentul SFINTEAN L. V. a încheiat cu intimata Contractul de vanzare-cumparare nr. 175/_ . Prin același contract de vanzare-cumparare, conform art. 5 Răspunderea pârtilor, Riscurile., recurentul Sfintean L. V., si-a asumat obligații personale, de fidejusiune, obligandu-se IN...SOLIDAR cu debitoarea S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. la achitarea tuturor debitelor dobânzilor si penalităților cu toate bunurile sale mobile si imobile prezente si viitoare, renunțând la beneficiul dreptului de diviziune si al celui de discutiune in cazul urmăririi sale.
Prin urmare nu poate fi negata indreptatirea intimatei de a solicita obligarea acestuia la plata.
Cu privare la susținerea recurentului ca ar fi semnat contractul la presiunile conducerii societății, intimata a arătat că acestea sunt făcute pro causa.
Asa cum rezulta din interogatorul luat recurentul recurentului in fata instanței de fond, acesta este de absolvent de studii superioare, fiind de profesie inginer, prin urmare este o persoana cu pregătire s-a angajat la S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. in funcția de director de vânzări, prin urmare, intr-o funcție de conducere care presupune incheierea cu o frecventa ridicata a contractelor comerciale. A încheiat, asa cum recunoaște, numeroase contracte comerciale in reprezentarea S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L.
Prin urmare, incheierea contractului de vanzare-cumparare cu intimata in reprezentarea S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. era o activitate conforma atât pregătirii cat si funcției recurentului. Aceasta activitate era una uzuala pentru acesta, neputandu-se prezuma nicidecum ca a fost constrâns sa semneze DOAR contractul incheiat cu S.C. V. I. G. S.R.L. in vreme ce toate celelalte contracte, le-a incheiat in mod voluntar, in calitatea sa de director de vânzări.
Un aspect extrem de important este acela ca recurentul s-a deplasat de la sediul S.C. BOLBOS SRRBOL S.R.L. din B., la sediul S.C. V. I. G.
S.R.L. din C. -N. . anume pentru a încheia acest contract si având contractul asupra sa, putandu-1 lectura cu atenție si putandu-se edifica asupra intregului sau conținut.
Nu poate fi reținuta ipoteza ca acesta nu ar fi inteles semnificația Clauzei de fidejusiune intrucat, clauza este cat se poate de explicita, arătând ca Semnatarul contractului garantează achitarea tuturor debitelor, dobânzilor si penalităților fata de furnizor cu toate bunurile lui mobile cat si imobile, obligandu-se in solidar si indivizibil cu societatea comerciala pe care o reprezintă. Ori recurentului ii era clar cine este semnatarul contractului.
Chiar si o persoana cu pregătire medie poate ușor sa înțeleagă semnificația unei asemenea clauze, cu atât mai mult o persoana cu studii superioare care exercita efectiv funcția de director de vânzări, încheind contracte in numele societății sale.
Susținerea recurentului din răspunsul la interogator ca nu a citit contractul incheiat cu subscrisa este mincinoasa. La intrebarea suplimentara a instanței daca citea actele pe care le semna in calitate de director de vânzări, recurentul arata ca "Practic, toate actele pe care le-am semnat ca director de vânzări, inclusiv contractele, eu le-am citit anterior.". In întâmpinarea formulata in fata instanței fondului, recurentul, pentru a se disculpa, afirma ca a semnat contractul in considerarea doar a unui obiect determinat, afirmație care, chiar daca este nesincera, contrazice cealaltă susținere ca nu a citit contractul, lata așadar ca susținerea recurentului ca nu ar fi semnat contractul incheiat cu intimata este contrazisa de propriile sale afirmații. Nu nici un raționament care sa justifice ipoteza ca doar contractul încheiat cu S.C. V. I. G. S.R.L. ar face excepție de la regulă.
Contradicțiile din răspunsul recurentului la interogator nu se opresc insa aici. Deși recunoaște ca s-a deplasat de la B. la C. -N. pentru a semna contractul si a ridica mărfurile, ulterior, in mod contradictoriu, arata ca s-a prezentat in calitate de șofer.
O alta susținere mincinoasa a recurentului este aceea ca datele sale personale au fost trecute in contract doar cu ocazia prezentării sale la C. -N. la sediul S.C.
V. I. G. S.R.L. In realitate, din observarea contractului rezulta ca datele recurentului au fost inscrise in contract de la inceput cu ocazia tehnoredactării acestuia si nu ulterior (aceasta ca urmare a comunicării in prealabil a datelor sale la intimată). Ori, din probatiunea administrata, rezulta ca inițial contractul a fost trimis pe fax de la C. -N. la B. . Recurentul a luat asupra sa contractul de la
B., de la sediul S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. gata stampilat si având inscrise datele sale in preambul, ca reprezentant legal si fidejusor al S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. si s-a deplasat cu el la C. -N. unde 1-a semnat.
Ipoteza recurentului ca ar fi semnat contractul la presiunea conducerii societății, este contrazisa si de recunoașterea din răspunsul la interogator ca S.C. BOLBOS nu il avea cu nimic la mana. Cu simpla temere de a nu-si pierde locul de munca, se confrunta toți indivizii care au calitatea de anagajati, indiferent de forma de angajare si de instituțiile la care lucrează, data fiind situația economica instabila. Prin urmare nu ne aflam in prezenta vicierii consimțământului la încheierea contractului, acesta fiind valabil exprimat.
Depoziția martorei Soare E. (Marta Cati), trebuie primita "sub beneficiu de inventar", din mai multe considerente. Aceasta se afla in relații de dușmănie cu domnul Bolbos, fostul sau patron, dovada si faptul ca din proprie inițiativa nu s-a mai prezentat la serviciu. Este evidenta dorința sa de a sprijini "cu orice chip" exonerarea de răspundere a recurentului, sens in care susține in mod vădit forțat ca Sfintean s-a prezentat la V. I. G. S. in calitate de mesager. În mod vădit neîntemeiat susține martora ca ea știa ca S.C. V. I. G. S.R.L. știa ca Sfintean nu are calitate de reprezentare. In realitate SC V. I. G. S. a incheiat contractul cu recurentul, cunoscând ca este director de vânzări si fiindu-i comunicate datele acestuia pentru încheierea contractului. Pe de alta parte, Sfintean s-a prezentat la C.
-N. la semnarea contractului cu contractul stampilat in original cu stampila S.C. BOLBOS S.R.L. De asemenea, conform capitolului DISPOZIȚII FINALE din contract, recurentul in calitate de reprezentant al cumpărătorului semnatar al
contractului a declarat pe proprie răspundere sub sancțiunea falsului in declarații ca este abilitat sa angajeze răspunderea juridica a societății pe care o reprezintă la semnarea contractului.
De altfel, recurentul a recunoscut atât prin intampinarea formulata la fond cat si la interogator ca a fost trimis de administrator sa semneze contractul in numele societății, aspect care, coroborat cu funcția sa de director de vânzări, generează concluzia ca a fost mandatat expres si a avut calitate de reprezentare. Rezulta prin urmare ca depoziția martorei este mincinoasa. In privința calității sale de fidejusor, recurentul si-a asumat-o singur prin semnarea contractului.
Cu privire la susținerea recurentului ca a semnat Contractul de vanzare- cumparare nr. 175/_ in considerarea doar a unui obiect determinat si ca obligația trebuia sa fie măcar determinabila la realizarea acordului de voința.
S-a arătat că in conformitate cu art. II din contract, obiectul contractului il constituie vânzarea de mărfuri, prestarea de servicii conform facturilor si vânzarea de echipamente. Conform art. 3 Prețul, Modalități si condiții de plata din contract, fac obiectul contractului si mărfurile vândute si serviciile prestate care nu sunt individual determinate in cuprinsul contractului prin denumire si preț, acestea urmând a fi individualizate conform facturilor fiscale.
Cu contractul de vanzare-cumparare nr. 175/_, recurentul Sfintean a achiziționat de la intimată 2 utilaje pentru uzul service-urilor auto, respectiv un compresor si un cric pneumatic. In aceeași data de_ de la intimată (cu ocazia aceleiași deplasări la sediul acesteia), recurentul a cumpărat pentru S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L., consumabile de vulcanizare in valoare de 2.100,02 lei, cu factura fiscala nr. 0014699/_ scadenta la data de_, factura semnata de parat spre acceptare. Rezulta prin urmare ca obiectul contractului, a fost atât unul determinat (in ceea ce privește compresorul si cricul pneumatic) cat si unul imediat determinabil (consumabilele de vulcanizare pe care recurentul insusi le-a cumpărat).
Prin urmare, intimata a solicitat angajarea răspunderii recurentului doar in ceea ce privește debitul si penalitățile generate de bunurile cumpărate de acesta, pentru care a semnat personal.
Raportat la toate cele mai sus menționate, rezulta clar ca excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocate de către parat este neîntemeiata si se impune a fi respinsa.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
T. ul retine ca o prima critica a recurentului vizeaza faptul ca prima instanta nu a aplicat dispozițiile Legii nr.313/1879, dispoziții care au fost abrogate doar odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.
Cu privire la aceasta critica, T. ul o va respinge ca nefondata, raportat la natura raportului juridic, principal, acela de vanzare-cumparare comerciala, sens in care se retin intemeiate si apararile intimatei, Legea 313/ 1879 pe care o invoca recurentul, priveste doar contractele civile de împrumut.
In ceea ce priveste critica recurentului referitoare la aceea ca in mod neintemeiat prima instanta nu a redus cuantumul clauzei penale, sens in care se
invoca faptul ca dispoziția art. 1087 C. civ., care consacra ireductibilitatea clauzei penale, trebuie raportata obligatoriu la prevederile art. 5 C.civ.,T. ul o va respinge de asemenea ca nefondata. Aceasta concluzie se desprinde din faptul ca aceasta clauza a fost negociata de catre parti la incheierea contractului, acestea acceptand faptul ca neplata la termen a obligatiei contractuale determina obligatia de plata a unor penalitati de intarziere de 3% pe zi ,iar valoarea penalitatilor poate depasi cuantumul sumelor asupra carora sunt calculate.
Referitor la afirmatia recurentului in sensul ca prima instanta a apreciat eronat ca ordinea publica si bunele moravuri, la care fac trimitere expresa dispozițiile art. 5 din vechiul Cod Civil, nu au nimic de a face cu un litigiu comercial, T. ul o va inlatura ca nefondata si va retine ca, potrivit art. 1087 Cod civil instanțele nu pot cenzura clauza penala, marind-o sau micsorand-o, precum si faptul ca in cauza nivelul clauzei penale are o limita obișnuita si rezonabila (acest procent de 3% fiind unul frecvent intalnit in raporturile comerciale ). In acest context se retine ca faptul ca desi se invoca ca suma pretinsa cu titlu de penalitate este de aproape 14 ori mai mare decât debitul la care s-au calculat penalitățile, aceasta este doar o consecinta a conduitei culpabile a debitorului obligatiei de plata/ garantie, conduita pentru care nu poate fi sanctionata intimata vanzatoare . Astfel, in speta, dupa cum a aratat si intimata, există un număr de 998 de zile de întârziere la plata debitului restant, debit restant care este scadent din anul 2007, insa s-au solicitat penalități de întârziere doar pentru 450 de zile de intarziere in plata, in conditiile in care partile contractante au convenit expres ca acest cuantum al penalitatilor poate depasi debitul principal.
In ceea ce priveste critica care vizeaza modul in care prima instanta a solutionat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a recurentului, T. ul va inlatura si aceasta critica ca nefondata, retinand in primul rand faptul ca, in calitate de director de vânzări la S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L. recurentul SFINTEAN L.
V. a încheiat cu intimata Contractul de vanzare-cumparare nr. 175/_, prin care in mod expres si neechivoc, conform art. 5 Răspunderea pârtilor, Riscurile., recurentul Sfintean L. V., si-a asumat obligații personale, de fidejusiune, obligandu-se sa garanteze personal plata tuturor debitelor rezultate din contract si, renuntand la beneficiul de discutiune si de diviziune.
In acelasi context T. ul retine atat faptul ca din probele administrate in cauza a rezultat ca recurentul incheia in mod frecvent contracte comerciale, in reprezentarea S.C. BOLBOS SERBOL S.R.L, cat si faptul ca obligatia de garantare, asumata personal ii justifica calitatea pasiva in cauza, cu observarea faptului ca recurentul nu este codebitor, asa cum a invocat intimata, ci garant personal al debitorului, in ceea ce priveste obligatiile de plata asumate prin contract.
T. ul va inlatura ca nefondata si critica referitoare la aceea ca răspunderea recurentului ar trebui limitata in corelație cu perioada de timp cat a fost angajatul
S.C. Serbol S.R.L., retinand in acest sens ca recurentul s-a obligat sa garanteze personal obligatia de plata.,neexistand o limitare a raspunderii sale in legatura cu o calitate de salariat a debitorului principal.
De asemenea, T. ul va respinge ca nefondata si critica referitoare la aceea ca in mod gresit prima instanta nu a procedat la suspendarea prezentei
cauze, disjunse din dosar_, pana la soluționarea definitiva a dosarului de faliment ai debitoarei S.C. Bolbos Serbol S.R. In acest sens se retine ca in conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii de insolventa se suspenda de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.Astfel, T. ul retine ca recurentul nu poate opune beneficiul de diviziune si nici de discutiune si are doar calitatea de garant, neaplicandu-i-se aceasta reglementare.
De asemenea, T. ul retine ca recurentul nu este indreptatit conform legii sa invoce caracterul abuziv si excesiv al clauzei penale si faptul ca s-ar produce un dezechilibru intre prestatiile partilor contractante sub aspectul acestei clauze, deoarece T. ul observa ca recurentul are doar calitate de garant .
In baza tuturor acestor considerente, T. ul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul S. L. V. în contradictoriu cu intimata SC V.
I. G. S., împotriva sentinței civile nr.17275/2012 pronunțate la data de 13 septembrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., pe care o va menține în întregime.
In baza art. 274 c.pr.civ.vechi, T. ul il va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei, în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezii existente in acest sens(f.41).
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul S. L. V. în contradictoriu cu intimata SC V. I. G. S., împotriva sentinței civile nr.17275/2012 pronunțate la data de 13 septembrie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei, în cuantum de 200 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
N. K. F. -IANCU M. D. M. D. C. P.
In concediu pt. ingrijirea copilului Semneaza presedintele instantei
Red.DMD/MM
2 ex./_
Judecător fond: I. V., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 102/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 657/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
