Decizia civilă nr. 1391/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1391/R

Ședința publică din 06 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.

J. ecător V. P.

J. ecător N. B.

G. ier T. H.

Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă SC E. E. S., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. M. E. nr. 2, bl. K1, județul M. împotriva sentinței civile nr. 196 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. R. DE R., cu sediul în B., sector 1, str. G. Berthelot nr. 60-64, având ca obiect pretenții

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 29 noiembrie 2013, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 196 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Târgu Lăpuș, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.

R. de R.

, cu sediul în B., str.G. Berthelot nr.60-64, sector 1, Cod fiscal RO8296093, în contradictoriu cu pârâta SC.E. -E. S.,

cu sediul în

T., str.M. E., K1, județul M., înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI 17407107.

A fost obligată pârâta SC.E. -E. S. să achite către reclamanta S. R. de R. suma de 811,87 lei.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta S. R. de R. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 811,87 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei aferentă perioadei ianuarie 2010-

decembrie 2011, penalități de întârziere calculate până la data de_, în cuantum de 91,87 lei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărarea pârâtei este în sensul că nu a avut calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune.

Potrivit art. 40 al. 3 din Legea 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, iar potrivit art. 3, al. 1 din HG 977/2003 persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.

Cuantumul lunar al taxei pentru serviciul public de radiodifuziune este cel stabilit în anexa nr. 1, punctul 4 a HG 977/2003 la nivelul de 30 lei lunar, iar nivelul penalităților de întârziere este stabilit de art. 6 al. 2 din HG 977/2003.

Pentru serviciile prestate pârâtei au fost emise facturile din perioada ianuarie 2010-decembrie 2011, pentru suma totală de 720 lei(filele 8-31).

Pentru acest debit au fost calculate și penalități de întârziere, în cuantum de 0,04 % pe zi de întârziere, care, până la data de_, însumând 91,87 lei.

Aceste sume au fost facturate de SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Transilvania Nord SA - Agenția de Furnizare a Energiei Electrice Baia Mare, în baza contractului de mandat încheiat între SC de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica SA, însă creanța nu a fost recuperată de mandatar.

Pârâta a arătat că nu deține receptor radio, însă a considerat că această împrejurare, de altfel foarte greu de dovedit, nu poate înlătura obligația de a plăti taxa radio, iar pârâta nu a dovedit existența altor împrejurări care ar avea ca efect scutirea de această taxă, potrivit Deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și fiscal, prin care s-a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003 sau potrivit Sentinței civile nr. 185/2010 pronunțată de Curtea de Apel C. prin care s-a anulat art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003.

Prin HG nr. 1012/_, art. 3 alin. 1 al HG nr. 977/2003 a fost modificat. Astfel, cuprinsul acestui articol este următorul:"(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de

radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.

(1^1) Pentru a fi exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice menționate la alin. (1) au obligația de a depune la sediul Societății Române de R. o cerere însoțită de certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă suspendarea activității.

(1^2) Pentru a putea beneficia în continuare de exceptarea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) au obligația de a depune o nouă cerere însoțită de actele doveditoare corespunzătoare, cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării perioadei de exceptare de la plata taxei.

(1^3) În situația în care termenul prevăzut la alin. (1^2) este depășit, persoanele juridice în cauză sunt obligate la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, începând cu luna următoare celei în care expiră exceptarea, cu excepția cazului în care, după această perioadă, intervine dizolvarea.

(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";

În raport de prevederile legale în vigoare, instanța a reținut că în cazul microîntreprinderilor, calitatea de beneficiar al serviciului public de radio difuziune nu echivalează cu deținerea de aparate radio. Pe de altă parte, actul normativ enunțat mai sus reglementează excepția de la regula plății taxei, respectiv suspendarea activității, la care se adaugă cerința depunerii unei cereri în acest sens însoțită de certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă suspendarea activității. Cum excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, instanța reține că pârâta a avut calitatea de beneficiar în sensul art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, în condițiile în care nu a dovedit cel puțin faptul că nu a desfășurat activitate la punctul de lucru.

Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 811,87 lei, din care 720 lei cu titlu de taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010- decembrie 2011, și suma de 91,87 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de_ .

În baza art. 274 al. 1 din codul de procedură civilă a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât a făcut dovada acestora.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă pârâta SC E. E. S. Târgu Lăpuș, pe care nu l-a motivat în termenul prevăzut de art. 303 alin. 2 din Cod

procedură civilă, considerent pentru care urmează a fi constatat nul în temeiul dispozițiilor art. 306 (1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Constată nul recursul declarat de pârâta SC E. E. S., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. M. E. nr. 4, bl. K1, ap. 2, județul M. împotriva sentinței civile nr. 196 din_ pronunțată de J. ecătoria Târgu Lăpuș.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 06 decembrie 2013.

Președinte,

V. F.

J. ecător,

V. P.

J. ecător,

N. B.

G. ier,

T. H.

Red.N.B. / _

Tred. T.H. / -_ - 2 ex

J. ecător la fond:T. D. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1391/2013. Acțiune în pretenții comerciale