Decizia civilă nr. 66/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 66/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea apelurilor declarate de pârâtul SA I. T. T.
V. SA și intervenienta SC C. SA împotriva sentinței civile nr. 3597/_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. în contradictoriu cu intimata W. A. H. L. K. având ca obiect pretenții contravaloare a serviciilor de marketing prestate și facturate.
La data de_ toate părțile litigante depun concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.597 din 3 octombrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, s-au anulat ca netimbrate cererile de intervenție în interes propriu și de intervenție în interesul pârâtei formulate de intervenienta SC C. SA, în contradictoriu cu reclamanta SC W. A. H. L.
și pârâta SA I. T. "T. V. "; SA. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC W. A. H. L. K., în contradictoriu cu pârâta SA I. T. "T. V. "; SA și în consecință, a fost obligată pârâta SA I. "T. V. "; SA să plătească reclamantei suma de 2.548.506,90 euro reprezentând contravaloarea serviciilor de marketing. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 463.013,31 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 25 iunie 2008 între părți s-a încheiat un "Acord cadru"; prin care reclamanta SC W. A. H.
K. și pârâta SA I. T. "T. V. "; SA au determinat principiile generale de cooperare pe termen lung și au definit termenii și condițiile în care reclamanta va folosi A. I. T. gestionat de pârâtă. Părțile au fost de acord cu privire la prestarea de către reclamantă a activităților de marketing pentru promovare serviciilor aeriene de transport de pasageri programate oferite de către reclamantă către/de la aeroportul T. (f. 12-20 vol. I).
La 30 iulie 2009 între pârâta SA I. T. - T. V. - SA, în calitate de beneficiar, și reclamanta W. A. H. L. K. ., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de marketing (f.21-42, vol. I), în baza căruia reclamanta s-a angajat să promoveze pârâta și zborurile operate de reclamantă de la/către pârâtă într-o revistă distribuită la bordul aeronavelor reclamantei și în versiunea on-line a acestora, să plaseze pe durata derulării contractului de marketing pe site-ul său, la rubrica "Destinații"; o reclamă privind aeroportul care să cuprindă logo-ul pârâtei și un link către site-ul acesteia, să posteze pe site-ul propriu diverse promoții privind servicii aeriene, cum ar fi reduceri sau alte promoții oferite de reclamantă, care au scopul de a stimula traficul aerian pe A. T., să
promoveze serviciile aeriene prin diverse medii cum ar fi televiziunea, radioul, presa sau internetul, în acord cu strategia mediatică dezvoltată de reclamantă, să desfășoare orice alte vânzări ad-hoc și inițiative de marketing, promoții și activități de relații publice în scopul promovării creșterii numărului de pasageri prin aeroportul pârâtei, să selecteze, să angajeze și să instruiască furnizori de servicii de marketing în scopul desfășurării activităților de marketing asumate, să informeze pârâta cu privire la activitățile suport pentru activitățile de marketing care cad în sarcina acesteia (art. 7 contract - f.24).
Potrivit art. 1 alin. 3 din același contract, pe durata desfășurării activităților de marketing prevăzute în contract, reclamanta s-a obligat ca cel puțin pe o bază anuală, să întocmească și să transmită pârâtei un raport prin care să descrie activitățile de marketing desfășurate în anul precedent, iar la solicitarea pârâtei se obliga să îi pună la dispoziție scurte rapoarte intermediare sau actualizări de status pe perioada derulării contractului în decurs de 30 de zile de la data primirii solicitării.
Prin același contract, pârâta SA I. T. "T. V. "; SA s-a obligat, printre altele, să plătească taxa de marketing în termen de 30 de zile de la primirea facturii, taxa de marketing datorată fiind prevăzută în Anexa nr. 1 la contract (f.30-31, vol. I), aceasta calculându-se prin raportare la numărul de pasageri transportați, respectiv suma lunară totală a taxelor de aeroport și a taxelor pentru manipulare la bord ( cu excepția serviciilor de manipulare la bord "la cerere"; evidențiate în paragraful 2 - Taxe adiționale ale COS) se va împărți la numărul total al pasagerilor care decolează, din această sumă, scăzându-se o sumă reținută per pasager care decolează, specificată în anexă, iar suma rămasă per pasager reprezintă taxa lunară de marketig (f.30, vol. I).
În temeiul acestui contract reclamanta a emis în sarcina pârâtei o serie de facturi fiscale (f.96-110, vol. I, în traducere legalizată, respectiv 112-126, vol. I, în limba maghiară) aferente serviciilor de marketing din perioada octombrie 2008 - ianuarie 2010), facturi care au fost comunicate pârâtei (fapt care reiese din înscrisurile depuse la f.86-95, vol. I).
De asemenea, reclamanta a procedat la întocmirea raportului privind activitățile de marketing desfășurate menite a promova pârâta, activități desfășurate în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2009 (f.43-62, vol. I - înscrisuri traduse în limba română, 63-85, vol. I - înscrisuri în limba engleză, f.134- 300 vol. I, 1-23 vol. II ), raport care a fost comunicat pârâtei prin e-mai la data de 25 ianuarie 2010 (f.132-133, vol. I)
Atât prin întâmpinare cât și cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, pârâta a invocat faptul că reclamanta nu a furnizat justificări periodice cu privire la serviciile prestate, raportat la dispozițiile art. 1 alin. 3 din contractul de marketing nr. 835/DC/_
, ori potrivit acestei prevederi contractuale, pe durata desfășurării activităților de marketing prevăzute în contract, reclamanta s-a obligat ca cel puțin pe o bază anuală, să întocmească și să transmită pârâtei un raport prin care să descrie activitățile de marketing desfășurate în anul precedent, iar la solicitarea pârâtei se obliga să îi pună la dispoziție scurte rapoarte intermediare sau actualizări de status pe perioada derulării contractului în decurs de 30 de zile de la data primirii solicitării. Astfel, raportat la cele de mai sus, instanța reține că reclamanta a comunicat pârâtei raportul prin care a descris serviciile de marketing prestate, neavând obligația de a comunica și rapoartele intermediare, acestea fiind comunicate doar la solicitarea expresă a pârâtei, iar pârâta nu a făcut dovada faptului că ar fi solicitat aceste informații iar reclamanta nu i le-a comunicat în termenul contractual de 30 de zile, sarcina probei revenind pârâtei prin raportare la dispozițiile art. 1069 Cod civil, mai mult dispozițiile art. 2 alin. 4 din același contract devin incidente tot în situația în care reclamanta nu ar fi depus raportul anual, ar fi refuzat să comunice la solicitarea pârâtei rapoartele intermediare sau nu ar fi comunicat, tot la cerere informații cu privire la strategia de marketing avută în vedere.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate întocmit de expert FURDUI ADELA (f.303, vol. III), facturile aferente lunilor noiembrie
2011 - iunie 2009 (anexa nr. 1 la raport) au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei fiind vizate de directorul comercial cu viza de compartiment de specialitate prin care se atestă necesitatea, realitatea, exactitatea și legalitatea întocmirii lor, facturile aferente lunilor decembrie și noiembrie 2008 au aplicată viza de control preventiv de către directorul economic, iar facturilor aferente lunilor iulie 2009 - octombrie 2009 au fost înregistrate în contabilitate fără a avea viza de control de specialitate având însă ștampila de intrare la registratura pârâtei (f.304, vol. III), iar în urma înregistrării în contabilitate a facturilor emise de către reclamantă pentru serviciile de marketing, pârâta SA I. T. "T. V. "; SA a cumulat în soldul din fișa furnizorului SC W. A. H. L. K. o datorie în cuantum de 2.560.992,90 euro. De asemenea, potrivit pozițiilor procesuale ale pârâtei pârâta SA I.
T. "T. V. "; SA în procedurile judiciare demarate de intervenienta SC C. SA privitoare la acordarea unui ajutor de stat reclamantei, cu privire la contractul de marketing ce face obiectul prezentului dosar, aceasta a recunoscut în mod expres realitatea prestațiilor efectuate de către reclamantă (f.41, vol. II). Mai mult, tot pârâta a demarat și o procedură de compensare a datoriilor reciproce dintre părți născute din contractul de marketing și contractul de operare pe aeroportul administrat de pârâtă, operațiune care însă nu s-a finalizat, având în vedere faptul că reclamanta își are sediul în străinătate, însă toate aceste acțiuni ale pârâtei nu duc decât la dovedirea certitudinii prestării serviciilor și a acceptării facturilor emise de către reclamantă în temeiul contractului de marketing nr. 835/DC/_ .
Potrivit contractului de marketing nr. 835/DC/_ încheiat între reclamanta SC W. A. H. L. K. și pârâta SA I. T. "T. V. "; SA,
cuantumul taxei de marketing se calculează prin raportare la numărul de pasageri transportați, respectiv suma lunară totală a taxelor de aeroport și a taxelor pentru manipulare la bord ( cu excepția serviciilor de manipulare la bord "la cerere"; evidențiate în paragraful 2 - Taxe adiționale ale COS) se va împărți la numărul total al pasagerilor care decolează, din această sumă, scăzându-se o sumă reținută per pasager care decolează, specificată în anexă, iar suma rămasă per pasager reprezintă taxa lunară de marketig (f.30, vol. I). Astfel, potrivit voinței părților, cuantumul taxei a fost stabilită prin raportare la numărul de pasageri care au beneficiat de serviciile de transport ale reclamantei având ca punct de plecare/destinație aeroportul administrat de către pârâtă, iar nu costul efectiv de promovare achitat de către reclamantă sau atingerea unui prag al numărului de pasageri.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză (f.305-307, vol. III), la emiterea facturilor aferente serviciilor de marketing reclamanta a respectat întocmai formula de calcul a taxei prevăzută în contract. Susținerile pârâtei cu privire la discrepanța de valoare existentă între valoarea taxei de marketing și costul serviciilor de marketing suportate de către reclamantă, defavorabilă pârâtei, așa cum reiese din actele de control depuse de către aceasta, pe plan juridic ar fi put să fie discutată sub aspectul leziunii viciu de consimțământ, însă având în vedere calitatea de profesionist al pârâtei și regimul strict de aplicare al leziunii doar la sfera actelor încheiate de minori, nu se poate reține o eventuală cauză de ineficacitate a contractului sub acest aspect ci doar e eventuală lipsă de diligență a pârâtei în protejarea intereselor sale. De asemenea, concluziile organelor de control se referă expres la acțiunile societății pârâte cu ocazia negocierii și executării contractului și nu pot fi opuse societății reclamante și cu atât mai mult nu pot duce la o modificare a raportului juridic existent între părți, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză reiese faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 969 Cod civil, convenția părților are aceiași valoare ca și legea pentru acestea, fapt care în mod evident este în contradicție cu susținerea pârâtei că dispozițiile contractuale nu ar fi suzerane, atâta vreme cât acest contract nu a fost anulat. Nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei cu privire la momentul introducerii de către reclamantă a cererii de chemare în judecată, căci atâta vreme cât aceasta a fost
formulată în interiorul termenului de prescripție nu duce la o concluzie de renunțare a reclamantei la executarea de către pârâtă a obligației de plată și nici o achiesare la susținerile pârâtei cum că nu și-ar fi executat obligațiile de plată.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea contabilitate întocmit de expert FURDUI ADELA, suma datorată de către pârâta SA
I. T. "T. V. "; SA reclamantei SC W. A. H. L. K. este de 2.548.506,90 euro, sumă în care nu sunt cuprinse facturile reprezentând servicii de marketing aferente lunilor octombrie-noiembrie 2008, facturi reprezentând 21.034,95 euro.
Astfel, contractul de marketing nr. 835/DC/_ încheiat între părți prevede în mod expres că acesta produce efecte începând cu data de 11 decembrie 2008, data de la care acesta intra în vigoare, ori dacă părțile au acceptat în mod expres că serviciile de marketing ar putea să fie desfășurate și anterior acestei date puteau și trebuiau să prevadă în mod expres o altă dată de intrare în vigoare a contractului. În ceea ce privește interogatoriul pârâtei, instanța reține că acesta nu a fost depus la termenul care i-a fost pus în vedere, draftul de răspuns, nesemnat de reprezentantul legal neputând fi echivalat cu un răspuns la interogator, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, nedepunerea fiind considerată de către instanță ca un început de dovadă în sensul existenței unei înțelegeri a părților cu privire la includerea în contract și a serviciilor prestate în lunile octombrie și noiembrie 2008. Însă și acest început de dovadă cât și faptul că pârâta a înregistrat în contabilitatea sa proprie facturile emise de reclamantă pentru serviciile de marketing aferente acestei perioade nu pot duce la înlăturarea prevederilor art. 2 alin. 1 din contract în ceea ce privește data de început a contractului, raportat și la dispozițiile art. 984 cod civil coroborat cu art. 983 Cod civil, nu s-a putut reține că aceste facturi au fost emise în temeiul contractului și în consecință nu au putut să fie solicitate în temeiul acestuia, instanța fiind ținută a analiza pretențiile reclamantei doar în limita și pentru temeiurile invocate de către acesta prin raportare la dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Raportat la motivele invocate anterior, în temeiul art. 5 alin. 1 din Anexa nr. 1 la contractul de marketing nr. 835/DC/_ încheiat între părți, coroborat cu dispozițiile art. 969 Cod civil, instanța de fond a obligat pârâta SA I.
T. "T. V. "; SA să plătească reclamantei S.C. W. A. H. L. K. suma de 2.548.506,90 euro reprezentând contravaloarea serviciilor de marketing, reținând ca neîntemeiate pretențiile reclamantei pentru suma de 21.034,95 euro reprezentând servicii de marketing aferente perioadei octombrie - noiembrie 2008.
Astfel, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC W. A. H. L. K., în contradictoriu cu pârâta S.
A. I. T. "T. V. "; SA, și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.548.506,90 euro reprezentând contravaloarea serviciilor de marketing efectuate de aceasta în temeiul contractului de marketing nr. 835/DC/_ aferente perioadei decembrie 2008 - ianuarie 2010.
În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâta SA
I. T. "T. V. "; SA să plătească reclamantei SC W. A. H. L. K. suma de 463.013,31 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise și timbru judiciar (115.062,70 lei), onorariu expert și expert asistent (36.768,96 lei - f.122-132, vol. IV) și onorariu avocațial (311.186,05 lei
- f.83-115, vol. IV), reținând că pârâta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată pretinse.
Împotriva acestei sentințe, atât pârâta SA I. T. "T. V. ";
S.A. cât și intervenienta S.C. C. S.A. au declarat apel
solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii apelate.
În apelul formulat de pârâta SA I. T. "T. V. "; S.A.
se solicită respingerea cererii în pretenții a reclamantei S.C. W. A. ca nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului, pârâta arată
că instanța de fond a respins în mod nejustificat obiectivele propuse de AITTV în vederea efectuării expertizei contabile, anticipând soluția încă din ședința din_ și a direcționat concluziile expertizei către interpretarea rigidă a prevederilor contractuale. De asemenea, apelanta susține că instanța de fond a analizat superficial înscrisurile depuse de AITTV, respectiv raportul de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Timiș din_ și raportul de control nr. 1.247/_ întocmit de Camera de conturi a jud. Timiș, ambele rapoarte constatând faptul că au existat încălcări semnificative ale obligațiilor stabilite în sarcina W. A. prin Contract și astfel trebuia ca instanța de fond să dispună o reducere proporțională a pretențiilor financiare ale W. A. .
La pct. III din motivarea apelului, pârâta susține că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică raportat la situația de fapt, și, în mod greșit a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta intimată și a obligat AITTV la plata către W. A. a sumei de 2.548.506,90 euro reprezentând contravaloarea serviciilor de marketing, deoarece aceste servicii nu au fost prestate în cuantumul și la calitatea pretinsă de contract, fiind considerate neeligibile/nedeductibile de către organele de control specializat. Astfel, dovezile produse de către intimată cu privire la prestare efectivă a serviciilor de marketing sunt insuficiente pentru justificarea tuturor facturilor emise deși în conformitate cu art. 1 alin. 3 din Contractul de marketing nr. 835/DC/_, W. A. s-a obligat să prezinte AITTV justificări periodice cu privire la serviciile prestate. Astfel pe perioada noiembrie 2008 - ianuarie 2010 reclamanta a facturat prestații de servicii de marketing în valoare de 2.560.992,90 euro, dar nu a prezentat rapoartele periodice la care s-a obligat prin contract, respectiv art. 2 pct. 4, deși aceste rapoarte sunt esențiale pentru a cuantifica serviciile efective prestate către AITTV, fapt ce a condus la rezilierea contractului de către AITTV pentru neexecutarea culpabilă imputată W. A. . Pe de altă parte, apelanta susține că W. A. nu a prezentat nici un fel de documente justificative pentru cheltuielile efectuate cu serviciile de marketing spre a se putea verifica conformitatea acestora cu sumele facturate de AITTV, iar expertiza contabilă efectuată în cauză nu a investigat prestarea efectivă a prevederilor contractuale, respectiv nu a cuantificat serviciile efectiv prestate pe baza rapoartelor de activitate și pe baza facturilor acceptate de AITTV.
În final, apelanta a criticat hotărârea instanței de fond cu privire la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, susținând că acestea au fost acordate fără nicio restricție, deși a fost admisă doar în parte acțiunea reclamantei, situație în care sunt incidente disp. art. 274 alin. 3 C.pr.civ. corob. cu art. 132 alin. 3 din Statutul Profesiei de avocat. În concluzie, față de complexitatea cauzei, onorariul avocațial în cuantum de 311.186,05 Ron este vădit disproporționat față de volumul de lucru pe care l-a generat litigiul, astfel că se impune diminuarea acestora.
În apelul declarat de intervenienta S.C. C. S.A. se solicită
modificarea sentinței atacate în ceea ce privește anularea cererii de intervenție pe care a formulat- o ca netimbrată și trimiterea cauzei spre rejudecarea acesteia.
În motivarea apelului, intervenienta a arătat că a invocat în fața instanței de fond și a depus și note scrise prin care argumenta de ce nu i se poate solicita plata unei taxe de timbru înainte ca instanța să admită în principiu cererea de intervenție și, de asemenea, de ce nu i se poate pune în vedere să achite taxa de timbru calculată la valoare, dar instanța de fond nu a ținut cont de aceste argumente, a menținut taxa de timbru stabilită în sarcina sa și în final a anulat cererea de intervenție ca netimbrată. Față de aceste statuări, apelanta a imputat instanței de fond că nu a avut însă în vedere că în cazul cererilor de intervenție momentul în care acestea devin acțiuni propriu-zise este cel al admiterii în principiu, când se poate considera că instanța a fost investită cu o cerere în sensul procedural.
În concret, apelanta susține că obligația de plată a taxei judiciare de timbru ia naștere ulterior momentului admiterii în principiu a cererii de intervenție în interes propriu. Astfel, la termenul din data de_ 0 și ulterior la cel din_ instanța a pus în vedere intervenientei să își precizeze cererea de intervenție în sensul de a
indica pretențiile proprii solicitate și de asemenea să achite câte o taxă de timbru de 111.746,62 lei pentru fiecare din cele două cereri de intervenție (principală și accesorie), fără a lua în considerare faptul că în realitate este vorba despre o singură cerere, a cărei calificare urma a fi discutată. De asemenea, când a stabilit obligația de plată a taxelor de timbru instanța nu a luat în considerare că intervenienta poate fi obligată la plata taxei de timbru numai după admiterea în principiu a cererii de intervenție. Necesitatea discutării timbrajului cererii de intervenție urma să apară numai în cazul în care instanța ar fi dat curs solicitărilor sale din petitul acțiunii și ar fi apreciat că cererea sa este o intervenție în interes propriu. În sprijinul susținerilor sale, apelanta a invocat și dispozițiile art. 52 alin. (1), (3) C.pr.civ., precum și pe cele ale Legii nr. 146/1997.
Având în vedere argumentele de mai sus, apelanta susține că obligația de achitare a taxei de timbru se naște numai după discutarea calificării acesteia - de cerere de intervenție în interes propriu sau în interesul uneia dintre părți și după admiterea în principiu a cererii de intervenție. De altfel, la termenul din data de_ instanța a și pus în vedere apelantei să precizeze obiectul cererii de intervenție, pentru a se putea aprecia dacă aceasta este formulată în interes propriu sau în interesul uneia dintre părți și care este valoarea acestei cereri. Ca urmare, și valoarea taxei de timbru urma a depinde de precizările pe care subscrisa trebuia să le fac. În plus, consideră apelanta, stabilirea a două taxe de timbru pentru aceeași cerere este total eronată. Astfel, a formulat o cerere de intervenție în interes propriu și a solicitat instanței ca numai în situația în care apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile formulării unei cereri de intervenție principale să o califice ca fiind cerere de intervenție accesorie. Așadar, apelanta susține că a formulat o singură cerere, de calificarea căreia depindea și modul de stabilire a taxei de timbru. Apoi, dacă instanța ar fi luat în discuție calificarea cererii de intervenție și deci ar fi decis asupra admisibilității sale în principiu, ar fi rămas în discuție numai împrejurarea dacă raportat la calificarea cererii de intervenție, taxa era datorată sau nu. Astfel, dacă instanța ar fi calificat cererea ca fiind una de intervenție accesorie în interesul pârâtului, apelanta apreciază că aceasta nu ar fi trebuit timbrată deloc, deoarece era menită să sprijine doar apărarea acestei părți. Ar fi așadar absurd ca pârâtului să nu îi incumbe obligația de a timbra, însă intervenientul să aibă această obligație, deși acesta nu face altceva decât să sprijine apărarea pârâtului.
Pe de altă parte, a mai arătat apelanta, prima instanță a apreciat eronat că ar fi trebuit să achite o taxă de timbru la valoarea pretinsă de reclamant, iar nu prin raportare la pretențiile formulate prin cererea de intervenție. Așadar, și din această perspectivă era crucială calificarea cererii de intervenție și admiterea ei în principiu, pentru a se putea determina cuantumul taxei de timbru ce ar fi trebuit achitată, dacă o astfel de obligație exista, în acest sens fiind și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 146/1997 "cererile reconvenționale, cererile de intervenție și de chemare în garanție se taxează după regulile aplicabile cererii de chemare în judecată", interpretare confirmată și de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 796/_, prin care C. ea, învestită fiind cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997, a considerat că excepția este neîntemeiată și a respins-o în consecință, apreciind că taxa de timbru pentru cererea de intervenție se calculează în funcție de valoarea pretinsă prin cererea de intervenție și nu de valoarea pretinsă prin cererea de chemare în judecată. Având în vedere că prin cererea de intervenție, a solicită respingerea acțiunii introductive de instanță, neavând pretenții pecuniare proprii, apelanta consideră că obiectul cererii sale era neevaluabil în bani, astfel că nu se putea stabili taxa de timbru prin raportare la valoarea pretențiilor reclamantei.
Totodată, apelanta apreciază că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică nu numai din perspectiva procedurii de stabilire a taxei de timbru datorate pentru judecarea unei cereri de intervenție, ci și din perspectiva modului în care
instanța a apreciat cuantumul taxei de timbru. Astfel, apelanta a precizat în cererea de intervenție formulată în cauză care este interesul său în a deveni parte în dosar.
Dosarul nr._, care are ca obiect constatarea caracterului ilegal al ajutorului de stat acordat de statul român prin A. companiei W. A. prin intermediul Contractului de marketing în temeiul căruia W. A. pretinde sume de bani de la A.
T., a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș și reînregistrat sub nr._ . Pârâta A. T. a invocat excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, care a fost admisă și cauza a fost trimisă secției comerciale. Aceasta însă și-a declinat din nou competența în favoarea secției de contencios administrativ. în final, competența secției de contencios administrativ pentru soluționarea cererii de constatare a caracterului nelegal al ajutorului de stat acordat prin contractul de marketing a fost stabilită irevocabil, astfel că taxa de timbru plătită a fost de 4 lei. Pentru a stabili caracterul de contencios administrativ al cauzei instanța a avut în vedere faptul că obiectul cauzei constă în sancționarea acordării unui ajutor de stat ilegal (prin contractul de marketing) în lipsa îndeplinirii obligației de notificare a Comisiei Europene. În consecință, contractul de marketing a fost doar instrumentul prin care s-a operat un ajutor de stat, iar obiectul principal al acțiunii C. viza încălcarea obligației de notificare a Comisiei Europene, obligație care revine statului ca autoritate publică prin reprezentanții săi, care pot acționa atât în calitate de autorități publice, cât și în calitate de agenți economici. Relevant în acest sens poate fi si faptul ca A. T. este controlat de Statul Român prin M. Transporturilor care deține 80% din capitalul social al A. ui T. . Ca urmare, opinează apelanta, în ceea ce o privește, caracterul litigiului este unul de contencios administrativ, problema supusă analizei instanței prin cererea de intervenție nu este una de natură comercială ci una de natura contenciosului administrativ, mai ales dat fiind faptul că prin cererea de intervenție formulată nu se tinde doar la protejarea unui interes privat al său, ci și la protejarea unui interes general de menținere a unui mediul concurențial corect. Așadar, apreciază apelanta, este ilogic ca într-un dosar care privește constatarea caracterului ilegal al ajutorului de stat acordat prin contractul de marketing instanța să aprecieze în mod irevocabil că litigiul este unul de contencios administrativ, iar taxa de timbru ce se impune a fi achitată trebuie calculată în consecință, în timp ce într-un alt dosar, în care cererea sa de intervenție vizează respingerea cererii de chemare în judecată, tot deoarece contractul de marketing reprezintă de fapt un ajutor de stat ilegal acordat, o altă instanță sa stabilească o taxă de timbru calculată la valoare, ba chiar la valoarea pretențiilor reclamantei.
În considerarea argumentelor mai sus invocate, apelanta solicită admiterea apelului, anularea sentinței atacate în ceea ce privește soluția dată cererii de intervenție, de anulare a acesteia ca netimbrată, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Reclamanta W. A. H. L. K. a depus întâmpinare
prin care a invocat excepția netimbrării apelului formulat de A. T., iar în cazul în care va timbra corespunzător, respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinica si legal.
În argumentarea poziției sale, reclamanta a arătat că tribunalul a constatat în mod corect ca W. A. a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu A. T.
. în acest sens W. A. a depus la dosarul cauzei atât convocarea la conciliere directa împreuna cu documentele aferente, cat si procesul verbal încheiat de reprezentanții W.
A. la data stabilita pentru desfășurarea concilierii. Prin urmare, W. A. a respectat dispozițiile legale privind procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201si urm. Cod proc. civ., cererea de chemare în judecata formulata de W. A. ("Cererea W. A. ") fiind admisibila din acest punct de vedere.
Cu privire Ia Acordul Cadru si Contractul de Marketing nr. 835/DC/_ ("Contractul de Marketing"), reclamanta arată că a încheiat cu A. T. la data de_ documentul intitulat "Acord Cadru" ("Acordul"). Tribunalul a reținut în mod
corect ca acest document cuprinde înțelegerea cadru inițiala a pârtilor cu privire la folosirea A. ui I. T. ca baza aeroportuara pentru W. A. si, totodată, cu privire la prestarea de catre W. A. a activităților de marketing pentru promovarea serviciilor aeriene de transport de pasageri programate si oferite de catre W. A. catre/de la A. T. . Pe baza clauzelor agreate prin Acord, intre W. A. si A.
T. a fost incheiat la data de_ Contractul de Marketing în baza căruia W. A., în calitate de Prestator, furniza A. ui T. servicii de marketing în scopul creșterii numărului de pasageri care decolează de pe sau aterizează pe A. T. .
A susținut reclamanta că tribunalul a reținut în mod corect că și-a îndeplinita obligații contractuale stabilite prin Contractului de Marketing, respectiv să promoveze
T. si zborurile operate de W. A. de la/către A. T. intr-o revista distribuita la bordul aeronavelor W. A. și în versiunea on-line a acesteia, să plaseze pe durata derulării Contractului pe site-ul sau, la rubrica Destinații (pagina Travel Info) o reclama privind aeroportul care sa cuprindă logo-ul A. ui T. si un link catre site-ul A. ui T., să creeze o strategie de marketing care sa includă descrierea activităților de marketing, grupurile tinta vizate, frecventa promovării, modalitatea de promovare si bugetul necesar, precum și alte produse de marketing pentru promovarea A. ui T. . În baza aceluiași contract de marketing, A. T. s-a obligat, printre altele, sa plătească taxele (onorariile) de marketing în termen de 30 de zile de la primirea facturii. Taxele (onorariile) de marketing se calculează conform formulei prevăzute de Anexa nr. 1 la Contractul de Marketing, prin raportare la numărul de pasageri transportați.
Cu privire la apărările de fond invocate de A. T., reclamanta menționează că tribunalul a reținut în mod corect că:
W. A. nu avea obligația de a comunica A. ui T., în lipsa solicitării exprese a acestuia, rapoarte intermediare sau actualizări de status privind activitățile de marketing desfășurate.
A. T. nu a făcut dovada ca ar fi solicitat în mod expres rapoarte intermediare sau actualizări de status privind activitățile de marketing desfășurate de
W. A., si ca W. A. nu ar fi răspuns solicitării în termen de 30 de zile de la primirea solicitării respective.
Sancțiunea rezilierii Contractului de Marketing, conform Art. 2 (4) din acest contract, de catre A. T., ar fi trebuit sa fie incidența în cazul necomunicarii raportului anual privind activitățile de marketing, sau, numai daca ar fi existat o solicitare expresa a A. ui T., iar W. A. nu ar fi comunicat rapoartele intermediare sau actualizările de status privind activitățile de marketing desfășurate, cat strategia de marketing avuta în vedere de W. A. .
Data formulării Cererii W. A., raportata la data emiterii facturilor, nu conduce la concluzia ca W. A. ar fi renunțat la pretențiile sale privind achitarea de catre A. T. a contravalorii serviciilor de marketing, atâta vreme cat Cererea
W. A. a fost formulata în termenul de prescripție, si nici la concluzia conform căreia
W. A. ar fi achiesat la susținerile A. ui T. conform cărora W. A. nu si-ar fi executat obligațiile contractuale, acestea fiind simple speculații ale A. ui T. .
De asemenea, pe baza probelor administrate, Tribunalul a reținut în mod corect ca: 1. W. A. a comunicat A. ui T., la data de 25 ianuarie 2010 - prin email, raportul anual de marketing cuprinzând activitățile de marketing desfășurate de W. A. în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2009, o copie a acestuia fiind depusa la dosar în traducere legalizata din limba engleza.
W. A. a emis în temeiul Contractului de Marketing facturi pentru serviciile de marketing aferente perioadei octombrie 2008 - ianuarie 2010, facturi care au fost comunicate A. ui T. .
Din Raportul de Expertiza Tehnica Judiciara Contabila ("Raportul de Expertiza") administrat în cauza rezulta ca facturile emise de W. A. au fost
înregistrate în contabilitatea A. ui T., cumulând în soldul din fisa furnizorului
W. A. o datorie în cuantum de 2.560.992,90 de Euro.
Din întâmpinarea, Notele scrise si Concluziile scrise depuse de A. T. în dosarul nr._ aflat anterior pe rolul Tribunalului Timiș, în prezent reinregistrat sub nr._ si soluționat în fond de către Tribunalul București, rezulta ca A. T. a recunoscut în mod expres realitatea serviciilor de marketing prestate de W. A. .
A. T. a inițiat procedura compensării datoriilor reciproce dintre parti prin intermediul ordinelor de compensare, insa aceasta operațiune nu s-a putut finaliza din cauza că W. A. nu este contribuabil român.
Toate documentele/activitățile prezentate mai sus dovedesc certitudinea prestării serviciilor si a acceptării de către A. T. a facturilor emise de W. A. pentru serviciile de marketing prestate de W. A. în temeiul Contractului de Marketing.
Taxa de marketing se calculează potrivit Anexei nr. 1 la Contractul de Marketing având în vedere numărul de pasageri transportați de W. A., respectiv suma lunara totala a taxelor de aeroport si a taxelor pentru manipulare la bord (cu excepția serviciilor de manipulare la bord "la cerere") se va imparti la numărul total al pasagerilor care decolează, din aceasta suma scazandu-se o suma reținuta per pasager care decolează, specificata în Anexa nr. 1 la Contractul de Marketing, iar suma rămasa per pasager reprezenta taxa lunara de marketing.
Taxa de marketing nu a fost stabilita prin raportare la costul efectiv de promovare achitat de W. A., întrucât Contractul de Marketing nu prevedea aceasta modalitate de calcul.
Din Raportul de Expertiza rezulta ca W. A. a respectat întocmai formula de calcul prevăzuta de Anexa nr. 1 la Contractul de Marketing.
Concluziile organelor de control, respectiv ale Camerei de Conturi a Județului Timiș si ale Direcției Generale a Finanțelor P. e Timiș, cuprinse în documentele emise de către acestea, privesc numai acțiunile A. ui T. cu privire la negocierea si executarea Contractului de Marketing. Organele de control nu atesta nicio incalcare a clauzelor contractuale de către W. A. pe parcursul derulării Contractului de Marketing. Cu privire la suma datorata de A. T., de asemenea, reclamanta apreciază că tribunalul în mod corect a reținut că, potrivit Raportului de Expertiza, suma pe care A. T. o datorează către W. A. pentru serviciile de marketing prestate în temeiul Contractului de Marketing este în cuantum de 2.548.506,90 de Euro întrucât Contractul de Marketing, în opinia Tribunalului, a început sa producă efecte juridice începând cu data de 11 decembrie 2008.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor de apel invocate și a apărărilor formulate, C. ea reține următoarele
:
Analiza completă a dosarului impune detalierea a două planuri diferite: soluția cu privire la cererea de chemare în judecată principală și apelul care vizează această soluție și soluția care vizează cererea de intervenție și apelul declarat de către intervenientă.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată principală, apelul declarat de către pârâtul SA I. T. T. V. S.A nu cuprinde nici un argument util și pertinent care să justifice poziția procesuală a acestei părți potrivit căreiea nu datorează nimic sau datorează sume mult mai mici (fără a preciza cuantumul exact), deși s-a obligat contractual, personal și direct la plata unor sume consistente în schimbul unor servicii a căror prestare a fost probată. Mai mult, cuantumul exact al sumelor datorate a fost stabilit într-o manieră argumentată printr-un calcul efectuat de un expert contabil.
Astfel, apelanta critică într-o primă fază respingerea de către instanța de fond a obiectivelor la expertiză propuse de către pârâtă. Argumentația primei instanțe este temeinică în ceea ce privește acest aspect, deoarece o parte dintre obiectivele propuse de către pârâta apelantă fie nu sunt de competența expertului deoarece nu se
referă la verificări de ordin contabil, fie tind la extinderea limitelor și reperelor contractuale asumate de către părți.
Astfel, este surprinzătoare poziția apelantei SA I. T. T. V.
S.A. care afirmă prin motivele de apel deduse judecății faptul că a încercat prin obiectivele expertizei propuse în fața instanței de fond să dezvolte și să probeze o a ltă
p e rspe ctivă
asupra contractului de marketing nr. 835/_, anume aceea că taxa de marketing a fost stabilită în mod greșit de către părți prin raportare la numărul de pasageri îmbarcați, corectă fiind raportarea sumei la serviciile de marketing efectiv prestate.
În opinia instanței această abordare are ca unic scop eludarea dispozițiilor contractuale asumate de către părți într-o manieră lipsită de echivoc. Altfel spus, unica perspectivă pe care instanța o poate lua în discuție și analiza este cea care rezultă din clauzele contractuale asumate de către părți, orice altă perspectivă contrară clauzelor contractuale încalcă principiul unanim admis în dreptul privat ,,pacta sunt servanda,, precum și dispozițiile art. 969 din vechiul cod civil incidente prin raportare la data încheierii contractului. În realitate, potrivit anexei numărul 1 la contractul de marketing încheiat între părți, modul de calcul al taxei este prezentat într-o manieră foarte clară în sensul celor invocate de către reclamantă. Astfel, potrivit punctului 5 din acordul cadru (f. 14 volum I dosar fond), valoarea taxei de marketing depinde de n u mă rul d e ate riză ri
și n u m ă rul pa sa ge rilor tran sp o rta ți
, modalitatea concretă de calcul fiind enunțată printr- un algoritm expus în mod detaliat la același articol al acordului cadru. În baza acestei clauze, orice altă abordare este exclusă și din această perspectivă a clauzelor contractuale asumate prima instanță a cenzurat și respins în mod întemeiat o parte dintre obiectivele comunicate expertului prin care pârâta a solicitat efectuarea calculelor după alte modalități decât cele asumate contractual și care au devenit astfel legea părților. La rândul său instanța de apel a respins pentru argumente identice solicitarea apelantei de suplimentare a probatoriului cu un nou raport de expertiză cu obiectivele respinse sau reformulate de către prima instanță, deoarece orice calculare a sumei datorate în funcție de alte repere decât cele asumate de părți nu sunt conforme cu obligațiile contractuale asumate de părți.
Astfel, prezentăm punctual obiectivele propuse de către pârâta apelantă și argumentele pentru care aceste obiective nu pot fi admise și comunicate expertului nici măcar de către instanța de apel, după ce au fost respinse sau reformulate de către instanța de fond.
Primul obiectiv solicită expertului să precizeze dacă servicille facturate de către
W. au fost efectiv prestate. În realitate, expertul nu poate face astfel de aprecieri care exced în mod evident competențelor sale. Expertul poate analiza acte contabile și verifica aspecte contabile concrete, fără posibilitatea de a verifica respectarea obligațiilor contractuale sau chestiuni de fapt mult anterioare pentru care nu are nici competența, nici mijloacele necesare. Toate aceste aspecte țin de competența instanței de judecată și de analizarea temeiniciei cererii.
Al doilea obiectiv are ca obiect determinarea unei corelații totale sau parțiale dintre numărul de pasageri îmbarcați și costurile servicilor de marketing. Acest obiectiv depășește cadrul contractual și în concret clauza anterior enunțată deoarece cuantumul taxelor de marketing depinde de numărul pasagerilor transportați, nu și de costurile serviciilor de marketing. În consecință, prima instanță a procedat în mod întemeiat la reformularea obiectivului în conformitate cu clauzele contractuale. Pentru aceleași argumente a fost reformulat și obiectivul potrivit căruia se solicită expertului să coreleze total sau parțial facturile emise de către reclamantă cu documentele justificative privind cheltuielile efectuate de către reclamanta intimată.
Un alt obiectiv se referă la eventualele facturi emise de către W. A. în afara cadrului contractual asumat de către părți. Acest obiectiv a fost admis de către instanță și soluționat argumentat de către expert prin raportul de expertiză administrat.
În ceea ce privește obiectivul prin care se solicită expertului să determine efectele executării contractului de marketing cu privire la încasările în numerar ale pârâtei intimate, obiectivul este lipsit de utilitate și relevanță prin raportare la obiectul cauzei și la limitele investirii instanței. Iar în ceea ce privește ultimul obiectiv propus de către pârâtă, acesta a fost acceptat de către judecător, comunicat expertului și a stat chiar la baza sentinței apelate, fiind în concordanță și cu obiectivele propuse de către reclamanta intimată: să se stabilească valoarea debitului ce decurge din contractul
În ceea ce privește soluția pronunțată de către prima instanță referitoare la Acordul Cadru și Contractul de Marketing nr. 835/DC/_, instanța de apel reține în concordanță cu prima instanță faptul că părțile au încheiat la data de_ acest documentul intitulat "Acord Cadru" ("Acordul"). Tribunalul a reținut în mod corect ca acest document cuprinde înțelegerea cadru inițiala a părților cu privire la folosirea A. ui I. T. ca baza aeroportuara pentru W. A. si, totodată, cu privire la prestarea de catre W. A. a activităților de marketing pentru promovarea serviciilor aeriene de transport de pasageri programate si oferite de catre W. A. catre/de la A.
T. . Pe baza clauzelor agreate prin Acord, intre W. A. si A. T. a fost incheiat la data de_ Contractul de Marketing în baza căruia W. A., în calitate de Prestator, furniza A. ui T. servicii de marketing în scopul creșterii numărului de pasageri care decolează de pe sau aterizează pe A. T. .
Tibunalul a reținut în mod corect în concordanță cu toate probele administrate faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale stabilite prin Contractului de Marketing, respectiv să promoveze A. T. si zborurile operate de W. A. de la/către A. T. intr-o revista distribuita la bordul aeronavelor W. A. și în versiunea on-line a acesteia, să plaseze pe durata derulării Contractului pe site-ul sau, la rubrica Destinații (pagina Travel Info) o reclama privind aeroportul care sa cuprindă logo-ul A. ui T. si un link catre site-ul A. ui T., să creeze o strategie de marketing care sa includă descrierea activităților de marketing, grupurile țintă vizate, frecventa promovării, modalitatea de promovare si bugetul necesar, precum și alte produse de marketing pentru promovarea A. ui T. .
În baza aceluiași contract de marketing, A. T. s-a obligat, printre altele, sa plătească taxele (onorariile) de marketing în termen de 30 de zile de la primirea facturii. Taxele (onorariile) de marketing se calculează conform formulei prevăzute de Anexa nr. 1 la Contractul de Marketing, prin raportare la num ă rul d e p a sa ge ri
tran sp o rta ți
, număr care fost luat în calcul de către expert atunci când a calculat costul total al serviciilor prestate, conform contractului.
În ceea ce privește mult invocatul raport de inspecție fiscală întocmit de către
D.G.F.P. Timiș - Serviciul de I. Fiscală persoane fizice din data de_, precum și raportul de control 1247 întocmit de Camera de Conturi a județului Timiș la data de_, apelanta susține în mod neîntemeiat că prin aceste documente se certifică o încălcare semnificativă a obligațiilor stabilite în sarcina W. air prin contract, dar aceste probe au fost examinate superficial.
În realitate, analiza acestor înscrisuri nu relevă nici pe departe asemenea concluzii, pentru simplul motiv că scopul controlului nu a fost acela de a verifica încălcarea unor obligații contractuale de către reclamanta intimată W. A. . Mai mult, motivul de apel susținut cu tărie reprezintă în opinia instanței un simplu exercițiu retoric deoarece este formulat într-o manieră cu totul generală, fără a particulariza concret care sunt elementele din care ar decurge concluzia enunțată (f. 65 dosar apel).
Raportul de inspecție fiscală care a avut ca obiect modul în care pârâta a respectat legislația fiscală și celelalte obligațiile specifice domeniului fiscal nu face nici măcar o singură apreciere din care să rezulte că reclamanta nu și-ar fi respectat obligațiile asumate prin Contractul de Marketing. Dimpotrivă, acest raport confirmă acceptarea la data primirii de către aeroportul din T. a șapte facturi emise de către
W. A. în perioada februarie 2009 - octombrie 2009, precum și înțelegerea inițială dintre părți privind compensarea datoriilor reciproce prin ordine de compensare. În ce
privește T.V.A. aferent acestor facturi, problema deducerii și plății acestei taxe excede analizei cadrului contractual al părților și problemei de fond a executării contractului, fiind un element al relației pârâtei apelante cu fiscul.
Nici raportul de control emis de către C. ea de Conturi nu reprezintă vreo dovadă sub acest aspect și nici nu avea competența să facă astfel de constatări deoarece nu face obiectul unui control al acestei instituții modul în care pârâta apelantă și-a respectat obligațiile în relația cu partenerii contractuali. Singura constatare relevantă în context a Curții de Conturi se referă la omisiunea A. ui T. de a solicita prezentarea unor rapoarte intermediare de marketing și a unor documente justificative privind activitățile de marketing desfășurate de către reclamantă. Însă potrivit contractului, plata sumelor pentru serviciilor prestate nu era condiționată de astfel de rapoarte intermediare sau alte documente justificative pentru care nici măcar nu exista obligația prin contract să fie prezentate. Plata urma a se face în baza facturilor acceptate, or același raport de control confirmă odată în plus dacă mai era nevoie faptul că facturile înregistrate în contabilitatea apelantei nu au fost achitate.
De asemenea, aspect deosebit de important în logica dosarului, potrivit pozițiilor procesuale ale apelantei SA I. T. "T. V. "; SA în procedurile judiciare demarate de intervenienta SC C. SA privitoare la acordarea unui ajutor de stat reclamantei, cu privire la contractul de marketing ce face obiectul prezentului dosar, a ce a sta a recun o scu t în m od e xp res rea lita tea p resta țiilo r ef e ctu a te de că tre
reclam an tă
(f. 41, vol. II), poziția oscilantă în funcție de cadrul procesual dovedind o totală rea credință.
Mai mult, tot pârâta a demarat și o procedură de compensare a datoriilor reciproce dintre părți născute din contractul de marketing și contractul de operare pe aeroportul administrat de pârâtă, operațiune care însă nu s-a finalizat, având în vedere faptul că reclamanta își are sediul în străinătate, însă toate aceste acțiuni ale pârâtei nu duc decât la dovedirea certitudinii prestării serviciilor și a acceptării facturilor emise de către reclamantă în temeiul contractului de marketing nr. 835/DC/_ .
Pentru toate aceste argumente, soluția pronunțată de către prima instanță este legală și temeinică, în concordanță cu probatoriul administrat și contractul încheiat între părți. Mai mult, raportul de expertiză este temeinic realizat, calculează cu acuratețe suma datorată potrivit contractului, în funcție de numărul pasagerilor transportați.
În ceea ce privește motivul de apel care vizează un pretins cuantum exagerat al cheltuielile de judecată acordate reclamantei în fața primei instanțe, instanța de apel remarcă în primul rând faptul că, concluziile scrise depuse de către apelantă (f. 236 dosar apel) vizează exclusiv acest aspect care este tratat cu prioritate în detrimentul aspectelor de fond. Din această perspectivă, problema cheltuielilor de judecată pe care se insistă cu asiduitate pare a fi mai importantă pentru apelantă decât pretențiile pe fond, aspect care se coroborează cu poziția radical diferită a pârâtei apelante în alte dosare față de aceeași creanță (f. 41 dosar 2) și cu acuzele care au denunțat și calificat permanent de la înregistrarea cererii de chemare în judecată contractul de marketing analizat ca fiind un contract de ajutor de stat disimulat, iar litigiul dedus judecății ca fiind unul generat de o conivență frauduloasă între reclamant și pârât. Instanța de apel nu a fost investită cu această chestiune foarte delicată a ajutorului de stat, iar din oficiu și pe cale incidentală era imposibil de a stabili toate aspectele relevante ale acestei calificări. Lipsa unor argumente și date suficiente în această direcție au condus la soluționarea cauzei conform dispozitivului.
În ceea ce privește aplicarea art. 274 alin. 3 din vechiul C.p.c., instanța apreciază faptul că într-adevăr cuantumul onorariului avocațial de 311.186 lei este disproporționat de mare prin raportare la complexitatea cauzei și munca depusă de avocat în fața primei instanțe, în condițiile în care într-adevăr numărul termenelor de judecată a fost ridicat (8 termene), însă probele decisive au fost contractul depus în probațiune și expertiza contabilă pentru realizarea căreia contribuția avocatului este
minimă. În acest context instanța apreciază faptul că un cuantum al onorariului avocațial care să fie pus în sarcina celeilalte părți de 46.500 lei este rezonabil, astfel încât împreună cu celelalte cheltuieli de judecată (taxă de timbru - 115.747 lei, onorarii experți - 17.134 + 19.634 lei) totalul cheltuielilor suportate de către pârâtul A. T. pentru soluționarea cauzei în primă instanță să fie de 200.000 lei.
În ceea ce privește apelul declarat de către intervenienta S.C. C. S.A.,
instanța de apel trebuie să se pronunțe cu prioritate pe excepția lipsei calității procesuale active a acestei apelante în declararea căii de atac, excepție invocată prin întâmpinare de către intimata W. A. . Instanța apreciază în mod lipsit de echivoc faptul că apelanta are calitate de a formula o cale de atac împotriva sentinței primei instanțe, deoarece această cale de atac reprezintă singura posibilitate de a cenzura și supune analizei instanței de control modul în care prima instanță a tratat din punct de vedere procedural cererea de intervenție. Nerecunoașterea posibilității intervenientului de a apela odată cu fondul soluția potrivnică pronunțată de către prima instanță cu privire la cererea de intervenție (respingere în principiu, anulată ca netimbrată) echivalează cu împiedicarea gravă a accesului efectiv la justiție care implică drept o componență esențială (cu unele excepții care nu sunt incidente având în vedere obiectul, natura și importanța per ansamblu a litigiului) și accesul la o instanță de control judiciar care să cenzureze cu plenitudine de competență eventualele dezlegări netemeinice sau neprocedurale ale primei instanțe. Pentru toate aceste argumente, excepția lipsei calității procesuale active a apelantei S.C. C. S.A. va fi respinsă ca total neîntemeiată.
Analiza modului în care prima instanță a tratat din punct de vedere procedural și a soluționat cererea de intervenție relevă deplina temeinicie a argumentelor invocate prin calea de atac declarată, însă pe de altă parte solicitarea dedusă de către apelantă judecății prin prisma principiului disponibilității conduce spre un deznodămând final nefavorabil acestui demers procedural.
Astfel, așa cum susține întemeiat apelanta, instanța trebuia să procedeze cu prioritate la calificarea juridică corectă a demersului dedus judecății: cerere de intervenție principală sau cerere de intervenție accesorie. Pe de o parte cele două calificări se exclud atât ca principiu general cât mai ales în cazul concret analizat, deoarece aceeași cerere cu unic obiect nu poate fi în același timp și cerere de intervenție principală și cerere de intervenție accesorie, iar pe de altă parte modul în care (criticabil) a fost formulată cererea de intervenție cu o calificare principală și una subsidiară invită însă și obligă instanța să califice demersul și să rețină acea calificare care corespunde obiectului și scopului cererii de intervenției.
Instanța de apel apreciază întemeiate susținerile apelantei potrivit cărora calificarea corectă a cererii și admiterea în principiu a acesteia primează față de obligativitatea timbrajului. Nu se poate solicita intervenientului o taxă de timbru înainte de a deveni parte, subsecvent admiterii în principiu a cererii de intervenție.
Fără a proceda la această necesară și prealabilă calificare a cererii de intervenție, prima instanță în mod neîntemeiat a pus în vedere intervenientei să plătească două taxe de timbru, aferente celor două calificări posibile ale demersului înregistrat la dosar, iar pe de altă parte a calculat ambele taxe de timbru la valoarea solicitată prin cererea de chemare în judecată principală, așa încât în final intervenientul a avut de achitat o taxă de timbru în cuantum dublu față de reclamant.
Mai mult, la termenul din data de_ și ulterior la cel din_ instanța a pus în vedere intervenientei să își precizeze cererea de intervenție în sensul de a indica pretențiile proprii solicitate, deși într-o manieră evidentă reieșea din cererea de intervenție că singura pretenție concretă consta în respingerea cererii de chemare în judecată principală și că intervenienta nu are alte pretenții proprii. În consecință, cererea de intervenție avea toate caracteristicile unei cereri de intervenție în interesul pârâtului deoarece tindea la respingerea cererii de chemare în judecată principală din rațiuni care slujeau și un interes personal al intervenientului. O cerere prin care
intervenientul nu solicită câștigarea pentru sine a obiectului cauzei dedus judecății, total sau parțial, ci dimpotrivă, doar respingerea cererii de chemare în judecată introdusă împotriva pârâtului nu poate fi calificată ca o cerere de intervenție în interes propriu, așa încât este anacronică dispoziția instanței comunicată intervenientului de a- și preciza obiectul cererii de intervenție. În realitate obiectul era foarte clar precizat și consta în respingerea cererii de chemare în judecată, demers specific unei cereri de intervenție în interesul unei părți. Faptul că intervenientul deduce judecății această cerere și din rațiuni care slujesc unui interes personal, distinct de cel al pârâtului este deasemenea specific unei cereri de intervenție accesorie.
Este eronată și maniera în care instanța a impus intervenientei să achite câte o taxă de timbru de 111.746, 62 lei pentru fiecare din cele două cereri de intervenție (principală și accesorie), fără a lua în considerare faptul că în realitate este vorba despre o singură cerere, a cărei calificare urma a fi discutată și fără a lua în considerare faptul că intervenientul nu are pretenții proprii ci doar sprijină poziția procesuală a uneia dintre părți.
Pentru toate aceste argumente, apelanta susține în mod întemeiat că a formulat o singură cerere, de calificarea căreia depindea și modul de stabilire a taxei de timbru. Apoi, dacă instanța ar fi luat în discuție calificarea cererii de intervenție și deci ar fi decis asupra admisibilității sale în principiu, ar fi rămas în discuție numai împrejurarea dacă raportat la calificarea cererii de intervenție, taxa era datorată sau nu. Astfel, dacă instanța ar fi calificat cererea ca fiind una de intervenție accesorie în interesul pârâtului, aceasta nu ar fi trebuit timbrată deloc, deoarece era menită să sprijine doar apărarea acestei pârâtului. Ar fi așadar absurd ca pârâtului să nu îi incumbe obligația de a timbra, însă intervenientul să aibă această obligație, deși acesta nu face altceva decât să sprijine apărarea pârâtului.
Nu este lipsită de critică nici modalitatea în care a procedat intervenienta atunci când a formulat o cerere cu o calificare principală și una cu o calificare subsidiară, în condițiile în care solicitările deduse judecății și motivarea cererii au exclus ,,ab initio,, calificarea cererii ca fiind o intervenție în interes propriu deoarece intervenienta nu urmărea câștigarea pentru sine, total sau parțial a pretențiilor care fac obiectul cauzei, ci doar susținerea poziției uneia dintre părți. A fost o confuzie generată artificial din dorința intervenientei de a sprijini poziția uneia dintre părți dar în același timp de a se delimita organic de interesul acesteia și de a-și afirma propriul interes distinct de cel al părților inițiale. Oricum, confuzia trebuia clarificată de instanță prin calificarea corectă a cererii, nu prin impunerea unor precizări neavenite în condițiile în care toate elementele pentru valabilitatea unei cereri de intervenție accesorie erau la dosar și deduse analizei.
În ceea ce privește cuantumul taxei de timbru se remarcă o confuzie de aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997 potrivit căruia "cererile reconvenționale, cererile de intervenție și de chemare în garanție se taxează d u pă regulile aplicabile cererii de chemare în judecată", interpretare confirmată și de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 796/_, prin care C. ea, învestită fiind cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 146/1997, a considerat că excepția este neîntemeiată și a respins-o în consecință, apreciind că taxa de timbru pentru cererea de intervenție se calculează în funcție de valoarea pretinsă prin cererea de intervenție și nu de valoarea pretinsă prin cererea de chemare în judecată. Este lipsit de orice îndoială faptul că cererea se timbrează după regulile cererii de chemare în judecată principală, în nici un caz cu aceeași sumă ca și cererea de chemare în judecată principală. Or, în acest context, a pune în vedere intervenientei să timbreze dublul sumei cu care reclamanta și-a timbrat cererea de chemare în judecată principală deși nu solicită decât respingerea cererii de chemare în judecată, încalcă textul anterior enunțat, deoarece în cazul concret analizat nu există niciun argment pentru a stabili taxa de timbru prin raportare la valoarea pretențiilor reclamantei.
În ceea ce privește posibilitatea apelantei de a invoca aceste aspecte prin calea de atac a apelului deși a utilizat și de demersul procedural al cererii de reexaminare a taxei de timbru, instanța de apel îmbrățișează pe deplin ideea potrivit căreia chiar dacă partea a utilizat de cererea de reexaminare a taxei de timbru în fața primei instanțe, poate invoca și prin calea de atac aceleași argumente privind modul eronat de stabilire a taxei de timbru.
Astfel, contrar celor susținute de către intimată prin întâmpinare, prin sintagma
,,încheiere irevocabilă,, regăsită în cuprinsul art. 18 alin. 3 din Legea 146/1997 nu înseamnă că această încheiere este cu totul sustrasă controlului judiciar, ci numai că ea însăși separat nu poate face obiectul unei alte căi de atac. Însă odată cu fondul ea trebuie să fie susceptibilă de control judiciar, în caz contrar calea de atac nu ar fi una efectivă ci dimpotrivă, una pur formală. Înfăptuirea controlului judiciar nu poate fi amputat prin sustragerea unor chestiuni profund litigioase și care în multe cazuri chiar au stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești (așa cum s-a întâmplat și în cazul concret analizat) de la cenzura instanței de control judiciar pentru că în caz contrar calea de atac ar fi lipsită de orice conținut și finalitate.
Pentru toate aceste argumente, calea de atac a intervenientei pare a fi întemeiată, însă analiza solicitării deduse judecății prin prisma soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de apel relevă un impediment major în anularea sentinței apelate și în trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, este lipsit de echivoc faptul că o cerere de intervenție accesorie nu poate avea o existență de sine stătătoare și nu poate fi analizată în lipsa unui cadru procesual conturat prin cererea de chemare în judecată inițială. Cererea de intervenție accesorie își găsește identitatea și rațiunea de a exista doar în condițiile în care este analizată și soluționată împreună cu o cerere de chemare în judecată principală, existența ei individuală și separată este exclusă și anacronică în lipsa unui cadru procesual trasat anterior la care să adere. Interesul personal al intervenientului, chiar dacă există, nu conferă cererii de intervenție accesorie suficientă individualitate și forță procedurală pentru a fi soluționată ruptă din contextul în care a fost declarată și eventual admisă în principiu.
În aplicarea acestui raționament art. 55 din vechiul C.p.c. nu permite decât disjungerea cererii de intervenție în interes propriu pentru a fi soluționată separat, nu și a cererii de intervenție accesorie în interesul uneia din părți. Stabilind că singura calificare posibilă a cererii de intervenție formulată în fața primei instanțe este cea de intervenție accesorie, singura soluție care s-a impus față de cererea de disjungere formulată de către intervenientă cu privire la propriul apel a fost tot cea de respingere.
Cu toate acestea, prin apelul declarat S.C. C. S.A. nu a solicitat anularea în întregime a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în integralitate sa pentru reluarea judecății cauzei inclusiv cu privire la cererea de intervenție și prin analizarea inclusiv a argumentelor consistente invocate de către intervenientă prin acest demers care a fost anulat nelegal ca netimbrat. O astfel de solicitare era din punctul de vedere al instanței de apel procedurală, legală și temeinică. Dimpotrivă, apelanta a solicitat fragmentarea cadrului procesual, anularea și trimiterea cauzei spre rejudecare numai cu privire la cererea de intervenție, solicitare inadmisibilă pentru că o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului nu poate fi soluționată separat de cererea de chemare în judecată principală prin care reclamantul deduce judecății pretenții împotriva pârâtului și față de care pârâtul formulează apărări la rândul său.
La termenul din data de_ instanța de apel a insistat cu prilejul dezbaterilor pe fond asupra acestui aspect, însă apelanta S.C. C. S.A. a perseverat să solicite anularea parțială a sentinței apelate numai cu privire la modul de soluționare al cererii de intervenție. Or instanța din oficiu nu putea anula cu încălcarea principiului disponibilității în lipsa unei cereri a părții interesate și soluția cu privire la cererea principală astfel încât solicitarea apelantei să dobândească un sens procedural și o finalitate reală.
Pentru toate aceste argumente, în baza dispozițiilor art. 296 din vechiul C.p.c., instanța va admite apelul declarat de pârâta SA I. T. "T. V. ";
S.A. în contradictoriu cu S.C. W. A. H. L. K. împotriva sentinței civile nr.
3. 597 din 3 octombrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ în chestiunea cheltuielilor de judecată și în consecință va schimba în parte sentința apelată în sensul că va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la cărora a fost obligată pârâta W. A. H. L. K. de la 463.013,31 lei la suma de 200.000 lei.
În baza art. 296 din vechiul C.p.c. instanța va respinge apelul declarat de către intervenienta S.C. C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.c., având în vedere și faptul că soluția cu privire la fondul pretențiilor reclamantei a rămas neschimbat, instanța va obliga apelanții SA
I. T. "T. V. ,, S.A. și S.C. C. S.A. aflați în culpă procesuală la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. Suma solicitată de către intimată cu acest titlu este de 114. 242, 97 lei (f. 203 dosar apel), însă raportat la dispozițiile art. 274 alin. 3 C.p.c. anterior citate și aplicate, instanța consideră că suma de 100.000 lei este suficientă și proporțională cu munca depusă și dificultatea speței, reprezentând 50% din suma acordată cu titlul de cheltuieli de judecată pentru prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de către pârâta SA I. T. "T. V. ";
S.A. în contradictoriu cu S.C. W. A. H. L. K. împotriva sentinței civile nr.
3.597 din 3 octombrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ și în consecință :
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la cărora a fost obligată pârâta W. A. H. L. K. de la 463.013,31 lei la suma de 200.000 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Respinge apelul declarat de către intervenienta S.C. C. S.A. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelanții SA I. T. "T. VUI";A S.A. și S.C. C.
S.A. la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
A. | A. I. D. | P. | M. N. ȚAR |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./7 ex. Jud.fond: C.G. .
| ← Decizia civilă nr. 123/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 124/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
