Decizia civilă nr. 42/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 42/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - C. C. JUDECĂTOR - D. H. JUDECĂTOR - C. M. B. GREFIER - F. B.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC SS
S., împotriva sentinței civile nr. 12329/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata SC I. M.
M. S., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata a înregistrat la dosar în data de_, întâmpinare față de recurs și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
T. ul, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competent material, teritorial și general să soluționeze prezentul recurs.
Se constată de asemenea că recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 1716,76 lei și timbru judiciar de 3 lei, obligație care nu a fost îndeplinite de către recurentă.
T. ul, din oficiu invocă excepția nelegalei timbrări a recursului, raportat la dispozițiile art. 11 coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.12329/2012 pronunțată la data de 8 iunie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta LIBRA INTERNET BANK SA în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL C. -N. - DIRECȚIA POLIȚIA COMUNITARA, împotriva
procesului-verbal de contravenție seria PL nr. 0002633 din data de_, încheiat de intimat și în consecință s-a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, aplicată prin procesul-verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului, restituirea sumei de 250 de lei plătite de către petentă prin Chitanța seria MCJ nr. 4.908.112/_, cu titlu de amendă contravențională și s-a luat act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare contravențiilor seria PL nr. 0002633 din data de_, încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, pentru că la data de_, ora 13:40, nu a curățat zăpada și gheața de pe trotuarul din fața punctului de lucru, încălcând prevederile art. 5 pct. 1 din HCL nr. 191/2009.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că procesul- verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de OG nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nulitate a acestuia.
Referitor la motivul de nulitate a procesului-verbal invocat de către petentă, anume încheierea procesului-verbal în lipsa reprezentanților petentei, instanța a reținut că, de lege lata, dispozițiile OG nr. 2/2001 nu impun obligația agenților constatatori de a chema persoana sancționată contravențional la întocmirea actului contravențional, respectarea legalității procedurii de încheiere a actului contravențional fiind asigurată prin instituția martorului asistent prevăzută de art. 19 alin 3 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la susținerile petentei referitoare la privarea sa de dreptul de a formula obiecțiuni, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. XXII a Î.C.C.J. - Secții Unite din_, decizie publicată în M.OF. al României, Partea I, nr. 833 din_, nesocotirea cerințelor prev. de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 de către agentul constatator în momentul încheierii procesului-verbal de contravenție, se sancționează cu nulitatea relativă, condiționată de dovada unei vătămări, distincte de simplul fapt al aplicării sancțiunilor contravenționale. Recursul în interesul legii a fost exercitat pentru lămurirea regimului juridic al cazului de nulitate prevăzut expres de art. 16 alin. 7 din
nr. 2/2001, ce intervine în caz de nerealizare de către agentul constatator a obligației de a aduce la cunoștința contravenientului a dreptului de a formula obiecțiuni cu privire la cuprinsul procesului-verbal, iar instanța supremă, în considerentele deciziei, în termeni lipsiți de echivoc, a statuat că nulitatea absolută, care poate fi constatată și din oficiu, intervine doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. În toate celelalte situații, în care cazul de nulitate este, fie expres, fie implicit (rezultând din modul de reglementare, finalitatea urmărită de legiuitor), fiind nesocotite cerințele prescrise de actul normativ în discuție, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
De altfel, petenta a avut ocazia să le formuleze prin plângerea contravențională, care reprezintă cea mai energică manifestare a dreptului de a
formula obiecțiuni, petenta nefiind vătămat în niciun fel în conținutul acestui drept.
Cât privește motivul de nulitate privind inexacta descriere a faptei,
instanța a reținut că descrierea faptei este clară și precisă în procesul-verbal, reieșind clar din procesul-verbal de constatare a contravenției că petenta nu a curățat zăpada și gheața căzută de pe acoperiș pe trotuarul din fața punctului de lucru.
Analizând temeinicia procesului verbal contestat, instanța a constatat că starea de fapt reținută în actul administrativ corespunde realității, pentru următoarele motive:
Instanța a reținut că procesul-verbal conține constatările personale ale agentului constatator care s-a aflat la fața locului în momentul săvârșirii faptei. Prin urmare, actul întocmit în aceste condiții are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în eventualitatea în care acesta nu a făcut dovada contrară.
În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța a reținut că
jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, constituind o probă de vinovăție în săvârșirea contravenției, pe care contestatorul are posibilitatea de a o înlătura prin administrarea unor probe certe și concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 c.civ., probatoriu dublat de rolul activ al
judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001.
Astfel, nu este în sarcina intimatului obligația de a furniza martori și fotografii care să ateste săvârșirea faptei de către petentă, ci, din contră, art. 1169 C.civ. prevede că cel care face o propunere înaintea judecății este ținut să o dovedească. De asemenea, art. 129 alin. 1 din C.proc.civ. stabilește că părțile au îndatorirea să-și probeze pretențiile. Prin urmare, sarcina probei celor susținute în cuprinsul plângerii revenea petentei în prezenta cauză.
Totodată, din fotografiile efectuate la data constatării contravenției de către intimat rezultă că, în data de_, era căzută zapadă pe trotuarul din fața punctului de lucru al petentei, pe care aceasta nu a curățat-o.
Cu toate acestea, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, care reprezintă cadrul normativ general cu privire la regimul juridic al contravențiilor, sancțiunile contravenționale, fie că sunt principale sau complementare, trebuie să fie individualizate, astfel că sancțiunea concret aplicată trebuie să reflecte gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În raport de această împrejurare, textul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 oferă criteriile pentru individualizarea sancțiunilor contravenționale, reglementându-se, în termeni lipsiți de echivoc, că "sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal";.
Din declarația martorului Pojar F., instanța a reținut că s-au efectuat demersuri din partea reprezentanților petentei în vederea curățării zăpezii și a gheții de pe trotuar, apelând la o societate specializată în acest domeniu, care însă nu și-a onorat obligațiile. De asemenea, pentru a stopa căderea zăpezii de pe acoperiș au fost chemați pompierii, care au curățat întregul acoperiș de zăpadă, iar, după plecarea pompierilor, martorul împreună cu alte două persoane au îndepărtat toată zăpada din fața punctului de lucru al petentei.
Petenta a depus la dosar corespondență electronică cu societatea care trebuia să curețe zăpada, iar din fotografiile depuse de către intimat reiese că petenta a pus un indicator care să avertizeze trecătorii de pericolul căderii zăpezii de pe acoperiș și al alunecării pe gheața de pe trotuar.
Or, raportat la aceste înscrisuri și la declarația martorului, instanța a apreciat că petenta a manifestat diligență în vederea curățării zăpezii și a gheții de pe trotuar, intenția sa fiind de a respecta obligațiile legale trasate de HCL nr. 191/2009. Așadar, deși petenta este vinovată de săvârșirea contravenției, în cauză, se impune reindividualizarea sancțiunii contravenționale principale aplicate și înlocuirea amenzii de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului. Instanța a reținut că scopul urmărit prin sancționarea contravenientului poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului, amenda contravențională
în cuantum de 1000 de lei apărând ca disproporționat de mare raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, iar sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a asigura restabilirea ordinii de drept încălcate, prin comiterea contravenției, cât și pentru realizarea prevențiunii speciale, respectiv atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare, în împrejurări similare.
În lumina rațiunilor arătate anterior și în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentă, a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și a dispus restituirea sumei de 250 lei plătită de către petentă cu titlu de amendă, reprezentând jumătate din minimul prevăzut de lege, luându-se act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC SS S., solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii intimatei ca fiind nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, iar în subsidiar, în ipoteza menținerii sentinței atacate, recurenta solicită cenzurarea onorariului avocațial aprobat, în sumă de 10.500 lei ca fiind exagerat de mare față de obiectul și complexitatea cauzei și față de munca efectivă prestată de către avocat.
În motivarea recursului recurenta a arătat că, cu ocazia analizării materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a interpretat eronat aceste probe și a pronunțat soluția în baza acestei interpretări greșite.
Astfel, instanța de fond a concluzionat că recurenta prin răspunsul dat la interogatoriu a recunoscut livrarea mărfii pe baza facturilor fiscale nr. 1466587, 1466589, 1466602, 1466620, 1466652, 1466682 si 1466740, fapt ce
nu corespunde realității. Într-adevar, recurenta a declarat ca a avut relații comerciale cu intimata, insa nu a recunoscut niciodata livrarea mărfii corespunzătoare facturilor fiscale nr. 1466587, 1466589, 1466602, 1466620, 1466652, 1466682 si 1466740 si nici datoria existenta fata de intimată.
In ceea ce privește concluziile Raportului de Expertiza intocmit in cauza, recurenta a apreciat ca acestea nu sunt in măsura sa dovedească pretențiile intimatei, intrucat aceste concluzii sunt extrem de contradictorii, bazate, in mare parte pe presupuneri ale expertului, fiind prin urmare irelevante. Aceasta deoarece expertul a constatat că documentele contabile aferente perioadei ce se întinde pana la_ nu au putut fi studiate, motivul fiind imposibilitatea contactării fostei contabile a recurentei, care este plecata din tara, așa cum rezulta din dovezile de returnarea a corespondentei destinate acesteia chiar de către d-na expert Boanca Cornelia, motiv neimputabil, prin urmare, recurentei. Neputand fi studiata evidenta facturilor inregistrate in contabilitate si a intregii contabilități, per ansamblu, aferenta perioadei in care s-ar fi născut pretinsa creanța a intimatei, recurenta considera ca concluziile expertizei pleacă de la o totala greșita premisa atunci când experta considera ca intregul sold debitor al recurentei existent la data de_ către furnizorii acesteia, in suma de 114.004,86 lei, este datorat intimatei S.C. I. M. M. S.R.L. Existenta unei pretinse fise analitice pentru partenerul "S.C. I. M. M. S.R.L.", contravine afirmației expertului conform căreia lipsesc documentele contabile aferente perioadei anterioare lunii iulie 2006.
Recurenta considera ca pentru a dovedi in mod indubitabil existenta unei creanțe fata de aceasta, creanța contestata pentru o serie de motive, cu raportare la facturile invocate de către intimată in susținerea pretențiilor sale, având in vedere inclusiv faptul ca recurenta nu a negat existenta unor raporturi juridice anterioare existente intre parti, raporturi juridice care s-au
stins insa, prin achitarea sumelor datorate, nu este suficient sa se plece de la niște prezumții, bazate pe existenta unei fise de partener, care nu dovedește evidenta riguroasa a plaților si a destinației acestora, precum si a debitului raportat la facturile invocate de către intimată.
Având in vedere inclusiv principiul conform căruia "orice dubiu profita celui ce se obliga"; si obligația legal procesuala a intimatei-reclamante de a-si proba pretențiile, rezulta ca in speța exista dubii si aspecte neclare ce profita recurentei parate, atât in ceea ce privește existenta unei datorii (debit) către
intimată cat si in ceea ce privește intinderea exacta a acestei obligații.
Prin urmare, recurenta consideră ca concluziile exepertizei, deși aparent evidente, analizate atent, cu coroborarea intregului text al expertizei si a afirmațiilor expertului, dovedește existenta unor serioase dubii si chiar inadvertențe intre constatările expertului si concluziile acestuia, menite a invalida, din punct de vedere juridic, concluzia trasa la final prin expertiza si care nu este favorabila recurentei.
In subsidiar, în situația in care, in pofida celor arătate mai sus, instanța va aprecia ca acțiunea intimatei este fondata, parțial sau integral, se solicită acordați doar parțial a cheltuielilor de judecata solicitate de către aceasta, in ceea ce privește onorariul avocațial solicitat, in cuantum de 10.500 lei, suma ce, in opinia recurentei, este exagerata, cu raportare la obiectul cauzei si a muncii efectiv prestata de către avocat. Se apreciază ca circa 50 % din onorariul pretins este indestulator pentru acoperirea prestației avocațiale, impreuna cu deplasările aferente.
Prin întâmpinare, intimata SC I. M. M. S. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat in baza art.312 pct.4 alin.1 din codul de procedura civila și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata in baza art.274 cod procedura civila.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că din probele administrate in cauza rezulta ca recurenta-parata îi datorează cu titlu de preț suma de bani la care a fost obligata. Expertiza efectuata in cauza a concluzionat in sensul stabilirii datoriei analizând actele contabile avute la dispoziție din partea paratei si a reclamantei intimate. Este de remarcat ca recurenta-parata nu a făcut nici un fel de obiectiuni cu privire la concluziile expertizei, deși s-a acordat termen pentru a se studia expertiza si a se depune eventuale obiectiuni echivalând cu o recunoaștere a celor constatate. Remarcile făcute cu privire la expertiza contabila in motivarea recursului sunt nefondate. Este de remarcat totala rea credința a paratei care a făcut tot ce a putut pentru a ascunde adevărul si a determina amânarea soluționării cauzei.
Prin urmare cererea de modificare a sentinței si respingerea acțiunii este nefondata, fiind neîntemeiată și cererea subsidiar formulata prin recurs de a se reduce onorariul de avocat. Intimata a arătat că în mod corect a procedat prima instanța fata de valoarea litigiului, complexitatea cauzei fata de atitudinea paratei, deplasarile de la L. la C. -N. la termenele de judecata, inclusiv la o incercare de soluționare pe cale amiabila a cauzei, cazare etc.
În ședința publică din data de 28 ianuarie 2013, instanța a ridicat, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a recursului.
Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului, tribunalul reține următoarele:
Pentru termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013 instanța i-a pus în vedere recurentei să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1.716,76 lei și a unui timbru judiciar în cuantum de 3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat (f.10).
Conform prev. art.20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări a recursului și va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta SC SS S. împotriva sentinței civile nr.12329/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
Cheltuieli de judecată în recurs nu vor fi acordate, întrucât intimata SC
M. M. S. nu a solicitat obligarea recurentei la plata acestora.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Anulează, ca nelegal timbrat, recursul declarat de pârâta SC SS
S. împotriva sentinței civile nr. 12329/8 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
C. | C. D. | H. | M. | C. | B. F. B. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: C. R., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 23/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 407/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
