Decizia civilă nr. 179/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 179/2013
Ședința publică din data de 13 Noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de pârâta U. A. SA împotriva sentinței civile nr. 1601 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu reclamanții I. I. în nume propriu, I. A. C. prin reprezentant legal I. I., I. A. M. prin reprezentant legal I. I., K. V. G. în nume propriu, K. G. V. prin reprezentant legal K. V. G. și intervenienții A. I. - D., A. I. -
, A. A. - G., având ca obiect - pretenții.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ apelanta-pârâtă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise și practică judiciară.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de_ și ulterior la data de_ .
EA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1061 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții I. I., I. A. C. și I. A. M., reprezentați legal de I. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. U. A. S.A. și cu intervenienții
forțați A. I. D., A. I. D. și A. A. G. iar în consecință a fost obligată pârâta U. A. S.A. la plata în favoarea reclamanților I. a sumei de 528.000 de lei cu titlu de daune morale, din care suma de 88.000 de lei pentru reclamantul I. I. și câte 220.000 de lei pentru fiecare din cei doi copii.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților I. a sumei de
160.200 de lei cu titlu de daune materiale.
Au fost respinse în rest pretențiile reclamanților I. I., I. A. C. și I. A. M., reprezentați legal de I. I. formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. U. A. S.A. și cu intervenienții forțați A. I. D., A. I.
și A. A. G. .
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții K. V. G. și
K. G. V., acesta reprezentat legal de K. V. G. în contradictoriu cu pârâta S.C. U. A. S.A. și cu intervenienții forțați A. I. D., A. I. D. și A. A. G. și, în consecință a fost obligată pârâta U. A. S.A. la plata în favoarea reclamanților K. V. G. și K. G. V. a sumei de 308.000 de
lei cu titlu de daune morale, din care suma de 88.000 de lei pentru reclamantul
K. V. G. și suma de 220.000 de lei pentru reclamantul K. G. V. .
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamanților K. a sumei de
110.200 de lei cu titlu de daune materiale.
Au fost respinse în rest pretențiile reclamanților K. V. G. și K. G.
V., reprezentat legal de K. V. G. formulate în contradictoriu cu pârâta
S.C. U. A. S.A. și cu intervenienții forțați A. I. D., A. I. D. și A.
A. G. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că la data de_ pe DN1 la KM 437 numitul A. V., în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare_ din direcția Alba-Iulia spre T. circulând pe banda 2 pe DN1 -E81 la km 437-250m, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum ( carosabil umed) a pierdut controlul asupra direcției, a derapat și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca D. Logan cu nr. AB-9--EMA care circula regulamentar din direcția T. spre Alba, fiind condus de numitul Brânzan M.
P. .
În urma accidentului rutier a rezultat decesul numiților: Brânzan M. P.
, A. V., I. M., K. A., T. Olimpia și vătămarea corporală a numitelor Brânzan E., Brânzan Alexandra M. și Drăgan I. .
Vinovat de producerea accidentului rutier și a consecințelor acestuia a fost găsit defunctul A. V. care a încălcat prevederile art. 48 și 101 alin.1 pct. 9 din OUG 195/2002 privind circulația rutieră, însă, față de decesul făptuitorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Pe de altă parte, autoturismul Renault Clio cu nr. de înmatriculare_, aparținând defunctului A. V. este asigurat RCA la societatea de asigurări UNIQUA A. S.A. potrivit poliței de asigurare civilă auto RCA seria RO/12/S5/KX nr. 002318129 valabilă pentru intervalul_ -_, așadar era în vigoare la data de_, data producerii accidentului rutier.
Potrivit art. 998-999 din Codul civil din 1864 orice faptă a omului are cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sa sau prin imprudența sa.
Deși Codul civil vechi nu le reglementează, doctrina și jurisprudența în mod unanim au stabilit drept condiții de angajare a răspunderii civile delictuale: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Uciderea din culpă a unei persoane de către conducătorul auto care a încălcat regulile privind circulația rutieră este apreciată ca fiind săvârșită sub forma de vinovăție a culpei cu prevedere sau a imprudenței.
În ceea ce privește fapta ilicită, tribunalul reține că potrivit rezoluției de neîncepere a urmăririi penale menționate anterior rezultă cu certitudine existența faptei ilicite a conducătorului auto A. V. care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, și într-o curbă deosebit de periculoasă a pierdut controlul autoturismului, intrând pe contrasens și lovindu-se de autoturismul D. Logan condus de Brânzan M. P. . Fapta ilicită, raportat la
limitele cu care Tribunalul a fost învestit a cerceta cauza, constă în provocarea decesului soțiilor și respectiv mamelor familiilor I., respectiv K.: I. M. și K. A. .
Fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție, sub forma culpei cu prevedere și a generat în mod direct cauzal decesul numitelor I. M. și K. A. .
În ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în lipsirea familiei defunctelor, respectiv a soților I. I., K. V. G. și a copiilor I. A.
și A., respectiv K. G. V. de suportul moral și material al partenerului de viață, respectiv al mamei reclamanților.
Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv, dar și beneficiul nerealizat de victimă ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. În acest mod se urmărește a se asigura restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei ilicite. În situația particulară a cauzării decesului unui membru de familie, prejudiciul nu va putea fi integral acoperit niciodată.
Cu privire la cuantumul acestui prejudiciu, reclamanții au solicitat atât daune materiale, cât și daune morale.
Daunele materiale au fost solicitate pentru cheltuielile de înmormântare în cuantum de 2.500 de euro fiecare familie, respectiv suma de 47.970 de lei pentru fiecare copil ca prestație periodică. De asemenea, au fost solicitate pentru familia
I.: 1230 de euro diferență rată ING și 330 de euro descoperire card Bancpost, iar pentru familia K. 30.900 euro diferență rată credit BCR și 139 de euro diferență rată CAR.
Deși au fost pretinse cheltuieli de înmormântare în cuantum de 2500 de euro pentru fiecare familie, orice pretenție pecuniară trebuie dovedită, or, un prejudiciu al cărui caracter lichid nu este dovedit nu poate fi reparat. Este de necontestat că cele două familii reclamante au suportat cheltuieli de înmormântare, însă raportat la prejudiciul pretins a fi acoperit de asigurător, doar familia K. a justificat suma de 3400 de lei pentru contractul de la fila 14 privind realizarea unei pietre funerare. Astfel, se apreciază raportat la art. 1169 cod civil vechi, aplicabil în condițiile art. 230 lit. a din Legea 71/2011 că au fost probate cheltuielile de înmormântare de către familia K. în cuantum de 3400 de lei. Astfel, pentru familia I. urmează a fi respinse ca nedovedite pretențiile în cuantum de 2.500 de euro reprezentând cheltuieli de înmormântare, iar pentru familia K. urmează a fi acordată doar suma de 3.400 de lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare.
Tribunalul a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamanților I. I., respectiv K. V. G. de acordare cu titlu de daune materiale a sumelor reprezentând diferențe de rată credit, respectiv de descoperire card, deoarece în ceea ce îi privește lipsa sprijinului material al soțiilor, deși reprezintă o consecință a faptei ilicite, nu se acoperă în temeiul art. 998-999 Cod civil, apreciindu-se că, fiind persoane majore, cu capacitate deplină de muncă își pot asigura singuri existența, neputând reclama susținerea financiară a partenerului de viață. Astfel, în doctrină s-a statuat cu titlu de principiu că prejudiciul trebuie să fie rezultatul încălcării prin fapta ilicită a unor drepturi subiective, cum ar fi încălcarea unui drept real, a unui drept de creanță, a dreptului de întreținere prevăzut de Codul familiei etc. De asemenea, s-a statuat că și acele persoane care primeau în mod constant întreținere în fapt au dobândit un drept care trebuie ocrotit și reparat. Or, soții reclamanți nu au fost în situația de a fi întreținuți în fapt de soțiile acestora, fapt pentru care nu pot invoca repararea parțială a veniturilor de care aceștia nu vor mai beneficia. De altfel, din înscrisurile depuse în probațiune nu rezultă a fi probată întinderea, lichiditatea acestui prejudiciu.
În ceea ce privește sumele de 47.970 de euro pentru fiecare copil, reprezentând diferența de la veniturile nete obținute de mama defunctă cu titlu de daune materiale și de agrement, tribunalul reține pe de o parte faptul că, potrivit art. 998-999 Cod civil autorul faptei ilicite poate fi obligat în mod neîndoielnic la plata despăgubirilor ori de câte ori prejudiciul constituie rezultatul încălcării unui drept subiectiv cum este fără nici un dubiu dreptul copilului de a fi întreținut de părintele său, respectiv de mamă în condițiile Codului familiei.
Cuantumul acestui prejudiciu trebuie să cuprindă pe de o parte diferența de venit pe care mama o aducea în familia sa și care profita copiilor care se bucurau de o altă condiție materială. În acest sens, Tribunalul a avut în vedere depozițiile martorelor Iaroi C. S. și respectiv Szoloși M. care au confirmat faptul că pentru minorul K. G. mama sa era cea care se preocupa de educația copilului, ducându-l la meditații la limba engleză și la matematică, precum și la dans sportiv și la handbal de performanță, în acest sens copilul obținând și premii la concursurile la care a participat. Totodată, fiind activități care implică o situație financiară mult mai bună decât cea actuală, în prezent acesta nu mai practică nici un sport și nu se mai pune problema de a fi meditat. Pe de altă parte, pentru costurile implicate de desfășurarea anumitor activități la grădiniță, unul din părinții mai înstăriți în mai multe rânduri a achitat și pentru reclamantul I. A. sumele care ar fi trebuit plătite de părinții săi, astfel cum reiese din depoziția martorei R. Terezia, educatoarea lui I. A. .
În ceea ce privește cuantumul acestui prejudiciu, tribunalul reține pe de o parte că pretențiile materiale constând în prestarea întreținerii au un caracter cert, prejudiciul având caracter actual pentru întreținerea neprestată din momentul decesului și până la momentul pronunțării hotărârii,_ și respectiv un caracter cert și viitor pentru întreținerea pe care cu certitudine copii defunctelor I. M. și K. A. nu o vor mai primi până la momentul împlinirii vârstei de 18 ani.
Cuantumul prestației legale de întreținere este prevăzută de art. 94 alin. 3 din Codul familiei, în forma în vigoare la data de_ când întreținerea este datorată de părinte.
Astfel, sub aspectul diferenței de venituri de care sunt privați copii defunctelor, cu titlu de întreținere pentru minorul K. G. instanța urmează a acorda suma de 76.800 de lei, având în vedere vârsta copilului și respectiv diferența până la împlinirea vârstei de 18 ani. Pentru minorii I. A. și I.
A., pentru aceleași criterii Tribunalul va acorda suma de 115.200 de lei, raportat la suma de 800 de lei pe lună de care acești minori au fost lipsiți și vor fi în continuare până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În plus, din depozițiile martorelor audiate a rezultat faptul că toți acești copii sunt extrem de afectați de dispariția definitivă a persoanei, dar și al sprijinului material și moral al mamelor. De aceea, se impune cu necesitate și cu urgență acordarea sprijinului de specialitate al terapeuților psihologi reclamanților minori în mod constant și pe o perioadă lungă de timp pentru a corecta derapajele de comportament și atitudinile asociale ale acestor minori. În acest sens, pentru fiecare copil instanța a avut în vedere urmarea unei terapii pe o perioadă lungă de timp. Astfel, pentru minorul K. G. se va acorda suma de
30.000 de lei cu titlu de prejudiciu în vederea restabilirii echilibrului emoțional, iar pentru minorii I. A. și I. A. suma de 45.000 de lei cu titlu de prejudiciu pentru reintegrare socială.
Sub aspectul daunelor morale reclamanții au solicitat în mod distinct suma de 250.000 de euro pentru fiecare copil, respectiv suma de 50.000 de euro pentru fiecare soț.
Daunele morale pretinse reprezintă echivalentul bănesc al suferinței de ordin afectiv cauzate soțului supraviețuitor, respectiv copiilor pentru pierderea partenerului de viață, respectiv a mamei de către cei trei copii cu vârste de 6 ani (
I. A. ) și 10 ani( I. A. și K. G. ).
Se poate constata din ansamblul materialului probator faptul că relația de căsnicie, în ceea ce o privește pe familia I. durează de 11 ani, iar în privința familiei K. de 16 ani, având caracter stabil, fiind evident din depozițiile
martorilor audiați că defunctele au avut un rol esențial în menținerea familiilor unite, fericite active social.
Față de circumstanțele dovedite ale vieții de familie de către reclamanți și ținând cont de faptul că daunele morale au un caracter reparator, nicidecum o sursă de îmbogățire nejustificată a acestora, tribunalul apreciază ca fiind rezonabilă suma de 88.000 de lei cu titlu de daune morale pentru pierderea partenerului de viață în ceea ce îl privește pe reclamantul I. I. și 88.000 de lei pentru reclamantul K. G. .
În ceea ce îi privește pe cei trei copii minori, tribunalul are în vedere vârsta acestora, vârstă la care cu toții au conștientizat prezența mamei în viața de familie și implicarea acesteia profund și activ în viața, creșterea și educarea copilului, dar mai ales, au conștientizat absența acesteia; de asemenea, tribunalul are în vedere gravitatea pierderii mamei pentru un copil de 6 ani, respectiv de 10 ani întrucât prezența unei mame nu poate fi niciodată înlocuită, fiind esențială pentru dezvoltarea armonioasă și echilibrată a oricărui copil, o asemenea pierdere cu caracter definitiv pentru aceștia reprezintă cu certitudine un element de dezechilibru emoțional, considerente pentru care suma de 220.000 de lei cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cei trei reclamanți minori este apreciată echitabilă de către instanță.
Legătura de cauzalitate se deduce în mod logic și rezonabil, fără a mai fi nevoie de administrarea altor mijloace de probă, fiind evident că imprudența la volan a numitului A. V. care a condus la decesul numitelor I. M. și K.
a fost însoțită de necesitatea suportării cheltuielilor de înmormântare, a lipsit cei trei copii minori de întreținerea pe care mama acestora le-a prestat-o în tot acest timp și, implicit, le-a cauzat suferința de ordin afectiv atât soților, cât și copiilor.
Revenind la răspunderea civilă a asigurătorului, tribunalul va reține că, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 se acordă despăgubiri și în cazul în care persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt soțul (soția) sau persoane care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului.
De altfel, o asemenea concluzie rezultă fără urmă de îndoială din reglementarea art. 49 alin. 1 lit. a din Legea nr. 136/1995 potrivit căruia Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu:
legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectiva și cel prevăzut în contractul de asigurare.
Or, o asemenea reglementare reprezintă dreptul comun în materie de răspundere civilă a asigurătorului față de terțe persoane cât timp sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil, astfel încât Tribunalul va înlătura ce neîntemeiate apărările pârâtei din perspectiva dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA 5/2010 întrucât printr-un act juridic cu forță juridică inferioară legii cum este Ordinul Comisiei de Supraveghere a A. lor nu pot fi aduse restrângeri ale răspunderii civile a asigurătorului pe care legiuitorul
nu le-a menționat în cuprinsul cadrului general al răspunderii asigurătorilor: Legea nr. 136/1995.
Cât privește fondul acțiunii, având în vedere faptul că au fost analizate deja condițiile antrenării răspunderii civile delictuale potrivit art. 998-999 Cod civil, tribunalul urmează a antrena răspunderea pârâtei U. A. S.A. în ceea ce privește daunele materiale pentru cheltuielile de înmormântare probate cu chitanțele justificative în cuantum de 3400 de lei pentru familia K., respectiv pentru dreptul la întreținere legală de care ar fi beneficiat copiii minori dacă ar fi trăit mama acestora, precum și repararea prejudiciului de agrement apreciat ca fiind costul terapiei psihologice de care au nevoie acești minori.
Împotriva soluției arătate a declarat apel pârâta U. A. S.A solicitând în principal admiterea excepției lipsei competenței materiale a instanței, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente iar în
subsidiar admiterea apelului, schimbarea hotărârii în sensul admiterii în parte a acțiunii și reducerii despăgubirilor (materiale și morale) acordate reclamanților la suma de 175.000 lei pentru reclamanții Ivorschi și la suma de 130.000 lei pentru reclamanții K. .
În susținerea celor solicitate se arată că raportat la prevederile art.14 și următoarele C.pr.penală instanța competentă să soluționeze acțiunea civilă exercitată separat este instanța civilă.
Cu privire la fond arată că instanța nu a pus în discuția părților dacă sunt incidente sau nu prevederile art.49 din dosarul nr.5/2010; reclamanții nu au făcut nicio apărare cu privire la dispozițiile menționate și nu există nicio hotărâre
/act normativ care să lipsească de eficiență prevederile ordinului.
Pe de altă parte instanța a apreciat că datorează despăgubiri raportat la prevederile art.49 alin.1 lit.a din Legea nr.136/1995 care statuează că asiguratorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare. Prin urmare instanța trebuia să aplice prevederile contractului de asigurare.
Ori art.53 din Legea nr.136/1995 prevede prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a A. lor conform Legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării facilitățile și penalizările aplicabile asiguratilor, criterile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asiguratorului de a încheie asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare.";.
Prin urmare raportat la faptul că însăși legea prevede că aplicarea asigurării obligatorii, adică condițiile contractului de asigurare se stabilesc prin norme adoptate de CAS, se impune aplicarea în cauză atât a prevederilor Legii nr.136/1995 cât și a Normelor cuprinse în Ordinul CAS nr.5/2010. Obligațiile contractuale trebuie determinate în condițiile și limitele prevăzute de lege.
La stabilirea despăgubirilor în caz de deces în baza contractului de asigurare obligatorie se acordă despăgubiri din categoria celor limitativ enumerate de art.49 din Ordinul nr.5/2010.
Mai arată apelanta că hotărârea s-a dat cu încălcarea drepturilor procesuale întrucât una dintre probe interogatoriul a fost respins ca nejustificat iar administrarea acestei probe se impunea raportat la faptul că familiile au suferit un grav prejudiciu.
Totodată se arată de apelantă că instanța a acordat sume care nu au fost solicitate în cursul procesului și a stabilit că se impunea ca de urgența minorii să beneficieze de ajutorul de specialitate al unor psihoterapeuți, deși nu exista nicio recomandare medicală în acest sens iar prin cererea de chemare în judecată
nu s-a solicitat acoperirea unor astfel de cheltuieli prezente și viitoare. Nu se contestă că minorii și întreaga familie a defunctelor au suferit o mare pierdere și este posibil să fi fost util ca aceștia să beneficieze de asistența de specialitate, cert este că nu au beneficiat, că nu există recomandări de specialitate în acest sens. În fapt s-a speculat și sub acest aspect pierderea suferită de minori: dacă ar fi existat o nevoie reală dacă s-ar fi dorit în mod real ca minorii să beneficieze de consultul unor psihoterapeuți, familia ori școala ar fi putut face acesta întrucât există gratuitatea pentru minori pentru serviciile medicale acordate.
Într-o atare situația instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, adică costul unor tratamente /consult de specialitate al unor psihoterapeuți care nu au făcut și care nu poate fi impus reclamanților minori de către instanța de judecată. În măsura în care reclamanții vor avea recomandarea medicală pentru aceste tratamente și aceste tratamente vor fi făcute efectiv, cheltuielile pot fi acordate în măsura în care sunt reale și dovedite, de către persoanele care răspund de repararea prejudiciului.
Prin urmare se impune înlăturarea obligației de la plata sumei de 45.000 lei și respectiv 3.000 lei reprezentând costul tratamentelor întrucât acestea nu au fost solicitate de reclamanți și nu fac parte din categoria celor care pot fi acordate în baza contractului de asigurare obligatorie în caz de deces.
Cu privire la suma acordată reprezentând diferențe de venituri de care au fost privați minorii se arată de apelantă că cererea nu era admisibilă după cum nici mamelor minorilor nu le-a achitat suma de 47970 euro de către angajatorii lor până ce minorii urmau să împlinească vârsta de 18 ani, corelativ nu li se poate solicita să achite reclamanților minori, global, venituri realizare de către părinte. În ce privește suma acordată de 76800 lei și 1. lei a indicat că acestea reprezintă diferență de venituri dar nu a indicat care sunt veniturile avute în vedere pentru stabilirea sumelor și nici probelor pe care le-a avut în vedere pentru a stabili aceste sume.
Prestațiile rezultând din încălcarea dreptului la întreținere al minorilor precum și cele privind prejudiciul de agrement nu fac parte din categoria celor prevăzute în Legea nr.136/1995 și în art.49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA 5/2010, motiv pentru care solicită modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor solicitate de reclamanți.
Cu privire la daunele morale arată apelanta că în temeiul contractului de asigurare avea obligația de a acorda despăgubiri în măsura în care autorul prejudiciului datorează aceste despăgubiri și în limitele contractului de asigurare. De asemenea în nenumărate hotărâri, dar și în tratatele de specialitate reluate fiind aceste argumente s-a subliniat în mod explicit că stabilirea valorii daunelor care compensează prejudiciul nepatrimonial nu se poate face în funcție de criterii cum ar fi situația materială a persoanei vinovate sau persoanei prejudiciate.
Astfel, în legătură cu sumele solicitate de reclamanți cu titlu de daune morale, pe lângă criteriul gravității prejudiciului moral, ținând cont de argumentele literaturii juridice și ale practicii judiciare, pentru stabilirea indemnizației destinate reparării daunelor morale trebuie să se apeleze la un alt criteriu orientativ și anume criteriul echității. De aceea indemnizația acordată trebuie să fie justă, rațională, echitabilă, adică în așa fel stabilită, încât să asigure efectiv o compensație suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral, suferit fără a deveni o surdă de venituri nejutsificată.
Nu se contestă traumele suferite de reclamanți și au fost de acord cu plata amiabilă a despăgubirilor materiale și morale, au făcut o ofertă reală de plată pentru sumele rezonabile și care acoperă prejudiciul, dar reclamanții deși susțin că sunt în nevoie, nu le-au acceptat.
Răspunzând celor invocate prin apărător intimații au solicitat respingerea apelului în considerarea că raportat la prevederile Codului comercial la de
cizia XXIII/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție competența revine Tribunalului Specializat C. iar în condițiile art.998, 999 și Legii nr.136/1995 reținerile instanței sunt corecte.
Analizând argumentele aduse prin apelul declarat, C. ea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță intimații Ivanoschi și K. au solicitat instanței a fi obligată apelanta la plata despăgubirilor în sumă de 250.000 euro daune morale pentru fiecare dintre copii minori Ivanoschi A. C., Ivanoschi
A. M. ; 50.000 euro reprezentând daune morale în ceea ce îl privește pe intimatul Ivanoschi I. ; 100.000 euro daune materiale reprezentând: 250.000 euro cheltuieli de mormântare, cheltuieli efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, 1230 euro diferența rate credit ING; 330 euro descoperire de card, 47.970 pentru fiecare copil diferența de la veniturile nete obținute cu titlu de daune materiale și agrement ; precum și la plata sumei de 250.000 euro daune morale pentru minorul K. G. V., 50.000 euro daune morale, intimat K. V.
; 81509 euro daune morale reprezentând 2500 euro cheltuieli mormânt, piatra funerară cheltuieli cu îndeplinirea ritualurilor, 80900 euro diferența rata credit BCR, 139 euro diferența rata CAR, 47970 euro diferența venituri nete absolute de mama minorului cu titlu de daune materiale și de agrement.
În susținerea celor solicitate s-a arătat că acțiunea este generată de decesul soțiilor/mamelor minorilor survenit în urma accidentului produs din culpa conducătorului auto A. V. posesor al poliției de asigurare RCA emisă de societatea de asigurări apelanta. Dat fiind că evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliției și prin rezoluție s-a stabilit culpa asiguratorului au fost nevoiți să solicite despăgubiri având în vedere art.26 și elementele prevăzute de art.49 din Norme, Legea nr.136/1995 și art.998, 999, art.1000 alin.1 C.civ.
Legea menționată nr. 135/1996 conține norme în privința despăgubirilor în cazul asigurării obligatorii pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente. Astfel statuează că evaluarea, constatarea, aplicarea asigurării de răspundere civilă auto, nivelul, condițiile de plată se stabilesc prin norme adoptate de comisia de supraveghere (art.8, art.53).
Prevederile invocate prin acțiunea exercitată respectiv art.26 din Ordinul 5/2010 (aplicabil la momentul producerii accidentului) statuează că asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.
Același ordin prin art.49 prevede că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului se au în vedere: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative; b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului; d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Din normele enunțate reiese că în cazul asigurărilor de răspundere civilă obligatorie asiguratorul acordă doar despăgubirile constând în: cheltuieli cu înmormântarea, transportul cadavrului, veniturile nerealizate și alte eventuale
cheltuieli pe perioada de producere a accidentului și până la data decesului; daune morale.
Cu alte cuvinte în cazul asigurării obligatorii pentru alte cheltuieli, venituri nerealizate ce nu fac parte din categoria prevăzută de norme sau depășesc limitele stabilite de acestea, prejudiciu trebuie suportat de autorul accidentului/asigurat sau eventual de succesorii acestora.
Plecând de la cele stabilite de norme și de starea de fapt necontestată constând în aceea că a existat poliță de asigurare obligatorie; că s-a produs în perioada de valabilitate un accident din culpa asiguratorului soldat cu victime;fapta și raportul de cauzalitate fiind determinate, dat fiind argumentele aduse de apelantă în privința daunelor materiale urmează a stabilit în ce măsură despăgubirile se justifică sau nu. Astfel, prin demersul inițiat intimații au solicitat despăgubiri constând în cheltuieli cu înmormântarea. Conform normelor aceste cheltuieli trebuie dovedite. La dosar a fost depus un singur act-contractul încheiat de intimatul K. cu o persoană pentru efectuarea lucrărilor la mormânt
- bordura, cripta în sumă de 3400 lei fără a fi însoțit și de alte acte. În aceste condiții în lipsa altor acte corect a reținut prima instanță că cheltuielile nu se justifică decât în parte.
Au mai solicitat intimații - diferența de venituri nete obținute de soțiile/mamele minorilor decedate cu titlu de daune materiale și de agrement. Referitor la venituri, normele invocate prin acțiune au în vedere veniturile nete nerealizate și alte cheltuieli rezultate în perioada producerii accidentului și până la data decesului (diferențe dintre venituri nete ale persoanei vătămate/decedate probate cu documente fiscale și indemnizația primită din fondurile persoanei fizice/juridice la care salariatul desfășoară activitatea; venit mediu s.a (alin.1 art.49). Cu alte cuvinte pot fi acordate doar diferențele dintre veniturile ce s-ar fi realizat și indemnizația ce s-a acordat pe perioada precis determinată - producere accident - deces și eventualele cheltuieli cu solicitările de acte xerocopii, transport pentru obținerea documentelor necesare dovedirii, angajării ,veniturilor realizate și actele obținute. Așa cum se observă din solicitările făcute veniturile solicitate nu intră în categoria stabilită de norme iar în plus nu s-a dovedit nici faptul că între asiguratul răspunzător de producerea prejudiciului și asigurator s- ar fi extins limitele răspunderii . Ori în contextul dat raportat la norme și la acte susținerile apelantei că în mod greșit s-a reținut că se justifică despăgubirile în privința veniturilor - ca și cheltuieli materiale acordate global se vădesc fondate și vor fi admise..
Legat însă de categoria despăgubirilor materiale au susținut intimații ca în această categorie intră și cheltuielile de argument. Altfel spus majorii nu se mai bucură de hobby-uri iar minorii nu se pot bucura de activități (arta, sport, cultură) la fel ca înainte de producerea accidentului. Sub acest aspect pe lângă faptul că satisfacerea hobbyului ar putea intra în categoria analizei psihologice, în cauză deși se afirmă că minorii mergeau la diverse activități nu s-a depus nici un document de la autoritatea(instituția în cadrul căreia s-a desfășurat activitatea și nici un act care să ateste eventualele costuri, sume achitate. De altfel nu trebuie omis că sunt diverse forme de activități desfășurate în școli, cluburi școlare care nu necesită efort financiar. In plus nu s-a probat în ce constau activitățile părinților. Așadar în lipsa unor dovezi susținerile apelantei că nu sunt justificate daunele materiale se vădesc fondate și vor fi admise.
Tot legat de despăgubiri s-a susținut că minorii au suferit un dezechilibru emoțional iar pentru reintegrare socială au fost făcute cheltuieli. Sub acest aspect, trebuie observat că planul emoțional se relevă psihologic iar acesta intră în categoria daunelor morale și nu a celor materiale. În plus chiar dacă s-ar accepta ca cheltuielile de reintegrare făcute cu consultația la psiholog fac parte
din categoria instituită de norme "alte cheltuieli pe perioada dintre accident și deces"; în cauza în fața primei instanțe nu a fost depus nici un act care să ateste că pe intervalul arătat sau respectiv de la deces până la pronunțarea hotărârii au fost făcute cheltuieli cu deplasarea la psiholog pentru consultație. Or în lipsa unor acte în mod corect se susține de apelanta că nu se datorau sumele stabilite cu titlu de reintegrare.
Se reține însa prin hotărâre că prin norme s-ar realiza o restragere a daunelor și ca atare nu ar fi aplicabile. Susținerea nu poate fi reținută, întrucât pe lângă faptul că intimații prin acțiunea exercitată au precizat temeiul ca fiind art.26, art.49 din norme, legea în materie în cazul asigurării obligatorii precizează că limitele; stabilitatea și plata despăgubirilor se stabilește prin norme. Ori câtă vreme legea conține prevederi în aceasta privință reținerile primei instanțe sunt greșite, iar din această perspectivă susținerile apelantei sunt corecte.
Au mai solicitat intimații prin demersul lor, daune morale având în vedere suferința creată prin decesul mamelor, soțiilor, iar în această privință apelanta a susținut că determinarea/ cuantumul stabilit de către prima instanță nu se justifică respectiv nu este unul rezonabil, echitabil. Conform normelor mai sus enunțate daunele morale se pot acorda în conformitate cu legislația și jurisprudența. În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului rămâne a analiza consecințele negative suferite, afectarea situației familiale în plan fizic și psihic în urma decesului mamei/soției. Sub acest aspect în plan familial analiza presupune a avea în vedere că prejudiciul afectiv nu se consuma instantaneu ci se produce în timp prin stări, senzații sau amintiri. În cauza nu se poate contesta ca în lipsa defunctelor se dezechilibrează mediul familial în care se continuă viața: minorii având nevoie de ocrotirea și îndrumarea mamei, soții de sprijin în activitatea gospodăriei ,pentru îngrijirea copiilor.
Cât privește urmările în plan psihologic trebuie observat că se manifestă atât în plan mental, cât și emoțional .Planul mental se distinge de planul emoțional prin faptul că acesta se refera la sănătatea mentală, ca valoare umană protejată, la integritatea psihică a persoanei, care poate fi lezată prin evenimente de natură a altera starea de confort psihologic. Planul emoțional cuprinde totalitatea sentimentelor aparținând unei persoane. Delimitarea prezintă importanță atât în evaluarea prejudiciului cu privire la întinderea sa, cât și în posibilitatea de a face o analiză în concret a existenței acestuia. Planul emoțional poate fi evaluat cel mult pe baza prezumțiilor, spre exemplu prezumția că între membrii familiei există relații de afectivitate. Instanța nu poate vizualiza trăirile sufletești ale persoanei pentru a putea individualiza prejudiciul, însă poate deduce din starea de fapt, folosind prezumțiile, existența unui prejudiciu în acest plan. Deși sentimentele formează un plan aparte, care se manifestă cel mult în comportamentul persoanei față de alte persoane, acestea pot produce prin intensitatea lor și modificări la nivel mental. Astfel, prin lezarea sentimentelor de afectivitate psihicul poate fi afectat, nefiind capabil să se adapteze la suferința cauzată de prejudiciul pierderii mamei.
În cazul concret analizat, putem discuta în plan emoțional despre atingeri aduse încrederii în șansele de reușită pe viitor, în forțele proprii, influențate de lipsa mamei, cauzată prin fapta ilicită. Totodată, se poate include aici și suferința cauzată prin schimbările intervenite în viața intimaților prejudiciați, succesiunea de evenimente în raport cauzal cu fapta ilicită de natură a altera starea de bine sau armonia familiala.
Avansând în studiul implicațiilor afective ale traumei, se poate stabili un prejudiciu și la acest nivel prin devierea cursului normal al vieții, prin reducerea șanselor de împlinire în orice plan. În plan mental, incontestabil, au loc schimbări drept consecință a traumei de a vedea familia lipsită de mamă/soție și
eforturile de a-și accepta noul mod de viață. Acest proces poate presupune terapie și consiliere și, implicit, un prejudiciu prin lezarea integrității psihice.
Toate aceste atingeri aduse vieții intimaților conduc la concluzia că fapta ilicită a deteriorat fundamental viața acestora, în toate planurile mai sus analizate, motiv pentru care suma acordată cu titlu de daune morale în aprecierea instantei de apel că este pe deplin justificată și din această perspectivă soluția nu poate fi greșită.
Greșite nu sunt nici reținerile instanței cu privire la competența, întrucât trebuie avut în vedere ca demersul poate fi exercitat si direct în lipsa unei acțiuni penale, că asigurarea este un fapt de comerț iar relația este una comercială precum și faptul că normele aplicabile comerciantului se aplică și în cazul cu persoana fizică. Ori ,plecînd de la natura litigiului și de la normele aplicabile susținerile apelantei se vădesc neîntemeiate.
Nici reținerile instanței cu privire la administrarea probelor nu pot fi considerate greșite. Faptul că unele pretenții au fost admise și altele nu au fost încuviințate nu conduce la concluzia încălcării dreptului de apărare al apelantei. Concludentă și utilitatea probei trebuie apreciată raportat la economia cauzei. În speța s-a administrat un probatoriu complex: rezoluție, proba testimonială în strînsă legătura cu pretențiile formulate despre care apelanta face vorbire. Asadar susținerile apelantei se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Prin urmare, față de cele arătate constatând că nu se justifică despăgubirile cu titlu de daune materiale: diferențe venituri și cheltuieli reintegrare iar din această perspectivă soluția primei instanțe este gresită, în baza art.296 C.pr.civ. coroborat cu art.26, art.49 din Ordonanța 5/2010, art.53 din Legea 136/1999,art276c.pr.c. C. ea va admite apelul și va modifica în parte hotărârea conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta U. A. SA B. cu sediul în B., Bd.D. nr.30, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1061 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o schimbă în parte în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată către reclamanții I. I. în nume propriu, I. A. C. prin reprezentant legal I. I., I. A.
M. prin reprezentant legal I. I., toți cu domiciliul în T. str. T. nr.26, ap.14, jud. C. a sumei de 1. lei daune materiale și către reclamanții K.
V. G. în nume propriu, K. G. V. prin reprezentant legal K. V. G. cu domiciliul în T. str. T. nr.4 ap,14, jud. C. a sumei de 1. lei daune materiale.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă apelanta să achite intimatului II cheltuieli parțiale în sumă de 1000
lei.
Decizia este definitivă și executorie
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
D. M. | F. | T. | D. | C. |
red.F.T./S.M.D.
11 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 1101/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 585/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
