Decizia civilă nr. 18/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 18/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta S. DE A. - R. A. S.A. - S. C. împotriva sentinței civile nr. 3157/_, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. - N., în contradictoriu cu intimații I. V. și P. D., cauza având ca obiect în prima instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor intimatului I. V.
, d-l avocat D. Nemeti, cu împuternicire avocațială existentă la dosar, lipsind reprezentanții recurentei și a intimatului P. D. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar, în data de 11 ianuarie 2013, prin fax, condițiile de asigurare privind asigurarea de avarii și furt pentru autovehicule comercializate în sistem leasing/credit.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul acordă reprezentantului intimatului I. V. cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului I. V. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 3157/2012 pronunțată la data de_ Judecătoria C. N. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. D. .
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATE DE A. -R. A. SA S. C. în contradictoriu cu pârâtul I. V. .
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATE DE A. -R.
A. SA în contradictoriu cu pârâtul P. D., cu domiciliul în sat P. de Jos nr. 218, jud. C., fiind obligat pârâtul P. D. să plătească reclamantei suma de 4769,41 lei cu titlu de despăgubire achitată de reclamantă în dosarul de daună nr. CJ1009CA008721, precum și dobânda comercială calculată asupra debitului de 4769,41 lei, de la data introducerii,_, și până la achitarea efectivă a acesteia.
De asemenea a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului I. V. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, iar pe pârâtul P. D. să plătească reclamantei suma de 397,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 394,71 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 3 lei reprezentând timbru judiciar.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data de_ a avut loc un accident rutier în care au fost implicate autovehiculul marca BMW cu nr._ condus de pârâtul P. D. și autoturismul marca Skoda cu nr._ condus de pârâtul I. V., în urma căruia au fost avariate cele două auto autovehicule, o persoană a decedat și alte trei persoane au fost ușor rănite. Prin sentința penală nr. 176/_ pronunțată de Judecătoria Huedin, definitivă prin Decizia penală nr. 64/A/2011 a T. ului C., s-a stabilit vinovăția pârâtului P. D. în producerea accidentului (f.120-122).
Pârâtul I. V. s-a adresat societății reclamante solicitând, în temeiul raporturilor de asigurare facultativă CASCO repararea prejudiciului produs, reclamant deschizând dosarul de daună nr. CJ1009CA008721. În urma soluționării dosarului de daună, reclamanta a achitat asiguratului său, pârâtul I. V., suma de 37839,90 lei RON (f.60).
Pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierilor de ședință aflate a dosar cauzei, instanța a apreciat că a fost legal parcursă procedura concilierii prevăzută de art. 720 ind.1 C.proc.civ..
Sub aspectul legii aplicabile, instanța a reținut că raportat la dispozițiile art. 3 din Legea 71/2011, raporturile juridice dintre părți sunt supuse legii în vigoare la data când acestea au luat naștere, respectiv legii în vigoare înainte de data de_ .
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. D. invocată prin întâmpinare, instanța a reținut că potrivit art. 22 din Legea 136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și
împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
Raportat la textul legal menționat, constatând că la data producerii accidentului rutier pârâtul P. D. a cărui vinovăție a fost stabilită, nu avea încheiată în mod valabil asigurare de răspundere civilă obligatorie, iar reclamanta a despăgubit pe asiguratul său pentru prejudiciile cauzate prin accidentul produs de pârâtul P. D., reclamanta este subrogată în drepturile asiguratului contra celui răspunzător de producerea accidentului. Astfel, reclamanta s-a subrogat de drept în drepturile asiguratului despăgubit, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. D., invocată de acesta prin întâmpinare.
Asupra primului petit, instanța de fond a reținut că între reclamantă și pârâtul I. V. a fost încheiat contractul de asigurare facultativă CASCO nr. 2527252/_, raporturile dintre reclamantă și pârât fiind supuse prevederilor contractului de asigurare.
În cauză, reclamanta a precizat în mod expres, în ședința publică din data de_, faptul că își întemeiază pretențiile pe plata nedatorată. Astfel, instanța s-a raportat la cadrul procesual delimitat de reclamantă, având în vedere principiul disponibilității. Astfel, pentru a se putea reține că plata nu a fost datorată, trebuie ca prestația să fi fost făcută cu titlu de plată, datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, iar plata să fi fost făcută din eroare. Instanța reține că reclamanta a achitat pârâtului suma de 37839,90 lei în temeiul contractului de asigurare facultativă CASCO, în temeiul unei datorii existente (prejudiciul a fost constatat și cuantumul acestuia acceptat
de către societatea de asigurare reclamantă), prin urmare s-a realizat o prestație cu titlu de plată în temeiul unei datorii existente.
Asupra condiției ca plata să fi fost făcută din eroare, instanța de fond a reținut că din moment ce reclamanta avea obligația de plată a despăgubirii către asigurat în temeiul contractului de asigurare, din moment ce a constatat producerea riscului asigurat, avea obligația de plată. Prin urmare, plata nu a fost făcută din eroare, ci as-a realizat în executarea contractului de asigurare facultativă. Desigur, prin plată, asiguratorul s-a subrogat în drepturile asiguratului despăgubit, însă nu pot fi reținute susținerile acesteia potrivit cărora la momentul când a realizat plata s-a aflat în eroare cu privire la faptul că datora despăgubirea. Producerea riscului asigurat a dat naștere obligației asiguratorului de a acoperi prejudiciul.
Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate pe care reclamanta și-a întemeiat în mod expres pretențiile, instanța a respins acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâtul
I. V. având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 33070,49 lei și a dobânzii aferente, ca neîntemeiată.
Deliberând asupra celui de-al treilea petit al acțiunii, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995, "În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei";.
În consecință, văzând dispozițiile de mai sus, precum și disp. art. 998 C.civ. în materia răspunderii civile delictuale și art. 43 C.com., instanța de fond a obligat pârâtul P. D. să plătească reclamantei suma de 4769,41 lei cu titlu de despăgubire achitată de reclamantă în dosarul de daună nr. CJ1009CA008721, precum și dobânda comercială calculată asupra debitului de 4769,41 lei, de la data introducerii prezentei acțiuni și până la achitarea efectivă a acesteia. Suma de 4769,41 lei reprezintă parte din suma totală achitată cu titlu de despăgubire asiguratului I. V., respectiv diferența dintre suma totală și suma de 7730 Euro în echivalent în lei.
Instanța a reținut că pârâtul P. D. a achitat pârâtului I. V. suma de 7730 Euro reprezentând "daune materiale - valoarea autoturismului"; marca Skoda cu nr._ proprietatea lui I. V. și I. E. A, astfel cum rezultă din declarația autentificată sub nr. 1060/_ la BNO
O. Mihuțiu. Conținutul declarației este clar redactat, semnat și autentificat de notarul public, pârâtul I. V. recunoscând că a citit cele consemnate înainte de a-l semna. Nu au fost reținute cele relatate de acesta, respectiv faptul că suma de 7730 Euro ar fi fost plătită de pârâtul P. D. cu alt titlu, respectiv daune morale, cât timp nu s-a făcut, în nici unul din modurile prevăzute de lege, proba contrară. Prin suma achitată, pârâtul P. D. a acoperit daunele materiale reclamate de pârâtul I. V., respectiv "valoarea autoturismului";.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S. DE A.
R. A. SA solicitând admiterea recursului cu consecința modificării hotărârii recurate în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, cu titlu prealabil, recurenta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea pronunțată la data de 7 februarie 2012, cu privire la temeiul de drept al acțiunii, în sensul că își întemeiază acțiunea pe prevederile vechiului cod civil și nu a Codului de procedură civilă, referitoare la plata nedatorată și la răspunderea faptei proprii.
De asemenea, recurenta a arătat că în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, având ca și temei o presupusă precizare de acțiune ce nu ar fi putut fi făcută la termenul de judecată din 7 februarie 2012, întrucât orice precizare era tardivă la acel moment.
Pe de altă parte, instanța a ignorat concluziile scrise, în cuprinsul cărora s-a insistat asupra faptei prejudiciabile a pârâtului I. V. .
S-a arătat de asemenea că instanța în mod contradictoriu a respins pretențiile față de I. V. susținându-se că s-ar fi făcut o precizare a motivelor pe o plată nedatorată, fără a se face distincție față de care dintre pârâți.
Pentru aceste motive, recurenta a apreciat că în cauză sunt întrunite și condițiile prev. de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Recurenta a invocat și disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ., arătând că este dincolo de orice îndoială faptul că pârâtul I. V. a încasat de 2 ori despăgubirea aferentă autovehiculului său, însă cu toate acestea pe parcursul derulării procesului a avut poziții oscilante.
S-a mai arătat că prin cererea de chemare în judecată au fost invocate ca și temei de drept dispozițiile art. 992, 994, 998-999 C.civ. și art. 22 din Legea nr. 136/1995, susținându-se caracterul nedatorat al plății.
În plus, s-a arătat că la data de_ când s-a efectuat plata către pârâtul I. V. recurenta s-a subrogat prin efectul legii în drepturile sale, moment la care a intervenit compensația între datoria recurentei față de pârâtul I. V. și datoria pârâtului P. D. față de aceeași persoană.
Recurenta a mai arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu ar fi realizat o plată nedatorată, iar cu privire la aceasta a susținut că într-adevăr a încheiat cu pârâtul I. V. un contract de asigurare CASCO pentru bunul avariat de pârâtul P. D. și, reținând că datoria în vederea căreia s-a făcut plata a fost stinsă la data de 5 septembrie 2009, întrucât pârâtul P. D. a acoperit parțial prejudiciul cauzat pentru suma de 33.070,49 lei, prin subrogație și compensație mai trebuie să plătească asiguratului său I. V. doar suma de 4.769 lei, astfel încât condiția ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, este îndeplinită.
Au mai fost invocate și disp. art. 998 C.civ., arătând că prin fapta sa de a încasa suma de 37.839,90 lei cu titlu de despăgubire, după ce în prealabil încasase suma de 33.070,49 lei de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, asiguratul său I. V. i-a cauzat un prejudiciu pe care, în temeiul disp. art. 22 din Legea nr. 136/1995, îl poate recupera de la P. D.
, fiind îndeplinite și condițiile îmbogățirii fără justă cauză a pârâtului I. V.
.
Precizându-și poziția procesuală prin întâmpinare, intimatul I. V. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, arătând în esență că indiferent de temeiul juridic pentru care optează reclamanta, pretențiile sale sunt nefondate, atâta timp cât plata a avut la bază un raport obligațional valabil, respectiv contractul de asigurare auto facultativă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.ci.v, tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul precizează faptul că cererea recurentei de îndreptare a pretinselor erori materiale strecurate în încheierea ședinței publice din data de 7 februarie 2012 pronunțată de către instanța de fond, este inadmisibilă, întrucât o asemenea cerere poate fi adresată doar instanței căreia îi aparține actul și în nici un caz instanței de control judiciar care ar fi în imposibilitatea de a verifica susținerile invocate.
În plus, tribunalul reține, contrar susținerilor recurentei, faptul că plata nedatorată a constituit temeiul juridic pe care recurenta reclamantă le- a indicat atât în ședința publică din 7 februarie 2012, cât și în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei. De asemenea, în cuprinsul recursului, recurenta a susținut că sunt îndeplinite condițiile instituției juridice a plății nedatorate. În acest context, tribunalul subliniază și faptul că din cuprinsul recursului rezultă cu prisosință că recurenta face confuzii între instituțiile de drept material pe care a înțeles să-și întemeieze cererea de chemare în judecată, acesta fiind de altfel și motivul pentru care prima instanță, în mod corect, a încercat să lămurească limitele învestirii sale, prin raportare la temeiurile de drept invocate de către reclamantă.
Din această perspectivă, tribunalul va avea în vedere, în acord cu cele reținute și de prima instanță, că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe o plată nedatorată, în ceea ce privește primul capăt de cerere și desigur răspunderea civilă delictuală în privința celui de al doilea capăt de cerere, însă sub acest aspect, tribunalul are în vedere faptul că hotărârea pronunțată de prima instanță nu a fost atacată de partea care ar fi avut interes.
Referitor la condițiile plății nedatorate, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția plății din eroare, atâta timp cât reclamanta avea obligația de plată a asiguratului său în temeiul contractului de asigurare și a fost determinată de producerea riscului asigurat.
Așadar, obligația de plată a asigurătorului izvorăște din contractul de asigurare facultativă, astfel încât, recurenta a realizat o prestație în temeiul unei datorii existente, plată pe care și-a asumat-o prin actul juridic încheiat, respectiv contractul de asigurare, ca urmare a producerii riscului asigurat.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate, respingând așadar în mod corect cererea de chemare în judecată.
În același sens, tribunalul nu poate reține nici teza răspunderii delictuale, întrucât între recurentă și asiguratul său I. V. a existat un raport juridic contractual rezultat din contractul de asigurare facultativă tip CASCO, fiind în aceste condiții exclus un temei delictual.
În final, tribunalul reține și faptul că în cauză nu au fost probate aspecte care să conducă la excluderea răspunderii asigurătorului în temeiul contractului de asigurare facultativă, plata efectuată de către recurentă asiguratului său găsindu-și justificarea în clauzele contractuale asumate de către părți.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.1 C.pr.civ., constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, tribunalul va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta S. DE A. R.
A. SA.
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., tribunalul va obliga recurenta să-i plătească intimatului I. V. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial (f.40).
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul formulată de către recurenta S. DE
A. R. A. SA împotriva sentinței civile nr. 3157/2012 pronunțată
la data de_ de către Judecătoria C. N. în dosar nr._, pe care o menține în totalitate.
Obligă recurenta să plătească intimatului I. V. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
D. D. N. | K. F. M. | N. | N. |
Plecat la seminar semnează locțiitor președinte,
Red.2.ex. NK/LU/_
Judecător fond: R. M. Vereș Judecătoria C. N.
| ← Sentința civilă nr. 815/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 314/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
