Decizia civilă nr. 1387/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
cod operator 4204
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1387/R
Ședința publică din 06 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător V. P.
J. ecător N. B.
G. ier T. H.
Pe rol fiind pronunțare recursului formulat de către recurenta-pârâtă SC
M. -M. S., cu sediul în B. M., str. C. nr. 16, județul M. împotriva sentinței civile nr. 8782 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. R. DE R., cu sediul în
, sector 1, str. G. Berthelot nr. 60-64, având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 8782 din_ pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei B. M., s-a admis cererea formulată de reclamanta S. R. de R., cu sediul în B., str. G. Berthelot nr. 60-64, sector 1 în contradictoriu cu pârâta SC M. -M. S., cu sediul în B. M., str. C., jud. M.
.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta S. R. DE R. îndeplinește un serviciu public de interes național, acela de a asigura, prin activitatea sa, libera comunicare a informațiilor și informarea corectă a opiniei publice.
Pentru serviciul public de radiodifuziune, conform art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să plătească o taxă, în calitatea de beneficiari ai acestor servicii.
Pârâta S.C. M. - M. S.R.L. este persoană juridică cu sediul în România și a formulat apărări in sensul că nu este beneficiar al serviciilor de radiodifuziune.
Din facturile emise de F.F.E.E. ELECTRICA FURNIZARE TRANSILVANIA NORD S.A., pentru perioada aprilie 2010 - decembrie 2011, instanța reține că pârâta, în calitate de beneficiar al serviciilor de radiodifuziune prestate, datorează suma totală de 630 lei, iar în baza art. 6 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 977/2003, aceasta datorează penalități pentru neplata la termen a taxei, în cuantum de 93,24 lei.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de S. R. de R. .
În motivarea cererii de recurs pârâta a arătat următoarele:
Beneficiarul unor servicii trebuie să beneficieze de ele, or, în situația de față nu este cazul deoarece societatea nu are relații contractuale cu S.
de R., nici facturi emise de aceasta din care să rezulte prestarea vreunei servicii.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 privind funcționarea SRR și SRTV prin care se arată că, obligația de plată a taxei radio pentru persoanele juridice cade în sarcina celor care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective. S. pârâtă nu a beneficiat în nici un fel în astfel de servicii, deoarece nu deține în incintă aparate radio sau TV.
Cu privire la facturile emise de Electrica SA, aceasta facturează taxa radio numai dacă spațiul în care funcționează firma este înregistrat pe persoană juridică și de asemenea și contractul de furnizare a energiei electrice. Dacă spațiul în care funcționează firma este închiriat de la o persoană fizică, contractul de furnizare a energiei este pe acea persoană, atunci Electrica SA nu mai facturează taxa Radio deci, societatea nu datorează această taxă.
Se consideră că această taxă a fost stabilită în mod aleatoriu, doar pentru societățile care au contract de furnizare a energiei electrice cu Electrica SA, iar la această dată societatea pârâtă nu are un astfel de contract.
R. de R., legal citată fiind, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma prevederilor art. 304 și art. 304 indice 1 Cod pr. civ., precum și în raport de motivele invocate, T. reține următoarele:
HG nr. 977/2004 a fost adoptată în scopul de a organiza punerea în aplicare a Legii nr. 41/1994, așa cum se prevede în mod expres în art.II din Legea nr.41/1994 pentru a face legea cât mai clară și a o aplica cât mai corect. Textul art.3 din HG nr. 977/2004 reglementează obligația de plată a taxei de către persoanele juridice ,calitate pe care o are și intimata-pârâtă împotriva căreia recurenta și-a formulat pretențiile.
Intervalul de timp pentru care s-a solicitat plata taxei este ulterior modificărilor aduse art.3 din HG nr. 977/2003 prin HG nr. 1012/2009, intrată în vigoare la 1510.2009 și prin care a fost instituită o singură exceptare la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor și care au activitatea suspendată conform legii.
Dispozițiile art.3 alin.2 din HG nr. 977/2003,în conținutul modificat, au fost anulate prin Sentința civilă nr.471/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._ și care în temeiul art. 23 din Legea 554/2004 și-au încetat aplicabilitatea.
apreciază că art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 nu instituie o prezumție legală relativă și cu atât mai puțin absolută pentru toate categoriile de persoane juridice, ci are în vedere exclusiv pe beneficiarii reali ai acestui serviciu public.
Concluzia tribunalului este fundamentată pe următoarele argumente care impun o corectă aplicarea a dispozițiilor legale, precum și a jurisprudenței instanței de contencios constituțional stabilită în această materie prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004.
Din întreaga reglementare legală rezultă cu certitudine și claritate că legiuitorul a avut în vedere la instituirea obligației de plată a taxei pentru acest serviciu public numai acele persoane juridice române care au beneficiat în mod efectiv de acest serviciu.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv cele două servicii publice. Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de recurentă ar fi neconformă cu dreptul garantat în art. 1 din Primul Protocol adițional și ar
denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim, constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate, nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice (a se vedea CEDO, Cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A, nr. 332, p. 23, paragraful 38).
Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.
Nu poate fi primită interpretarea conform căreia, oficial, legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio și, implicit, de televiziune a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.
Chiar dacă această taxă se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu nu se poate susține că plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă în fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio și televiziunea publică. Acest drept constituțional la informare nu poate fi transformat într-o obligație, subiectele de drept având facultatea de a exercita sau nu drepturile recunoscute în legea fundamentală.
În dispozițiile interne s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de beneficiar fiind atribuită, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, logică și sistematică, numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
ADMITE recursul declarat de pârâta SC M. M. S., cu sediul în B. M., str. C. nr. 16, județul M. împotriva sentinței civile nr. 8782/_ a Judecătoriei B. M., pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta S. R. de radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta SC M. M. S. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 06 decembrie 2013.
Președinte, V. F. | J. ecător, V. P. | J. ecător, N. B. |
G. ier, T. H. |
Red. V.P./ _
Tred. T.H. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: V. U.
| ← Decizia civilă nr. 670/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 5197/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
