Decizia civilă nr. 652/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 652/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. E. A.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC K. B. DE
S., împotriva sentinței civile nr. 7550/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 32._ privind și pe intimata SC INDUSTRIAL CONSTRUCȚII MONTAJ S., având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă, în reprezentarea intereselor recurentei, d- nul avocat M. Miron, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, în reprezentarea intereselor intimatei, d-na B. Natașa-M. ela, în calitate de administrator al societății intimate, care se legitimează în fața instanței, cu C.I. seria TM nr. 4. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, prin raportare la dispozițiile art.1591 alin.4 coroborat cu art. 2 pct.3 Cod.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus la dosar, T. ul acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul recurentei arată că, își susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată acordate intimatei, cheltuieli care nu sunt justificate. Învederează că, cuantumul cheltuielilor de transport efectuate de către intimată, constând în bonuri fiscale de combustibil, în sumă de 2.078,73 lei, nu sunt dovedite, din cuprinsul acestora nerezultând că pârâta-intimată ar fi achitat acele cheltuieli, întrucât la rubrica "client";, respectiv "nr. auto";, nu a fost
menționat numele acesteia.
De asemenea, reprezentantul recurentei critică hotărârea instanței de fond și din punct de vedere al cheltuielilor de cazare, în sumă de 695 lei, precum și al onorariului de avocat în cuantum de 6.000 lei, cheltuieli care, în opinia sa nu au fost rezonabile și necesare, critici expuse pe larg în motivele de recurs.
În replică, administratorul societății intimate, d-na Natașa B. arată că, referitor la cheltuielile de transport, acestea sunt justificate, fiind cheltuieli de combustibil, de tren și de autobuz, ea deplasându-se, la fiecare termen de judecată, din T. .
Cu privire la cheltuielile de cazare, arată că pentru acest termen de judecată s-a cazat la o pensiune decentă, nicidecum la un hotel cu costuri mari, sens în care depune la dosar factura și tichete, reprezentând cazarea și cheltuielile de călătorie ocazionate cu deplasarea pentru reprezentarea părții în instanță.
Referitor la onorariul avocațial de 6.000 lei, reprezentând 13% din valoarea litigiului, procent relativ ridicat, după cum a învederat reprezentantul recurentei, administratorul societății intimate arată că este un onorariu decent, menționând că, mai are un litigiu cu societatea recurentă, iar în acest litigiu, d-l avocat are un onorariu de 3.400 lei care reprezintă 41% din valoarea litigiului, valoare ce ar trebui să fie egală cu taxa de timbru, rezultând astfel, faptul că la onorariul d-lui avocat ar echivala cu o taxă de timbru în cuantum de 610 lei. Prin urmare, administratorul societății intimate solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu cheltuielile de cazare și transport justificate prin înscrisurile pe care le depune la dosar.
T. ul, față de cele arătate, precum și în baza înscrisurilor aflate la dosar, reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin încheierea civilă nr. 7550/2013, pronunțată în ședința publică din data de 29 aprilie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a luat act de renunțarea la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. K. B. DE A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.
-V. A. DE A. S.R.L., având ca obiect pretenții, a fost obligată reclamanta la plata, către pârâtă, a sumei de 9.391,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, s-a dispus restituirea către pârâta SC B. B. -V. A. de A. S. a sumei de 1.000 lei achitată cu titlu de onorariu pentru expertiza contabilă judiciară din dosarul civil nr._ în favoarea expertului judiciar contabil Sturz Petru.
Instanța a reținut că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 11.084,21 lei formată din următoarele sume: 2.693,43 lei reprezentând transport (bilete de autocar, bilete de tren, bonuri de combustibil); 695 lei reprezentând cazare; 692,78 lei reprezentând masa servită; 6.000 lei reprezentând onorariu avocațial și 1.003 lei reprezentând avansul onorariul expertului judiciar contabil desemnat în cauză (filele 209-233). De asemenea, instanța a mai reținut că prin concluziile scrise depuse, reclamanta a solicitat obligarea sa la cheltuieli de judecată doar în parte având în vedere următoarele considerente: a renunțat la judecată din motive umanitare, întrucât soțul administratorului legal al pârâtei a decedat; cheltuielile de transport nu au fost justificabile în totalitate, din cuprinsul biletelor de autocar nu a reieșit ruta și data pentru care au fost achitate, iar bonurile fiscale de combustibil nu au conținut datele de identificare ale pârâtei; cheltuielile de cazare nu au fost rezonabile și necesare întrucât instanța de judecată nu a fost inflexibilă în ceea ce privește fixarea unor ore de strigare a cauzei pe parcursul litigiului, sens în care pârâta putea să se prezinte la instanță la o oră care să îi permită întoarcerea în localitatea de domiciliu în aceeași zi; nu s-a justificat
acordarea meselor servite întrucât aceste cheltuieli nu au fost necesare și rezonabile, întrucât prezente sau nu în fața instanței de judecată, persoanele care au servit masa s-ar fi alimentat oricum în acea zi; onorariul avocațial în sumă de
6.000 lei fiind într-un cuantum exagerat, reprezentând un procent de peste 13 % din valoarea litigiului în condițiile în care taxa judiciară de timbru a fost de circa
2.400 lei, reprezentarea prin avocat nu s-a realizat pentru toate termenele de judecată din dosar, iar litigiul s-a finalizat prin renunțarea la judecată. Totodată, cu privire la onorariul de avocat în sumă de 3.000 lei pretins achitat la data de_ acesta a fost nejustificat în condițiile în care cererea de renunțare la judecată a fost înregistrată în data de_ și nu s-a găsit la dosar o dovadă a pretinselor servicii de asistență juridică menționate în împuternicirea avocațială emisă de către avocatul D. V. uță, de altfel fără dată, respectiv menționate în factura emisă pentru suma de 3.000 lei. În ceea ce privește onorariul expertului contabil, reclamanta a solicitat instanței să observe că prin adresa depusă la dosar expertul contabil Sturz Petru a arătat succint motivele pentru care va restitui avansul plătit pârâtei, motiv pentru care s-a impus respingerea cererii pârâtei de obligare la plata acestui onorariu.
Asupra cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că, potrivit art. 274 C.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valuarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Cu toate că renunțarea la judecată nu reprezintă în sens restrâns o cădere în pretenții, în sens larg, s-a putut considera o circumscriere a acestei manifestări de voință în această sferă, legiuitorul apreciind că purtarea unui proces finalizat prin renunțare la judecată poate să creeze pârâtului un prejudiciu prin cheltuielile pe care le face pentru apărarea sa. Ca atare, dacă s-a comunicat cererea de chemare pârâtului, iar acesta a făcut cheltuieli dovedite pentru combaterea susținerilor reclamantului, reclamantului îi revine obligația de a le plăti. Prezenta cauză a debutat în data de_ și s-a finalizat prin renunțarea reclamantei depusă la data de_ și acceptată de către pârâtă în data de_, litigiul desfășurându-se în decursul a 12 termene inclusiv termenul solicitat de reclamantă pentru depunerea de concluzii scrise. În ceea ce privește cheltuielile de transport, acestea s-au ridicat la valoarea de 2.693,43 lei constând în bilete de autocar, bilete de tren, bonuri de combustibil. Pârâta s-a prezentat în fața instanței la nouă termene de judecată atât prin reprezentantul său legal, cât și prin asistarea și reprezentarea prin avocat, a propus probe în apărarea sa: înscrisuri, martori, expertiză contabilă. Raportat la împrejurarea că pârâta a efectuat nouă drumuri dus-întors, T. -C. -N., însumând astfel o distanță de aproximativ 700 km fiecare, instanța a apreciat că aceste cheltuieli de transport au fost rezonabile și sunt la valoarea normală a costurilor de transport din prezent. În opinia instanței, nu a avut relevanță că biletele de autocar nu au indicat ruta și traseul, câtă vreme acestea au fost raportate la faptul că reprezentanta pârâtei s-a înfățișat în instanță, iar valoarea
acestora de 130 lei (dus întors) era normală pentru un astfel de traseu. Nu a avut relevanță nici faptul că bonurile de combustibil nu au specificat denumirea pârâtei sau numărul de autovehicul, valoarea acestora fiind normală pentru un traseu T. -C. -N., dus-întors. Ca atare, instanța a acordat aceste cheltuieli integral. În ceea ce privește cheltuielile de cazare, instanța a apreciat că au fost justificate și au fost rezonabile raportat la durata litigiului și termenele de desfășurare ale acestuia și nu i s-a putut pretinde pârâtei, după cum a sugerat reclamanta, să fi efectuat traseul de la sediu la instanță în aceeași zi cu data ședinței. Ca atare, instanța a acordat aceste cheltuieli integral. În ceea ce privește valoarea meselor servite, instanța a fost de acord cu solicitarea reclamantei, respectiv de respingere a acestora, câtă vreme aceste cheltuieli nu au fost necesare desfășurării litigiului și nu au fost generate de acesta, iar mesele oricum ar fi fost servite de către reprezentantul pârâtei și avocatul acesteia. Mai mult, examinând unele dintre aceste bonuri, s-a observat că unele privesc un număr mai mare de două persoane (de exemplu bonul de masă din data de _
). Chiar în situația în care pârâta ar fi acordat masa martorilor pe care i-a prezentat, aceștia aveau obligația de a solicita instanței aceste cheltuieli conform prevederilor art. 200 C.pr.civ. Onorariul avocațial solicitat de către pârâtă s-a ridicat la valoarea sumei de 6.000 lei, din care suma de 3.000 lei pentru avocatul Bâlc B. a și suma de 3.000 lei pentru avocatul V. uță D., conform chitanțelor depuse la dosar (filele 232, 233). Cu privire la reducerea onorariului avocațial, instanța a ținut seama de faptul că obiectul litigiului privea o sumă de 45.615,28 lei, iar probațiunea era complexă și necesita un anumit timp de gestionare, în cauză fiind încuviințate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul, proba cu șapte martori și proba cu expertiza judiciară contabilă. Litigiul s-a întins pe durata a 12 termene, și nu existat din partea pârâtei vreo încercare de tergiversare a acestuia, durata sa prelungindu-se datorită complexității pricinii. Din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 51/1995 instanța a reținut că activitatea avocatului s-a realizat potrivit art. 3, al. 1 prin: a) consultații și cereri cu caracter juridic; b) asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice, în condițiile legii; c) redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare; d) asistarea și prezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate; e) apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină; f) activități de mediere; g) activități fiduciare desfășurate în condițiile Codului civil; h) stabilirea temporară a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate; i) activitățile prevăzute la lit. g) și h) se pot desfășura în temeiul unui nou contract de asistență juridică; j) orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condițiile legii. Dispozițiile indicate enumără
activitățile pe care le putea desfășura avocatul pentru realizarea atribuțiilor sale și apărarea intereselor persoanelor pe care le asistă și/sau reprezintă. Cu toate că reclamanta a indicat faptul că avocatul V. uță D. a depus împuternicire avocațială după data renunțării reclamantei la judecată, instanța a reținut că această renunțare la judecată s-a făcut între termenele de judecată, pârâta luând la cunoștință de aceasta în urma convorbirii cu expertul contabil, după cum acesta a relatat în adresa depusă la dosar la fila 200. Din aceeași adresă s-a observat că pârâta a fost luată prin surprindere de aflarea veștii privind renunțarea la judecată a reclamantei, menționându-se următoarele de către expert: "A confirmat (reprezentanta pârâtei-n.n.) că, personal nu a fost informată de nimeni despre renunțare și că nu știe ce să creadă. Urmează să discute cu avocatul său ce-i de făcut."; Din această relatare spontană, acordată de un observator obiectiv, cum era expertul contabil desemnat în cauză, instanța a reținut că pârâta a apelat la serviciile unui avocat pentru a putea lua o decizie în această cauză, câtă vreme potrivit art. 246, al. 4 C.pr.civ. se putea lua act de renunțarea la judecată numai cu învoirea pârâtei. Ca atare, onorariul solicitat de către avocatul V. uță D. pentru consilierea clientului său cu privire la poziția pe care urma a o lua pârâta în prezenta cauză, nu a fost nerezonabil și a fost justificat în prezenta cauză. Iar onorariul de avocat de 3.000 lei pentru avocatul Bâlc B. a a fost, la rândul său, rezonabil și proporțional cu valoarea pricinii și munca sa raportat la complexitatea litigiului. Ca atare, instanța a acordat aceste cheltuieli integral. În ceea ce privește plata onorariului expertului contabil, reprezentantul pârâtei a achitat cu chitanța nr. 5931911/1 din data de_ suma de 1.003 lei din care suma de 1.000 lei cu titlu de onorariu pentru expertiza contabilă, iar suma de trei lei cu titlu de comision CEC Bank S.A. (fila 212). Prin adresa depusă la dosar în data de_ expertul contabil judiciar desemnat în cauză, Sturz Petru, a menționat că a hotărât să renunțe la întocmirea notei de evaluare a onorariului cuvenit și a cheltuielilor efectuate până la această dată, iar avansul plătit să fi restituit pârâtei (fila 200). Având în vedere poziția expertului judiciar contabil desemnat în cauză și întrucât nu s-a efectuat în prezenta cauză expertiza încuviințată, instanța a dispus restituirea către pârâta SC B. B. -V. A. de A. S., prin B. Natașa M. ela, a sumei de
1.000 lei achitată cu titlu de onorariu pentru expertiza contabilă judiciară din dosar civil nr._ pentru expertul judiciar contabil Sturz Petru. În ceea ce privește suma de trei lei reprezentând comisionul acordat CEC Bank SA, având în vedere că a fost vorba de plata unui intermediar, care și-a îndeplinit obligațiile impuse de raporturile sale juridice, întrucât nu putea fi restituit pârâtei, instanța a stabilit că sarcina plății acestuia revine reclamantei în favoarea pârâtei.
În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 246 C.pr.civ. raportat la prevederile art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat-o pe reclamantă la plata, către pârâtă, a sumei totale de 9.391,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (transport, cazare, onorariu avocațial și comision bancar).
Împotriva acestei hotărâri, S.C. K. B. DE A. S.R.L., în contradictoriu cu S.C. B. B. -V. A. DE A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată de la fond la plata cărora recurenta a fost obligată și în consecință, reducerea cuantumul cheltuielilor de judecată de la fond, cu
obligarea la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În motivarea recursului, recurenta a criticat hotărârea pronunțată de instanța fondului, în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 9.391,43 lei, sub mai multe aspecte. În acest sens, s-a precizat că un prim aspect se referea la faptul că s-a finalizat cauza prin renunțarea la judecată a recurentei. Astfel, după cum s-a arătat în cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta a renunțat la judecată din motive umanitare, întrucât a decedat soțul administratorului legal al pârâtei, B. Natașa-M. ela. Un alt aspect criticat de către recurentă a fost acela privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de judecată în sumă de 9.391,43 lei. Cu privire la cheltuielile de transport de 2.693,43 lei, recurenta a menționat că instanța fondului, în motivarea hotărârii, a arătat că: "în opinia instanței nu are relevanța că biletele de autocar nu indica ruta și traseul, câtă vreme acestea sunt raportate la faptul că reprezentanta pârâtei s-a înfățișat în instanță, iar valoarea acestora de 130 lei (dus întors) este normală pentru acest traseu. Nu are relevanță nici faptul că bonurile de combustibil nu specifică denumirea pârâtei sau numărul de autovehicul, valoarea acestora fiind normala pentru un traseu T. -C. -N., dus întors. Ca atare, instanța va acorda aceste cheltuieli integral". Astfel, s-a criticat motivarea instanței fondului, întrucât s-a apreciat că pentru a fi acordate aceste cheltuieli trebuiau justificate. Or, înscrisurile depuse ca dovezi ale efectuării acestor cheltuieli nu au reprezentat înscrisuri justificative, întrucât le lipseau date esențiale (nu s-a specificat traseul, nu s-a specificat numele clientului sau nr. autoturismului). În ceea ce privește suma de 260 lei, aferentă celor patru bilete de autocar în valoare de 65 lei/bilet, recurenta a arătat că s-a opus obligării la plata acestor cheltuieli, întrucât din cuprinsul biletelor nu au rezultat data și ruta pentru care au fost eliberate. În consecință, acele cheltuieli nu au fost justificate, în sensul că nu au existat dovada că ar fi efectuate pentru deplasările aferente prezentului litigiu, respectiv că ar fi efectuate de către intimata-pârâtă. În ceea ce privește cheltuielile de transport, constând în bonuri fiscale de combustibil, în sumă de 2.078,73 lei, s-a observat că din cuprinsul acestora nu a rezultat că intimata ar fi achitat acele cheltuieli, întrucât din documente la "rubrica client", respectiv "nr. auto", nu a fost menționat numele intimate-pârâte. În consecință acele cheltuieli în sumă de 2.078,73 lei nu au fost justificate, în sensul că nu a existat dovada că ar fi efectuate de către intimata- pârâtă. Cu privire la cheltuielile de cazare în sumă de 695 lei, recurenta a criticat motivarea instanței fondului cu privire la acordarea acestora. În acest sens, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, rezonabil și necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu. Conform prevederilor legale, se circumscriu conținutului de cheltuieli judiciare/de judecată: taxele de timbru, timbru judiciar, onorariile avocaților și experților, cheltuieli făcute pentru administrarea probelor ori pentru deplasarea părților și martorilor la instanță etc. Cheltuielile aferente cazării nu au fost rezonabile și necesare, întrucât instanța de judecată nu a fost inflexibilă în ceea ce privește fixarea unor ore de strigare a cauzei pe parcursul prezentului litigiu, sens în care intimata putea să se prezintă în instanță la o oră care să-i permită întoarcerea în localitatea de domiciliu în aceeași zi. Mai mult, din cele nouă termene de judecată la care intimata s-a prezentat, aceasta a efectuat pentru
patru termene de judecată drumul dus-întors în aceeași zi, și doar la cinci termene de judecată intimata a avut cheltuieli de cazare. În consecință, reținerea instanței fondului "că nu i se poate pretinde pârâtei să fi efectuat traseul de la sediul la instanță în aceeași zi cu data ședinței de judecată", este contrazisă de însăși conduita intimatei care la patru termene de judecată a efectuat drumul dus-întors în aceeași zi și astfel, fără a efectua cheltuieli de cazare. În acest context, cheltuielile de cazare nu au fost necesare, întrucât în mod rezonabil drumul de la sediul intimatei la sediul instanței, pentru ședința de judecată și înapoi, putea fi efectuat în aceeași zi, așa după cum s-a și întâmplat pentru patru termene de judecată, recurenta solicitând respingerea acestor cheltuieli. Cu privire la onorariul de avocat în sumă de 6.000 lei acordat, recurenta a arătat că, art. 274, al. 3 C.pr.civ. prevede că judecătorul poate majora sau reduce onorariul de avocat, conform cu cele din tabloul onorariilor minimale, în funcție de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Astfel, în mod uzual, onorariul de avocat în litigiile cu valoare patrimonială se stabilește la un cuantum egal cu taxa judiciară de timbru datorată, raportată la valoarea litigiului. Așadar, în speță, raportat la valoarea patrimonială a litigiului în sumă de 45.615,28 Lei, recurenta a apreciat că onorariul de avocat în sumă de 6.000 lei acordat de instanța fondului, este într-un cuantum exagerat, reprezentând un procent de peste 13 din valoarea litigiului și în condițiile în care taxa judiciară de timbru a fost de cea 2.400 lei.Mai mult, reprezentarea intimatei de către avocat nu s-a realizat pentru toate termenele de judecată din prezentul dosar, după cum a rezultat de altfel din încheierile de ședință de la dosar. Litigiul s-a încheiat prin renunțarea recurentei la judecarea cauzei, astfel încât a fost evident că serviciile de asistență juridică pentru intimată nu s-au mai realizat pentru întreg procesul, motiv pentru care s-a apreciat că și onorariul de avocat trebuia redus. Totodată, cu privire la onorariul de avocat în sumă de 3.000 lei, pretins achitat în data de_ și aferent "serviciilor juridice" acordate de către avocatul D. V. uță, s- a observat că acesta a fost total nejustificat în condițiile în care cererea de renunțare la judecată a fost înregistrată în data de_ și în plus, la dosar, nu s-a regăsit nici o dovadă a pretinselor servicii de asistență juridică menționate în împuternicirea avocațială emisă de către avocatul D. V. uță, de altfel fără dată, respectiv menționate în factura emisă pentru suma de 3.000 lei. Cu privire la onorariul de avocat aferent "serviciilor juridice" acordate de către avocatul D.
V. uță, recurenta a criticat hotărârea instanței fondului care a motivat că "onorariul solicitat de avocatul V. uță D. pentru consilierea clientului său cu privire la poziția care urmează a o lua pârâta în prezenta cauză, nu este nerezonabil și este justificat în prezenta cauză". În acest sens, recurenta a apreciat ca nefondată motivarea instanței fondului și acordarea acestor cheltuieli de judecată, întrucât în speță, chiar dacă ar fi reală pretinsa "consiliere"/consultanță juridică, după cum a rezultat din motivarea instanței fondului, un onorariu de avocat orar la nivel mediu este de echivalentul în lei a cea 50-70 euro/oră. Astfel, în contextul în care recurenta a renunțat la judecată, între termene, în speță, s-a apreciat că o oră de consultanță era mai mult decât suficient "pentru consilierea clientului său cu privire la poziția care urmează a o lua intimata-pârâtă în prezenta cauză", context în care perceperea unui onorariu de 3.000 lei, respectiv acordarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000
lei reprezentând onorariu de avocat pentru "consiliere" era exagerat și nerezonabil. Mai mult, la dosar nu s-a regăsit nicio dovadă a pretinselor servicii de asistență juridică menționate în împuternicirea avocațială emisă de către avocatul D. V. uță, de altfel fără dată, respectiv menționate în factura emisă pentru suma de 3.000 lei. Reprezentanta intimatei a fost informată în data de _
, de către expertul contabil Sturz Petru, astfel cum a rezultat din adresa depusă de acesta la dosarul cauzei că, în cauză s-a depus cerere de renunțare la judecată, "atenționând-o că nu s-ar mai justifica deplasarea la C. _, întrucât în mod evident nu mai era necesară întocmirea raportului de expertiză contabilă solicitat", însă cu toate acestea, intimata a achitat, în data de_, onorariul de avocat de 3.000 lei către avocatul D. V. uță, pentru "servicii de consultanță/reprezentare juridică în dos. nr._ ", iar la termenul de judecată din data de_, intimata a fost reprezentată doar de către administratorul său, B. Natașa M. ela, născânsu-se astfel întrebarea legitimă în ce a constat reprezentarea juridică. Prin acordarea cheltuielilor de judecată, instanța fondului a ratificat un abuz de drept evident.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în temeiul art. 304/1 C.pr.civ., tribunalul va admite, în parte, calea de atac și va dispune modificarea hotărârii atacate în sensul obligării reclamantei la plata, către pârâtă, a sumei de 6.391,43 lei, cheltuieli de judecată.
Doar suma de 3.000 lei achitată cu titlu de onorariu avocațial, după ce pârâta a fost încunoștiințată cu privire la cererea de renunțare la judecată a reclamantei, nu va putea fi pusă în sarcina acesteia din urmă. Odată cu renunțarea la judecată, orice cheltuieli care nu au fost efectuate pentru buna desfășurare a procesului până în acel moment, nu mai sunt justificate. Pârâta nu avea nevoie de nicio consultație juridică suplimentară pentru a ști dacă trebuie să accepte renunțarea la judecată, propriile interese ea trebuind să le cunoască cel mai bine. În plus, dacă tot nu ar fi știut ce se întâmplă cu privire la renunțarea la judecată, ea trebuia să fi fost consiliată în baza onorariului avocațial deja achitat, acțiunea nesuferind vreo modificare de așa proporții încât să fie necesară plata unui onorariu suplimentar pentru pregătirea apărării corespunzătoare noii situații ivite.
În ceea ce privește celelalte argumente invocate în cererea de recurs, acestea nu sunt întemeiate. Indiferent din ce motive se face renunțarea la judecată, cealaltă parte este îndreptățită să pretindă și să primească cheltuielile de jduecată făcute până atunci, cu ocazia procesului în care a fost antrenată de către reclamant. Cheltuielile făcute cu onorariul avocatului inițial angajat, cu deplasarea și cazarea avocatului sau a părții în localitatea unde își are sediul instanța, sunt cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. Onorariul avocațial se plătește (și aceasta este regula), înainte ca avocatul să își înceapă efectiv munca, urmând ca el să fie negociat având în vedere complexitatea cauzei așa cum aceasta poate fi determinată având în vedere situația existentă la momentul angajării avocatului. Nu există vreo reglementare și este și ilogic ca un avocat să fie plătit cu o sumă mică de bani, tocmai pentru a vedea dacă nu cumva reclamantul va renunța la judecată, cândva, pe parcursul desfășurării procesului și doar înainte de acordarea cuvântului pe fond să fie achitată adevărata valoare a muncii făcute în litigiu. Din moment ce parte locuiește în
altă localitate decât cea în care se desfășoară procesul, sau avocatul său se află într-o atare situație, aceasta este îndreptățită să fie despăgubită, în caz de renunțare la judecată, cu cheltuielile făcute cu transportul. Din moment ce biletele de autobuz sunt emise pentru o distanță egală dintre localitatea de domiciliu (T. ) și localitatea unde își are sediul instanța (C. -N. ), nu mai este necesară trecerea pe acestea și a punctului de plecare și a celui de sosire. Dealtfel, biletele pe mijloacele de transport între două localități nu conțin astfel de mențiuni (cu excepția celor de avion care au un regim special, dat fiind specificul unei astfel de călătorii). Pârâta, deplasându-se cu autobuzul nu a efectuat o călătorie scumpă, ba mai mult, se poate susține că deplasarea sa a fost realizată în cel mai ieftin mod posibil. Referitor la cheltuielile de cazare și acestea trebuie să fie acordate; o deplasare dus-întors, în aceeași zi, pe ruta C. -
N. -T., în condițiile în care instanța din C. -N. este una încărcată cu dosare, judecătorul pricinii având un număr însemnat de cauze pe lista de ședință, posibilitatea de a prevedea dacă această cauză poate fi soluționată până la o anumită oră, pentru a putea partea sau avocatul său să "prindă"; mijlocul de transport public în vederea întaorcerii, nu se poate realiza. Cu toată bunăvoința instanței, pârâtul sau avocatul său nu pot fi obligați să se întoarcă în T., la ore târzii și în condiții de oboseală acumulată pe parcursul zilei, la fiecare termen al procesului, ce a fost, până la momentul renunțării la judecată, unul îndelungat. Chiar recurenta a arătat că uneori această reîntoarcere s-a făcut de câteva ori, probabil atunci când a fost posibil. Dacă deplasarea pârâtei și/sau a avocatului său s-ar fi făcut cu un mijloc de transport ce nu trebuia să pornească la o oră fixă din C. -N. (autoturism închiriat, taximetru), cheltuielile de transport ar fi fost mult mai mari, având în vedere totuși distanța desul de mare ce trebuia parcursă între C. -N. și T. . În fine, atunci când recurenta a criticat atitudinea avocatului care nu s-a prezentat la toate termenele de judecată, ea ignoră faptul că dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, cheltuielile de judecată ar fi crescut și mai mult (transport și eventual cazare), chiar dacă instanța ar fi acceptat reducerea onorariului achitat inițial, oce era oricum mai mult decât rezonabil ca valoare având în vedere complexitatea inițială a litigiului.
Întrucât în faza de atac a recursului, acesta va fi admis doar în parte, pentru o sumă reprezentând un procent relativ însemnat din valoarea cheltuielilor acordate la fond, cheltuielile de judecată făcute de către fiecare dintre părți vor rămâne în sarcina lor, conform art. 276 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de recurenta SC K. B. DE A. S. in contradictoriu cu intimata SC B. B. -V. A. DE A. S. împotriva sentinței civile nr. 7550/2013 pronunțată la data de_, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică după cum urmează:
Obligă reclamanta SC K. B. DE A. S. să-i plătească pârâtei SC
B. B. -V. A. DE A. S. suma de 6.391,43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtei SC B. B. -V. A. DE A. S. privind obligarea reclamantei SC K. B. DE A. S. la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge cererea recurentei SC K. B. DE A. S. privind obligarea intimatei SC B. B. -V. A. DE A. S. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Respinge cererea intimatei SC B. B. -V. A. DE A. S. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
E. B. I. | P. | S. | I. | A. E. A. |
Judecător fond: S. -F. C., Judecătoria Cluj-Napoca
Red. IP/AA 2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 226/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 82/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
