Decizia civilă nr. 209/2013. Constatare nulitate act

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 209/2013

Ședința publică din 13 decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE :S. AL H. JUDECĂTOR :M. -I. I.

G. :V. D.

S-au luat spre examinare apelurile promovate de apelanta reclamanta SC

P. S. PRIN LICHIDATOR J. C. &C. C. A. DE P. DE I.

, apelantul intervenient în nume propriu M. B. M. PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 4.434 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., privind și pe intimații B. C. I. S. R. SA - S. M.

, N. P. B. C., SC L. C. S., SC L. C. S. PRIN LICHIDATOR C.

I. DE I. B. L. având ca obiect constatare nulitate act, nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru intimata SC L. C. S. PRIN LICHIDATOR C. I. DE I. B. L. ,

practician în insolvență, d-na Lazăr Dumitrița. Procedura de citare este legal îndeplinită. Apelurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, trimisă pe fax, din partea intimatei SC

L. C. S. PRIN LICHIDATOR C. I. DE I. B. L., prin care s-a solicitat respingerea apelurilor.

De asemenea, în data de_, din partea apelantului M. B. M., prin primar, s-a înregistrat la dosar răspunsul și înscrisurile solicitate de instanță.

În data de_, din partea intimatei SC L. C. S. prin lichidator C.

I. DE I. B. L., s-a depus la dosarul cauzei tabelul definitiv cuprinzând creanțele împotriva averii debitoarei SC L. C. S. și Raportul privind modificările survenite în situația pasivului urmare a unei eventuale distribuiri.

Reprezentanta intimatei SC L. C. S. prin lichidator C. I. DE I.

  1. L. arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

    Curtea, constată că nu mai sunt de formulat alte cereri în probațiune apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond, constatând lipsa apelanților.

    Reprezentanta intimatei SC L. C. S. din partea lichidatorului judiciar

  2. I. DE I. B. L., arată că susține excepțiile invocate ca apărări de fond și solicită respingerea apelurilor, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar.

În ceea ce privește apelul promovat de către M. B. M., prin primar, arată că acesta nu are nici un interes în promovarea apelului, și nici a cererii de intervenție în interes propriu, având în vedere că atât reclamanta apelantă SC P.

S., câte și intimata pârâtă SC L. C. S., sunt supuse procedurii de

insolvență, iar apelantul M. B. M., prin primar are calitatea de creditor a SC P. S., cu o creanță acceptată în cuantum de 45.066, 15 lei, fiind o creanță acceptată cu caracter cert și nu o creanță sub condiție, care să justifice promovarea unei cereri de intervenție, sens în care depune la dosar extras din BPI în susținerea afirmațiilor sale. Cererea nu s-a formulat până la data intrării în procedura insolvenței, având în vedere că nu a uzat de acest drept solicită respingerea apelului.

Susține că a depus la dosar un raport care vizează o posibilă distribuire a pasivului debitoarei în situația în care s-ar anula s-au s-ar menține contractul.

Anularea contractului ar avea drept consecință creșterea masei credale la ambele societăți, ar apărea o situație destul de ciudată, creanța garantată a creditoarei B. C. I. S. R. SA - S. M. s-ar transforma în una chirografară.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4.434 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-a respins acțiunea precizată promovată de reclamanta SC

P. S. B. M., prin administrator judiciar C. & C. - C. A. de P. de I., în contradictoriu cu pârâții SC L. COMANY S., prin administrator judiciar C. I. de I. B. L., B. C. S. R. SA ARAD prin

B. C. S. R. SA - S. B. M. .

S-a respins cererea de intervenție în interes propriu promovată de M.

B. M., prin P., în contradictoriu cu pârâta SC L. COMANY S. .

S-a respins cererea de chemare în garanție promovată de B. C. S.

R. SA prin B. C. S. R. SA - S. B. M., în contradictoriu cu

N. P. B. C. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_, încheiat între SC P. S. în calitate de vânzătoare și SC L. COMANY S. în calitate de cumpărătoare a fost înstrăinat imobilul situat în B. M., str. F., nr. 7, bloc 5, jud. M., înscris în CF nr. 15.994 B. M., cu nr. cadastral 2747/17/12/20/5, de sub A1, în natură teren în suprafață de 4.704 mp și construcția Hala nr. 2 în suprafață de 1714 mp, dobândit cu titlu de drept de cumpărare de sub B1 împreună cu cotele de coproprietate de 27/287 mp din teren+centrală electrică cu nr. cad.2747/17/12/20/11 și cota de 21/225 mp din teren și stație de distribuție gaz cu nr.cad. 2747/17/12/20/12 și cota de 77/808 mp din teren+rezervor apă cu nr.cad. 2747/12/20/13 și cota de 176/1858 mp din teren+drumuri de incintă cu nr. cadastral 2747/17/12/20/14, înscrise în CF

15.333 B. M., prețul de vânzare fiind de 350.000 euro, echivalentul în lei a

1.246.525 lei la cursul mediu BNR de 3,5615 lei pentru un euro, din ziua autentificării actului.

Ulterior vânzării, pârâta SC L. C. S. a constituit în favoarea Bănci Comerciale I. S. R. SA un drept de garanție reală privind imobilul anterior menționat, conform contractului de garanție reală imobiliară nr. 229/_ autentificat sub nr. 6742/_ de BNP S. I. Alin, în vederea garantării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare nr. 1085/_ . Dreptul de ipotecă constituit în favoarea băncii( și interdicțiile aferente) a fost înscris în cărțile funciare menționate, în data de_ . Ulterior, în data de_ și respectiv în data de_ au mai fost înscrise în favoarea băncii drepturi de ipotecă pentru credite acordate SC L. C. S. conform contract de credit camelon neipotecar 1012/_ și contract de credit nr. 18/_ .

Reclamanta a invocat incidența în acest caz a dispozițiilor art. 254 alin.7, art. 259 alin.6¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 70(2), (3), pct.

85 (2), (3) din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale art. 113 alin.5 din Codul de procedură fiscală-dispoziții legale care prevăd în mod expres nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor încheiate fără prezentarea certificatului fiscal privind obligațiile fiscale aferente imobilului.

În cadru acțiunii pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, s-a solicitat restabilirea situației anterioare, cu rectificarea corespunzătoare a cărților funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate a SC L. C. S. și înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC P. S., s-a solicitat obligarea pârâtei SC L. C. S. la restituirea în natură către averea debitoarei SC P. S. a imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_, fără să se solicite și anularea contractelor de ipotecă.

În situația de față, reclamanta fiind parte în contractul încheiat și a cărei nulitate absolută se solicită a se constata cu consecința repunerii în situația anterioară, nu poate în cadrul prezentei acțiuni, potrivit principiului " nemo auditur propriam turpitudinem allegans"; să își invoce propria culpă determinată de neprezentarea certificatului de atestare fiscală, respectiv nu poate invoca faptul că nu ar fi cunoscut condițiile de valabilitate privind vânzarea unui imobil și aceasta în condițiile în care ar însemna ca reclamanta să își invoce propria sa turpitudine în susținerea acțiunii.

Pe de altă parte, prețul de vânzare al imobilului a fost achitat vânzătoarei, iar anularea actului translativ de proprietate ar genera obligația debitoarei de a restitui suma primită cu titlu de preț, promovarea acestei acțiuni având ca efect mărirea masei credale, chiar dacă bunul va reintra în patrimoniul său, raportat și la valoarea de piață a imobilului scăzut față de anul 2007 când piața imobiliară era pe o pantă ascendentă.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.

B. M., prin primar, instanța de fond a reținut că din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_ reiese că vânzătoarea prin asociat unic și administrator a declarat că imobilul este grevat de sarcini, respectiv de patru contracte de garanție imobiliară în favoarea Băncii Comerciale

S. Bank B. M., sens în care a consimțit preluarea acestora de către cumpărătoarea SC L. COMANY S. .

Pe de altă parte, cumpărătoarea SC L. COMANY S. prin asociații săi au consimțit să preia obligațiile vânzătoarei față de banca creditoare constând în credite bancare și obligații accesorii acestora așa cum sunt înscrise în CF nr. 15.999 B. M. și CF nr. 15.333 B. M. .

Raportat la situația de fapt expusă anterior, instanța de fond a apreciat că intervenientul în interes propriu nu își va putea recupera creanța prin anularea vânzării, deoarece bunul s-ar reîntoarce în patrimoniul vânzătoarei grevat de ipotecile constituite în favoarea băncii, aceasta din urmă având un drept prioritar și exclusiv de a-și îndestula creanțele, situație în care nulitatea absolută invocată de intervenient nu poate fi invocată de orice persoana, numai de persoana care justifică un interes propriu, în acest sens înțelegându-se folosul practic, material, urmărit de intervenient, în situația de față, în ceea ce-l privește pe acesta neprefigurându-se nici un folos material, motiv pentru care cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă, potrivit dispozitivului.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție promovată de B. C.

I. S. R. SA, ca o consecință a respingerii cererii introductive de instanță, s-a respins și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect, această

soluție fiind justificată de faptul că prin hotărârea judecătorească nu s-a fixat vreo obligație în sarcina Băncii Comerciale I. S. R. SA, nesubzistând astfel nici în sarcina chemaților în garanție, obligația de a garanta sau a despăgubi în sensul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă.

Pentru considerentele sus menționate, cererile au fost respinse potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanta S.C. P. S.R.L. prin lichidator judiciar C. &C. C. A. DE P. DE I. și intervenientul

M. B. M. prin P.

solicitând admiterea apelurile formulate.

În apelul intervenientul M. B. M. prin P.

se solicită modificarea hotărârii atacate și, în consecință, constarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC P. S., reprezentantă de administratorul Bravetti Egidio, în calitate de vânzător și SC L. C. S., reprezentată de către asociații M. I. și Ujvarosi Mariu, în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. 481/_ de B.N.P. B. C., cu restabilirea situație anterioare, cu revenirea imobilelor care au făcut obiectul contractului anterior menționat în proprietatea SC P. S., și rectificarea corespunzătoare a cărților funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate a SC L. C. S. și a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea fostului proprietar SC Proslor S. .

În motivarea apelului, intervenientul a adus critici de nelegalitate și netemeinicie hotărârii apelate. Astfel, se arată că sancțiunea care intervine în situația înstrăinării imobilelor fară prezentarea certificatului de atestarea fiscală, care să ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale datorate autorității administrației publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează este nulitatea de drept, care lovește actul de plin drept, de la sine, ope legis, instanța de judecată nefiind chemată, decât să o constate în caz de litigiu între părți. Așadar, în cazul nulităților de drept instanța va interveni numai dacă există un litigiu între părți, constatând nulitatea și dispunând restabilirea situației anterioare încheierii nevalabile a actului. Cu toate acestea, instanța de fond nu a constatat nulitatea absolută, ci a invocat faptul că nu jusitifică un interes pentru a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.

Pe de altă parte, a mai arătat apelantul, normele juridice încălcate de vânzătoarea SC P. S. la data încheierii contractului, au caracter imperativ, legiuitorul prevăzând obligativitatea respectării lor ca o condiție de validitate a contractului de vânzare cumpărare. Așadar nerespectarea normelor de drept - art. 254, al. 7 și art. 259, al. 61 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, art. 113, al. 4 și al. 5 din OG. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, - duce la obligativitatea constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu încălcarea acestor dispoziții legale. Apoi, în doctrina juridică, s-a reținut, printre cauzele care antrenează o nulitate absolută și fraudarea legii. În cazul de față, debitoarea SC P. S. a procedat la vânzarea imobilelor fara a prezenta certificatul fiscal, fraudând astfel dispozițiile legale prevăzute în art. 254, al. 7, art. 259, al 61, din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, și art. 113, al. 4 și 5 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, impunându-se așadar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale anterior invocate.

Raportat la aceste prevederi legale, a conchis apelantul, legiuitorul a prevăzut obligativitatea pentru vânzător de a prezenta certificatul de atestare fiscală, fără a face distincție dacă bunul vândut este grevat sau nu de sarcini, iar excepțiile de la această regulă.

În concluzie, obligativitatea prezentării certificatului de atestare fiscală la încheierea contractului de vânzare cumpărare este o condiție de validitate a acestui contract, iar atunci când, acest certificat fiscal nu se prezintă, respectivul contract de vânzare cumpărare nu a fost valabil perfectat.

Sub aspectul interesului, apelantul apreciază că își justifică pe deplin interesul în promovarea și admiterea acțiunii în constatarea nulității absolute, atât sub aspectul folosului practic, material urmărit, cât și sub aspectul obligației organului fiscal de a veghea la respectarea legislației fiscale.

Sub aspectul folosului practic urmărit, apelantul a apreciat că, interesul său este justificat, deoarece odată revenit imobilul în patrimoniul debitoarei vânzătoare SC P. S., ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, lichidatorul judiciar va achita cu prioritate impozitul datorat pentru acest imobil. Astfel, nulitatea absolută desființează contractul de vânzare cumpărare atât pentru trecut cât și pentru viitor, situație în care

impozitul pentru acest imobil se va calcula retroactiv, de la data vânzării bunului de către SC P. S. -_ - și până la data la care acest bun va fi valorificat de către lichidator în cadrul procedurii falimentului. Creanța apelantului se va naște la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care se va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, astfel că, creanța noastră va fi una născută în cursul procedurii, ea urmând a se achita în temeiul art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței. De asemenea, plata impozitului, fiind considerată în doctrina juridică și practica judiciară drept un act de administrare a bunului respectiv, chiar în situația în care bunul este grevat de sarcini, plata impozitului născut și datorat în/pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii se va efectua cu prioritate, în temeiul art. 121, al. 1, pct. 1 din actul normativ anterior menționat.

Pe de altă parte, interesul apelantului de a solicita constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare este justificat prin prisma obligației organului fiscal de a veghea la respectarea dispozițiilor legale în materie fiscală. Astfel, organul fiscal, în virtutea rolului său activ, conferit de art. 7 din

O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, are obligația de a veghea la respectarea legislației fiscale, inclusiv la respectarea dispozițiilor legale invocate în susținerea prezentei, precum și obligația de a sesiza instanțele judecătorești atunci când se impune. Efectul nulității constă în desființarea actului juridic și a raportului juridic creat prin act, efect ce se exprimă prin adagiul "quod nulum est, nullum producit effectum". În cazul în care se constată nulitatea absolută, este necesar să se aplice principiile efectelor nulității absolute și anume principiul retroactivității, principiul repunerii în situația anterioară și principiul desființării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului inițial.

Potrivit principiului retroactivității efectelor nulității, nulitatea absolută desființează actul juridic încheiat cu încălcarea cerințelor de validitate prevăzute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul încheierii actului, ca și când acesta nu ar fi fost încheiat.

Principiul repunerii părților în situația anterioară - restitutio in integrum, impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic lovit de nulitate, să fie restituit.

Potrivit principiului desființării actelor subsecvente - resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis -, din moment ce s-a desființat actul juridic prin care cineva a dobândit un bun (deci dobânditorul este considerat a nu fi fost niciodată proprietarul acelui bun), este firesc să fie desființate și actele juridice ulterioare prin care acest aparent dobânditor a dispus de acel bun; altfel spus, desființarea actelor subsecvente este o aplicare a principiului potrivit căruia nimeni nu poate da ceea ce nu are - nemo dat quod non habet.

În consecință, dacă în urma încheierii actului lovit de nulitate, părțile au încheiat unele acte juridice cu terțe persoane, acte pe care nu le-ar fi putut încheia dacă n-ar fi încheiat mai întâi actul nevalabil, aplicarea sancțiunii nulității acestui act va atrage și desființarea actelor încheiate în temeiul lui cu alte persoane, astfel că se impune și desființarea contractelor de ipotecă încheiate de aparentul dobânditor SC L. C. S. cu B. C. înțesa S. R. SA.

În apelul reclamantei S.C P. S.R.L., reprezentată legal de lichidator judiciar C. &C.

- C. asociate de practicieni în insolventă, se solicită modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii sale și precizată ulterior, precum și admiterea cererii de intervenție în interes propriu formulată de către M. B. M. ; prin P. .

În motivarea apelului, reclamanta a arătat că în mod nelegal și neîntemeiat, instanța de fond a reținut că "în cadrul acțiunii pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare s-a solicitat restabilirea situației anterioare, cu rectificarea corespunzătoare a cărților funciare, fără să se solicite și anularea contractelor de potecă", deoarece prin precizarea de acțiune depusă la data de_, reclamanta a solicitat ca în cazul admiterii acțiunii, imobilele să revină în proprietatea debitoarei S.C. P. S.R.L. libere de orice sarcini, constituite de S.C. L. C. S.R.L. Este evident că în situația în care bunul ar reveni în patrimoniul debitoarei liber de orice sarcini efectul ar fi anularea oricărui contract de ipotecă încheiat de către L. C. S.R.L. Așadar, susținerea din sentința apelată conform căreia nu a solicitat și anularea contractelor de ipotecă este nereală.

În ceea ce privește motivarea conform căreia debitoarea nu poate invoca propria culpă, reclamanta arată că instanța de fond prin încheierea pronunțată la data de_, printre altele, a respins și excepția netimbrării acțiunii invocată de B. C. S. R. S.A. și de C. ul I. de I. B. L., în calitate de administrator judiciar al S.C. L. C. S.R.L., argumentând corect că acțiunea este introdusă de administratorul judiciar. In aceste condiții, este evident că reclamantul de fapt este administratorul judiciar, care acționează conform principiului maximizării averii debitoarei. In altă ordine de idei, reclamanta a menționat că certificatul de atestare fiscală poate fi solicitat de oricare dintre părțile contractante și inclusiv de către notarul public. Mai mult decât atât obligativitatea prezentării certificatului de atestare fiscală trebuia să fie cunoscută și de către pârât și de către notarul public.

Tot în motivarea sentinței instanța de fond arată că "Pe de altă parte prețul de vânzare al imobilului a fost achitat vânzătoarei, iar anularea actului translativ de proprietate ar genera obligația debitoarei de a restitui suma primită cu titlu de preț, promovarea acestei acțiuni având ca efect mărirea masei credale, chiar dacă bunul va reintra în patrimoniul său, raportat și la valoarea de piață a imobilului scăzut față de anul 2007 când piața imobiliară era pe o pantă ascendentă." În opinia reclamantei, o astfel de argumentare poate să fie invocată eventual de un apărător al pârâtei si nicidecum de instanță. De altfel argumentația este aproape

identică cu susținerile Băncii Comerciale înțesa S. R. S.A.

In primul rând, se arătă că la dosarul cauzei nu au fost depuse de către părți documente din care să rezulte că prețul de vânzare al imobilului a fost achitat, astfel că nu înțelege de unde a tras această concluzie judecătorul. In al doilea rând, este evident că nu a fost luată în considerare posibilitatea ca anularea actului translativ de proprietate să nu genereze și obligația debitoarei de a restitui eventualele sume primite cu titlu de preț. Pe de altă parte este inadmisibil ca motivarea unei sentințe să fie bazată pe bănuiala că valoarea de piață a imobilului a scăzut "față de anul 2007 când piața imobiliară era pe o pantă ascendentă". Valoarea activelor în cadrul procedurii insolvenței se

determină prin evaluări întocmite de evaluatori membri ai Uniunii Naționale a E. luatorilor din R. și nu prin comparație cu perioade în care piața imobiliară era pe o pantă ascendentă sau descendentă. Având în vedere faptul că și pârâta S.C.

L. C. S.R.L. se află în insolventă valoarea de vânzare putea fi ușor comparată cu valoarea rezultată la evaluarea întocmită în dosarul de insolventă și anexată la planul de reorganizare al acestei societăți. Conform acestui raport de evaluare, în procedura insolvenței, valoarea rezultată pentru imobilul obiect al prezentului litigiu este de 400.100 euro fără TVA ceea ce înseamnă 496.124 euro cu TVA inclus.

In altă ordine de idei trebuie avut în vedere și faptul că și în situația în care sumele încasate ar trebui restituite, aceste plăți nu se pot face decât cu respectarea ordinii de prioritate prevăzută de art.121, respectiv art.123 din Legea nr.85/2006, astfel că primordial nu este restituirea către pârâtă a eventualelor sume încasate, ci îndestularea creditorilor într-o proporție cât mai mare și cu respectarea ordinii de prioritate prevăzută de Legea nr.85/2006 pornind chiar de la caracterul colectiv al acestei proceduri.

Referitor la motivarea respingerii cererii de intervenție în interes propriu formulată de M. B. M. prin P., reclamanta consideră că instanța de fond nu a făcut o analiză a tuturor elementelor aflate la dosarul de cauzei, chiar dacă acestea au fost menționate și în cuprinsul sentinței. Astfel, se arată că la momentul vânzării au fost preluate un număr de patru contracte de garanție imobiliară de către cumpărătoarea L. C. S.R.L. În primul rând, este evident că nu a fost luată în considerare valoarea acestor contracte de garanție, respectiv sumele care au rămas de achitat la momentul vânzării din contractele de credit

pentru care au fost constituite aceste garanții. Pe de altă parte, chiar și în sentința apelată este menționat că ulterior contractului de vânzare - cumpărare

L. C. S.R.L. a constituit în favoarea Băncii Comerciale înțesa S. R.

S.A. un drept de garanție reala privind imobilul obiect al prezentului litigiu, conform contractului de garanție reală imobiliară nr. 229/_ . Ulterior, în data de_ și respectiv în data de_ au mai fost înscrise în favoarea băncii drepturi de ipotecă pentru credite acordate L. Comapny S.R.L. Totodată, din extrasul de carte funciară anexat cererii introductive, se poate observa că garanțiile constituite de către P. S.R.L. au fost radiate, respectiv că la momentul formulării acțiunii acestea nu mai figurau în foaia de sarcini a imobilului. Având în vedere cele de mai sus, precum și principiul de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, în situația constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare se anulează și actele subsecvente acestuia, respectiv contractele de ipotecă constituite de către L. Comapny

S.R.L. Ori, în situația în care aceste contracte de ipotecă se anulează iar cele constituite de P. S.R.L. au fost radiate (ca o consecință a rambursării creditelor pentru care au fost constituite) ulterior vânzării, intervenientul în nume propriu nu își va putea recupera creanța.

În altă ordine de idei, reclamanta a arătat că din sentința apelată rezultă că

L. C. datorează către B. C. înțesa S. R. S.A. 385.340,81 euro și 120.961,20 lei sume garantate cu imobilul în cauză.

În ceea ce privește preluarea celor patru contracte de garanție imobiliară menționate în contractul de vânzare-cumpărare, reclamanta a arătat că acestea au fost radiate ulterior, având în vedere rambursarea de către P. S.R.L. a creditelor pentru care au fost încheiate acestea. Astfel, este evident că la această dată imobilele nu sunt grevate decât de sarcinile constituite de către L. C.

S.R.L. în vederea garantării unor contracte de credit proprii. Nu are relevanță nici faptul că din creditul contractat în_ a fost achitat parțial contravaloarea imobilului către P. S.R.L. Menținerea ipotecilor constituite de către L. C.

S.R.L. concomitent cu obligarea vânzătoarei P. S.R.L. la restituirea prețului încasat ar însemna dublarea obligațiilor P. S.R.L. Intr-o astfel de situație L.

C. S.R.L. ar beneficia de o îmbogățire fară just temei, având în vedere că ar încasa sumele de la P. S.R.L., însă creditele contractate nu ar mai trebui restituite având în vedere că banca creditoare s-ar îndestula din valorificarea bunurilor din patrimoniul aceluiași P. S.R.L.

Un alt aspect din motivarea respingerii cererii de intervenție se referă la faptul că în sentința apelată se menționează că "... intervenientul în interes propriu nu își va putea recupera creanța prin anularea vânzării deoarece bunul s-ar reîntoarce în patrimoniul vânzătoarei grevat de ipotecile constituite în favoarea băncii, aceasta din urmă având un drept prioritar și exclusiv de a-și îndestula creanțele...". In primul rând, este evident că în situația constatării nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, conform principiului de drept resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis ar trebui anulate și actele subsecvente, respectiv contractele de ipotecă încheiate de către L. C. S.R.L. și chiar dacă presupunem ad absurdum că nu s-ar întâmpla așa, banca nu poate avea un drept prioritar și exclusiv în a-și îndestula creanța. Acest drept în situația menținerii ipotecilor constituite de L. C. S.R.L. ar fi prioritar și nicidecum exclusiv. Pe lângă faptul că nu există vreun temei legal care să-i confere un drept exclusiv creditorului de a-și îndestula creanța nu înțelegem ce s- ar întâmpla cu sumele excedentare în cazul valorificării bunului la un preț mai mare decât creanța respectivului creditor.

În continuarea motivării apelului, reclamanta a prezentat mai multe spețe pronunțate de Curtea Constituțională relevante în prezentul litigiu.

Totodată, reclamanta a menționat că în ceea ce privește interesul legitim al intervenientului M. B. M. prin P., însăși instanța de fond prin

încheierea din data de_ a admis în principiu cererea apreciind că în situația neplății obligațiilor fiscale locale datorate aceasta justifică un interes în prezenta cauză. Or, în această situație, reclamanta consideră că orice argumentație referitoare la posibilitatea recuperării creanțelor nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât la o simplă comparare a prețului de vânzare de 350.000 euro cu valoarea stabilită în cadrul procedurii de insolvență a L. C. S.R.L. de

400.100 euro + TVA, respectiv 496.124 euro cu TVA inclus, este evident că prețul imobilului nu a scăzut așa cum a afirmat în sentința apelată Instanța de fond, ci a crescut. Instanța de fond a fost sesizată cu o cerere privind constatarea nulității absolute motivată de neprezentarea certificatului de atestare fiscală. E. luarea imobilelor și analiza evoluției pieței imobiliare nu face obiectul prezentului dosar.

In aceste condiții, reclamanta consideră că atâta timp cât interesul intervenientului este pe deplin justificat, atât prin prisma recuperării creanțelor de la debitoarea P. S.R.L. cât și prin interesul general de a preîntâmpina acte de sustragere de la plata sumelor care alimentează bugetul local, precum și de a stărui la respectarea disciplinei fiscale, nu se impune analiza altor elemente referitoare la posibilitatea sau nu de a recupera sumele reprezentând impozite locale neachitate la momentul perfectării contractului a cărui nulitate se solicită a se constata.

În ceea ce privește invocarea de către P. S.R.L. a propriei culpe este evident că acțiunea a fost introdusă de către administratorul judiciar în calitate de organ care aplică procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare. Interesul legitim al administratorului judiciar este dat de principiul maximizării averii debitoarei. Dacă s-ar admite contrariul ar însemna că inclusiv prevederile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 nu și-ar mai produce nici un efect. Ori, este evident că și în acțiunile formulate în baza acestor articole de Lege administratorul judiciar/lichidatorul judiciar acționează în calitate de

reprezentant al debitoarei invocând exact culpa acesteia și eventual a cocontractanților.

Intimata B. C. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea apelurilor formulate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, deoarece contractele de ipotecă încheiate ulterior vânzării nu pot fi anulate pe baza principiului potrivit căruia nulitatea actului primar atrage și nulitate actului subsecvent.

Intimatele B. C. INTENSA S. R. S.A ARAD - S. ARAD,

S.C.

L. COMPANIX S.R.L. prin administrator judiciar B. LUBA, au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelurilor formulate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

Analizând apelurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele

:

Analizând apelurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește apelul pro mov at de c ătre l ich id atorul jud ic iar al deb ito are i

SC P. S.

, curtea constată că în mod legal și temeinic s-a reținut de către instanța de fond netemeinicia acțiunii promovate de către reclamant.

Astfel, trebuie reținut că, la data de_, între debitoarea SC P. S., în calitate de vânzătoare, și SC L. C. S., în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_, prin care a fost înstrăinat, pentru prețul de 350.000 euro, imobilul situat în B. M., str. F., nr. 7, bloc 5, jud. M., înscris în CF nr. 15.994 B. M., cu nr. cadastral 2747/17/12/20/5, de sub A1, constând în teren în suprafață de 4.704 mp și construcția hală nr. 2 în suprafață de 1714 mp, dobândit cu titlu de drept de cumpărare de sub B1 împreună cu cotele de coproprietate de 27/287 mp din teren+centrală electrică cu nr. cad.2747/17/12/20/11 și cota de 21/225 mp din teren și stație de distribuție gaz cu nr.cad. 2747/17/12/20/12 și cota de 77/808 mp din teren+rezervor apă cu nr.cad. 2747/12/20/13 și cota de 176/1858 mp din teren+drumuri de incintă cu nr. cadastral 2747/17/12/20/14, înscrise în CF

15.333 B. M. .

La momentul încheierii acestei convenții de înstrăinare, astfel cum reiese din susținerile concordante ale părților asupra acestui aspect, actul de înstrăinare nu a fost însoțit de un certificat fiscal care să ateste achitarea obligațiilor bugetare pentru imobilele înstrăinate.

Potrivit art. 254 alin. 7 și 259 alin. 6 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_, înstrăinarea unei clădiri și a unui teren, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este amplasat imobilul sau al celei unde își are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea; atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Legiuitorul menționează în mod expres în cuprinsul acestor articole că actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea acestor prevederi legale sunt nule de drept.

Prin urmare este necontestabil în cauză că încălcarea acestor prevederi legale constituie o faptă de natură a atrage nulitatea absolută a convenției de înstrăinare, însă, potrivit doctrinei relevante în materie, nulitatea unui act juridic, chiar absolută fiind, nu intervine automat, ci presupune intervenția instanței de

judecată care trebuie să fie sesizată cu o acțiune în constatarea intervenirii nulității, cum este cazul în cauza de față.

Deși oricărei persoane îi este recunoscută legitimare procesuală activă în a solicita constatarea nulității absolute a unui act juridic, deci și lichidatorului judiciar în calitatea sa de reprezentant al debitoarei, totuși, acțiunea formulată în acest sens nu poate fi apreciată drept întemeiată în cadrul particular supus analizei, ca urmare a împrejurării că nulitatea convenției de înstrăinare a fost provocată de către debitoarea SC P. S. care nu a înțeles să își achite creanțele fiscale locale anterior încheierii convenției în cauză, respectiv nu a procurat și nu a pus la dispoziția celeilalte părți contractuale, la momentul perfectării acordului de înstrăinare, un certificat fiscal care să ateste achitarea obligațiilor bugetare.

Astfel, este fără putință de tăgadă că obligația de achitare a obligațiilor bugetare aferente imobilelor în litigiu revenea, anterior înstrăinării, titularului dreptului de proprietate asupra acestora, respectiv debitoarei SC P. S., care nu a înțeles să își execute această obligație.

Totodată, astfel cum reiese din cuprinsul Ordinului M. ui Finanțelor P. e nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscală pentru persoane juridice și fizice, a certificatului de obligații bugetare, precum și a modelului și conținutului acestora, dreptul de a solicita un certificat de atestare fiscală este recunoscut contribuabilului însuși, astfel că în cauză doar debitoarea era persoană îndreptățită a solicita un astfel de document, având totodată și obligația de a-l prezenta celeilalte părți contractante, conduită pe care aceasta nu manifestat-o.

Or, în raport de modalitatea în care a acționat debitoarea, se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond în sensul că principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans se opune a se da relevanță conduitei culpabile manifestate de către debitoare în sensul constatării temeiniciei pretențiilor acesteia de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_ .

În conformitate cu principiul menționat, nimănui nu îi este permis ca, în susținerea propriilor interese, să își invoce propria culpă, astfel că nici debitoarea SC P. S. nu poate să obțină foloase invocând propria sa incorectitudine, ceea ce conduce la concluzia că nici lichidatorului judiciar nu i se poate da posibilitatea ca, în susținerea cererii sale, să se folosească în apărare de culpa societății comerciale al cărei reprezentant este.

Împrejurările că cealaltă parte contractantă nu se poate la rândul său prevala de necunoașterea dispozițiilor legale, sens în care ar fi trebuit să condiționeze încheierea convenției de prezentarea certificatului de atestare fiscală și că notarul public avea obligația de a solicita un certificat de atestare fiscală înstrăinătorului, anterior încheierii și autentificării contractului, nu sunt de natură să exonereze de culpă pe debitoarea SC P. S., astfel că, în prezența existenței culpei debitoarei, parte contractantă, în omisiunea anexării actului de înstrăinare a certificatului de atestare fiscală, nulitatea convenției de înstrăinare ca urmare a încălcării prevederilor art. 254 alin. 7 și 259 alin. 6 ind. 1 din Legea

nr. 571/2003 privind codul fiscal nu se poate constata la cererea vânzătoarei, o astfel de soluție fiind împiedicată în cauză ca urmare a aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Mai mult, curtea reține că, și în ipoteza în care s-ar înlătura de la aplicare acest principiu, situația debitoarei, prin constatarea nulității convenției de înstrăinare, ar rămâne neschimbată, ca urmare a împrejurării că restabilirea situației anterioare ar rămâne fără efecte practice în ceea ce o privește.

Astfel, trebuie reținut în primul rând că, după cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond (filele 1-4,

volumul I), reclamantul a formulat în mod expres următoarele petite: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_, precum și restabilirea situației anterioare, cu revenirea imobilelor obiect ale contractului în proprietatea debitoare și rectificarea corespunzătoare a cărților funciare în care aceste imobile au fost menționate, în sensul radierii dreptului de proprietate a SC L. C. S. și înscrierii dreptului de proprietate în favoarea debitoarei.

Totodată, potrivit precizării la acțiune depusă la dosar la filele 56-57 din volumul II, reclamantul a înțeles să își completeze petitele din acțiunea formulată cu următoarele solicitări: imobilele să revină în proprietatea debitoarei SC P.

S. libere de orice sarcini constituite de SC L. C. S., respectiv să fie obligată SC L. C. S. la restituirea în natură către averea debitoarei a imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_

.

Or, având în vedere această modalitate de manifestare a voinței procesuale de către reclamant, curtea constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu a fost în mod legal învestită cu cereri exprese de anulare a contractelor de

ipotecă și garanție reală instituite de către pârâta SC L. C. S. în favoarea Băncii Comerciale I. S. R. SA.

Astfel, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța având obligația de a se pronunța în litigiul dedus judecății strict în limitele obiectului cu care a fost învestită, aceasta neputându-se pronunța cu încălcarea principiului disponibilității.

Prin urmare, în aplicarea principiului disponibilității, trebuie reținut că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces.

Stabilirea cadrului procesual sub aspectul obiectului presupune ca petitele cererii de chemare în judecată să fie redactate în asemenea manieră încât pretențiile părții să fie lipsite de echivoc cu privire la ceea ce se solicită a dispune instanța învestită.

Împrejurarea că în cauză s-a solicitat restabilirea situației anterioare prin revenirea imobilelor în natură în patrimoniul debitoarei, libere de orice sarcini, nu este de natură să conducă la concluzia că reclamantul și-a manifestat în mod expres voința și în sensul anulării convențiilor de ipotecă și garanție reală imobiliară, cu atât mai mult cu cât, deși reclamantul s-a aflat în posesia cărților funciare în care erau evidențiate aceste constituiri de garanții asupra imobilelor în litigiu încă de la data formulării cererii sale de chemare în judecată, anexând acesteia extrasele de carte funciară din care reieșea împrejurarea existenței unor sarcini asupra imobilelor, nu a înțeles să formuleze petite exprese de anulare a acestor convenții, pe care să le individualizeze în mod neechivoc.

Ori, deși principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului

inițial presupune că nulitatea actelor ulterioare intervine ca urmare a constatării nulității actului încheiat inițial, din cauza legăturii juridice dintre aceste acte, cu toate acestea trebuie reținut că instanța nu poate dispune în sensul anulării actelor subsecvente din oficiu, fiind necesară învestirea acesteia cu cereri formulate în mod expres în acest sens, condiție pe care curtea o apreciază ca nefiind îndeplinită în cauză.

Mai mult, astfel cum reiese din cuprinsul contractului de vânzare- cumpărare analizat în cauză, imobilele au fost înstrăinate de către debitoare "cu sarcini";, astfel că în cauză nu se poate aprecia cu privire la care sarcini și-ar fi

manifestat intenția lichidatorul judiciar, respectiv la cele preexistente la data încheierii convenției sau la cele ulterioare acesteia.

Prin urmare, în cauză nesolicitându-se anularea contractelor de ipotecă și garanție reală mobiliară, imobilele în litigiu ar reveni în patrimoniul debitoarei SC

P. S. afectate de sarcinile impuse de aceste contracte, care conferă titularilor acestor drepturi reale, potrivit art. 1790 din Codul civil, un drept de urmărire a imobilului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință față de alți creditori, drept care îi dă posibilitatea de a-și realiza creanța cu prioritate din prețul obținut din vânzarea silită a bunului, astfel că, în situația specială în care se află debitoarea, respectiv în procedura insolvenței, valorificarea imobilelor obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 481/_ nu ar putea conduce la achitarea creanțelor debitoarei față de creditorii săi, ca urmare a împrejurării că B. C. I. S. R. SA este titulara drepturilor de urmărire și preferință mai sus arătate.

În al doilea rând, curtea reține totodată că, și în situația în care lichidatorul judiciar ar fi formulat petite distincte și exprese de constatare a nulității contractelor de ipotecă încheiate de pârâta SC L. C. S., instanța nu ar fi putut dispune în acest sens, ca urmare a împrejurării că pârâta B. C. I.

S. R. SA este un dobânditor de drepturi reale de bună credință care a contractat cu un proprietar aparent.

Astfel, în aplicarea principiului error communis facit ius, în cauză trebuie reținut că cele trei condiții cumulative privitoare la buna-credință a subdobânditorului, eroarea comună și eroarea invincibilă în care s-a aflat acesta sunt îndeplinite, ca urmare a împrejurării că acesta a luat cunoștință de calitatea de proprietar al pârâtei SC L. C. S. din cuprinsul cărții funciare, aspect care creează premisa că acesta s-a aflat într-o eroare insurmontabilă și în care s-ar fi găsit orice altă persoană, având în vedere puternica aparență creată de mențiunile din acest registru oficial de publicitate imobiliară.

Așadar, contractând cu un proprietar aparent și găsindu-se într-o situație precum cea protejată de teoria validității actelor juridice încheiate de un subdobânditor de bună-credință, iar în cauză neprobându-se de către reclamantă faptul contrar prezumției de bună-credință de care beneficiază pârâta B. C.

I. S. R. SA, se constată că, în ceea ce privește contractele de ipotecă și de garanție reală imobiliară, instanța nu putea dispune în sensul constatării nulității acestora, chiar dacă ar fi fost învestită în mod expres în acest sens.

În al treilea rând, chiar și în ipoteza în care s-ar putea dispune, astfel cum solicită lichidatorul judiciar, anularea atât a convenției de înstrăinare a imobilelor autentificată sub nr. 481/_, cât și a convențiilor subsecvente de ipotecă și garanție reală mobiliară asupra acestor imobile, restabilirea situației anterioare ar presupune revenirea imobilelor în patrimoniul debitoarei afectate de sarcini, astfel cum de altfel au fost preluate de către cumpărătoare, imobilul fiind grevat, la data înstrăinării, de patru contracte de garanție imobiliară în favoarea Băncii Comerciale S. IMI Bank B. M., drept care, după cum s-a reținut conferă acestuia dreptul accesoriu de îndestulare a creanței sale cu preferință față de alți creditori.

Totodată, aplicarea principiului restitutio in integrum în cauză ar presupune și că prețul încasat de către debitoare în temeiul acestui contract de înstrăinare ar trebui restituit celeilalte părți contractante, împrejurare care, astfel cum a apreciat în mod temeinic și instanța de fond, nu este de natură să conducă la maximizarea patrimoniului debitoarei, dimpotrivă, în contextul dreptului de preferință al Băncii Comerciale S. IMI Bank B. M., anterior amintit, ar conduce la augmentarea masei credale.

În ceea ce privește apelul formulat de intervenientul în interes propriu M.

B. M.

, în raport de cele mai sus arătate cu privire la împrejurarea că imobilul

înstrăinat era grevat de sarcini la data încheierii de contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 481/_, trebuie reținut că acest aspecte lipsesc demersul judiciar al intervenientului de un folos practic în ceea ce privește situația sa în procedura insolvenței în care se găsește debitoarea SC P.

S., întrucât restituirea situației anterioare, în prezența sarcinilor constituite în favoarea Băncii Comerciale I. S. R. SA, nu va produce niciun efect în patrimoniul debitoarei.

Mai mult chiar, astfel cum reiese din raportul privind modificările intervenite în situația pasivului debitoarei SC P. S., urmare a unei eventuale distribuiri subsecvente admiterii acțiunii obiect al litigiului de față (f. 79-81), nicio variantă de distribuire nu conduce la plata creanței M. ui B. M. înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei.

Ori, în raport de aceste constatări, curtea reține că în cauză apelantul M.

B. M. nu și-a justificat folosul personal, material și imediat, pe care l-ar obține prin promovarea acțiunii de constatare a nulității contractului de vânzare- cumpărare.

Împrejurarea că instanța a procedat la admiterea în principiu în cauză a cererii de intervenție nu este de natură a conduce la o altă concluzie, în raport de faptul că, în aprecierea admisibilității în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, instanța a avut în vedere interesul manifestat de M. B. M. de a interveni în procedura pendinte, interes care a existat, având în vedere împrejurarea că petitele formulate în cererea de intervenție au fost aceleași cu cele ale cererii de chemare în judecată.

Însă, prin sentința apelată, instanța nu a constatat inexistența interesului intervenientului de a interveni în procedură, ci lipsa însuși interesului de a promova acțiunea de constatare a nulității absolute a convenției de înstrăinare.

Prin urmare, acțiunea promovată de către M. B. M. pe cale de intervenție principală fiind lipsită de folos practic, creanța acestui creditor

neputând fi îndestulată ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 481/_, în mod corect a respins instanța de fond cererea intervenientei.

Pentru toate aceste motive, curtea, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, constatând că motivele invocate de apelante în susținerea apelurilor formulate sunt neîntemeiate, va respinge apelurile declarate de reclamanta SC P. S., prin lichidator judiciar, și intervenientul M. B. M.

, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 4.434 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o va păstra în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelurile declarate de reclamanta S.C. P. S.R.L. prin lichidator judiciar C. &C. C. A. DE P. DE I. și intervenientul M.

B. M. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4.434 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o păstrează în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 13 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, G. ,

S. AL H. M. I. I. V. D.

Red.M.I.I./_ .

Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: M. P. .

← Decizia civilă nr. 71/2013. Constatare nulitate act  Sentința civilă nr. 1866/2013. Constatare nulitate act →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 209/2013. Constatare nulitate act