Decizia civilă nr. 22/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 22/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: N. K. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta S.C. E. P.
împotriva sentinței civile nr. 15498/_, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei C. - N., privind și pe intimata S.C. G. 4 I. S.A., cauza având ca obiect în prima instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor recurentei, d-l avocat Florin N., cu împuternicire avocațială existentă la dosar și reprezentantul intimatei, d-l avocat A. Bujiță, cu împuternicire avocațială existentă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 3 decembrie 2012, din partea recurentei, un set de înscrisuri în probațiune, în trei exemplare;
în data de 11 ianuarie 2013, din partea intimatei, întâmpinare, în două exemplare.
Instanța comunică un exemplar din înscrisurile în probațiune depuse de către recurentă reprezentantul intimatei.
Reprezentantul intimatei arată că are cunoștință de conținutul acestora. Reprezentantul recurentei depune la dosar practică judiciară.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, tribunalul acordă reprezentanților părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată. În susținerea recursului, reprezentantul recurentei arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, dat fiind faptul că în considerentele acesteia sunt reluate întrutotul opiniile intimatei, conchizând:
"dreptul la acțiune a reclamantei s-a născut la data la care aceasta a luat la cunoștință de refuzul pârâtei de a accepta situația de lucrări și, implicit de refuzul său de a plăti lucrările, respectiv data de_, moment de la care urmează a se calcula termenul prescripție a dreptului material la acțiune";
. Față de împrejurarea expusă, reprezentantul recurentei arată că, prima instanță, prin hotărârea pronunțată, a suprimat voința părților, a nesocotit prevederile contractuale, respectiv art. 13.2 și 13.5 din contractul încheiat între părți, dând importanță unor situații nereglementate contractual și nereglementate legal. De asemenea, reprezentantul recurentei arată că, în opinia sa, restituirea situației de lucrări nu trebuie interpretat ca refuzul de acceptare a acestor lucrări, întrucât din lecturarea înscrisului prin care lucrarea a fost restituită, reiese că, de fapt, lucrarea nu a fost refuzată, ci o altă parte, respectiv terțul S.C. TECHNAL S.A. a plătit lucrarea. În ceea ce privește termenul de la care curge termenul de prescripție, reprezentantul recurentei arată că nu există nicăieri menționat un asemenea termen și că instanța de fond a apreciat că prescripția începe să curgă
de la momentul la care a fost recepționată acea restituire de lucrări și, nu cum au convenit părțile la art. 13.2. și 13.5 din contract, respectiv la 27 de zile după acceptarea tacită sau expresă a situației de lucrări. Deoarece în prezenta speță nu se pune problema unei acceptări de lucrări, situația fiind acceptată tacit și astfel, recurenta avea dreptul de a solicita plata în termen de 27 de zile de la acea acceptare tacită și astfel, la data înregistrării acțiunii, reclamanta se afla în interiorul termenului de prescripție de 3 ani.
În continuare, reprezentantul recurentei învederează instanței că dorește să facă referire la speța depusă în probațiune, ca practică judiciară, apreciind-o ca fiind cvasi-identică. În cuprinsul motivării, Î. arată că "prescripția nu operează atâta timp cât părțile nu au încheiat un act de recepție finală a lucrărilor executate, de la care să curgă dreptul părții îndreptățite de a solicita contravaloarea lucrărilor efectuate";, împrejurare din care rezultă că, atâta timp cât părțile nu au încheiat procesul verbal de recepție finală a lucrărilor, termenul de prescripție nu curge.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, apreciind că se impune respingerea căii de atac indiferent dacă se are în vedere că suma pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată, a fost cuprinsă sau nu în anexa contractului de subantrepriză. În susținerea poziției sale, reprezentantul intimatei arată că lista lucrărilor contractate se află menționate în cuprinsul Anexei 1 la contractul de subantrepriză, listă care nu se află la dosar. Mai mult, există încheiat un act adițional nr. 1/_ la contractul de subantrepriză care nu este semnat de către partea ce o reprezintă, întrucât lucrările despre care se face vorbire în acesta din urmă nu intră în categoria lucrărilor pentru care s-a încheiat contractul de subantrepriză. Astfel, lista de lucrări ce face obiectul actului adițional nu a fost cuprinsă în Anexa 1, lucrările nu au fost comandate de către partea ce o reprezintă, motiv pentru care, prin adresa nr. 2218/_ s-a respins solicitarea de a fi recepționate și plătite lucrările, urmând ca aceste
lucrări să fie plătite de către S.C. TECHNAL S.A., societatea care a comandat lucrările de la reclamant. De asemenea, reprezentantul intimatei arată că din extrasul de cont și din fișa clientului rezultă că suma care a fost contractată este egală cu cea achitată, intimata, în evidențele sale contabile, nu figurează cu datorii față de societatea recurentă și că nici la momentul de față nu există emisă o factură.
În concluzie, reprezentantul intimatei arat că, în eventualitatea în care se merge pe raționamentul respectării contractului încheiat între părți, acțiune trebuie respinsă, ca fiind prematur introdusă, întrucât nu există o factură sau în cazul în care se merge pe ideea că acele lucrări nu sunt supuse contractului, atunci dreptul la acțiune este prescris la momentul în care s-a comunicat refuzul expres, din data de_, cu motivarea că nu au fost comandate, fiind data de la care se calculează termenul de prescripție.
Față de cele arătate, reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, fără cheltuieli, arătând că acestea urmează să fie solicitate pe cale separată.
T. UL,
Prin sentința civilă nr.15498/2012 pronunțată la data de 20 iulie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a fost respinsă cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta SC E. P. S., în contradictoriu cu pârâta SC G. 4 I. SA, ca fiind prescrisă, a fostr espinsă cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei
la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea pârâtei cu privire la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată
Pentru a pronunța asupra acestei hotărâri instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii";.
Conform art. 3 al aceluiași act normativ, "Termenul prescripției este de 3 ani"; și începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Conform art. 1887 C.civ., "termenul prescripției se calculează pe zile, și nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescripția începe nu intră în calcul";, iar potrivit art. 104 C.proc.civ., "Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.";
Instanța a reținut că între reclamantă, în calitate de executant, și pârâtă, în calitate de antreprenor general, s-a încheiat contractul de subantrepriză nr. 3807/_ (fila 8), anexa nr. 1 - "Oferta"; și anexa nr. 2 - "Condiții generale de contractare";, având ca obiect executarea și montarea de către reclamantă a sistemelor de compartimentare interioară pentru obiectivul "Extindere și etajare imobil birouri S+P+6E - str. Buftea, nr. 1, C. -N. "; - ETAJ III, conform prețurilor unitare prevăzute în anexa-ofertă. S-a stabilit ca valoarea lucrărilor să fie determinată pe bază de situații de lucrări întocmite de executant, verificate și certificate de Antreprenorul general.
Conform art. 8.1 din anexa nr. 2 - "Condiții generale de contractare";, antreprenorul general și-a asumat obligația de a preda frontul de lucru la termenele și în condițiile stabilite de părți, iar potrivit art. 11.1 alin. (1) "la finalizarea lucrărilor, executantul are obligația de a notifica în scris antreprenorului general că sunt îndeplinite condițiile de recepție";.
Părțile au stabilit că "antreprenorul general are obligația de a efectua plata către executant în termenul de 27 zile lucrătoare de la emiterea facturii către acesta";, iar "factura se întocmește pe baza situațiilor de lucrări acceptate de antreprenorul general în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării lor la antreprenorul general";, conform art. 13.2 din anexa nr. 2 - "Condiții generale de contractare";, iar potrivit art. 13.5, "plata facturii finale se va face în termen de
27 de zile după verificarea și acceptarea situației de plată definitive de către antreprenorul general";.
La data de_, reclamanta a comunicat pârâtei procesul verbal de recepție și situația de lucrări aferente compartimentărilor interioare P. executate conform contractului nr. 3807/_ .
Prin adresa nr. 2218/_, pârâta a restituit situația de lucrări cu mențiunea "se plătește de SC TECHNAL";.
Astfel, raportat la întregul material probator de la dosar, instanța a reținut că societatea reclamantă nu a emis factura fiscală cu privire la valoarea finală a lucrărilor executate, împrejurare care nu este contestată de niciuna dintre părți.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție nu se poate realiza prin raportare la art. 13.2 din anexa nr. 2 - "Condiții generale de contractare";, în speță neexistând o factură fiscală emisă.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care aceasta a luat cunoștință de refuzul pârâtei de a accepta situația de lucrări și implicit de refuzul său de a plăti lucrările, respectiv data de
_, moment de la care urmează a se calcula termenul de prescripție a dreptului material la acțiune.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C.
-N. sub nr._ la data_ și a fost predată recomandat oficiului poștal la data de_ .
Față de aspectele învederate, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată după expirarea termenului de prescripție prevăzut de lege, motiv pentru care a admis excepția dreptului material la acțiune al reclamantei invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Instanța a reținut că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, astfel că a dat efect admiterii excepției și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.
Cu privire la cererile privitoare la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că potrivit art. 274 alin.(1) C.proc.civ., "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";. În consecință, în considerarea soluției dată asupra cererii principale, precum și raportat la împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată, instanța a respins cererile părților cu privire la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta SC
E. P. S., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că hotărârea atacată, mai precis dispozitivul acesteia, este consecința unor interpretări sui generis nu doar a textelor legale aplicabile speței, ci și a clauzelor contractuale, iar motivarea este insuficientă, oarecum subiectivă și pe alocuri, chiar ilogică.
Astfel, referindu-se la motivarea hotărârii, recurenta a arătat că acesta ar fi trebuit să permită nu numai o bună înțelegere și acceptare a hotărârii de către părți, dar ar fi trebuit în același timp să fie o garanție împotriva arbitrariului. în același timp, motivarea ar fi trebuit să fie coerentă, clară, lipsită de ambiguități și să permită urmărirea unui raționament logic în măsură să susțină dispozitivul dat, urmând a face referire la prevederile relevante ale dreptului național și să aplice într-un mod totalmente obiectiv aceste prevederi.
Recurenta a susținut că motivarea hotărârii atacate este deficitară deoarece, dacă se analizează aplicat considerentele hotărârii, este lesne de observat că prima instanță a soluționat excepția ridicată încercând a explica lapidar pe de o parte faptul că articolul 13.2 din anexa la contract nu are aplicabilitate în prezenta speță iar pe de altă parte faptul că dreptul la acțiune în cazul nostru s-a născut la data la care pârâta ar fi emis o adresă. Deoarece doar acestea sunt considerentele în baza cărora s-a concluzionat că se impune admiterea excepției, s-a arătat că raționamentul care a dus la luarea acestei hotărâri este esențialmente greșit, fiind rezultatul ignorării unor clauze contractuale esențiale și implicit rezultatul ignorării forței obligatorii a contractului dar și rezultatul ignorării unor instituții juridice cu aplicabilitate în speță.
Înainte de a intra în analiza propriu zisă a excepției prescripției dreptului la acțiune, mai precis în sublinierea greșelilor comise de prima instanță, se impune a sublinia anumite aspecte privind starea de fapt care sunt și trebuie să fie, pe lângă textele legale aplicabile speței, premiza unei juste soluționări a acesteia.
În concret, recurenta a arătat că la data de_, s-a încheiat între cele două societăți contractul de subantrepriză nr. 3807 având ca anexe "ofertă"; (anexa 1) și "condiții generale de contractare"; (anexa 2). În baza acestui contract de subantrepriză recurenta a executat și montat sisteme de compartimentare interioare la etajul 3 al imobilului situat în C. N., str. Buftea, nr. 1, conform anexei - ofertă. Aceste lucrări au fost finalizate și realizate corespunzător din punct de vedere cantitativ și calitativ, fapt necontestat de intimată, motiv pentru care conform prevederilor contractuale este firesc ca recurenta să beneficieze de contraprestația asumată de către antreprenor, respectiv plata integrală a lucrărilor. Așa cum rezultă din adresa nr. 2218/_ intimata a înțeles să-i restituie recurentei situațiile de lucrări, arătând că lucrările efectuate la etajul trei al imobilului în discuție urmează a fi plătite de un terț, respectiv SC TECHNAL S. . Din acest moment, se susține că suntem în afara oricărei situații reglementate contractual, deoarece nicăieri în contract nu au fost inserate clauze care să reglementeze astfel de situații. Mai precis, nicăieri nu se reglementează situația ivită ca urmare a acestei adrese respectiv restituirea situațiilor de lucrări și nici obligația asumată de un terț în sensul plății lucrărilor efectuate de către societatea noastră.
Deoarece prevederile art 19.1 din "Condițiile generale de contractare"; o obligau pe recurentă să efectueze toate eforturile necesare pentru tranșarea amiabilă a oricărei neînțelegeri, dispute și implicit litigiu, în respectarea acestor obligații aceasta a demarat negocieri în urma cărora a aflat că, printr-o înțelegere la care recurenta nu a fost parte, terțul SC TECHNAL S., chiriaș al societății intimate și-a asumat obligațiile de plată a tuturor lucrărilor de compartimentare executate la spațiul pe care aceștia l-au închiriat. Importantă acesta subliniere, deoarece, în condițiile în care ceea ce apărea în adresa căreia prima instanță i-a dat o importanță și o eficacitate pe care nu o are, ar fi fost real și SC TECHNAL S. ar fi plătit integral toate lucrările efectuate, prezentul litigiu nu ar fi existat.
Astfel, este dezarmantă nu doar ușurința cu care prima instanță ignoră această stare de fapt care ar fi obligat-o la interpretarea clauzelor contractuale ci și ușurința de a interveni în ceea ce generic numim "legea părților"; prin ignorarea și lipsirea de eficacitate a prevederilor art. 13.2 și 13.5 din "Condițiile generale de contractare";.
S-a ridicat spre dezbatere o problemă considerată deosebit de importantă respectiv de ce nu a fost emisă factura de către recurentă, fără a se înțelege că aceasta se afla într-o situație atipică nereglementată contractual, că la acel moment (cel al restituirii situației de lucrări) nu știa dacă SC TECHNAL S. nu și-a asumat obligația de plată integrală a lucrărilor, astfel că nu putea factura aceleași lucrări de două ori și, de asemenea, nu știa și nu avea cum să cunoască cuantumul sumei care actualmente a rămas neachitată.
Pe de altă parte, s-a arătat că obligația de plată mai precis dreptul de creanță nu se naște din și prin emiterea facturii ci are ca izvor însăși contractul și implicit nu se stinge prin neemiterea unei facturi.
În opinia recurentei, toate aspectele arătate mai sus obligau instanța, chiar și în situația de față când era chemată să se pronunțe asupra unei excepții de fond sau chiar din acest motiv, observând că ne aflăm într-o situație nereglementată contractual, să interpreteze contractul. Interpretarea contractului se impune nu doar în situațiile în care clauzele sunt îndoielnice ci și în situația de față când anumite aspecte nefiind preconizate de părți la momentul încheierii contractului nu au fost în mod expres reglementate prin clauze însușite de părți. Principial conținutul interpretării este tocmai lămurirea sensului voinței părților extrasă din norma contractuală și are drept scop
corecta încadrare a diferitelor situații în ipostaza clauzei contractuale asigurând prin aceasta justa aplicare a ei.
În aceste condiții, recurenta susține că s-ar fi impus interpretarea contractului în sensul de a da eficacitate tuturor clauzelor inserate de părți pentru a nu se ajunge în situația arbitrară în care prima instanță consideră restituirea situației de lucrări echivalentă cu refuzul de a le accepta și nici în situația în care efectiv se ignoră și se lasă fără efecte clauzele contractuale prin care părțile au inserat un termen suspensiv în favoarea debitorului de 27 de zile.
În opinia recurentei, dreptul la acțiune în sens material nu era stins la data introducerii prezentei acțiuni (_ ), aceasta fiind introdusă în termenul general de prescripție reglementat de art. 3, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Art. 7 alin 1 din Decretul 167/1958 instituie regula potrivit căreia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune - actione non natae, non praescribitur.
Raportat la speța de față, este evident că dreptul la acțiune nu se putea naște înainte ca debitul în discuție să devină scadent, altfel spus creanța să devină exigibilă. Din interpretarea art. 13.2 și a art. 13.5 din "Condițiile generale de contractare"; creanța devenea exigibilă în termen de 27 de zile de la data acceptării situației de lucrări, acceptare care putea fi expresă sau tacită. Situațiile de lucrări au fost expediate, așa cum rezultă din adresa nr. 23 din_ și recepționate, așa cum rezultă din adresa nr. 2218/_ emisă de către pârâtă, dar nu au fost confirmate expres fiind, așa cum s-a arătat, returnate recurentei. În aceste condiții, din interpretarea prevederilor contractuale indicate mai sus situațiile de lucrări sunt considerate însușite tacit, iar dreptul la acțiune s-a născut după termenul de 27 de zile calculat de la data însușirii tacite a acestora.
Prin prevederile art. 13.2 și art. 13.5 din "Condițiile generale de contractare"; părțile au stipulat un termen suspensiv în favoarea debitorului obligației de plată (art. 1024 C civ.) iar termenul suspensiv întârzie realizarea efectelor obligației, adică executarea ei, dar în nici un caz nu întârzie existența obligației (art. 1022,1023 C civ.).
Altfel spus, ținând cont de efectele termenului suspensiv, indiferent dacă era emisă sau nu factura, obligația de plată nu era exigibilă atâta timp cât termenul nu a ajuns la scadență și implicit cât curge termenul, obligația nu se poate prescrie, termenul suspensiv fiind o cauză care împiedică prescripția extinctivă de a începe să curgă (art. 1885 alin. 1 C civ.)
Raportat la prevederile art. 7 alin 3 din Decretul nr. 167/1958 se poate conchide că până la împlinirea termenului suspensiv, dreptul nefiind exigibil, nu începe să curgă dreptul de prescripție al acțiunii în realizarea acestui drept.
Așa cum s-a arătat mai sus, prima instanță a ignorat efectiv prevederile care stipulează acest termen suspensiv de o importanță covârșitoare în tranșarea momentului de început a prescripției extinctive deși nimeni și nimic nu-i permitea să ignore forța obligatorie a contractului, forță care se impune cu o deosebită putere chiar și instanței de judecată. Pe de altă parte, regulile de interpretare a contractului obligă instanța să interpreteze aceste clauze în sensul de a le da eficacitate și în nici un caz în sensul de a le suprima orice efect.
Recurenta a arătat că nu a procedat la emiterea facturii, deoarece în executarea cu bună credință a contractului a înțeles să respecte înțelegerea la care nu a fost parte, prin care SC TECHNAL S. se obliga față de pârâta SC G. 4
I. SA. În aceste condiții, raportat la specificul prezentei spețe, ca urmare a incidenței unor situații nereglementate contractual, ținând cont de faptul că dreptul de creanță își are izvorul în contract și nu în emiterea sau neemiterea
unei facturi, prevederile articolelor în discuție trebuiau interpretate, așa cum s-a
arătat mai sus, în sensul de a le da eficacitate, mai precis în sensul că, dreptul la acțiune în sens material s-a născut după expirarea termenului de 27 de zile calculat de la data acceptării tacite a situației de lucrări. Faptul că s-a emis sau nu factură nu are nici relevanța nici importanța dată de prima instanță și nici un caz nu poate să ducă la suprimarea integrală a efectelor unor clauze negociate acceptate de către ambele părți contractante și care implicit au putere de lege.
S-a arătat că dacă ar fi să se accepte punctul de vedere al primei instanțe, s-ar putea concluziona că neemiterea facturii, ca și moment de început al termenului suspensiv de 27 de zile, face ca nici termenul de prescripție să nu fi început să curgă și că în acest moment nici nu se poate pune problema prescripției acestui drept. Aceasta ar putea fi o interpretare forțată dar în nici un caz nu ar fi o interpretare absurdă ca cea a primei instanțe care conchide că
"dreptul la acțiune a reclamantei s-a născut la data la care aceasta a luat cunoștință de refuzul pârâtei de a accepta situația de lucrări ...și implicit de refuzul său de a plăti lucrările, respectiv data de_, moment de la care urmează a se calcula termenul de prescripție a dreptului material la acțiune";.
In condițiile în care părțile au stipulat în mod expres că antreprenorul general are obligația de a efectua plata în termen de 27 de zile de la emiterea facturii și că implicit doar după expirarea acestui termen dreptul recurentei la acțiune în sens material ar fi născut, nu se înțelege în baza cărei reguli de interpretare a clauzelor contractuale instanța consideră că dreptul la acțiune s-a născut la data la care pârâta ne-a restituit situațiile de lucrări. La fel, nu se înțelege de ce obligatoriu restituirea este echivalentă cu refuzul de a plăti, aceasta și raportat la faptul că în acea adresă nu s-a refuzat plata ci din contră s-a indicat că această plată se va efectua de către un terț, terț indicat chiar de către pârâtă. Nu se poate stabili momentul de început al prescripției achizitive în această manieră totalmente arbitrară, ignorând voit și nejustificat o prevedere cât se poate de clară care arată că plata se va face după expirarea unui termen negociat de părți la momentul semnării contractului.
Pentru a aduce o dovadă în plus că prima instanță nu a făcut altceva decât să-și însușească punctul de vedere al pârâtei, exprimat prin notele de ședință, dând astfel întregii hotărâri o tentă subiectivă care nu are ce căuta în actul propriu zis de justiție, recurenta a arătat că nici măcar raționamentul greșit, despre care s-a făcut vorbire mai sus, nu ar fi trebuit să fie reținut ca atare de către prima instanță. Se consideră de către prima instanță că "dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care aceasta a luat la cunoștință de refuzul pârâtei de a accepta situația de lucrări"; și se consideră că această dată este_, fără a se observa că această dată este, probabil, data de emitere a actului de către secretariatul pârâtei și în nici un caz data la care recurenta ar fi putut să ia cunoștință de acest act. Dar, în condițiile în care preocuparea principală este aceea de a da satisfacție unei părți, aspecte importante cum este cel prezentat mai sus, respectiv data comunicării acestui act, devin superflue.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14 noiembrie 2012, intimata SC G. 4 I. SA a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că în mod corect s-a reținut de instanța de fond ca este prescris dreptul la acțiune al reclamantei. Astfel, s-a apreciat ca instanța de fond a admis in mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune invocata, respingând astfel cererea de chemare in judecata formulata de către recurenta-reclamanta, intrucat "dreptul la
acțiune al reclamantei s-a născut la data la care aceasta a luat cunoștința de refuzul paratei de a accepta situația de lucrări....si implicit de refuzul sau de a plați lucrările, respectiv data de_, moment de la care-urmează a se calcula termenul de prescripție a dreptului material la acțiune";.
Astfel cum as-a arătat si probat in fata instanței de fond, dreptul reclamantei de a formula acțiune in justiție in vederea realizării dreptului de creanța pe care aceasta il pretinde este prescris. Potrivit art. 1 alin.1 din Decretul 167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege";. Conform art. 3 din același decret "termenul prescripției este de 3 ani";. Asa cum reiese si din insusi conținutul cererii de chemare in judecata, lucrările in discuție au fost executate in anul 2008, iar dreptul de a formula o acțiune împotriva unei persoane fizice sau juridice, pentru plata valorii unor astfel de lucrări, începe sa curgă de la data recepției situațiilor de lucrări de către beneficiar.
Or, in cazul dedus judecații, termenul de prescripție extinctiva putem spune ca a inceput sa curgă de la data de_ sau chiar anterior acestei date
- la data de_, acțiunea formulata de recurenta-reclamanta fiind astfel prescrisa.
In conținutul cererii de recurs formulata in prezentul dosar, ca de altfel si in cadrul răspunsului la întâmpinarea depusa de către intimată in fata instanței de fond, recurenta-reclamanta susține faptul ca "dreptul sau la acțiune s-a născut după termenul de 27 de zile calculat de la data insusirii tacite a
lucrărilor, intrucat creanța devenea exigibila in termen de 27 de zile de la data acceptării situației de lucrări, acceptare care putea fi expresa sau tacita";, fara insa sa indice in mod concret data la care se pretinde a se fi născut acest drept la acțiune, aceasta in condițiile in care exista si a fost depusa la dosar, o adresa, in care este precizat in mod expres faptul ca intimata nu-și însușeste lucrările executate de către recurenta, intrucat nu a comandat efectuarea acestor lucrări. In susținerea acestei afirmații, respectiv "dreptul la acțiune s-a născut după termenul de 27 de zile calculat de la data insusirii tacite"; a lucrărilor de compartimentare, moment de la care a inceput sa curgă si termenul de prescripție, recurenta-reclamanta are la baza o metoda de calcul, care pare a fi rezultata din propria interpretare a dispozițiilor art. 13.2 din "Condițiile generale de contractare"; aferente contractului de subantrepriza nr. 3807/_ .
In cadrul dispozițiilor art.13.2 din Condițiile generale de contractare se prevede insa ca "Antreprenorul General are obligația de a efectua plata către executant in termenul de 27 de zile lucratoare de la emiterea facturii de către acesta. Factura se intocmeste pe baza situațiilor de lucrări acceptate de Antreprenorul General. In condițiile in care situațiile nu vor fi confirmate in termen se considera insusite de Antreprenorul General urmând a se emite factura la valoarea situațiilor de lucrări prezentate. Plățile se pot efectua si prin compensarea cu respectarea prevederilor legale";.
Însă, in speța nu sunt nicidecum incidente prevederile art.13.2 din Condițiile generale de contractare, oricare ar fi interpretarea acestora, intrucat, pe de o parte, daca situația de fapt era in asa fel incat aceste prevederi contractuale sa fie incidente, atunci S.C. E. P. S.R.L., in calitate de
"executant";, pentru a avea posibilitatea de a pretinde plata debitului, trebuia in primul rând sa procedeze la emiterea unei facturi, facturi care potrivit clauzei invocate "se intocmeste pe baza situațiilor de lucrări acceptate de Antreprenorul General";, acceptarea acestor situații putând fi expresa sau tacita. Cu toate acestea, recurenta, in calitate de pretinsa creditoare a intimatei nu a emis vreo factura privind cuantumul sumei datorate ca urmare a executării acestor lucrări. Pe de alta
parte, motivul pentru care recurenta-reclamanta aflandu-se in situația prezentata mai sus, nu a procedat la emiterea unei facturi, deși invoca faptul ca a intervenit o acceptare, o confirmare tacita de către intimată a situațiilor de lucrări este mai mult decât evident si anume, S.C. E. P. S.R.L. nu avea cum sa emită o factura din moment ce aceasta se putea emite doar "pe baza situațiilor de lucrări acceptate de Antreprenorul General";, iar situația de lucrări comunicata intimatei nu a fost acceptata (nici expres si nici tacit), astfel cum rezulta din adresa nr.2218/_ . intimata a arătat că nu a procedat la acceptarea acestor situații si in consecința nu a achitat sumele solicitate, intrucat efectuarea lucrărilor pentru care solicita plata prețului, nu a fost comandată reclamantei de către intimată.
In acest context, s-a arătat că după momentul încheierii contractului de subantrepriza nr.3807/_, împreuna cu anexa aferenta acestuia, intimata nu a procedat la emiterea unei comenzi pentru efectuarea lucrărilor de compartimentare pentru care recurenta-reclamanta solicita prețul, însă cu toate acestea, recurenta i-a comunicat intimatei adresa nr.23/_, prin care ni-a transmis procesul verbal de recepție si situația lucrărilor de compartimentare. La data de_, prin adresa nr. 2218 intimata i-a restituit recurentei situația de lucrări si procesul verbal de recepție nesemnate, cu precizarea ca intelege sa nu accepte situațiile de lucrări si nici sa-și insusească procesul verbal de recepție si implicit nici plata acestor lucrări, care nu au fost prevăzute in contractul incheiat intre parti nr. 3807/_ si nici nu au făcut obiectul vreunei comenzi suplimentare, nefiind prevăzute in conținutul vreunui act adițional la contractul ineheiat inițial intre parti.
In considerarea celor arătate mai sus, s-a arătat că este foarte important a se releva ca beneficiar al lucrărilor de compartimentare executate de către S.C.
E. P. S.R.L. a fost S.C. TECHNAL S.A., societate care a avut sediul in C. -N.
, str. Rosetti nr. 15, județul C., C.I.F. RO 21571638, nr. ordine la O.R.C. J_
, aspect care, de altfel, a fost relevat in conținutul adresei nr. 2218/_, comunicat pretinsei creditoare "Alăturat va restituim situația de lucrări pentru etaj 3, HOL-TECHNAL se plătește de S.C. TECHNAL S.A.";. In aceste împrejurări, recurenta-reclamanta putea emite pretenții doar de la beneficiarul lucrărilor, respectiv de la S.C. HOL-TECHNAL S.A. si nu de la S.C. G. 4 I. S.A., in condițiile in care S.C. G. 4 I. S.A. nu a comandat aceste lucrări si nici nu le-a acceptat la momentul plații, poziția de neacceptare fiind clar exprimata in adresa nr. 2218/_ .
In plus, este important de menționat si ca prin contractul de vanzare- cumparare nr. 7 din_, S.C. TECHNAL S.A. a vândut către S.C. ECO MOUNTAIN S.R.L. compartimentările interioare de la punctul de lucru din C. -
N., str. Buftea nr. 1, etaj 3, județul C., respectiv compartimentările in discuție, fapt care nu face decât sa dovedească că, lucrările au fost executate pentru S.C. TECHNAL SA, acesta fiind beneficiarul compartimentărilor. Prin
factura nr. 837/_ au fost facturate compartimentările interioare de către
S.C. TECHNAL S.A. către S.C. ECO MOUNTAIN S.R.L. pentru prețul total de 81.646 lei cu TVA inclus.
Prin urmare, prin contractul de vanzare-cumparare nr. 7 din_, precum si prin factura nr. 837/_ se probează ca beneficiar si proprietar al lucrărilor S.C. TECHNAL S.A., persoana juridica care a procedat ulterior la vânzarea acestor compartimentări, situație in care, firesc era ca S.C. E. P.
S.R.L. sa solicite plata valorii lucrărilor de la aceasta din urma societate, intrucat aceasta are calitatea de beneficiar.
Având in vedere cele expuse mai sus, susținem ca, in speța nu isi găsesc aplicarea dispozițiile art.13.2 din "Condițiile generale de contractare"; si prin urmare, nici termenul de scadenta nu este cel prevăzut de art.13.2 din contract.
In acest sens, s-a arătat că momentul in care creanța pe care recurenta susține ca o deține impotriva intimatei a devenit exigibila este data la care recurenta i-a comunicat intimatei faptul ca a finalizat executarea lucrărilor de compartimentare, transmițând de asemenea si situațiile de lucrări, mai exact data de 1._ (conform adresei nr. 23/_ ), deoarece din acel moment recurenta a determinat si individualizat contravaloarea lucrărilor executate. Din acel moment, recurenta, in calitate de executant a putut stabili si determina cuantumul investiților efectuate cu respectivele lucrări si prin urmare din acel moment aceasta putea sa solicite contravaloarea lor de la beneficiarul lucrărilor.
Astfel, dreptul la acțiune in sens material al reclamantei (conform art.7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958) s-a născut la momentul in care creanța a devenit scadenta (exigibila), in acest caz, scadenta implinindu-se la momentul comunicării situațiilor de lucrări si a procesului-verbal de către recurenta, respectiv in data de_ si cel mai târziu la data de_ când aceasta a luat cunoștința de refuzul intimatei de a accepta situația de lucrări.
Așadar, acțiunea reclamantei ar fi prescrisa chiar si in situația in care s-ar calcula termenul de prescripție de la momentul in care intimata a restituit nesemnate situația de lucrări si procesul verbal de recepție, prin adresa nr.2218/_, întrucât cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la registratura Judecătoriei C. -N. la data de_, așadar peste termenul de prescripție extinctiva (fara sa luam in considerare data când a fost expediata prin posta).
Având in vedere cele expuse mai sus, intimata susține ca excepția prescripției extinctive invocata prin întâmpinare in fata instanței de fond este pe deplin întemeiata, instanța procedând in mod corect si legal admitand-o si respingând acțiunea formulata de recurenta-reclamanta ca fiind prescrisa extinctiv.
Recurenta a arătat că recursul este nefondat si sub aspectul motivelor de fapt. Aceasta deoarece intimata nu a comandat recurentei execuția lucrărilor pentru care s-a formulat cererea de chemare in judecata. Intre parti s-a incheiat contractul nr. 3807 din_, insa cu privire la alte lucrări. Lucrările menționate in anexa la contractul nr. 3807 au fost execute, recepționate, acceptate la plata si achitate integral, asa cum rezulta din situația generala a drepturilor si obligațiilor pe conturi si repartitori pe perioada_ -_ . Din situația anexată întâmpinării depuse la dosarul de fond rezulta că toate sumele datorate in baza contractului de subantrepriza nr. 3807 din_ au fost achitate la termen.
Astfel - in contul nr. 401.01 la furnizorii interni apare un debit de 207.224,47 lei, iar la credit apare aceeași suma de 207.224,47 lei, in situație fiind indicate datele la care au fost efectuate plățile, precum si datele emiterii facturilor. In contul nr. 4111.01 la clienții interni este menționata, la secțiunea debit, suma de 2030,94 lei, iar la secțiunea credit este aceeași suma de 2.030,94 lei.
In evidentele intimatei S.C. G. 4 I. S.A. nu exista nici o factura emisa de S.C. E. P. S.R.L. care sa nu fie achitata, cu precizarea că pretinsa creditoare nu s a transmis către S.C. G. 4 I. S.A. vreo factura in care sa fie inscrise sumele menționate in cererea de chemare in judecata.
Potrivit art. 155 alin. 1 din Codul fiscal "Persoana impozabila care efectuează o livrare de bunuri sau prestare de servicii, alta decât o
livrare/prestare fara drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. 1 si 2, trebuie sa emită o factura către fiecare
beneficiar, cel târziu pana in cea de-a 15 a zi a lunii următoare celei in care ia naștere faptul generator al taxei, cu excepția cazului in care factura a fost deja emisa";.
Potrivit art. 1341alin. 1 din Codul fiscal "Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute in prezentul capitol";.
In cererea de chemare in judecata nu se face referire la vreo factura emisa de S.C. E. P. S.R.L. cu privire la suma de bani pretinsa, intrucat nu exista vreo astfel de factura, fiindcă nu exista obligație de plata neachitata de S.C. G. 4 I. S.A.
In ce privește adresa nr. 23/_, menționata in cererea de chemare in judecata, intimata a arătat că nu a comandat executarea lucrărilor menționate in situația de lucrări si nici nu a acceptat aceste lucrări, asa cum rezulta si din adresa nr. 2218/_ precum si din răspunsul nr. 12.009/_ la notificarea nr. 124/_ . Beneficiar al lucrările executate de către S.C. E. P.
S.R.L. era S.C. TECHNAL S.A. care a avut sediul in C. -N., str. Rosetti nr. 15, județul C., C.I.F. RO 21571638, nr. ordine la O.R.C. J_, aspect care a fost relevat in adresa nr. 2218/_, comunicat pretinsei creditoare ("Alăturat va restituim situația de lucrări pentru etaj 3 "HOL-TECHNAL"; (se plătește de
S.C. TECHNAL SA.)."; astfel, recurenta S.C. E. P. S.R.L. putea emite pretenții de la beneficiarul lucrărilor (S.C. HOL-TECHNAL S.A.) si nu de la S.C. G. 4 I. SA, in condițiile in care intimatanu a comandat aceste lucrări si nici nu le-a acceptat la momentul plații, poziția fiind clar exprimata in adresa nr. 2218/_ .
S-a arătat că nu exista vreo anexa sau vreun alt act semnat de parti din care sa rezulte că intimata ar fi comandat ori acceptat la plata lucrările, cu privire la a căror valoare s-a formulat cererea de deschidere a procedurii insolventei. Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 7 din_, S.C. TECHNAL
S.A. a vândut către S.C. ECO MOUNTAIN S.R.L. compartimentările interioare de la punctul de lucru din C. -N., str. Buftea nr. 1, etaj 3, județul C., respectiv compartimentările realizate, fapt care dovedește că lucrările au fost executate pentru S.C. TECHNAL SA. Prin factura nr. 837/_ au fost facturate compartimentările interioare de către S.C. TECHNAL S.A. către S.C. ECO MOUNTAIN S.R.L. pentru prețul total de 81.646 lei cu TVA inclus. Contractul nr. 7 din_ si factura nr. 837/_ probează ca beneficiar si proprietar al lucrărilor a fost S.C. TECHNAL SA, persoana juridica care a vândut apoi aceste compartimentări, situație in care, firesc era ca S.C. E. P. S.R.L. sa solicite plata valorii lucrărilor, de la aceasta din urma societate.
S-a menționat că, contractul dintre parti si anexele la contract nu cuprind aceste lucrări ci, cu totul alte lucrări, pentru care s-a efectuat plata, asa cum rezulta din mențiunile cuprinse la punctul nr. 1 din prezenta întâmpinare si din situația generala a drepturilor si obligațiilor pe conturi si repartitori.
Totodată, intimata a arătat că nu datorează penalități de intarziere recurentei-reclamante, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, deoarece nu exista un debit cu privire la care sa se calculeze penalități, valoarea lucrărilor menționate in contractul nr. 3807/2008 au fost plătite integral si la termen, clauzele cuprinse la pct. 16.2 din condițiile generale de contractare invocate de reclamanta nu sunt aplicabile lucrărilor la care face referire reclamanta pentru ca, intre parti nu a existat un acord de voința verbal sau scris cu privire la
execuția acestor lucrări; condițiile generale fiind aplicabile doar celorlalte lucrări comandate si plătite de către parata.
Analizând hotărârea prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
T. ul observa ca, in esenta, recurenta isi structureaza criticile si dezvolta considerente care vizeaza pe de o parte faptul că ea afirma ca ,, prin interpretare";articolul 13.2 din Condițiile generale de contractare are aplicabilitate în prezenta speță, iar pe de altă parte faptul că ea afirma ca restituirea situatiilor de lucrari ar valora o acceptare tacita in sensul contractului.
T. ul are in vedere faptul ca, in conformitate cu reglementarea data de catre parti in cuprinsul art. 13.2 din Condițiile generale de contractare ( si regasita in modul de redactare al art. 13.5), SC G. 4 I. SA are obligația de a efectua plata către SC E. P. S. in termenul de 27 de zile lucratoare de la emiterea facturii de către aceasta. Factura se intocmeste pe baza situațiilor de lucrări acceptate de SC G. 4 I. SA, in termen de trei zile lucratoare de la data inregistrarii lor la SC G. 4 I. SA. In condițiile in care situațiile nu vor fi confirmate ( n.n. expres) in termenul de trei zile, se considera insusite (n.n. acceptate tacit) de catre de SC G. 4 I. SA, urmând a se emite factura la valoarea situațiilor de lucrări prezentate(f. 12 dosar J. ).
In fapt este dovedit ca situatiile de lucrari au fost expediate catre SC G. 4
I. SA cu adresa 23/_ ( fila 44), insa au fost returnate cu adresa de restituire 2218/_ (fila 31) in care este precizat in mod expres faptul ca ,, 1. se restituie situatia de lucrari pentru etaj 3 HOL-TECHNAL (se plateste de SC TECHNAL) " .
In ceea ce priveste data la care i-au fost restituite situatiile de lucrari, tribunalul observa ca recurenta nu probeaza o alta data la care ar fi receptionat adresa de restituire (desi critica instanta de fond pentru aceea ca a retinut_ ca fiind data la care s-a luat la cunoștință de refuzul pârâtei de a accepta situația de lucrări, sens in care invoca ca data de_ este doar data la care adresa a fost expediata si data de inregistare in evidentele intimatei). Instanta de control apreciaza insa ca aceasta critica este vadit nefondata, in considerarea faptului ca recurentei ii revenea sarcina probei cu privire la o alta data la care ar fi receptionat adresa de restituire, insa nu a facut o asemenea dovada.
Cu privire la continutul adresei de restituire , tribunalul analizeaza in primul rand critica recurentei prin care aceasta invoca faptul ca nu înțelege de ce obligatoriu restituirea ar fi echivalentă cu refuzul de a plăti, deoarece in adresă nu s-a refuzat plata, ci doar s-a indicat că această plată se va efectua de către un terț.
Sub acest aspect, in opinia tribunalului, relevanta adresei de restituire consta in aceea ca a adus la cunostinta recurentei un aspect esential si anume faptul ca SC G. 4 I. SA nu plateste acele situatii de lucrari, ceea ce nu poate avea decat semnificatia juridica a unui refuz expres de plata din partea SC
G. 4 I. SA .
Recurenta afirma insa ca restituirea situatiilor de lucrari ar valora o acceptare tacita in conditiile art. 13.2, ceea ce ar rezulta si dintr-o interpretare a acestei reglementari contractuale.
Sub acest aspect, pentru inceput tribunalul observa ca pe de-o parte recurenta precizeaza ca ipoteza restituirii situatiilor de lucrari nu a fost reglementata contractual, insa, pe de alta parte sustine ca i se aplica prevederile art. 13.2 privind acceptarea tacita,, prin interpretare ";.
Instanta de control apreciaza insa ca o asemenea interpretare, in sensul afirmat de catre recurenta, nu poate fi facuta, pentru considerentele expuse in
continuare si ca totodata ar constitui o extrapolare nepermisa si fortata a acestei reglementari conventionale, care este clar enuntata si care vizeaza o alta ipoteza.
T. ul are in vedere ca, in lipsa unei reglementari conventionale referitoare la o anume ipoteza, este de principiu ca se aplica normele generale de drept material.
De asemenea, se retine ca in speta nu s-a invocat si nu este in discutie ipoteza confirmarii tacite conform situatiei reglementate de prev de art. 13.2, sens in care, in subsidiar se observa ca nu s-a emis nici o factura de catre SC E.
P. S., la un moment anterior adresei de restituire, ipoteza in care ar fi putut intra in discutie o eventuala acceptare tacita conform art.13.2
Conform prevederilor exprese ale art. 13.2 ( reluate esential in art. 13.5), SC
G. 4 I. SA avea un termen contractual de trei zile lucratoare de la data inregistrarii situatiilor de lucrari, pentru a le confirma expres, peste acest termen este prezumata o confirmare tacita si trebuia emisa factura de catre SC
E. P. S., insa in speta situatiile de lucrari nu au fost inregistrate la SC G. 4 I. SA ci au fost restituite, pentru motivul ca nu SC G. 4 I. SA plateste.
Pentru motivele deja aratate, tribunalul a statuat deja ca restituirea situatiilor de lucrari valoreaza refuz de plata, astfel ca interpretarea art. 13.2, in sensul ca dreptul recurentei la acțiune s-a născut după termenul de 27 de zile calculat ,,de la data acceptarii tacite a acestora prin restituire ";, ramane lipsita de suport juridic.
Ramane totusi a analiza momentul la care s-a nascut dreptul recurentei la actiune in sens material.
Nu pot fi retinute ca temeinice sustinerile recurentei care afirma ca dreptul sau la acțiune s-a născut după termenul de 27 de zile calculat de la data insusirii tacite a lucrărilor de compartimentare, moment de la care ar fi inceput sa curgă si termenul de prescripție, deoarece in baza considerentelor deja aratate, tribunalul a stabilit ca nu exista o acceptare a situatiilor de lucrari.
Sub acest aspect tribunalul statueaza in sensul ca, nefiind dovedita o acceptare tacita, ci existand un refuz de plata, dreptul la actiune in sens material se naste la data refuzului de plata, asa cum a retinut si prima instanta. Tot in aceasta ordine de idei, instanta de control are in vedere ca in conformitate cu art. 13.2, SC G. 4 I. SA are obligația de a efectua plata către SC E. P.
S. in termenul de 27 de zile lucratoare de la emiterea facturii( avand la baza situatii de plata acceptate), insa tribunalul mai observa ca termenul de plata, prevazut in beneficiul debitorului platii, ar avea relevanta in stabilirea momentului la care s-ar naste dreptul la actiune in sens material in ceea ce priveste pretul, doar in ipoteza unor situatiilor de lucrari acceptate, ceea ce nu este situatia in speta.
Pentru toate argumentele expuse deja, tribunalul apreciaza ca prima instanta a expus un rationament logic in masura sa sustina dispozitivul hotararii, iar criticile aduse de catre recurenta sunt neintemeiate.
In concluzie, tribunalul, retinand si faptul ca apararile intimatei s-au dovedit a fi intemeiate, urmeaza a respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta SC E. P. S. împotriva sentinței civile nr.15498/2012 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._
, care va fi menținuta în totalitate.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta SC E. P. S. împotriva sentinței civile nr.15498/2012 pronunțată la data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._, pe care o menține în totalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
D. M. D. N. | K. | F. | -IANCU M. N. | N. |
Red.DMD/2 ex./_
Judecător fond: R. M. P. a, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 1064/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 488/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
