Decizia civilă nr. 1421/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1421/R
Ședința publică din 13 Decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. G.
J. ecător M. P.
J. ecător M. H.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.
R. DE R., cu sediul în B., str. G. B. nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2771/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC D. A. G. S., cu sediul în B. M.
, str. C. V. bl. 10 ap. 1, având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, iar în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Prin sentința civilă nr. 2771/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.
R. DE R. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. A. G. S.R.L..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, reclamanta S. R. de R. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. D. A. G. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 681,01 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 610,67 lei aferentă perioadei ianuarie 2010 - februarie 2010, mai 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 70,34 lei, calculate la data de_ ; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,
hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 977/2003, art. 5 alin. 1 "Taxa lunară pentru serviciul de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3, de către S. Comercială de Distribuție și Furnizare a
E. rgiei Electrice "Electrica SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, o dată cu plata energiei consumate";.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. D. A. G. S.R.L. a invocat, pe cale de excepție, excepția netimbrării acțiunii și excepția prematurității introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și nefondată.
În motivarea excepției netimbrării acțiunii, s-a arătat că întrucât reclamanta nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, se impune anularea acesteia ca netimbrată.
Asupra excepției prematurității introducerii acțiunii, s-a arătat că, potrivit art. 109 alin. 2 C. pr. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dovada îndeplinirii acestei proceduri fiind necesar a fi anexată cererii de chemare în judecată.
Ca atare, având în vedere natura litigiului, fiind un litigiu civil cu profesioniști, reclamanta avea obligația de a îndeplinii procedura prealabilă a concilierii directe, prevăzute de dispozițiile art. 720¹ C. pr. civilă, procedură ce nu a fost îndeplinită și dovedită de către reclamantă la dosarul cauzei.
Pe fond, pârâta a învederat că nu datorează nicio sumă de bani reclamantei, întrucât nu are calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994, reclamanta a instituit în sarcina pârâtei plata taxei în condițiile în care nu deține aparate radio-tv.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanta a arătat cu privire la excepția netimbrării acțiunii că reclamanta - în calitate de instituție publică - este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu prevederile art. 26 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997.
Trecând la soluționarea cererii, prima instanță reține următoarele:
Referitor la taxa de timbru, reclamanta este scutită de plata acesteia, conform art. 17 din Lg. 146/1997 modificată, această taxă făcându-se venit public.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii, se va reține că prezentul litigiu are un caracter comercial, dată fiind calitatea de comerciant a reclamantei, calitate care potrivit art. 4 C. comercial coroborat cu art. 56 C. comercial, conferă prezentei acțiuni caracterul mai sus menționat. Prin urmare, reclamanta trebuie să urmeze procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 720¹ C. pr. civilă.
Nefiind urmată această procedură, sancțiunea ce intervine este inadmisibilitatea cererii.
Chiar și în ipoteza în care se trece peste această excepție, nici pe fond cererea nu este întemeiată. Aceasta deoarece reclamanta pretinde contravaloarea taxei radio de la pârâtă în temeiul art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994 și art. 5 din H.G. 977/2003.
Este de menționat că, prevederile art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 au fost anulate prin sentințele Curții de Apel C. nr. 185/2010 și nr. 471/2010.
Art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003 instituie obligația pentru persoanele juridice cu sediul în România de a achita lunar o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 23 din Legea 554/2004, "hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat, în tot sau în parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor";.
Așadar, întrucât s-au anulat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prevederile cu caracter normativ care instituiau obligația în sarcina persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, urmează a se respinge cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta S. R. de R. prin care a solicitat în temeiul art. 304 ind.1 și 312 cod pr.civ., modificarea sentinței și admiterea în tot a cererii.
În motivare, se arată în esență că, în mod nelegal, prima instanță a reținut neparcurgerea procedurii prealabile a concilierii în condițiile în care S.
R. de R. este un serviciu public autonom, de interes național, conform art. 1 din Legea nr. 41/1994 rep., iar nu o persoană juridică obligată la încheierea de contracte pentru stabilirea de raporturi juridice pentru activitățile prestate. Obligația de plată a sumei reprezentând taxa pentru serviciu public de radiodifuziune incumbă tuturor persoanelor juridice conform art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, fără a se impune încheierea unui contract de prestări servicii, beneficiarul principal al serviciilor prestate de recurentă fiind întreaga populație a României. Astfel nu sunt incidente dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă.
Pe fond, se arată că prima instanță a respins în mod eronat cererea fără să țină seama de prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 din care decurge în mod cert obligația pârâtei de plată a sumei reprezentând taxa pentru serviciu public de radiodifuziune, și nici de Decizia nr.297/2004 pronunțată de Curtea Constituțională. Recurenta mai invocă și jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ .
În motivarea căii de atac recurenta susține că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 în conformitate cu care toate persoanele juridice inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar în accepțiunea Legii nr. 41/1994 art. 40 alin.3, iar în cazul de față nu se poate da o altă interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr. 297/2004 că textul de lege este constituțional.
Recurenta mai face trimitere la jurisprudența stabilită în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/_ și pe care prima instanță de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței. Se susține că prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 și a statuat următoarele:" În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar….obligativitatea plății acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție, acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice .
Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat- o.";
Așadar obligația de plată a taxei este o obligație legală, emiterea H.G. nr.997/2003 fiind justificată de punerea în aplicare a art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Întrucât în dispozitiv s-a respins acțiunea pe fond, iar în considerente s-a analizat și excepția prematurității, se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.
Cu toate că judecătoria a reținut în considerente faptul că nu s-a urmat procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 720¹ C. pr. civilă, arătând că sancțiunea ce intervine este inadmisibilitatea cererii, prima instanță a intrat în cercetarea fondului, respingând acțiunea pe fond, reținând lipsa de temei legal a acțiunii formulate în condițiile în care dispozițiile art. 3 alin.2 din H.G. 977/2003 au fost anulate (desființate) prin Sentința Civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. .
Obiectul recursului îl constituie în principal aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material pe care recurenta-reclamantă le-a invocat ca și temei legal al cererii de obligare a intimatei-pârâte la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
S-a invocat în mod expres prin cererea de chemare în judecată reglementarea legală cuprinsă în art. 40 alin.3 din Legea nr. 41/1994 și HG 977/2003.
Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul
public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".
Nicăieri în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicată, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel încât sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva".
Astfel cum arată și prima instanță, prin Sentința civilă nr. 185/2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, potrivit cărora "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.";, reținându-se că prevederile cuprinse în art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio .
Mai mult, prin considerentele deciziei nr. 2102/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, publicată în M.Of. nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003, în vigoare la acel moment, se reține faptul că: "prevederile art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003…, prin impunerea obligativității persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, această interdicție fiind instituită de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă…. În concluzie, având în vedere …și faptul că, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezultă faptul că cele două hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, așa cum s-a menționat, face distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.";
Legislația comunitară și recomandările europene cu privire la taxa radio permit statelor să stabilească plata unor taxe radio-TV, indiferent de existența calității de beneficiar.
Aceasta reprezintă însă numai o opțiune a statului membru, și nu o obligație.
Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio indiferent de existența calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate în favoarea cetățeanului.
Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsă cu motivarea că "obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective".
Astfel, dispozițiile art.40 alin.3 din acest act normativ condiționează obligația de plată a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea recurentei în sensul existentei unei prezumții legale conform căreia toate persoanele fizice și juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
În aceste condiții, revine reclamantei obligația de a dovedi ca pârâta a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune în perioada ianuarie 2010- februarie 2010, mai 2010-decembrie 2011, pentru a pretinde instituirea în sarcina acesteia a obligației de plată a taxei pentru acest serviciu și a penalităților de întârziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost efectuată, se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În concluzie, pentru considerentele evidențiate, T. constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă și urmează să dispună, în temeiul art.312 alin.(1) Cod Procedura Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. DE R.
, cu sediul în B., str. G. B. nr. 60-64, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2771/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
Președinte, | J. ecător, | J. ecător, | ||||
C. | G. | M. | P. | M. | H. |
Red. C.G. / Tred. C.G
G. ier,
A. H.
_ /ex. 2/J. ECĂTOR LA FOND D. D. R.
| ← Decizia civilă nr. 67/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 2947/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
