Decizia civilă nr. 158/2013. Contestație la executare silită
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.158/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către recurentul M. M. împotriva sentinței civile nr. 15311/2012 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, intimat fiind SC K. I. S., având ca obiect în primă instanță, contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză, la cea de a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art. 1591Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
De asemenea, se constată că recurentul prin recursul formulat a solicitat potrivit dispozițiilor art. 242 Cod Procedură Civilă judecarea cauzei în lipsă.
T. ul reține cauza în pronunțare în baza actelor și probelor existente la dosarul cauzei.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.15311/2012 pronunțată la data de 17 iulie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă contestatia la executare formulata de contestatoarea SC K. I. S. in contradictoriu cu intimatul M. M. și a fost obligată contestatoarea sa plateasca intimatului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentinta civila nr. 20004/10 decembrie 2011 a J. i C. -N. a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de creditorul M. M. in contradictoriu cu debitoarea SC Kopernicus Solutions S. si cu tertul poprit SC Kontras I. S., a fost validata poprirea infiintata de S. A A. Dragos si O. Andras in dosarul executional nr. 703/2011, tertul poprit SC K. I. S. a fost obligat sa plateasca creditorului sumele pe care le datoreaza si pe care le va datora in viitor pana la concurenta sumelor de de 9045,10 lei si 8232,38 euro, in echivalent in lei la cursul BNR precum si penalitati de 0,1% pe zi de intarziere asupra debitului principal de 8232,38 euro pana la achitarea integrala a debitului.Prin aceeasi sentinta s-a aplicat o amenda de 1000 lei tertului poprit SC Kontras I. S. pentru neindeplinirea obligatiei de infiintare a popririi,cu obligarea acestuia de a plati creditorului suma de 5010,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
In data de_, adică ulterior pronunțării Sentinței nr. 20004/2011 si anterior demarării procedurii executionale in dosar nr. 160/2012, K. a virat in contul executorului judecătoresc suma de 56,543,21 lei, in considerarea calității sale de terț poprit in 2 dosare executionale ale S.C.P.E.J. Asociați A. & O., respectiv nr. 703/2011 si nr. 1138/2011.
Suma achitata de K. in baza ordinului de plata mentionat a fost distribuita conform procesului verbal din_ întocmit in cele 2 dosare executionale - inscris depus la dosar. In urma acestei distribuiri, intimatului i-a revenit suma de 21.774 lei.
La data de_, intimatul a înregistrat la S.C.P.E.J. Asociați A. & O. cerere de executare silita împotriva K. pentru restul sumelor dispuse in favoarea acestuia prin sentința civila nr. 20004/2011 a Judecătoriei C. -N. .
Plata făcută de contestatoare nu a fost în măsură să acopere decât parțial suma dispusa prin sentința menționata mai sus, astfel ca la momentul inceperii executarii, a fost avuta in vedere suma de 21.774 lei recuperata.
Instanța de fond a reținut că procedura de executare silita a fost respectata, de altfel nici contestatoarea nu invoca incalcarea acestora.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 399 alin. 1 Cod procedura civila, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Art. 399 alin. 3 Cod procedura civila deschide calea formulării apărărilor de fond împotriva titlului executoriu numai în ipoteza în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de instanță judecătorească.
În acest context este de menționat faptul că pe calea contestației la executare nu pot fi invocate apărări de fond, de natură a repune în discuție fondul pricinii, întrucât acestea trebuiau formulate cu prilejul soluționării cauzei. Și aceasta întrucât contestația la executare, indiferent că vizează actele de executare propriu-zise ori numai lămurirea titlului executoriu supus execuției silite, este o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, astfel că cel ce recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare.
Dacă s-ar admite o soluție contrară, ar însemna să se aducă atingere autorității de lucru judecat prevazuta de art. 1201 cod civil a hotărârii pusă în executare. Or, cele mai puternice efecte ale lucrului judecat constau în exclusivitatea hotărârii, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză să nu mai fie cu putință, executorialitatea care face ca hotărârea să poată fi pusă în executarea silită la cererea părții care a câștigat și obligativitatea care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
De altfel, asa cum se mentioneaza in procesul verbal incheiat la data de_ suma de 37.899,63 lei s-a recuperat ca urmare a popririi infiintate la tertul poprit OTP Bank SA astfel ca nici sustinerea contestatoarei cu privire la plata obligatiei stabilite prin sentinta civila nr. 20004/2011 a J. i C. -N. inainte de inceperea executarii nu poate fi primita.
Față de cele de mai sus și având în vedere susținerile contestatorului, instanța a apreciat contestația drept neîntemeiată, motiv pentru care a respins-o în consecință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul M. M., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării intimatei SC K. I. S. la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 lei reprezentând onorariu avocațial.
În motivarea recursului recurentul a arătat că hotărârea recurată este nemotivată în ceea ce privește soluția de reducere a cheltuielilor de judecată (art. 304 pct. 7 C. pr. civ.). La nivel teoretic, trebuie observat faptul că obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este rezultanta altor două exigențe ce decurg din art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței; pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Așa cum decurge din jurisprudența, Convenția impune obligația oricărei instanțe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru a tranșa litigiul. Această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi întotdeauna înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților.
Pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura în ansamblul ei a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție. Curtea, în cadrul unui asemenea examen, va lua în considerare întinderea obligației de motivare conform legislației naționale, care poate varia în funcție de natura deciziei, în funcție de diversitatea argumentelor pe care le
poate formula o parte în justiție și în funcție de diferențele care există între dispozițiile legale, cutumele și concepțiile doctrinare din statele semnatare ale Convenției în materie de motivare și redactare a deciziilor și hotărârilor judecătorești.
În principiu, motivarea inadecvată a unei hotărâri judecătorești nu face obiectul controlului Curții, întrucât rolul acesteia nu este acela de a substitui propria apreciere a faptelor și a probelor prezentate celei a instanței naționale. în schimb, lipsa motivării hotărârii judecătorești intră sub incidența controlului Curții. Astfel, dacă un justițiabil invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, pe deasupra susținut de probe și de natură să aibă o incidență asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. A fortiori, cerința motivării hotărârii judecătorești prezintă o importanță particulară dacă argumentul invocat poate avea o incidență decisivă asupra obiectului litigiului sau dacă sensul dispoziției legale sau reglementare care trebuie aplicată este ambiguu sau imprecis.
Din moment ce orice argument merită un răspuns și în condițiile în care hotărârea litigioasă nu conține nici un răspuns, Curtea caută să afle dacă tăcerea poate fi în mod rezonabil interpretată ca o respingere implicită. Dacă respectivul argument face parte dintr-o categorie juridică distinctă de cea din care fac parte celelalte argumente invocate, un răspuns specific și explicit se impune. în lipsa unei asemenea motivații, este imposibil să se determine dacă respectivul argument a fost doar neglijat sau dacă, dimpotrivă, el a făcut obiectul unei respingeri implicite și, în această din urmă ipoteză, pentru ce motive .
Se poate de asemenea întâmpla ca o anumită cerere să rămână fără răspuns (de pildă, o cerere de strămutare a unei cauze). în absența unei luări de poziție clare și precise asupra temeiniciei unei cereri, este de asemenea imposibil pentru Curte să determine dacă jurisdicția națională a neglijat să se pronunțe sau dacă ea a respins cererea, fără a se obosi însă să precizeze motivele pentru care a făcut acest lucru.
Curtea a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției. Atunci însă când o instanță de recurs oferă o altă soluție decât cea a instanțelor inferioare, instanța de control judiciar are obligația de a oferi o motivare detaliată a soluției și a motivelor pentru care au fost respinse argumentele contrare ale părților.
Recurentul a arătat că prin hotărârea pronunțată în cauza Albina c. România, Curtea a sancționat lipsa motivării unei hotărâri judecătorești în materie civilă, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Galați. Simplul fapt că instanța a reamintit hotărârile adoptate în speță de către instanțele inferioare și argumentele în baza cărora acestea s-au întemeiat nu putea să o scutească de obligația de a examina problemele ridicate în recurs de către reclamant, cu atât mai mult cu cât instanțele inferioare ale căror hotărâri au fost rezumate de către Curtea de Apel Galați ajunseseră la concluzii radical diferite, Curtea de Apel Galați fiind astfel la rândul său chemată să hotărască în ultimă instanță și să pronunțe o hotărâre definitivă și irevocabilă. S-a subliniat că instanța de recurs nu numai că a omis să răspundă argumentelor invocate de reclamant în recurs, dar nici nu a indicat că și-ar fi însușit motivele prezentate de către instanțele inferioare.
Insuficienta motivare a fost sancționată în afacerea Rache și Ozon c. România (în ceea ce privește condamnarea reclamanților la plata unor despăgubiri cu titlul de daune morale, fără analiza tuturor condițiilor angajării răspunderii civile delictuale).
Curtea a sancționat faptul că judecătorii români nu s-au pronunțat asupra unui argument decisiv pentru soluționarea cauzei (neconstituționalitatea unor decrete de expropriere din perioada comunistă) și în afacerea Vlasia Grigore V. escu c. România, reiterând faptul că obligația instanțelor de a proceda la analiza efectivă a cauzei presupune ca partea lezată să poată să se aștepte la un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii respective (par. 39). O soluție similară, pentru un litigiu soluționat de Curtea de Apel C., a fost pronunțată în cauza E. B. o c. România. Nemotivarea hotărârii la nivelul Curții Supreme de Justiție a fost sancționată și în cauza G. c. România.
Mai recent, în afacerea Luka c. România, Curtea a constatat violarea art. 6 par. 1 și într-o cauză în care instanța națională a ignorat un motiv de recurs fondat pe
neconstituționalitatea compunerii completului, deși Curtea Constituțională se pronunțase deja în acest sens.
S-a arătat că în prezenta cauză, viciul nemotivării este cum nu se poate mai evident în ceea ce privește chestiunea cheltuielilor de judecată. Astfel, reducerea onorariului avocațial de la 6.000 RON la 1.500 RON nu are la bază nici un criteriu obiectiv și în fapt nici un argument scriptic sau juridic cu privire Ia această soluție. Esențial de reținut sub acest aspect este faptul ca in sentința recurată nu se reține nici măcar formal care ar fi temeiul juridic care ar justifica reducerea onorariului avocațial. Problema este unanim tranșată în doctrină, în mod evident în sensul celor învederate de recurent: "Chiar și atunci când fac aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ., judecătorii trebuie să respecte toate principiile procesului civil, având în același timp obligația unei motivări temeinice atât în cazul admiterii, cât și în cazul respingerii solicitării de micșorare a onorariului de avocat";.
În al doilea rând, recurentul a apreciat că hotărârea este nelegală. Trebuie observat faptul că reducerea onorariului avocațial este nelegală și pentru faptul că judecătorul cauzei nu a indicat nici un criteriu și nici un reper obiectiv care să stea la baza soluției pronunțate. Dispozițiile art. 274 alin. (3) C. pr. civ. sunt în acest moment caduce. Astfel, judecătorul cauzei nu mai are un reper în tabloul onorariilor minimale ale avocaților, pentru simplul faptul că un asemenea tablou nu mai există din anul 1995.
Procedând la reducerea onorariului de avocat achitat de subsemnatul, judecătorul fondului nu a ținut seama de criteriile la care se referă art. 274 alin. (3) C.pr.civ., respectiv de valoarea pricinii și de munca depusă de avocat.
S-a apreciat ca onorariul avocatului este proporțional cu valoarea pricinii (contestația la executare viza suma de aproximativ 25.700 lei) și nici a complexității cauzei deduse judecății în fața primei instanțe - criteriile prevăzute expres de art.274 alin.(3) C.pr.civ.
Prima instanța nu a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În speță, așa cum just ar fi trebuit sa retina, diligenta depusă de avocat nu pot fi invocate tocmai împotriva părții care a beneficiat de această apărare. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, recurentul ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Onorariul a fost stabilit inter partes conform art.132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute în alin. 3 al textului menționat, care sunt: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză (miza pentru subsemnatul fiind evidenta); împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurarea poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Având în vedere că în cauza de față prima instanța a redus onorariul de avocat fără a ține seama de criteriile prevăzute de art.274 alin.(3) C.pr.civ. și de finalitatea acestui text de lege, s-a apreciat întemeiata soluția admiterii recursului, cu consecința modificării sentinței in sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecata.
Recurentul a mai arătat că hotărârea recurată este nelegală (art. 304 pct. 6 C. pr. civ.), în ceea ce privește măsura reducerii onorariului de avocat. Aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ. s-a realizat cu încălcarea principiului disponibilității, fără ca contestatoarea să solicite instanței de judecată aplicarea unei astfel de măsuri, fiind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ. corespunzătoare situației în care instanța de judecată a dat "ceea ce nu s-a cerut";.
Având în vedere că, contestatoarea nu a solicitat în virtutea principiului disponibilității aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ., recurentul a arătat că nu există nici un temei legal care să-i permită instanței, din oficiu și cu de la sine putere, să dispună în sensul reducerii cheltuielilor de judecată efectuate.
Și literatura de specialitate este în sensul învederat de către recurent, arătându-se că "principiul disponibilității impune ca judecătorii să micșoreze cuantumul cheltuielilor de judecată numai în situația în care partea care a căzut în pretenții a solicitat acest lucru";.
Articolul 274 se regăsește în Cartea a II-a a Codului de Procedură civilă, denumită Procedura contencioasă, titlul III denumit procedura înaintea primei instanțe, iar principiul disponibilității este principiul fundamental al procesului civil "tocmai pentru faptul că îl guvernează pe toată desfășurarea sa";.
S-a arătat că hotărârea recurata este nelegală (art. 304 pct. 5 C. pr. civ.) și întrucât, deși aparent a binevoit a dispune aplicarea art. 274 alin. (3) C. pr. civ. - în cuprinsul hotărârii nefiind indicat niciun temei legal - instanța de judecată nu a pus niciodată în discuția părților aspectul reducerii onorariului de avocat. Această afirmație este confirmată de încheierea de ședința din_, unde nu se precizează faptul că instanța a dat posibilitate părților a se pronunța asupra admisibilității și incidenței dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. pr. civ. care reglementează instituția micșorării onorariului de avocat.
Principiul contradictorialității este un principiu fundamental al dreptului procesual civil. Acest principiu presupune faptul că "fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de către
instanță din oficiu în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice [...] Instanța este obligată să dea cuvântul părților asupra oricărei cereri și să-și întemeieze hotărârea numai pe acele elemente care au format obiectul dezbaterilor contradictorii";. Exigența fundamentală a contradictorialității impune cerința ca "nicio măsură să nu fie dispusă de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților";.
În cazul în care instanța de judecată pășește la soluționarea unei cereri sau aplicarea unei anumite măsuri prin încălcarea principiului contradictorialității (spre exemplu, luând o măsură constând în reducerea onorariului de avocat fără ca incidența și aplicabilitatea art. 274 alin. 3 C. pr. civ. să fie pusă în discuția părților și fără a li se da cuvântul părților asupra unei astfel de cereri) incidente sunt prevederile art. 304, pct. 5 C. pr. civ., prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. pr. civ. In ceea ce privește vătămarea vizează de art. 105 alin. (2) C. pr. civ. aceasta este evidentă, căci prin lipsirea recurentului de orice posibilitate de a pune concluzii asupra incidenței și aplicabilității art. 274 alin. (3), neoferindu-i-se dreptul la apărare împotriva dispunerii unei astfel de măsuri de către instanța de judecată, având în vedere că în continuare se apreciază că este nelegală orice reducere a onorariului de avocat, pentru motivele expuse mai sus.
Sub o altă fațetă a problematicii, modul în care Judecătoria C. N. a procedat în prezenta cauză este în contradicție flagrantă și cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevedere care garantează în esență dreptul la un proces echitabil. Deși contradictorialitatea nu figurează expressis verbis în textul art. 6 din Convenție, jurisprudențial Curtea Europeană a statuat în numeroase rânduri faptul că acest principiul este înglobat în noțiunea de "egalitate a armelor"; procedurale garantată de dispoziția convențională menționată. Astfel, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului impune judecătorului "să vegheze ca orice element susceptibil să influențeze soluția să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părți";. În această ambianță, după cum ne arată jurisprudența Curții Europene și a fostei Comisii Europene, "nu prezintă nicio relevanță dacă elementul susceptibil să conducă la o anumită măsură este adus în discuție de către părți sau sesizat din oficiu de către instanță, chiar și în această din urmă situație, judecătorul fiind obligat să impună discutarea sa";.
Nu în ultimul rând, s-a învederat că și doctrina a statuat în sensul celor învederate de recurent: "în cazul în care, exercitându-și rolul activ, instanța apreciază prea mare valoarea cheltuielilor de judecată solicitate, ar trebui să pună în discuția părților acest aspect și să facă astfel aplicarea principiului contradictorialității, acordând astfel
posibilitatea reclamantului de a susține valoarea cheltuielilor pretinse și dovedite prin chitanța depusă la dosarul cauzei";.
În plus, în măsura în care instanța i-ar fi acordat recurentului cuvântul asupra problematicii reducerii cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 alin. (3) C. pr. civ., acesta ar fi învederat toate cele menționate la pct. II din prezentul recurs în fața instanței de fond, după cum ar fi învederat concret care este munca depusă de avocat, precum și complexitatea cauzei.
Intimata SC K. I. S., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor artt.304, 3041 și 312 C.pr.civ., tribunalul urmează a admite recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 7 C.p.c. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
Aspectul criticat de recurent vizează soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la petitul accesoriu al acordării cheltuielilor de judecată. În concret Judecătoria, deși a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C.
K. I. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul M. M., acordând cheltuielile de judecată acestuia din urmă a redus onorariul avocațial al recurentului de la 6000 de lei la 1500 de lei invocând exclusiv temeiul de drept al art. 274 C.p.c, fără a motiva în fapt această soluție; de altfel, dispozițiile art. 274 C.p.c. permit acordarea cheltuielilor de judecată, fie integral, fie parțial, prin micșorarea sau mărirea cuantumului acestora, astfel încât nu se poate deduce exact care a fost intenția instanței de fond.
Verificând legalitatea acestei soluții, tribunalul reține că, pe fond, soluția de reducere a onorariului avocațial al intimatului nu se justifică întrucât, pe de o parte, soluționarea contestației la executare s-a realizat la al doilea termen de judecată, la primul termen intimatul recurent a solicitat acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării, iar la cel de-al doilea acesta a depus la dosar întâmpinare, atât în ceea ce privește petitul vizând suspendarea executării silite, cât și fondul contestației la executare; totodată, după precizarea contestației la executare, intimatul prin avocat a depus note scrise referitoare inclusiv la petitul privind întoarcerea executării silite precizat ulterior de contestatoare; totodată, la termenul de judecată din data de 03 iulie 2012, avocatul intimatului a fost prezent în fața instanței, deci a asigurat apărarea; nu în ultimul rând, raportat la obiectul litigiul dedus judecății, în valoare de aproximativ
40.000 de lei, având în vedere activitatea efectiv prestată de avocatul intimatului raportat la complexitatea dosarului, tribunalul apreciază că suma de 6000 de lei reprezentând onorariu avocațial nu este nepotrivit de mare raportat la valoarea pricinii și la munca depusă de avocat, astfel cum impune art. 274 alin. 3 C.p.c. De altfel, cuantumul de 6000 de lei al onorariului avocațial a fost pe deplin probat la fond de recurentul intimat, prin depunerea celor două chitanțe de 1500 de lei și, respectiv de 4500 de lei( filele 74-75)-
T. ul va respinge ca neîntemeiate toate celelalte critici de nelegalitate invocate de recurent, întrucât, pe de o parte, dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.c. nu au devenit caduce ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau tabloului onorariilor avocațiale minimale, un asemenea argument nefiind de natură a înlătura rațiunea acestei reglementări, deoarece orice măsură de reducere a unui onorariu are în vedere criteriile concrete din cauză privind valoarea obiectului și munca efectiv prestată de avocat, or, din această perspectivă revine suveranei aprecieri a judecătorului a stabili cuantumul rezonabil al onorariului, care poate fi mai mare decât onorariul minimal, la fel după cum și ipoteza majorării onorariului în temeiul acelorași criterii nu este condiționată de limitele minime ale onorariilor astfel reglementate. De altfel, practica este constantă în aplicarea acestui text de lege, art. 274 alin. 3 C.p.c. atunci când împrejurările speței o impun.
Principiul disponibilității a fost respectat de judecătorul fondului atunci când a procedat la reducerea onorariului avocațial. Principiul disponibilității implică dreptul părților de a dispune de obiect procesului, respectiv de dreptului subiectiv dedus judecății precum și de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop, însă acest principiu nu are un caracter absolut și nu se poate invoca în toate aspectele legate de
soluționarea unei cauze. Din această perspectivă, judecătorul nu a încălcat principiul disponibilității soluționând o cerere cu care a fost legal învestit chiar de către recurent: obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. De altfel, exprimarea legiuitorului este fermă: judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari. Astfel, legea nu condiționează posibilitatea de reducere a onorariilor de o cerere expresă a părții care justifică un interes, ci din maniera categorică, imperativă de reglementare este indubitabil că judecătorul poate reduce din oficiu onorariul avocațial.
În ceea ce privește principiul contradictorialității, tribunalul constată că nici un text de lege nu definește exact noțiunea și nu identifică în concret conținutul său. În acest context, modalitatea de soluționare a petitului accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată din perspectiva reducerii onorariului avocațial poate fi pusă în discuția părților, dar nu este obligatoriu pentru judecător, nefiind un motiv de fapt sau de drept nou, o probă nouă, ci un argument de drept pe care judecătorul îl ia în calcul de fiecare dată când acordă cheltuieli de judecată; fiecare din părți trebuie să cunoască dispozițiile C.p.c., respectiv posibilitatea judecătorului de a proceda la reducerea onorariului avocațial. Concluzionând, tribunalul constată că aspectul relativ la reducerea onorariului avocațial fără a pune în discuția părților această soluție nu aduce atingere principiului contradictorialității.
Față de argumentele de mai sus, tribunalul în temeiul art. 304 pct. 7 C.p.c. raportat la art. 312 alin. 3 C.p.c. urmează a admite recursul declarat de recurentul M.
M. in contradictoriu cu intimata SC K. I. S. împotriva sentinței civile nr.15311/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că în temeiul art. 274 alin. 1 C.p.c. obligă contestatoarea SC K. I. S. să plătească intimatului M. M. suma de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Restul dispozițiilor hotărârii atacate urmează a fi menținute.
De asemenea, în temeiul art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, constatând faptul că intimata contestatoare nu a achitat la fond taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente petitului privind întoarcerea executării silite, tribunalul va dispune darea în debit a intimatei SC K. I. S. cu suma de 1375,93 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar datorate la fond.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de recurentul M. M. | în contradictoriu cu intimata SC | |
K. | I. S. împotriva sentinței civile nr.15311/_ | pronunțată de Judecătoria Cluj- |
Napoca în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă contestatoarea SC K. I. S. să plătească intimatului M. M. suma de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Dispune darea în debit a intimatei cu suma de 1375,93 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar datorate la fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | pt GREFIER, | |||
M. C. B. | C. | C. | D. H. | T. | G. |
în C.O., prim-grefier
L. U. u
Red.DH/MM 2 ex./_
Judecător fond: E. E. P. ,
| ← Decizia civilă nr. 159/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 30/2013. Contestație la executare silită → |
|---|
