Decizia civilă nr. 219/2013. Contestație la executare silită
Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.219/2013
Ședința publică din data de 8 aprilie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: F. M. JUDECĂTOR: D. D. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind recursul declarat de recurenta SC P. L. I. SA în contradictoriu cu intimata SC C. V. T. S., împotriva sentinței comerciale nr.14763/2012 pronunțate la data de 6 iulie 2012 și a încheierii din data de 4 aprilie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în primă instanță, contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentei, d-l Andori Romeo Laszlo, director al SC P. L. I. SA, cu împuternicirea de reprezentare depusă la dosar la acest termen.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
- în data de 1 aprilie 2013 o întâmpinare din partea intimatei SC C. V.
S., poziția procesuală exprimată fiind în sensul respingerii recursului, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată; a fost atașată împuternicirea avocațială dată în favoarea d-nei avocat Jucan Codruța-Ștefania;
în data de 5 aprilie 2013 intimata SC C. V. T. S. a înaintat la dosar dovada achitării cheltuielilor de judecată, în cuprinsul adresei de înaintare la dosar a dovezilor privind cheltuielile de judecată solicitând și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său de la dezbateri;
tot în data de 5 aprilie 2013 recurenta depus la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 317,17 lei și timbre judiciare în valoare de 8 lei, aferente recursului declarat.
Se comunică reprezentantului recurentei un exemplar al întâmpinării depuse de către intimata SC C. V. T. S. .
Reprezentantul recurentei arată că nu are alte cereri de formulat.
T. ul acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare achitate în recurs. Solicită amânarea pronunțării hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise.
T. ul, după deliberare, respinge solicitarea reprezentantului recurentei, negăsind oportună amânarea pronunțării hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise și reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința comercială nr. 14763/2012 pronunțată la data de_ Judecătoria C. N. a respins cererea de chemare în judecată formulată de către contestatoarea S.C. P. L. I. S.A. în contradictoriu cu intimații
S.C. C. V. T. S.R.L., B. E. J. M. B., (având ca obiect contestație la executare propriu-zisă - anulare publicație de vânzare mobiliară din data de_, emisă în dosar execuțional nr. 312/2010 al BEJ M. B., și întoarcere executare silită în dosar execuțional nr. 312/2010 al BEJ M. B. ), ca neîntemeiată, fiind respins și capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea intimaților la plata cheltuielilor de
judecată ca nefondat.
De asemenea a fost obligată contestatoarea la plata în favoarea intimatei S.C. C. V. T. S.R.L. la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că în cadrul dosarului de executare nr. 312/2010 al BEJ M. B., executarea silita in contra contestatoarei S.C. P. L. I. S.A. a fost demarata la cererea intimatei S.C. C. V. T. S.R.L., in baza titlului executoriu constand in Sentinta civila nr. 15586/2009, pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._, prin care contestatoarea a fost obligata la plata sumei de 29.371,58 lei, cu titlu de despagubiri civile, precum si la plata dobanzii legale aferente acestei sume, calculata de la data de_ si pana la data platii efective; a fost obligata contestatoarea si la plata sumei de 2.951 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (f. 43-44).
Hotararea judecatoreasca amintita a fost investita cu formula executorie, obtinandu-se incuviintarea executarii silite, conform Incheierii Civile nr. 7316/CC/2010, pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._ (f. 46).
Subsecvent, a fost dresat procesul-verbal de cheltuieli din data de_ de catre BEJ M. B. in dosar de executare nr. 312/2010, potrivit caruia obiectul executarii silite este data de suma de 32.322,58 lei si 3.489,77, reprezentand dobanda legala calculata pentru perioada cuprinsa intre _
-_ . Totodata, au fost stabilite cheltuielile de executare 4.473,45 lei, reprezentand cheltuieli de executare silita (f. 17).
Pe seama contestatoarei a fost emisa o somatie executionala in data de_, receptionata de aceasta in data de_ (f. 48-49). Nefiind avansata suma ce constituie obiectul executarii silite, executorul judecatoresc a procedat la efectuarea unor acte de executare, precum popriri ale conturilor contestatoarei deschise la diferite unitati bancare (f. 50-58, 65-70, 73-75, 84- 90, 123), fiind realizata suma de 4.901,2 lei prin indisponibilizarea conturilor contestatoarei debitoare (f. 62-64, 80, 90, 92, 130-133).
Instanța de fond a mai reținut că în data de_, orele 14:20, a fost intocmit procesul-verbal de sechestru, prin care executorul judecatoresc M.
B. a dispus punerea sub sechestru a autoutilitarei SCANIA, an fabricatie 2002, de culoare galben, la un pret de aproximativ 35.000 euro + TVA (f. 94). In data de_, a fost emisa o publicatie de vanzare mobiliara, pentru data de_, orele 11:00 (f. 97), comunicata contestatoarei (f. 99).
Ulterior, in data de_, fixata pentru vanzarea la licitatie publica a bunului mobil, executorul judecatoresc a emis procesul-verbal de licitatie, prin care a constatat absenta la licitatie a licitatorilor (f.107). Subsecvent, au fost emise noi publicatii de vanzare la licitatie a bunului mobil, cu perfectarea in mod corespunzator a unor procese-verbale pentru fiecare licitatie, insa bunul nu a fost vandut la licitatie din perspectiva unor motive consemnate in procesele-verbale de licitatie (f. 109-122,134-135,141-149).
In dosarul de executare amintit, a fost intocmit raportul de evaluare a bunului mobil urmarit silit de catre P.F. Somlea M. R. (f. 150-157). In baza acestui raport de evaluare, in data de_, BEJ M. B. a emis o noua publicatie de vanzare mobiliara a bunului - autoutilitara marca SCANIA, an fabricatie 2002, culoare galbena, pentru pretul de 41.932 lei + TVA, stabilindu-se ca data a licitatiei ziua de_, orele 9:00 (f. 159). Publicatia a fost adusa la cunostinta contestatoarei si a fost afisata in locatiile prevazute de art. 437 C.proc.civ. (f. 161-162,167-168).
In data de_, Judecatoria C. -N. a dispus suspendarea provizorie a executarii silite in dosarul executional nr. 312/2010 al BEJ M.
B. pana la solutionarea cererii de suspendare a executarii silite formulate in dosarul nr._ al J. i C. -N., potrivit Incheierii Civile din data de_, pronuntata in dosar nr._ (f. 170).
Ca atare, prin procesul-verbal din data de_, executorul judecatoresc M. B. a constatat suspendat cursul executarii silite in dosarul de executare nr. 312/2010 (f. 171). Prin cererea inregistrata pe rolul BEJ M. B. la data de_, in dosarul de executare nr. 312/2010, intimata creditoarea a solicitat restituirea titlului executoriu (f. 175).
In data de_ a fost emis procesul-verbal, potrivit caruia BEJ M.
a procedat la eliberarea titlului executoriu catre creditor in data de _
, dosarul executional fiind arhivat (f. 179). In data de_, intimata creditoare, in baza titlului executoriu emis in original de BEJ M. B., a solicitat executarea silita a creantei in suma de 27.421,38 lei, cu dobanda legala, plus cheltuieli de executare silita, conform cererii adresate BEJ Matis
si inregistrata sub nr. de dosar executional 59/2011.
Examinand actele si lucrarile acestui dosar executional, existent in original la dosarul cauzei, instanta a retinut ca BEJ Matis C. a procedat la executarea silita a sumei indicate in cererea de executare silita, prin masuri de indisponibilizare a bunurilor contestatoarei intimate.
În cadrul dosarului de fata, in data de_, contestatoarea debitoare a renuntat la capatul de cerere avand ca obiect suspendarea executarii silite. Prin actiunea introductiva de instanta precizata, contestatoarea tinde sa obtina desfiintarea tuturor actelor de executare dresate in dosar executional nr. 312/2010 al BEJ M. B., in considerarea faptului ca societatea intimata a procedat la retragerea titlului executoriu din cadrul acestui dosar executional si a initiat o alta executare silita, pentru acelasi debit, datorat conform titlului executoriu, in dosar nr. 59/2011 al BEJ Matis C. . Totodata, contestatoarea a criticat, din perspectiva legalitatii si temeiniciei, publicatia de vanzare mobiliara din data de_, emisa in dosarul de executare nr. 312/2010 al BEJ M. B., precum si raportul de evaluare in baza caruia a fost emisa publicatia de vanzare mobiliara. Contestatoarea a investit instanta si cu o cerere de intoarcere a executarii silite in cadrul dosarului de executare nr. 312/2010 al BEJ M. B., prin obligarea intimatei la restituirea sumei de 5.489,04 lei, obtinuta de creditoare prin poprirea conturilor contestatoarei in cadrul dosarului de executare amintit.
Instanta de fond a mai reținut ca demersul procesual al contestatoarei este nefondat, fiind respinsă, apreciind că, contestatoarea a investit instanta cu o cerere de anulare a publicatiei de vanzare mobiliara din data de_, precum si a actelor de executare subsecvente acesteia, precum si cu un capat de cerere avand ca obiect intoarcerea executarii silite in dosar nr. 312/2010 al BEJ M. B. . Referitor la capatul de cerere avand ca obiect anularea executarii silite insesi in acest dosar executional, instanta a admis
exceptia tardivitatii formularii acestui petit prin precizarea de actiune din data de_, conform art. 401 rap. la art. 132 C.proc.civ.
In ceea ce priveste motivele de nulitate conturate cu privire la publicatia de vanzare mobiliara din data de_, instanta a retinut ca acestea nu pot fi primite. In acord cu alegatiile intimatei si tinand seama de obiectul suspus procedurii de vanzare la licitatie publica, precum si observand cuprinsul raportului de evaluare intocmit de P.F. Somlea M., instanta a retinut ca inadvertentele reliefate de contestatoare si cuprinse in raportul de evaluare sunt simple erori materiale. Din cuprinsul raportului de evaluare rezulta fara echivoc bunul mobil care a constituit obiectul evaluarii, caracteristicile tehnice fiind in concordanta cu certificatul de inmatriculare al auto. De asemenea, piesele probatorii ale dosarului confirma concluziile expertului, in sensul ca autoutilitara supusa evaluarii se afla in stare de neintrebuintare, fiind nefunctionala. In mod corect a argumentat societatea intimata in sensul ca starea tehnica a auto este o chestiune de fapt, ce poate fi lamurita prin administrarea de probe in aparare de catre contestatoare, insa, in speta, societatea contestatoare nu a solicitat administrarea de probe in dovedirea demersului sau procesual. Mai mult, contractul de leasing perfectat de societatea contestatoare cu S.C. P. INDUSTRIAL S.R.L. in data de_ a dobandit data certa de-abia in data de_, cand a fost trecut in evidentele S. ui de Impozite si Taxe, conform art. 1182 C.civ. anterior, nefiind opozabil societatii intimate in ceea ce priveste executarea silita in dosar executional nr. 312/2010 al BEJ M. B., mai cu seama ca aceasta din urma invoca, in apararea sa, faptul ca autoutilitara a fost utilizata in perioada 2006-2008 de catre S.C.CALIN T. S.R.L. in baza unui contract de leasing perfectat cu contestatoarea.
Pe de alta parte, instanța a reținut ca societatea contestatoare nu a contestat valoare de circulatie a bunului mobil - autoutilitara, la care s-a ajuns in urma evaluarii de catre expertul evaluator si nu a propus probe in aparare in acest sens.
Prin urmare, instanta nu a putut retine cazul de nulitate al publicatiei de vanzare mobiliara din data de_, invederat de societatea contestatoare contestatoare, instanta având vedere ca, ulterior emiterii acestei publicatii de vanzare mobiliara, in cadrul dosarului de executare nr. 312/2010 al BEJ M. B. nu au mai fost efectuate alte acte de executare, cursul executarii silite in acest dosar fiind suspendat provizoriu, conform încheierii civile din data de_, emisa de Judecatoria C. -N. in dosar nr._ .
In data de_, executorul judecatoresc M. B. a procedat la restituirea in original a titlului executoriu (f. 179), imprejurare pe care pe care instanta o asimileaza cu o renuntare la executarea silita in acest dosar executional - nr. 312/2010, conform art. 371 ind. 5 lit. c) C.proc.civ. Insa acest act procesual de dispozitie nu echivaleaza, contrar alegatiilor contestatoarei, cu renuntarea la dreptul subiectiv insusi si care a fost stabilit prin titlul executoriu - Sentinta civila nr. 15586/2009, pronuntata de Judecatoria C. -N. in dosar nr._ .
Faptul ca societatea intimata (creditoare), in baza titlului executoriu eliberat in original de executorul judecatoresc M. B., a inteles sa formuleze o alta cerere de executare silita adresata unui alt executor judecatoresc - BEJ Matis C., formandu-se un nou dosar de executare silita, inregistrat sub nr. 59/2011 pe rolul acestui ultim executor judecatoresc, nu poate atrage nulitatea actelor de executare silita in primul dosar executional - nr. 312/2010 al BEJ M. B. . Ceea ce s-a executat silit
prin poprire in acest dosar executional era datorat in temeiul titlului executoriu, ce nu a fost desfiintat, potrivit art. 379 ind. 1 C.proc.civ. De asemenea, instanta are in vedere ca suspendarea provizorie a executarii silite viza procedura de executare silita in cadrul dosarului de executare nr. 312/2010 al BEJ M. B., iar nu insusi titlul executoriu amintit. De altfel, se observa ca, prin contestatia la executare formulata in dosarul instantei de fata, contestatoarea a conturat critici de nelegalitate a unor acte de executare privitoare la vanzarea la licitatie publica a unui bun mobil apartinand acesteia.
In dezacord cu sustinerile contestatoarei, in noul dosar de executare silita nr. 59/2011 al BEJ Matis C., s-a procedat la recuperarea diferentei debitului datorat de catre contestatoare conform titlului executoriu, tinandu- se seama de sumele platite in dosarul executional nr. 312/2010 al BEJ M.
B., aspect care rezulta fara dubiu din examinarea lucrarilor dosarului de executare nr. 59/2011, acvirat in original la dosarul cauzei. De altfel, faptul ca s-au nesocotit efectele suspendarii provizorii ale executarii silite dispusa in dosarul executional nr. 312/2010 al BEJ M. B. in ceea ce priveste demararea unei noi proceduri de executare silita in dosarul nr. 59/2011 al BEJ Matis C., sunt motive de nelegalitate care privesc noua procedura de executare silita, in acest ultim dosar executare, cu privire la care contestatoarea sustine ca s-a intocmit in contra dispozitiilor legale si a Incheierii civile din data de_, emisa de Judecatoria C. -N. in dosar nr._ .
De altfel, impotriva acestei proceduri de executare silita, demarata in dosarul de executare nr. 59/2011 al BEJ Matis C., societatea contestatoare a investit instanta, in dosar nr._ al J. i C. -N., cu o contestatie la executare, ce a fost respinsa prin Sentinta civila nr. 20615/_, irevocabila prin Decizia Civila nr. 258/R/_, pronuntata de T. ul Specializat C. in dosar nr._, hotarare judecatoreasca prin care s-a constatat valabilitatea actelor de executare in dosarul nr. 59/2011 al BEJ Matis C., hotarare ce se bucura de putere de lucru judecat, conform art. 1201 C.civ. anterior.
In cauza, instanta de fond a retinut ca nu a intervenit desfiintarea titlului executor, iar renuntarea la executarea silita in dosarul nr. 312/2010 al BEJ M. B. nu atrage desfiintarea actelor de executare legal dresate, motiv pentru care apare ca fiind nefondata solicitarea contestatoarei de intoarcere a executarii silite in dosar nr. 312/2010 al BEJ M. B., conform art. 404 ind. 1 si urm. C.proc.civ.
Prin urmare, apararile contestatoarei in sustinerea contestatiei la executare precizate sunt nejustificate. Instanta analizeaza legalitatea si temeinicia actelor de executare si a titlului executoriu din perspectiva argumentelor furnizate de contestatoare prin actiunea introductiva de instanta. Tinand seama ca aceasta nu a invocat si alte motive de nelegalitate si netemeinicie a actelor de executare, instanta și-a limitat cercetarea judecatoreasca in limitele in care a fost investita prin cererea de chemare in judecata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S.C. P. L. I.F.N. S.A., solicitând modificarea hotărârilor judecătorești atacate respectiv a sentinței și a încheierii pronunțate la data de_, in sensul admiterii contestației la executare asa cum a fost formulata si modificata si anularea executării silite desfășurata in dosarul executional nr. 321/2010 al BEJ B.
M. in baza titlului executoriu reprezentat de sentința civila nr. 15586/2009 pronunțata de Judecătoria Cluj-Napoca in dosarul nr. _
; întoarcerea executării silite efectuate in dosarul executional nr. 321/2010 al BEJ B. M., in sensul repunerii in situația anterioara executării silite și restituirea sumelor poprite, restituirea taxelor judiciare de timbru si a cauțiunii achitate in prezenta cauza. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare recurenta a arătat că încheierea de ședința din data de_ a fost pronunțata cu aplicarea greșita a legii, fiind in mod greșit admisa excepția tardivității formulării contestației la executare vizând anularea tuturor actelor de executare din dosarul executional nr. 321/2010 al BEJ B.
M. . Asa cum se poate constata din fisa dosarului, dar in special din cele dispuse in încheierile de ședința aferente termenelor de judecata din_ ,_ ,_, a formulat oral, in ședința de judecata modificarea acțiunii in sensul definitivării capetelor de cerere in forma ilustrata mai sus.
Recurentul a mai arătat că s-a conformat întocmai, iar la termenul din_ a depus si in scris modificarea contestației la executare, extinderea acțiunii vizând anularea tuturor actelor de executare din dosarul executional nr. 321/2010 al BEJ B. M. . De altfel, prin chiar notele de ședința depuse de partea adversa in data de_, aceasta recunoaște faptul ca instanța de judecata a admis posibilitatea formulării precizării de contestație la executare, in acest sens punându-i-se in vedere sa depună si solicitările in scris, in caz contrar putând sa respingă pe moment orice pretenție care urma sa modifice cadrul procesual inițial stabilit prin contestația la executare formulata. In orice caz, având in vedere faptul ca succesiunea de termene acordate in cauza pana la formularea oral a precizării contestației la executare au reprezentat de fapt cereri de preschimbare de termen, admise si respinse, respectiv cereri de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării, angajare de avocat, este evident faptul ca prima zi de infatisare, asa cum o definește art. 134 din Codul de procedura civila, a fost la termenul din_, doar la acest termen partite legai citate, puteau in concret depune concluzii.
Mai mult, instanța de judecata trebuie sa tina cont de evoluția stării de fapt, întrucât ulterior formulării contestației la executare pentru anularea publicației de vânzare din data de_ creditoarea, in ciuda suspendării executării silite prin incheierea civila nr. 5118/_, a retras titlul executoriu de la B.E.J, B. M. si a inceput o noua executare silita prin intermediul B.E.J. Matis C. .
S-a mai arătat că este adevărat faptul ca in data de_, a renunțat la capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite, prin incheirea civila nr. 5118/_ suspendandu-se cu titlu provizoriu executarea silita doar pana la pronunțarea asupra cererii de suspendare a executării silite, cum in mod corect a reținut instanța de judecata ca stare de fapt, insa aceasta nu anulează comportamentul nelegal al creditoarei. Aceasta, in ciuda faptului ca executarea silita era suspendata, neputandu-se efectua nici un act de executare împotriva subscrisei prin voința instanței de judecata, a încercat eludarea acestei masuri prin executarea subscrisei prin intermediul altui executor judecătoresc. Așadar, pentru o perioada de - 7 luni au existat 2 executări silite paralele, una suspendata si una activa. Având in vedere faptul ca nu se pot efectua 2 executări silite împotriva aceleiași persoane, ca B.E.J. B. M. ii era interzis a efectua orice act in cadrul dosarului executional nr. 321/2010, inclusiv eliberarea titlului executoriu creditoarei, recurenta consideră ca prin prisma dispozițiilor art. 164 din Codul de procedura civila, existând raporturi intre aceleiași parti si o legătura indisolubila intre obiectul si cauza lor, instanța de judecata oricum ar fi pasit la conexarea dosarelor, chiar daca noile petite ar fi fost formulate separat. Formularea separata a acestor noi capete de cerere, pentru ca apoi
cauzele sa fie conexate, constituie un formalism excesiv, care nu ar face altceva decât sa incarce instanțele de judecata cu noi litigii si pretenții suplimentare, mai multe termene, ca sa nu mai vorbim despre ingreunarea factorului de celeritate a judecării cauzelor. Chiar si pentru acest unic motiv, recurenta consideră ca excepția tardivității precizării contestației la executare a fost in mod greșit admisa, deși consider in continuare ca oricum aceasta modificare a cadrului procesual a fost făcuta la prima zi de infatisare, in acord cu dispozițiile art. 132 alin. 1 din Codul de procedura civila.
S-a mai arătat că, creditoarea a invocat tardivitatea contestației la executare in ceea ce privește întregul complex de acte de executare pentru nerespectarea termenului de 15 zile raportata la primirea somației de executare, conform dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. c din Codul de procedura civila, însă aceste dispoziții legale nu sunt incidente, aplicabile in aceasta situație fiind prevederile lit. a) al aceluiași articol de lege. Conform acestuia, contestația la executare se poate face in termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștința de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a îndeplini un act de executare, dat fiind faptul ca executare silita efectuata de către B.E.J. B. M. nu a fost ab initio vicioasa, căpătând acest caracter ulterior, insa in integralitatea sa. Relevam instanței faptul ca aceste dispoziții legale au fost respectate, având in vedere succesiunea evenimentelor, asa cum au fost prezentate anterior.
Recurenta a mai arătat ca in urma constatării nelegalitatii executării silite privita ca un tot unitar, desfășurata de către B.E.J. B. M. in dosarul executional nr. 321/2010 si a anularii tuturor actelor de executare, sa se dispună si întoarcerea executării prin desființarea tuturor popririlor dispuse in cauza.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că întreaga executare silită este nelegală, aspect pe care instanța de fond nu l-a analizat in urma admiterii excepției tardivității anterior dezvoltata. Astfel, având in vedere faptul ca creditoarea a decis ca executarea silita sa se desfășoare prin B.E.J. Matis C.
, automat întregul complex de acte de executare efectuate de B.E.J. B. M. sunt caduce, rămânând fara cauza, impunandu-se desființarea lor, aplicându-se sancțiunea prevăzuta expres de dispozițiile art. 399 alin. 2 din Codul de procedura civila, anularea actului.
Recurenta a mai arătat că își menține toate argumentele juridice învederate prin precizarea la contestația la executare formulate oral la termenul din data de_ si depuse in scris la termenul din data de_ . De asemenea, a învederat faptul ca in mod greșit a reținut instanța de fond faptul ca a susținut faptul ca, retragandu-si titlul executoriu de la BEJ B.
M., creditoarea ar fi renunțat la dreptul subiectiv de a continua executarea silită.
Referitor la petitele cu care a fost inițial investita instanța, recurenta a relevat ca intr-adevar contestația la executare a rămas fara obiect, insa din cauza acțiunii ilegale a creditoarei, care, in ciuda faptului ca executarea silita a fost suspendata printr-o hotărâre judecătoreasca, a restras titlul executoriu de la B.E.J. B. M. in timpul judecării prezentei cauze. M. ivul pentru care creditoarea a retras titlul executoriu de la B.E.J. B. M., lasand prezenta cauza, in forma inițiala, fara obiect, reprezintă in sine o achiesare tacita la pretențiile sale, care in niciun caz nu lipsește creditoarea de obligația de a suporta toate cheltuielile de judecata si daunele produse subscrisei prin faptele sale.
In ceea ce privește publicația de vânzare mobiliara, recurenta a arătat că instanța de fond in mod greșit a reținut faptul ca motivele de nelegalitate
invocate reprezintă simple erori materiale. In realitate, asa cum se poate constata din contestația la executare formulata si precizata in prima instanța, recurenta a invocat motive de nelegalitate temeinice si pertinente, pe care solicită a fi luate in considerare la pronunțarea unei hotărâri.
In drept au fost invocate art. 132 alin.1, art. 134, art. 164, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 399 alin. 2, art. 401 alin. 1, art. 402 alin. 2 din Codul de procedura civila
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâta S.C. P. L. I.F.N. SA împotriva sentinței comerciale nr. 14763/2012, pronunțată de către Judecătoria
C. -N., la 6 iulie 2012 în dosarul nr._ și împotriva încheierii din data de 4 aprilie 2012 a Judecătoriei C. -N., pronunțată în același dosar. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata a arătat că primul motiv de recurs nu reprezintă n argument și un motiv real de recurs, o simplă lectură arătând că se face mai degrabă referire la o argumentație în sensul căii de atac corecte într-un astfel de litigiu, care este recursul, aspect ce nu a fost contestat.
În ce privește cel de al doilea motiv, intimata a arătat că motivarea recurentei este cel puțin ridicolă. Astfel, precizarea de acțiune depusă de către recurentă este tardivă prin prisma mai multor argumente și instanța în mod corect a pronunțat soluția de admitere a excepției tardivității, din cele două puncte de vedere, respectiv raportat la art. 401 și 132 C. pr. civ. În primul rând derularea evenimentelor și a termenelor de judecată nu este deloc cea reală, recurenta încercând să susțină că primul termen de judecată a fost și cel la care și-a formulat precizarea de acțiune, aspect complet fals, care poate fi observat cu ușurință prin analizarea dosarului. Astfel, în 2 nov. 2011, al treilea termen de judecată la care contestatoarea era legal citată, deci prima zi de înfățișare fusese demult depășită (fără a lua în calcul amânările sau cererile de preschimbare de termeni), s-a renunțat la judecarea cererii de suspendare și s-a precizat contestația cu un petit de întoarcere a executării silite, acțiunea introductivă de instanță vizând anularea publicației de vânzare imobiliară din data de_ . I s-a pus în vedere precizarea în scris și achitarea taxei de timbru. La al patrulea termen de judecată, care în nici un caz nu mai este prima zi de înfățișare în prezentul dosar, termenul din 1 febr. 2012 s-a depus o precizare prin care se solicita admiterea contestației, anularea executării silite din dosarul nr. 312/2010 BEJ B., întoarcerea executării silite cu restabilirea situației anterioare, modificând practic la acest termen, după peste un an de la data
înaintării acțiunii și după mai multe termene de judecată întreg cadrul procesual și în întregime pretențiile contestatoarei. Toate acestea, fără a se fi achitat taxa judiciară de timbru la care era obligată recurenta la momentul respectiv.
De asemenea, nu este real că instanța a admis posibilitatea formulării precizării de acțiune, notele de ședință la care face referire recurenta indicând tocmai poziția noastră contrară, prin care am subliniat tardivitatea din toate punctele de vedere și am invocat excepția admisă de către instanță. Aceasta cu atât mai mult cu cât precizarea depusă în scris a fost total diferită de precizarea exprimata verbal în fața instanței de judecată, astfel că s-a ajuns, așa cum am arătat deja la modificarea totală a contestației, în contra prevederilor art. 132 C. pr. civ.
Prin urmare, instanța în mod corect și perfect întemeiat din punct de vedere juridic a decis că precizarea contestatoarei este tardivă.
Intimata a arătat de asemenea că, contestatoarea face referire la retragerea titlului executoriu din dosarul BEJ B. și începerea unei noi executări silite din dosarul BEJ Matiș C. . Nu este real că ar fi existat două executări silite în paralel, ridicarea titlului echivalând în mod clar nu cu renunțarea la executarea silită și la dreptul dat de titlul executoriu, ci pur și simplu cu încetarea acesteia în cadrul BEJ B., din motive lesne de înțeles având în vedere modalitatea de desfășurare a executării, motive expuse deja.
De asemenea, intimata a mai arătat că s-a susținut de către recurentă că cererea de anulare a întregii executări silite a fost formulată în termenul legal. Este vorba despre un așa-zis motiv, care în realitate nu este argumentat sub nicio formă și cu nici un fel de explicație în ce fel a pronunțat instanța în acest caz o soluție greșită. Din conținutul dosarului de executare rezultă cu claritate că recurenta a atacat în termenul legal de 15 zile doar publicația de vânzare din data de 14 martie 2011. Somația de executare silită a fost comunicată în 11 mai 2010, prin urmare contestația formulată vine la peste un an de la data comunicării acestui act de executare, deci tardiv. Normele art. 401 C. pr. civ. sunt la rândul lor norme imperative, termenele prevăzute de acest articol sunt de asemenea imperative și modalitatea în care a procedat contestatoare a fost o încercare grosolană de a le eluda, respinsă ca atare pe bună dreptate de către instanță.
Cât privește nelegalitatea întregii executări silite, intimata a arătat că este suficient ca instanța să recitească precizarea de acțiune pentru a identifica faptul că nu s-a invocat vreodată "caducitatea executării silite" și că s-a invocat renunțarea la executare silită, la punctele I.3 și I.4 din această precizare tardiv formulată.
Având în vedere toate elementele dosarului execuțional, întârzierile, numeroasele piedici apărute în executarea hotărârii și diversele șicane, intimata a arătat că a devenit evident că există o problemă legată de biroul executorului judecătoresc și de atitudinea acestuia, drept urmare, s-a ridicat titlul executoriu și s-a adresat B. ui E. J. Matiș C. în vederea continuării executării, cererea fiind înregistrată sub nr. 59/2011. în acest dosar s-a pornit executarea silită, în conformitate cu prevederile legale și s-au respectat toate formele prevăzute în normele juridice care reglementează executarea silită, iar dosarul a primit încuviințarea instanței, fiind deci întocmit în conformitate cu legea. Prin urmare, toate actele care au fost efectuate în acest dosar de către executorul judecătoresc - popriri, somație, notarea somației - sunt perfect legale și au avut girul instanței de judecată. În acest dosar, nu s-a executat încă o dată toată suma și tot debitul, cum a încercat să insinueze contestatoarea, ci executarea a continuat pe diferența de sumă care ne-a rămas de achitat conform titlului executoriu. Astfel, din totalul de 32.322,58 lei din titlul executoriu (29.371,58 lei creanța plus 2.951 lei cheltuieli de judecată), au fost scăzute sumele deja executate (2.144 lei și 2.757,2 lei), rămânând un rest de 27.421,38 lei. La această sumă executorul a adăugat cheltuielile de executare și a calculat dobânda legală, fără a include și sumele deja executate. După cum rezultă din dosarul instanței, recurenta a atacat și actele de executare din respectivul dosar, care a fost soluționat definitiv și irevocabil, prin respingerea contestației, instanța apreciind că executarea respectivă a fost realizată cu respectarea integrală a normelor legale în vigoare.
În acest context, intimata a subliniat faptul că împotriva contestatoarei nu a început o altă executare dublând vechiul dosar execuțional și nici nu au fost îndeplinite acte de urmărire silită care să reprezinte o reluare a
executării peste suspendarea dispusă de instanță, așa cum a susținut contestatoarea. Această susținere nu este reală întrucât în plus față de faptul că dosarul execuțional 312/2011 fusese arhivat de către BEJ B., actele de executare care au fost făcute de B. E. J. Matiș C. sunt acte de executare distincte, realizate pentru diferența de sumă rămasă, așa cum am arătat și în cele de mai sus și constând în executarea silită a altor elemente de activ patrimonial ale debitoarei - iar nu în executarea silită a autoutilitarei ce a făcut obiectul publicației de vânzare contestate în prezentul dosar și care face obiectul hotărârii de suspendare provizorie.
Referitor la cazurile de încetare a executării silite, acestea sunt expres prevăzute, iar în cauză nu s-a pus problema renunțării la acest drept. Este evident că nu s-a realizat integral obligația, că nu este vorba despre necontinuarea executării din cauza lipsei de bunuri, nu a existat nici un fel de cerere expresă de renunțare la executarea din dosarul nr. 312/2010 BEJ
B. și nici nu a fost desființat titlul executoriu. Acest titlu este perfect valabil, nu a fost și nu poate fi atacat, prin urmare, este apt de a fi executat.
De altfel, intimata a arătat că a constituit dreptul său de a continua executarea acestui titlu și nu există niciun fel de interdicție în acest sens, iar dosarul execuțional nr. 59/2011 BEJ Matiș a fost deschis în conformitate cu prevederile legale. De fapt, chiar legea permite în temeiul art 373 indice 4 C. pr. civ. conexarea dosarelor execuționale, la cererea părții interesate, atunci când aceasta se impune. Prin urmare, chiar și în situația a două executări paralele, legea permite desfășurarea lor, conexate sau nu. Conform logicii exprimate de către contestatoare, ne-am afla în situația a două executări silite efectuate în paralel, însă aceasta nu reprezintă de fapt o nelegalitate, chiar legea o spune, așa cum am arătat mai sus, prin urmare acest nu reprezintă un temei pentru anularea executării silite. De altfel, contestatoarea nici nu a învestit legal instanța de judecată cu o cerere de anulare a întregii executări silite.
În plus, dosarul execuțional nr. 312/2010 a fost suspendat provizoriu până la discutarea cererii de suspendare a întregii executării silite. De altfel, această suspendare și contestația la executare formulată împotriva unui act de executare efectuat în acest dosar execuțional nici nu a vizat titlul executoriu sau întreaga executare silită, ci doar un singur act al executării (raportul de expertiză de evaluare a bunului sechestrat care există în dosarul execuțional nr. 312/2010). Important este faptul că după ce instanța a dispus suspendarea provizorie, în acest dosar execuțional nu s-a mai produs niciun fel de act de executare, prin urmare nu s-a încălcat niciun fel de prevedere legală. Drept urmare nu se pune problema vreunui prejudiciu adus recurentei, unica prejudiciată fiind creditoarea care a fost privată de obținerea dreptului său prin întârzierile și manevrele frauduloase ale recurentei.
Cât privește cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatoare prin precizarea la contestația la executare silită, intimata consideră că a fost în mod corect respinsă ca fiind neîntemeiată. Contestatoarea a solicitat restituirea sumei de 5.489,04 lei reprezentând sume poprite. Această sumă nu a fost încasată de către subscrisa în urma valorificării autoutilitarei al cărui raport de evaluare a fost atacat prin contestația la executare silită introductivă, ci, constituie o sumă poprită din contul debitoarei contestatoare în urma înființării a două popriri asupra conturilor debitoarei.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate precum și a disp. art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs, respectiv cel vizând tardivitatea depunerii precizării contestației, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a respins această precizare, aceasta fiind depusă cu încălcarea disp. art. 401 raportat la art. 132 C.pr.civ.
Astfel, depunerea contestației la data de 1 februarie 2012 în condițiile în care somația a fost primită de către contestator la data de 10 mai 2010, este de natură să încalce termenul de 15 zile prev. de art. 401 alin.1 lit. c C.pr.civ.
În plus, tribunalul reține că au fost încălcate și disp. art. 132 C.pr.civ., aspect de care intimata a înțeles să se prevaleze în fața primei instanțe, întrucât precizarea reprezintă în fapt o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, raportat la faptul că prin contestația inițială s-a solicitat doar anularea licitației de vânzare mobiliară din data de 14 martie 2011.
Rezultă așadar că în mod corect prima instanță a respins ca tardiv formulată precizarea contestației la executare.
De asemenea, tribunalul reține că deși fără vreo legătură cu soluția pronunțată asupra tardivității, în cadrul aceluiași motiv de recurs, au fost invocate aspecte legate de eliberarea titlului de către BEJ B. M. și pretinsa efectuare a două executări silite împotriva aceleiași persoane.
Față de aceste susțineri, tribunalul reține că acestea sunt vădit neîntemeiate, întrucât restituirea originalului titlului executoriu nu echivalează în nici un caz cu renunțarea la dreptul subiectiv însuși, dat fiind faptul că acest titlu nu a fost afectat de vreun titlu, astfel încât, o reluare a executării silite în fața unui alt executor judecătoresc, nu poate atrage nulitatea actelor de executare silită, atâta timp cât executarea ulterioară a avut loc în condiții de legalitate și în interiorul termenului de prescripție.
În plus, tribunalul reține că, așa cum de altfel a subliniat și prima instanță, că suspendarea provizorie a executării silite viza doar procedura de executare în dosarul de executare nr. 312/2010 al BEJ B. M. și nu afecta însuși titlu executoriu, cu atât mai mult cu cât în noul dosar de executare silită, respectiv nr. 59/2011 al BEJ Matiș C., s-a pornit executarea silită doar pentru recuperarea diferenței debitului datorat de către recurenta contestatoare, avându-se în vedere sumele plătite în dosarul anterior.
Nu în ultimul rând, tribunalul subliniază faptul că o eventuală încălcare a efectelor suspendării provizorii a executării silite dispuse în dosarul execuțional nr. 312/2010 al BEJ M. B., ar putea fi eventual de natură să afecteze noua executare silită, însă, desigur, nici prima instanță și nici instanța de control judiciar nu au fost învestite în acest sens.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs invocat de către recurentă, tribunalul reține că au fost reluate chestiunile legate de tardivitatea contestației la executare prin prisma disp. art. 401 alin.1 lit. c C.pr.civ., astfel încât, dat fiind faptul că tribunalul a expus considerentele pentru care soluția primei instanțe este legală, consideră inutil să mai reia analiza acestor aspecte.
Cât privește ultimul motiv de recurs, în temeiul căruia recurenta a relevat pretinsa nelegalitate a întregii executări silite, tribunalul subliniază faptul că prima instanță în mod corect nu a analizat acest recurs, având în vedere că a soluționat cauza pe excepția tardivității care înlătură orice analiză pe fondul cauzei.
Ca atare, reținând că soluția primei instanțe cu privire la tardivitatea precizării este temeinică și legală, o analiză a fondului cauzei este, desigur, nepermisă.
Pentru toate considerentele expuse în temeiul disp. art. 312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC P. L. I. SA în contradictoriu cu intimata SC C. V. T.
S., împotriva sentinței comerciale nr.14763/2012 pronunțate la data de 6 iulie 2012 și a încheierii din data de 4 aprilie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC P. L. I. SA în contradictoriu cu intimata SC C. V. T. S., împotriva sentinței comerciale nr.14763/2012 pronunțate la data de 6 iulie 2012 și a încheierii din data de 4 aprilie 2012, în dosarul nr._, de către Judecătoria C.
N., pe care le menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
N. K. F. M. D. D. | C. P. |
Red.2.ex. NK/LU/_
Judecător fond: G. R. F. Hîngan Judecătoria C. N.
← Decizia civilă nr. 527/2013. Contestație la executare silită | Decizia civilă nr. 95/2013. Contestație la executare silită → |
---|