Decizia civilă nr. 154/2013. Constatare nulitate act
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.154/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - M. C. B. JUDECĂTOR - C. C. JUDECĂTOR - D. HANCIUC GREFIER - T. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către recurenta R. B. SA împotriva sentinței civile nr. 6407/2012 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, intimații fiind M. I. și M. Ș.
, având ca obiect în primă instanță, constarea nulitate act.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimaților, d- nul avocat DUMITRAȘCU C., cu împuternicire avocațială depusă la fila 19 în dosarul tribunalului C., lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la data de_, de către intimați întâmpinare cu acte în anexă.
În temeiul art. 1591Cod procedură civilă, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs.
Reprezentantul intimaților arată că a comunicat întâmpinarea cu recurenta, prin mijlocul electronic emailul și face dovada în acest sens potrivit art. 861Cod Procedură Civilă.
De asemenea, se constată că recurenta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 269,39 lei și timbru judiciar în cuantum de 5,60 lei sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat și cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și 0,30 lei timbru judiciar aferente cererii de suspendare a executării sentinței recurate, dar nu a făcut dovada în acest sens.
T. ul din oficiu, invocă excepția nelegale timbrării a recursului. Reprezentantul intimaților solicită în temeiul art. 20 aliniatul 2 Cod
Procedură Civilă, admiterea excepției nelegalei timbrări și pe cale de consecință să se anuleze recursul declarat și să se constată totodată nelegal timbrată și cererea de suspendare a executării sentinței recurate. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției din oficiu invocată.
T R I U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.6407/23 martie 2012 pronunțată în dosarul civil nr.14._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanții M. I. și M. Ș., în contradictoriu cu pârâta R. B. SA și s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct.3.2, pct.3.7 și pct.3.14 ale art.3 din contractul de credit nr.RFI49246144608/_ încheiat între părți, fiind obligată pârâta la modificarea convenției de credit în litigiu, în sensul înlăturării clauzelor
contractuale constatate ca fiind abuzive, mai sus menționate. Totodată, a fost obligată pârâta la modificarea scadențarului, ca urmare a înlăturării clauzelor abuzive, la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de comision de administrare credit, în cuantum de 0,15% din soldul creditului, pe perioada începând cu luna noiembrie 2008 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței (cuantificate de reclamanți la valoarea de 1674 euro pentru intervalul de timp noiembrie 2008 - mai 2011), precum și la plata dobânzii legale în materie comercială aferentă acestor sume, calculată începând cu data achitării de către reclamanți a fiecărei rate lunare din credit și până la data plății efective a sumelor datorate. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de_ între pârâtă și reclamanți a fost încheiat contractul de credit bancar nr.RFI49246144608, prin care pârâta, în calitate de creditor, le-a acordat reclamanților, în calitate de împrumutați, un credit pentru nevoi personale nenominalizate în valoare de 36792 euro, credit ce urma a fi rambursat în 420 luni de la data utilizării.
Potrivit art.3 pct.3.1 din contract "Pentru creditul acordat Împrumutatul datorează Băncii: 1) pentru primul an de creditare, o dobândă inițială fixă; 2) pentru următorii ani de creditare, Împrumutatul va opta, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din următoarele variante de dobândă aniversară: a) dobânda aniversară fixă pentru un an de creditare; b) dobânda aniversară fixă pentru trei ani de creditare; c) dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare";.
În cuprinsul pct.3.2. al aceluiași articol s-a prevăzut că "Împrumutatul trebuie să-și exercite opțiunea pentru oricare dintre variantele de dobândă aniversară menționate la art.3.1 pct.2 la fiecare dată de aniversare a creditului, prin semnarea unui act adițional la prezentul contract. În cazul în care Împrumutatul nu își exercită opțiunea în termenul și modalitatea menționate, va datora Băncii dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare, în condițiile art.3.1 pct.2 lit.c";.
Conform art.3 pct.3.7 din contractul de credit în litigiu "în cazul în care Împrumutatul optează pentru dobânda aniversară fixă pentru un an sau, după caz, 3 ani, Rata anuală a dobânzii, în vigoare în momentul exercitării opțiunii, va rămâne fixă până la următoarea dată de aniversare a creditului. În cazul în care Împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, Rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de către Bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii, urmând ca noua Rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința Împrumutatului în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare";.
Potrivit art.3 pct.3.14 din același contract "Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, Împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei Împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris Împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de
creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare";.
Analizând susținerile reclamanților referitoare la caracterul abuziv al clauzelor contractuale mai sus citate, instanța le-a apreciat ca fiind întemeiate, pentru următoarele argumente:
Astfel, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.
Contractul din prezenta cauză este un contract de credit bancar, care face parte din categoria contractelor standard preformulate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, clauzele contractuale ale acestuia se prezumă a fi clauze nenegociate direct cu consumatorul, revenindu-i pârâtei, potrivit art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000 sarcina de a proba că aceste clauze standard preformulate au fost negociate direct cu reclamanții.
Apărarea pârâtei în sensul că în speță nu s-a putut susține lipsa negocierii întrucât reclamanții au agreat în totalitate contractul de credit atunci când l-au semnat nu poate fi primită deoarece simplul fapt că reclamanții au semnat contractul de credit nu poate conferi în mod automat caracterul de clauze negociate în mod direct cu aceștia tuturor clauzelor stipulate în acel contract, întrucât o astfel de interpretare ar fi de natură să lipsească de orice aplicabilitate practică dispozițiile Legii nr.193/2000 și în plus ar fi în contradicție cu dispozițiile art.4 alin.3 din acest act normativ, potrivit cărora
"Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant";.
Prin urmare, având în vedere că pârâta nu a produs niciun fel de probe din care să reiasă că cele trei clauze contractuale criticate de reclamanți ca fiind abuzive (și anume clauzele inserate la pct.3.2, 3.7 și 3.14 ale art.3 din contractul nr.RFI49246144608/_ ) au fost rezultatul unor negocieri directe purtate între părți pe aspectele contractuale la care se referă clauzele respective, instanța a considerat că în speță apare ca fiind îndeplinită cerința ca aceste clauze contractuale să fie considerate clauze care nu au fost negociate în mod direct cu consumatorul.
Examinând în continuare clauza contractuală inserată la pct.3.2 al art.3 din contractul de credit în litigiu, instanța a apreciat-o ca având caracterul unei clauze abuzive în sensul art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 întrucât aceasta îi conferă pârâtei dreptul ca în situația în care reclamanții nu și-ar exprima în mod expres opțiunea pentru o dobândă fixă conform art.3.1 pct.2 din contract, la fiecare dată de aniversare a creditului (prin semnarea unui act adițional în acest sens), să aplice creditului acordat acestora dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare în condițiile art.3.1 pct.2 lit. c din același contract.
În opinia instanței, s-a putut reține caracterul abuziv al acestei clauze de vreme ce ea poate fi de natură să le creeze reclamanților o situație mai
împovărătoare din punct de vedere al dobânzilor pe care le datorează pârâtei pentru creditul acordat chiar independent de voința sau de culpa lor (și anume
în acele cazuri în care la data de aniversare a creditului aceștia nu și-ar manifesta opțiunea pentru una dintre formele de dobândă stipulate la art.3 pct.3.1 din contract nu dintr-o atitudine de pasivitate sau ca urmare a unei acceptări tacite a formei de dobândă revizuibilă pe care ar urma să o aplice pârâta în mod automat în cazul neexprimării opțiunii lor, ci din motive total
independente de voința lor, care i-ar putea pune pe aceștia în imposibilitate de a-și exprima opțiunea), cu atât mai mult cu cât în contract nu s-a prevăzut posibilitatea ca reclamanții să-și exprima opțiunea referitor la forma de dobândă și ulterior datei aniversare a creditului.
Așadar, această clauză care conferă băncii dreptul de a percepe o dobândă revizuibilă pentru întregul an de creditare ce ar urma după data de aniversare a creditului la care reclamanții nu și-ar exprima opțiunea referitor la dobândă (în condițiile în care aceasta reprezintă în mod evident unul din elementele esențiale ale unui contract de credit în funcție de care se formează și voința împrumutatului de a încheia acel contract) poate fi considerată ca fiind contrară cerinței bunei credințe, conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, fiind astfel întrunite toate elementele pentru ca această clauză contractuală să fie apreciată drept una abuzivă.
Mai mult, aceeași clauză apare ca fiind abuzivă și prin prisma faptului că nici în cuprinsul său și nici în cuprinsul art.3 pct.3.1. lit. c din contractul de credit în litigiu (la care clauza analizată face trimitere în mod expres) nu se specifică nici un criteriu (indice de referință) în funcție de care ar urma să varieze dobânda în următorul an de creditare, situație în care se poate considera că această clauză îi permite pârâtei să modifice în mod unilateral dobânda, fără a avea un motiv întemeiat specificat în contract, încadrându-se astfel în sfera clauzelor abuzive redate cu titlu exemplificativ în cuprinsul listei anexă la Legea nr.193/2000, mai exact la pct.1 lit. a din această listă.
De asemenea, și clauza contractuală inserată la art.3 pct.3.7 teza a II-a din contractul de credit în litigiu - conform căreia în cazul în care împrumutatul optează pentru dobânda aniversară revizuibilă, rata anuală a dobânzii în vigoare la momentul exercitării opțiunii va putea fi modificată de către bancă în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, urmând ca noua rată a dobânzii să fie adusă la cunoștința împrumutatului în modalitățile menționate în Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare - apare ca fiind abuzivă, conform art.4 din Legea nr.193/2000 și pct.1 lit. a din lista anexă la aceeași lege, caracterul abuziv al acesteia decurgând din împrejurarea că în cuprinsul prevederilor contractuale în discuție nu au fost indicate în mod concret elementele în funcție de care ar urma să fie calculată dobânda revizuibilă sau, altfel spus, din formularea prea generală, vagă a acesteia, care, în situația în care reclamanții ar opta pentru o dobândă revizuibilă, ar fi de natură să-i priveze de posibilitatea de a verifica eventuala variație a ratei dobânzii, lăsându-i astfel pârâtei o marjă largă în ceea ce privește punerea sa în aplicare, cu consecința lezării semnificative a drepturilor patrimoniale ale reclamanților derivând din acest contract.
În ceea ce privește cadrul legal aplicabil contractului în speță, instanța a reținut că cerințele de ordin formal privind indicarea în mod expres în cuprinsul unui contract de credit cu dobândă variabilă a indicilor de referință în funcție de care variază rata dobânzii, precum și a formulei după care se calculează variația dobânzii, cu precizarea, totodată, a periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia au fost introduse prin art.93alin.1 lit. g din O.U.G. nr.174/2008 (act normativ prin care a fost modificată O.G. nr.21/1992 și care a fost publicat în M. Of. nr.795/_ ), iar ulterior, prin art.37 din O.U.G.
nr.50/2010 - prin care băncile au fost obligate să prezinte clienților formula de calcul a dobânzii variabile, aceasta urmând a fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată perioada derulării creditului.
Însă, având în vedere că ambele acte normative mai sus menționate sunt ulterioare datei încheierii contractului de credit în litigiu, respectiv_, rezultă că neindicarea de către pârâtă a tuturor acestor elemente în contractul în discuție nu-i poate fi imputată ca o nerespectare a legislației incidente în materie la data încheierii contractului (știut fiind că orice act juridic este supus respectării cerințelor legale aplicabile la data încheierii sale, în virtutea principiului tempus regit actum).
De asemenea, nici dispozițiile Legii nr.190/1999 nu sunt aplicabile contractului de credit în speță, deoarece astfel cum rezultă chiar din titlul acestui act normativ sfera sa de reglementare este circumscrisă exclusiv la contractele de credit ipotecar pentru investiții imobiliare; or, raportat la destinația creditului acordat reclamanților prin contractul în litigiu, și anume pentru nevoi personale nenominalizate (art.1 pct.1.1), rezultă că acesta nu face parte din categoria contractelor de credit care cad sub incidența Legii nr.190/1999.
Totuși, în ceea ce privește obligația furnizorilor de servicii financiare de a nu modifica dobânda la contractele de credit cu dobândă variabilă decât din motive independente de voința lor, prin raportare la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, instanța apreciază că această obligație îi incumba și pârâtei din prezenta cauză, chiar dacă aceasta a fost introdusă în cadrul legal tot prin dispozițiile art.93alin.1 lit. g (pct.1) din O.U.G. nr.174/2008, întrucât și în lipsa unei reglementării exprese în acest sens instituțiile financiare erau ținute de o astfel de obligație, în virtutea dispozițiilor art.9 din O.G. nr.21/1992, prin care au fost instituite în sarcina tuturor operatorilor economici obligațiile cu caracter general de a pune pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, precum și de a se comporta în mod corect în relațiile cu consumatorii și de a nu folosi practici comerciale abuzive.
În ceea ce privește clauza inserată la art.3 pct.3.14 din contractul de credit încheiat între părți, instanța a considerat că și aceasta are caracter abuziv, întrucât prin stipularea în cuprinsul său a prevederii conform căreia începând cu al doilea an de creditare banca poate renunța la comisionul de administrare pentru anul de creditare în curs (în funcție de politica sa de credite, de evoluția
pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului), aceasta și-a rezervat în esență dreptul de a decide în mod unilateral și fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract dacă renunță sau nu la încasarea comisionului de administrare - în cuantum de 0,15% din soldul creditului - pentru anul de creditare în curs.
Or, o asemenea prevedere poate fi considerată ca fiind în mod evident de natură să creeze, în detrimentul reclamanților si contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, din moment ce această eventuală renunțare la comisionul de administrare a fost luată în considerare de către reclamanți la încheierea contractului de credit, fiind un element ce a contribuit la formarea voinței acestora de a contracta cu pârâta, aspect ce reiese și din faptul că reclamanții au virat în contul curent de unde pârâta efectua tragerile în perioada 2008 - 2010 sume ce acopereau mai multe rate lunare tocmai pentru a o determina pe aceasta din urmă să renunțe la comisionul de administrare începând cu cel de-al doilea an de creditare.
Prin urmare, față de considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat ca fiind pe deplin întemeiate pretențiile reclamanților formulate în cuprinsul celor
patru petite ale cererii deduse judecății, astfel cum a fost aceasta precizată, motiv pentru care a admis cererea și a dispus în consecință, ținând cont și de dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, precum și de chitanța nr.253/_ eliberată de Cabinet Avocat Dumitrașcu C. privind achitarea de către reclamanți a onorariului avocațial.
Împotriva acestei hotçr]ri a declarat recurs în termen legal, pârâta R.
B. S.A., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond iar, în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii recurate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că în ceea ce privește comisionul de administrare, instanța a greșit caracterul abuziv al clauzei referitoare la acesta. Comisionul de administrare credit prevăzut în cuprinsul contractului de credit a fost agreat de comun acord cu împrumutații și este perceput pentru acoperirea costurilor pe care banca le realizează prin activitatea de monitorizare a creditelor, inclusiv pentru îndeplinirea obligației legale (impusă de Regulamentul nr.4/2004 al B.N.R.) de raportare periodică a informațiilor pozitive/negative la Centrala Riscurilor Bancare, gestionată de B.N.R.
Recurenta a precizat faptul că jurisprudența instanțelor este constantă în a aprecia că nu este abuzivă clauza prin care banca percepe comisionul de administrare.
Mai mult, așa cum a arătat și pe fondul cauzei, pentru a fi considerată abuzivă în lumina prevederilor Legii nr.193/2000, o clauză contractuală trebuie să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.283/27 Ianuarie 2012 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a statuat că evaluarea naturii abuzive a clauzelor contractuale este determinată de două condiții: să nu fi fost negociată individual și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
În concluzie, recurenta consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a considerat ca fiind abuzivă clauza prevăzută la art.3 pct.3.14, în condițiile în care aceasta a fost menționată în mod explicit în contractul de credit, regula fiind perceperea comisionului de administrare pe întreaga perioadă de creditare, iar excepția renunțarea băncii la perceperea acestui comision pe o perioadă de un an.
Cu pricire la clauzele inserate în contract referitoare la dobânda percepută de bancă intimaților, recurenta a arătat că concluzia instanței de fond este greșită, întrucât din simpla lecturare a art.3 din contractul de credit încheiat de bancă cu intimații se poate constată în mod clar voința părților de a stabili modalitatea în care părțile pot opta pentru dobânda aplicată sumei împrumutate. Regula stabilită de părți în cazul în care împrumutații nu optează pentru o dobândă fixă este aceea de a fi percepută o dobândă variabilă. Deci, intimații cunosc și au acceptat clauza conform căreia dobânda percepută este
variabilă atunci când aceștia nu au optat pentru o dobândă fixă. Or, perceperea unei dobânzi fixe/sau a unei dobânzi variabile este permisă de legislația în vigoare, respectiv O.U.G. nr.50/2010.
Instanța a mai reținut că "se poate reține caracterul abuziv al acestei clauze de vreme ce ea poate fi de natură să le creeze reclamanților o situație mai împovărătoare din punct de vedere al dobânzilor pe care le datorează pârâtei pentru creditul acordat chiar independent de voința sau culpa lor, cu atât mai mult cu cât în contract nu s-a prevăzut posibilitatea ca reclamanții să-i exprime
opțiunea referitoare la forma de dobândă și ulterior datei aniversare a creditului";.
M. ivul pentru care dobânda a fost agreată pentru intervale scurte de timp (un an sau trei ani pentru dobânda fixă sau un an pentru dobânda variabilă) a fost tocmai în scopul de a nu împovăra împrumutații cu o dobândă mai mare în cazul în care aceștia ar dori să opteze (expres sau tacit) pentru un alt tip de dobândă care să îi avantajeze în situația în care dobânda percepută de bănci pentru un astfel de produs la un anumit moment, independent de voința părților ar cunoaște o scădere semnificativă.
Recurenta consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că sunt clauze abuzive prevederile art.3 din contractul de credit, în condițiile în care împrumutații pot să uzeze în mod legal de dreptul de opțiune cu privire la dobândă la data aniversară sau oricând dacă dovedesc că au fost în imposibilitatea de a putea opta.
La momentul acordării facilității de credit nu existau dispoziții legale care să reglementeze obligația băncii de a raporta dobânda percepută la un anumit
indice de referință.
Odată cu apariția O.U.G. nr.50/2011, băncile au fost obligate să exprime dobânda percepută la acel moment raportat la un anumit criteriu verificabil și stabilirea unei formule de calcul care urma să fie consfințită de părți prin încheierea unui act adițional.
Mai mult decât atât, s-a arătat faptul că O.U.G. nr.50/2010 nu a impus modificarea dobânzilor practicate de bănci, ci doar a modului în care acestea sunt stabilite, în sensul unei mai mari transparențe.
Recurenta consideră că instanța avea obligația de a constată dacă contractul mai poate rămâne în ființă cum este prevăzut în Legea nr.193/2000 la art.13 coroborat cu art.6.
Totodată, recurenta a apreciat că motivarea instanței se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale în materie, în speță a art.4 alin.1 din cadrul Legii nr.193/2000, instanța ținând cont doar de susținerile intimaților, fără a lua în considerare argumentele prezentate de către recurentă.
Prin cererea de completare a recursului depusă la dosar recurenta a solicitat suspendarea executării sentinței nr.6407/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. până la soluționarea irevocabilă a recursului declarat împotriva acestei hotărâri, în temeiul prev. art.300 alin.2 C.pr.civ.
În motivarea cererii recurenta a arătat că absoluta necesitate a suspendării hotărârii atacate este întemeiată pe iminenta cauzării unui prejudiciu grav recurentei care, raportat la executarea sentinței considerată ca fiind profund nelegală, nu ar putea fi recuperat. Aceasta deoarece în speță, anterior începerii executării hotărârii atacate, se impune stabilirea cu exactitate a sumei executate silit. Raportat la suma stabilită în dispozitivul hotărârii atacate, 1.674 euro, se încearcă executarea silită a recurentei pentru o sumă mult mai mare, în cuantum de 3.969,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu avocat, taxe de timbru și cheltuieli de executare, cu toate că onorariul avocatului acordat prin sentință este de doar 2.000 lei.
Recurenta a mai arătat că suspendarea hotărârii recurate până la soluționarea irevocabilă a cauzei nu ar aduce nici un prejudiciu intimaților.
În plus, recurenta apreciază că, pe lângă completa nelegalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond, în cauză nu sunt întrunite condițiile existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile care să fie pusă legal în executare silită. cuantumul sumelor cu privire la care sa-a solicitat executarea silită nu
corespunde cu realitatea faptică, intimații stabilindu-și cu de la sine putere, subrogându-se autorității judecătorești, cuantumul sumei executate silit.
Mai mult decât atât, recurenta apreciază că în calitate de creditoare a intimaților, s-ar vedea în poziția de a nu-și mai recupera suma acordată în situația în care aceștia nu ar mai achita ratele și, pe de altă parte, de a restitui o sumă mai mare față de realitatea faptică.
Prin încheierea civilă nr.1250/R/2012 pronunțată la data de 18 decembrie 2012 în dosarul nr._ al T. ului C. a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Cauza a fost înregistrată pe rolul T. ului Specializat C. la data de 8 ianuarie 2013 sub același număr de dosar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații M. I. și M. Ș. au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea în totalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale intimații au arătat, în esență, că invocarea diferitelor considerente și interpretări de ordin personal în cuprinsul motivelor de recurs nu reprezintă, în realitate, critici aduse sentinței pronunțate de instanța de fond, ci justificări ale recurentei făcute în încercarea de a deplasa analiza de la cuprinsul sentinței atacate. Recurenta, cu bună știință, încearcă să canalizeze atenția instanței spre o situație care nu este reală în totalitate, cu scopul de a duce în eroare instanța.
Intimații au arătat că susținerile recurentei nu sunt reale, având în vedere că aceștia au notificat-o pe recurentă cu privire la faptul că nu sunt de acord cu implementarea actului adițional în forma propusă de bancă având în vedere că prin acesta se crea intimaților o situație mult mai grea decât cea existentă.
Cu referire la comisionul de administrare intimații au arătat că în mod temeinic instanța de fond a constatat că acesta este perceput în baza unei clauze abuzive și a constatat nulitatea absolută a acestuia.
În ceea ce privește invocarea sentinței civile nr.6266/2011 a Judecătoriei Târgu Mureș pronunțată în dosarul nr._, intimații au arătat că cu rea- credință recurenta face trimitere la o sentință care, la data formulării recursului, nu era irevocabilă, afirmând că acea sentință reprezintă o jurisprudență constată a instanțelor.
În privința dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru creat intimaților, s-a susținut că acesta este pe deplin dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
Intimații au mai arătat că având în vedere clauzele contractuale care lasă libertatea recurentei de a modifica unilateral rata dobânzii, aceasta în loc să diminueze suma finală care trebuie rambursată, are libertatea de a majora rata dobânzii și astfel, după ce intimații au achitat un an de zile ratele impuse, suma datorată la final crește odată cu trecerea anilor.
În ședința publică din data de 11 martie 2013, instanța a ridicat, din oficiu, excepția nelegalei timbrări a recursului.
Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului, tribunalul reține următoarele:
Pentru termenul de judecată din data de 11 martie 2013 instanța i-a pus în vedere recurentei să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 269,39 lei și a unui timbru judiciar în cuantum de 5,60 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca nelegal timbrat și a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a unui timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei,
sub sancțiunea anulării cererii de suspendare a executării sentinței recurate ca nelegal timbrate (f.6).
Conform prev. art.20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.
Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări și va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta SC R. B. SA împotriva sentinței civile nr.6407/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, pe care o va menține în întregime și va anula ca nelegal timbrată cererea de suspendare a executării sentinței recurate.
În baza prev. art.274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată să le plătească intimaților suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția nelegalei timbrări a recursului.
Anulează recursul declarat de recurenta SC R. B. SA în contradictoriu cu intimații M. I. și M. S. împotriva sentinței civile nr.6407/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimaților suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Anulează ca nelegal timbrată cererea de suspendare a executării sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. B. C. C. D. H. T. G.
concediu medical, semnează prim grefier
Red.CC/MM 2 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 2158/2013. Constatare nulitate act | Sentința civilă nr. 87/2013. Constatare nulitate act → |
|---|
