Decizia civilă nr. 167/2013. Ordonanță președințială
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 167/2013
Ședința publică din data de 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. -I. I. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare apelul declarat de pârâta S. R. C. R.
S. împotriva sentinței civile nr. 3.508 din 25 iulie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj privind și pe intimata SC A. S. SA având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru apelantă, reprezentanta intereselor acesteia, avocat M. Roman, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.75), pentru intimată, reprezentantul acesteia, avocat Mircea Costin, cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.45).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul apel se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că în data de_ apelanta a înregistrat la dosar răspuns la întâmpinare (f.69-73) la care a atașat înscrisul de la fila 74 și împuternicirea avocațială de reprezentare.
Reprezentantul apelantei, avocat M. Roman depune la dosar concluzii scrise (f.76-81) la care a anexat dovada achitării onorariului avocațial (f.82-83) și arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Reprezentantul intimatei, avocat Mircea Costin arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată, cu luarea în considerare a precizărilor din răspunsul la întâmpinare, a practicii judiciare atașate la dosar precum și a concluziilor scrise depuse la dosar la termenul de azi.
La interpelarea instanței, arată că acțiunea pe fond nu a avut încă primul termen de judecată.
Reprezentantul intimatei, avocat Mircea Costin, solicită instanței respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele invocate în întâmpinare pe care o susține în integralitate, respingerea excepțiilor invocate, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.508 din 25 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SA SS Z., în contradictoriu cu pârâta S.
C. R. S. B. și în consecință, s-a dispus suspendarea
efectelor notificării nr. STR 126/_, până la soluționarea prin hotărâre judecătorească definitivă a cererii introductive de instanță, ce formează obiectul dosarului nr._ a Tribunalului Sălaj, aflat în prezent în procedură prealabilă administrativă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 996 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului";.
În speță, așa cum rezultă din cererea introductivă de instanță și înscrisurile depuse la dosar, între părți există un litigiu privind valabilitatea unor clauze de denunțare unilaterală a contractelor de agent nr. AG 015/_ și respectiv de intermediere vânzare contracte Dacia Extenso nr GE 015/_, contracte în baza cărora societatea reclamantă își desfășoară întreaga activitate comercială, acest litigiu formând obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Tribunalului Sălaj, în faza procedurii administrative de comunicare a actelor procedurale între cele două părți.
Este adevărat că potrivit normele legale în vigoare la data perfectării celor două contracte "convențiile legal făcute au putere de lege, între părțile contractante"; (art.969 alin.1 cod civil - 1864) și că acestea trebuie executate cu bună credință (art.970 Cod civil - 1864), însă, de principiu, "ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege"; (art.969 alin.1 Cod civil - 1864). Cât privește existența unor clauze revocatorii (denumite în literatura de specialitate "pacte comisorii";, de diferite grade), acestea sunt desigur admisibile și obligatorii pentru părțile contractante - în virtutea principiului libertății contractuale - doar atâta vreme cât nu se pune în discuție însăși valabilitatea lor, în caz contrar, urmând a fi supuse controlului judecătoresc, la cererea părții care se consideră lezată în drepturile și interesele sale legitime.
Prin urmare, dacă notificarea nr. STR 126/_, prin care i se aduce la cunoștință reclamantei, denunțarea unilaterală a contractului de agent nr. AG 015/_ și a contractului de intermediere vânzare contracte Dacia Extenso nr GE 015/_, de către pârâtă și-ar produce efectele începând cu data de _
, reclamanta s-ar găsi într-o stare de totală incertitudine, până la soluționarea procesului pendinte pe rolul instanței, de natură să îi blocheze activitatea iar dacă, in final, ar avea câștig de cauză, prejudiciul încercat de societatea reclamantă ar putea să fie ireparabil pecuniar întrucât, blocarea activității unei societăți comerciale presupune nu doar pierderi financiare importante ci foarte posibil, intrarea în procedura de insolvență și în final dizolvarea, prin faliment.
Pe de altă parte, instanța nu întrevede care ar putea fi prejudiciul încercat de societatea pârâtă prin menținerea celor două contracte, cel puțin până la soluționarea definitivă a litigiului dintre părți, privind valabilitatea unor clauze contractuale revocatorii care, o îndreptățesc pe pârâtă să denunțe contractele unilateral, fără nici un fel de justificare din punct de vedere obiectiv și/sau subiectiv, în schimbul unei indemnizații de denunțare, al cărei cuantum este de asemenea contestat.
În concluzie, tribunalul a apreciat că în speță sunt îndeplinite toate cerințele prev. de art. 996 Cod procedură civilă, pentru a se dispune suspendarea efectelor notificării nr.STR 126/_, până la soluționarea prin hotărâre
judecătorească definitivă a cererii introductive de instanță, ce formează obiectul dosarului nr._ a Tribunalului Sălaj, aflat în prezent în procedură prealabilă administrativă. Mai mult decât atât, raportat la obiectul cererii și circumstanțele cauzei, o astfel de măsură se impune de la sine prin prisma dreptului fundamental al oricărei persoane la un proces echitabil, prev. de art. 6 din Convenția (europeană) privind drepturile omului și libertățile fundamentale, drept ce presupune acces efectiv la o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care să hotărască, într-un termen rezonabil, inclusiv asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Cu alte cuvinte, în speță, a da efect direct unor clauze contractuale revocatorii, printr-o simplă notificare de către una din părți, recte societatea pârâtă, deși ele sunt contestate în justiție de către cealaltă parte contractantă, recte societatea reclamantă, ar însemna ca aceasta din urmă să se găsească la data soluționării pe fond a cererii sale introductive de instanță, în fața faptului împlinit, astfel că protejarea efectivă a drepturilor și intereselor sale legitime, pe cale judiciară, ar fi doar una pur iluzorie.
Față de toate aceste aspecte, tribunalul, în baza art. . 996 și urm Cod procedură civilă, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SA SS în contradictoriu cu pârâta S. R. C. R.
conform dispozitivului mai sus menționat.
Împotriva acestei sentințe, pârâta S. R. C. R. S. B. a formulat apel
, solicitând anularea sentinței de fond și respingerea cererii de ordonanță președințială.
Pe cale de excepție, a invocat excepția de necompetentă materială a instanței de judecată care a pronunțat sentința atacată în temeiul art. 997 Noul C.pr.civ.. Astfel, reclamanta a urmărit prin cererea de ordonanță președințială suspendarea efectelor unor acte juridice a căror anulare a solicitat-o printr-o acțiune pe fond. Primul capăt principal al cererii reclamantei care face obiectul dosarului de fond nr._ constă în "anularea Notificării nr. 126/0_, cu consecința menținerii valabilității contractelor de agent";. Legiuitorul a avut în vedere competența materială dată strict de acest capăt de cerere, și nu competența materială concretă determinată de situația în care capătul de cerere din acțiunea de fond, ce corespunde cererii de ordonanță președințială, ar urma să fie judecat de o instanță superioară în grad, ca urmare a alăturării cu alte capete de cerere de competența acestei ultime instanțe.
Această concluzie se desprinde în mod net din formularea legiuitorului
"instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului și nu instanța care urmează să judece întreg fondul acțiunii cuprinde capătul de cerere corespondent ordonanței președințiale.
În acest context, în condițiile în care reclamanta a înțeles să considere că primul capăt al acțiunii, în apărarea dreptului căruia a fost formulată cererea de ordonanță președințială, este neevaluabil în bani, instanța competentă să judece această cerere ar fi judecătoria, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) Noul C.pr.civ., motiv pentru care instanța de fond trebuia să-și decline competenta în favoarea judecătoriei.
Pentru aceste motive, pârâta solicită anularea sentinței atacate, întrucât a fost dată de o instanță care nu era competentă material să judece cererea de ordonanță președințială și trimiterea spre soluționare a cererii de ordonanță la instanța competentă.
Referitor la excepția de necompetentă teritorială a instanței de judecată care a pronunțat sentința atacată, pârâta invocă dispozițiile art. 107 (1) și art. 997 Noul C.pr.civ. și în concordanță cu principiul actor sequitur forum rei cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se
pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului dedus judecății, respectiv instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul. Având în vedere faptul că sediul S. R. C. R. S. se găsește în localitatea B., Sector 6, pârâta consideră că instanța competentă este instanța de la sediul său.
Pe de altă parte, pârâta susține că reclamanta s-a adresat în mod greșit instanței din Z., deoarece cererea reclamantei de a se dispune, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării Notificării nr. 126/0_ emisă de pârâtă nu se încadrează în niciunul din cazurile de competentă teritorială alternativă. Astfel, Notificarea sus menționată are ca obiect denunțarea unilaterală a Contractului de agent nr. AG015/_ și a Contractului de intermediere vânzare contracte Dacia Extenso nr. GE015/_ . Or, astfel de cereri nu intră în sfera de aplicare a normei prevăzute de art. 113 alin (1) pct. 3 Noul C.pr.civ., pentru aceste cereri fiind aplicabilă regula generală privind competența teritorială prevăzută de art. 107 Noul C.pr.civ.
Având în vedere cele menționate mai sus, pârâta solicită anularea sentinței apelate întrucât a fost dată de o instanță care nu era competentă teritorial să judece cererea de ordonanță președințială și trimiterea spre soluționare a cererii de ordonanță la instanța competentă de la sediul pârâtei.
Pârâta a mai invocat și excepția de netimbrare având în vedere că cererea de fond al cărui drept se dorea apărat prin admiterea cererii de ordonanță președințială este evaluabilă în bani. Drept urmare, în situația în care reclamanta nu a timbrat la valoare, instanța de fond ar fi trebuit să anuleze cererea de ordonanță președințială ca netimbrată ori ar fi trebuit să oblige reclamanta să timbreze la valoarea evaluată, urmând să decidă în funcție de timbrarea sau netimbrarea de către reclamantă. Or, în condițiile în care reclamanta a înțeles să timbreze cererea de ordonanță președințială doar cu 20 de lei, cererea de ordonanță președințială nu s-a timbrat corespunzător, potrivit dispozițiilor art. 6
din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, motiv pentru care pârâta solicită anularea cererii de ordonanță presedintială ca nelegal timbrată.
În ceea ce privește condițiile de admisibilitate, pârâta solicită respingerea sentinței apelate prin care s-a admis cererea de ordonanță presedintială, pentru următoarele motive:
anta consideră că nu este întrunită cerința aparenței de drept, fiind ignorat cu desăvârșire însuși conținutul actelor depuse la dosar care dovedesc fără putință de tăgadă că Notificarea suspendată este rezultatul evident al aplicării clauzelor exprese din Contracte si normelor legale imperative ale Legii nr. 509/2002. Astfel, Contractele dintre pârâtă și reclamantă au fost agreate pe o perioada nedeterminată, cu posibilitatea renunțării la colaborare la inițiativa oricăreia dintre părți, cu respectarea prevederilor privind perioada de preaviz și indemnizația Agentului, în situația în care dreptul la denunțare ar fi exercitat de către societatea noastră, care acționează în calitate de mandant în respectivele Contracte. Este și motivul pentru care dispozițiile Legii nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți se completează cu prevederile legale privind contractul de mandat comercial.
In acest context, pârâta susține că fără a intra în fondul cauzei, instanța ar fi trebuit să constate faptul că vorbim despre un contract de mandat, iar revocabilitatea este de esența mandatului. Apoi, punerea la îndoială a dreptului mandantului de a înceta un mandat conduce la încălcarea flagrantă a normelor imperative de drept civil.
Chestiunile referitoare la daunele eventuale decurgând din încetarea mandatului se discută exclusiv din punctul de vedere al cheltuielilor realizate de mandatar în executarea mandatului și nerecuperate pe parcursului derulării mandatului, nu din punctul de vedere al dreptului mandantului de a revoca
mandatul acordat, fără ca acesta să fie obligat să acorde explicații sau justificări deciziei sale unilaterale de revocare.
Deși instanța de fond putea, în mod evident și doar prin "pipăirea fondului", să constate faptul că revocarea mandatului a fost realizată de pârâtă cu respectarea totală a prevederilor Legii nr. 509/2002, atât de invocate de reclamantă, instanța a nesocotit normele din codul civil aferente mandatului - legea generală - și normele din Legea nr. 509/2002 - legea specială, inversând, în mod greșit raționamentul referitor la aparența de drept.
Pentru a identifica aparența de drept, instanța ar fi trebuit să verifice strict dacă prevederile din Legea 509/2002 sunt îndeplinite de către Notificarea a cărei suspendare se solicita pe calea ordonanței președințiale, respectiv: existența unei notificări, acordarea unui preaviz și durata corectă a preavizului raportată la durata de derulare efectivă a contractului.
În opinia pârâtei, toate celelalte aspecte susținute de reclamantă nu reprezintă decât încercări de a deturna atenția instanței de fond de la dreptul fundamental, recunoscut de lege și contract, al pârâtei de a denunța contractele de agent.
În ceea ce privește caracterul urgent al măsurilor, motivat pe prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara, pârâta consideră că nici această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită deoarece, deși Legea nr. 509/2002 prevede obligația respectării unui termen de preaviz de maximum 6 luni, indiferent de perioada efectivă de derulare a unui contract de agent, cu totală bună-credință si exclusiv în interesul reclamantei, pentru o cât mai ușoară ajustare a afacerilor societății pe care o reprezintă, i-am oferit posibilitatea ca, la cererea sa expresă, să se prelungească termenul de preaviz acordat conform Legii și Contractelor, până la data de_, lucru pe care a si înțeles să-l realizeze, astfel că termenul de preaviz de care beneficiază este de peste 8 luni. În acest context, cererea a fost redactată si depusă cu vădită rea-credintă, cu doar 7 zile înainte de încetarea termenului de preaviz prelungit la cererea reclamantei, nejustificându-se urgența suspendării aplicării Notificării, întrucât, pe parcursul perioadei de 8 luni, reclamanta putea si trebuia să se organizeze în vederea ajustării afacerilor sale. De altfel, cererea de suspendare a aplicării Notificării a fost depusă de reclamantă după scurgerea termenului impus de lege de 6 luni pentru denunțarea unui contract de agent, iar acest lucru a fost posibil doar pentru că subscrisa a acordat reclamantei posibilitatea de a prelungi termenul de preaviz până la 31 iulie 2013.
In ceea ce privește neprejudecarea fondului, pârâta susține faptul că instanța de fond a încălcat dispoziția imperativă procesuală a neprejudecării fondului pin indicarea unor aspecte precum: "societatea reclamantă "își desfășoară întreaga activitate comercială în baza Contractelor" sau că
"reclamanta s-ar găsi într-o stare de totală incertitudine, până ia soluționarea procesului pendinte pe rolul instanței, de natură să îi blocheze activitatea ... și foarte posibil, intrarea în procedura de insolvență și în final dizolvarea, prin faliment". Aceste judecăți nu au nici un temei având în vedere că încetarea unor contracte (nu a tuturor contractelor) ale unei societăți comerciale nu are drept consecință încetarea activității respectivei firme și, implicit, blocarea activității/falimentul acesteia. Mai mult decât atât, reclamanta are și va avea în derulare un Contract de Reparator Distribuitor Autorizat pentru marca Dacia încheiat chiar cu subscrisa, ca să nu mai vorbim de faptul că este atelier service autorizat de Registrul Auto Român pentru o multitudine de alte mărci auto (Opel, Volkswagen, Audi, Mercedes Ford, Fiat, Daewoo). În plus, reclamanta este autorizată și se ocupă de dezmembrări auto, fiind înscrisă inclusiv în cadrul Programului Rabla 2013, ca și colector validat.
Pe de altă parte, instanța menționează că nu întrevede care ar putea fi prejudiciul suferit de societatea noastră prin menținerea în vigoare a Contractelor, deși este evident că pârâta va fi cea prejudiciată de menținerea ilegală a derulării unor Contracte de mandat.
A mai precizat pârâta că verificările și decizia referitoare la încălcarea dispozițiilor legale și contractuale în relația sa cu reclamanta sau la justificarea unor acțiuni/inacțiuni cu privire la relația contractuală dedusă judecății aparțin exclusiv instanței de fond, nu instanței investite să judece o ordonanță președințială.
Pe de altă parte, pârâta a învederat faptul că pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt. Astfel, deși instanța menționează că nu întrevede care ar putea fi prejudiciul încercat de societatea noastră prin menținerea în vigoare a Contractelor, suspendarea executării Notificării până la soluționarea litigiului asupra fondului ar conduce la amânarea datei de încetare a Contractelor și ne va obliga Ia executarea Contractelor asupra cărora nu se va mai putea opera o restabilire a situației de fapt în situația în care cererea de fond a reclamantei se va respinge.
Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, pârâta solicită admiterea apelului și, pe cale de consecință, anularea în tot a hotărârii atacate ca fiind dată de o instanță necompetentă si, în subsidiar, fără respectarea normelor imperative referitoare la timbrare, iar pe fond respingerea ordonanței președințiale ca fiind inadmisibilă si neîntemeiată.
Intimata SA SS Z. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea ca nefondate atât a excepțiilor invocate cât și a apelului, cu menținerea în totalitate a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată. În argumentarea poziției sale, intimata a arătat că Tribunalul Sălaj este competent din punct de vedere material și teritorial să judece pricina raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății în cadrul acțiunii de fond și la prevederile art. 113 alin. 1 pct. 3 NCPC.
Referitor la eventuala timbrare necorespunzătoare a cererii de ordonanță președințială intimata susține că sancțiunea aplicabilă nu constă în anularea sentinței, ci în darea în debit a reclamantei.
Pe fond intimata contestă susținerile apelantei referitoare la aplicabilitatea în cauză a prevederilor legale care reglementează contractul de mandat și învederează că între părți s-a încheiat un contract de agent care are natură juridică față de cel de mandat.
Mai arată că cerința urgenței și a neprejudecării fondului sunt îndeplinite așa cu în mod corect a reținut instanța de fond și adaugă faptul că denunțarea unilaterală a contractelor decisă de pârâtă, este extrem de păgubitoare pentru reclamanta intimată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază că apelul este fondat și în temeiul articolului 480 alin. 2 NCPC urmează să îl admită pentru următoarele considerente
:
Primele două critici formulate de către apelantă vizează necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, atât sub aspect material cât și sub aspect teritorial.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta a învederat că nu mai înțelege să susțină excepția de necompetență materială a tribunalului raportat la împrejurarea că reclamanta a evaluat obiectul acțiunii de fond la o valoare ce excede sumei care ar fi atras competența de soluționare a judecătoriei. Luând act de poziția exprimată de apelantă și de incidența în cauză a prevederilor art. 997
și art. 97 pct. 1 NCPC Curtea nu va mai analiza temeinicia susținerilor apelantei cu privire la acest aspect.
Disputa legată de competența teritorială de soluționare a cererii de ordonanță președințială își găsește rezolvare în prevederile art. 113 alin. 1 pct. 3 NCP la care face trimitere intimata prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Acest text de lege reglementează anumite situații în care competența aparține și altor instanțe decât cele prevăzute la art. 107-112 NCPC care instituie regula generală că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.
Dispozițiile art. 113 alin. 1 pct. 3 NCP sunt redactate după cum urmează " În afară de instanțele prevăzute de art. 107-112 mai sunt competente… instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.";
În cauza de față acțiunea principală pe care se grefează cererea de emitere a ordonanței președințiale are ca obiect solicitarea reclamantei de anulare a notificării STR 126/0_ privind denunțarea unilaterală a contractului de agent nr. AG015/_ și a contractului de agent pentru intermediere vânzare contracte Dacia Extenso nr. GE015/_, cu anexele aferente.
Chiar dacă textul legal de care se prevalează intimata pentru a justifica opțiunea de sesizare a Tribunalului Sălaj ca instanță competentă din punct de vedere teritorial nu se referă în mod expres și la cererile privind denunțarea unilaterală a unui contract, Curtea opinează că domeniul de aplicare a acestui text de lege se impune, pe cale de interpretare, să fie extins și la o astfel de situație. Pentru a decide în acest sens Curtea a avut în vedere faptul că denunțarea unilaterală reprezintă o cauză de încetare a unui contract ce produce efecte similare rezoluțiunii, respectiv rezilierii. Cât timp în privința cererilor de rezoluțiune sau reziliere unui contract legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă, nu există nici o rațiune pentru a refuza aplicarea acestui text de lege și cererilor ce au ca obiect constatarea încetării contractului printr-o altă modalitate, respectiv prin denunțare unilaterală. Excluderea acestor categorii de cereri din sfera de aplicare a art. 113 alin. 1 pct. 3 NCPC este cu siguranță rezultatul unei omisiuni a legiuitorului care se impune a fi amendată de către practica judiciară.
Revenind la situația concretă dedusă judecății se constată că prin clauzele contractuale inserate la cap. 9.2 părțile au convenit ca executarea contractelor de agent să se realizeze la amplasamentul spațiilor comerciale ale intimatei, care se situează în circumscripția Tribunalului Sălaj, așa încât prin raportare la prevederile art. 113 alin. 1 pct. 3 NCPC această instanță era competentă din punct de vedere teritorial să se pronunțe asupra cererii de ordonanță președințială.
Prin cererea de apel s-a mai evocat și faptul că instanța de fond a nesocotit prevederile legale referitoare la timbrarea corespunzătoare a cererii de ordonanță președințială și s-a solicitat anularea hotărârii instanței de fond și a cererii de ordonanță președințială ca nelegal timbrată.
Verificând acest aspect, Curtea constată că reclamanta SC AUTOMIBILE S. SA a achitat la fond o taxă judiciară de timbru de 20 lei. Raportat la momentul introducerii cererii de ordonanță președințială erau aplicabile disp. art. 6 alin. 4 din OUG nr. 80/2013 care stabilesc că pentru judecarea cererii de ordonanță președințială evaluabilă în bani a cărei valoare depășește 2000 lei se datorează o taxă de 200 lei. De vreme ce reclamanta a achitat doar o taxă de timbru de 20 lei susținerea apelantei privitoare la timbrarea necorespunzătoare a cererii
introductive de instanță se impune a fi validată.
Sancțiunea acestei neregularități nu este cea a anulării sentinței apelate și a cererii de ordonanță președințială, cum în mod greșit pretinde apelanta, ci cea prevăzută de art. 38 din OUG nr. 80/2013. În acord cu acest text de lege, instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare, în ipoteza în care constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.
Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, Curtea va dispune darea în debit a intimatei cu suma de 180 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fond.
În schimb, criticile apelantei privitoare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale sunt întemeiate și obligă la reformarea sentinței apelate.
În prealabil trebuie notat că reclamanta SC AUTOMIBILE S. SA a solicitat pe cale de ordonanță președințială suspendarea efectelor notificării nr. STR 126/0_ până la soluționarea prin hotărâre judecătorească definitivă a cererii ce formează obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Sălaj.
Prin această notificare, apelanta SC R. C. R. SRL i-a adus la cunoștință reclamantei că înțelege să denunțe unilateral contractul de agent nr. AG015/_ și Contractul de agent pentru intermediere vânzare contracte Dacia Extenso nr. GE015/_ începând cu_ .
Condițiile specifice de admisibilitate ale ordonanței președințiale sunt reglementate de art. 996 NCPC și constau în urgență, aparență de drept și neprejudecarea fondului, toate subordonate caracterului vremelnic al soluției pronunțate prin această procedură specială.
Raportat la criticile concrete aduse de intimată, Curtea constată că doar în privința caracterului vremelnic al măsurii dispuse nu au fost formulate obiecțiuni. De altfel, caracterul vremelnic al măsurii solicitate decurge atât din existența unui litigiu asupra fondului legalității notificării de denunțare nr. STR 126/0_ ce formează obiectul dosarului nr._ înregistrat la Tribunalul Sălaj, cât și din natura măsurii solicitate și anume suspendarea efectelor notificării de denunțare, măsură care este prin definiție una temporară, limitată în timp până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj.
În schimb, celelalte cerințe de admisibilitate nu se verifică în cazul cererii reclamantei SC AUTOMIBILE S. SA.
Astfel, Curtea reține că cerința urgenței, analizată de prima instanță în corelație cu prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar mai putea repara, nu are suport probator și excede motivației reclamantei care a justificat urgența măsurii prin lentoarea procedurii judiciare în cadrul căreia se va verifica legalitatea notificării de denunțare unilaterală a celor două contracte perfectate cu apelanta.
Se observă că în optica judecătorului de la fond, această cerință rezidă din împrejurarea că denunțarea unilaterală a contractului de agent și de intermediere, începând cu_, ar putea conduce la blocarea activității reclamantei, la pierderi financiare importante și probabil la falimentul agentului economic, în condițiile în care litigiul de fond este încă pendinte. Toate aceste supoziții nu sunt însă apte să susțină prezumția blocajul economic și financiar al
intimatei care să justifice urgența intervenției instanței de judecată pe calea ordonanței președințiale în condițiile în care de la dosarul cauzei lipsește orice înscris care să releve situația financiară a intimatei și situația contractelor de colaborare cu alți agenți economici.
În opinia Curții, urgența care caracterizează cererile întemeiate pe disp. art. 996 NCPC trebuie să rezulte din fapte concrete, iar nu să constituie doar o eventualitate sau o probabilitate. Cum reclamanta nu a expus fapte concrete în susținerea cererii sale, limitându-se să arate doar că acțiunea de fond va trena, Curții îi este imposibil să procedeze la o analiză a eventualelor prejudicii. Totodată, condiția urgentei mai impune și dovada ca eventualul prejudiciu iminent generat de încetarea celor două contracte nu s-ar mai putea repara, dovada ce nu a fost făcută de reclamantă.
Curtea mai are în vedere și faptul că notificarea privitoare la denunțarea unilaterală a contratului de agent și acelui de intermediere i-a fost comunicată reclamantei în noiembrie 2012 iar până la înregistrarea cererii de ordonanță președințială (_ ) au trecut aproape 8 luni, caz în care este evidentă neîndeplinirea condiției urgentei, astfel că susținerile apelantei în privința acestui aspect se impun a fi validate.
Nici aparența de drept nu este de partea reclamantei, Curtea urmând să valideze argumentele expuse de apelantă cu privire la acest aspect.
Astfel, la o analiză sumară a contractului de agent nr. AG015/_ și a Contractului de agent pentru intermediere vânzare contracte Dacia Extenso nr. GE015/_ se constată că părțile au agreat la articolul 10 asupra încetării raporturilor contractuale încheiate pe o perioadă nedeterminată prin denunțare unilaterală cu respectarea unui termen de preaviz. Clauza contractuală în discuție este redactată după cum urmează: "; În interesul reciproc al celor două părți, partea care dorește să denunțe prezentul contract va trebui să prevină cealaltă parte prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire respectând pe perioada primului an de contract un termen de preaviz de 1 lună. Termenul de preaviz va fi prelungit cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar de contract,
fără a se depăși însă limita de șase luni.";
De vreme ce posibilitatea denunțării unilaterale a contractului a fost convenită de părți, nu se poate nega de plano exercitarea acestui drept de către una din părți așa cum sugerează reclamanta prin cererea de ordonanță președințială.
Curtea notează că instanța investită cu soluționarea unei astfel de cererii nu se poate pronunța asupra legalității procedurii urmate în vederea exercitării acestui drept, fiind limitată la examinarea validității formale, a eficacității și a opozabilității actului de denunțare, eventualele apărări de fond putând fi valorificate numai pe calea dreptului comun.
În concret, Curtea reține că notificarea de denunțare a celor două contracte a fost întocmită în formă scrisă și a fost transmisă reclamantei în cursul derulării contractelor, astfel că cerințele formale și de opozabilitate prevăzute de clauzele contractuale anterior menționate par a fi îndeplinite. În aceste condiții, intimata nu se poate prevala de o aparență de drept în favoarea sa.
Cât privește argumentele invocate de apelantă în cererea de apel legate de aplicabilitatea în cauză a regulilor de la mandat, Curtea constată că analiza propusă de apelantă excede limitelor impuse judecătorului investit cu cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale, care trebuie să se limiteze doar la o pipăire a fondului, un examen al naturii juridice a contractelor derulate între părțile litigante, așa cum îl face apelanta, fiind atributul exclusiv al judecătorului care are în competență acțiunea de fond.
În acord cu apărările evocate de apelantă, Curtea ține să sublinieze că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la neprejudecarea fondului, în condițiile în care reclamanta supune judecății însăși legalitatea notificării de denunțare unilaterală a celor două contracte. Astfel, analizarea acestui aspect, în raport de înscrisurile depuse, în procedura sumară a ordonanței președințiale ar aduce
atingere fondului, respectiv acțiunii introduse pe calea dreptului comun. Chiar dacă în soluționarea unei cereri pe cale de ordonanță președințială instanța trebuie să cerceteze aparența dreptului, în speță aceasta ar duce la a aprecia dacă denunțarea contractelor s-a făcut cu just temei, fapt ce ar echivala cu o adevărată judecare în fond a pricinii. Or, atunci când rezolvă o cerere de ordonanță președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului disputat între părți, ci este ținută de analiza aparenței acestuia, pentru ca soluția să nu fie arbitrară.
Față de considerentele anterior reținute, Curtea în temeiul art. 480 NCPC va admite apelul declarat de pârâta SC R. C. R. SRL împotriva sentinței civile nr. 3508 din 25 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o va schimba în tot în sensul că va respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SC AUTOMIBILE S. SA.
In baza art. 451 alin. 2 și art. 453 NCPC. va fi obligata intimata SC AUTOMIBILE S. SA să plătească apelantei SC R. C. R. SRL suma de 4100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând, onorariu avocațial parțial ( 4000 lei ) și taxă judiciară de timbru ( 100 lei ).
Potrivit art. 451 alin. 2 NCPC, instanța poate chiar din oficiu să reducă motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
În cauză se constată că s-au solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 5.534,24 lei. Prevederile anterior citate permit judecătorului să aprecieze asupra corespondenței dintre mărimea onorariului și cele trei repere stabilite de legiuitor: valoarea pricinii, complexitatea cauzei sau activitatea desfășurată de avocat
Dacă în privința valorii și complexității pricinii, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă fiind vorba despre o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, dar valoarea pricinii crește miza litigiului pentru apelant), nu este mai puțin adevărat că activitatea prestată de avocat nu este una semnificativă, limitându-se la redactarea concluziilor scrise și la susținerea orală a apelului care a fost redactat de o altă persoană decât avocatul pledant, aceeași persoană redactând și răspunsul la întâmpinare. Ca atare Curtea conchide că cheltuielile de judecată solicitate cu acest titlu au o proporție prea însemnată față de munca prestată.
Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului onorariului avocațial la suma de 4.000 lei, sumă care răspunde exigențelor legale precitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul declarat de pârâta S. R. C. R. S. împotriva sentinței civile nr. 3.508 din 25 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SC AUTOMIBILE S. SA.
Obligă intimata să plătească apelantei suma de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Dispune darea în debit a intimatei cu suma de 180 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fond.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
M. -I. I.
JUDECĂTOR,
M. B.
GREFIER,
D. B.
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./5 ex. Jud.fond: M. S.
| ← Decizia civilă nr. 393/2013. Ordonanță președințială | Decizia civilă nr. 9824/2013. Ordonanță președințială → |
|---|
