Decizia civilă nr. 191/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 191/R/2013
Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - S. I.
JUDECĂTOR - C. G. JUDECATOR - V. L. O. GREFIER - DP
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta SC O. V. I. G. SA împotriva sentinței civile nr.22405/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. prin P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, la ambele strigări ale cauzei, se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că la data de_ recurenta a înregistrat o adresă prin care se depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbre judiciare de 0,3 lei, astfel recursul este legal timbrat.
Se constată că s-a solicitat de către recurentă judecarea cauzei în lipsă, tribunalul reținând cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 22405/2012 pronunțată la data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția lipsei capacitații procesuale a paratului C. LOCAL AL M. C. -N., fata de care a fost respinsă cererea de chemare in judecata ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate procesuala, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata din oficiu și a fost respinsă cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. O. V. I. G. S.A. in contradictoriu cu paratul M. C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, potrivit susținerilor reclamantei, fapta prejudiciabila s-a produs la data de_ datorita stării necorespunzătoare a carosabilului, pe o strada din municipiul C. -N. . Potrivit pct. III.1. din Anexa la Legea nr. 213/1998, străzile fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor si municipiilor, după caz, iar în conformitate cu art. 1, 21 si 23 din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, in timp ce consiliile locale sunt autorități deliberative, prin care se realizează autonomia locala. În același timp, unitățile administrativ-teritoriale sunt subiecte juridice, titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, iar in justiție sunt reprezentate in judecata de primar sau de președintele consiliului județean.
Așadar, persoana juridica chemata sa răspundă pentru starea străzilor din domeniul public al municipiului este in cauza de fata paratul M. C. -N., singurul care poate sta in judecata, in calitate de proprietar, faptul ca administrarea acestor bunuri de interes public este prevăzuta de art. 22 din OG nr. 43/1997 în sarcina consiliului local neavând
nici o relevanta cu privire la persoana juridica căreia legea ii conferă capacitate de a fi subiect de drepturi si obligații, iar sub aspect procesual, de a sta in judecata, consiliul local fiind lipsit de capacitate procesuala.
Aspra excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că la data de _
, in C. -N., autoturismul proprietatea SC Cart Met Plast SRL, cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat urmare existentei unei gropi pe partea carosabila a unei străzi din C. -
N., conform declarației data de numitul P. oviciu V. e D., in calitate de conducător auto si autorizației de reparații eliberata de IPJ C. la data de_ . Pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, reclamanta a încheiat contractul de asigurare facultativă CASCO cu polița seria C nr. 5., în baza căreia a întocmit dosarul de dauna nr. CA/CJ/08/6413/_ .
Totalul despăgubirilor plătite de reclamanta pentru paguba produsa autovehiculului asiguratului sau a fost de 1.954,31 lei, conform ordinelor de plata menționate in extrasul de cont de la fila 20, emise in baza facturilor de la filele 18 si 26. Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătită în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. Subrogația prin plata este un mijloc de transmitere a dreptului de creanță prin înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional cu o terță persoana care a plătit datoria debitorului. În speța, prin plata făcuta, reclamanta a dobândit dreptul de creanța in limita sumei de 1.954,31 lei si ca efect al acestei transmiteri poate exercita toate drepturile si acțiunile asiguratului sau, iar obligația de despăgubire a celor răspunzători de producerea evenimentului asigurat subzistă fata de reclamanta.
Astfel, după ce a încercat concilierea prealabila a litigiului, la data de_, reclamanta a formulat acțiune în regres pentru recuperarea sumei plătite cu titlu de despăgubiri datorate asiguratului sau împotriva paratului care se susține ca se face vinovat de avarierea autoturismului in cauza la data de_ .
Este așadar fara putința de tăgada ca natura juridica a actiunii se circumscrie institutiei răspunderii civile delictuale, reglementata de dispozitiilor art. 998-999 C. civ., iar nu raportului juridic nascut in temeiul contractului de asigurare incheiat de reclamanta, insa verificarea indeplinirii conditiilor atragerii raspunderii civile delictuale paratului este subsecventa verificarii termenului legal in care reclamanta era indreptatita la promovarea actiunii.
Din aceasta perspectiva, instanta a apreciat ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 3 alin. 1, teza I si art. 8 din Decretul nr. 167/1958. Prin urmare, din coroborarea textelor legale sus menționate, instanța a constatat ca dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data de_ și s-a împlinit la_, întrucât dreptul la acțiune exercitat este același cu dreptul la acțiune al persoanei păgubite, dobândit in temeiul subrogației, pentru care termenul de prescripție a început sa curgă de la data la care păgubitul a cunoscut, sau trebuia sa cunoască, atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea, in speta data producerii avariei autovehiculului. Si este asa intrucat dreptul la actiunea in despagubiri este unul singur, al persoanei pagubite, dobandit de reclamanta prin subrogatie in temeiul platii despagubirilor, si prin urmare termenul de prescriptie pentru exercitarea lui incepe si se implineste la aceleasi date si pentru asigurator.
In acelasi sens, cu probele administrate nu se poate retine ca in cauza a operat vreo cauza de suspendare sau intrerupere a termenului de prescriptie din cele expres si limitativ prevazute de art. 13, 14 si 16 din Decretul nr. 167/1958.
Aceleasi concluzii se desprind si din dispozitiile alin. 2 ale art. 22 din Legea nr. 136/1995, care prevad ca asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asiguratorului prin acte care ar impiedica realizarea dreptului prevăzut la alineatul precedent, in temeiul caruia a
actionat reclamanta. Așadar, data plații despăgubirii are ca efect doar transmiterea dreptului persoanei prejudiciate, fara nici o relevanta asupra termenului de prescripție a dreptului la acțiune, care nu poate fi reconsiderat.
In consecinta, cum acțiunea a fost promovata dupa ce termenul de prescriptie al dreptului la actiune s-a implinit, la data de_, fata de_, instanța a admis excepția invocata din oficiu si pe cale de consecinta a respins actiunea formulata, dreptul la actiune al reclamantei fiind prescris.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC O. V.
I. G. SA, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că prin Sentința civilă numărul 22405 din data de 14 Noiembrie 2012, Judecătoria Cluj-Napoca a respins drept prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de către subscrisa în contradictoriu cu M. C. -N. prin P., prin care era solicitată obligarea pârâtului la plata sumei de 1.954,31 lei, cu titlu de despăgubiri, respectiv obligarea pârâtului la plata dobânzii legale în materie civilă de la data introducerii acțiunii și până la pronunțarea hotărârii, precum și actualizarea despăgubirii cu dobânda legală pe fiecare zi de întârziere, până la data plății efective.
În opinia recurentei sentința atacată este nelegală deoarece instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului subscrisei la acțiune în sens material, considerând că termenul de prescripție aplicabil în speță este cel general, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen calculat de la data la care asiguratul a cunoscut atât paguba, cât și persoana care răspunde de pagubă. Deși instanța a reținut corect termenul de prescripție aplicabil în speță, cel de 3 ani, aceasta a apreciat greșit momentul de la care acest termen legal începe să curgă. Mai exact, momentul de plecare nu este data producerii accidentului, în speță data_, ci data la care societatea de asigurare a efectuat plata către asigurat, și anume data_, iar în lumina dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, ori așa cum reiese și din art.
22 din Legea nr. 136/1995, dreptul asigurătorului de a se subroga în drepturile asiguratului se naște doar din momentul în care societatea de asigurare a efectuat plata către asiguratul său. Având în vedere faptul că dreptul la acțiune se naște doar de la data plății, iar prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, se poate observa faptul că în cauza de față termenul de prescripție a început să curgă de la data de_, data la care a efectuat plata sumei de 1.954,31 lei către asiguratul păgubit prin OP nr. 289 și 290. De altfel, aceasta este și viziunea îmbrățișată de practica Curții de Apel C. și Curtea de Apel B. ești, care au statuat că "dreptul de regres al asigurătorului este un drept de creanță propriu, transferat în patrimoniul său. Pornind de la definiția generală a prescripției, stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție, și de la rolul acesteia, de sancțiune pentru pasivitatea titularului dreptului, termenul de prescripție al dreptului la acțiune al asigurătorului nu poate începe să curgă la aceeași dată de la care curgea și pentru păgubit întrucât dreptul de regres, și în consecință dreptul la acțiune, se naște abia la momentul plății indemnizației. De la data plății, asigurătorul se poate întoarce împotriva celui responsabil, din acest moment putând fi sancționat pentru pasivitate";. Pe baza argumentelor mai sus evidențiate, se poate lesne concluziona faptul că acțiunea introductivă de instanță a fost promovată în termenul legal de 3 ani, termen calculat de la data plății despăgubirii către asigurat, în speță, data de_, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele
:
La data de 20 septembrie 2008 autoturismul proprietatea SC Cart Met Plast SRL, cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat urmare existentei unei gropi pe partea carosabila a unei străzi din C. -N., conform declarației data de numitul P. oviciu V. e
D., in calitate de conducător auto si autorizației de reparații eliberata de IPJ C. la data de_, autoturism asigurat CASCO cu polița seria C nr. 5. la societatea recurentă, care a întocmit dosarul de dauna nr. CA/CJ/08/6413/_, totalul despăgubirilor plătite pentru paguba produsa autovehiculului asiguratului sau a fost de 1.954,31 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătită în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Potrivit doctrinei juridice, subrogația constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligațional cu o altă persoană care, plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urmă, dobândind toate drepturile creditorului plătit, în cauză fiind în prezența unei subrogații legale care operează de plin drept.
Efectul principal al subrogației este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit și poate exercita toate drepturile și acțiunile acestuia împotriva debitorului, beneficiind totodată de toate garanțiile care însoțesc creanța.
Ori având în vedere cele de mai sus, în mod corect a stabilit instanța de fond că recurenta a preluat acțiunea în răspundere civilă delictuală a aparținând asiguratului său, dreptul la acțiune născându-se la data 20 septembrie 2008, data producerii accidentului, dată de la care s-a cunoscut atât întinderea prejudiciului cât și persoana vinovată de producerea acestuia.
Este eronată susținerea recurentei cum că dreptul său la acțiune s-ar fi născut la data la care a efectuat plata în favoarea asiguratului său, căci această plată nu a dus la nașterea unui drept nou la acțiune, propriu al societății de asigurare recurente, ci marchează doar momentul la care a avut loc subrogația legală în drepturile creditorului, respectiv momentul de la care aceasta a preluat acțiunea asiguratului în despăgubiri. Mai mult, societatea recurentă a făcut o confuzie între acțiunea născută în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 și acțiunea în regres împotriva asiguratului pentru motivele expres prevăzute de lege, căci prima acțiune se întemeiază pe subrogația în drepturile creditorului, situație în care preia acțiunea asiguratului, pe când în cea de a doua situație suntem în prezența unui drept propriu, născut în patrimoniul său la data la care a efectuat plata, ori în prezenta cauză nu suntem în cazul unei acțiuni formulată în temeiul art. 58 din Legea nr. 136/1995.
În mod corect a reținut și instanța de fond că aceleași concluzii se desprind și din dispozițiile alin. 2 ale art. 22 din Legea nr. 136/1995, care prevăd că asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asiguratorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alineatul precedent, in temeiul căruia a acționat societatea de asigurare recurentă. Așadar, data plații despăgubirii are ca efect doar transmiterea dreptului persoanei prejudiciate, fără nici o relevanta asupra termenului de prescripție a dreptului la acțiune, care nu poate fi reconsiderat.
Potrivit art. 3 alin. 1, teza I și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în mod temeinic a concluzionat instanța de fond că dreptul la acțiune al recurentei s-a născut la data de 23 septembrie 2008 și s-a împlinit la 23 septembrie 2011, întrucât dreptul la acțiune exercitat este același cu dreptul la acțiune al persoanei păgubite, dobândit în temeiul subrogației, pentru care termenul de prescripție a început sa curgă de la data la care păgubitul a
cunoscut, sau trebuia sa cunoască, atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea, în cauză data producerii avariei autovehiculului. Având în vedere cele de mai sus raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, 25 ianuarie 2012, în mod temeinic instanța de fond a admis excepția dreptului la acțiune a reclamantei recurente și a respins acțiunea acesteia ca fiind prescrisă.
Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de SC O. V. I.
G. SA în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 22405/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de SC O. V. I. G. SA în contradictoriu cu intimatul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 22405/2012 pronunțate la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
S. I. C. G. | V. | L. O. | DP |
Red.CG/MM 2 ex./_
Judecător fond: F. M., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 457/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 162/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
