Decizia civilă nr. 159/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
ROMÂNIA
COMPLETUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 159/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către recurentul B. F. împotriva sentinței civile nr. 17453 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, privind și pe intimații C. B. SA - S. T. J., B. B. F. privind și pe terțul poprit I. J. DE JANDARMERIEI C. - U. 0., având ca obiect în primă instanță, contestație la executare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul B. F.
, care se legitimează cu CI seria GZ nr. 3., lipsind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au depus la dosar următoarele:
la data de_, de către recurent dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
la data de_, de către recurent motivele recursului.
la data de_, de către recurent un set de înscrisuri în
probațiune.
În temeiul art. 1591Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
Recurentul procedează la semnarea motivelor recursului care au fost depuse la dosarul cauzei precum și exemplarele pentru comunicare.
T. ul din oficiu, invocă și pune în discuție excepția inadmisibilități recursului.
Recurentul arată că a probat cu înscrisurile din dosarul execuțional al executorului judecătoresc că poprirea s-a înființat în sarcina I. ui J. de J. C., prin adresa nr.561/_, din simplul motiv că nu mai era angajat al I. ui J. de J. Gorj din data de_, fiind mutat definitiv la unitatea de C. . Nu a existat și nici nu există la dosarul execuțional vreo măsură de executare silită, luată
împotriva unor bunuri sau venituri din patrimoniul său care să fi avut loc pe raza de competență teritorială a instanțelor din județul Gorj.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției invocată
din oficiu.
T R I B U N A L U L,
Prin sentinta civila nr.17453/2012 pronuntata la data de 17 septembrie 2012 in dosarul nr._ al J. i C. -N., a fost admisa exceptia de necompetenta teritoriala a J. i C. -N. invocata de intimatul C. B. S.A. si s-a dispus declinarea competentei de solutionare a contestatiei la executare formulata de contestatorul B. F.
, in contradictoriu cu intimatii C. B. S.A. - S. T. J. si Biroul Executorului Judecatoresc B. F. si cu tertul poprit I. J. DE J. C. - U. 0. -, in favoarea J. i Tirgu-J. .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca prin Sentinta penala nr. 255/_ a T. ului Gorj-Sectia P. a, ramasa definitiva prin Decizia penala nr. 4677/_ a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, inculpata B. M. na a fost obligata, in solidar cu debitorul contestator B. F. si debitorii Dunga G., Dunga MAria si Tuna E., pe latura civila, la plata catre creditoarea C. B. S.A. - S.
T. -J. a sumei de 1.463.613,43 lei si dobanda legala aferenta debitului.mPrin Incheierea din data de_ pronuntata de Tribunalul Gorj in dosar nr. 2843/2006, ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 3242/_ a Curtii de Apel Craiova, s-a dispus investirea cu formula executorie a Sentintei penale nr. 255/_ si a Contractelor de garantie incheiate de garantul B. F. si ceilalti garanti solidari.
In baza titlului executoriu anterior mentionat, la data de_, intimatul a solicitat prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc
F., executarea silita a sentintei civile anterior mentionate fiind format dosarul de executare nr. 639/E/2006, avand in vedere ca domiciliu debitorilor cat si al locul situarii bunurilor urmaribile se aflau pe raza de competenta a executorului respectiv in T. J. si Novaci. Ulterior instanta de executare, respectiv Judecatoria T. -J. a incuviintat executarea silita a titlurilor executorii anterior mentionate, astfel ca executorul judecatoresc legal investit a pasit la executarea silita.
Urmare acestui fapt, in privinta debitorului contestator B. F.
, executorul judecatoresc a solicitat, raportat si la cererea de executare silita a creditoarei, infiintarea popririi asupra veniturilor realizate de acesta de la locul de munca de la aceea data, tertul poprit I. J. de J. Gorj. In consecinta asa cum rezulta fara echivoc din cuprinsul dosarului executional, la data infiintarii popririi in luna ianuarie 2007, contestatorul isi desfasura activitatea in cadrul I.J.J. Gorj, unde a fost si emis ordinul de poprire. Apoi, ca urmare a transferarii debitorului la I.J.J.
, actele sale prin care s-a infiintat poprirea au fost comunicate la noul loc de munca conform dispozitiilor art. 455 alin. 1 Cod de procedura civila. Raportand dispozitiile art. 400 alin.1 si art. 373 alin. 1 din
Codul de procedura la prezenta cauza, s-a retinut ca este fara nici o urma de echivoc imprejurarea ca instanta de executare este Judecatoria T. -J., care a si incuviintat executarea silita, imprejurarea ca debitorul si-a schimbat ulterior locul de munca nefiind de natura sa schimbe o situatie juridica creata conform dispozitiilor legale in vigoare la momentul formularii cererii de executare silita.
Fata de cele retinute si in temeiul dispoz. legale anterior mentionate coroborate cu dispoz. art. 159 alin. 1 - 3 Cod. pr. civ., instanta de fond a admis exceptia necompetentei teritoriale a J. i C. -N. si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea J. i Tirgu-J. .
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen legal, recurentul B. F., solicitand admiterea recursului si modificarea in totalitate a hotararii atacate ca fiind netemeinica si nelegala, in sensul admiterii contestatiei la executare astfel cum a fost formulata.
In motivele recursului, depuse la dosar la data de_, recurentul a aratat ca instanta fondului retine in considerentele hotararii sale ca actiunea dedusa judecatii sale nu este de competenta teritoriala a
J. i C. -N., nefiind in speta instanta de executare, prin raportare la faptul ca poprirea infiintata de intimatul executor judecatoresc la staruinta intimatului creditor s-ar fi facut la I. J. de J. Gorj. Ca atare, instanta de executare este cea de la sediul tertului poprit initial, chiar daca recurentul a fost mutat la I.J.J. C. .
Intrucat in dispozitivul hotararii instantei fondului se arata caracterul irevocabil al acesteia, recurentul considera cu temei ca, in prealabilul substantierii motivelor de recurs, trebuie sa invoce dispozitiile art. 158, alin. 3 Cod procedura civila. Desi instanta fondului indica faptul ca ar fi vorba de o competenta teritoriala de ordine publica, ce nu poate fi inlaturata de parti, totusi hotararea sa nu poate avea caracterul irevocabil, avand in vedere ca la articolul de lege precitat este aratata fara echivoc calea de atac a recursului, fara a distinge despre care necompetenta ar fi vorba - "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Ca atare, recurentul sustine ca este in drept sa exercite calea de atac pendinte.
Pe fond, recurentul a aratat ca instanta de control judiciar este in drept sa examineze cauza sub toate aspectele sale, nefiind limitata la motivele de casare prevazute de art. 304 Cod procedura civila, deoarece hotararea instantei fondului este supusa doar recursului - art. 3041Cod procedura civila.
S-a aratat ca hotararea instantei fondului este data cu interpretarea si aplicarea gresita a legii, dupa o analiza superficiala a probatoriului incuviintat si administrat in cauza, fiind incident motivul de recurs prevazut la art. 304, pct. 9 Cod procedura civila. Astfel, s-a aratat ca poprirea s-a infiintat in sarcina I. ui J. de J. C. - U. 0.
, prin Adresa nr. 561/_, din simplul motiv ca recurentul nu mai era angajatul I.J.J. Gorj din data de_, fiind mutat definitiv la unitatea din C. . Nu a existat si nici nu exista la dosarul executional vreo masura de executare silita, luata impotriva unor bunuri sau venituri din patrimoniul recurentului si care sa fi avut loc pe raza de competenta teritoriala a instantelor din jud. Gorj.
Conform art. 460, alin. 4 Cod procedura civila, executarea popririi se realizeaza prin consemnarea sau plata facuta de tertul poprit, respectiv prin executarea silita a acestuia in temeiul hotararii de validare, daca nu-si indeplineste obligatiile legale.In consecinta, determinarea instantei de executare competenta teritorial in materie de poprire se realizeaza prin raportarea prevederilor art. 373, alin. 2 Cod procedura civila exclusiv la domiciliul sau sediul tertului poprit, fara a avea nicio
relevanta optiunea creditorului urmaritor de a se putea adresa, la momentul sesizarii executorului, fie organului de executare de la domiciliul sau sediul debitorului urmarit fie la cel al tertului poprit.
Analizand exceptia inadmisibilitatii recursului prin prisma motivelor invocate precum si a dispozitiilor art. 304, 304 ind.1 si 312 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele
:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul J. i C.
N. la data de_, contestatorul B. F. a solicitat in contradictoriu cu intimatii: C. B. S.A. - S. T. J. si Biroul Executorului Judecatoresc "B. F. " si cu tertul poprit: I. J. DE J.
C. - U. 0. ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate pe cale de exceptie prescriptia dreptului de a cere executarea sumelor cuprinse in adresa de infiintare a popririi nr. 561/_ emisa in Dosarul executional nr. 639E/2006 si titlul executoriu si, implicit, sa se dispuna anularea tuturor masurilor de executare silita luate impotriva sa, exonerarea sa de la plata onorariului executorului judecatoresc, precum si a cheltuielilor de executare ce i-ar fi imputabile. De asemenea, a solicitat sa se dispuna intoarcerea executarii silite, in sensul restituirii sumelor de bani retinute din veniturile sale de tertul poprit dupa implinirea termenului de prescriptie al dreptului de a cere executarea silita, mai precis dupa data de_ .
Prin sentinta civila recurata, prima instanta a admis exceptia de necompetenta teritoriala a J. i C. -N. invocata de intimatul C. B.
S.A. si a dispus declinarea competentei de solutionare a contestatiei la executare formulata de contestatorul B. F., in contradictoriu cu intimatii C. B. S.A. - S. T. J. si Biroul Executorului Judecatoresc
F. si cu tertul poprit I. J. DE J. C. - U. 0. -, in favoarea J. i Tirgu-J. .
Potrivit dispozitiilor art.158 al.3 Cod procedura civila, astfel cum au fost modificate prin art.I pct.20 din Legea nr.202/2010, daca instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de atac, dosarul fiind trimis de indata instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent.
Aceste dispozitii legale prevedeau initial ca daca instanta se declara necompetenta, impotriva hotararii se poate exercita recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, insa aceste norme au fost modificate prin art.I pct.20 din Legea nr.202/2010, in sensul celor mentionate mai sus. Potrivit art.XXII din Legea nr.202/2010, dispozitiile art.158 al.3 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin aceasta lege, se aplica numai proceselor si cererilor incepute, respectiv formulate, dupa data intrarii in vigoare a acestei legi, iar intrarea in vigoare a acestei legi a avut loc in termen de 30 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, respectiv la data de_ .
In temeiul dispozitiilor legale anterior mentionate, se constata ca prima instanta a fost sesizata cu o contestatie la executare formulata de contestatorul B. F. la data de_, asadar ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.202/2010, astfel ca solutionarea contestatiei a fost realizata in baza dispozitiilor Codului de procedura civila, modificate prin Legea nr.202/2010, iar sentinta pronuntata in cauza, prin care a fost admisa
exceptia necompetentei teritoriale a J. i C. N., nu este supusa niciunei cai de atac, in conformitate cu prevederile art.158 al.3 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.202/2010.
Prevederile art.299 al.1 Cod procedura civila stabilesc ca sunt supuse recursului hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala. Recursul este o cale de atac extraordinara, in principiu nedevolutiva, de reformare, al carui obiect il pot constitui unele categorii de hotarari stabilite prin lege. In materia sentintelor prin care a fost admisa exceptia necompetentei instantei, dispunandu-se trimiterea cauzei spre rejudecare, optiunea legiuitorului, exprimata ca urmare a modificarii aduse art.158 al.3 prin Legea nr.202/2010, a fost in sensul ca aceste hotarari sa nu fie supuse niciunei cai de atac.
Pentru aceste considerente, in baza dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, tribunalul apreciaza ca recursul declarat in cauza de catre contestatorul B. F. era inadmisibil, recurentul neavand deschisa posibilitatea exercitarii acestei cai de atac impotriva sentintei prin care s-a dispus declinarea compententei de solutionare a contestatiei la executare in favoarea J. i T. J., astfel ca exceptia inadmisibilitatii, invocata din oficiu, este intemeiata si va fi admisa, cu consecinta respingerii recursului declarat in cauza impotriva sentintei civile nr.17453/_ pronuntata de Judecatoria C. N. in dosarul nr._ care va fi mentinuta in intregime.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite exceptia inadmisibilitatii recursului.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. F. in contradictoriu cu intimatii SC C. B. SA si BIROUL EXECUTORULUI JUDECATORESC B. F. si tertul poprit I. J. DE J.
- UM 0. impotriva sentintei civile nr.17453/_ pronuntata de Judecatoria C. N. in dosarul nr._ pe care o mentine in intregime.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din data de 11 martie 2013.
PRESEDINTE: | JUDECATOR: | JUDECATOR: | GREFIER: |
M. C. B. | C. C. D. | H. T. G. |
Red.MCB/MM 2 ex./_
Judecator fond: A. M., Judecatoria C. -N. .
← Decizia civilă nr. 9039/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 158/2013. Contestație la executare silită → |
---|