Decizia civilă nr. 670/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 670/2013
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. U. JUDECĂTOR V. C. JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC. S. I. S. împotriva Sentinței civile nr. 5149/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata S. R. DE R., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat Filipoaia Mihai pentru recurenta SC. S.
I. S., cu împuternicire avocațială la fila 12 din dosar, lipsă fiind intimata. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor instanței de la termenul anterior.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia
Reprezentantul recurentei solicită admitere recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza respingerea cererii formulate de S.R.R. raportat și la Decizia pronunțată de Curtea Constituțională nr. 967/_ .
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin Sentința civilă nr. 5149/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a admis ca fiind fondată acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. DE R., în contradictoriu cu pârâta SC S. I. S. B., și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma totală de 725,26 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune facturată în perioada aprilie 2010 - decembrie 2011, în cuantum de 630 lei și penalități de întârziere calculate la data de_, în cuantum de 95,26 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari al acestor servicii";.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din HG nr. 977/2003, "taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de
către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate".
Primul aspect care se impune a fi clarificat în speța pendinte este dat de momentul înregistrării acțiunii pendinte, respectiv după data de_, dată la care a intrat în vigoare Noul Cod Civil. În acest sens, se impune a se stabili care dintre cele două legi sunt aplicabile speței, așa încât analizarea condițiilor instituțiilor juridice ce se tind a fi angajată să poată fi făcută prin prisma cerințelor specifice din textele legale.
Se rețin, așadar, aspectul că art. 6 al. 2 din Noul cod civil prevede expres aspectul că "actele și faptele juridice ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor";.
Așa fiind, văzând că raportul juridic între cele două părți litigante s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, evident că analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei se impune a fi făcută prin prisma condițiilor prevăzute în legislația în vigoare la acel moment.
Astfel, în privința primului capăt de cerere, instanța a reținut aspectul că obligația pecuniară a pârâtei derivă ex lege, nefiind vorba în cauză de o convenție care să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice între părți.
Cu toate acestea, în speța pendinte, din înscrisurile depuse la filele 7-27 din dosar, respectiv facturile emise de către furnizorul de energie electrică în temeiul contractului încheiat cu aceasta, rezultă că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă, fără, însă, a-și îndeplini obligația corelativă de plată a acestor servicii. Că este așa, o confirmă adresa nr. 62139/_, emisă de reclamantă, care conține situația debitelor pârâtei la data de_ (fila 5 din dosar), evidențiind creanța invocată în acțiunea pendinte.
De asemenea, caracterele care trebuie întrunite cumulativ și concomitent pentru admiterea unei atare cereri, respectiv caracterul cert, lichid și exigibil, sunt definite în art. 379 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă.
Creanța este certă atunci când existența sa rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de acesta. În cazul de față, actul de creanță îl reprezintă facturile emise de către reclamantă.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul ei este determinat prin actul de creanță, ori determinabil, aspect de necontestat în speță, cuantumul total al serviciilor neachitate fiind determinat în cuprinsul facturilor aflate la dosar.
Creanța este exigibilă atunci când a ajuns la scadență, putându-se trece la executarea ei. În speță, facturile emise aveau termenul de scadență de 30 zile stabilit prin formularul legal, conform Legii nr. 571/2003 și OMF nr. 2226/2006, utilizat la emiterea acestora.
Apărările pârâtei formulate în cauză nu pot fi primite în susținerea unei soluții de respingere a acțiunii promovate în contra sa. Aceasta deoarece în cauză simpla depunere a unui certificat constatator nu dovedește susținerile referitoare la lipsa prestării unui atare serviciu. O dovadă în sensul celor susținute se impune a fi făcută neechivoc, de asemenea manieră încât să înlăture orice dubiu prin concludența sa cu privire la existența acestor aparate, implicit a furnizării serviciilor.
Așa fiind, în raport de cele anterior reținute, instanța a admis ca fiind fondată cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii taxei aferente serviciului public de radiodifuziune.
Totodată, potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din HG nr. 977/2003, "pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere", iar cuantumul acestora "se determină în conformitate cu metodologia de calcul a Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" -S.A. pentru întârzierea la plată a facturii de energie electrică", instituindu-se o derogare de la prevederile art. 1087 Cod civil conform principiului specialia generalibus derogant.
Constatând încălcată obligația de plată stabilită, instanța a obligat pârâta să achite reclamantei contravaloarea penalităților de întârziere stabilite conform legii, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
În considerarea aspectelor de fapt și de drept menționate, instanța a dispus admiterea acțiunii introductive și în consecință a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma totală de 725,26 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune facturată în perioada aprilie 2010 -
decembrie 2011, în cuantum de 630 lei și penalități de întârziere calculate la data de _
, în cuantum de 95,26 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC S. I. S. B.
, care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii ca neîntemeiate a cererii introductive formulate SC R. a R. SA .
In motivarea recursului s-a arătat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ, și a făcut trimitere la decizia nr.607/3.02.20ll pronunțată de I.C.C.J, prin care a fost menținută sentința nr. l85/27.04.20l0 pronunțată de Curtea de apel C. și prin care s-a dispus anularea prev.art.3 alin.2 din HG nr.977/2003 și art.3 alin.2 din HG nr.978/2003 .S-a făcut precizarea că potrivit art.23 din L.554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat sau în tot un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Pe altă parte s-a arătat că societatea nu deține mijloace tehnice de recepționare a programelor oferite de serviciul public de radiodifuziune.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 40 alin. 3 din legea 41/1994, persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora.
Instanța nu poate reține că acest text legal instituie o prezumție legală absolută, privind calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice, întrucât textul legal este clar formulat, respectiv se referă la obligația persoanelor juridice la plata taxei solicitate în cauză, în calitate de beneficiar; dacă legiuitorul ar fi dorit instituirea unei prezumții legale absolute, nu ar mai fi folosit termenii "în calitate de beneficiar";, care ar fi fost inutili și ar fi folosit formularea "persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune";.
În același sens și Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziilor 297/2004 și 331/2006, că obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective. Astfel, din interpretarea dată în considerentele deciziilor menționate, Curtea Constituțională a reținut în mod implicit că sunt și persoane juridice care nu au în sarcină obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune, astfel neputându-se vorbi de o prezumție legală absolută instituită de art. 40, alin. 3 din Legea 41/1994.
Singurul text legal care ar fi condus la reținerea prezumției legale absolute indicate de reclamant era prevăzut în art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003, cu textul "persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune";, prevedere legală ce a fost anulată de Curtea de Apel C. prin sentința nr. 64 din_, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate împotriva ei de către I. prin decizia 607/_ . În considerentele deciziei 607/_ , Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio tv indiferent de existența calității de beneficiar iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 din constituție trebuie interpretate în
favoarea cetățeanului.
Tribunalul reține, în acord cu considerentele deciziei 607/_ a I., că în cauză nu poate fi reținută aplicarea art. 31 din Constituție pentru a justifica obligația de plată a taxei, întrucât articolul indicat se referă la un drept al cetățeanului și nu la o obligație.
În cauză instanța nu reține existența unei prezumții legale absolute care să instituie obligația de plată a taxei de radiodifuziune a persoanelor juridice cu sediul în România, totodată reclamanta nu a probat în niciun fel calitatea de beneficiar a taxei de radiodifuziune, obligație de a proba ce-i incumba conform art. 1169 din cod civil de la 1864 (aplicabil raportat la data indicată de reclamant a furnizării serviciului de radiodifuziune și la art. 26 din Noul Cod de procedură civilă), astfel pretenția solicitată de reclamant nu este întemeiată.
Pentru considerentele arătate, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, în baza art.3l2 alin.l și 3 C.pr.civ., se va admite recursul declarat în cauză în sensul că se va modifica în tot sentința atacată și se va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Societății Române de R.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de petenta recurentă SC S. I. S. B., cu sediul în B., str.L. R. nr.4. jud.B. -Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 5l49 din l4.06.20l3 pronunțată de Judecătoria B. în dosar civil nr.752/l90/20l3 pe care o modifică în sensul că :
- respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei S. R. de R., cu sediul în B.
, str.G. B. nr.60-64, sector l, împotriva pârâtei SC S. I. S. B. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
I. U. | V. | C. | I. P. | L. | C. | A. |
Red/dact PI/CR 2 ex./24.0l.20l4
Jud.fond: C. O. D.
| ← Decizia civilă nr. 590/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1387/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
