Decizia civilă nr. 76/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/R
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. S.
J. ecător M. H.
J. ecător M. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - intimată BC I.
P. R. SA A. - SUCURSALA B. M., cu sediul în B. mare, B-dul. U.
, nr. 15A, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 7498/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimatul B. E., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_, când în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7498 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere din contestația la executare formulată de contestator privind constatarea nulității absolute parțiale a Contractului de fidejusiune nr. 68/_, invocată de intimată prin întâmpinare, s-a respins ca inadmisibil, capătul de cerere din cadrul contestației la executare formulată de contestatorul B. E., cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul R., bl.3, ap.2, județul M. în contradictoriu cu intimata BC I. S. P. R. S.A. prin Sucursala B. M. cu sediul în B. M., B-dul U., nr.15A, jud. M., s-a admis în parte, contestația la executare formulată de contestatorul B. E., cu domiciliul procesual ales în B. M., B-dul R., bl.3, ap.2, județul M. în contradictoriu cu intimata BC I. S. P. R. S.A. prin Sucursala B. M. cu sediul în B. M., B-dul U., nr.15A, jud. M., s-a admis excepția perimării executării silite pornită în dosarul execuțional nr. 162/SPB/2009 al Executorului Bancar Bărar R. invocată de contestator, s-a constatat perimată executarea silită încuviințată prin Încheierea nr. 10729 din data de 14 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, începută de intimată împotriva contestatorului și care face obiectul dosarului execuțional nr. 162/SPB/2009 al Executorului Bancar Bărar R., s-a dispus anularea executării silite încuviințată prin Încheierea nr. 10729 din data de 14 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ ,
începută de intimată împotriva contestatorului și care face obiectul dosarului execuțional nr. 162/SPB/2009 al Executorului Bancar Bărar R., ca urmare a constatării intervenirii perimării acesteia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 389 alin. 1 Cod proc.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.
Perimarea este o sancțiune procesuală care constă în stingerea procesului în faza în care să găsește și care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată, considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruință, a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, cerere care, ca urmare a perimării, este considerată a nu fi fost introdusă.
Prin urmare, în materia executării silite, dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă.
Instanța a reținut că, pentru a împiedica producerea efectelor perimării, este necesar ca un act de executare să fie urmat de un alt act de urmărire sau creditorul să-și fi manifestat cel puțin diligența în acest sens, depunând stăruința necesară prin formularea unor cereri pentru continuarea executării silite, întrucât aceste cereri, fiind acte de procedură, întrerup termenul de perimare a executării.
În cauza de față, instanța a constatat că, ulterior încuviințării de către Judecătoria Baia Mare a cererii de executare silită formulată de intimata contestatoare, prin Încheierea nr. 10729 din data de 14 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr._ executorul bancar care a instrumentat dosarul de executare silită nr. 164/SPB/2009 a procedat la înființarea popririlor la diverși terți popriți asupra veniturilor obținute de contestatorul debitor și a efectuat demersuri la diferite instituții pentru aflarea bunurilor cu care figura înregistrat acestea.
Următoarele acte de executare întocmite de executorul bancar așa cum reiese din dosarul execuțional depus în copie la dosar, au avut loc în data de_ 1, prin transmiterea către contestator a somației prevăzute de art.387 Cod proc.civ., prealabilă începerii executării silite.
Deși a fost emisă încheierea de încuviințare a executării silite la data de 14 decembrie 2009, instanța constată că ulterior emiterii adreselor de înființare a popririi în data de 29 decembrie 2009 următoarele acte de executare au fost efectuate începând cu luna aprilie 2011, în toată perioada decembrie 2009 - aprilie 2011 nu s-a mai efectuat niciun act în vederea executării. Cum această perioadă depășește durata de 6 luni, stabilită de prevederile art. 389 alin. 1 Cod procedură civilă în vederea perimării, pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția perimării executării silite pornită în dosarul execuțional nr. 162/SPB/2009 al Executorului Bancar Bărar R. invocată de contestator, va constata perimată executarea silită încuviințată prin Încheierea nr. 10729 din data de 14 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._, începută de intimată împotriva contestatorului și care face obiectul dosarului execuțional nr. 162/SPB/2009 al Executorului Bancar Bărar R. și, pe
cale de consecință, a dispus anularea respectivei executării silite conform dispozitivului, ca urmare a constatării intervenirii perimării acesteia.
Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere dispozițiile art.389 Cod proc. civ., coroborate cu cele ale art. 391 din aceleași cod., sancțiunea nerespectării prevederilor art. 389, atrăgând potrivit prevederilor art. 391 anularea executării.
Din modul de redactare a prevederilor articolelor mai sus menționate, instanța constată că în cazul constatării perimării soluția este aceea a anulării întregii executării chiar și în situația în care în cadrul acesteia sunt efectuate acte de executare în privința cărora nu intervine perimarea, cum este cazul în speță al popririlor înființate de executorul judecătoresc, soluția fiind prevăzută de dispozițiile art. 391 Cod proc. civ.
Instanța a considerat că acesta este soluția care corespunde și spiritului legii, având în vedere că în cazul reținerii ipotezei contrare înființarea unei popriri ar conduce în mod automat la inaplicabilitatea dispozițiilor privind perimarea, deși în cauză singurul act de executarea ar consta în emiterea adresei de înființare a popririi.
Instanța a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs intimata Banca
Comercială I. S. P. R. SA solicitând modificarea parțială a hotărârii atacate în sensul respingerii în tot a contestației la executare.
În motivarea cererii intimata a arătat următoarele:
Astfel, potrivit dispozițiilor art.389 alin.1 Cod procedură civilă "dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei";.
De la această regulă, însă, legiuitorul a instituit o excepție, prevăzută de dispozițiile art.390 alin.1 Cod procedură civilă și anume "dispozițiile art.387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație";.
Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, în cazul în care executarea silită se efectuează potrivit legii, fără somație, sancțiunea perimării executării silite nu operează.
Este cazul executării silite prin poprire întrucât, potrivit dispozițiilor art.454 alin.1 Cod procedură civilă "poprirea se înființează fără somație, prin adresa însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoană arătată la art.452 (terț poprit,s.n.) înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată";.
În consecință, din interpretarea cumulativă a dispozițiilor art.390 alin.1 și ale art.454 alin.1 Cod procedură civilă, rezultă că perimarea executării silite nu intervine în cazul în care executarea se efectuează prin poprire.
Prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, întrucât nu a luat în considerare această excepție de la regula perimării executării silite, prevăzută în mod expres de dispozițiile art.390 alin.1 Cod procedură civilă.
Interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor legale, potrivit căreia perimarea operează inclusiv în cazul executării silite prin poprire, este una vădit eronată, fiind în contradicție vădită cu dispozițiile legale invocate.
Pe de altă parte, excepția creată de legiuitor este una firească, având în vedere specificul executării silite prin poprire, care presupune îndeplinirea unor obligații nu de către creditor, ci de către terțul poprit.
Acesta are, potrivit dispozițiilor art.456 alin.1 Cod procedură civilă, obligația ca în termen de 15 zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi sau de la scadența sumelor de bani datorate în viitor, să procedeze la consemnarea sumelor de bani pe care le datorează debitorului și să trimită dovada executorului.
Așadar, de la data înființării popririi, obligația efectuării unor acte specifice executării silite se transferă de la creditor la terțul poprit.
Or, sancțiunea perimării executării silite poate fi aplicată doar atunci când creditorul a dovedit pasivitate, prin neîndeplinirea unor obligații stabilite de lege în sarcina sa, neputându-i fi imputată creditorului neîndeplinirea unor obligații de către terți.
Mai mult, nu se poate reține starea de pasivitate a creditorului nici raportat la obiectul popririi, întrucât nu doar sumele de bani actuale fac obiectul popririi, ci și cele viitoare, cu care se alimentează conturile bancare ale debitorului pe parcursul executării silite.
Iar din această perspectivă, putem vorbi chiar despre culpa debitorului, care, în mod vădit intenționat, evita alimentarea conturilor sale bancare cu disponibilități, pentru ca acestea să nu poată fi indisponibilizate și puse la dispoziția executorului.
Contestatorul B. E. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului T. reține următoarele:
Potrivit art.454 alin.1 Cod procedură civilă, poprirea se înființează fără somație, iar, potrivit art.390 alin.1 Cod procedură civilă, dispozițiile referitoare la perimarea executării silite, prevăzută de art.389 Cod procedură civilă, nu se aplică în cazurile în care legea încuviințează executarea fără somație, astfel încât executarea silită prin poprire nu se perimă.
Într-adevăr, specificul executării silite în forma popririi împiedică perimarea cât timp efectuarea actelor de executare silită implică îndeplinirea obligațiilor legale de către terțul poprit, conform art.456 și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și față de obiectul popririi, respectiv bunurile viitoare, disponibilitățile cu care contul bancar poprit poate fi alimentat în timp, potrivit art.457 alin.1 ind.1 Cod procedură civilă.
Contrar afirmației contestatorului B. E., T. observă că executarea silită s-a efectuat prin poprire; astfel, contestatorul, conform adresei nr.23 din_ emisă de Bank Leumi R. SA - Sucursala B. M., avea cont deschis la această unitate bancară (f. 170 dosar de fond).
În raport de aceste considerente, T. în temeiul art.312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de intimată, va casa hotărârea atacată și, întrucât s-a dat o rezolvare greșită unei excepții procesuale peremtorii, va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare prima instanță se va pronunța asupra celorlalte critici aduse de contestatorul B. E. actelor de executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,
Admite recursul declarat de intimata BC I. S. P. R. SA A. PRIN SUCURSALA B. M., împotriva sentinței civile nr. 7498/_ a Judecătoriei
M., pe care o casează în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
SA
M.
H.
M.
P.
G. ier,
H.
Red. S.A. / _
Tehnored.C.C.-_ / ex.2
J. ECĂTOR LA FOND DAN Ș.
← Decizia civilă nr. 119/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 407/2013. Contestație la executare silită → |
---|