Decizia civilă nr. 314/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.314/2013
Ședința publică din data 20 mai 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. -C. B. JUDECĂTOR - C. C.
JUDECĂTOR - D. H. GREFIER - A. V.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. LOCAL AL M. C.
-N. și M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1548/21 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, având ca obiect pretenții, privind și pe intimata-pârâtă SC C. I. E. S. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatei, domnul avocat
M. Costin, cu împuternicire avocațială depusă la fila 10 din dosar, lipsă fiind recurentele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata-pârâtă SC C. I. E. S. a depus la dosar la data de 13 mai 2013, întâmpinare și înscrisuri anexe acesteia, constând în împuternicire avocațială, chitanță și factură reprezentând onorariul avocațial și contract de asistență juridică.
Instanța pune în discuție competența de soluționare a prezentei căi de atac.
Reprezentantul intimatei consideră că este competent T. ul Specializat C., pe considerentul că această cauză intră sub incidența Legii nr.469/2002, pentru că aceasta este legea care guvernează contractul încheiat de părți. Susținerea recurenților în sensul că prevederile acestei legi se aplică numai în raporturile dintre comercianți, iar nu în toate raporturile juridice pe care le au comercianții, consideră că nu are suport legal în prevederile acestei legi. Această lege se aplică tuturor raporturilor juridice în care participă un comerciant.
În baza prevederilor art.1591alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
Instanța pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de către C. local al municipiului C. -N., prin raportare la soluția pronunțată în cauză și la aspectul privitor la necontestarea soluției asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. local al municipiului C. -N. .
Reprezentantul intimatei consideră că recursul este inadmisibil și solicită să se respingă ca atare.
Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune sau de invocat excepții, instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea pe fond a recursului.
Reprezentantul intimatei susține apărările formulate prin întâmpinare. Învederează că acel contract de închiriere încheiat între părți intră sub incidența de reglementare a Legii nr.469/2002 și ca urmare, potrivit art.4 alin.3 din această lege, penalitățile nu pot depăși cuantumul creanței. De asemenea, învederează că susținerea invocată prin recurs potrivit căreia prevederile Legii nr.469/2002 nu ar avea caracter imperativ, este lipsită de orice suport juridic. Solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și să se constate că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică. Solicită și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Instanța, în baza actelor de la dosar și a susținerilor părții prezente, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1548/2013 pronunțată la data de data de 25 Ianuarie 2013 Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului C. LOCAL AL MUN. C. -N., invocată din oficiu.
A respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul C. LOCAL AL MUN. C. -N. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. I. E. S.R.L., ca fiind formulată de o persoana lipsită de capacitate procesuală de folosință și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată si precizata de reclamantul M. C. -N. - prin P., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. I. E. S.R.L., fiind obligată parata sa achite reclamantului M. C. -N. suma de 338,21 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea ratelor de chirie restante și aferente intervalului februarie 2008 - iunie 2010.
De asemenea, a fost obligată pârâta săachite reclamantului M. C. -N. penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere, pana la data de_, respectiv in cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere ulterior acestei date, calculate prin raportare la debitele - chirie restanta achitata cu intarziere/neachitate, conform centralizatorului existent la filele 60-61 ale dosarului cauzei, tinandu-se seama si de platile partiale efectuate, penalitati acordate pana la data achitarii efective a tuturor debitelor principale restante, fara ca penalitatile de intarziere, sub aspectul cuantumului lor total, sa depaseasca in cuantum debitul principal asupra carora sunt calculate, potrivit Legii nr. 469/2002, in vigoare la data incheierii contractului de locatiune.
S-a respins în rest acțiunea ca nefondată, fiind respins, ca neintemeiat, capatul de cerere accesoriu avand ca obiect obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a respins solicitarea paratei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondat.
Pentru a dispune în acest sens prima instanță a reținut faptul că între parata S.C. C.
I. E. S.R.L. si C. Local al Mun. C. -N. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 59583/_, având ca obiect exploatarea spațiului comercial nr. 1, situat in C. -N., Piața Agroalimentara Hermes, în suprafață de 30,3 mp, alcătuit dintr-o încăpere folosită pentru comercializarea de carne și produse din carne, pârâta având calitatea de locatar - titular în raport de contractul de închiriere amintit. Termenul locațiunii a fost stabilit inițial pentru o perioada de 3 ani, calculată de la data predării spațiului conform proces verbal de predare-primire, care, în speta, s-a realizat in data de_ (f. 11). Potrivit prevederilor contractuale, societatii parate ii revenea obligatia de a achita o chirie in cuantum 4,5 lei/mp/zi, indexabila succesiv cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, până cel mai târziu la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă, potrivit art. 4 lit. h) din contractul părților.
De asemenea, in conformitate cu prevederile art. 11 din contract, in caz de neindeplinire a obligatiilor pecuniare de catre locatar la scadenta, atrage plata de penalitati de intarziere in cuantum de 0,2%/zi de intarziere, din valoarea ratelor neachitate, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor (f. 6-9).
Instanta a mai retinut ca, potrivit art. 6 din contractul partilor, acestea au convenit ca modificarea clauzelor contractului sa nu se poata realiza decat numai prin acordul partilor contractante.
Subsecvent, prin actul aditional nr. 3 din data de_ la contractul de inchiriere nr. 59853/_, partile au stabilit prelungirea duratei contractuale initiale de la data de_ si pana la data de_ . Totodata, s-a modificat scadenta de plata a obligatiei de plata a chiriei lunare pentru data de 30 a fiecarei luni pentru luna precedenta, cuantumul efectiv al chiriei datorate ramanand neschimbat, respectiv suma de 4,5 lei/mp/zi, iar cuantumul penalitatilor de intarziere, datorate de locatar pentru neplata la scadenta a obligatiei de plata a chiriei, a fost majorat de la procentul de 0,2% pentru fiecare zi de
intarziere la procentul de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu data de_ (f. 18-19).
Prin actiunea formulata, reclamantii C. LOCAL AL M. C. N. - reprezentată prin P. si M. C. N. - reprezentată prin P. tind sa obtina obligarea paratei S.C. C. I. E. S.R.L. la plata sumei de 16.059,38 lei, cu titlu de debit restant, reprezentand contravaloarea chiriei restante in cuantum de 2.059,25 lei, aferenta perioadei_ -_, inflatie calculata pentru perioada_ -_, si majorari de intarziere in cuantum de 13.721,17 lei, calculate pentru perioada_ - _
; obligarea paratei la plata majorarilor de intarziere pana la plata efectiva a debitului principal restant.
Ulterior, in cursul judecatii, reclamantii si-au restrans valoarea pretentiilor formulate la suma de 14.851,50 lei, din care suma de 338,21 lei, reprezentand debit principal - chirie restanta la data de_, iar suma de 14.513,29 lei reprezentand penalitati de intarziere pentru neachitarea la scadenta a contravalorii ratelor de chirie pentru perioada 2009 - 2010, evidențiate în centralizatorul de la filele 60-61 ale dosarului cauzei. Precizarea de acțiune a fost formulata fata de imprejurarea ca, in cursul judecatii, parata a efectuat o plata partiala in suma de 4.000 lei.
Referitor la exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a C. ui Local al Mun. C. -N., invocata din oficiu, instanta a reținut că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 teza I din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, "unitățile administrativ- teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu";, iar potrivit art. 20 alin. 1 din același act normativ, "comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale";. Așadar unități administrativ-teritoriale sunt comunele, orașele, municipiile și județele, și doar acestea sunt persoane juridice de drept public și au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. În lumina acestor prevederi legale exprese și în lipsa unor alte prevederi legale în sens contrar, prin interpretarea deci per a contrario a textelor legale citate, nu se poate reține nici că satele sunt unități administrativ teritoriale, și nici că un consiliu județean sau un consiliu local poate fi persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu.
Mai mult, în art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 se prevede expres că "în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean";, sensul stric al noțiunii de unitate administrativ teritorială fiind cel stabilit de dispozițiile imperative ale art. 20 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
Față de conținutul prevederilor legale arătate, și având în vedere toate dispozițiile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, instanța a reținut că un consiliu local nu are capacitate procesuală de folosință, astfel că nu poate sta în judecată ca reclamant.
Mergând mai departe, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, conform cărora
"dreptul de proprietate publica aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public";, și respectiv "domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public"; și
"asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată";. Deci, consiliul local, nefiind unitate administrativ teritorială, nu poate fi titular al dreptului de proprietate publică sau privată. Un consiliu local nu face decât să reprezinte municipiul, în calitate autoritate a administrației publice prin care se realizează autonomia locală.
Aceasta este, de altfel, natura juridică a consiliilor locale, conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 ce prevede că "autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești
și municipale, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive";, în același sens fiind și prevederile art. 121 alin. 1 din Constituția României.
Capacitatea procesuală de folosință este una dintre cele patru condiții de exercițiu a acțiunii civile, alături de afirmarea unui drept, interes și calitatea procesuală, iar verificarea întrunirii tuturor acestor condiții este obligatorie pentru a se vedea dacă poate fi analizat fondul pretențiilor formulate, ipoteză valabilă in cazul reclamantului C. Local al Mun.
C. -N., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Aceste prevederi legale amintite mai-sus trebuie aplicate fără distincție și consiliilor locale, autoritățile administrației publice sau organele statului neputând beneficia de un tratament diferențiat față de celelalte persoane. Consiliile locale și județene nu pot sta în judecată în calitate de reclamanti, neavând personalitate juridică, aceste acțiuni trebuind să fie exercitate de comune sau municipii și respectiv de județe, aceasta fiind o problemă de capacitate procesuală de folosință. Capacitatea procesuală de folosință nu reprezintă altceva decât transpunerea pe plan procesual a capacității civile de folosință.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca demersul procesual al Mun. C. -N., in contradictoriu cu parata S.C. C. I. E. S.R.L., este fondat doar in parte, conform considerentelor ce vor fi aratate in continuare.
Potrivit pieselor probatorii ale dosarului, ce se coroboreaza cu sustinerile reclamantilor, societatea parata figureaza in evidentele reclamantilor cu un debit principal restant de 338,21 lei, tinand seama de platile partiale efectuate de parata pana la nivelul datei de_, in contul ratelor de chirie aferente intervalului februarie 2008 - iunie 2010.
Astfel, reclamantul a dovedit izvorul obligatiei de plata in sarcina paratei, iar aceasta din urma nu a probat stingerea obligatiei de plata a chiriei si a cheltuielilor de intretinere si utilitati prin vreunul din modurile de stingere a obligatiei reglementate de legiuitor.
În ceea ce priveste capatul de cerere accesoriu, avand ca obiect obligarea paratei la plata majorarilor de intarziere in suma de 14.851,29 lei, calculate de reclamanti pentru neplata la scadenta a contravalorii facturilor fiscale mentionate in cuprinsul centralizatorului de la filele 60-61 de la dosarul cauzei, instanta a retinut ca se impun a fi facute unele precizari.
Mai intai, este de observat ca, pe teren contractual, partile litigante au convenit prin contractul de inchiriere nr. 59853/_ un cuantum al penalitatilor de intarziere in suma de 0,2% pe zi de intarziere pentru neplata la scadenta a chiriei lunare de catre societatea parata, in calitate de locatar. Sub acest aspect, rezulta din prevederile contractuale amintite mai-sus ca scadenta de plata a fiecarei rate de chirie lunara a fost stabilita pentru data de 20 a fiecarei luni pentru luna precedenta, iar incepand cu data de_, partile au inteles sa modifice atat data scadentei, convenita pentru data de 30 a fiecarei luni pentru luna precedenta, iar penalitatile de intarziere sa fie percepute in cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere, cuantumul chiriei ramanand neschimbat.
Prin actiunea formulata, reclamantul a invederat instantei ca, pe parcursul perioadei contractuale, societatea parata a inregistrat in mod constant intarzieri la plata ratelor de chirie lunare, sens in care a calculat penalitati aferent facturilor fiscale mentionate in centralizatorul de la filele 60-61 ale dosarului cauzei.
In dezacord cu sustinerile paratei, instanta a retinut ca momentul scadentei de plata a fost stabilit de parti ca fiind o data fixa, independent de comunicarea facturii fiscale catre societatea parata. Ca atare, pentru intarzierea la plata facturilor fiscale mentionate in centralizatorul amintit, parata datoreaza penalitati de intarziere incepand cu ziua urmatoare scadentei de plata a fiecarei rate de chirie lunare facturate si pana la momentul achitarii efective a debitului principal.
De asemenea, instanta a retinut ca penalitatile se intarziere se datoreaza in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere anterior datei_ si in suma de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere ulterior acestei date, conform intelegerii partilor.
Intarzierea la plata a facturilor fiscale, evidentiate in centralizatorul existent la filele 60-61, depus in probatiune de reclamant, este confirmata si de concluziile raportului de
expertiza tehnica contabila efectuat in cauza (f. 136-146). Mai mult, societatea parata, în apărare, nu a dovedit îndeplinirea conformă, la scadență, a obligațiilor de plată asumate pe teren contractual (in excipiendo reus fit actor).
Instanța a mai avut în vedere că, in determinarea cuantumului concret al penalităților de întârziere datorate de către societatea pârâtă, trebuie analizată conformitatea pretențiilor reclamanților raportat la prevederile Legii nr. 469/2002, privind disciplina contractuala. Astfel, sunt întemeiate susținerile paratei ca, raportat la momentul incheierii contractului de locatiune nr. 59853/_, era in vigoare Legea nr. 469/2002, act normativ ce a fost abrogat in data de_ . Așa fiind, sunt de reținut prevederile art. 4 alin. 3 din acest act normativ, potrivit cărora "totalul penalităților pentru întârziere în decontare_ nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul";.
Instanta de fond a mai retinut ca partile nu au prevazut in contractul de locatiune o clauza speciala, derogatorie de la prevederile Legii nr. 469/2002, motiv pentru care penalitatile de intarziere datorate de societatea parata nu pot depasi cuantumul debitului principal asupra caruia sunt calculate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții C. local al municipiului C. -
N. si M. C. -N., ambele reprezentate prin P., E. Boc, solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării sentinței recurate, in sensul obligării intimatei-parate la plata majorărilor de întârziere în continuare pana la data plații efective a debitului, precum si obligarea intimatei-parate la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurenții au arătat că prin cererea de chemare in judecata astfel cum aceasta a fost precizata, C. local si M. C. -N. au solicitat instanței de judecata sa oblige intimata-parata la plata sumei de 14.851,50 lei, formata din 338,21 lei debit principal reprezentând chiria restanta si 14.513,29 lei majorări de intarziere calculate pana la data de_, precum si in continuare pana la data plații efective a debitului, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentința civila nr.1548/2013, pronunțata in dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., instanța de judecata a admis in parte cererea precizata de M.
C. -N. si a obligat intimata-parata la plata sumei de 338,21 lei cu titlu de chirie restanta, la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere pana la data de_, respectiv în cuantum de 0,5% / zi de intarziere, ulterior acestei date calculate prin raportare la debitele- chiria restanta achitata cu intarziere/neachitate, conform centralizatorului existent la filele 60-61 ale dosarului cauzei, tinandu-se seama si de plățile parțiale efectuate, penalitățile acordate pana la data achitării efective a tuturor debitelor principale restante, fara ca penalitățile de intarziere, sub aspectul cuantumului lor total sa depășească in cuantum debitul principal asupra cărora sunt calculate, potrivit Legii nr.469/2002, in vigoare la data încheierii contractului de locațiune.
Recurenții arată că din analiza considerentelor hotărârii judecătorești recurate, se poate observa că instanța de judecată a procedat la o greșită analiză și interpretare și apoi aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță, precum și a celor contractuale.
Astfel, instanța de fond apreciază in mod greșit ca in determinarea cuantumului concret al penalităților de întârziere datorate de către societatea parata, in speta sunt aplicabile prevederile Legii nr.469/2002 privind disciplina contractuala, lege în vigoare la data încheierii contractului de închiriere nr.59853/_ și abrogata în data de_ .
Instanța retine ca potrivit art.4 alin.3 din legea menționata mai sus, totalul penalităților de întârziere în decontare nu poate depasi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.
Se apreciază ca in speța, contractului de inchiriere nr.59853/_ incheiat intre o autoritate locala si o societate comerciala nu i se aplica prevederile Legii nr. 469/2002.
Din punctul recurenților de vedere, prevederile acestei legi nu sunt imperative, iar atâta timp cat prin contractul de inchiriere care este legea părtilor nu s-a prevăzut ca
penalitățile de intarziere nu pot depasi cuantumul sumei asupra căreia sunt aplicate, acestea vor fi aplicate pana la data plații.
Pe de alta parte, la data la care s-a incheiat actul adițional nr.3/_, prevederile Legii nr.469/2002 nu mai erau in vigoare, fiind abrogate.
Pentru toate aceste motive, solicita admiterea prezentului recurs, cu consecința modificării sentinței recurate, in sensul obligării intimatei-parate la plata majorărilor de intarziere in continuare pana la data plații efective a debitului, precum si obligarea intimatei-parate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea recursului.
Intimata SC C. I. E. S., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiată, arătând că în mod corect reține instanța fondului că, in cazul dat, sunt incidente dispozițiile normative ale Legi nr. 469/2002 deoarece această lege fiind in vigoare la data încheierii contractului de închiriere nr. 59853/_ convenit de părți, guvernează acel contract conform principiului potrivit căruia orice contract este guvernat de legea în vigoare la momentul perfectării lui, atât în ceea ce privește forma și conținutul său cât și referitor la efectele pe care le produce.
Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002 privind unele masuri pentru intărirea disciplinei contractuale: " Totalul penalităților pentru întârziere in decontare, prevăzute la alin. (1) si (2), nu poate depasi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul."
Din redactarea acestei norme legale rezultă clar că ea are caracter imperativ, in sensul că in absența unei prevederi contractuale contrare cuantumul penalităților nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Susținerile din memoriul de recurs in sensul că: "... prevederile acestei legi nu sunt imperative,..." !!! sunt lipsite de orice suport in conținutul dispozițiilor normative ale acestei legi, prin consecință este la fel de nefondată și afirmația din același memoriu de recurs potrivit căreia: "... atât timp cât prin contractul de închiriere... nu s-a prevăzut că penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt aplicate, acestea vor fi aplicate până la data plății."
Numai interpretul de rea-credință ar putea da această semnificație, in dezacord total cu spiritul și litera legii, prevederilor legale la care se face referire.
Este de asemenea de vădită rea-credință aprecierea din memoriul de recurs conform cu care: "... contractului de închiriere ... incheiat intre o autoritate locală și o societate comercială nu i se aplică prevederile Legii nr. 469/2002". Din conținutul art. 1 (1) al legii menționate rezultă clar că aceasta se aplică tuturor contractelor incheiate de către comercianți (persoane fizice sau juridice) iar nu numai contractelor incheiate intre comercianți.
In același sens s-a pronunțat și doctrina (Liviu Stănciulescu, Considerații asupra dispozițiilor Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, în Revista "Curierul Judiciar", nr.1/2003, p.17).
Raportat la dispozițiile art. 56 din Codul comercial ("Daca un act este comercial numai pentru una din parti, toți contractanții sunt supuși, incat privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților si de cazurile in care legea ar dispune altfel") text legal ce reglementează faptele de comerț unilaterale sau mixte, rezultă că legea comerciala se aplica pentru ambele parti, chiar daca pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil. Așa fiind, este indiscutabil că, dispozițiile Legii nr.469/2002 se aplică tuturor contractelor încheiate de către agenții economici comercianți, indiferent daca contractanții sunt comercianți sau necomercianti.
De precizat că inaplicabilitatea Legii nr. 469/2002 nu a fost susținută de către recurenți in fața instanței de fond, ceea ce confirmă aprecierea intimatei potrivit căreia această teză este promovată prin memoriul de recurs numai de circumstanță.
Cât privește susținerea din memoriul de recurs potrivit căreia la data încheierii actului adițional nr. 3/_ la contractul de închiriere în discuție, Legea 469/2002 nu
mai era în vigoare, fiind abrogată, această împrejurare este lipsită de orice relevanță sub aspectul legii aplicabile contractului.
Într-adevăr, prin acel act adițional s-a operat prelungirea duratei de valabilitate a contractului și au fost modificate, termenele de scadență, cuantumul penalităților, instituindu-se și obligația chiriașului de a plăti taxa pe clădire. Însă, în pasajul final al actului adițional se prevede expres că restul prevederilor contractuale rămân neschimbate. ( Art. V)
Așadar, prin actul adițional 3/2010 nu fost stipulată o clauză prin care să se prevadă expres că nivelul penalităților poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Prin consecință, raportul juridic obligațional dintre părți a rămas in continuare cel stabilit prin contractul de închiriere, fiind guvernat de Legea 469/2002 in vigoare la data incheierii contractului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele
:
În fapt, la data de 19 iulie 2007 s-a încheiat contractul de închiriere nr. 59853 din 2007 între recurentul C. Local al municipiului C. -N., în calitate de locator și SC C.
I. E. S., în calitate de locatar, având ca obiect închirierea spațiului comercial nr. 1 din Piața Agroalimentară Hermes, situată în municipiul C. -N., alcătuit dintr-o încăpere folosită pentru comercializarea de carne și produse din carne, în suprafață de 30,3 mp.
Potrivit art. 11 din acest contract neîndeplinirea obligațiilor pecuniare din partea locatarului atrage plata unei penalități de 0,2% pe zi de întârziere din valoarea ratelor neachitate până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
În data de_ a fost modificat art. 11 din contractul de închiriere prin actul adițional nr. 3, potrivi căruia neîndeplinirea obligațiilor pecuniare din partea locatarului atrage plata unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere din valoarea ratelor neachitate până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
Raportat la data încheierii convenției, T. ul reține că potrivit art. 969 din vechiul cod civil adoptat în 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În doctrină s-a arătat că principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerințele morale ale respectării cuvântului dat ori pe cerințele juridice ale respectării voințelor individuale exprimate, ci se înscrie în rândul cerințelor societății înseși, cerințe întărite cu puterea pe care dreptul le-o conferă.
În ceea ce privește legalitatea convențiilor, aceasta presupune coroborarea clauzelor contractuale cu normele legale imperative care reglementează situații convenite de părți, norme legale aflate în vigoare la data încheierii convenției.
Or, în mod corect a statuat prima instanță că, pe de o parte dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, potrivit căruia totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) si (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul, sunt norme imperative iar, pe de altă parte, aceste norme imperative sunt aplicabile contractului de închiriere nr. 59853/2007, fiind în vigoare la data de 19 iulie 2007, data nașterii raportului juridic contractual în litigiu.
Având în vedere că părțile nu au stipulat teza contrară că penalitățile pot depăși debitul principal, art. 11 din contractul de închiriere nr. 59853/2007 este interpretat prin raportare la dispozițiile restrictive ale art. 4 alin. 3 din Legea nr. 469/2002, iar, în consecință, recurenții nu pot pretinde penalități de întârziere care să depășească debitul principal.
Legalitatea convenției părților privind stabilirea cuantumului penalităților, astfel cum a fost ea ulterior modificată trebuie apreciată la data încheierii contractului, iar nu la data invocării ei, deoarece nulitatea sau legalitatea unui act juridic se raportează la momentul încheierii convenției; de aceea instanța de control judiciar urmează a respinge ca nefondate
criticile recurenților privind forța juridică obligatorie și imperativă a acestei norme legale față de contractul de închiriere în litigiu.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 304, 3041raportat la art. 312 C.p.c. T. ul va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C. -N. .
De asemenea, întrucât soluția privind constatarea lipsei capacității de folosință a C. ui Local al municipiului C. -N. nu a fost recurată, intrând în puterea de lucru judecat, o entitate lipsită de personalitate juridică și de capacitate procesuală de folosință cum este
C. Local al municipiului C. -N. nu poate invoca în recurs apărări de fond relative la litigiul dedus judecății, dacă nu a formulat recurs împotriva hotărârii privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință în ceea ce îl privește pe acesta. Or, față de acest argumente, T. ul urmează a respinge potrivit art. 304 raportat la art. 312 C.p.c. ca inadmisibil recursul declarat de reclamatul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1548/21 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
În temeiul art. 274 C.p.c. urmează a obliga recurenții să-i achite pârâtei SC C. I.
E. S. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M. C. -N. și ca inadmisibil, recursul declarat de reclamatul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1548/21 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții să-i achite pârâtei SC C. I. E. S. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
M. | C. B. C. | C. | D. H. A. | V. |
Red. DH/tehnored LU | |||
2.ex./_ | |||
Judecător de fond G. | R. | F. | Hîngan |
Judecătoria Cluj-Napoca |
| ← Decizia civilă nr. 18/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 116/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
