Decizia civilă nr. 206/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ
Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 206/2013
Ședința publică din data de_ Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: T. B.
Pe rol fiind recursul declarat de către recurenții C. LOCAL AL M.
C. -N. și M. C. -N. PRIN P. împotriva sentinței civile nr.18839 din data de_, pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
, privind și pe intimata SC O. V. I. G. SA, având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La ambele apeluri nominale efectuate în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurenții C. LOCAL AL
M. C. -N. și M. C. -N. PRIN P. au fost citați cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de câte 317,43 lei și timbru judiciar de 3 lei.
De asemenea, se constată că s-a depus la dosar la data de 21 martie 2013, de către M. C. -N. PRIN P., dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 317,43 lei și 3 lei timbru judiciar și la data de 29 martie 2013, din partea intimatei SC O. V. I. G. SA, întâmpinare, prin care s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din oficiu, instanța verificându-și competența constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs și că recursul este declarat în termen.
Din oficiu, instanța invocă excepția nelegalei timbrări a recursului declarat de către C. LOCAL AL M. C. -N. prin raportare la dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 și reține cauza în pronunțare asupra excepției, iar în ceea ce privește recursul declarat de M. C. -N. PRIN P., rămâne în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.18839/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul cu nr. de mai sus, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și extinsă de reclamanta SC O. V. INSURANE G. SA împotriva pârâților C. LOCAL AL M. C. -N., M. C. -N. și a chematei în garanție R. A. DE TRANSPORT U. DE C. C. -N., fiind obligați pârâții să-i achite reclamantei suma de 8.731,74 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă începând cu data introducerii acțiunii,_ și până la plata efectivă a debitului.
Prin aceeași sentință a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect actualizarea despăgubirii cu dobânda legală pe fiecare zi de întârziere până la data plății, respingându-se și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. în contradictoriu cu R. A. DE TRANSPORT C. C. -N. .
Pârâții au fost obligați să-i achite reclamantei suma de 4.905 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut faptul că la data de_ a fost avariat autoturismul marca VW Jetta înmatriculat sub nr._ proprietatea SC VERBAU R. IA SRL, pe B-dul Muncii în dreptul Depoului de tramvai, în timp ce acesta era condus de numitul Hacicu L., ca urmare a impactului cu partea inferioară a carosabilului denivelat, în timpul efectuării unei manevre bruște pentru evitarea unui câine.
S-a mai reținut că autovehiculul era asigurat CASCO la societatea reclamantă, având o poliță de asigurare valabilă seria C 8. și că în urma avariei a fost constituit dosarul de daună nr. RA18/CJ/20116118.
Avariile produse autovehiculului au fost menționate în nota tehnică efectuată de consilierul service al AUTOWORLD, pe baza acestei note efectuându- se și repararea autovehiculului a cărui contravaloare se ridică la suma de 8.731,75 lei TVA inclus, achitată de asigurător în conformitate cu ordinul de plată nr.740332010/_ .
Asigurătorul a formulat, în temeiul prev. art.22 din Legea nr.136/1995, în limitele indemnizației plătite, o cerere de plată a despăgubirii împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, instanța reținând că prevederile legale invocate îl îndreptățesc pe asigurător să se îndrepte împotriva acestora în baza acțiunii în regres.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto, concluziile acestei expertize reținând faptul că denivelarea din calea de rulare de 130 mm a fost suficientă și, totodată, singura responsabilă de producerea evenimentului rutier și de daunele cauzate autovehiculului marca VW Jetta înmatriculat sub nr._ .
Concluziile raportului de expertiză au fost avute în vedere de instanță la angajarea răspunderii civile delictuale în condițiile art.998-999 C.civ., reținându- se faptul că deteriorarea reperelor autovehiculului se datorează șocului cu denivelarea din calea de rulare, existând fapta ilicită, prejudiciul cert și nereparat și respectiv raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În ceea ce privește vinovăția în producerea evenimentului rutier, au fost avute în vedere prev. art.5 alin.2 și 6 din OUG nr.195/2002, prevederi care stabilesc în sarcina administratorului drumului public semnalizarea corespunzătoare a oricărui obstacol aflat pe partea carosabilă de natură a stânjeni sau a pune în pericol siguranța circulației, precum și obligația de a lua toate măsurile de înlăturare a acestora, iar în cazul producerii evenimentului rutier obligația de a răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.
Prima instanță a reținut că obligația de menținere și semnalizare a drumurilor situate în intravilanul municipiului C. -N. revine administratorului drumului, respectiv pârâtului C. Local al M. C. -N., care reprezintă o autoritate a administrației publice locale însă nu și o unitate administrativ- teritorială din perspectiva dispozițiilor Legii nr.215/2001, motiv pentru care s-a
apreciat justificată cererea de chemare în judecată a municipiului în calitate de pârât și s-a considerat că obligația de reparare a prejudiciului produs în urma evenimentului rutier din 12 iulie 2010 revine atât consiliului, cât și municipiului.
Fiind avută în vedere natura comercială a cererii având ca obiect acțiunea în regres exercitată de asigurător împotriva persoanelor responsabile de producerea accidentului, precum și faptul că debitorii nu au calitate de comercianți, prima instanță a considerat întemeiată cererea formulată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale, prin raportare la dispozițiile OG nr.9/2000, respectiv art.3, statuând că dobânda aferentă debitului este cea echivalentă cu dobânda de referință a BNR diminuată cu 20%, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată,_ și până la plata efectivă a debitului.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva RATUC C., prima instanță a respins-o ca fiind nefondată, motivat pe faptul că pârâtul nu a făcut dovada încheierii unui contract cu chemata în garanție astfel încât să fie aplicabile disp. art.52 alin.2 din OG nr.43/1997 republicată, astfel cum a fost modificată prin OG nr.7/2010.
Reținând culpa procesuală a pârâților, aceștia au fost obligați și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs pârâții
M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N., solicitând în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată și extinsă de reclamantă.
În motivarea recursului a fost invocată excepția lipsei calității procesuale a
M. C. -N., susținându-se că municipiul nu are calitate de administrator al drumului public, competențe de a instala indicatoare ori dispozitive speciale, de a aplica marcaje pe drumurile publice și de a le menține în stare corespunzătoare. Prin raportare la dispozițiile OG nr.43/1997 și OUG nr.195/2002 se apreciază că municipiul nu este titular al obligațiilor stabilite în sarcina administratorului drumului public și, pe cale de consecință, că nu există
identitate între persoana pârâtei și cel care este titular al obligațiilor în raportul
juridic dedus judecății. Corelativ, se apreciază că obligația semnalizării oricărei denivelări pe tronsonul arătat de reclamantă ca loc al producerii accidentului nu ar aparține pârâtului recurent M. C. -N. .
A fost invocată și excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului recurent
C. LOCAL AL M. C. -N., prin raportare la disp. art. 21 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001, motivat pe faptul că doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, având capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, consiliul local neavând capacitate juridică și neputând pe cale de consecință, să stea în judecată în calitate de parte.
Prin raportare la dispozițiile legale enunțate se susține că doar comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale și, pe cale de consecință, numai acestea sunt persoane juridice de drept public, au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
În privința pârâtului C. LOCAL AL M. C. -N. se susține că este doar organ deliberativ, în conformitate cu art.1 alin.2 lit.b din Legea nr.215/2001 și că nu are capacitate procesuală, lipsa acesteia impunând respingerea acțiunii.
Prin raportare la disp. art. 312 C.pr.civ. coroborate cu disp. art.3041C.pr.civ. se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții, precum și exonerarea acestora de la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că fapta ilicită pretinsă de reclamantă nu a
fost probată.
În privința faptei ilicite, conform normelor de drept în domeniul răspunderii civile delictuale aceasta prezintă acțiunea sau inacțiunea ce are ca repercusiune încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane. Ori, în cazul în speță se susține faptul că nu a fost probată, singura dovadă pertinentă fiind fotografiile indicând locul producerii avariei și autovehiculul marca VW Jetta depuse la dosar, probe ce au doar un caracter extrajudiciar.
Se apreciază, totodată, că nu poate fi stabilit în concret momentul producerii avariei, fotografiile anexate nefiind datate, defecțiunile autovehiculului putând fi produse mult anterior datei menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Pârâții consideră că probele menționate nu pot conduce în mod cert la dovedirea prejudiciului produs, pentru a justifica solicitarea reclamantei.
În plus, se susține că în urma convocării din data de_, în prezența delegatului S. ui Administrare Căi Publice din cadrul C. ui Local C. N. s-a constatat că nu se poate determina cu exactitate locul producerii evenimentului rutier indicat în cererea de chemare în judecată ca fiind localitatea
C. -N., B-dul Muncii, în șanțuri adânci formate în carosabil de-a lungul liniei de tramvai.
Cât privește prejudiciul, definit ca un efect negativ patrimonial pe care îl încearcă o persoană ca urmarea conduitei ilicite a unei alte persoane, în speță este reprezentat de necesitatea înlocuirii capacului unitate calculator, a casetei de direcție și a întăriturii puncții față. Acest prejudiciu trebuie să aibă un caracter cert, pârâții susținând că nu se poate stabili cu certitudine care sunt avariile produse autovehiculului în discuție. Aceasta întrucât se apreciază că ar exista două ipoteze distincte, în condițiile în care în documentele de introducere în reparație a vehiculului care indică data de 16 iulie 2010, sunt menționate ca avarii capac unitate calculator, casetă direcție și întăritura punte față, în timp ce în nota de constatare din_ se indică un alt prejudiciu constând în casetă direcție crăpată, carenaș inferior stânga+dreapta față rupt, Tregger rupt în partea
inferioară, scut motor rupt.
Recurenții susțin că în cauză nu există nici legătura de cauzalitate între prejudiciul produs și faptul generator al acestuia, atâta timp cât fapta ilicită a administrației nu poate fi probată și singura dovadă este declarația conducătorului auto.
Se apreciază că dreptul la reparații poate fi recunoscut numai pentru daunele care sunt neîndoielnic o consecință directă a faptei ilicite și că în cauză nu poate fi demonstrat faptul că drumul denivelat sau nesemnalizat, respectiv șanțurile adânci formate de-a lungul liniilor de tramvai de pe B-dul Muncii ar fi determinat direct și nemijlocit producerea accidentului.
Pârâții consideră că este posibil ca nu numai drumul denivelat și nesemnalizat să fi produs avariile, ci și conduita conducătorului sau existența unor probleme tehnice anterioare ale autoturismului în cauză, acesta fiind în situația de a-l avaria intenționat.
Raportat la vinovăție, ca și condiție esențială pentru angajarea răspunderii, se consideră că prin raportare la disp. art.48 din OUG nr.195/2002, conducătorul
vehiculului trebuia să respecte reglementările legale imperative privind respectarea limitelor de viteză în funcție de împrejurările existente sau a condițiilor de drum. Pe de altă parte, și conducătorul auto ar putea avea o culpă concurentă sau exclusivă pentru prejudiciul produs, întrucât nu s-a stabilit dacă acesta ar putea evita avarierea autoturismului printr-o conduită preventivă sau dacă existau probleme tehnice auto anterioare producerii accidentului.
În ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată, recurenții consideră că pretențiile reclamantului rămân nejustificate în considerarea lipsei legitimării procesuale pasive a M. C. -N. și, respectiv a lipsei capacității procesuale a C. ui Local C. -N. și, deci, a culpei procesuale în condițiile art.274 C.pr.civ.
Reclamanta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C. -N., se susține că în conformitate cu disp. art.21 alin.1 din Legea nr.215/2001 legiuitorul a înțeles să confere personalitate juridică unităților administrativ- teritoriale, astfel cum sunt definite în art.1 alin.2 lit.i, municipiul având capacitate juridică deplină, un patrimoniu propriu și, prin urmare, abilitatea concretă de a suporta despăgubiri.
Cât privește apărarea potrivit căreia pretențiile reclamantei nu vizează pârâtul M. C. -N., ci R. A. de Transport U. de C. C., în sensul întreținerii liniilor de tramvai, se invocă disp. art.22, 40 și 52 alin.2 din OG nr.43/1997, conform cărora administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local de către consiliile locale, pe raza administrativ-teritorială a acestora, drumurile impunându-se a fi semnalizate și menținute în starea tehnică corespunzătoare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție reclamanta susține că prev. art.52 alin.2 nu sunt aplicabile întrucât nu s-a făcut dovada încheierii de către pârâți a unui contract cu RATUC și, drept urmare, obligația de reparare a prejudiciului revine recurenților.
Referitor la lipsa capacității de folosință a pârâtului recurent C. Local al
M. C. -N. se invocă aceleași dispoziții ale art.22 din OUG nr.43/1997, acest act normativ fiind o lege specială, care derogă de la legea generală.
Se invocă și faptul că potrivit teoriei capacității restrânse în fapt operează o divizare legală a capacității administrative și civile a unității administrativ- teritoriale, consiliul având, printre altele, și atribuția de a asigura cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice, în sarcina acestuia regăsindu-se drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de administrator ala cestora.
Cât privește condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților, reclamanta susține că în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică în specialitatea auto și concluziile acesteia converg spre ideea că denivelarea din calea de rulare de 130 mm a fost suficientă și, totodată, singura responsabilă de producerea avariilor asupra autovehiculului VW Jetta înmatriculat sub nr._ .
Daunele descrise sunt conforme cu fișele de constatare din cuprinsul dosarului de daună, iar contravaloarea a fost stabilită prin devizul de reparații, ridicându-se la suma de 9.503,42 lei inclusiv TVA.
Fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor stabilite de lege, prejudiciul în avariile produse autoturismului, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, vinovăția aparținând consiliului local, întrucât acesta nu a luat măsurile necesare semnalizării denivelărilor din carosabil și remedierii acestei situații cât mai urgent, deși legea prevedea expres aceste obligații.
Susținerile recurenților referitoare la conduita conducătorului sunt lipsite de relevanță juridică, atâta timp cât nu au fost în nici un fel probate de recurenți, reclamanta considerând că în temeiul disp. art.22 din Legea nr.136/1995 este îndreptățită să se subroge în drepturile asiguratului pentru a-și recupera prejudiciul de la cei răspunzători de producerea pagubei.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a dispozițiilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține faptul că recurenții au fost citați pentru primul termen de judecată stabilit cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 317,43 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, prin raportare la valoarea obiectului cererii dedus judecății și respectiv valoarea pretențiilor stabilite prin sentința pronunțată de judecătorie în favoarea reclamantei și a obligației de plată stabilită în sarcina pârâților.
În acest sens au fost avute în vedere dispozițiile art.2 și 11 din Lega nr.146/1997, conform cărora taxele de timbru în căile de atac reprezintă ½ din taxa de timbru datorată la fond, în condițiile în care partea contestă în totalitate sentința pronunțată de prima instanță.
S-a mai avut în vedere faptul că prin sentința pronunțată de prima instanță obligația de plată a sumei în cuantum de 8.731,74 lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului nu a fost stabilită în sarcina celor doi pârâți în solidar, astfel încât tribunalul a considerat că taxa de timbru se datorează distinct pe fiecare dintre cei doi pârâți, fiecare dintre ei invocând, ca și motive de recurs, motive specifice în conformitate cu care apreciază că se impune a fi modificată hotărârea pronunțată de prima instanță, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive din perspectiva M. C. -N. și excepția lipsei capacității de folosință din perspectiva pârâtului C. Local al M. C. -N. .
Conform prev. art.20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
În cazul în speță, tribunalul reține faptul că a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 317,43 lei achitată de M.
C. -N. (f.14), precum și dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 3 lei,
iar recurentul C. Local al M. C. -N. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Întrucât recurentul C. Local al M. C. -N. nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru și timbrul judiciar, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări și va anula ca netimbrat recursul declarat de recurent împotriva sentinței civile nr.18839/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .
În urma admiterii excepției nelegalei timbrări a recursului declarat de pârâtul C. Local al M. C. -N. instanța nu va mai analiza motivele de recurs invocate, respectiv excepția lipsei capacității procesuale de folosință și nici cele referitoare la fondul recursului.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul M. C. -N., se impune a fi analizată cu prioritate excepția lipsei calității procesuale invocată în cadrul motivelor de recurs.
Este reală împrejurarea că în conformitate cu disp. art.21 alin.2 din OG nr.43/1997 republicată, sectoarele de drumuri naționale incluzând și lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, situate în intravilanul reședințelor de județ și al municipiilor sunt în administrarea consiliilor locale respective și că potrivit art.22 al aceluiași act normativ, administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorială a acestora și, drept urmare, în cauză C. Local al M. C. -N. ar avea calitatea de administrator prin raportare la norma legală, însă se impune a se menționa faptul că în conformitate cu disp. art.21 alin.1 și 2 din legea nr.215/2001, M. C. -N. are capacitate juridică deplină, fiind unitate administrativ-teritorială și respectiv persoană juridică de drept public având și patrimoniu public și, drept urmare, abilitatea de a suporta despăgubirile stabilite în prezentul litigiu.
Chiar în condițiile în care calitatea de administrator al drumurilor de interes local o are consiliul local pentru acele drumuri care se află pe raza administrativă a acestuia, răspunderea sa din punct de vedere civil se impune a se face alături de M. C. -N., care are personalitate juridică, fiind unitate administrativ- teritorială, are patrimoniu propriu, fiind în măsură să suporte despăgubirile stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Pe cale de consecință se va respinge excepțiA lipsei cAlității procesuale pasive invocate de pârâtul M. C. -N. fiind nefondată pârâtului fiindu-i conferită calitate procesuală pasivă de legiuitor, fiind unitatea aministrativ teritorială care stă în justiție și are buget propriu necesa pentru a acoperi eventualele prejudicii de natură civilă în raporturile născute în condițiile răspunderii civile delictuale de natura celor reglementate de dispozițiile OG nr. 43/1997.
Pe fond, tribunalul consideră că se impune a fi respins recursul formulat de pârât ca nefondat, motivat pe faptul că în cauză, astfel cum a reținut și prima instanță, sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale reglementate de prev. art.998 și 999 C.civ. și cerințele prev. de art.22 din legea nr.136/1995 ce reglementează acțiunea în regres.
De altfel, motivele de recurs în ceea ce privește fondul litigiului vizează doar aspecte legate de răspunderea civilă delictuală, recurentul M. C. -N. susținând că în cauză nu a fost dovedită pretinsa faptă ilicită în urma căreia s-ar
fi produs prejudiciul la autovehiculul asigurat CASCO de către societatea reclamantă.
Susținerile recurentului se impun a fi înlăturate, dat fiind faptul că în speță s-a făcut dovada faptei ilicite, prin intermediul raportului de expertiză ordonat de prima instanță în cauză, raport întocmit de către expert Varga B. O. din cuprinsul acestuia rezultând în mod clar că denivelarea din calea de rulare a fost suficientă și, totodată, singura responsabilă de producerea evenimentului rutier ce a cauzat daunele autovehiculului marca VW Jetta înmatriculat sub nr._, prin același raport de expertiză fiind determinată și dinamica evenimentului, expertul judiciar analizând circumstanțele în care s-a produs evenimentul, momentul efectuării expertizei la fața locului fiind evident ulterior celui la care a avut loc riscul asigurat, expertul menționând în cuprinsul raportului de expertiză faptul că, fără a se putea determina cu exactitate locul producerii evenimentului rutier, zona posibilă acestui eveniment prezenta și în continuare denivelări accentuate.
Deși în cuprinsul motivelor de recurs se invocă faptul că singura dovadă pertinentă depusă la dosarul cauzei o reprezintă fotografiile ce reprezintă locul producerii avariei și că aceste probe au un caracter extrajudiciar, precum și faptul că în cauză nu s-a stabilit în mod concret locul efectiv unde a avut loc evenimentul, tribunalul apreciază că față de modalitatea concretă în care s-au produs avariile la autovehiculul proprietatea SC VERBAU R. IA SRL, în mod obiectiv alte probe judiciare în afara raportului de expertiză tehnică nu puteau fi administrate în cauză și că această probă - expertiza tehnică de specialitate - coroborată și cu declarațiile conducătorului auto date cu ocazia constituirii dosarului de daună, consemnate de inspectorul d daune fac dovada faptului că producerea incidentului ce a avut drept consecință degradarea autovehiculului a fost realizată în modalitatea menționată.
De altfel, pârâții nu au făcut dovada faptului că avariile produse autovehiculului s-au produs la o dată anterioară celei menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefăcându-se nici dovada faptului că nu exista nici o posibilitate reală ca un autovehicul de natura celui implicat în incident să fi suferit avarii dat fiind faptul că starea tehnică a drumului era corespunzătoare și că administratorul drumului și-a îndeplinit acele obligații reglementate de OG nr.43/1997 în mod corespunzător, astfel încât s-ar impune a fi înlăturate susținerile reclamantei și solicitările acsteia, și corelativ, răspunderea pârâților.
În condițiile în care prin expertiza tehnică de specialitate erau menționate denivelările existente pe B-dul Muncii, denivelări care nu vizau doar o anumită secțiune a traseului, chiar și în situația în care prin cererea introductivă reclamanta nu a fost în măsură să indice în mod clar și fără echivoc punctual locul în care s-a produs incidentul, fapta ilicită nu poate fi negată, fiind dovedită de către reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar.
În ceea ce privește prejudiciul, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, a fost stabilit prin raportare la actele de constatare efectuate de către
reclamantă în cadrul dosarului de daună, acest prejudiciu având caracter cert, întrucât reclamanta i-a achitat proprietarului autovehiculului suma pentru care s-a îndreptat cu acțiune în regres împotriva persoanei vinovate de producerea riscului asigurat, neexistând o contradicție între nota de constatare întocmită cu ocazia prezentării autovehiculului pentru reparații, datată_, și avariile menționate în nota de constatare din data de_, în ultimul dintre înscrisuri
fiind evident faptul că avariile suferite de autovehicul erau cele detaliate, constatate în concret în urma remedierii lor, astfel încât nu se poate reține faptul că avariile ar fi distincte și că nu ar fi fost rezultatul evenimentului rutier produs la data de_ .
Reparația autovehiculului a fost realizată de către reprezentanța Volkswagen C. SC AUTOWORLD SRL, daunele inițial menționate în cuprinsul notei de constatare fiind completate de către inspectorul de daune printr-o notă de reconstatare nr.RA-018CJ20116118 din_, în cuprinsul căreia s-a menționat necesitatea înlocuirii casetei de direcție ce echipează autovehiculul,
întrucât carcasa casetei de direcție este corp comun cu aceasta.
În practică sunt numeroase situațiile în care la momentul introducerii unui autovehicul în reparație nota de constatare făcută de inspectorul de daună se impune a fi completată după dezmembrare autovehiculului în cadrul etapei de reparare efectivă a acestuia, constatându-se că, în realitate, au suferit degradări și alte repere decât cele menționate inițial în prima notă de constatare, aceeași situație fiind prezentă și în cazul în speță.
Prejudiciul există, pe cale de consecință și este cert, reclamanta despăgubind proprietarul autovehiculului, titular al poliței facultative de asigurare seria C nr.8., în baza facturii nr.5123739/_, în valoare de 8.731,75 lei cu TVA inclus, conform ordinului de plată nr.740332010/_ (f.16 dosar fond).
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, a fost stabilită în mod clar și neechivoc prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, expertul menționând în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză faptul că denivelarea din calea de rulare de 130 mm a fost suficientă și, totodată, singura responsabilă de producerea evenimentului rutier.
De altfel, pârâții nu au făcut dovada faptului că producerea prejudiciului ar fi fost precedată de alte acțiuni sau inacțiuni, de o culpă a conducătorului auto sau de existența unor probleme tehnice anterioare ale autoturismului în cauză și nici faptul că acest autovehicul a fost avariat în mod intenționat.
Cât privește vinovăția, ca și o condiție a răspunderii civile delictuale, instanța reține faptul că, astfel cum a statuat și judecătoria prin sentința recurată, în sarcina pârâților a fost reținută fapta cauzatoare de prejudiciu, conform disp. art.21 alin.1 și 2 din OG nr.43/1997 și că în speță nu s-a dovedit existența unei culpe concurente sau exclusive, astfel încât să se fi stabilit în sarcina terțului culpa pentru avarierea autoturismului, susținerile recurenților impunându-se a fi înlăturate ca nefondate
T. ul apreciază că în urma admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva celor doi pârâți, prin raportare la prev. art.274 C.pr.civ., reținându-se culpa procesuală, în mod corect s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
Considerându-se sentința pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală, recursul formulat de pârâtul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr.18839/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ va fi respins ca nefondat, hotărârea fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.
Deși pârâții recurenți au căzut în pretenții, ca urmare a respingerii recursului formulat, iar reclamanta intimată a solicitat obligarea acestora la plata
cheltuielilor de judecată ocazionate în calea de atac, tribunalul nu le va acorda întrucât nu s-a făcut dovada acestora până la momentul închiderii dezbaterilor.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMLE LEGII
D E C I D E :
Anulează ca nelegal timbrat recursul declarat de pârâtul C. | LOCAL AL | |
M. | C. -N. împotriva sentinței civile nr. 18839 din _ | pronunțată de |
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține.
Respinge recursul declarat de pârâtul M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 18839 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
C. C. D. | H. | M. | C. | B. T. B. |
Red.CC/MM 2 ex./_
Judecător fond: R. E. G., Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 532/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 621/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
