Sentința civilă nr. 2158/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 2158/2013
Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
Președinte - I. P. Grefier - S. M.
Pe rol fiind examinarea cererii reconvenționale formulată de reclamantele
A. C. de T. T. și A. C. de B. B. în contradictoriu cu pârâții R. N. a P. R. B., I. T. de
R. S. și V. C. -N., C. T. de R. S. și V. C. -napoca,
C. Local al comunei C., A. E. P. V. S., având ca obiect anulare act administrativ, cererea fiind disjunsă din dosarul nr._ .
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantelor, avocat E. M. caș, cu împuternicire avocațială depusă la acest termen și reprezentanta pârâtei
A. E. P. V. S., consilierul juridic, Domide Marcela. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se observă că s-a înregistrat la dosar, în data de 9 septembrie 2013, din partea reclamantelor, o cerere prin care solicită comunicarea răspunsului la întâmpinarea depusă de către pârâtul ITRSV C. -N.
.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a prezentei cauze, având în vedere obiectul dedus judecății.
Reprezentanta reclamantelor solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat de soluționare a prezentei cauze, având în vedere că acțiunea inițială nu a fost comunicată niciodată reclamantelor, însă la întoarcerea spre rejudecare a cauzei dispusă de către C. ea de Apel C., s-a formulat o precizare de acțiune și față de cele două asociații pe care le reprezintă, la care reclamantele au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, în termenul legal. Față de această împrejurare, având în vedere că în anul 2012, era în vigoare codul de procedură civilă din anul 1865, potrivit art. 17 din respectivul cod, este inadmisibilă disjungerea acțiunii reconvenționale legal depusă în termen la acțiunea principală, acțiune care era de competența instanței de contencios administrativ. A arătat și în fața instanței de contencios administrativ faptul că i se încalcă dreptul la apărare, că întâmpinarea și acțiunea reconvențională sunt ele însele apărări la o acțiune a reclamantului. Consideră că instanța de contencios administrativ era competentă și obligată să mențină acțiunea reconvențională spre judecată alături de cererea principală care îi conferea competența materială. Solicită admiterea excepției.
Reprezentanta pârâtei A. E. P. V. S. arată că având în vedere obiectul cererii reconvenționale, instanța competentă este instanța de contencios administrativ. Solicită admiterea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare, cu privire la excepția invocată.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea reconvențională înregistrată în dosarul nr._ al Tribunalului C., reclamantele A. C. DE T. T. și A. C. DE B. B., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. N. A P. -
R., I. | T. | DE R. S. ȘI DE V. | C. -N. | , INSPECȚIA S. | |
Ă ȘI DE V. | A., C. | LOCAL AL C. | C. | și A. | E. P. V. |
S. să se constate nulitatea contractului de lucrări nr. 7/_ încheiat între
R.A. R. prin I.T.R.S.V. C. -N., în calitate de achizitor și A. E. P.
V. S., în calitate de executant, pentru încălcarea prevederilor art. 41-57, 71 și urm., art. 197 și urm. din OUG 34/2006 și să se dispună desființarea acestui contract pentru lucrarea "reconstrucție ecologică prin împăduriri pe terenuri agricole degradate, constituite în perimetrul de ameliorare C., în suprafață de 33,86 ha"; și pentru lipsa obiectului principal al contractului, suprafața de 33,86 ha susținută a fi situată pe pășunea comunei C. concesionată reclamantelor, neîndeplinind cerința de teren degradat. S-a mai solicitat să se constate că terenul pășune în suprafață de 33,86 ha are această destinație de "pășune"; și este calitativ corespunzător acestei destinații și să se constate greșita identificare de către I.T.R.S.V. A. și I.T.R.S.V. C. -N. a terenurilor degradate de 33,86 ha pe pășunea comunală, terenurile degradate fiind pe fondul forestier.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că A. E. P. V. S. nu a obținut în mod legal lucrarea care formează obiectul contractului de lucrări nr. 7/2012 deoarece au fost încălcate prevederile OUG nr. 34/2006 în atribuirea acestei lucrări de către R.A. R. prin ITRSV C. -N., pe de o parte, iar pe de altă parte, identificarea terenurilor de către ITRSV A. și ITRSV C. a fost greșită, terenurile concesionate de către Primăria C. către reclamante și având destinația de pășune nefiind terenuri degradate. De asemenea, ITRSV A. și ITRSV C. au identificat greșit terenurile degradate ca fiind în perimetrul pășunii concesionate reclamantelor, terenul fiind teren forestier, care trebuie împădurit, nu pășunea care oricum nu este suficientă crescătorilor de animale din comună și pentru ameliorarea și îmbunătățirea căreia s-au folosit subvenții europene nerambursabile acordate prin intermediul APIA pentru perioada 2007- 2012 și în continuare, pe derularea programului. Concesiunea terenurilor față de reclamante a fost menținută inclusiv prin HCL al comunei C. din 2012, hotărâre care este în ființă.
Prin întâmpinarea formulată, în data de_, pârâtul I. T. de R. S. și de V. C. -N. a solicitat să se dispună respingerea cererii deoarece la încheierea contractului a fost urmată strict procedura legală și s-au obținut avizele și aprobările necesare. Afirmația reclamantei A. C. DE B. T. prin care se susține că deține încă din 2007 contract de concesiune este neîntemeiată, deoarece contractul de concesiune datează abia din_ încheiat în fapt după trimiterea înștiințării de demarare a licitației, acesta fiind comunicat pârâtului de executantul lucrării prin adresa nr. 576/_
, însă pârâtul nu a avut cunoștință de acesta, deși reprezentantul primăriei avea această obligație de informare. Totodată, pârâtului i-a fost comunicată și o
adeverință de către primărie având nr. 875/_, prin care se atestă faptul că din suprafața totală de 543 ha concesionată reclamantei, suprafața de 34,77 ha este formată dintr-un teren degradabil, supus unui proiect de împădurire, ceea ce înseamnă că pe această suprafață pășunea este afectată și nu mai îndeplinește funcția sa. Faptul că reclamanta are trecută în contractul de concesiune inclusiv suprafața supusă ameliorării nu înseamnă că și terenul respectiv este apt pentru pășunat deoarece studiile efectuate au demonstrat altceva și ele au fost aprobate. Faptul că nu există suficientă pășune la nivelul comunei pentru păstorirea tuturor animalelor existente nu este un motiv pentru a împiedica desfășurarea unor proiecte pentru care au fost alocate fonduri publice pentru ameliorarea terenurilor degradate prin reîmpădurire. Pârâtul apreciază că prin acțiunea formulată reclamantele doresc tergiversarea procesului, astfel încât să nu se mai poată desfășurarea lucrările de ameliorare, iar fondurile alocate să nu poată fi utilizate.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul a solicitat, în contradictoriu cu reclamanții A. C. DE T. T., A. C. DE B. B. și C. LOCAL AL C. C., ca în cazul admiterii cererii principale, reclamanții să fie obligați la plata tuturor cheltuielilor, inclusiv a celor avansate din fonduri publice pentru efectuarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic.
În susținerea cererii reconvenționale, pârâtul a arătat că prin anunțul de participare nr. 129730/_ s-a demarat procedura de licitație publică pentru mai multe perimetre degradate, printre care și terenul care face obiectul contractului de lucrări în litigiu. Pârâtul a încheiat contractul în cauză după desfășurarea legală a procedurii de licitație publică, iar faptul că reclamanta nu are cunoștință de aceasta nu înseamnă că au fost încălcate dispozițiile legale în materie. Susținerea reclamantelor în sensul că terenul supus împăduririi din punctul său de vedere de nespecialist este calitativ corespunzător destinației de pășune este neîntemeiată, atâta timp cât proiectul de ameliorare a acestui teren s- a întocmit conform prevederilor legale în materie, pe baza fișei perimetrului aprobată de compartimentele ministerului de resort cu care proprietarul terenului a fost de acord și a adoptat în acest sens Hotărârea nr. 60/_ pentru efectuarea documentației tehnice care a cuprins studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. În temeiul acestor documente, după informarea proprietarului de teren transmisă cu adresa nr. 1851/_ C. local al comunei C. s-a procedat la demararea licitației procedurii de împădurire care s-a finalizat cu contractul de lucrări a cărui anulare se solicită. Mai mult, s-a și efectuat predarea terenului respectiv executantului, în prezența reprezentantului proprietarului, care acum este împiedicat de reclamanți să îl pună în executare. C. local al Primăriei C., deși a primit adresa nr. 1851/_, nu a ținut cont de aceasta și a încheiat, în data de_ contractul de concesiune nr. 1020 cu reclamanta A.
C. de B. T. C. . Dacă proprietarul terenului l-ar fi înștiințat pe pârât cu privire la încheierea contractelor de concesiune, acesta din urmă ar fi fost în măsură să recupereze fondurile publice alocate pentru efectuarea documentației tehnice. Astfel, C. local al comunei C., prin acțiunea sa, a produs o pagubă bugetului de stat, care a alocat fonduri pentru documentația
tehnică și pentru împădurirea suprafețelor care de fapt au fost identificate la propunerea sa.
Prin întâmpinarea făcută la cererea reconvențională, reclamantele A.
C. DE T. T. și A. C. DE B. B. au invocat excepția tardivității formulării cererii reconvenționale și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului C., solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Blaj. Pe fondul cererii, reclamantele au solicitat respingerea acesteia ca nefondată, arătând că sunt terți față de contractul de lucrări nr. 7/2012, neavând nici o relație economico-financiară cu pârâtul ITRSV
C. -N., pentru a putea exista culpa acestora în temeiul căreia să li se poată atragă răspunderea delictuală. De altfel, reclamantele consideră că nu au nicio culpă că pârâții au rămas în pasivitate mai mult de șase ani de la emiterea hotărârii nr. 60/2007 și că nu au ales bine terenul pentru care să solicite împădurirea. Pășunea nu este în stare de degradare, starea acesteia fiind corespunzătoare scopului ei și este folosită de către reclamante din anul 2007, contractul de concesiune fiind în prezent în derulare, fiind încheiat în anul 2011 cu o valabilitate pe o perioadă de 10 ani. De altfel, pășunea comunală a fost ameliorată din 2007 cu fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană prin intermediul Guvernului și respectiv APIA.
Pârâta R.N.P. - R. prin Direcția S. ă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a arătat că reclamantele fac o gravă confuzie între pârâta R.N.P. R. și pârâta I.T.R.S.V. C. care sunt două persoane juridice distincte și nu au raporturi de subordonare una față de cealaltă. Pârâta a arătat că nu are calitatea de autoritate contractantă, nu a fost parte în raporturile juridice născute în urma atribuirii lucrărilor ce fac obiectul contractului nr. 7/_ și nu a participat la vreo identificare a pretinselor terenuri degradate pe raza comunei C. .
Prin sentința civilă nr. 9945/2013 pronunțată la data de 10 iunie 2013 în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă excepția necompetenței materiale funcționale a Tribunalului C. ridicată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat C. .
La termenul de astăzi, instanța a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, având în vedere obiectul ei.
Ambele părți au solicitat admiterea excepției ridicate, cu atât mai mult cu cât cauza are o natură contencios-administrativă, ea fiind și precizată, după trimiterea spre rejudecare a pricinii de către instanța de control judiciar, C. ea de Apel C., Tribunalului C. .
Analizând excepția invocată, instanța o va admite conform art. 158, al. 3 C.pr.civ. și va dispune trimiterea dosarului spre soluționare Tribunalului C., instanța investită cu soluționarea cererii principale.
Așa cum prevede art. 2, pct. 1, lit. d C.pr.civ., tribunalele sunt competente să soluționeze cererile în materie de contencios administrativ. Cum în cererea reconvențională se dorește constatarea nulității unui contract în care una dintre părți este o regie autonomă iar una este I. T. de R. S. și de V.
C., este evident, că potrivit calității părților raporturile contractuale dintre
acestea au o natură administrativă. În plus, unul dintre pârâți este un consiliu local comunal.
Este evident că litigiul nu este unul comercial, reclamanții tinzând, prin acțiunea formulată, la repararea unui prejudiciu, el cel mult putând fi considerat ca fiind civil. Repararea unui astfel de prejudiciu nu se poate face decât printr-o acțiune civilă.
Nu în mod automat toate litigiile în care sunt implicați comercianți au o natură comercială, de la regula instituită în art. 4 C.com., existând și excepții. O astfel de excepție este și natura civilă sau administrativă a cauzei, dată de însuși obiectul ei.
În plus, așa cum prevede art. 120 C.pr.civ., cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală. Disjungerea este o măsură care se aplică în acele situații în care cererea principală este în stare de judecată, pentru ca soluția ce urmează să se pronunțe asupra acesteia să nu tărăgăneze până la judecarea și a cererii reconvenționale. Tot în caz de disjungere, operează și prorogarea de competență, instanța chiar necompetentă fiind să o judece (caz neaplicabil însă în speță), trebuind să dea o soluție asupra ei, dată fiind legătura strânsă între cele două cereri, principală și reconvențională.
În fine, dacă cererea formulată de către pârât nu poate fi considerată ca fiind o cerere reconvențională, în sensul că acesta nu formulează pretenții față de reclamant și obiectul ei este cu totul străin de acțiunea principală, ele neavând nicio legătură una cu alte, sancțiunea este aceea a respingerii cererii ca și inadmisibilă, tocmai pentru că este vorba de o acțiune care trebuia de la bun început să fie introdusă pe cale principală. Disjungerea nu operează decât în situația unei acțiuni cu adevărat reconvenționale, dar și atunci, cu observațiile făcute anterior.
Ivit fiind conflictul negativ de competențe, conform art. 20-22 C.pr.civ., instanța va dispune trimiterea cauzei, pentru rezolvarea acestuia, instanței superioare și comune celor două tribunale, C. ea de Apel C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Declină competența materială de soluționare a cererii formulate de către reclamantele A. C. DE T. T. C., județul A. și A.
C. DE B. B. C., județul A. în contradictoriu cu pârâții R. N. A P. - R. B., I. T. DE R. S. ȘI DE V. C. -N., INSPECȚIA S. Ă ȘI DE V. A., C. LOCAL AL C. C. și A.
P. V. S., în favoarea Tribunalului C. .
Constată ivit conflictul negativ de competență și trimite cauza Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. S. M.
| ← Sentința civilă nr. 1866/2013. Constatare nulitate act | Decizia civilă nr. 154/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
