Decizia civilă nr. 170/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 170/2013
Ședința publică din data de 18 martie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC U. A. SA împotriva sentinței civile nr. 11618/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. M., având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentantul intimatului, d-l avocat Predescu Silviu, lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul intimatului arată că nu are alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond părții prezente.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței pe care o depune la dosar.
T. ul reține cauza în pronunțare, în baza actelor și a probelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L :
Prin sentința civilă nr. 11618/_, Judecătoria Cluj-Napoca a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. "Uniqua A. " S.A. B. în contradictoriu cu pârâtul B. M. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța a reținut că, astfel cum ambele părți recunosc, la data de_ a avut loc un accident în care au fost implicate autovehiculele conduse de martorul P. V. e-P. și de pârâtul B. M., în urma căruia a fost avariat autocamionul condus de către martor.
Modul în care s-a produs accidentul rezultă din declarațiile martorilor R. O. -Aida, care se coroborează cu declarația martorului Berciu Iuliu-Florin și cu interogatoriul luat pârâtului B. M. . Astfel, la acea dată martorul P. V. e-P. conducea un autocamion pe str.Basarabia din
C. -N., unde se desfășurau lucrări de construcție. Pe șantier se afla excavatorul condus de pârât, care efectua lucrări, iar martorului P. V. e-P. i s-a spus de către personalul șantierului să aștepte pentru ca excavatorul
să îi facă loc să treacă. După ce a așteptat un timp, martorul P. V. e-P. a încercat să treacă pe lângă excavator însă, din lipsa spațiului, a intrat în coliziune cu acesta.
Desfășurarea evenimentelor este confirmată, în parte, chiar de declarația martorului P. V. e-P., care a recunoscut faptul că i s-a spus să aștepte până când pârâtul va termina de încărcat basculanta și va trage excavatorul, astfel încât martorul să poată intra pe șantier. În ceea ce privește restul declarației sale, aceasta urmează să fie înlăturată de către
instanță, întrucât este contradictorie. Astfel, martorul a arătat că la un moment dat pârâtul a coborât din excavator, astfel că a considerat că este suficient loc ca să treacă, însă pârâtul a dat comanda de rotire a excavatorului și a acroșat autocamionul condus de martor. Or, câtă vreme martorul a văzut că pârâtul a coborât, era imposibil ca acesta, nemaiaflându-se în excavator, să manevreze utilajul. Singura explicație ar fi aceea că, după ce martorul l-a văzut coborând, pârâtul să se fi urcat la loc în utilaj, însă în această din urmă ipoteză nu se mai explică de ce martorul a considerat că poate să treacă. În realitate, declarația martorului potrivit căreia pârâtul ar fi tras excavatorul și ar fi coborât este una nesinceră, venind din partea unei persoane direct implicate în incident și care încearcă să își nege propria culpă. Mult mai plauzibile sunt declarațiile celorlalți doi martori - R. O. -Aida și Berciu Iuliu-Florin - persoane care nu au fost implicate sau afectate de eveniment și care au arătat că martorul P. V. e-
P. pur și simplu s-a grăbit, considerând că are loc să treacă, deși i se spusese să aștepte și, chiar în timp ce încerca să treacă, o persoană de pe șantier i-a strigat că nu are loc.
În speță, culpa pentru producerea accidentului aparține în exclusivitate martorului P. V. e-P., și, prin urmare, răspunderea delictuală a pârâtului nu poate fi angajată, nefiind intrunite conditiile prevazute de art.998-999 Cod civil.
Astfel, martorul avea obligația de a respecta indicațiile persoanelor aflate pe șantier și de a aștepta eliberarea drumului pentru a putea trece, ceea ce nu a înțeles să facă, considerând că există suficient spațiu și provocând astfel accidentul care a dus la avarierea autocamionului asigurat de către reclamantă. În ceea ce îl privește pe pârât, acestuia nu i se poate imputa nicio culpă, întrucât manevra un utilaj de mari dimensiuni și i-ar fi fost imposibil să se asigure la fiecare manevră. De altfel, tocmai acest lucru i-a determinat pe cei de pe șantier să îi solicite martorului să aștepte.
În ceea ce privește susținerile reclamantei, potrivit cărora pârâtul este vinovat întrucât accidentului a avut loc pe un drum public, astfel încât martorul P. V. e-P. nu avea obligația de a respecta indicațiile celor care lucrau pe șantier, instanța reține că este irelevant pentru prezenta speță dacă strada Basarabiei era sau nu drum public. Astfel, martorul nu era o persoană străină lucrărilor de pe șantier, ci era chiar însărcinat să livreze materiale de construcție acolo și, prin urmare, regulile aplicabile într-un asemenea loc - chiar cutumiare fiind - trebuia respectate.
În realitate, argumentația construită de către reclamantă, care în esență susține că personalul de pe un șantier învecinat drumului public nu poate impune nicio obligație celor care circulă pe acel drum, este excesiv de rigoristă. Trebuie avut în vedere în primul rând faptul că - chiar acceptând
ipoteza potrivit căreia strada Basarabia ar fi fost drum public în sensul prevederilor Codului Rutier - era vorba despre un drum asfaltat parțial și aflat într-o zonă unde se desfășurau construcții ample, nicidecum despre o arteră foarte circulată, pe care personalul de pe șantier ar fi încercat în mod abuziv să își impună propriile reguli. În al doilea rând, chiar și pe un drum public este acceptat faptul că, în anumite situații, chiar persoane neautorizate pot da indicații participanților la trafic, solicitându-le să aștepte pentru a se evita o stare de pericol, indicații care, câtă vreme se
încadrează în limite normale, se impune a fi respectate. De altfel caracterul artificial al construcției reclamantei se observă și prin aceea că martorul P.
V. e-P. nici măcar nu a considerat că, aflându-se pe un drum public, nu trebuie să respecte indicațiile primite, ci doar că, după ce le-a respectat așteptând un timp, a crezut că are permisiunea de a trece.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs reclamanta U. A. SA B. ( denumire anterioară UNITA VIENNA INSURANCE GROUP S.A.), solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Criticile pe care le aduce hotărârii instanței de fond vizează greșita interpretare pe care instanța a dat-o probelor administrate și normelor legale aplicabile. Din probele administrate în cauză (înscrisuri, declarații martori, interogatoriului pârâtului) rezultă o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de fond, aceea că pârâtul este răspunzător de
producerea accidentului rutier și a prejudiciului întrucât după ce a părăsit partea carosabilă nu putea să reintre pe aceasta fără să se asigure. Chiar si martorii audiati in cauza au vazut ca excavatorul a efectuat manevrele pentru eliberarea partii carosabile, ceea ce se coroboreaza cu raspunsul dat de parat la intrebarea 4 din interogatoriu. Martorul P. V. e P. nu avea cum sa prevada ca excavatorul va reintra pe partea carosabila dupa ce anterior acesta a parasit partea carosabila pentru a-i permite trecerea. Anterior producerii impactului intre autovehicule, martorul P. V. e P. a oprit, a anuntat ca se grabeste si nu poate sta prea mult in asteptare si a asteptat ca excavatorul sa paraseasca singura banda de circulatie. Abia dupa ce excavatorul a parasit partea carosabila (fapt confirmat de toate partile), a pornit autovehiculul, fara sa poata sa prevada ca excavatorul va reintra pe partea carosabila sau va face manevre de natura sa pericliteze circulatia. Nu există nici o justificate pentru a aprecia că singur martorul P.
V. e P. este vinovat de producerea accidentului rutier și că acesta trebuia să aștepte sine die ca pârâtul să se hotărască dacă părăsește sau nu singura bandă de circulație pe care o ocupa fară drept.
Pe de altă parte, în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză nu ar fi incidente prevederile legale privind circulația pe drumurile publice. Din actele dosarului și din susținerile părților rezultă că pârâtul efectua lucrări de construire pentru un imobil de locuințe S+D+P+3E- Bloc A de pe str. Basarabia din C. - N. (conform autorizației depuse în cauză și contractului de prestări servicii). Pârâtul nu era autorizat să efectueze lucrări pe partea carosabilă, ci lucrări pentru săparea fundației unor blocuri, astfel încât pe partea carosabilă ar fi trebuit să se afle doar în calitate de participant la trafic.
Incidentul rutier s-a produs fără dubiu pe str. Basarabia și nu are nici o importanță dacă această stradă era asfaltată/ betonată total sau parțial. Cert este că pe această stradă circulau autovehicule în mod frecvent și că această stradă face parte din categoria celor enumerate la art 6 pct 14 din OUG 195/2002. Strada Basarabia nu era închisă circulației la data producerii accidentului rutier întrucât nu s-a făcut dovada în acest sens, iar martorii au confirmat că se circula pe acea stradă pe care erau deja blocuri date în folosință. În această situație, din probele administrate rezultă că în sarcina conducătorului autovehiculului_ nu se poate reține încălcarea vreunei norme privind circulația pe drumurile publice. Dimpotrivă, pârâtul a pătruns pe partea carosabilă fără se asigure și fără să acorde prioritate de trecere autovehiculului_, încălcând prevederile 135 lit. f din RAD OUG 195/2002.
Susținerea instanței de fond că martorul P. V. e P. avea obligația de a respecta indicațiile celor aflați pe șantier este fără suport: martorul conducea un autovehicul pe o stradă, adică exact pe acolo pe unde în mod obișnuit circulă un autovehicul. Pe de altă parte, șantierul nu era pe partea carosabilă, autovehiculul condus de martorul P. V. e P. nu a intrat pe șantier și nu există nici o normă legală care să instituie ca pe drumul public să fie respectate "indicațiile persoanelor de pe șantier";. Mai degrabă, persoanele de pe șantier, dacă se află pe partea carosabilă, trebuie să respecte regulile de circulație.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. M. a solicitat respingerea recursului, menținerea ca temeinica si legala a sentinței recurate si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
În susținerea poziției procesuale, intimatul a arătat că critica recurentei privind greșita interpretare a probelor de către instanța de judecata este neintemeiata si se bazează pe o interpretare subiectiva a probelor administrate in cauza. Autovehiculul cu număr de înmatriculare_ condus de martorul P. V. e P. nu a respectat indicațiile date de personalul care dirija circulația la locul efectuării lucrărilor si a forțat
intrarea in zona afectata de lucrări astfel incat a acrosat utilajul condus de parat. Autovehiculul cu număr de înmatriculare_ condus de P. V. e
P. avea cunoștința de faptul ca in acel moment nu poate traversa zona afectata de lucrări insa a considerat ca poate face acest lucru fara probleme deosebite. Mai mult, șoferul autovehiculului cu număr de înmatriculare_ cunoștea foarte bine regulile de pe șantier intrucat el insusi livra materiale de construcții pe șantier. Vinovăția paratului este exclusa de probele administrate in cauza, respectiv de declarațiile martorilor oculari.
Instanța de fond a reținut ca in cauza că accidentul a fost produs pe un drum care nu este public, astfel incat nu pot fi aplicate dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Susținerile recurentei ca accidentul s-ar fi petrecut pe un drum public, astfel incat sa fie aplicate dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt neintemeiate, raportat la prevederile art. 6 pct. 14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002. Din declarațiile martorilor audiați in cauza rezulta faptul ca drumul era in curs de amenajare si era deservit de utilajele care efectuau lucrări pe șantier. Organele de politie chemate la fata
locului au refuzat sa încheie un proces verbal intrucat au constatat ca fapta nu s-a petrecut pe un drum public. Din răspunsurile furnizate de Primăria
C. N. nu rezulta ca la data producerii accidentului drumul respectiv era drum public.
Instanța de fond a constatat in mod corect si faptul ca, indiferent de faptul ca in cauza ar fi sau nu ar fi aplicabile dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice instituie, conducătorul autovehiculului cu număr de înmatriculare_ se
face vinovat de producerea accidentului intrucat după ce inițial si-a insusit indicațiile si recomandările personalului care dirija circulația pe șantier, ulterior a refuzat sa le mai respecte si s-a angajat intr-o manevra riscanta care a condus la producerea accidentului.
Prin decizia civilă nr.914/R/2012 pronunțată la data de 10 octombrie 2012 în dosarul nr._ al T. ului C., a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a dispozitiilor art. 304, 304 ind.1 și 312 Cod procedura civila, tribunalul reține următoarele
:
La data de_ a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate excavatorul marca Foat Kobello, manevrat de intimatul B. M., și autoutilitara marca Mercedes cu nr.de înmatriculare_, condusa de martorul P. V. e P. .
Excavatorul marca Foat Kobello, aflat în proprietatea societății SC IMOBIL CONCRET SRL, efectua lucrări pe un șantier organizat în C. N., str.Basarabia, în baza autorizației de construire nr.2172/_ depuse la dosarul de fond, fiind condus de paratul B. M., angajat al societății menționate în baza unui contract individual de muncă, în funcția de macaragiu.
La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu nr.de înmatriculare_ aflat in proprietatea SC CLAR TRANS SRL era asigurat la SC U. A. SA, în baza unui contract de asigurare facultativa CASCO pentru avarii și furt seria AV nr.0511903/_ . În urma avizării producerii riscului asigurat, recurenta a deschis un dosar de daună, în care a aprobat o despagubire în valoare de 4891,90 lei în favoarea societății păgubite, despăgubire pe care a achitat-o la data de_ .
Recurenta a introdus împotriva pârâtului B. M. o acțiune în regres, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4891,90 lei, precum și a dobânzii legale aferente, invocand dispozițiile art.998-999 cod civil și art.22 din Legea nr.136/1995, apreciind că acesta este în culpă pentru producerea evenimentului rutier din data de_, soldat cu avariile produse la autoutilitara cu nr.de înmatriculare_, pentru care recurenta a achitat despăgubiri asiguratului sau.
Potrivit prevederilor art.998 - 999 Cod civil 1864, in vigoare la data producerii evenimentului invocat ca temei pentru raportul juridic dedus judecătii, pentru a se angaja raspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, este necesar ca partea interesata sa probeze îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu în patrimoniul acelei parți, legatura de cauzalitate între
fapta ilicita și paguba produsă și culpa în savarșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Deși art.998 Cod civil se referă la ‘orice fapta care cauzează altuia prejudiciu’, doctrina și practica judiciară sunt unanime în a considera că prevederea menționată se referă numai la fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, ca element al răspunderii civile delictuale. Fapta ilicita a persoanei este definita în literatura de specialitate, pornind de la dispozitiile art.998 - 999 Cod civil, ca fiind orice faptă prin care, încalcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Așadar, pentru ca o anumita fapta sa conduca la angajarea răspunderii persoanei care a savarșit-o este necesar ca prin respectiva faptă persoana sa fi incalcat unele norme juridice, care instituiau în sarcina sa anumite obligații.
Cu privire la acest aspect, se constată că recurenta a susținut în actiunea formulată că prejudiciul s-a produs ca urmare a nerespectarii normelor de circulație, ce constituie fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Din aceasta perspectivă, analiza faptei ilicite pretins savarșite de catre pârât presupune identificarea normelor juridice încalcate sși, desigur, stabilirea incidenței acestor norme in speța dedusă judecății.
Prin actiunea introductivă, recurenta nu a indicat o anumită normă incalcată de catre pârât, limitandu-se sa susțină că pârâtul a încălcat norme de circulație. Prin recursul declarat în cauza, recurenta a afirmat că pârâtul a patruns pe partea carosabilă fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere autovehiculului cu nr.de inmatriculare_ ,
încălcând prevederile art.135 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
Aplicabilitatea prevederilor legale menționate de către recurenta SC
U. A. SA presupunea ca accidentul să se fi produs pe un drum public, astfel cum este acesta definit de prevederile art.6 pct. 14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Potrivit acestor dispoziții legale, drumul public este orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile. De asemenea, în conformitate cu prevederile art.3 al.4 si 5 din Regulamentul de punere in aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, (4) Proprietarul sau administratorul drumului de utilitate privata, deschis circulatiei publice, este obligat sa instaleze la intrarea pe acesta indicatoare de reglementare si panouri aditionale cu intervalul de timp in care este permis accesul vehiculelor si pietonilor.(5) La intrarea pe un drum care nu este deschis circulatiei publice, proprietarul sau administratorul acestuia este obligat sa instaleze, in loc vizibil, indicator cu semnificatia "A. ul interzis" si panou cu inscriptia "Drum inchis circulatiei publice".
În raport de aceste dispoziții legale, contrar celor reținute de către prima instanță, era esențial în prezenta cauză să se stabilească dacă evenimentul rutier s-a produs sau nu pe un drum public, respectiv dacă acesta era un drum aflat în domeniul public al municipiului sau un drum de utilitate privată, daca era deschis circulatiei publice si semnalizat
corespunzator, in raport de aceste aspecte urmând sa se determine și incidența în cauză a normelor de circulație reglementate de OUG nr.195/2002, invocate de recurenta în susținerea caracterului ilicit al faptei pârâtului.
Potrivit declarațiilor conducătorilor auto date imediate după producerea accidentului, la solicitarea organelor de poliție, evenimentul rutier s-a produs pe str.Basarabi, fara o localizare exactă a locului producerii evenimentului (str.Basarabi fn). Declarațiilor martorilor audiați în cauză nu au fost edificatoare in ce privește locul exact al producerii accidentului rutier, și cu atât mai puțin în ce privește categoria de drum pe care se susține că ar fi circulat cele doua autovehicule.
Astfel, martora R. O. Aida a declarat ca în momentul în care excavatorul făcea manevre ca să se retraga de pe drum, celălalt autovehicul a pornit, încercând sa treacă pe lângă excavator, însă nu a avut loc suficient, ceea ce a condus la coliziunea între cele două autovehicule. Martorul Berciu Iuliu Florin a afirmat că drumul pe care se deplasa autoutilitara aflată în proprietatea SC CLAR TRANS SRL avea o parte betonată și o parte nebetonată. Pe partea betonată era un semn de interzis pentru că betonul era proaspat turnat. Autoutilitara a ignorat semnul de restricție, a intrat pe partea betonată a drumului, iar când excavatorul a
încercat să treacă pe partea betonata, i-a cazut roata de pe partea betonată, nu a mai putut vira dreapta și a intrat în partea dreaptă a excavatorului. Martorul P. V. e P. a declarat ca a condus camionul în Manastur, pe o stradă de langa un șantier. La un moment dat l-a vazut pe pârât coborând din excavator, a apreciat ca poate trece pe langa acest utilaj, însă pârâtul a dat o comanda de rotire a excavatorului și un colț al acestuia a atins camionul. Martorul a mai afirmat ca nu exista niciun semn care să indice faptul că pe acel drum se desfașoară lucrări, însa martorul cunoștea că acolo au loc lucrări, întrucât se ducea chiar la șantier. De asemenea, a arătat că drumul era asfaltat parțial, pe banda care era asfaltată era interzisă circulația, iar pe cealaltă bandă se putea circula.
La rândul sau, pârâtul B. M. a susținut la interogatoriu că era in afara drumului pe care ar fi trebuit să îl traverseze pentru a putea intra cu excavatorul în șantier. A mai arătat că martorul P. V. e P. se afla pe drum la momentul producerii accidentului si că excavatorul era în mișcare, mergea la șantier. Nu în ultimul rând, a afirmat ca se circula pe un singur sens de mers al drumului, dar numai de catre autovehiculele de pe șantier și că la momentul producerii accidentului drumul nu era public, ci doar șantier și abia după ce s-a turnat asfalt au inceput să circule mașini și a devenit drum public.
Analizând depozițiile martorilor și raspunsul la interogatoriu al pârâtului B. M., se constată că acestea nu cuprind informații concrete și exacte cu privire la locul producerii accidentului, nefiind clar dacă drumul pe care a circulat autovehiculul cu nr.de inmatriculare_ era un drum alăturat șantierului, asigura intrarea în șantier sau era chiar în incinta șantierului. Aceste probe administrate în cauză nu sunt concordante nici in ce privește poziția excavatorului la momentul coliziunii, existând numeroase contradicții (un martor a declarat ca excavatorul făcea manevre ca să se retragă de pe drum pentru a permite autoutilitarei sa treacă, altul a afirmat
că excavatorul a incercat sa treacă pe partea betonată a drumului, dar i-a cazut roata de pe partea betonată și a intrat în coliziune cu camionul, martorul P. a declarat ca excavatorul a tras pe margine și a oprit, fără a specifica dacă a tras pe marginea părții carosabile sau în afara ei), nefiind în final clar daca evenimentul rutier s-a produs pe un drum sau în afara lui.
Cu atât mai puțin probele administrate nu au stabilit dacă drumul despre care au făcut vorbire părțile și martorii era sau nu deschis circulației publice. Din adresa nr.82657/453/_ emisă de Municipiul C. N. - Directia Patrimoniul Municipiului si Evidenta Proprietatii rezultă că str.Basarabia nu se afla în proprietatea (administrarea) Municipiului C. N.
, deoarece terenul în zona a făcut obiectul legilor fondului funciar, iar în zona respectivă au fost eliberate titluri de proprietate, neputand fi precizat în numele proprietarilor din acea zona daca respectiva stradă este deschisă circulației publice. Prin adresa nr.150046/432/_ emisă de Municipiul
C. N. - Direcția Urbanism, s-a precizat ca strada Basarabia este localizată în PUZ-ul aprobat prin HCL nr.19/2007 și PUD-ul aprobat prin HCL nr.135/2007. Având in vedere că rolul studiilor de urbanism este acela de a urbaniza zona, inclusiv din punct de vedere al circulațiilor și acceselor, străzile astfel prevazute prin studii, aprobate prin HCL, sunt deschise circulației publice chiar dacă figurează în cartea funciară ca proprietata privată (și cazul str.Basarabia). În sfârșit, prin adresa nr.150046/446/_ emisă de Municipiul C. N. - S. Siguranța Circulatiei Urbane, Rețele Edilitare și Transport Local s-a menționat că în urma discuțiilor purtate cu inspectorii S. ui Evidentă Patrimoniu și cadastru din cadrul Primăriei, a rezultat că str.Basarabia este drum privat, care nu este deschis circulației publice.
Inscrisurile mai sus mentionațe nu pot conduce la concluzia certă că str.Basarabia era deschisa circulației publice la momentul producerii accidentului, atâta timp cât adresa nr.150046/432/_ emisă de Municipiul C. N. - Direcția Urbanism a avut in vedere situația scriptică a străzii respective, așa cum era aceasta descrisă prin PUZ si PUD, fără a fi insă cert ca la data producerii accidentului aceasta era și amenajată ca drum și era deschisă circulației publice. Cât privește adresa nr.150046/446/_, aceasta a fost emisă de Municipiul C. N. - S. Siguranța Circulatiei Urbane, Rețele Edilitare și Transport Local in baza unor discuții purtate cu inspectorii S. ui Evidența Patrimoniu și Cadastru din cadrul Primăriei, iar nu a actelor aflate in evidența instituției, iar inspectorii respectivi făceau parte dintr-o direcție care a comunicat, cu adresa nr.82657/453/_, că nu pot preciza dacă str.Basarabia este deschisă sau nu circulației publice, intrucât nu dețin informațiile necesare, terenurile din zona in care este situată aceasta stradă aflându-se în proprietate privată.
Nici depozițiile martorilor nu au fost mai concludente in această privință, contrar celor susținute de catre recurentă. Cu excepția martorului
P. V. e P., care a afirmat că pe strada în discuție circulau mașini, existând niște blocuri in apropriere, niciunul dintre martori nu a facut declarații cu privire la împrejurarea că drumul era deschis sau nu circulației publice, așadar că pe acest drum circulau și alte autovehicule decât cele care se deplasau inspre și dinspre santier, în interesul lucrărilor.
Depoziția martorului P. V. e P. se contrazice însa cu răspunsul la interogatoriu al pârâtului, acesta afirmând ca pe drum circulau doar autovehiculele de pe șantier, drumul nefiind public la acea dată, și cu adresa emisă de SC DDS CONSTRUCT SRL, beneficiarul autorizației de construire și care a amenajat șantierul respectiv, din care rezultă că incidentul a avut loc in incinta șantierului, nu pe drum public.
Așadar, probele administrate in cauză au fost insuficiente pentru a putea fundamenta concluzia certă că accidentul s-a produs pe un drum public. Cum sarcina probei îi revenea recurentei, in conformitate cu prevederile art.129 al.1 Cod procedura civila si art.1169 Cod civil, în vigoare la data soluționarii acțiunii, conform art.230 al.1 lit.a din Legea nr.71/2011, se va reține că aceasta nu a făcut dovada indubitabilă a aplicarii prevederilor OUG nr.195/2002 in speța dedusa judecații si, prin urmare, nu a probat caracterul ilicit al faptei savarșite de pârâtul B. M. .
In același context se impune și precizarea că analiza caracterului pretins ilicit al faptei savârșite de catre pârât se impune a fi facută prin raportare la normele legale pe care reclamanta a apreciat ca pârâtul le-ar fi încălcat, in speța normele de circulație rutiera. Nu este exclus ca pârâtul să fi incălcat alte norme decât cele ale Codului rutier (norme privind organizarea activitații pe șantier, norme de conviețuire socială, in masura in care reprezintă o continuare a prevederilor legale și contureaza însăși conținutul, limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege etc.), însă recurenta nu a indicat asemenea norme în fața primei instanțe, iar cadrul procesual, inclusiv cauza acțiunii, definită ca situație de fapt calificată juridic, este trasat de catre reclamant, instanța fiind obligată să se pronunțe in limitele investirii sale conform prevederilor art.129 al.6 Cod procedură civilă. Din acest punct de vedere, in mod greșit prima instanță a examinat conduita celor doi conducatori auto implicați in evenimentul rutier și caracterul pretins ilicit al faptei pârâtului prin raportare la anumite reguli "cutumiare"; aplicabile pe șantier, atâta timp cât acestea nu au fost invocate de catre reclamanta. De altfel, nici nu s-a probat exisțenta și conținutul unor asemenea reguli "cutumiare";, ca parte a unui sistem de drept obiectiv, astfel că întreaga analiză a primei instanțe, cu privire la încălcarea de către martorul P. V. e P. a acestor norme apare ca fiind lipsită de fundament juridic, iar reținerea acesteia în sensul ca în speță culpa pentru producerea accidentului aparține in exclusivitate martorului menționat este eronată.
Pentru toate considerentele expuse, reținând că nu a fost probată una din condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în temeiul prevederilor art.998-999 Cod civil 1864, respectiv fapta ilicită săvârșită de pârât, analiza celorlalte condiții devenind inutilă, tribunalul constată că nu era întemeiată acțiunea civilă formulată de catre reclamanta SC U. A. SA, astfel ca în mod corect această acțiune a fost respinsă ca atare. Nu în ultimul rând, se impune a se sublinia faptul că recurentei îi revenea sarcina probei, sub toate aspectele cauzei cu care a sesizat instanța de judecata, iar soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată este rezultatul direct și necesar al eșuării reclamantei în demersul său de a proba îndeplinirea în cauză a tuturor condițiilor prevăzute de art.998-999 Cod civil, pentru angajarea răspunderii delictuale
în sarcina pârâtului. Recurenta nu a invocat în recurs omisiunea primei instanțe de a administra toate probele necesare unei juste soluționări a cauzei, ci a formulat critici doar cu privire la modul de interpretare a probelor deja administrate și de aplicare a prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice invocate in susținerea acțiunii, recurenta apreciind in mod greșit ca a administrat toate probele necesare pentru a-și dovedi pretentiile, deși acestea nu au fost în măsură sa conducă la concluzia neechivocă a temeiniciei pretențiilor sale.
Din aceasta perspectivă, neputând fi reținute argumentele recurentei SC U. A. SA, tribunalul apreciază că recursul declarat în cauză de către recurentă nu este întemeiat, astfel că în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedura civila, recursul va fi respins ca atare, cu opinie majoritară, cu consecința menținerii în întregime a sentinței civile nr.11618/2012, pronunțată la data de_ de către Judecătoria C. N. in dosarul nr._ .
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a recurentei, se va dispune obligarea acesteia la plata în favoarea intimatului a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Cu majoritate de voturi, respinge ca nefondat recursul formulat de catre recurenta SC U. A. SA B. impotriva sentintei civile nr. C. -
N. in dosar nr._, pe care o mentine in totalitate.
Obliga recurenta sa plateasca intimatului B. M. suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica in data de 18 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
D. M. D. | M. C. | B. A. | VLAIC |
Red.MCB/MM 2 ex./_
Judecător fond: I. P., Judecătoria Cluj-Napoca.
Cu opinia separată a doamnei judecător N. K., în sensul admiterii recursului, a casării în totalitate a sentinței civile nr.11618/2012, pronunțată la data de_ de Judecatoria C. -N., în dosarul nr._ și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond.
Consider că soluția legală în cauză, era casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru suplimantarea probatoriului și pentru ca prima instanță să analizeze fondul cauzei.
Astfel, așa cum de altfel s-a reținut și în opinia majoritară, probele administrate în cauză au fost insuficiente pentru a putea fundamenta
concluzia certă că accidentul s-a produs pe un drum public. Probele adminsitrate au fost, sub acest aspect, chiar contradictorii, astfel încât nici declarațiile martorilor și nici probele cu înscrisuri nu au fost în măsură să clarifice dacă drumul pe care a avut loc evenimentul rutier era deschis circulației publice sau nu. Ca atare, din probele administate, în egală măsură, se putea ajunge la oricare din cele două concluzii, astfel încât pentru aflarea adevărului și pentru o justă soluționare a cauzei, se impunea suplimentarea probatoriului, aceasta cu atât mai mult cu cât, deși prima instanță a solicitat relații Primăriei mun. C. N., în sensul de a se preciza dacă drumul în speță este sau nu public (f.75 dosarul instanței de fond) și, cu toate că i s-a furnizat un răspuns care nu are legătură cu întrebarea
adresată (f. 77 și 85 dosarul instanței de fond), nu a solicitat relații suplimentare. În plus, declarația martorului P. V. e P. este, de asemenea contrară susținerilor potrivit cărora drumul pe care a avut loc accidentul nu ar fi un drum public. Este adevărat că depoziția acestuia se contrazice cu răspunsurile pârâtului la introgatoriu, insă, nu trebuie omis faptul că, pe de o parte, pârâtul era o persoană interesată în cauză, iar pe de altă parte, valoarea probatorie a interogatoriului, nu este superioară unei depoziții de martor, astfel încât, în lipsa altor probe care să sprijine indubitabil interogatoriul pârâtului, acestei probe nu i se poate da o valoare mai mare decât celorlalte.
Este real, că sarcina probei revenea reclamantei, însă, în circumstanțele concrete ale speței, reținând contradicțiile majore dintre probele administrate, deopotrivă, rolul activ al instanței și principiul aflării adevărului, impuneau administrarea unor probe suplimentare.
De asemenea, deosebit de importante în cauză sunt premisele de la care a pornit prima instanță, premise care, de altfel, au și condus la administrarea unui probatoriu insuficient.
Astfel, fără a realiza o analiză amănunțită a probelor, prima instanță a reținut că în speță culpa pentru producerea accidentului rutier aparține în exclusivitate martorului P. V. e P. . Însă, în condițiile în care, prima instanță a apreciat, aceasta fiind cea de-a doua premisă fundamental greșită, că nu prezintă relevanță dacă drumul era public sau nu, concluzia că persoanei indicate îi aparține în totatalitate culpa, este lipsită de suport probator, întrucât numai stabilirea cu certitudine că drumul nu era public, ceea ce implica necesitatea respectării indicațiilor persoanelor aflate pe șantier, putea fundamenta o astfel de concluzie.
Concluzionând, opinez că premisele greșite în baza cărora prima instanță a abordat cauza, contradicțiile dintre probele administrate, precum și principiul aflării adevărului, impuneau suplimentarea probelor și cercetarea fondului cauzei pornind de la aspectul esențial în cauză și, anume natura drumului pe care a avut loc accidentul, în sensul de a se stabili cu certitudine dacă acesta era public sau nu. Astfel, apreciez că soluția corectă era casarea cu trimitere spre rejudecare.
Judecător,
N. K.
Thred. NK 2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 96/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 481/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
