Decizia civilă nr. 532/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.532 /2013
Ședința publica din data de 21 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: C. C. GREFIER: A. -E. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul C. LOCAL AL M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 4996/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ privind și pe intimații SC OMNIA SIG
V. I. G. SA și M. C. -N. PRIN P., cauza având ca obiect în primă instanță acțiune în regres.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 14 octombrie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Se mai constată că la data de 21 octombrie 2013, recurenta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
T. UL,
Deliberând, reține că prin sentinta civila nr.4996/2013 pronunțată la data de_ de către Judecătoria C. N. a fost admisă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. C. N., prin primar a fost respinsă exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului C. Local al M. C. -N., a fost admisă in parte actiunea formulata de reclamanta O. V. I. G. SA (fosta SC B. A. V.
I. G. SA) impotriva paratilor C. LOCAL AL M. C. -N., M. C. N.
, prin primar, si in consecinta a fost obligat paratul C. Local al M. C. -N. sa achite in favoarea reclamantei suma de 4182,25 lei reprezentand despagubire achitata in dosarul de daune nr. AVA/CJ/2189/2008, suma la care se va adauga dobanda legala calculata incepand cu data de_ si pana la achitarea integrala a debitului.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratul M. C. N., prin primar, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuale pasiva și a fost obligat paratul C. Local al M.
C. -N. la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei, in cuantum de 348,56 lei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că la data de_ a fost deschis dosarul de daune AVA/CJ/2189/2008 la solicitarea proprietarului autoturismului cu nr.de inmatriculare_, SC Perpetuum Impex SRL (f.5,35,38, 18). Autoturismul era asigurat facultativ de catre reclamanta in baza politei CASCO AVA nr. 0415813 din data de_ cu valabilitate pentru perioada_ -_ (f.23). In data de_ autoturismul a fost condus de catre dl. Vanea Vicentiu P., angajat al societatii proprietare, potrivit delegatiei depuse in copie la fila 18, iar in dreptul Vilei Tusa de pe drumul Sfantu Ion a intrat intr-o groapa, autoturismul suferind avarii la bara fata, jeanta dreapta si anvelorpe, partea mecanica. Existenta avariilor a fost constatata de catre inspectorul de dauna al reclamantei la data de_ (f. 38, 11, 14).
In baza politei de asigurare in vigoare a fost formulata cererea de despagubire ce a generat constituirea dosarului de daune. Dupa efectuarea cercetarilor de catre
inspectorul de daune numit de asigurator, cercetari ce au constat si in fotografierea avariilor constatate la autoturism (f. 12-13, 15-17) si a gropii din carosabil (f.10), s-a stabilit ca valoarea reparatiilor necesare se ridica la suma de 4182,25 lei, potrivit devizului seria T nr.950 /_ (f.8,9). Aceasta suma a fost achitata de catre asigurator, in baza politei de asigurare in vigoare la data de_ (f.4).
In data de_ reclamanta a notificat paratul in vederea stingerii pe cale amiabila a debitului datorat (f.27), insa, in lipsa unui raspuns din partea acestuia, in data de_ a fost inregistrata pe rolul J. i Sectorului I B. actiunea in regres formulata cu privire la mai multe dosare de daune, printre care si cel in litigiu.
Fata de situatia de fapt retinuta in cauza, instanta de fond a retinut incidența dispozitiilor art. 998-999 C. civ., a art.22 din OG nr.43/1997 și a art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002.
În ceea ce privește exceptia exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratului C. Local al M. C. N., avand in vedere dispozițiile art. 5 alin. 6 OUG nr. 195/2002, a fost respinsă excepția ca neintemeiata. Instanta de fond a apreciat ca acesta dispozitie este o norma speciala in raport cu textele invocate prin inatmpinare, care are prevalenta, legiuitorul intelegand ca recunoasca calitate si capacitate procesuala administratorului drumului public, in speta C. ui Local al M. C. N., pentru prejudiciile cauzate de starea necorespunzatoare a drumului public.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. C. N. a fost respinsă ca neintemeiata, raportat la dispozitiile art.22 din OG nr.43/1997 si art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002, cu luarea în considerare a faptului că, conditiile raspunderii civile delictuale pot fi intrunite doar in persoana C. ui Local al M. C. N. care are calitatea de administrator al drumurilor si caruia ii revine obligatia de a le mentine in stare corespunzatoare.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat ca sunt intrunite in persoana paratului C. local al M. C. N. toate conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv vinovatia acesteia in savarsirea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu si existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta savarsita si prejudiciul cauzat. Astfel, s-a apreciat ca prin nerespectarea de catre parat a prevederilor art.5 alin.2 din OUG nr.195/2002, respectiv a obligatiei de a mentine drumurile pe care le administreaza în stare tehnica corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranța acesta se face vinovat de producerea evenimentului de pe drumul Sfatu Ion, aflat in administrarea sa, soldat cu avarierea autoturismului cu nr.de inmatriculare_ asigurat facultativ de catre reclamanta. În cazul in care paratul ar fi procedat la semnalizarea prin indicatoare rutiere a existentei unei gropi in carosabil care sa avertizeze conducatorii auto in acest sens sau daca ar fi procedat in timp util la astuparea respectivei gropi exista posibilitatea evitarii producerii evenimentului soldat cu avarierea autoturismului. De asemenea, instanta a apreciat ca si conditia existentei legaturii de cauzalitate este dovedita in cauza, zona in care s-au produs avariile la autoturismul cu nr.de inmatriculare_, astfel cum au fost constatate atat de catre inspectorul de dauna al reclamantei (f.11,14), cat si de catre organele de politie conform autorizatiei de reparatii de la f.34 dovedind ca acestea s-au produs in urma impactului cu carosabilul, din declaratia conducatorului auto aflata la fila 38 reiesind ca avarierea s-a produs prin lovirea unei gropi aflata pe drumul Sfatu Ion. In plus, instanta a retinut ca paratul C. Local al M. C. N. a inteles sa conteste pretentiile reclamantei abia prin intampinarea depusa la dosar la data de_, deci la mai bine de doi ani de la data introducerii actiunii si cu toate ca a fost notificat pentru plata despagubirii inca din luna august 2010. In aceste conditii, s-a apreciat ca paratul isi exercita apararile cu rea credinta, intelegand sa conteste indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale in persoana sa dupa mai mult de doi ani de la data introducerii actiunii, acesta mai ales ca in intampinarea depusa in dosarul inregistrat pe rolul J. i Sectorului 1 B., in termenul prevazut de art. 114 ind. 1 alin. 2 C.p.c., nu a inteles sa formuleze nicio aparare cu privire la fondul pretentiilor deduse judecatii, desi, potrivit art. 118 C.p.c. intampinarea fiind obligatorie, ea trebuia sa cuprinda toate apararile, exceptiile si probele de catre paratul intelegea sa se preveleze in cursul procesului. Or, avand in vedere ca paratul a stat in pasivitate o perioada atat de lunga de timp, nu i se poate pretinde reclamantei sa administreze probatiune la acest moment pentru a combate
apararile paratului, in conditiile in care pasivitatea paratului in contestatrea pretentiilor din actiune putea fi in mod rezonabil intelasa ca o recunostere tacita a pretentiilor formulate.
S-a apreciat ca plata despagubirii de catre reclamanta nu s-a facut pe baza unei simple declaratii pe proprie raspundere a conducatorului auto, ci in principal pe baza constatarii avariilor cauzate autoturismului, plansele foto depuse la dosar coroborandu- se cu declaratiile conducatorului auto cu privire la modul de producere a evenimentului. De asemenea, dovada ca evenimentul asigurat s-a produs pe drumul Sfatu Ion in urma impactului cu o groapa rezulta din declaratia conducatorului auto, singurul in masura sa cunoasca aceasta imprejurare, instanta apreciind ca acesta nu avea niciun interes sa faca o declaratie neconforma cu realitatea in conditiile in care autoturismul era asigurat facultativ, reclamanta in baza politei de asigurare avand obligatia sa dea curs cererii de despagubire, indiferent de motivul invederat de asigurat cu privire la cauza producerii evenimentului. In plus conducatorul auto este tert fata de raporturile dintre cele doua parti in litigiu. Pe de alta parte, instanta de fond a constatat ca paratul nici nu a contestat in cauza posibilitatea ca pe drumul Sfatu"; Ion sa existe o gropa in carosabil care sa fi putut sa produca avariile la autoturismul asigurat de reclamanta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul C. Local al_M. C.
-N., reprezentat prin primar, E. Boc solicitând admiterea prezentului recurs ,in principal, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, unde procedând la o noua judecata, să fie respinsă cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu paratul- C. Local al M. C. -N. .
În motivarea recursului recurentul a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei doar pe baza declarației conducătorului al cărui autoturism a fost avariat, o asemenea proba având un ridicat grad de subiectivitate. În mod greșit s-a reținut ca dovada producerii evenimentului rezulta din insasi declarația conducătorului auto, singurul sa cunoască aceasta împrejurare, instanța de fond stabilind culpa recurentului si implicit obligația acestuia la despăgubiri, in beneficiul exclusiv al reclamantei. O exigenta fundamentala a contradictorialitatii ca element inerent dreptului la un proces echitabil implica obligația de a oferi fiecărei parti o posibilitate rezonabila de a-si prezenta cauza in condiții procedurale care sa nu o plaseze intr-o situație de dezavantaj in comparație cu adversarul sau. Judecarea pricinii s-a făcut fara a se stabili concret legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu aducandu-se astfel o grava atingere principiilor care guvernează dreptul procesual civil. Astfel, contradictorialitatea ingaduie părtilor sa participe in mod egal la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfășurării procesului, sa discute si sa combată susținerile făcute de fiecare dintre ele si sa-si exprime opinia asupra inițiativelor instanței in scopul stabilirii adevărului si al pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.
In concluzie, recurentul apreciază ca probele administrate in cauza: procesul verbal de constatare, autorizația de reparație, simpla declarație data de persoana implicata in evenimentul rutier, fotografii nedatate, alte înscrisuri privind avarierea autoturismului depuse de reclamant, respectiv de beneficiarul poliței de asigurare- conducatorul auto, nu sunt suficiente pentru a se stabili întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale,
De asemenea, recurentul arată că, în opinia sa, considera ca se impunea, efectuarea unei expertize de specialitate in domeniul auto pentru a se determina științific toate corelațiile dintre fapte si împrejurări, retinandu-se pentru stabilirea cauzalității doar acelea care au contribuit direct sau indirect, mediat sau nemijlocit la producerea prejudiciului.
Acțiunea în regres, precum și interogatoriul administrat in prezenta cauza vizează un alt loc al producerii incidentului in dreptul Vilei Tusa de pe drumul Sf.Ion si nu str.Calea Turzii - Manastur, conform actelor depuse la dosar.
Astfel, instanța de fond a soluționat procesul fara a cerceta fondul sub toate aspectele, tinand cont numai de înscrisurile depuse de reclamanta, fara a determina si aspectele tehnice ale carosabilului ce au condus la avarierea autoturismului. Efectuarea unei expertize tehnice in specialitatea auto ar fi identificat posibilitatea producerii incidentului rutier in groapa din carosabil din dreptul Vilei Tusa de pe drumul Sf.Ion si nu str.Calea Turzii - Manastur C. -N. indicata in fotografiile depuse. Pe cale de
consecința, solicita admiterea prezentului recurs casarea Sentinței Civile nr. 4996/_
, trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea efectuării unui raport de expertiza tehnica judiciara in specialitatea auto.
A mai arătat recurentul că, de altfel, dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani, astfel că raportat la data înregistrării cererii la Judecătoria Sectorului I B., data de_, acțiunea este prescrisă, termenul împlinindu-se la data de_ .
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. ui Local al M. C. -N. privind obligarea sa la plata sumei de 4182,25 lei reprezentând despăgubiri, a dobânzii legale calculate de la data de_ și până la data plății efective a debitului inițial precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces, recurentul a aratat că potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu _. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii", iar potrivit art. 23 alin. 2 din aceeași lege "consiliile locale funcționează ca autorități ale administrației publice locale...".Din coroborarea acestor texte, precum și din faptul că nu există nici o normă care să prevadă că consiliile locale ar fi structuri cu personalitate juridică și patrimoniu propriu, rezultă că persoana juridică de drept public cu capacitate juridică este după caz, comuna, orașul sau municipiul, în vreme ce consiliul local este un simplu organ al persoanei juridice, neavând el însuși capacitate juridică.
Potrivit art. 41 alin. 1 si 2 Cod Procedură Civilă, "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate sa fie parte in judecată", iar "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta in judecata ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere". Prin urmare, pentru a fi parte in procesul civil, atât paratul - cat si reclamantul - trebuie să îndeplinească, alături de alte cerințe specifice și condiția existentei capacității
procesuale, lipsa acesteia implicând respingerea acțiunii.
Potrivit acestor prevederi exprese și în lipsa unor prevederi contrare nu se poate reține faptul că un consiliu local sau județean poate fi persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, lipsindu-i capacitatea procesuală de folosință. Capacitatea procesuală de folosință este una dintre cele patru condiții de exercițiu a acțiunii civile, alături de afirmarea unui drept, interes și calitate procesuală iar verificarea tuturor acestor condiții este obligatorie pentru a vedea dacă poate fi analizat fondul pretențiilor formulate. Pentru toate aceste considerente, recurentul a arătat că este întemeiată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. Local al
M. C. -N.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate reținut de către prima instanță, s-a arătat că au fost omise aspecte deosebit de importante, și anume: Autorizația de reparație, raportat la prevederile art. 80 din O.U.G. nr. 195/2002, se obține în baza unei simple declarații a conducătorului autovehicului, Vanea Vicențiu P., care în termen de 24 de ore de la avarierea acestuia, în alte împrejurări, decât într-un accident de circulație, este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs evenimentul, pentru întocmirea documentelor de constatare. În asemenea condiții, în mod greșit a reținut instanța de fond că, raportat la conținutul adeverinței eliberate de IPJ C., evenimentul rutier s-a produs pe drumul Sfântu Ion, situat pe direcția Calea Turzii - Mănăștur. IPJ C. nu a constatat acest aspect, ci s-a rezumat la a reține cele declarate de conducătorul auto. Ori, în asemenea condiții nu trebuie exclusă varianta că acesta a declarat ceea ce i se părea mai convenabil. Accidentul putea avea loc oriunde, în altă localitate sau pe orice alt drum public din C. -N. sau chiar pe un drum forestier.Cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei nu sunt anexate planșe foto cu privire la locul producerii accidentului. Singurul aspect ce rezultă fără putință de tăgadă din adeverința de reparație este acela că autoturismul a suferit o avarie. In schimb, data și locul producerii evenimentului rutier, având la bază o simplă declarație a persoanei interesate, nu pot fi probate prin conținutul acesteia. Faptul că drumul în zona Sf. Ion era într-o stare tehnică necorespunzătoare nu implică automat angajarea răspunderii recurentului pentru un eveniment rutier care s-ar fi putut întâmpla oriunde și oricând. C. Local al
municipiului C. -N. răspunde într-adevăr pentru prejudiciile cauzate ca urmare a stării tehnice a drumului public, dar numai în ceea ce privește pe acelea situate pe raza unității administrativ-teritoriale. Ori, în speță, nu rezultă decât din declarația conducătorului auto că evenimentul rutier s-ar fi produs pe raza municipiului C. -N. .
A mai arătat recurentul că atâta vreme cât nu sunt întrunite condițiile răspunderii, pârâtul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, și pe cale de consecință, nici la plata dobânzii legale aferente acestui debit. De asemenea, solicitarea dobânzii legale din momentul arătat, nu este justificată nici în situația în care condițiile răspunderii civile sunt întrunite. Dreptul la reparație se naște în momentul întrunirii condițiilor civile delictuale, dar în lipsa învoielii dintre părți, rămâne nedesăvârșit până la momentul determinării despăgubirilor prin hotărâre judecătorească definitivă. Doar în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești despăgubirile devin o creanță certă, lichidă și exigibilă. În concluzie, chiar și în condițiile în care condițiile răspunderii ar fi îndeplinite, dobânda legală ar putea fi solicitată, potrivit art. 43 Cod comercial, doar din momentul la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului arătând că motivele de recurs sunt nefondate, prima instanță analizând temeinic toate probele administrate în cauză. Principiul contradictorialitatii nu a fost încălcat, recurenta- parata având posibilitatea de a solicita administrarea de probe, lucru pe care nu l-a făcut. In plus, chiar si întâmpinarea pe care a depus-o la dosar a fost depusa tardiv după cum bine sublinia si instanța, " la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de chemare in judecata." In condițiile in care parata contesta veridicitatea probelor administrate in cauza, intimata arată că nu intelege de ce nu a adus probe din care sa rezulte contrariul, de exemplu acte din care sa rezulte ca strada pe care a avut loc evenimentul rutier se afla intr-o stare impecabila, astfel incat ar fi fost imposibila producerea acestui eveniment.
In condițiile in care parata a depus întâmpinarea la 2 ani de la depunerea acțiunii, intimata considera ca aceasta a fost decăzuta din dreptul de a propune probe si de a invoca excepții relative. Acesta a fost citat in mod legal astfel incat avea posibilitatea de a se apară si de contesta cele invocate de ea in cererea de chemare in judecata. In cazul in care considera ca probele de la dosar nu sunt suficiente legea ii permitea sa depună probe din care sa reiasă contrariul, lucru pe care recurentul - parat nu 1-a făcut, preferând acum in recurs sa spună ca de fapt nu sunt suficiente probe din care sa rezulte vina. Toate probele ce au fost administrate in cauza au dus la concluzia ca culpa in producerea evenimentului rutier aparține recurentei- parate.
Referitor la susținerea paratei ca in cauza ar fi trebuit sa se efectueze o expertiza tehnica-auto, intimata solicita sa se aibă in vedere ca aceasta nu a solicitat administrarea unei astfel de probe, instanța nu a respins cererea de administrare a probei cu expertiza, nu a fost solicitata, astfel ca in baza inscrisurilor existente la dosar, doar cele depuse de intimată, instanța a considerat, in mod întemeiat, ca fiind lămurită asupra fondului cauzei.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, aceasta nu a fost ridicată în fața instanței de fond. Cum recurenta nu a invocat decât excepția lipsei capacității de folosinta, nu este vina instanței de fond ca nu s-a analizat aceasta excepție.In ceea ce privește aceasta excepție invocata, intimata solicită respingerea acesteia ca fiind neintemeiata.
In fapt, suma de 4182,25 lei a fost achitata cu titlu de despăgubiri in dosarul de dauna cu nr AVA/C J/2189/2008 in data de_ . Art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, prevede ca, reclamantul, in calitate de asigurător, are posibilitatea sa recupereze valoarea despăgubirilor achitate asiguraților de la persoanele răspunzătoare de producerea pagubei.Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 3 din Decretul 167/1958, termenul de prescripție in materia asigurărilor este de 2 ani, termen care se aplica numai intre asigurat si asigurător.
In acest sens s-a pronunțat si înalta Curte de Casație si Justiție, in Decizia comerciala nr. 3341/2003, indicandu-se ca sfera de aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 este clar delimitată si se refera exclusiv la raporturile juridice ce izvorăsc din asigurare, respectiv raporturile contractuale dintre asigurător si asigurat, asigurătorului cu contractantul asigurării (pentru situațiile în care contractantul si
asiguratul sunt persoane diferite), asiguratului cu persoana cuprinsa în asigurare, asigurătorului cu beneficiarul asigurării»
Termenul special de prescripție de 2 ani prevăzut de dispozițiile legale este aplicabil situațiilor arătate, decurgând din raportul generic asigurător - asigurat. Acțiunea formulata impotriva paratelor este o acțiune in pretenții, in virtutea răspunderii civile delictuale, întemeiata pe art. 989 - 999 Cod Civil. Acest raport juridic delictual nu se confunda cu raportul juridic dintre asigurător si asigurat (prin polița de asigurare) pentru care termenul de prescripție este cel special de 2-ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva. Ca urmare, termenul aplicabil in cauza este termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Dectretul 167/1958, de 3 ani de zile. Pentru toate aceste considerente, a apreciat că, în conformitate cu art. 7 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, "prescripția a început sa curgă de la dala când s-a născut dreptul la acțiune, adică de la momentul efectuării plații de către intimată.
Astfel, termenul de prescripție este cel general, de 3 ani de zile in materia răspunderii civile delictuale care curge de la data plații efective a despăgubirii. Pana la momentul plații efective a despăgubirii, prejudiciul, chiar daca ar putea fi cunoscut, ar putea suferi numeroase modificări cauzate de reconstatari ulterioare ale pagubelor. In plus, acesta nu ar avea un caracter actual, ci ar fi un prejudiciu eventual. Astfel ca prescripția dreptului material la acțiune nu poate sa curgă mai inainte de nașterea dreptului in sine.
Or, de la data de_, care este data plații despăgubirii către asigurat si pana la introducerea acțiunii, termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise, ca urmare excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiata, astfel că solicită respingerea ei.
In ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosința a recurentului, C. Local al M. C. - N., intimata solicita respingerea acesteia ca fiind vădit nefondata.
Astfel, art. 5 din OUG 195/2002 prevede ca " Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instalaze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mențină in stare corespunzătoare. Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat sa semalizeze corespunzător, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stânjenește sau pune in pericol siguranța circulației si sa ia toate masurile de inlaturare a acestuia."
Art. 22 din Oug 43/1997 prevede ca " Administrarea drumurilor județene se asigura de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza adminsitrativ- teritoriala a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate in intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de arta, amenajările si accesoriile aferente, care vor fi in administrarea consiliilor locale respective."
Din analiza acestor texte de lege, se poate observa ca suntem in prezenta unei capacitate de folosința speciala in ceea ce privește administrarea drumurilor. Cu toate ca art. 20 din Legea 215/2001 prevăd ca: " Art. 2.0 alin 1 Comune, orașele, municipiile si județele sunt unități administrative teritoriale in care se exercita autonomia locala si in care se organizează si funcționează autorități ale adminsitratiei publice locale.. Art. 21 (1) Unitățile administratv- teritoriale-sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica, deplina si patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala si ale conturilor deschise la unitățile teritoriale3de trezorerie, precum si la unitățile bancare. Unitățile administrativ- teritoriale sunt titulare ale drepturilor si obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public si privat in care acestea sunt parte, precum si din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, in condițiile legii. (2) In justiție, unitățile administrativ- teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.. Art. 23 - (1) Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locala in comune, orașe si municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești si municipale, ca autorități deliberative, si primarii, ca autorități executive".
Având in vedere aceste dispoziții legale, intimata a aratat că trebuie analizat raportul dintre Legea 215/2001 si OG 43/1997, aceasta fiind o dispoziție legala speciala fata de Legea 215 care reprezintă dreptul general in materie. Din moment ce printr-o dispoziție speciala, respectiv OG 43/1997 s-a derogat de la legea generala, iar prin aceasta dispoziție se instituie o capacitate de folosința a consiliilor locale/județene raportata la administrarea drumurilor nu se poate contesta capacitatea paratului C. Local al M. C. - N. de a sta in prezentul proces.
In urma materialului probatoriu administrat in cauza, si anume proba cu inscrisuri, si de asemenea expertiza tehnica auto, a rezultat ca toate condițiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite in mod cumulativ si anume: fapta ilicita constând intr-o inacțiune, respectiv neluarea masurilor pentru a asigura o stare tehnica corespunzătoare drumului, atribuții care le revin conform art. 5 alin.6 din OUG 185/2002 si art. 2, art.22 din OG 43/1997; prejudiciul suferit de subscrisa reclamanta constând in plata contravalorii despăgubirii către asiguratul intimatei in cuantum de 1718,36 lei, demonstrata prin inscrisurile depuse la dosarul cauzei; legătura de cauzalitate dintre prejudiciul creat si fapta entităților care aveau obligația de a menține in stare buna de funcționare tronsonul de drum in cauza este dovedita prin declarația conducătorului autoturismului, precum si cu fotografiile făcute tronsonului de drum pe care se afla groapa ce a dus la producerea evenimentului și vinovăția recurentului consta in neglijenta si starea de pasivitate care a dus la producerea avarierii autoturismului. Așadar, recurentul in calitate de administrator al drumului public, nu a luat masurile necesare ce se impuneau pentru inlaturarea obstacolelor care puneau in primejdie siguranța, traficului.
Analizand recursurul formulat prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art. 304, 3041si 312 Cod procedura civila, tribunalul retine urmatoarele
:
În ceea ce privește motivul de recurs constând în lipsa capacității procesuale de folosință a recurentului pârât C. LOCAL AL M. C. -N., tribunalul reține că potrivit art. 5 din OUG 195/2002 "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mențină in stare corespunzătoare.
Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat sa semnalizeze corespunzător, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stânjenește sau pune in pericol siguranța circulației, si sa ia toate masurile de înlăturare a acestuia", iar potrivit art. 21 si urm. din OG 43/1997
"administrarea drumurilor județene se asigura de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritoriala a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate in intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de arta, amenajările si accesoriile aferente, care vor fi in administrarea consiliilor locale respective".
Astfel, deși art. 21 și următoarele din Legea nr. 215/2001, stabilesc că personalitate juridică au doar unitățile administrativ teritoriale care sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, această lege reprezintă norma generală, normă de la care legiuitorul a derogat în mod expres prin instituirea normei speciale cuprinse în art. 21 si urm. din OG 43/1997, norme derogatorii și de strictă aplicare care în prezenta cauză conferă recurentului pârât o capacitate specială de folosință, acesta putând sta în nume propriu în proces în litigiile generate de modul de administrare a drumurilor publice aflate în administrarea sa.
Față de cele anterior expuse, reținând faptul că sectorul de drum pe care se afirmă că a avut loc incidentul rutier este în administrarea recurentului, având în vedere dispozițiile art. 21 și următoarele din O.G. nr. 43/1997, cu modificările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 și art. 41 Cod procedură civilă, tribunalul concluzionează că acest motiv de recurs este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Nu este fondat nici cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv cel care vizează excepția prescripției dreptului material la acțiune al intimatei reclamante. Contrar susținerilor recurentului, tribunalul achiesează susținerilor intimatei reclamante,
termenul de prescripție fiind cel de drept comun, de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În acest sens, tribunalul reține faptul că acțiunea promovată de către intimata reclamanta O. V. I. G. S. (fosta SC B. ASIGURĂRI V. I.
G. S. ) se întemeiază pe dispozițiile art. 989-999 C.civ., fiind o acțiune în regres, între recurentă și intimată neexistând raporturi derivate direct dintr-un contract de asigurare, pretențiile intimatei avându-și izvorul în contractul de asigurare încheiat cu un terț, nu cu recurentul.
În acest context, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă din momentul plății de către intimată a sumei de 4182,25 lei, adică din data de_ . Or, la data la care a fost înregistrată acțiunea la Judecătoria Sectorului I B. ,_, acest termen nu era împlinit, astfel că nici acest motiv de recurs nu este fondat, urmând să fie respins de către tribunal.
M. ivul de recurs invocat de recurent în legătură cu neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale va fi analizat de instanța de recurs prin prisma dispozițiilor art. 3041c.pr.civ., urmând a se reține că simpla afirmație a existenței unui drept sau a unei situații juridice nu este suficientă, dacă nu pot fi probate susținerile sau afirmațiile, ele sunt lipsite de eficiență.
Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei aparține "celui care face o propunere înaintea judecății";. În mod obișnuit, starea de fapt corespunde stării de drept. De aceea, sistemul de drept presupune că starea de fapt de care se bucură pârâtul este, până la proba contrară, corespunzătoare realității. Reclamantul fiind cel care pretinde că realitatea este diferită de starea de fapt și fiind cel care pornește litigiul, afirmând încălcarea unui drept sau a unui interes legitim, trebuie să facă dovada faptului generator al dreptului său.
Ori, în cauză, singurele probe administrate în cauză sunt înscrisurile aflate în dosarul de daună AVA/CJ/002189/2008, acte emanate de la intimata reclamantă. Din copiile acestor acte depuse de către intimată rezultă că dosarul de daune AVA/CJ/002189/2008 privește autovehiculul proprietatea SC AX PEPETUUM IMPEX SRL, cu nr. de înmatriculare_, serie șasiu UU1LSDAEH37854478 (f. 5 dosarul Judecătoriei C. -N. ). Devizul de reparații și comanda de reparații aflate în copie la filele 6-9 din dosar privește însă autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, serie șasiu UU1LSDAEH38061572.
Planșele foto depuse de către intimată privesc, de asemenea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, nu cel indicat în dosarul de daună AVA/CJ/002189/2008, respectiv autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . De altfel, toate actele dosarului de daună vizează autoturismul cu nr. de înmatriculare_, nu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
În ceea ce privește declarația dată de dl. VANEA VINCENȚIU P., tribunalul reține că este o declarație extrajudiciară, dată în fața prepușilor intimatei reclamante și vizează autoturismul cu nr. de înmatriculare_, nu nu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pentru repararea căruia intimata afirmă că a deschis dosarul de daună AVA/CJ/002189/2008 și în baza căruia achitat suma de 4.182,25 lei.
Astfel, aceste înscrisuri (nota de constatare, planșele fotografice) vizează un alt eveniment rutier, un alt autoturism, nu cel pentru care intimata reclamantă afirmă a deschis dosarul de daună anterior menționat, dosar în care a achitat suma de 4.182,25 lei pretinsă de la recurent.
Din această perspectivă și prin prisma prin prisma dispozițiilor art. 3041C.pr.civ. nu are relevanță faptul că recurentul a depus întâmpinarea după aproximativ 2 ani de la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește referirea intimatei la dispozițiile art. 79 din OUG nr. 195/2001, tribunalul reține că această normă nu conferă o putere probatorie diferită de cea reglementată de dispozițiile Codului civil și Codului comercial notei de constatare dresată de prepușii săi, aceasta cel mult putând fi considerată un început de probă scrisă care însă trebuia coroborat cu alte mijloace de probă care trebuiau administrate în cauză de către reclamantă.
Or, toate actele depuse de către intimată vizează producerea unui eveniment rutier în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și plata de către intimată a despăgubirii pentru un eveniment rutier care vizează autoturismul cu nr. de
înmatriculare_ . În aceste condiții, din probele administrate nu rezultă că ar fi îndeplinite nici una dintre condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a recurentului pârât.
Reținând că în lipsa dovezilor privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, în mod greșit instanța de fond a procedat la obligarea pârâtului recurent la plata sumei de 4.182,25 lei cu titlu de despăgubiri și a dobânzii legale, tribunalul apreciază că recursul declarat este întemeiat.
Față de cele de mai sus și având în vedere și dispozițiile art. 304 pct. 9, 3041și 312 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul formulat de recurentul C. LOCAL AL M. C. -N., în contradictoriu cu intimata S. O. V. I. G. S., împotriva sentinței civile nr. 4996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 22._, pe care o va modifică în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S. O. V. I. G. S., în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N., urmând să fie menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de recurentul C. LOCAL AL M. C. -N. în contradictoriu cu intimații M. C. -N. prin P., O. V. I. G. S. (fosta SC B. ASIGURĂRI V. I. G. S. ) împotriva Sentinței civile nr. 4996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 22._ pe care a modifică după cum urmează:
Respinge în întregime acțiunea civilă formulată de către reclamanta O. V. I.
S. (fosta SC B. ASIGURĂRI V. I. G. S. ) împotriva pârâtului C. LOCAL AL M. C. -N. .
Menține restul dispozițiilor Sentinței civile nr. 4996/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 22._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
E. B.
I.
P.
C.
C.
GREFIER
-E. A.
Red./E.B./5 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 10794/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 206/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
